InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Dolj

Cerere de antrenare a raspunderii administratorului judiciar.

(Sentinta comerciala nr. 337 din data de 04.03.2010 pronuntata de Tribunalul Dolj)

Domeniu Faliment | Dosare Tribunalul Dolj | Jurisprudenta Tribunalul Dolj

5. Cerere de antrenare a raspunderii administratorului judiciar.

Domeniu asociat: Faliment

La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre faptele expres enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006. Printre acestea fapte sunt mentionate tinerea unei contabilitati fictive sau netinerea acesteia in conformitate cu legea, ca si ascunderea unor documente contabile (art.138 lit. d).  Sentinta nr. 337 din 4 martie 2010 pronuntata de Tribunalul Dolj- Sectia Comerciala La data de 29 octombrie 2009 lichidatorul judiciar A SPRL, desemnat sa administreze procedura insolventei debitoarei SC OO SRL, a  formulat cerere de antrenare  a raspunderii patrimoniale  impotriva paratei  RMS, in calitate de fost administrator  social  al societatii debitoare  si BAV, in calitate de persoana care a  cauzat starea de insolventa a debitoarei, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta  sa dispuna obligarea paratilor  la suportarea  intregului pasiv  al SC OO SRL in cuantum de  131.588,32 lei.
In motivare, a aratat ca prin adresa nr.  2038/31.03.2009 lichidatorul judiciar a notificat  debitoarea si reprezentatul sau legal  sa puna la dispozitie  documentele financiar - contabile  ale SC OO SRL.
Urmare a demersurilor efectuate, la data de 14 aprilie 2009, la sediul  administratorului judiciar s-a prezentat  RMS  care a declarat  ca de la infiintarea societatii si pana la data prezentei declaratii s-a ocupat de societatea debitoare, neavand  nici o relatie  cu banci sau furnizori, singura persoana care s-a ocupat de conducerea acestei firme a fost  BAV. De asemenea, a declarat ca pana la inceputul anului 2008, contabilitatea a fost tinuta  de  doamna DN, dupa care a fost preluata de o contabila de la DJTS Dolj, si a  inaintat  o procura generala prin care  imputernicea pe BAV  sa o reprezinte  in fata instantelor  judecatoresti  de orice grad, a diverselor institutii publice  si private si in fata organelor de stare civila si la toate autoritatile administrative si financiare de orice fel.
Prin adresa nr. 167646/03.06.2009 Politia Municipiului Craiova a comunicat adresa  la care locuieste fara forme legale paratul BAV, precum si faptul ca acesta a declarat ca actele financiar contabile  au ramas in posesia  paratei RMS
Lichidatorul judiciar a mentionat ca paratul BAV s-a implicat in conducerea si administrarea  societatii debitoare SC OO SRL, fapt dovedit de incheierea  intre SC OO SRL  prin administrator BAV si societatea  SC DD SA  a unui contract de vanzare-cumparare identificat la dosarul cauzei, precum si mentionarea pe facturile de achizitie de marfa la numele  delegatului acestuia.
S-a sustinut faptul ca nepredarea documentelor financiar-contabile ale societatii debitoare prevazute de art. 28, prejudiciaza interesele creditorilor falitei, raportat la faptul ca nu au putut fi notificati in vederea inscrierii la masa credala si totodata, prin nepredarea  acestora nu s-a putut identifica  nici eventuale bunuri in patrimoniul debitoarei, fiind privati de posibilitatea  indestularii cu  eventuale sume rezultate din valorificarea de bunuri.
De asemenea,  s-a  sustinut ca, prin nepredarea  documentelor financiar contabile ale debitoarei,  lichidatorul judiciar a fost impiedicat sa-si desfasoare activitatea pentru care a fost desemnat  in cauza de catre instanta.
