InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Suceava

Contestatie decizie de sanctionare

(Sentinta civila nr. 569 din data de 31.03.2014 pronuntata de Tribunalul Suceava)

Domeniu Contracte de munca | Dosare Tribunalul Suceava | Jurisprudenta Tribunalul Suceava


Prin  cererea adresata acestei instante la data de 30.10.2013 si inregistrata sub nr. 10682/86/2013, contestatorul ------ a formulat contestatie impotriva deciziei nr. 769 din 23.09.2013  emisa de seful Depoului Suceava, in contradictoriu cu intimata ---- solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei contestate, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, contestatorul a aratat ca, in data de 26.09.2013 a fost anuntat ca s-a dispus de catre conducerea SNTFC "CFR Calatori" SA sanctionarea sa cu reducerea salariului de baza pe o durata de 3 luni cu 10% si a fost pus sa semneze de primire pe decizia nr. 769 din data de 23.09.2013.
A mai aratat ca a fost cercetat pentru incalcarea a art. 2 lit. i) din Fisa
postului si a art. 9 lit. f) si al unui alt act normativ (Act nr. 611/1191/2012), abaterea disciplinara fiind o "diferenta nejustificata de 67 kg de motorina, intre consumul din rezervorul principal si cel de pe motorul diesel".
Cu privire la art. 2 lit. i) din Fisa postului, ce deriva din disp. art. 11 lit. c) din Instructiunile pentru activitatea personalului de locomotiva in transportul feroviar nr. 201/2006, respectiv: "are obligatia sa conduca economic locomotiva fara a depasi consumurile normate de combustibil energie si lubrefianti, cu respectarea ordinelor si dispozitiilor interne legate de consumurile de combustibil", arata ca diferenta de 67 kg motorina a fost calculata in mod eronat; ca s-a stabilit prin dispozitivul ICL, ce masoara cantitatea de combustibil consumata de motorul diesel intr-un minut si cantitatea de combustibil aflata in rezervorul principal, dar fara a se tine cont de consumul normat al locomotivei.
Metoda de calcul a consumului de combustibil prin instalatia ICL-PC, ce afiseaza si memoreaza mai multi parametrii de functionare ai locomotivei, nu poate constitui un criteriu absolut de stabilire a unui consum neeconomic al motorului diesel.
Aceasta instalatie are o clasa de precizie de 1% - pentru consumul de combustibil si de 5% - pentru cantitatea de combustibil din rezervor, ceea ce inseamna, din start, o marja de eroare a calculului diferentei dintre cantitatea de combustibil consumata de motorul diesel intr-un minut si cantitatea de combustibil aflata in rezervorul principal.
Calculand marja de eroare pentru cantitatea de combustibil aflata in rezervorul principal pentru o cantitate de 2100 kg motorina (capacitatea maxima a rezervorului fiind de cea. 4.000 kg) va rezulta o cantitate de 105 kg motorina pe care instalatia de masurare nu o poate stabili cu precizie.
Prin urmare, supraconsumul de motorina la locomotiva deservita de contestator a fost stabilit ca urmare a citirii si interpretarii diagramelor ICL, fara a exista date concrete privind cauza supraconsumului de motorina, intrucat motorul a functionat la parametrii normali.
Practic, nu s-a dovedit in ce a constat conduita necorespunzatoare a contestatorului in deservirea locomotivei prin raportarea la sarcina acestuia de serviciu, ci s-a pornit de la premisa ca instalatia ICL, care masoara consumul de motorina, determina si instituie o prezumtie de vina a salariatului in exploatarea locomotivei. Aceasta prezumtie este rasturnata si prin cuantificarea marjei de eroare a instalatiei respective, asa cum s-a dovedit prin calcul.
Pe de alta parte, dispozitiile art. 2 lit. f) din Fisa postului se refera la "obligatia sa conduca economic locomotiva fara a depasi consumurile normate de combustibil", deci la consumurile normate si nu la cele masurate inexact prin comparare. in acest sens, intimata este obligata sa specifice care era cota normata pentru respectiva cursa pentru a se verifica realitatea unui supraconsum de motorina.
