Procedura insolventei

In lipsa dovezilor privind existenta bunurilor in averea debitoarei, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006 poate fi inchisa procedura insolventei, dispozitiile legale sus mentionate nefiind conditionate de formularea unor plangeri penale sau de actiuni de atragere de raspundere date in sarcina judecatorului sindic si practicianului in insolventa, cu atat mai mult cu cat acest gen de actiuni si plangerile penale pot fi formulate si de alte persoane interesate, de creditori, in conditiile legii. Solutionarea unei contestatii la tabelul de creante al debitoarei falite, de asemenea, nu impietreaza la aplicarea dispozitiilor art. 131 din legea insolventei, nefiind cauza de suspendare a procedurii.
Prin sentinta civila nr. 264/30.01.2012, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 7181/108/2010, judecatorul sindic a admis in fond cererea de interventie in nume propriu formulata de creditoarea C.N.A.D.N.R. prin DRDP Timisoara, a respins contestatia la tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC PW SRL formulata de creditoarea-contestatoare MKB R.L. IFN SA, a admis cererea lichidatorului E SPRL Arad si, in temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolventei, a dispus inchiderea procedurii insolventei debitorului SC PW SRL Arad si radierea debitorului din registrul comertului; in temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolventei, a descarcat pe lichidatorul judiciar E SPRL de orice indatoriri si responsabilitati, in baza dispozitiilor art. 4, alin. 4 din Legea nr. 85/2006, a dispus plata onorariului lichidatorului in suma de 3.000 lei + TVA, pe toata durata procedurii insolventei, precum si cheltuielile de procedura in cuantum de 240,1 lei, din fondul de lichidare, iar in temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolventei a dispus notificarea sentintei debitorului, creditorilor, Directiei Teritoriale a Finantelor Publice, Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Arad pentru efectuarea mentiunii de radiere, precum si publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa.
Pentru a hotari astfel, judecatorul sindic a constatat ca la data de 23.02.2011 a fost formulata cererea de admitere a creantei de catre creditoarea C.N.A.D.N.R. prin DRDP Timisoara pentru o creanta de 625 lei.
Cum cererea a fost formulata anterior deschiderii procedurii insolventei debitoarei SC PW SRL, judecatorul sindic a constatat ca aceasta nu poate echivala cu o declaratie de creanta verificabila de catre practicianul in insolventa, cu atat mai mult cu cat cererea nu se comunicase debitoarei si creditorului declansator. A fost admisa in principiu, urmand ca partile sa-si formuleze aparari cu privire la aceasta iar practicianul in insolventa desemnat sa administreze procedura insolventei SC PW SRL sa verifice aceasta creanta.
Nici creditorul declansator al procedurii, nici debitoarea nu au avut obiectii cu privire la aceasta cerere, iar administratorul judiciar a inscris-o in tabelul creantelor debitoarei antementionate.
Fiind indeplinite cerintele art. 49 si 55 cod procedura civila, judecatorul sindic a admis in fond cererea de interventie formulata de creditoarea C.N.A.D.N.R. prin DRDP Timisoara.
S-a retinut ca la data de 16.05.2011 creditoarea MKB RL IFN SA a formulat contestatie la tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC PW SRL  prin care a solicitat inscrierea in tabelul definitiv de creante al acestei debitoare cu creanta chirografara declarata in cuantum de 34.762,55 lei reprezentand restante si daune-interese aferente Contractului de leasing financiar nr. 5154 din data de 17.09.2007.
In motivare, creditoarea contestatoare a aratat ca la data de 06.05.2011 a fost publicat Tabelul preliminar al creantelor nr. 425/02.05.2011, lichidatorul neluand in considerare daunele interese pentru care nu au fost depuse documente justificative din care sa rezulte in ce constau aceste daune, fiind inscrisa in tabelul preliminar cu o creanta in suma de 17.696,99 lei reprezentand rate de leasing neachitate pana in momentul rezilierii contractului, penalitati de intarziere, cheltuieli de recuperare, cheltuieli de evaluare, cheltuieli de executare neacceptand in tabel creanta de 17.065,56 lei daune-interese pe care debitoarea trebuia sa le achite ca urmare a rezilierii contractului de leasing din culpa sa.
S-a constatat ca prin Raportul de activitate din 28.11.2011 administratorul judiciar a formulat concluzii de respingere a contestatiei formulate de creditoarea MKB RL IFN SA, motivat de inexistenta documentelor justificative pentru creanta pretinsa in plus pentru cea admisa in tabelul de creante.
Analizand contestatia formulata de creditoarea contestatoare MKB RL IFN SA judecatorul sindic a constatat ca, potrivit declaratiei de creanta formulata de aceasta la data de 26.04.2011, comunicata postal la data de 21.04.2011, a fost solicitata inscrierea in tabelul de creante al debitoarei SC PW SRL cu suma de 34.762,55 lei reprezentand creanta chirografara ce consta in rate de leasing si asigurare restante, cheltuieli de executare silita, penalitati  si daune-interese.
A anexat cererii contractul de leasing nr. 5154/17.09.2007, grafic de plati a ratelor de leasing, lista biletelor la ordin constituite ca si garantii, conditiile generale ale Contractului de leasing, Polita de asigurare facultativa a autovehiculelor, situatie plati, facturi emise pana la data rezilierii contractului si facturi privind executarea silita.
