Pretentii
(Decizie nr. 3C din data de 08.01.2010 pronuntata de Tribunalul Sibiu) Tribunalul ,deliberand asupra recursului de fata, constata:
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Sibiu sub dosar nr.8642/306/2008 din data de 20 noiembrie 2008 reclamantul prin mandatar a solicitat in contradictoriu cu parata S.C. si SRL obligarea paratei la plata sumei de 16.155 lei, reprezentand daune,a sumei de 199,60 lei reprezentand valoare transport epava si a sumei de 124,95 lei deviz estimativ, cu cheltuieli de judecata.
Judecatoria Sibiu in dosar nr. 8642/306/2008, prin sentinta civila nr.4432 din 18.06.2009 a admis exceptia prematuritatii formularii actiunii comerciale si a respins actiunea reclamantului.
Pentru a pronunta aceasta hotarare , instanta de fond a retinut ca natura cauzei este una comerciala pentru care dispozitiile art.7201 Cod procedura civila sunt imperative si prealabile sesizarii instantei.
Impotriva acestei hotarari in termenul legal prevazut de art.301 Cod procedura civila a declarat recurs reclamantul prin mandatar solicitand admiterea recursului, casarea sentintei in intregime si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.
In motivarea recursului recurentul reclamant sustine ca natura cauzei este una civila si nu comerciala, cadru procesual fiind stabilit de reclamant in conformitate cu dispozitiile art.112 pct.3C.p.civ.
In cel de-al doilea rand exceptia a fost ridicata de parat dupa 7 termene, desi acesta a formulat intampinare,invocand alte exceptii.
Examinand recursul reclamantului prin prisma criticilor invocate,precum si din oficiu,potrivit dispozitiilor art.3041 Cod procedura civila constata recursul nefundat pentru considerentele ce vor urma :
Ceea ce sustine recurentul in motivele de recurs in legatura cu natura cauzei si legat de aceasta competenta de solutionare ,exceptie invocata de recurent la fond dupa 7 termene, vine in contradictie cu propria motivare din actiune in care arata ca vinovat de producerea pagubei a fost un prepus al paratei si ca in baza asigurarii obligatorii a fost despagubit pana la limita sumei de dauna totala, diferenta prejudiciului fiind de 16 479,55 lei, suma pe care o solicita prin cererea de daune in judecata,societatii comitente.
Legiuitorul roman a voit sa supuna legilor comerciale nu numai obligatiile izvorate din acte comerciale ,ci si pe cele izvorate din fapte juridice licite sau ilicite savarsite de comerciant in legatura cu activitatea lor comerciala.
Spre deosebire de actele de comert obiective conexe, care sunt accesorii cu un alt act de comert obiectiv principal, cele carora le sunt aplicabile dispozitiile art.4 Cod comercial sunt accesorii fata de exercitarea activitatii comerciantului in ansamblu ei,iar conexiunea cu aceasta activate este prezumata de acest text.
Fata de aceste considerente instanta de fond a concluzionat corect ca obligatia comerciantului deriva din savarsirea unei fapte ilicite de catre prepusul sau, obligatie ce are caracter comercial, intrucat fapta ilicita are legatura cu actele si operatiunile legate de activitatea pe care societatea parata o exercita ca profesiune.
Concluzionand, litigiul are natura comerciala, solutionarea lui fiind supusa regulilor Cod procedura civila,cap. XIV pentru care potrivit art.7201 Cod procedura civila concilierea directa este prealabila si obligatorie, neefectuarea ei constituind un fine de neprimire al cererii de chemare in judecata pe temeiul art.7201alin 1 si 5 Cod procedura civila raportat la art.109 alin 2 Cod procedura civila.
Inscrisul intitulat „notificare”fila 28 care poarta antetul Biroul Executorului Carja Ispas-Sibiu ,dosar nr.69/21.08.2008 nu indeplineste cerintele art.7201 alin 2 si 3 Cod procedura civila.
In aceste conditii solutia instantei de fond este una legata, considerent pentru care in temeiul dispozitiilor art.312 Cod procedura civila recursul se va respinge ca nefondat.
In temeiul dispozitiilor art.274 Cod procedura civila recurentul va fi obligat la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezentul recurs, de catre intimat in suma de 1500 lei, justificate cu actele de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurentul prin mandatar cu dom. in Sibiu, impotriva sentintei civile nr.4432/18.06.2009, pronuntata de Judecatoria Sibiu in dosar nr. 8642/306/2008 pe care o mentine.
Obliga recurentul sa plateasca intimatului SC SRL suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs.
IREVOCABILA.
Pronuntata in sedinta publica,azi 8 ianuarie 2010.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Prejudicii, daune
Obligatia aducerii la cunostinta proprietarului plata TVA a terenurilor construibile - Sentinta civila nr. 301 din data de 27.04.2018FALIMENT - Sentinta civila nr. 123 din data de 20.03.2018
ACHIZITII PUBLICE - Sentinta comerciala nr. 16/CA din data de 15.01.2018
Salarizare in sistemul de invatamant. Acordare spor raportat la salariul de baza din ianuarie 2017 - Sentinta civila nr. 533 din data de 26.09.2018
Actiune in regres al angajatorului impotriva angajatului, intemeiata in baza - Sentinta civila nr. 381 din data de 25.05.2018
OMOR - Sentinta penala nr. 24 din data de 14.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2017
Majorare pensie de intretinere. Venituri obtinute in strainatate - Sentinta civila nr. 159 din data de 21.02.2018
Despagubiri solicitate pentru limitarea dreptului de proprietate. Actiune respinsa - Sentinta civila nr. 715 din data de 08.06.2018
LOVIRI SAU VATAMARI CAUZATOARE DE MOARTE - Sentinta penala nr. 25 din data de 31.03.2017
CONSTITUIREA UNUI GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT - Sentinta penala nr. 37 din data de 27.04.2017
Reziliere contract de inchiriere - Sentinta civila nr. 126 din data de 16.02.2017
SOCIETATI COMERCIALE - Sentinta civila nr. 2593 din data de 20.09.2017
Prejudiciu. Termen de prescriptie. - Sentinta civila nr. 544/LM/2008 din data de 30.12.2008
Conflict de drepturi. Anularea deciziei de imputare si restituirea drepturilor salariale retinute prin aceeasi decizie. - Sentinta civila nr. 80/lm/2008 din data de 17.02.2009
prejudiciu de producerea unui accident de circulatie si a asiguratorului sau. - Decizie nr. 72/R/ din data de 31.01.2005
TENTATIVA DE OMOR - Sentinta penala nr. 23 din data de 27.03.2017
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 1003 din data de 23.09.2015
LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta civila nr. 180 din data de 24.02.2016
Actiune oblica. Legea nr. 18/1991 - Sentinta civila nr. 805 din data de 21.09.2017