InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Valcea

Actiune in anulare hotarare arbitrala.Temei juridic.

(Sentinta comerciala nr. 2491 din data de 20.06.2012 pronuntata de Tribunalul Valcea)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Tribunalul Valcea | Jurisprudenta Tribunalul Valcea

Actiune in anulare hotarare arbitrala.Temei juridic. Intr-adevar, Tribunalul arbitral a constatat, prin Hotararea din data de 14.12.2011, atat  rezilierea Contractului din data de 15.05.2009, cat si a Actului aditional din 16.02.2010, desi prin cererea de arbitrare s-a solicitat numai rezilierea contractului.
Cu toate acestea, instanta constata ca prin actul aditional sus-mentionat s-a modificat termenul de predare si cuantumul tarifului aplicabil aferente fazei 5, faza asupra carei executari partile se afla in litigiu.
Prin urmare, intrucat  acest act aditional reprezinta o anexa la contractul de proiectare si are in vedere tocmai executarea fazei 5 aflata in litigiu, constatarea rezilierii si a acestui act aditional nu poate fi calificata drept  ipoteza extra petita avuta in vedere de legiuitor, prin art.364 alin.1 lit.f) Cod procedura civila.
Referitor la asa-zisa omisiune a tribunalului arbitral de a se pronunta asupra unui capat de cerere(minus petita), instanta a constatat ca in fapt, constatarea rezilierii s-a facut in baza stabilirii in prealabil a culpei exclusive a paratei-petente in neexecutarea obligatiilor contractuale, asa cum au fost dezvoltate in considerentele hotararii atacate.
Pe de alta parte, rezilierea unui contract reprezinta o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului, constand in incetarea efectelor contractului numai pentru viitor, lasand neatinse prestatiile succesive care au fost facute anterior rezilierii, astfel ca nu se impunea referirea la o data concreta la care sa se raporteze aceasta masura.
Prin urmare, criticile cuprinse la pct.III din cererea arbitrala apar ca neintemeiate.
Pentru aceste motive, instanta a respins actiunea in anulare formulata impotriva Hotararii din data de 14.12.2011 a Tribunalului Arbitral de pe langa Camera de Comert si Industrie Valcea.