In practica judiciara s-a statuat imprejurarea  ca fapta ilicita de netinere a  contabilitatii in conformitate cu legea se apreciaza  in functie  de prevederile  Legii nr.  82/1991 si are in vedere in special nerespectarea prevederilor legale privind intocmirea  balantelor de verificare lunare, a registrului jurnal, registru inventar precum si respectarea obligatiilor de intocmire si depunere a situatiilor financiare anuale. Aceasta imprejurare care coroborata cu lipsa nejustificata  de predare a documentelor  contabile dovedesc faptul ca  in cazul debitoarei falite contabilitatea nu a fost tinuta in conformitate cu legea.
Lichidatorul judiciar a sustinut ca fapta astfel savarsita este una ilicita si prejudiciabila, fiind totodata si cauza ce a generat  insolventa societatii debitoare, aspect dovedit de faptul ca debitul pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolventei  este debitul datorat de SC OO SRL catre creditorii inscrisi in tabel cu creantele solicitate.
Fata de aceste considerente, lichidatorul judiciar a apreciat faptul ca este cert ca fapta de netinere a contabilitatii conform legii exista, este ilicita si mai mult a fost savarsita cu intentie de persoanele ce au asigurat  conducerea societatii debitoare, persoanele ce au avut calitatea  de asociat/administrator si care, desi aveau cunostinta de obligatiile legale ce le reveneau fata de societate, au manifestat o totala neglijenta si nepasare cu privire la intocmirea, conservarea si arhivarea documentelor contabile ale societatii , imprejurare ce a avut  drept consecinta insolventa debitoarei.
Referitor la calitatea procesuala  pasiva a paratilor lichidatorul judiciar a invederat faptul ca acestia sunt in masura sa raspunda pentru insolventa falitei, intrucat pentru fapta ilicita  de netinere a contabilitatii in conformitate cu legea  raspunzatori in cazul unei persoane juridice  este administratorul social, iar conform  informatiilor obtinute de la ORC de pe langa Tribunalul Dolj, persoana ce a asigurat conducerea SC OO SRL Craiova, anterior intrarii acesteia in insolventa  a fost numita RMS. Calitatea procesuala a numitului BAV, rezulta din incheierea unui contract  opozabil societatii ( incheiat intre SC OO  SRL  reprezentata de BAV si SC DD SA), aceasta semnificand faptul ca si acesta  avea drept de semnatura si calitatea dea angaja societatea in acte si fapte de comert.
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 138, alin. 1, lit. d din Legea nr. 85/2006.
Lichidatorul judiciar a anexat acte in sustinerea cererii.
La data de  03.12.2009  parata RMS  a formulat intampinare prin care s-a sustinut faptul ca a infiintat firma SC OO  SRL, dupa care s-a intocmit o procura notariala prin care l-a imputernicit pe BAV sa o reprezinte  in toate institutiile din tara, apreciind parata ca nu are nici o raspundere in  acest litigiu.
La data de 28 ianuarie 2010 parata RMS  a depus la dosar intampinarea prin care a solicitat respingerea cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale ca nefondata.
In motivare a aratat  ca nu exista nici un act semnat de catre parata in numele si pentru societatea debitoare, prin care societatea  sa fi fost prejudiciata si mai mult decat atat, sa contribuie la ajungerea acesteia in stare de insolventa. A sustinut ca singura persoana  care s-a implicat  in conducerea  si administrarea SC OO  SRL a fost numitul  BAV in baza documentului  intitulat " Procura Generala" redactat si autentificat in cadrul  BNP TMD, sub nr. 218/10.01.2006.
S-a sustinut ca buna-credinta a paratei este dovedita prin faptul ca, urmare a notificarii primite  din partea lichidatorului judiciar, s-a prezentat  la sediul acestuia, unde a oferit toate informatiile pe care le cunostea cu privire la  SC  OO  SRL. De asemenea, a precizat ca la  inceputul anului 2008, BAV  a preluat prin proces-verbal  de predare-primire de la contabila  DN toate documentele financiar contabile.
