Atragerea raspunderii in baza disp. art. 138, alin. 1 din Legea insolventei este posibila si prin dovedirea savarsirii faptelor anume prevazute conform situatiilor fiscale aflate in posesia MF

Atragerea raspunderii in baza disp. art. 138, alin. 1 din Legea insolventei este posibila si prin dovedirea savarsirii faptelor anume prevazute conform situatiilor fiscale aflate in posesia MF daca cele consemnate in aceste documentenu se dovedesc a fi eronate si nu se produce nici un alt mijloc de proba care sa dovedeascalipsa de vinovatie.

Prin sentinta civila nr. 1580 din 7 decembrie 2011 pronuntata in dosarul nr. 5207/108/2011 judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis actiunea formulata de C-A ML I.P.U.R.L. Arad, in calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. D EBG C. S.R.L. Curtici, in contradictoriu cu paratul H.P., obligandu-l pe acesta din urma sa suporte suma de 228.239,81 lei din pasivul societatii debitoare.
Pentru a hotari astfel prima instanta a retinut ca prin cererea inregistrata la Tribunalul Arad in data de 21.10.2011 reclamantul a solicitat, in temeiul art. 138 lit. a) si e) din Legea insolventei, atragerea raspunderii patrimoniale a paratului si obligarea acestuia la plata pasivului societatii falite in suma de 228.239,81 lei, cu motivarea ca prin sentinta comerciala nr. 1227/19.05.2010 a aceluiasi tribunal a fost deschisa procedura insolventei impotriva debitoarei S.C. D EBG C. S.R.L, reclamantul fiind desemnat sa administreze aceasta procedura judiciara. Lichidatorul a notificat debitoarea, prin adresa nr. 544/04.06.2010, pentru depunerea actelor societatii si a documentelor contabile, plicul fiind returnat, desi adresa indicata era cea obtinuta de la registrul comertului. Ulterior, paratul l-a contactat pe practician, semnand, in 12.08.2010, de luare la cunostinta pe notificarea privind predarea actelor, precum si pe convocatorul pentru adunarea generala a asociatilor. Desi cunostea obligatia de predare a documentelor contabile, fostul administrator nu a executat-o in totalitate, motiv pentru care reclamantul a formulat, in temeiul art. 147 din Legea nr. 85/2006, o plangere penala care face obiectul dosarului nr. 470/P/2010 al Parchetului de pe langa Tribunal Arad, in curs de solutionare.
Din putinele acte predate de parat, respectiv balanta de verificare contabila (analitica) din luna decembrie 2008, rezulta ca acesta a ridicat din firma sume de bani: din casieria societatii, suma de 76.689 lei (soldul contului 531 "casa"), iar ca avansuri de trezorerie, suma totala de 90.603 lei (soldul contului 542), fara a le restitui. Totodata, la aceeasi data, societatea debitoare detinea in stoc (scriptic) materiale consumabile in valoare de 135.300 lei (soldul contului 302), care nu au fost predate lichidatorului judiciar, neputand fi valorificate in vederea indestularii creditorilor inscrisi la masa credala.
Din analiza actelor ajunse in posesia reclamantei rezulta ca administratorul societar este raspunzator de intrarea debitoarei in procedura insolventei, fiind incidente prevederile art. 138 alin. 1 lit. a) si lit. e) din Legea nr. 85/2006, in prezent, falita inregistrand datorii in suma totala de 228.239,81 lei, asa cum rezulta din tabelul suplimentar al creantelor, fiind intrunite elementele raspunderii civile delictuale prevazute de Codul civil, deoarece din toate imprejurarile descrise si dovedite prin inscrisuri rezulta ca paratul s-a folosit de banii societatii, fara a-i restitui, si nu a predat bunurile evidentiate in actele contabile; este dovedit raportul de cauzalitate dintre faptele savarsite si prejudiciul suferit de creditori prin nerecuperarea creantelor; exista culpa paratului.
Paratul, desi legal citat, nu s-a prezentat in instanta si nu a depus inscrisuri la dosar.
Avand in vedere lucrarile dosarului si pozitia procesuala a paratului, tribunalul a retinut ca H.P. a fost administratorul debitoarei S.C. D EBG C. S.R.L, societate aflata in procedura de insolventa. Totalul creantelor din tabelul definitiv este de 228.239,81 lei. Anterior deschiderii procedurii, conform inscrisurilor predate practicianului in insolventa, paratul a ridicat din casieria societatii suma de 76.689 lei si, ca avansuri de trezorerie, suma de 90.603 lei, fara a le restitui sau justifica. De asemenea, la data deschiderii procedurii debitorul detinea scriptic materiale consumabile in valoare de 135.300 lei, bunuri care nu au fost gasite faptic in averea falitei.
