Daune morale

Prin sentinta civila nr. 1158 din 03.05.2011 a Tribunalului Arad, pronuntata in dosar nr. 1589/108/2011, s-a respins actiunea in contencios administrativ pentru obligarea paratului la plata sumei reprezentand daune morale si suferinte psihice si fizice pe care i le-a cauzat prin refuzul de a-i raspunde in termenul legal de 30 de zile la cererea ce i-a adresat-o si prin care a cerut informatii privind posibilitatea de a i se atribui o locuinta sociala dupa eliberarea din detentie, de asemenea informatii de interes public privind cantinele de ajutor social si locuintele, in aplicarea dispozitiilor legale in materie privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale si a celor vizand protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
In considerentele hotararii, tribunalul a statuat ca, prin actiunea formulata petentul reclama o solutionare defavorabila si in afara termenului legal a cererilor sale adresata paratului, dar este de precizat, cu valoare de principiu, ca solutionarea unei cereri in defavoarea petitionarului sau contrar asteptarilor sale, nu reprezinta automat un refuz nejustificat, acest caracter reiesind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra in contradictie (in care sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de contencios administrativ si fiscal, prin decizia nr. 850/9.02.2007, publicata in Jurisprudenta 2007 I).
Cu alte cuvinte, dar pe aceeasi linie de idei, faptul ca raspunsul autoritatii publice nu il satisface pe petitionar, desi prin acesta s-a raspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse in memoriul inaintat, nu constituie refuz nejustificat de solutionare a cererii, intrucat stabilirea continutului raspunsului constituie in toate cazurile o prerogativa a autoritatii publice, care sa exercite insa cu respectarea dispozitiilor legale (in care sens s-a pronuntat aceeasi instanta suprema prin decizia nr. 4834/11.10.2005, publicata in Jurisprudenta 2005).
Nu este lipsit de importanta a se evidentia si faptul ca si Curtea de Apel Timisoara s-a pronuntat in acelasi sens, stabilind fara niciun echivoc ca este nefondata actiunea in contencios administrativ in masura in care autoritatea administrativa dovedeste ca a raspuns la cererea reclamantului (sentinta civila nr. 9/PI din 11 ianuarie 2006 a Sectiei comerciale si de contencios administrativ, publicata in Buletinul Jurisprudentei - 2006).
Or in cauza de fata, lucrarile dosarului demonstreaza fara niciun dubiu ca paratul a raspuns reclamantului la petitiile formulate, chiar detaliat tuturor aspectelor cuprinse in cererile ce i-au fost adresate, stabilirea continutului raspunsului constituind in acest caz o prerogativa a autoritatii publice, asa incat nu se pune problema existentei unui refuz nejustificat de a solutiona o cerere in sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, legiuitorul definindu-l intr-o maniera expresa si lipsita de orice echivoc ca fiind exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane, fiind asimilata refuzului nejustificat si nepunerea in executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile, ceea ce evident ca nu este cazul in speta de fata.
Astfel fiind, refuzul nejustificat in sensul legii nu se evidentiaza in speta de fata tocmai pentru ca nu reiese prin raportare la prevederile legale cu care se pretinde ca acesta ar intra in contradictie, in concret sustinerile reclamantului din actiunea introductiva nu isi gasesc un corespondent in lucrarile dosarului pentru a se putea concluziona in sensul dorit de catre acesta si care rezida din demersul judiciar initiat, dupa cum nu se evidentiaza nici temeinicia sustinerilor sale privitor la o nesolutionare in termenul legal a petitiilor, din lucrarile dosarului de fata, respectiv din probatiunea administrata de catre parat cu inscrisuri, in sustinerea apararilor sale in fond formulate prin intampinare rezultand contrariul.
Prin urmare, nepunandu-se problema unui refuz nejustificat in conditiile legii si in afara termenului legal, nu se pune problema acordarii despagubirilor cerute de catre reclamant pentru daune materiale si morale, conform solicitarilor din cererea introductiva de instanta, in raport cu care de altfel acesta nici nu a facut dovezi pertinente, utile si concludente in cauza.