Parata RBS  a mentionat faptul ca la data de  06.01.2010 paratul Braun Andrei Victor  a inteles sa se prezinte la BNP IVF , unde a consimtit la autentificarea unei declaratii sub nr. 32/06.01.2010, prin care recunoaste ca a fost singura persoana ce a  exercitat acte si  fapte de comert in numele si pe seama SC OO SRL de la infiintarea acesteia si pana in prezent in baza procurii generale, recunoscandu-si astfel  responsabilitatea exclusiva in privinta gestiunii  si administrarii SC Octan Oil SRL.
Au fost anexate acte in sustinerea intampinarii.
Instanta retine ca la data de 26.03.2009 Tribunalul Dolj a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei SC OO SRL, iar la data de 14.05.2009 s-a dispus trecerea la faliment prin procedura simplificata.
Conform mentiunilor existente in registrul comertului, administrator social al debitoarei este parata RBS, care, dupa deschiderea procedurii insolventei, avea obligatia indeplinirii atributiilor prev. de art. 28 din Lg. nr.85/2006, respectiv de a depune: bilantul si copii ale registrelor contabile; lista completa a tuturor bunurilor debitoarei; lista creditorilor si adresele acestora; lista platilor si transferurilor efectuate in cele 120 de zile anterioare formularii cererii introductive; contul de profit si pierderi.
Aceasta obligatie legale nu a fost insa indeplinita, fapt ce a determinat imposibilitatea derularii in conditii normale a procedurii, neputand fi identificate si urmarite creantele sau bunurile debitoarei, rezultatul direct fiind cel al neacoperirii pasivului.
Instanta retine ca la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre faptele expres enumerate de art.138 din Legea nr.85/2006.Printre acestea fapte sunt mentionate tinerea unei contabilitati fictive sau netinerea acesteia in conformitate cu legea, ca si ascunderea unor documente contabile (art.138 lit. d).
In speta, administrator statutar al debitoarei este parata, care avea obligatia de a gestiona cu atentie patrimoniul si activitatea societatii, iar incalcarea culpabila a acestei obligatii a determinat prejudicierea creditorilor si atrage raspunderea acestuia.
Judecatorul sindic apreciaza ca in sarcina paratei RBS poate fi retinuta fapta de a nu tine contabilitatea in conformitate cu legea. In calitate de administrator social avea  obligatia de a duce la indeplinire contractul de mandat ce i-a fost incredintat, in conformitate cu dispozitiile legale in materie, administratorul fiind direct raspunzator de modul in care este tinuta evidenta contabila, obligatiile sale reiesind din disp. art.73 alin.1 lit.c si alin.2 ale Legii nr.31/1990 (administratorii sunt solidari raspunzatori pentru societate, pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere).
In conditiile in care evidenta contabila nu a fost tinuta sau nu a fost tinuta in conformitate cu legea - fapt ce rezulta din nedepunerea actelor prevazute de art. de art.28 din Lg. nr.85/2006 - exista o prezumtie de culpa, deoarece netinerea contabilitatii in mod corect nu face posibila sesizarea dificultatilor cu care se confrunta societatea si face insesizabila starea de insolventa care poate sa apara la un moment dat. Aceasta prezumtie poate fiind rasturnata prin depunerea actelor contabile. Or, actele nu au fost depuse.
In cazul netinerii contabilitatii in conformitate cu legea, se prezuma, de asemenea, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor.
Apararea paratei RBS referitoare la lipsa de vinovatie in prejudicierea creditorilor nu poate fi retinuta. Chiar daca parata nu a semnat nici un act in numele societatii debitoare, aceasta raspunde in temeiul legii. Calitatea de administrator al paratei rezulta din actele societatii si din inscrierea mandatului de reprezentant al paratei in registrul comertului, neavand importanta faptul ca aceasta nu s-a ocupat de administrarea afacerii. In calitatea ei de unic asociat si administrator al unei firme in functiune, parata nu poate sustine ca o alta persoana a semnat acte si a angajat societatea, infiintarea si conducerea unei societati presupunand obligatii de indeplinirea carora  nu poti fi exonerat prin invocarea pasivitatii.
In consecinta, fiind indeplinite conditiile legale, instanta a admis  cererea, iar parata a fost obligata  la plata pasivului debitoarei.
