Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii.

Actiune  intemeiata  pe  dispozitiile  art.137  din  Legea
     nr. 64/1995. Conditii.


Asupra recursului de fata :
Prin actiunea formulata in cadrul procedurii de faliment deschise impotriva S.C. „C.C.” S.R.L., reclamanta creditoare A.P.V.A.S. a solicitat obligarea paratei F.M., in calitate de conducator al societatii debitoare, la plata sumei de 25.197,90 U.S.D., reprezentand creanta nerecuperata in cadrul procedurii de faliment.
Judecatorul-sindic, prin sentinta civila nr.70/30.01.2006 a respins actiunea , pentru urmatoarele considerente :
Parata este vaduva fostului administrator al debitoarei F.B. si era angajata la societate in functia de director tehnic. In aceasta calitate parata nu avea atributii de management economic, ea conducand lucrarile de constructii efectuate in derulare. Firma a fost condusa si administrata de catre defunctul F.B., dupa cum rezulta din rapoartele intocmite de lichidatorul judiciar in dosarul de faliment al S.C. „C.C.” S.R.L. Tg. Secuiesc. Rezulta deci ca parata, desi era membra a organelor de conducere, in calitatea sa de director tehnic nu a contribuit la ajungerea debitoarei in stare de insolventa.
In alta ordine de idei, lichidatorul judiciar, prin raportul depus la termenul din 10 octombrie 2005, a aratat ca nu sunt indeplinite conditiile atragerii raspunderii personale potrivit art.137 din Legea nr.64/1995. Astfel, evidenta contabila a fost tinuta la zi, cu respectarea prevederilor legale in materie, nu au fost efectuate transferuri patrimoniale care sa fie in detrimentul creditorilor, asa cum rezulta si din bilanturile intocmite si depuse la D.G.F.P. Covasna, nefiind inregistrate iesiri de bunuri, societatea utilizand aceleasi utilaje depasite. Nu s-a constatat efectuarea de plati preferentiale catre creditori sau furnizori, dimpotriva s-a stabilit ca fostul administrator F.B. a avea salarii neridicate in cuantum de 12.488.655 lei.
Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta, solicitand modificarea in tot a acesteia, in sensul admiterii actiunii.
Recurenta isi intemeiaza recursul pe dispozitiile art.304 pct.9 si art.3041 Cod procedura civila.
In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca prin prevederile Legii nr.64/1995 republicata, se stabileste o raspundere speciala, care presupune ca, prin savarsirea de catre membrii organelor de conducere a uneia din faptele prevazute de dispozitiile art.137, se va angaja raspunderea acestora, raportul de cauzalitate dintre faptele savarsite si prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
In prezenta cauza, intimata parata a detinut calitatea de director tehnic si este mostenitoarea fostului administrator al falitei, calitate in care a savarsit faptele prevazute de art.137 alin.1 lit.f, respectiv utilizarea de mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati. In acest sens, se invedereaza ca societatea debitoare a inregistrat datorii catre Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, iar o parte din aceasta sursa, respectiv 29.698,42 RON reprezinta contributia personala a angajatilor societatii, in calitate de
asigurati, pe care parata avea obligatia imperativa de a o retine din salariile acestora si de a o vira lunar catre Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, in conformitate cu prevederile art.55 din O.U.G. nr.150/2002, cu modificarile si completarile ulterioare. In conditiile in care aceasta suma nu apartinea falitei, fiind contributia personala a asiguratilor la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, este evident ca aceasta suma a fost utilizata in alte scopuri, contribuind la intrarea societatii in incapacitate de plata.
Mai mult, potrivit dispozitiilor art.94 din O.U.G. nr.150/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, utilizarea in alte scopuri sau nevirarea la fond a contributiei retinute de asigurati, constituie infractiunea de deturnare de fonduri.
Societatea debitoare a ajuns in incetare de plati din cauza managementului practicat inclusiv de parata, care a contractat lucrari fara a procura si materialele necesare, fapt ce a condus la desfasurarea unor activitati ineficiente.
Se mai arata ca, asa cum rezulta din evidentele contabile, desi societatea avea creante de recuperat in suma de 616.083.000 ROL, parata nu s-a preocupat de recuperarea acestora, lipsind debitoarea de lichiditati. Mai mult, a recurs la contractarea unui credit de la B.C.R.  S.A. pentru achizitionarea unui teren, care a generat alte cheltuieli pentru societate, contribuind astfel la declinul financiar al acesteia.
