InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Alba Iulia

Raspundere patrimoniala. Conditii.

(Decizie nr. 906 din data de 28.09.2009 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)

Domeniu Prejudicii, daune | Dosare Curtea de Apel Alba Iulia | Jurisprudenta Curtea de Apel Alba Iulia

    Raspundere patrimoniala. Conditii.
    
     Codul Muncii: art.270
     
     Conditiile de fond ale raspunderii patrimoniale, reiesite din art. 270 Codul Muncii, sunt urmatoarele: calitatea de salariat la angajatorul pagubit, a autorului faptei, existenta unui contract de munca valabil incheiat, fapta ilicita a salariatului aflata in legatura cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, vinovatia autorului faptei.
     
Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale - Decizia  civila      nr. 906/28 septembrie 2009

     Constata ca prin sentinta civila nr. 240/17.03.2009 pronuntata de Tribunalul Sibiu in cauza s-a admis, in parte, actiunea in conflict de munca formulata de reclamanta S.C. B.T. in contradictoriu cu paratul M.D si in consecinta: a fost obligat paratul sa plateasca reclamantei suma de 12355,54 lei, cu titlu despagubiri si suma de 2290 lei cheltuielilor de judecata.
     Pentru a hotarat, astfel, tribunalul a retinut cu referire la probele dosarului si dispozitiile legale incidente, ca pretentiile reclamatei sunt fondate intrucat s-a facut dovada indeplinirii conditiilor prev. de art.270 Codul Muncii pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a salariatilor; cuantumul prejudiciului fiind retinut din raportul de expertiza tehnica efectuat in cauza.
     Impotriva acestei hotarari, a declarat, recurs, in termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr.168/1999 paratul M.D., solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei atacate in sensul respingerii actiunii reclamantei.
     In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul critica sentinta atacata ca fiind nelegala si netemeinica sub urmatoarele aspecte:1) prima instanta a incalcat prev. art.270 codul muncii, deoarece din probele administrate nu rezulta vinovatia sa in producerea prejudiciului pretins de societatea reclamanta; 2) in mod eronat prima instanta a ajuns sa stabileasca prejudiciul ca reprezentand c/v sumei de 12.355, 54 lei,  deoarece in expertiza intocmita in cauza expertul retine ca nu mai poate efectua constatarea avariilor si ca nu poate stabili care a fost c/v reparatiilor ce s-au impus a fi efectuate ca urmare a avariilor produse, iar reclamanta nu a facut dovada cu alte inscrisuri a prejudiciului pretins. Ca atare, conchide recurentul, instanta trebuia sa manifeste rol activ, sa ceara reclamantei inscrisuri, martori si alte probe pe care eventual si-ar fi intemeiat actiunea si totodata trebuia sa se raporteze la concluziile raportului de expertiza intocmit in cauza, din care nu rezulta sub nici o forma ca prejudiciul suferit de reclamanta ar fi acela la care a fost obligat.
     In drept se invoca art.304 indice 1 cod procedura civila.
     CURTEA,  analizand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate, cat si din oficiu conform cerintelor art.304 indice 1 cod procedura civila, in limitele statuate de art. 306 alin.2 cod procedura civila a retinut ca recursul este nefondat.
     Astfel, potrivit art. 270 alin.1 Codul Muncii „salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor”.
     Conditiile de fond ale raspunderii patrimoniale, reiesite din textul de lege sus enuntat sunt urmatoarele: calitatea de salariat la angajatorul pagubit, a autorului faptei, existenta unui contract de munca valabil incheiat, fapta ilicita a salariatului aflata in legatura cu munca acestuia, prejudiciul, raportul de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, vinovatia autorului faptei.
     In speta, in mod corect, raportat la probele dosarului instanta de fond a retinut ca fiind intrunite toate aceste elemente de natura sa atraga raspunderea patrimoniala in sarcina paratului deoarece: acesta a fost angajat al societatii intimate cu contract de munca pe perioada nedeterminata pe postul de sofer (C.I.M. inregistrat sub nr. 177A/19.11.2007-f.X-X ), din fisa postului reiese ca„ raspunde de integritatea marfurilor primite spre transport, din momentul primirii si pana la preluarea acestora de catre destinatar -punct 24; nu se contesta efectuarea de catre parat a transportului autoturismelor Dacia Logan de la furnizor la dealerii autorizati precum si avarierea acestora in timpul transportului; avarii fiind constatate de expertii auto B.D, respectiv A.G. in rapoartele de expertiza extrajudiciara aflate la dosarul cauzei .
     Cu privire la intinderea prejudiciului, prima instanta si-a fundamentat solutia pe raportul de expertiza tehnica administrat in fata instantei si chiar daca expertul retine ca nu a mai putut expertiza cele doua autoturisme care intre timp au fost reparate, retinerea de catre expert a sumei de 12.355,54 lei- insusita de catre instanta- a avut la baza- asa cum se retine expres la pct 3-raspuns la obiectivele expertizei-filele X-X- raportul de expertiza tehnica extrajudiciara efectuat la scurt dupa eveniment din care reies avariile autoturismului in cauza, faptul ca aceste avarii nu au fost contestate de nici una dintre parti, precum si facturile emise de producator pentru pierderea de valoare suferita ca urmarea descalificarii autoturismului din VN( vehicul nou) si VO (vehicul vechi). Este de retinut ca prejudiciul pretins de reclamanta consta in aceasta pierdere de valoare- care, raportat la probele sus enuntate, a fost pe deplin dovedita.
     Contrar sustinerilor recurentului, nu se poate vorbi de o lipsa a rolului activ al instantei in sensul art. 129 alin. 5 cod procedura civila in contextul in care la fond s-au administrat toate probele pertinente, necesare si utile solutionarii cauzei, respectiv: proba cu inscrisuri, proba stiintifica - expertiza tehnica, citarea paratului la interogatoriu. Dimpotriva, paratul a manifestat o totala pasivitate, deoarece desi litigiu s-a derulat pe 9 termene de judecata si a fost legal citat nu a inteles sa se prezinte, sau sa-si formuleze aparari.
      Fata de cele ce preced, curtea constatand ca solutia primei instante se fundamenteaza pe ansamblu probatoriu administrat in cauza, ca reflecta o interpretare si aplicare corecta a textului de lege sus enuntat, iar criticile recurentului nu se incadreaza in nici unul din motivele de casare sau modificarea a hotararii, prevazute de legiuitor expres si limitativ in continutul art. 304 punct 1-9 cod procedura civila,
     In conformitate cu art.312 alin1, cu aplicarea art. 82 din Legea nr. 168/1999, a respins ca nefondat, recursul cu care a fost investita de catre paratul recurent, mentinand ca legala si temeinica sentinta atacata.
      Cu referire la cheltuielile de judecata, urmare a respingerii recursului, recurentul, ca parte cazuta in pretentii, a fost obligat, potrivit art. 274 cod procedura civila la plata cheltuielilor de judecata,  in favoarea intimatei S.C.B.T.
Insa, in aplicarea art. art.274 alin.3 C.pr.civila, art. 41 din CEDO fata de imprejurarea ca litigiul a fost solutionat la primul termen de judecata, fata de  complexitatea cauzei in aceasta faza procesuala, curtea, a apreciat cuantumul acestora la suma de 500 lei, ca fiind pe deplin echitabil si rezonabil. (in acest sens Hotararea Nicolova impotriva Bulgariei- nr. 31.195/96, alin.79, CEDO 1999- II). 