Avand in vedere faptul ca paratul BAV a semnat acte in numele debitoarei, aspect recunoscut si de acesta prin declaratia autentificata depusa la dosar, fiind un administrator de fapt care raspunde ca si un administrator de drept, conform art. 71 alin.3 din Lg. nr.31/1990, instanta constata ca si in sarcina acestuia se poate retine fapta de a nu tinere contabilitatea in conformitate cu legea, disp. art.138 din Lg. nr. 85 fiindu-i aplicabile.
Considerentele pentru care este angajata raspunderea paratului RBS sunt identice cu cele mentionate la analizarea cererii formulate impotriva paratei RBS, astfel ca instanta a admis actiunea formulata.
 
Domeniu asociat:Faliment

Pentru a se aplica procedura insolventei, legea impune indeplinirea cumulativa a mai multor conditii: creditorul sa aiba o creanta certa, lichida si exigibila avand o valoare cel putin egala cu valoarea-prag indicata de lege si debitorul sa se afle in situatia de a nu mai putea face fata datoriilor sale comerciale.
Creanta trebuie sa aiba un cuantum superior sumei de 30.000 lei, conform art. 3 pct. 12 din lege, iar daca sunt formulate mai multe cereri de deschidere a procedurii insolventei, acestea vor fi conexate si stabilirea indeplinirii sau nu a conditiilor de deschidere a procedurii insolventei referitoare a cuantumului minim al creantelor se va raporta la valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri, potrivit art. 31 alin. 3 Legea 85/2006.         Sentinta nr. 50 din 21 ianuarie 2010 pronuntata de Tribunalul Dolj- Sectia Comerciala La data de 14.08.2008, creditorul SC DO SRL, a formulat cerere de declansare a procedurii insolventei impotriva debitorului SC MP SRL Craiova, pentru suma de 101.706,70 lei, reprezentand debit restant, la care se adauga dobanda legala aferenta si penalitati de intarziere in valoare de 0,4% pe zi, de la data scadentei 25.06.2008 pana la deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului.
In motivare creditorul a aratat ca, in fapt, intre societati s-au desfasurat relatii comerciale, astfel ca la data de 16.10.2007 s-a incheiat contractul nr. 1508 prin care SC DOS SRL se obliga sa livreze catre SC MP SRL Craiova produse petroliere in urma unor comenzi, in schimbul marfurilor debitorul obligandu-se sa plateasca pretul afisat in ziua respectiva pentru produsele cumparate. Creditorul a emis in mod legal facturi pentru marfa livrata debitorului si a primit de la acesta garantie Bilet la Ordin.
De asemenea, s-a mai aratat ca debitorul a fost notificat in nenumarate randuri, in vederea achitarii datoriei, demersuri care au ramas fara rezultat, iar creditorul a introdus Biletul la Ordin la banca, fiind insa refuzat la plata pentru lipsa totala disponibil.
In drept creditorul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 31 din Legea nr. 85/2006.
La dosarul cauzei creditorul a depus, in copie, BO in valoare de 10170670 scadent la 25.06.2008, contract nr. 1508/16.10.2007, calculul penalitatilor de intarziere la data de 23.06.2008.
Creditorul SC DOS SRL a timbrat corespunzator cererea introductiva.
Cererea a fost comunicata debitorului, in copie, la data de 30.09.2008, fara ca acesta sa formuleze contestatie potrivit art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
Impotriva debitorului SC MP SRL Craiova, au mai formulat cereri de deschidere a procedurii de insolventa creditorii SC L ROMANIA SRL , SC AC SRL, SC SH SRL , SC DFL IFN SA si Primarul Municipiului Craiova - reprezentant al unitatii administrativ teritoriale.
La data de 20.08.2008, creditorul SC L ROMANIA SRL a formulat cerere de declansare a procedurii insolventei impotriva debitorului SC MP SRL Craiova, pentru suma de 70.720,74 lei.