Pe de alta parte, dispozitiile art. 2 lit. f din Fisa postului se refera la "obligatia sa conduca economic locomotiva fara a depasi consumurile normate de combustibil", deci la consumurile normate si nu la cele masurate inexact prin comparare.
In dovedire, contestatorul a depus la dosar inscrisuri.
Parata a formulat intampinare, solicitand respingerea contestatiei ca nefondata.
In sustinerea intampinarii, unitatea a sustinut ca la data de 30 iulie 2013, s-a efectuat citirea si analizarea datelor memorate de instalatia de inregistrare a consumului de combustibil  pentru locomotive - ICL cu care este dotata locomotiva DA 1318; ca la luarea in primire a acesteia, de la antemontatorul ---, indexurile cantitatilor de motorina din motorul diesel si din rezervorul principal sunt consemnate in registrul antemontator pe baza de semnaturi de predare/primire; ca dupa efectuarea acestor operatiuni, contestatorul a inscris in foaia de parcurs a locomotivei, alte cantitati, respectiv cu 20 de kg mai putin indexul MD si cu 10 kg mai putin indexul RP; nu inscrie in foaia de parcurs timpul in care motorul diesel a fost oprit, iar in statia Vicsani s-a produs o scadere a cantitatii de motorina din rezervorul principal de 55 kg, realizand nejustificat pe intreaga tura de serviciu, o diferenta de 67 kg combustibil intre consumul din rezervorul principal si consumul motorului diesel.
Mai arata parata, ca s-a incalcat fisa postului, art. 2 li.t i si actul 611/1191/2012; ca instalatia de inregistrare a consumului de combustibil a fost omologata si certificata conform buletinului de verificare metrologica nr. 0116149 din 27 martie 2012, si este valabil 3 ani; ca motorul diesel a functionat la parametrii normali; ca nu s-au semnalat probleme tehnice  de exploatare.
De asemenea, sustine parata, ca si situatia in care s-ar accepta ca instalatia nu inregistreaza un consum real sau s-ar avea in vedere ca exista factori perturbatori, reclamantul nu poate fi exonerat de raspundere, atata timp cat nu si-a indeplinit obligatia de informare cu privire la astfel de deficiente; ca prin aceasta atitudine s-a adus un prejudiciu unitatii, de 518,92 lei.
La dosar s-au depus inscrisuri, respectiv contractul individual de munca al reclamantului cu actul aditional, decizia 769/23 septembrie 2013, raportul de cercetare efectuat, norma de lucru A611/1191/2012, fisa postului.
Examinand actele si probele administrate in cauza, tribunalul retine urmatoarele:
Reclamantul ------- are calitatea de salariat al unitatii parate, astfel cum rezulta din Contractul individual de munca nr. 1.2./2/./2001 si actul aditional ulterior - fila 30 - 31 dosar, avand functia de mecanic locomotiva automotor I, atributiile fiind descrise in fisa postului - fila 43 dosar.
Litera i din acest act normativ, prevede ca are obligatia de a conduce economic locomotiva fara a depasi consumurile normate de combustibil, energie electrica si lubrifianti, cu respectarea ordinelor si dispozitiilor interne legate de consumul de combustibil.
La data de 23 septembrie 2013, unitatea parata emite decizia nr. 769, in baza careia contestatorul este sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 10% pe o durata de 3 luni, retinandu-se in sarcina acestuia, realizarea unei diferente intre consumul  RI si consumul MD pe tura; in intervalul orar 14,27 - 14,41 cantitatea de motorina din RP (rezervorul principal) scade de la 2158 kg la 2103 kg, fara ca MD sa fie pornit; mecanicul configureaza in foaia de parcurs indexurile ICL eronat la luarea in primire, ceea ce echivaleaza cu incalcarea prevederilor fisei postului - art. 2 lit. i si Instructiunile 611/1191/2012.
Se mentioneaza in aceeasi decizie, ca motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarilor, rezida in aceea ca instalatia ICL cu care este dotata locomotiva DA 1318 a fost revizuita metrologic conform buletinului 116149 din 27 martie 2012; ca locomotiva a fost insotita in luna iunie 2013, la acelasi tren, de personal tehnico - ingineresc si nu s-au inregistrat diferente intre consumul RP si MD.