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Prejudicii, daune

Revizuire. Inscrisuri doveditoare. - Decizie nr. 106 din data de 20.06.2018
Revizuire. Existenta unor hotarari potrivnice. - Decizie nr. 405 din data de 25.04.2018
Personal bugetar. Salarizare. Sporuri. - Decizie nr. 716 din data de 27.06.2018
Expropriere. Termenul de emitere a hotararilor de stabilire a cuantumului despagubirilor de catre expropriator - Decizie nr. 522 din data de 16.05.2018
Concediere. Desfiintare post. Cauza reala si serioasa. - Decizie nr. 433 din data de 25.04.2018
Amnistie potrivit Legii nr.125/2014. Neincludere indemnizatie aferenta stabilirii domiciliului obligatoriu. - Decizie nr. 435 din data de 25.04.2018
Cerere de chemare in garantie. Conditii de admisibilitate. - Decizie nr. 232 din data de 07.03.2018
Salarizare. Existenta unor hotararii judecatoresti irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a avea inclus in indemnizatie indexarile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 10/2007. - Decizie nr. 219 din data de 07.03.2018
Competenta materiala. Aplicarea Deciziei (RIL) nr. 18/2016 a Inaltei Cur?ii de Casa?ie ?i Justi?ie. - Sentinta civila nr. 34 din data de 13.02.2018
Salarizare. Situatia in care se pastreaza salariul de baza aferent lunii iulie 2016. - Decizie nr. 13 din data de 09.02.2018
Actiune in constatare. Competenta materiala. - Sentinta civila nr. 32 din data de 08.02.2018
Legalitatea ordinului prefectului avand ca obiect cuantumul sporului pentru condi?ii vatamatoare acordat func?ionarilor publici in baza art. 3^1 alin. 1 din OUG 57/2015. - Decizie nr. 4718 din data de 27.11.2017
Limitele dreptului de apreciere al organului fiscal in stabilirea cuantumului onorariului de avocat. - Decizie nr. 3313 din data de 13.10.2017
Recunoa?terea dreptului de deducere cu privire la cheltuielile aferente edificarii imobilelor care au facut obiectul unor tranzac?ii. Importan?a folosirii imobilului ca locuin?a personala. - Decizie nr. 3385 din data de 18.10.2017
Decizie de instituire a masurilor asiguratorii. Condi?ia motivarii acesteia de catre organul fiscal. - Decizie nr. 4531 din data de 22.11.2017
Modificare documenta?ie de urbanism vs. indreptare eroare materiala. - Decizie nr. 2746 din data de 26.09.2017
Masurile de remediere luate de autoritatea contractanta in conf. cu art.3 din Legea nr.101/2016. Posibilitatea de revenire asupra raportului procedurii aprobat de conducatorul acesteia. - Decizie nr. 2295 din data de 23.08.2017
Obliga?ia ter?ului poprit de a plati penalita?i de intarziere. Momentul datorarii acestora. - Decizie nr. 2288 din data de 09.08.2017
Timbrul de mediu achitat pentru transcrierea unui autoturism cumparat din Romania. Legalitatea refuzului de restituire. - Hotarare nr. 1883 din data de 14.06.2017
Posibilitatea emitentului procesului - verbal de contraven?ie de a solicita instan?ei de contencios administrativ anularea acestuia. Inadmisibilitatea ac?iunii intemeiata pe prevederile art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004. - Hotarare nr. 1489 din data de 19.05.2017