In motivare creditorul SC L ROMANIA SRL a aratat ca intre parti au existat raporturi comerciale, conform contractului de vanzare cumparare nr. 9571/07.04.2008, in temeiul caruia a fost livrata marfa - carburant auto, fara sa existe contestatii cu privire la cantitatea si calitatea acesteia, la predarea marfii fiind emise mai multe facturi neachitate de catre debitor pana in prezent, dar care a emis fila CEC seria BF 314 00074769 in valoare de 51.003,71 lei care, fiind prezentat la plata, a fost refuzat cu mentiunea - client in interdictie bancara.
In drept creditorul si-a intemeiat cererea pe Legea nr. 85/2006.
La dosarul cauzei creditorul a depus inscrisuri.
Cererea a fost comunicata debitorului, in copie, la data de 08.10.2008, acesta formuland contestatie potrivit art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
In cuprinsul contestatiei debitorul a aratat ca, in prezent creanta invocata de creditorul SC DO SRL a fost stinsa prin plata in cea mai mare parte, astfel ca intre parti exista o intelegere de esalonare, iar pe de alta parte societatea nu este in incetare de plati, nu are datorii la bugetul de stat, achitand in mod constant creantele bugetare.
In dovedire debitorul a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri si a probei cu expertiza contabila.
La data de 06.10.2008, creditorul SC A COM SRL a formulat cerere de declansare a procedurii insolventei impotriva debitorului SC MP SRL Craiova, pentru suma de 11.780,31 lei.
In motivare creditorul SC A. COM SRL a aratat ca intre parti s-au desfasurat relatii comerciale, debitorul fiind notificat in vederea achitarii datoriei, demersuri care au ramas insa fara rezultat.
In drept creditorul si-a intemeiat cererea pe Legea nr. 85/2006.
La dosarul cauzei creditorul a depus inscrisuri.
Cererea a fost timbrata corespunzator.
Cererea a fost comunicata debitorului, in copie, la data de 20.10.2008, fara ca acesta sa formuleze contestatie potrivit art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
La data de 09.02.2009, creditorul SC DF LEASING IFN SA a formulat cerere de declansare a procedurii insolventei impotriva debitorului SC MP SRL Craiova, pentru suma de 12.153,21 lei.
In motivare creditorul SC DF LEASING IFN SA a aratat ca intre parti s-a incheiat contractul de leasing nr. 614/ARN714/DEC/2007/60, avand ca obiect un autovehicul marca Renault Mascott, care a fost preluat de debitor si utilizat in consecinta. Creditorul a mai aratat ca pe parcursul derularii contractului de leasing debitorul a intarziat de mai multe ori la plata ratelor de leasing si desi s-a incercat prin notificari si contacte directe rezolvarea pe cale amiabila a litigiului, debitorul a refuzat achitarea platilor restante invocand situatia financiara dificila in care se afla societatea, astfel ca in data de 17.10.2008 creditorul a reziliat contractul de leasing prin decizia de reziliere nr. 120
In drept creditorul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile art. 31 raportat la art. 3 pct. 6 si 12 din Legea nr. 85/2006.
La dosarul cauzei creditorul a depus inscrisuri.
Cererea a fost timbrata corespunzator.
Cererea a fost comunicata debitorului, in copie, la data de 20.02.2009, fara ca acesta sa formuleze contestatie potrivit art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
La data de 25.02.2009, creditorul SC SH ZRT a formulat cerere de declansare a procedurii insolventei impotriva debitorului SC MP SRL Craiova, cu sediul in loc. Craiova, Calea Dunarii nr. 16B, Judet Dolj, nr. de ordine in registrul comertului J16/82/2004 si cod fiscal R 18988784, pentru suma de 39.775,61 lei.
In motivare creditorul SC SH ZRT a aratat ca intre parti s-a incheiat contractul de furnizare prin card al carui obiect consta in furnizarea de combustibil, plata taxelor de drum, de autostrada si a altor servicii de catre creditor catre debitor in baza unor carduri, plata acestor servicii urmand sa se faca la scadenta facturilor emise de creditor si pe care debitorul nu le-a achitat pana in prezent desi a recunoscut debitul prin transmiterea unui angajament de plata in data de 18.09.2008 pe care insa nu l-a respectat. Creditorul a mai aratat ca a incercat in nenumarate randuri solutionarea diferendului, dar s-a lovit de amanari repetate din partea debitorului.