Potrivit art. 247 Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.
Alineatul 2 al aceluiasi articol defineste abaterea disciplinara ca fiind o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Prin urmare, pentru a fi data raspunderea disciplinara, este necesar a fi intrunite cumulativ, anumite elemente, respectiv: cel care savarseste fapta, sa aiba calitatea de salariat; prin conduita abordata, salariatul sa fi incalcat norme interne de disciplina muncii; actiunea sau inactiunea sa fi fost savarsita cu vinovatie.
Intr-adevar, fisa postului contestatorului prevede in art. 2 litera i ca acesta are obligatia de a conduce economic locomotiva fara a depasi consumurile normate de combustibil, energie electrica si lubrifianti, cu respectarea ordinelor si dispozitiilor interne legate de consumul de combustibil.
Din ansamblul probelor administrate in cauza, tribunalul retine ca in speta nu rezulta in ce anume a constat conduita reclamantului, conduita care ar fi avut drept consecinta, cresterea consumului de combustibil.
Astfel, la fila 19 dosar exista declaratia pe care contestatorul a dat-o cu prilejul cercetarii disciplinare, aratand ca in momentul in care a scris indexul RP, locomotiva era in stare rece, iar dupa ce a pornit MD (motorul diesel), a constatat cu 10 kg mai putin motorina, decat cantitatea propriu -   zisa, in conditiile in care reclamantul stia ca mecanismul RA este suprimat,  si nu au unde sa se piarda acele 10 kg de motorina.
Mai precizeaza contestatorul, ca diferenta de combustibil dintre rezervorul principal (RP) si MD  (motorul diesel) se justifica prin aceea ca la o cantitate cuprinsa intre 1500 - 2000 kg combustibil are loc o cadere negativa de aproximativ 30 - 40 kg; ca nu s-a depasit cota alocata remorcarii trenului, iar la predarea locomotivei, sigiliul a fost gasit intact, astfel incat reclamantul considera ca ICL nu functioneaza normal.
La fila 33 dosar se regaseste raportul de cercetare intocmit in cauza, care retine ca in intervalul orar 14,24 - 14,47 motorul diesel nu functioneaza, iar rezervorul locomotivei scade nejustificat cu 55 kg motorina si realizeaza o diferenta de 67 kg motorina intre consumul din rezervorul principal si cel al motorului diesel.
Cu toate ca se retine in sarcina contestatorului, asa cum aratam mai sus, incalcarea prevederilor art. 2 lit. i din Fisa postului, in sensul ca acesta are obligatia de a conduce economic locomotiva fara a depasi consumurile normate de combustibil, energie electrica si lubrifianti, cu respectarea ordinelor si dispozitiilor interne legate de consumul de combustibil, in raport se descrie ca reclamantul a mentionat eronat indexurile indicate de instalatia IC; ca nu se noteaza in foaia de parcurs numarul de minute cu motorul oprit si realizeaza o diferenta de 55 kg motorina.
De asemenea, se mai retine ca astfel, s-a incalcat si dispozitia nr. 611/4/1191/2012 - fila 42 dosar.
Din analiza acestui act normativ, rezulta ca inscrisul reprezinta un indrumar care precizeaza ce indexuri vor fi luate ca baza de referinta la intocmirea dosarelor  de cercetare a supraconsumurilor de motorina, dupa cum urmeaza: diferenta dintre indexurile RP si MD pentru cazurile cand conform inregistrarilor ICL nu exista dubii asupra consumurilor normale de motorina; diferenta dintre indexurile RP si valoarea cotei de motorina stabilita prin determinari ale consumurilor pentru sectiile de remorcare ale fiecarei unitati, in cazurile cand din diverse motive, inregistrarile ICL cu privire la indexul MD nu sunt relevante pentru dovedirea consumurilor anormale de motorina, si se va infiinta un registru de evidenta a abaterilor dupa procedura operationala PO 6 - 7 - 5.2 - 09.