TRIBUNALUL VALCEA - SECTIA A II A CIVILA-SENTINTA  Nr. 2491/2012 din 20 Iunie 2012

La data de 09.02.2012 petenta SC AP SRL, cu sediul in Rm.Valcea  a formulat actiune in anulare  a  Hotararii nr.xx/14.12.2011 a Tribunalului Arbitral de pe langa Camera de Comert si Industrie Valcea, in temeiul dispozitiilor art.364 alin.1) lit.f) si i) Cod procedura civila.
In motivare se arata ca petenta a fost chemata in judecata de catre intimata SC S SRL, pentru reziliere contract de proiectare nr.aa/15.05.2009 ca urmare a neindeplinirii culpabile a obligatiilor petentei, incepand cu data de 20.04.2010.
Cererea a fost completata printr-un capat de cerere prin care s-a solicitat plata sumei de 71.441 lei, reprezentand plati facute in avans pentru lucrari ce nu i-au fost predate.
S-a pretins ca petenta si-ar fi incalcat obligatia de predare la termen a subfazelor 1 si 2 din Faza de proiectare nr.5, pentru ca nu exista procese-verbale de predare-primire su nu s-au emis facturi decat pentru primele doua subfaze.
Petenta mentioneaza ca, la randul sau, a formulat cerere reconventionala pentru obligarea intimatei la plata sumei de 239.123,57 lei ce reprezinta jumatate din valoarea subfazei nr.2 pentru care s-a emis factura fiscala yyy/20.04.2010 si contravaloarea subfazelor 3 si 4, precum si contravaloarea penalitatilor rezultate din neonorarea la termen a platilor aferente facturii.
Tribunalul arbitral a admis cererea principala, a constatat reziliat contractul si actul aditional la contract, respingand cererea reconventionala si cererea de completare a reclamantei.
Hotararea este criticata, pentru urmatoarele aspecte:
In primul rand, se critica respingerea exceptiei inadmisibilitatii cererii, potrivit dispozitiilor art.7201 Cod procedura civila , reclamanta nefacand dovada indeplinirii procedurii prealabile, intrucat niciuna dintre notificari nu indeplineste conditiile legii.
In aceste conditii, se arata ca sunt incidente prevederile art.364 alin.1 lit.i) Cod procedura civila .
Cu privire la petitul cererii, petenta arata ca acesta este inadmisibil, atata timp cat nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor art.16.2 din contract referitoare la notificarea prealabila cu 10 zile inaintea incetarii contractului.
In plus, se mentioneaza ca tribunalul arbitral a omis sa se pronunte pe cererea reclamantei referitoare la constatarea rezilierii din culpa exclusiva a petentei si incepand cu data de 20.04.2010, constatand in schimb si rezilierea a actului aditional  din data de 16.02.2010, fara a se fi cerut prin cerere.
Prin urmare, se invoca incidenta dispozitiilor art.364 lit.f) Cod procedura civila.
Cu privire la respingerea cererii reconventionale, se subliniaza faptul ca s-a retinut corect faptul ca reclamanta a primit documentatia aferenta subfazelor 1 si 2, achitand numai contravaloarea subfazei 1 si jumatate din subfaza 2, aspect recunoscut de martora OM si dovedit cu registrul de corespondenta.
Se mentioneaza si raportul de expertiza potrivit caruia parata ar fi emis facturile fiscale pentru intreaga faza 5, din care reclamanta a recunoscut numai facturile fiscale aferente subfazelor 1 si 2, facturi inregistrate in contabilitatea reclamantei care a solicitat TVA-ul corespunzator celor doua plati.
Fata de aceste imprejurari, petenta considera ca tribunalul arbitral ar fi incalcat dispozitiile imperative ale indivizibilitatii platii prevazute de art.1101 Cod civil, intrucat nu ne aflam in niciuna dintre exceptiile in care debitorul poate face o plata partiala.
Pentru aceste considerente se solicita admiterea actiunii in anulare.
Prin intampinare, intimata arata urmatoarele:
Cu privire la procedura concilierii prealabile, intimata mentioneaza ca aceasta este obligatorie numai in procesele si cererile in materie comerciala solutionate de catre instantele de judecata, procedura judecatoreasca si cea arbitrala fiind distincte.
Procedura concilierii directe, in cazul cererii de arbitrare ar fi fost obligatorie, daca, potrivit dispozitiilor art.341 alin.2) Cod procedura civila, partile ar fi stabilit astfel in conventia arbitrala, ceea ce, in speta, nu este cazul.
Referitor la inadmisibilitatea cererii reclamantei, intimata arata ca probele administrate in cauza au demonstrat ca reclamanta se face culpabila de neindeplinirea obligatiei contractuale de intocmire a proceselor-verbale de predare-primire semnate de petenta, in calitate de beneficiar, aceasta fiind singura premisa a emiterii legale a facturilor fiscale.
Prin urmare, se arata ca aceste sustineri sunt neintemeiate, iar in plus, acestea nu se incadreaza in dispozitiile art.364 Cod procedura civila.
In ceea ce priveste pronuntarea pe lucruri ce nu s-au cerut, se mentioneaza ca, potrivit prevederilor art.19 pct.19.4 din contract, "Toate anexele prezentului contract sunt parte integranta din acesta", iar conform pct.5 din Actul aditional din data de 16..02.2010 "Prezentul act aditional reprezinta anexa la contractul de proiectare din data de 15.05.2009."
Intrucat acest act aditional face parte din contract, masura rezilierii ar fi operat implicit si cu privire la acesta.
De asemenea, se arata ca tribunalul arbitral a retinut culpa exclusiva a paratei in executarea contractului, aspect dezvoltat in considerentele hotararii atacate.
In legatura cu efectele rezilierii, intimata subliniaza ca aceasta opereaza, asa cum insasi petenta a aratat, numai pentru viitor, adica in raport de ramanerea irevocabila a  hotararii.
Referitor la solutionarea cererii reconventionale, se mentioneaza ca efectuarea celor doua plati si  recunoasterea din partea intimatei a primirii documentatiei pentru cele doua subfaze confirma buna intentia a intimatei de a continua colaborarea cu petenta, cu toate ca aceasta  nu a intocmit procesele-verbale de predare-primire semnate de intimata-parata, ceea ce nu este un argument care sa sustina pretentiile din cererea reconventionala.
Pentru aceste considerente se solicita respingerea actiunii in anulare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