In drept creditorul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile Legii nr. 85/2006.
La dosarul cauzei creditorul a depus inscrisuri.
Cererea a fost timbrata corespunzator.
Cererea a fost comunicata debitorului, in copie, la data de 09.03.2009, fara ca acesta sa formuleze contestatie potrivit art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
La data de 29.01.2009, creditorul SC DOS SRL a depus la dosar precizare la cererea introductiva de instanta, prin care a invederat ca a recuperat in intregime de la debitor debitul principal in valoare de 101.706,70 lei, prin executarea silita pornita impotriva debitorului in baza titlului executoriu Bilet la Ordin la data de 26.06.2008, astfel ca mai are de incasat dobanda legala aferenta, calculata de la scadenta facturilor pana la deschiderea procedurii insolventei si penalitati de intarziere in valoare de 77.827,56 lei. A solicitat deschiderea procedurii de insolventa impotriva debitorului SC MP SRL Craiova, in conditiile in care cererea precizata indeplineste cumulativ conditiile Legii nr. 85/2006.
La termenul de judecata din data de 07.05.2009, debitorul prin aparator ales a aratat ca intelege sa formuleze contestatii impotriva tuturor cererilor de deschidere a procedurii de insolventa ce vizeaza pe SC MP SRL Craiova, contestatii timbrate corespunzator de debitor.
La data de 03.08.2009 SC LA SRL, a formulat cerere de interventie in interes propriu, prin care solicita deschiderea procedurii insolventei prevazuta de Legea nr. 85/2006 impotriva debitorului SC MP SRL Craiova, cu sediul in loc. Craiova, Calea Dunarii nr. 16B, Judet Dolj, nr. de ordine in registrul comertului J16/82/2004 si cod fiscal R 18988784, pentru suma de 50.751,37 lei.
In motivare intervenientul in interes propriu SC LA SRL a aratat ca, in fapt, a introdus impotriva debitorului o actiune in pretentii, solutionata de Judecatoria Arad prin sentinta civila nr. 1989/09.03.2009 pronuntata in dosarul nr. 129/55/2009, sentinta investita cu formula executorie, astfel ca are o creanta certa, lichida si exigibila impotriva debitorului.
La dosarul cauzei a depus la dosar, in copie, titlul executor - sentinta nr. 1989/09.03.2009.
Intervenientul SC LA SRL a timbrat corespunzator cererea de interventie in interes propriu.
Cererea de interventie a fost comunicata debitorului la data de 19.10.2009, fara ca acest sa formuleze intampinare.
Prin cererea inregistrata la data de 14.07.2009, sub nr. 9566/63/2009, creditorul Primarul Municipiului Craiova - reprezentant al unitatii administrativ teritoriale a solicitat deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului SC MP SRL Craiova,  pentru suma de 11.845 lei.
In motivare s-a aratat ca, debitorul SC MP SRL Craiova a fost luata in evidenta, ultima plata a debitelor fata de bugetul local efectuata de catre aceasta fiind la data de 05.08.2008 si, pana in prezent societatea debitoare nu a raspuns la adresele inaintate de creditor, Primaria Municipiului Craiova - Directia Impozite si Taxe, prin care i se solicita sa se prezinte la sediul organului fiscal cu anumite documente care ar putea clarifica situatia acesteia si, mai mult, impotriva debitorului s-a inceput executarea silita.
De asemenea, s-a mai aratat ca Primaria mun. Craiova are impotriva debitorului SC MP SRL Craiova, , o creanta certa, lichida si exigibila, in cuantum de 11.845 lei, la dosarul cauzei fiind depus titlul executoriu nr. 431/29.06.2009, care dovedeste certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea creantei invocate.