Abuzand de prerogativele conferite de lege, a marit, prin savarsirea faptelor precizate, in mod fictiv pasivul societatii, fiind de necontestat ca in sarcina sa se poate retine savarsirea faptei prevazute de art.137 alin.1 lit.e din lege.
In ceea ce priveste indeplinirea cumulativa a conditiilor de raspundere civila delictuala prevazute de art.998 – 999 Cod civil, din perspectiva reglementarii prevazute de Legea nr.64/1995 republicata, raspunderea membrilor organelor de conducere ale societatilor ajunse in incetare de plati, asa cum este prevazuta de art.137 din lege, este o raspundere speciala, care pune la indemana creditorilor si a instantei mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura acoperirea in tot sau in parte a pasivului debitoarei.
Prevederile art.137 nu contin in mod explicit cerinta culpei sau a greselii membrilor organelor de conducere ale societatii ajunse in incetare de plati. Aceasta omisiune subliniaza regimul agravat al raspunderii acestor membrii ai organelor de conducere.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.304 pct.9, art.3041 Cod procedura civila si art.8 din Legea nr.64/1995 republicata.
Intimata a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca fiind lipsit de temei.
Examinand sentinta atacata prin prisma motivelor de recurs, in raport de probele administrate si de dispozitiile legale in materie, se constata ca recursul nu este intemeiat.
Afirmatia recurentei ca in cadrul raspunderii intemeiate pe dispozitiile art.137 din Legea nr.64/1995 republicata, trebuie dovedita numai savarsirea uneia din faptele prevazute la lit.a – g, toate celelalte conditii ale raspunderii civile delictuale, respectiv : prejudiciul, culpa si raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, fiind prezumate, nu are suport legal.
Potrivit alin.1 din art.137 membrii organelor de conducere pot fi obligati sa suporte  „o parte” a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa. Aceasta inseamna ca membrii organelor de conducere raspund numai pentru partea din pasivul societatii pe care au determinat-o, prin faptele lor. Rezulta ca prejudiciul trebuie dovedit.
Acelasi text de lege stabileste ca obligatia de a suporta o parte a pasivului debitorului revine acelor conducatori ai societatii debitoare care „au contribuit” la ajungerea debitorului in stare de insolventa, ceea ce inseamna ca raspunderea intervine numai in situatia dovedirii unui raport de cauzalitate dintre faptele prevazute la lit.a - g si ajungerea societatii in stare de insolventa.
Referitor la fapta prevazuta de art.137 alin.1 lit.f, se retine ca la dosar nu exista nici o proba din care sa rezulte ca s-ar fi retinut din salariile
angajatilor contributia la asigurarile sociale de sanatate si s-ar fi folosit aceste sume in alte scopuri. Dimpotriva, salariatii societatii au fost inscrisi in tabelul creditorilor cu creante reprezentand salariile restante, deci salariile nefiind platite, nu se putea retine din acestea contributia la asigurarile sociale.
Nici savarsirea de catre parata a vreuneia din faptele prevazute la litera „e” respectiv : deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice ori marirea in mod fictiv a pasivului acesteia nu au fost dovedite.  Dimpotriva, din raportul lichidatorului rezulta ca in ultimii trei ani anterior deschiderii procedurii nu au fost efectuate transferuri patrimoniale care sa fie in detrimentul creditorilor. Toate bunurile societatii au fost identificate de catre lichidator si valorificate in cadrul procedurii lichidarii.
Nu s-a dovedit nici faptul ca achizitionarea unui teren cu care  s-a  garantat un credit B.C.R. ar fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa, mai ales ca acel teren nu a fost achitat, vanzatorul fiind inscris in tabelul creditorilor cu suma reprezentand pretul terenului.
Este de remarcat si faptul ca parata, asa cum corect a retinut si judecatorul-sindic nu a avut atributii de management economic a societatii debitoare, deci nu  ar fi putut contribui la crearea starii de insolventa, iar in calitate de mostenitoare a sotului sau, care a fost administratorul societatii debitoare, nu poate fi obligata sa raspunda, intrucat nu s-a facut nici dovada acceptarii succesiunii, nici a faptului ca este singura mostenitoare.
Fata de aceste considerente, in baza art.312 alin.2 Cod procedura civila, urmeaza a se respinge recursul si a se mentine hotararea atacata.
Decizia nr.212/R/20 aprilie 2006, dosar nr.179/R/C/2006 – G.C.)