Paratul, in calitatea sa de administrator statutar, avea obligatia de a urmari circulatia bunurilor debitorului astfel incat in orice moment bunurile evidentiate scriptic sa se regaseasca si faptic. De asemenea, avea obligatia de a justifica cheltuirea sumelor ridicate in numerar sau de a asigura restituirea acestora in averea societatii. In conditiile in care bunuri care sunt inscrise in evidenta debitorului nu se regasesc faptic, acestea pot fi considerate ca fiind iesite din patrimoniul falitei. Judecatorul sindic a considerat, in conditiile in care paratul nu a produs nicio proba contrara, ca aceste bunuri nu puteau iesi faptic din patrimoniul societatii debitoare decat cu stiinta si acordul administratorului, care trebuia sa tina evidenta acestora si sa stie locul unde pot fi ele gasite. Iesirea faptica a respectivelor bunuri echivaleaza cu deturnarea sau ascunderea lor, fiind astfel indeplinite conditiile art. 138 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, ridicarea de bani din averea debitorului, fara a exista o justificare a cheltuirii acestora, reprezinta o deturnare a acestor sume in alte scopuri decat cel al functionarii societatii comerciale.
Impotriva sentintei de mai sus a declarat recurs paratul H.P., solicitand casarea ei si respingerea actiunii in raspundere, in motivare aratand ca la sediul societatii, in cursul anului 2010, a avut loc o spargere, fiind furate bunurile ce se gaseau in incapere, respectiv faxul, biroul, casetierele in care se aflau documentele societatii etc. In urma constatarii acestui furt a formulat plangere penala, formandu-se in acest sens dosarul penal nr. 215303/11.06.2010, care se afla in curs de solutionare la Parchetul de pe langa Judecatoria Arad. Acest fapt l-a adus la cunostinta lichidatorului judiciar atat anterior, cat si cu ocazia predarii actelor contabile ramase si a unei copii a plangerii penale. A mai precizat ca a solicitat expres lichidatorului judiciar sa intocmeasca procesul-verbal de predare-primire a actelor contabile, dar acesta nu a dat curs solicitarii sale.
Dupa cum reiese din considerentele sentintei atacate, practicianul si-a formulat si motivat actiunea pe datele din balanta de verificare contabila (analitica) din luna decembrie 2008. Or, societatea a intrat in faliment in mai 2010, avand activitate pana la aceasta data. Astfel, datele care au stat la baza admiterii actiunii in raspundere nu corespund cu datele reale de la momentul deschiderii procedurii concursuale. La data falimentului debitoarea a avut salariati, iar situatia analitica a societatii, respectiv soldul plus avansurile de trezorerie (soldul contului 542) a fost altul decat cel mentionat in actiunea introductiva.
Este cert ca acest pasiv, la plata caruia recurentul a fost obligat, nu este in concordanta nici pe departe cu realitatea faptica, atat a sumelor de bani existente in casa, cat si a stocurilor de marfa la data deschiderii procedurii colective. In acest sens, va incerca sa reconstituie o serie de acte justificative de unde sa rezulte situatia reala a societatii. De aceea, actiunea intemeiata pe dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu intruneste elementele de fond si de forma care sa stea la baza admiterii sale, ea fiind nefondata, in prezent, lichidatorul judiciar nedetinand date concrete de unde sa rezulte ca sumele de bani constatate in analiticul societatii la finele anului 2008 sunt certe.