Creditorul a mai mentionat ca, avand in vedere starea de incetare de plati fata de Primaria Craiova, stare in care se gaseste debitorul, depasindu-se cu mult termenul prevazut de legiuitor, respectiv 30 de zile, prezumtia de insolventa se transforma intr-o certitudine iar, cuantumul creantei invocate depaseste in mod vadit suma de 10.000 lei - suma ce reprezinta minimul stabilit de lege, solicitand deschiderea procedurii de insolventa pentru debitorul SC MP SRL Craiova,.
Potrivit dispozitiilor art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, instanta a admis exceptiile de conexitate invocate in cauza si a dispus conexarea dosarelor nr. 14709/63/2009, nr. 16693/63/2008, nr. 1575/63/2009, nr. 2229/63/2009 si nr. 9566/63/2009 la dosarul nr. 14672/63/2008.
Totodata, la termenul din 14 ianuarie 2010, instanta, apreciind indeplinite conditiile art. 49 si urm. C.pr.civ., a admis in principiu cererea de interventie formulata de catre creditorul SC LA SRL.
Analizand ansamblul inscrisurilor depuse la dosar, instanta retine ca SC DOS SRL are impotriva debitorului, potrivit precizarilor sale,  o creanta certa, lichida si exigibila, in cuantum de 77.827,56 lei, reprezentand dobanda legala aferenta si penalitati de intarziere in valoare de 0,4% pe zi, de la data scadentei 25.06.2008 pana la deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului, calculate conform clauzelor contractului nr. 1508 din data de 16.10.2007, dobanda aferenta debitului principal in cuantum de 101.706,70 lei, recuperat in intregime pe parcursul solutionarii cauzei.
Totodata, creditorul SC L. ROMANIA SRL are impotriva debitorului  o creanta certa, lichida si exigibila, in cuantum de 70.720,74 lei, conform contractului de vanzare cumparare nr. 9571/07.04.2008, in temeiul caruia a fost livrata marfa - carburant auto, fara sa existe contestatii cu privire la cantitatea si calitatea acesteia, la predarea marfii fiind emise mai multe facturi neachitate de catre debitor pana in prezent, dar care a emis fila CEC seria BF 314 00074769 in valoare de 51.003,71 lei care, fiind prezentat la plata, a fost refuzat cu mentiunea - client in interdictie bancara.
Creditorul SC A COM SRL are impotriva debitorului  o creanta certa, lichida si exigibila, in cuantum de11.780,31 lei, creanta rezultand din relatiile comerciale dintre parti.
La randul sau, creditorul SC DF LEASING IFN SA  are impotriva debitorului o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 12.153,21 lei, creanta rezultand din contractul de leasing nr. 614/ARN714/DEC/2007/60, avand ca obiect un autovehicul marca Renault Mascott, care a fost preluat de debitor si utilizat in consecinta. Creanta pretinsa s-a acumulat intrucat debitorul a refuzat achitarea platilor restante invocand situatia financiara dificila in care se afla societatea, astfel ca in data de 17.10.2008 creditorul a reziliat contractul de leasing prin decizia de reziliere nr. 120.
Creditorul SC SH ZRT are impotriva debitorului o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 39.775,61 lei, creanta rezultand din contractul de furnizare prin card al carui obiect consta in furnizarea de combustibil, plata taxelor de drum, de autostrada si a altor servicii de catre creditor catre debitor in baza unor carduri. Potrivit raporturilor contractuale dintre parti,  plata acestor servicii urma sa se faca la scadenta facturilor emise de creditor, iar debitorul nu le-a achitat pana in prezent, desi a recunoscut debitul prin transmiterea unui angajament de plata in data de 18.09.2008 pe care insa nu l-a respectat.
Creditorul SC LA SRL are impotriva debitorului o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 50.751,37 lei, creanta rezultand din sentinta civila nr. 1989/09.03.2009 a Judecatoriei Arad pronuntata in dosarul nr. 129/55/2009, sentinta investita cu formula executorie.