Chiar aceste criterii, asa cum sunt ele mentionate in actul normativ, releva prin ele insele, inexactitatea datelor tehnice aferente instalatiilor descrise, posibilitatea existentei unor inadvertente cu privire la inregistrarea parametrilor tehnici si a consumurilor de combustibil, energie electrica, lubrifianti, care nu pot fi determinati decat in cadrul unor operatiuni tehnice de verificare a functionalitatii locomotivelor, rezervoarelor.
In situatia in care din probele administrate in cauza se contureaza posibilitatea ca diferenta de consum de motorina sa fie cauzata de factori exteriori conduitei reclamantului, instanta apreciaza ca decizia de sanctionare nu cuprinde in concret, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, prin raportare la normele interne indicate ca ar fi fost incalcate.
Sustinerile paratei, referitoare la faptul ca in cursul cercetarii disciplinare s-au inlaturat apararile contestatorului, intrucat instalatia ICL cu care este dotata locomotiva DA 1318 a fost revizuita metrologic conform buletinului 116149 din 27 martie 2012 si ca locomotiva a fost insotita in luna iunie 2013, la acelasi tren, de personal tehnico - ingineresc si nu s-au inregistrat diferente intre consumul RP si MD, nu pot fi luate in considerare, atata timp cat la dosar nu exista probe din care sa rezulte ca reclamantul, prin manevrele efectuate in mod deficitar, ar fi determinat un supraconsum de combustibil.
De asemenea, probele administrate in cauza nu releva ca la data la care locomotiva a fost insotita in luna iunie 2013, la acelasi tren, de personal tehnico - ingineresc, neinregistrandu-se diferente intre consumul RP si MD au fost aceleasi conditii de functionare, identice, similare cu cele din momentul in care locomotiva a fost deservita de contestator.
Ca este asa, rezulta chiar din declaratia data de acesta, in faza de cercetare disciplinara prealabila, in sensul ca la momentul plecarii, locomotiva era rece, si intr-un interval scurt de timp, nivel combustibilului a scazut cu 10 kg.
Tocmai din cauza acestei inadvertente, la iesirea din tura contestatorul a intocmit o nota de comanda - fila 87 dosar in care se consemneaza lucru defectuos KD 2 post II, inlocuirea unor instalatii si efectuarea de probe.
Decizia de sanctionare a contestatorului a fost luata pornindu-se de la premise tehnice, care nu sunt in masura sa demonstreze conduita necorespunzatoare a contestatorului.
Dimpotriva, prin raportare la actul mentionat anterior, contestatorul a actionat in conformitate cu situatia tehnica cu care s-a confruntat, evidentiind defectiunile aparute.
Ori, este de observat ca, in pofida acestei imprejurari, parata, prin intampinarea formulata, se apara aratand ca, chiar si in situatia in care s-ar accepta ca instalatia nu inregistreaza un consum real sau s-ar avea in vedere apararea reclamantului ca supraconsumul s-ar datora unor factori perturbatori, totusi reclamantul nu poate fi exonerat de raspundere, deoarece acesta nu si-ar fi indeplinit obligatia de informare, care se face neconditionat in momentul in care se constata acest gen de deficiente si care, in conditiile date, reclama acest fapt - fila 28 dosar.
Trebuie de precizat ca obligatia de serviciu impusa contestatorului trebuie sa fie legala si posibila.
In conditiile in care chiar intimata recunoaste posibilitatea erorilor tehnice la inregistrarea diferitilor parametri de functionare a instalatiilor, este evident ca nu poate fi descrisa atitudinea care concretizeaza abaterea disciplinara retinuta in sarcina contestatorului, incat in speta nu este dat elementul prevazut sub sanctiunea nulitatii absolute, de art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii.
Asa fiind, nu se poate vorbi nici despre existenta vinovatiei cu care ar fi fost savarsita fapta ce ar fi avut consecinta, lipsa motorinei.
Apararile intimatei sunt de natura a demonstra o data in plus, ca            intr-adevar, lipsa de motorina reprosata reclamantului poate fi determinata de mai multi factori tehnici, insa nu pot fi primite apararile acesteia, ca inclusiv in asemenea conditii, se cuvine a fi sanctionat reclamantul, deoarece nu a sesizat seful ierarhic despre aceasta situatie.