Prin intampinarea formulata, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului paratului si mentinerea hotararii primei instante ca fiind temeinica si legala. Dupa cum se observa, sediul social coincide cu domiciliul personal al recurentului. Prin adresa nr. 554/04.06.2010, intimatul i-a notificat pe administratorii societari/asociati sa depuna actele firmei si documentele contabile. Totodata, i-a convocat pe asociati pentru adunarea generala stabilita pentru data de 13.09.2010, plicurile fiind restituite nedeschise. Ulterior, societatea debitoare a intrat in faliment, conform sentintei comerciale nr. 1851/14.07.2010. Paratul recurent l-a contactat pe lichidator in data de 12.08.2010, acestuia fiindu-i inmanate, pe baza de semnatura, notificarea de predare actelor si convocatorul pentru adunarea generala a asociatilor. Cu toate acestea, recurentul nu a predat decat o parte din actele societatii. Din putinele acte predate, respectiv din balanta de verificare contabila (analitica) aferenta lunii decembrie 2008, a rezultat ca fostul administrator a ridicat din casieria societatii suma de 76.689 lei si ca avansuri de trezorerie, suma totala de 90.603 lei, fara a le restitui, cum in mod corect a retinut si instanta de fond. Totodata, la aceeasi data, societatea detinea in stoc materiale consumabile in valoare de 135.300 lei, care nu au fost predate lichidatorului. Din analiza actelor ajunse in posesia reclamantului a rezultat fara echivoc ca paratul este raspunzator de intrarea debitoarei in incapacitate de plata, fiind incidente prevederile art. 138 alin.  1 lit. a) si e) din Legea nr. 85/2006.
Desi legal citat, recurentul nu s-a prezentat la proces si nici nu a depus vreun inscris in apararea sa. Mai mult decat atat, aceste sustineri se contrazic cu declaratia sa data in fata lichidatorului judiciar in 12.08.2010, in care a aratat ca societatea nu a mai desfasurat activitate din anul 2009.
Examinand recursul declarat de paratul H.P., in baza art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, in care se incadreaza unele dintre criticile formulate, prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, in temeiul art. 306 alin. 3 din acelasi cod, cu privire la aspectele de ordine publica, Curtea de Apel Timisoara, constata ca acesta este fondat, astfel ca il va admite ca atare, avand in vedere urmatoarele considerente:
In conformitate cu pct. 9 al art. 304 din Codul de procedura civila, modificarea sau casarea unei hotarari se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci "cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii".
Potrivit alin. 1 al art. 138 din Legea nr. 85/2006, de regula, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane; b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati; d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati; g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori. Prin exceptie, in conformitate cu alin. 3 al acestui text, presedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala pot introduce actiunea prevazuta la alin. 1, daca administratorul judiciar sau lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului si/sau a hotarat ca nu este cazul sa formuleze actiunea in raspundere.
In esenta, paratul recurent sustine ca in mod gresit prima instanta a admis cererea lichidatorului judiciar, obligandu-l sa suporte suma de 228.239,81 lei reprezentand pasivul societatii debitoare, fara sa tina seama ca, pe de o parte, in cursul anului 2010, la sediul societatii a avut loc o spargere, fiind furate mai multe bunuri, existand in acest sens o plangere penala in curs de solutionare la organele de politie, iar pe de alta parte, ca practicianul si-a formulat si motivat actiunea in raspundere pe datele din balanta de verificare contabila (analitica) aferenta lunii decembrie 2008; or, societatea a intrat in faliment in mai 2010, avand activitate pana la aceasta data, astfel ca datele care au stat la baza admiterii cererii introductive nu corespund cu datele reale de la momentul deschiderii procedurii insolventei, soldul plus avansurile de trezorerie (soldul contului 542) fiind altul decat cel mentionat de practician. In consecinta, actiunea intemeiata pe dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu intruneste elementele de fond si de forma care sa stea la baza admiterii sale, in prezent, lichidatorul judiciar nedetinand informatii concrete din care sa rezulte ca sumele de bani constatate in analiticul societatii la finele anului 2008 sunt certe.
Curtea, analizand actele si lucrarile de la dosarul sindic, precum si inscrisurile depuse in faza de recurs, apreciaza ca criticile fostului administrator social sunt intemeiate doar in parte, simplul fapt ca in primul ciclu procesual acesta nu a inteles sa se prezinte in instanta sau sa-si faca aparari neputand determina, de plano, respingerea caii extraordinare de atac, cum eronat considera intimatul.
Astfel, este de netagaduit ca practicianul nu a intrat decat in posesia unora dintre documentele contabile ale societatii debitoare, recurentul justificand nepredarea intregii evidente financiar-contabile prin comiterea, in cursul lunii iunie 2010, a unui furt la sediul social, in urma caruia ar fi fost sustrase anumite bunuri mobile, precum si casetierele in care se aflau documentele societatii, fiind de mentionat ca, in prezent, cercetarile efectuate nu au condus la identificarea autorilor furtului si nici la recuperarea prejudiciului cauzat, iar la data de 20.04.2011 s-a aprobat trecerea dosarului in evidentele cu autori necunoscuti, cercetarile urmand a fi reluate in cazul aparitiei unor elemente noi.
