Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995.

Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului
     unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de
     Legea nr.64/1995.



Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Brasov sub nr.855 din 2 decembrie 2005, reclamanta D.  chemat in judecata pe paratul S.D.I. pentru a fi obligat sa suporte pasivul debitoarei S.C. „R.R.” S.R.L., pentru faptele prevazute de art.137 alin.1 lit.a,e si d din Legea nr.64/1995.
Prin incheierea din 30 ianuarie 2006, judecatorul-sindic a dispus conexarea dosarului nr.855/2005 la dosarul nr.748/2005.
Prin sentinta civila nr.182/Sind din 6 martie 2006, pronuntata in dosarul nr.748/F/2005, a fost respinsa actiunea conexata, ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie judecatorul-sindic a retinut ca nu sunt indeplinite conditiile atragerii raspunderii civile personale a paratului.
Din considerentele sentintei mai rezulta urmatoarele :
Prin sentinta civila nr.809/Sind din 23 noiembrie 2004 s-a  dispus deschiderea procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului debitoarei S.C. „R.R.” S.R.L.
Potrivit raportului intocmit de administratorul judiciar S.D., cauzele si imprejurarile care au condus la insolventa debitoarei au fost : lipsa sediului social, disparitia administratorului B.G., instrainarea imobilului unde societatea isi avea sediul si lipsa unor evidente contabile.
Prin incheierea din 6 iunie 2005 s-a dispus intrarea in faliment a debitoarei.
Conform raportului depus la data de 11 noiembrie 2005, lichidatorul judiciar a identificat, pe baza ultimului bilant contabil depus la A.F.P., ca debitoarea avea imobilizari corporale de 178.375.000 lei ROL, stocuri de marfa de 105.077.000 lei ROL si conturi bancare de 19.076.000 lei ROL, care nu se regasesc in fapt.
Lichidatorul judiciar a concluzionat ca administratorul debitoarei, S.D.I., care avea in gestiune aceste bunuri, de face vinovat de lipsa acestora.
Bilantul contabil vizand perioada deschiderii procedurii prevazute de Legea nr.64/1995, debitoarea putea sa incheie acte juridic potrivit obiectului sau de activitate, astfel ca nu se poate aprecia cu certitudine ca lipsa unor imobilizari corporale ori a unor active circulante constatata in 2005 s-a realizat in detrimentul creditorilor.
Aprecierea lichidatorului judiciar ca in speta sunt incidente prevederile art.137 din Legea nr.64/1995 fara nici o argumentare suplimentara, nu conduce prin ea insasi la aceasta concluzie. Lipsa faptei ilicite, adica a unei fapte ce contravine legii, nu conduce implicit la lipsa vinovatiei.
In cauza nu se ridica problema analizei unui prejudiciu rezultat din savarsirea unei fapte ilicite si a existentei unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.

Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta creditoare D., care a invocat dispozitiile art.3041 Cod procedura civila.
In motivarea recursului s-a aratat, in esenta, ca judecatorul-sindic a apreciat eronat starea de fapt si probele administrate, precum si asupra actelor normative aplicabile in cauza.
Nu s-a avut in vedere faptul ca lichidatorul judiciar a aratat ca sunt intrunite conditiile atragerii raspunderii patrimoniale a paratului pentru faptele prevazute de art.137 lit.a,d si e din Legea nr.64/1995. Datorita lipsei actelor primare de contabilitate ale societatii debitoare lichidatorul nu a putut stabili ce s-a intamplat cu bunurile mobile si imobile ce figurau in bilantul depus la organele fiscale la data de 31 decembrie 2003.
Administratorul debitoarei este vinovat de ajungerea societatii in stare de insolventa.
Recurenta a solicitat modificarea sentintei, in sensul admiterii actiunii formulate, astfel incat creantele bugetare in suma de 73 lei RON sa fie acoperite.
Instanta a constatat ca recursul este intemeiat.
Potrivit art.137 din Legea nr.64/1995 republicata, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns in stare de insolventa sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere – administratori, directori, cenzori si orice alta persoana – care au contribuit la ajungerea debitorului in aceasta situatie. Cazurile de responsabilitate sunt limitate de comiterea faptelor prevazute in alineatul 1 al art.137 literele a – g.
Antrenarea raspunderii membrilor organelor de conducere si control presupune indeplinirea urmatoarelor conditii :
- prejudiciul creditorilor ;
- fapta sa se incadreze in cazurile prevazute de lege ;
- raportul de cauzalitate dintre fapta si incetarea platilor ;
- culpa persoanei a carei raspundere se antreneaza.
     Conform dispozitiilor art.138 din Legea nr.64/1995,  procedura
de antrenare a raspunderii are caracter colectiv si, drept urmare, raspunderea va fi antrenata pentru intreg prejudiciul produs prin fapta savarsita, prejudiciu ce se raporteaza la intreaga masa a creditorilor.
Instanta a retinut ca in speta, reclamanta a formulat cerere in antrenarea raspunderii paratului, in calitate de administrator al societatii debitoare S.C. „R.R.” S.R.L. pentru suportarea pasivului societatii, indicand temei de drept art.137 lit.a,e si d din Legea nr.64/1995.
Din raportul intocmit de lichidatorul judiciar rezulta ca, potrivit bilantului contabil, la 31 decembrie 2003 debitoarea avea imobilizari corporale de 178.375.000 lei, stocuri marfa in valoare de 105.077.000 lei, casa si conturi bancare in valoare de 19.076.000 lei, care nu s-au regasit in fapt.
Analizand raportul de gestiune, lichidatorul a constatat ca acesta era semnat si stampilat de intimatul parat, care avea in gestiune patrimoniul debitoarei.
Instanta de recurs a considerat ca solutia judecatorului-sindic de respingere a actiunii, in conditiile in care din raportul lichidatorului judiciar rezulta fapta savarsita de intimatul parat, precum si cuantumul prejudiciului, este netemeinica si nelegala. Indiferent de temeiul juridic indicat de creditoare sau de lichidator, judecatorul-sindic avea obligatia sa faca incadrarea in drept a faptei savarsite de intimatul parat, care nu a justificat lipsurile din gestiune. Or, fapta savarsita de intimatul parat este prevazuta de art.137 alin.1 lit.e din Legea nr.64/1995 republicata, iar prejudiciul cauzat societatii prin aceasta fapta cifreaza suma totala de 30.252,8 lei RON.
Intimatul parat nu a facut probe cu privire la situatia imobilizarilor corporale, a stocurilor de marfa si a sumelor din casa si din conturile bancare, in valoare totala de 302.528.000 lei ROL.
Sustinerile intimatului parat referitoare la absenta datoriilor bugetare si la plata creantei nu au relevanta juridica, intrucat recurenta reclamanta figureaza  la pozitia 2 in tabelul definitiv consolidat privind obligatiile de plata ale debitoarei S.C. „R.R.” S.R.L.  aflata in faliment, iar platile facute in afara unui plan de distribuire prezentat de lichidator si aprobat de judecatorul-sindic nu sunt valabile.
Fata de considerentele aratate, sentinta atacata a fost modificata in sensul admiterii actiunii conexe formulate de reclamanta D. in contradictoriu cu paratul S.D.I., dispunandu-se ca o parte din pasivul debitoarei S.C. „R.R.” S.R.L. in suma de 30.252,8 lei RON sa fi suportata de parat.

