Neinregistrarea operatiunilor comerciale in contabilitatea firmei. Problema angajarii raspunderii penale in cazul cesiunii partilor sociale.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Sighisoara inregistrat la Tribunalul Mures la data de 4.05.2011 s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului RGG pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala prev.de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005.
In motivarea rechizitoriului, se arata ca inculpatul a cumparat de la martorul FA partile sociale de la societatea comerciala D SRL Sovata si a dobandit calitatea de administrator al societatii in data de 21.04.2009. Conform unui proces verbal, actele contabile si stocurile de marfa au fost predate si respectiv primite in data de 29.05.20099. La data de 24.06.2006, un control al Garzii Financiare a constatat ca stocul scriptic de marfa existent in gestiunea societatii la data de 31.08.2008 nu mai exista faptic, fara ca documente contabile sa justifice lipsa lui. Parchetul a considerat ca de disparitia marfii se face vinovat inculpatul, prin vanzarea marfurilor fara documente justificative.
Instanta l-a ascultat pe inculpat (f.37). Acesta a facut, in esenta, doua sustineri: A cumparat societatea cu buna credinta, cu intentia de a desfasura activitati comerciale (mai concret, transport cu trasura), intentie care ulterior nu s-a materializat din motive independente de vointa sa. Nu a cumparat societatea, ci a primit de la FA 1500 de lei pentru a prelua calitatea de asociat si administrator, si nu a primit in fapt documentele contabile si bunurile societatii. Avand in vedere caracterul divizibil in principiu al declaratiilor inculpatului, si caracterul contradictoriu al declaratiei din prezenta speta, instanta retine a doua sustinere si o inlatura pe prima.
Instanta prezinta mai jos argumentele pentru aceasta alegere, cu doua mentiuni: Intrucat doar vinovatia inculpatului trebuie dovedita cu certitudine, nu si nevinovatia lui, imprejurarile de fapt retinute in favoarea lui au caracter nu neaparat cert, ci probabil. Deoarece martorul FA este doar aparent adevaratul autor al infractiunii de evaziune fiscala, nu si condamnat pentru aceasta infractiune, imprejurarile de fapt retinute in defavoarea sa nu trebuie intelese ca probe certe de vinovatie. Pentru ceea ce intereseaza prezenta cauza, este suficient ca ele sa duca la indoiala ca inculpatul RGG este autorul faptei de evaziune fiscala si sa demonstreze ca aceasta indoiala nu poate fi in nici un mod inlaturata.
In procesele verbale intocmite de organele de control (in data de 25.06.2010 de Garda Financiara Mures si in data de 29.09.2010 de DGFP Mures) se arata ca potrivit actelor contabile societatea D SRL detinea la data de 31.12.2008 stocuri de marfuri in valoare de 251.221 lei, se constata lipsa faptica a stocului la data de 25.06.2010 si se concluzioneaza ca in acest interval marfa a fost instrainata fara documente justificative. Prin calcularea profitului obtinut pe baza unei cote de adaos comercial de 35%, la care s-a ajuns prin aplicarea unei formule de calcul, s-a indicat prejudicierea bugetului de stat cu suma de 51980 lei, compusa din TVA si impozit pe profit. Faptele sunt necontestate si instanta le retine ca dovedite. Problema se reduce la a stabili cine este autorul lor.
Potrivit contractului de cesiune de la fila 14 din dosarul de urmarire penala, martorul FA s-a retras din SC K SRL Lueta, jud. Harghita, partile sale sociale au fost preluate de inculpatul RGG si de sotia acestuia, RI, iar calitatea de administrator a fost preluata de inculpat. Denumirea societatii se schimba in D SRL, iar sediul in orasul Sovata, jud. Mures.  In contract se arata ca inculpatul si sotia lui se obliga sa preia de la martorul FA toate obligatiile ce decurg din cesionarea partilor sociale. Instanta observa ca mentiunea din contract nu se refera si la preluarea raspunderii penale, intrucat aceasta este strict personala.
In declaratiile sale (spre exemplu, la fila 63) martorul FA, desi contesta ca i-a dat bani inculpatului ca sa accepte preluarea societatii,  admite ca i-a dat-o pe gratis. Mentiunea nu schimba, in esenta, constatarea ca cedarea societatii nu a avut caracterul unei vanzari-cumparari, ci al unei donatii. Faptul face greu de crezut sustinerea ca, la acel moment, societatea avea marfuri in valoare de 251.000 de lei.