Inainte de toate, Curtea observa ca circumstantele savarsirii pretinsului furt al documentelor societatii ridica serioase semne de intrebare cu privire la veridicitatea celor consemnate in plangerea paratului si conduc la concluzia ca aceasta plangere a fost intocmita pro causa, tocmai pentru a justifica nerespectarea obligatiei de predare a actelor financiar-contabile ale debitoarei.
In sensul celor de mai sus, instanta constata ca la data cand se pretinde ca ar fi avut loc furtul (iunie 2010), pe rolul Tribunalului Arad era deja inregistrata cererea creditoarei DGFP Arad (aprilie 2010 - a se vedea parag. 1 al considerentelor sentintei comerciale nr. 1227/19.05.2010), procedura insolventei fiind declansata. Or, art. 35 statueaza ca, in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii (19 mai 2010 - sbl. ns.), potrivit prevederilor art. 33 alin. 4 sau, dupa caz, ale art. 33 alin. 6, debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 28 alin. 1. De asemenea, din moment ce, astfel cum rezulta din evidentele registrului comertului, sediul social coincide cu domiciliul asociatului unic, care avea si calitatea de administrator statutar, este putin probabil ca cei care au comis furtul afirmat, sa se fi limitat doar la bunurile mobile ale societatii (faxul, biroul, casetierele in care se aflau documentele firmei) si sa nu fi sustras si alte bunuri din locuinta paratului, in conditiile in care este de presupus ca intr-o locuinta sunt bunuri personale mult mai valoroase si mai usor de transportat decat un birou sau niste casetiere, care contin acte contabile, singura concluzie care rezulta fiind aceea ca, si in ipoteza in care fapta reclamata este reala, daca recurentul ar fi respectat legea si ar fi predat lichidatorului judiciar, pana cel tarziu in 29 mai 2010, actele si informatiile prevazute de art. 28, se putea avea o imagine fidela a ceea ce s-a intamplat cu bunurile (stocurile) debitorului si cu disponibilul din casieria societatii.
Dar dincolo de aceasta prezumtie, Curtea apreciaza ca exista suficiente probe care atesta vinovatia fostului administrator statutar in insusirea unei parti semnificative din bunurile societatii si provocarea starii de insolventa. Toate acestea, coroborate cu atitudinea nesincera a paratului - caracterizata prin sustineri contradictorii in fata practicianului in insolventa si a organelor judiciare, precum si cu recunoasterea insusirii unei parti din lichiditatile apartinand S.C. D EBG C. S.R.L - justifica pe deplin solutia primei instante, in sensul antrenarii raspunderii sale patrimoniale pentru prejudiciul cauzat creditorilor.
In acest sens, nu este reala afirmatia recurentului potrivit careia societatea comerciala ar fi avut activitate pana in luna mai 2010, cand a fost supusa procedurii de executare colectiva. Contrar celor afirmate in recurs, in fata lichidatorului judiciar, in data de 12 august 2010, cand inca nu se punea problema antrenarii raspunderii sale patrimoniale, fostul administrator a declarat pe propria raspundere ca "nu a mai desfasurat activitate pe firma din anul 2009 (doar cateva incasari de la clienti)". Or, paratul nu a predat practicianului nici macar acesti din urma bani, despre care recunoaste ca i-a incasat (adica, i-a insusit), prin intampinarea depusa in fata instantei de control judiciar lichidatorul precizand faptul ca recurentul nu a colaborat cu el (nu i-a predat decat o mica parte din actele contabile) si nu i-a furnizat nicio informatie referitoare la patrimoniul debitorului.
In alta ordine de idei, instanta apreciaza ca fata de cele invederate de practician prin notele de sedinta depuse in ziua de 28 martie 2012, prin care a aratat ca, urmare a comunicarii de catre AFP Curtici a situatiilor financiare la 30 iunie 2009, a constatat ca materialele consumabile in valoare de 135.300 lei (soldul contului 302), existent scriptic la 31 decembrie 2008, precum si avansurile de trezorerie (soldul contului 542), in valoare totala de 90.603 lei, nu mai apar la data de 30 iunie 2009, insa in ceea ce priveste soldul contului 531 - "casa", suma de 76.689 lei, evidentiata in situatiile financiare de la 31 decembrie 2008, aproape ca s-a dublat, ridicandu-se la 125.998,64 lei, ceea ce inseamna ca fostul administrator social a ridicat in continuare bani din societate, pe care nu i-a justificat in vreun fel, se impune obligarea paratului la plata acestei din urma sume. Desi recurentul, prin insasi cererea de recurs, s-a angajat ca va incerca sa reconstituie actele contabile justificative din care sa rezulte situatia reala a societatii, nu a produs nicio dovada in acest sens.