Unul dintre membrii completului de judecata a formulat OPINIE SEPARATA, in sensul obligarii paratului la suportarea unei parti din pasivul debitoarei in suma de 73 lei RON.
In motivarea acesteia s-a aratat ca divergenta fata de opinia majoritara priveste strict determinarea intinderii partii din pasivul debitoarei S.C. „R.R.” S.R.L., care urmeaza sa fie suportata de administratorul parat S.D.I., asupra celorlalte aspecte dezlegate prin decizie neexistand puncte de vedere diferite.
In opinia sa, limita maxima la care poate fi stabilita raspunderea administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995 este cea data de valoarea creantei inscrise in tabelul de creante, in sprijinul acestei opinii aducand urmatoarele argumente :
In primul rand, art.137 nu nominalizeaza concret persoanele care por sesiza judecatorul-sindic cu o astfel de cerere, fiind individualizate doar persoanele pentru care poate fi antrenata raspunderea personala. In consecinta o astfel de actiune este deschisa tuturor participantilor la procedura in limitele prerogativelor conferite fiecaruia prin lege. Astfel, daca pentru administratorul sau lichidatorul judiciar – reprezentanti ai intereselor tuturor participantilor la procedura,  sau pentru comitetul creditorilor – mandatar al intereselor tuturor creditorilor -, poate fi acceptata teza atragerii raspunderii pentru intreg pasivul societatii debitoare, nu aceeasi este situatia creditorilor care actioneaza individual in cadrul procedurii.  Potrivit principiilor generale, reclamantul nu poate reclama in judecata drepturi peste cele inscrise in titlurile sale ce se corect a fi valorificare in justitie,
afara de cazurile in care sunt mandatate si drepturi si interesele straine. Or, in lipsa oricarui mandat conventional sau legal, un creditor nu poate lucra pentru si in beneficiul  altor creditori, pentru a solicita obligarea unui administrator culpabil la plata intregului pasiv peste suma inscrisa in titlul propriu.
Corelativ, nu pot fi incalcare drepturile procesuale ale administratorului parat, care trebuie sa-si poata face apararile numai in  legatura cu pretentiile reclamantului creditor si in limita drepturilor sale proprii, cata vreme nu s-a invocat si dovedit ca reclamantul actioneaza si ca mandatar al intereselor altor persoane. In caz contrar, s-ar ajunge la situatia in care paratul este privat de dreptul de a invoca exceptii cu privire la persoana fiecarui creditor si de dreptul de a-si face aparari de fond distinct pentru fiecare pretentie in parte, pentru a putea fi determinata in concret contributia sa la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Simpla prezumtie ca reclamantul creditor s-ar putea afla in situatia ca, in urma succesului actiunii sale sa fie adusa la masa credala o suma de care acesta nu ar beneficia efectiv la distribuire datorita ordinii legale de preferinta care afirma prioritatea platii unor creante garantate sau privilegiate, se inscrie in notiunea generala de risc ce caracterizeaza remediile judiciare ale insolventei, respectiv neindestularea sau indestularea partiala datorita inexistentei mijloacelor sau a prioritatilor garantiilor si privilegiilor.  A lucra pentru altii fara mandat si a aduce la masa credala mai mult, in speranta unei probabilitati crescute de indestulare, sunt aspecte care depasesc rigorile principiilor si textelor legal enuntate si care, chiar daca ar putea fi incadrate in sfera echitatii, nu pot fi acceptate pentru simplul motiv ca echitatea poate fi invocata numai in lipsa principiilor si prescriptiilor legale, situatie ce nu se regaseste in pricina analizata.
Pentru aceste considerente, s-a considerat ca suportarea unei parti din pasivul unei debitoare falite de catre administratorul care se face vinovat de savarsirea uneia din faptele prevazute de art.137 din Legea nr.64/1995, are ca limita maxima suma inscrisa in tabelul creantelor in dreptul creditorului reclamant.

(Decizia nr.270/R din 1 iunie 2006 – G.S.)