Creditorul Primaria Municipiului Craiova are impotriva debitorului o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 11.845 lei, suma reprezentand impozite datorate bugetului local.                                                                                                    
Potrivit art. 3 din Legea nr. 85/2006, orice creditor care are una sau mai multe creante certe, lichide si exigibile a caror valoare sa fie superioara valorii prag, poate introduce la tribunal o cerere impotriva unui debitor care este prezumat in insolventa din cauza incetarii platilor fata de acesta, timp de cel mult 30 de zile.
Pentru a se aplica procedura insolventei, legea impune astfel indeplinirea cumulativa a mai multor conditii: creditorul sa aiba o creanta certa, lichida si exigibila avand o valoare cel putin egala cu valoarea-prag indicata de lege si debitorul sa se afle in situatia de a nu mai putea face fata datoriilor sale comerciale.
Creanta trebuie sa aiba un cuantum superior sumei de 30.000 lei, conform art. 3 pct. 12 din lege, iar daca sunt formulate mai multe cereri de deschidere a procedurii insolventei, acestea vor fi conexate si stabilirea indeplinirii sau nu a conditiilor de deschidere a procedurii insolventei referitoare a cuantumului minim al creantelor se va raporta la valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri, potrivit art. 31 alin. 3 Legea 85/2006.
Instanta constata astfel, cu privire la toate cererile  introductive formulate de catre   creditorii SC DOS SRL, SC L ROMANIA SRL, SC A COM SRL, SC SH SRL, SC DL IFN SA,  SC LA SRL si Primaria Municipiului Craiova ca, fie derivand din raporturile comerciale dintre parti, fie fiind constatate prin titluri executorii, acestea  depasesc impreuna la momentul solutionarii prezentei cereri valoarea prag de 30.000 lei si prezinta caracterele certitudinii, lichiditatii si exigibilitatii.
Un argument in plus in acest sens il constituie si faptul ca, in ceea ce priveste unele cereri de creante, acestea au fost recunoscute de catre debitor, iar altele sunt constatate prin titluri executorii necontestate.
De asemenea, se apreciaza ca, desi a contestat starea sa de insolventa, contestatia sa fiind introdusa cu respectarea termenului de 10 zile de la primirea cererii de deschidere a procedurii prevazut de art. 33 alin.2 Legea 85/2006, debitorul nu si-a dovedit sustinerile.
Astfel, desi in contestatia formulata impotriva cererii creditorului SC DOS SRL a invederat instantei faptul a achitat in mare parte creanta pretinsa si nu are obligatii fata de bugetul local,  acesta nu si-a probat aceste sustineri, contrazise de altfel de faptul dovedirii de catre creditor a faptului datorarii dobanzii legale aferente debitului principal achitat acceptarii si de cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de catre creditorul Primaria Municipiului Craiova.
In egala masura, instanta apreciaza ca simpla contestare orala a creantelor celorlalti creditori nu constituie un argument temeinic in dovedirea neindeplinirii conditiilor deschiderii procedurii si a inexistentei starii sale de insolventa, contestatiile formulate oral fata de restul cererilor de creanta, fiind astfel neintemeiate in conditiile in care, desi au fost acordate mai multe termene de judecata in vederea precizarii in scris a motivelor acestora, aceasta obligatie nu a fost indeplinita de catre debitor.
De altfel, nici una dintre sustinerile debitorului nu constituie argumente pentru a dovedi ca acesta ar fi depus diligente pentru acoperirea pasivelor sale sau ar avea capacitatea de a face fata prin plati datoriilor sale lichide si exigibile.
Prin urmare, constatand ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, respectiv existenta unor creante certe, lichide si exigibile, incetarea platilor fata de creditori de cel mult 30 de zile si existenta unor creante in cuantum total de minimum 30.000 lei, coroborat cu faptul ca inscrisurile depuse de creditori la dosarul cauzei dovedesc starea de insolventa a debitorului, care se afla in incapacitate de plata a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile, in raport de prevederile art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, instanta a admis prezentele cereri si a dispuns deschiderea procedurii generale de insolventa impotriva debitorului SC MP SRL Craiova,  respingand contestatiile debitorului ca neintemeiate si desemnand un administrator judiciar.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006