In procesul verbal de predare primire din data de 29.05.2009 (f. 124 ds. urm. pen.) se consemneaza ca se predau stocurile de marfa, dar cu mentiunea ca este vorba despre stocuri de marfa conform situatiilor actualizate pentru data de 29.05.2009.
Aceste situatii actualizate nu au fost anexate la procesul verbal. Martorul FA pretinde ca ele au existat si au fost intocmite de contabila societatii, martora EE, dar potrivit precizarilor acesteia (de la finele declaratiei de la f. 138), in realitate ele nu au fost intocmite. Prin urmare procesul verbal este, la acest punct, fals si nu este apt sa dovedeasca preluarea marfii de catre inculpat.
Nu exista nici un alt document care sa demonstreze ca la data preluarii societatii de catre inculpat, stocul de marfa a existat faptic (conform expertizei contabile, f. 117 ds. urm. pen.).
Nici din alte probe ale dosarului nu rezulta ca la data preluarii societatii de catre inculpat, aceasta avea un stoc de marfa de 251.222 lei: Potrivit martorului FA, marfa era aferenta barului societatii. Dar barul era nefunctional. Martorul explica stocul prin primirea lui, in mare parte (pana la concurenta sumei de circa 90.000 de lei) de la SC AT SRL Lueta in schimbul unui autoturism BMW X3, cedat acesteia de SC K, dar nici existenta tranzactiei, nici a marfii, nu sunt dovedite. Declaratiile martorilor EE, sus-mentionata, si GE, coasociat la SC AT (f. 169), sunt insuficient de precise pentru acest scop. Acest din urma martor sustine ca nimeni altcineva in afara de el nu a vazut cand marfa a fost primita de SC K. Martorul FA nu a putut oferi date suficiente pentru identificarea nici unei persoane care sa confirme existenta faptica a marfii la barul societatii, cu atat mai putin predarea ei catre inculpat.
Tranzactia indoielnica dintre SC K si SC AT nu poate fi dovedita, intre altele, din cauza ca si aceasta din urma societate era detinuta de martorul FA, in calitate de coasociat cu martorul GE, si a fost cedata unui tert. Si in acest caz se sustine ca actele contabile au fost predate tertului, si in fapt nu se gasesc, tertul fiind el insusi de negasit (f. 133). De aici rezulta, pe de o parte, ca singurul furnizor al marfii pretins predate inculpatului indicat de martorul FA este o societate la care verificarea sustinerilor sale este imposibil de facut. Pe de alta parte, rezulta o apropiere intre cele doua spete, care naste dubii cu privire la credibilitatea martorului.
Potrivit Adresei Administratiei Publice Sovata nr. 765/30.01.2012, societatea a efectuat in semestrul 1 al anului 2009 livrari de bunuri sau prestari de servicii in valoare de 118940 lei, dar aceasta in perioada de pana in luna aprilie, sub denumirea K si conform unor declaratii privind obligatiile de plata semnate de FA (f. 150). Ca urmare, eventuala neinregistrare in contabilitate a acestor tranzactiei ii este imputabila acestuia, si nu inculpatului, care inca nu preluase societatea. Din datele Compartimentului Judetean de Informatii Fiscale Mures, detinute in urma declaratiilor depuse de alte societati cu privire la operatiuni comerciale derulate cu societatea din prezentul dosar, in perioada de referinta se inregistreaza trei livrari sau prestari efectuate de aceasta din urma: Una este in valoare de 158758 lei, dar aceasta este din perioada cand societatea se numea K, cu alte cuvinte  de asemenea dinaintea preluarii ei de catre inculpat. Celelalte doua, in valoare de 50020 lei si de 4095 lei, sunt raportate pentru semestrul 1 al anului 2010 (f. 150 si 154), ca urmare se includ in perioada dintre preluarea societatii de catre inculpat si constatarea disparitiei stocului faptic de catre Garda Finanaciara. Totusi, aceste date sunt insuficiente pentru a demonstra savarsirea de catre inculpat a evaziunii fiscale. Pe de o parte, valoarea tranzactiilor nu corespunde cu valoarea stocului de marfa instrainat fara documente justificative conform constatarilor Garzii Financiare. Pe de alta parte, in baza de date a Compartimentului Judetean de Informatii Fiscale  raportarile privind instrainari sau livrari de bunuri de catre SC D continua si dupa primul semestru al anului 2010 cand, potrivit chiar acuzarii, societatea nu mai avea vreun stoc de marfa. Asa incat, raportarile din baza de date mentionata sunt echivoce si nu sunt apte sa demonstreze comiterea vreunei fapte determinate de catre inculpat.