In primul rand, motivele actiunii in anulare vor fi analizate prin prisma dispozitiilor art.364 alin.1 lit.f) si i) Cod procedura civila, invocate ca temei juridic, dispozitii care arata ca " Hotararea arbitrala poate fi desfiintata numai prin actiune in anulare pentru unul din urmatoarele motive:
f) tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;
i) hotararea arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii."
In speta, se arata ca tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, pe de o parte si nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, pe de alta parte, cu privire la nepronuntare cu privire la culpa in executarea contractului de proiectare, la data constatarii rezilierii si pronuntare asupra unui lucru care nu s-a cerut referitor la actul aditional.
Aceste aspecte sunt intemeiate pe dispozitiile art.364 alin.1 lit.f) Cod procedura civila.
Celelalte motive sunt incadrate in cele ale art.364 alin.1 li.i) Cod procedura civila, specificandu-se ca s-au incalcat dispozitii imperative in legatura cu respectarea dispozitiilor art.7201 Cod procedura civila, cele legate de clauza contractuala a art.16.2  si de incalcarea principiului indivizibilitatii platii reglementat de art.1101 Cod civil.
Instanta a constatat ca urmatoarele motive nu incalca dispozitii imperative, si anume cele legate de incalcarea prevederile art.16.2 din contract si respectiv ale art.1101 Cod civil.
Specificitatea actiunii in anularea unei hotarari arbitrale consta in aceea ca aceasta nu permite instantei cenzurarea temeiniciei hotararii arbitrale, ci numai un control judecatoresc al legalitatii acesteia din perspectiva motivelor prevazute limitativ de art. 364 lit. a) -i) din Codul de procedura civila.
In fapt, petenta face trimitere la dispozitiile art. 979 din Codul civil( nerespectarea clauzei contractuale referitoare la notificarea prealabila a rezilierii contractului, art.16.2 din contractul de proiectare), norme ce nu sunt  de ordine publica si nici nu pot fi considerate drept norme imperative ale legii in sensul avut in vedere de prevederile art. 364 lit. i) din Codul de procedura civila.
 Este ceea ce rezulta din chiar formularea art. 969 din Codul civil, potrivit caruia conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante, acestea putand fi revocate prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege.
Cata vreme contractul este numai legea partilor contractante, clauzele unui contract nu pot fi considerate ca fiind de ordine publica, iar art. 969 din Codul civil nu poate fi calificat ca dispozitie imperativa de lege vizata de art. 364 lit. i) din Codul de procedura civila.
In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art.1101 Cod civil, din sustinerile acestui motiv de anulare, instanta a constatat ca in fapt nu este vorba de critici referitoare la interpretarea si aplicarea unor prevederi dispozitive  raportat la o situatie de fapt legata de recunoasterea partiala de catre reclamanta a executarii obligatiilor contractuale din partea paratei-petente.
Principiul indivizibilitatii platii nu are incidenta in speta de fata, intrucat nu se pune problema platii in intregime a unei datorii certe, lichide si exigibile, ci tribunalul arbitral a analizat daca petenta este sau nu titulara unei astfel de creante, constatand in final ca aceasta nu detine creanta solicitata prin cererea reconventionala fata de reclamanta.
Prin urmare, actiunea in anulare apare ca inadmisibila sub cele doua aspecte( criticile II si IV din actiune).
In ceea ce priveste neindeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe, procedura concilierii, reglementata in art. 720^1 din Codul de procedura civila, nu se identifica cu obligatia pe care si-o asuma partile de a rezolva un litigiu pe cale amiabila si este incidenta numai justitiei statale, fiind incompatibila cu justitia privata, pentru a carei activare este suficienta, in speta de fata, clauza compromisorie.
Fata de cele retinute, aceasta critica apare ca neintemeiata, conditii in care va fi respinsa.
In continuare, vor fi analizate criticile legale de incidenta prevederilor art.364 alin.1 lit.f) Cod procedura civila.
Intr-adevar, Tribunalul arbitral a constatat, prin Hotararea din data de 14.12.2011, atat  rezilierea Contractului din data de 15.05.2009, cat si a Actului aditional din 16.02.2010, desi prin cererea de arbitrare s-a solicitat numai rezilierea contractului.
Cu toate acestea, instanta constata ca prin actul aditional sus-mentionat s-a modificat termenul de predare si cuantumul tarifului aplicabil aferente fazei 5, faza asupra carei executari partile se afla in litigiu.
Prin urmare, intrucat  acest act aditional reprezinta o anexa la contractul de proiectare si are in vedere tocmai executarea fazei 5 aflata in litigiu, constatarea rezilierii si a acestui act aditional nu poate fi calificata drept  ipoteza extra petita avuta in vedere de legiuitor, prin art.364 alin.1 lit.f) Cod procedura civila.
Referitor la asa-zisa omisiune a tribunalului arbitral de a se pronunta asupra unui capat de cerere(minus petita), instanta a constatat ca in fapt, constatarea rezilierii s-a facut in baza stabilirii in prealabil a culpei exclusive a paratei-petente in neexecutarea obligatiilor contractuale, asa cum au fost dezvoltate in considerentele hotararii atacate.
Pe de alta parte, rezilierea unui contract reprezinta o sanctiune a neexecutarii culpabile a contractului, constand in incetarea efectelor contractului numai pentru viitor, lasand neatinse prestatiile succesive care au fost facute anterior rezilierii, astfel ca nu se impunea referirea la o data concreta la care sa se raporteze aceasta masura.
Prin urmare, criticile cuprinse la pct.III din cererea arbitrala apar ca neintemeiate.
Pentru aceste motive, instanta a respins actiunea in anulare formulata impotriva Hotararii din data de 14.12.2011 a Tribunalului Arbitral de pe langa Camera de Comert si Industrie Valcea.

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011