Fata de cele aratate, Curtea constata ca paratul se face vinovat de savarsirea faptelor ilicite prevazute de art. 138 lit. a) si e) din Legea nr. 85/2006, modificata, in sensul ca a folosit bunurile persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane, deturnand sau ascunzand o parte din activul persoanei juridice, aceste fapte fiind in mod judicios retinute in sarcina sa si de catre judecatorul-sindic, intrucat prin deturnarea sau ascunderea unei parti din activul persoanei juridice se intelege acea fapta ilicita, de natura contabila, prin care o parte a activului sau anumite bunuri individual determinate sunt deturnate de la destinatia lor normala ori sunt ascunse tertilor. Intra in aceasta categorie faptele ilicite prin care se realizeaza disparitia unor acte contabile justificative, falsificarea unor acte contabile in sensul modificarii destinatiei bunului sau al naturii bunului intrat in patrimoniul societatii, insusirea unor bunuri sau valori ale societatii debitoare etc. Activitatea de folosire a bunurilor sau a creditului persoanei juridice in interesul propriu sau in cel al unei alte persoane presupune savarsirea acelor faptele ilicite prin care se deturneaza utilizarea bunurilor si fondurilor banesti ale societatii de la scopul lor firesc, intr-o utilizare frauduloasa, respectiv in interes propriu sau in interesul unei terte persoane, in aceasta categorie intrand, spre exemplu, incheierea unui contract de inchiriere referitor la un bun al persoanei juridice cu plata unei chirii reduse sub pretul pietei, fara sa existe pentru acest fapt motive justificative, plata unor dividende fictive, dobandirea repetata a actiunilor apartinand unei alte societati sau bunuri ale acesteia peste pretul pietei, fara ca pentru aceasta sa existe motive serioase.
Ca atare, cum in speta lichidatorul judiciar a facut dovada indeplinirii tuturor conditiilor pretinse de legiuitor pentru a se putea face aplicarea textelor mentionate, respectiv faptele ilicite care au condus la ajungerea societatii in stare de incetare de plati, fapte care au produs prejudicii creditorilor, intre faptele comise si prejudicii existand o legatura cauzala, un raport de cauzalitate, in sensul ca acele fapte au provocat acele prejudicii si, nu in ultimul rand, vinovatia autorului, actiunea in raspundere civila delictuala fundamentata pe art. 138 avand un dublu temei de fapt: starea de insolventa a societatii comerciale, asociata cu savarsirea uneia dintre faptele expres si limitativ enumerate de legiuitor, Curtea apreciaza ca recursul paratului este fondat, hotararea tribunalului fiind doar in parte lipsita de temei legal. Aceasta, si motivat de imprejurarea ca faptele savarsite de recurent trebuie privite in contextul starii de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau conditii care au dus sau au favorizat ajungerea societatii in incetare de plati, prin respectivele fapte debitoarea fiind lipsita de lichiditati tocmai pentru ca a fost administrata cu rea-credinta si cu neglijenta, creditorii nemaiputandu-si recupera creantele, scopul dispozitiilor legale amintite fiind tocmai acela de a pune la indemana creditorilor o procedura speciala prin care sa-si poata acoperi creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in incapacitate de plata.
Nu in ultimul rand, in calitatea pe care a detinut-o in societate - aceea de administrator statutar -, paratul avea obligatia de a urmari circulatia bunurilor debitorului, astfel incat in orice moment valorile evidentiate scriptic sa se regaseasca si faptic, trebuind fie sa justifice cheltuirea sumelor ridicate in numerar, fie sa asigure restituirea acestora in averea societatii, lucru pe care nu l-a facut.
Prin urmare, Curtea de Apel Timisoara / Sectia a II/a Civila a admis recursul si a modificat in parte sentinta, in sensul celor mai sus retinute, potrivit Deciziei nr. 775/R/03.04.2012 pronuntata in dosarul nr. 5207/108/2011.