In concluzie, din probele de mai sus rezulta ca, desi dupa data de 31.12.2008 societatea a instrainat marfuri in valoare de 251.222 lei si din vina administratorului acesteia s-a omis inregistrarea operatiunilor efectuate in contabilitate, ceea ce a dus la neplata TVA si impozitului pe profit in suma indicata in procesele verbale de constatare, 51980 lei, cel mai probabil instrainarea marfurilor s-a facut inainte de preluarea societatii de catre inculpat.
Problema, daca inculpatul a avut cunostinta de fapta de evaziune fiscala, este una distincta.
In contractul de cesiune, sus-mentionat, se face mentiunea ca cesionarii, intre care inculpatul, au luat cunostinta de situatia de fapt si de drept a societatii. Inculpatul pretinde ca nu a avut cunostinta nici de una, nici de alta. El prezinta drept dovada o adeverinta eliberata de Consiliul local Lueta, pe care martorul FA i-ar fi dat-o. Dar aceasta adeverinta atesta doar ca martorul si-a achitat la zi impozitele pentru un imobil detinut, asa ca in speta ea nu dovedeste nimic. Avand in vedere ca inculpatul a primit bani pentru preluarea societatii, ca a semnat acte cu continut fals (in special procesul verbal de predare primire, sus-mentionat), ca scopul sau declarat la preluarea societatii (efectuarea de tansport cu trasura) este fals (nu avea nici trasura, nici bani sa isi cumpere una, potrivit propriilor declaratii), instanta apreciaza ca exista indicii grave si concordante ca inculpatul a acceptat, cel putin, posibilitatea ca prin fapta sa il ajuta pe martor sa se sustraga raspunderii penale pentru fapta de evaziune fiscala.
Din acest motiv, instanta a pus in discutie din oficiu propunerea de schimbare a incadrarii juridice a faptei in infractiunea prev. de art. 26 Cod penal  rap. la art. 280 ind. 1 din Legea 31/1990, complicitate la transmiterea fictiva a partilor sociale sau a actiunilor detinute intr-o societate comerciala, in scopul sustragerii de la urmarirea penala ori in scopul ingreunarii acesteia. In cauza, totusi, propunerea este neintemeiata, in primul rand pentru ca participatia sub forma complicitatii se refera la o infractiune care nu a fost dedusa judecatii, fiindca rechizitoriul se refera in mod expres, la rubrica "In drept", la perioada ulterioara actului de cesiune. In al doilea rand, ramane de stabilit in ce masura cesiunea partilor sociale a fost nu doar deghizata, ci fictiva, adica inexistenta in fapt, cu alte cuvinte  in ce masura martorul cedent a continuat sa detina in fapt societatea. Dar in prezentul dosar probarea acestei imprejurari excede cadrului procesual, stabilit conform art. 317 Cod pr. pen..
In mod analog, in latura civila a cauzei instanta constata ca prejudiciul cauzat bugetului de stat exista, dar in cadrul prezentului proces inculpatul nu ar putea fi obligat la plata lui, conform art. 346 alin. 3 Cod pr. pen.. In masura in care, intr-un alt dosar, s-ar stabili ajutarea de catre inculpat a martorului FA la sustragerea de la raspundere si astfel la prejudicierea bugetului de stat, el va putea fi obligat la despagubiri. De aceea, instanta nu va respinge ca neintemeiata actiunea civila (ceea ce, in baza puterii lucrului judecat, ar impiedica stabilirea raspunderii inculpatului intr-un alt dosar), ci ca inadmisibila in prezenta cauza.
In baza art. 192 alin. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat, 1200 de lei, vor ramane in sarcina acestuia.