Practic, prin aceasta aparare, se imputa reclamantului, o cu totul alta abatere disciplinara decat cea retinuta in sarcina, ceea ce echivaleaza cu incalcarea principiului cuprins in art. 79 Codul muncii, in conformitate cu care, in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.
Mai retine instanta, ca la fila 45 dosar se regaseste un angajament de plata emis pe numele reclamantului, pentru suma de 518,92 lei, reprezentand contravaloarea diferentei de 67 kg motorina, inscris pe care reclamantul insa, a refuzat sa-l semneze.
Intimata este cea careia ii revine sarcina probei conform dispozitiilor art.272 din codul muncii, insa nu a dovedit care este abaterea disciplinara savarsita de contestator, respectiv actiunea sau inactiunea prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici. Singura constatare, mentionata in decizia de sanctionare, este doar cea a inregistrarii unei scaderi de 67 kg motorina din RP al  locomotivei, fara a se detalia un eventual rezultat daunator.
In materie disciplinara, angajatorul trebuie sa dovedeasca fapta salariatului de incalcare a normelor legale sau contractuale, precum si vinovatia salariatului. In prezenta cauza, intimata  nu a dovedit nici  un rezultat daunator si nici fapta omisiva sau comisiva, savarsita de reclamant, care sa fi determinat acest rezultat.
In absenta unei fapte ilicite savarsite de salariat, nu exista raspundere disciplinara, asa incat, in temeiul dispozitiilor art. 247, 252 raportat la art. 266 din codul muncii contestatia va fi admisa si va fi anulata decizia de sanctionare.
La solicitarea reclamantului, instanta va dispune repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de sanctionare in sensul ca o va obliga pe parata la restituirea catre reclamant a sumelor de bani retinute in temeiul deciziei.

 

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Contracte de munca

Litigiu privind functionarii publici - Hotarare nr. 56 din data de 18.01.2018
ESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 258/LM/2010 din data de 10.12.2010
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 535/LM/2010 din data de 10.12.2010
Contract colectiv de munca. Nelegalitatea unor clauze stipulate cu respectarea dispozitiilor legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 906/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sindicat.Conditiile legale pentru reprezentativitate. - Decizie nr. 976/R/ din data de 28.11.2005
Raspunderea patrimoniala. Prejudiciu creat societatii de catre angajat. Cerere reconventionala. Restituirea garantiei retinuta de angajator. - Sentinta civila nr. 227 din data de 28.02.2012
Contestatie impotriva deciziei de impunere pentru restituirea unor sume incasate necuvenit de catre angajatul cu contract individual de munca. - Sentinta civila nr. 566 din data de 02.05.2012
Raspunderea patrimoniala a angajatilor pentru pagubele produse datorita nerespectarii atributiilor de serviciu. - Sentinta civila nr. 1216 din data de 11.10.2011
Raspunderea disciplinara. Reducerea salariului cu 10 % pe o perioada de 3 luni. - Sentinta civila nr. 203 din data de 01.03.2010
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 95 din data de 25.01.2011
Obligatii asumate prin act aditional la contractul de munca - Sentinta civila nr. 17 din data de 11.01.2011
Drepturi banesti ce decurg din Contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 419 din data de 15.04.2008
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 979 din data de 19.10.2010
Obligarea angajatului la plata unor despagubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului - Sentinta civila nr. 94 din data de 01.02.2010
Contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara - Sentinta civila nr. 392 din data de 30.04.2009
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1386 din data de 16.12.2010
Violenta psihica. Viciu de consimtamant la incheierea actului aditional la CIM - Decizie nr. 83/AP din data de 03.03.2014
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca - Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Litigii de munca – incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca penala definitiva - Decizie nr. 1743/R din data de 02.10.2013
Fisele de evaluare sunt acte administrative ce se bucura de prezumtia legalitatii si veridicitatii in situatia in care au fost emise de o autoritate publica si nu au fost contestate de persoanele indreptatire in termen legal. - Decizie nr. 2076/R din data de 17.04.2013