In urma verificarii creantelor pretinse, administratorul judiciar a inscris acest creditor in  tabelul de creante al debitoarei SC PW SRL cu suma de 17.696,99 lei, restul de creanta fiind inlaturata ca nedovedita.
Cum tabelul de creante a fost publicat in Buletinul procedurilor de insolventa la data de 06.05.2011, iar contestatia la tabel a fost comunicata la Tribunalul Arad, prin serviciul postal la data de 11.05.2011 (f. 629), judecatorul sindic a constatat ca aceasta contestatie a fost formulata in termenul legal de 5 zile prevazut de art. 73, alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Analizand fondul cauzei, judecatorul sindic a constatat ca administratorul judiciar justifica, in mod evident, un interes legitim cu privire la stabilirea legala si temeinica a valorii pasivului debitoarei si actioneaza in virtutea dreptului sau prevazut in mod expres la art. 18, alin. 1 si alin. 2 lit. c din legea insolventei, legea conferindu-i dreptul contestarii creantelor considerate a nu indeplinii conditiile legale si indepartarea acestora din tabelul de creante. Mai mult, judecatorul sindic a constatat ca administratorul judiciar, potrivit art. 66, alin. 1 si 3 din Legea nr. 85/2006, are datoria de a verifica creantele, cu exceptia celor constatate prin titluri executorii, daca nu sunt contestate de catre debitor ori chiar administratorul judiciar
Potrivit sustinerilor creditoarei, contractul de leasing "a fost insusit de parti", recunoscandu-se implicit ca incheierea contractului de leasing analizat nu a constituit rezultatul unei negocieri intre cele doua parti, ci a constituit, pentru debitoare, o manifestare de adeziune la acestea, motiv pentru care, in continuare, judecatorul sindic a facut o analiza a clauzelor contractuale, potrivit disp. art. 977-985 Cod civil, precum si analiza probarii pretentiilor creditoarei contestatoare.
Este adevarat ca un contract de leasing este declarat de lege ca fiind "Titluri executorii", insa aceasta calitate este conferita doar pentru executarea silita a creantelor care indeplinesc conditiile prev. de art. 379 cod procedura civila, fara a fi necesara investirea cu formula executorie, iar faptul ca titlul executoriu nu emana de la o instanta judecatoreasca, il face susceptibil de cercetare judecatoreasca, potrivit cu disp. art. 399, alin. 3 cod procedura civila, tocmai pentru a se putea determina elementele de certitudine, exigibilitate si lichiditate ale creantei, potrivit art. 379, alin. 2 si 3 cod procedura civila, legea prevazand calea contestatiei la titlu si contestatia prevazuta de Legea nr. 85/2006 care face obiectul prezentei.
Analizand contractul si probele de la dosar, judecatorul sindic a constatat ca,      intr-adevar, creanta solicitata nu a fost dovedita in totalitate, ci doar pentru suma de 17.696,99 lei, restul de creanta nefiind dovedit cu nici un fel de documente.
Judecatorul sindic nu a contestat concluziile din Decizia nr. 1017/26.03.2009 a ICCJ, potrivit careia factura fiscala nu este decat un document justificativ care sta la baza inregistrarilor in contabilitate fiind un mijloc de proba cu privire la operatiunea facturata si nu are calitatea de act juridic. Probarea creantei nu a fost ceruta in scopul dovedirii actului juridic, ci in scopul dovedirii creantei si tocmai facturile reprezentau mijlocul de proba solicitat de catre practicianul in insolventa si judecatorul sindic. Mai mult, in acelasi scop al inregistrarii in contabilitate de catre debitoare, respectiv de catre practicianul in insolventa, ratiunea emiterii facturilor functioneaza si dupa declansarea procedurii insolventei.
Potrivit art. 9.10 din Conditiile generale la contractul de leasing, "finantatorul va emite pentru fiecare plata ce urmeaza a fi facuta, conform Graficului de Plati, o factura fiscala corespunzatoare, pe care utilizatorul este obligat sa o plateasca", plata fiind acceptata prin virament bancar. Ori, potrivit normelor BNR, viramentul bancar nu se poate efectua in lipsa facturii.
De asemenea, potrivit art. 9.16 din aceleasi conditii generale, "Celelalte plati datorate (altele decat ratele de leasing) trebuie efectuate in maxim 10 zile calendaristice de la momentul emiterii facturii fiscale de catre finantator, in care se specifica sumele de plata".
Astfel cum insasi creditoarea contestatoare recunoaste, aceste obligatii legale nu au fost indeplinite de aceasta, nicaieri pe tot parcursul contractului nerezultand ca dupa data rezilierii contractului nu se mai emit facturile sau inceteaza obligatiile contestatorului.
Judecatorul sindic a mai constatat ca nici rezilierea contractului anterior deschiderii procedurii nu a fost probata, dupa cum nici culpa contractuala nu a fost probata, deoarece creditoarea contestatoare nu a facut dovada indeplinirii obligatiilor asumate potrivit art. 13. 1 "In situatia de neindeplinire a contractului: FINANTATORUL va notifica UTILIZATORUL despre situatia de neindeplinire punandu-i in vedere de urgenta a situatiei create", doar dupa acest moment putand sa intervina rezilierea potrivit pactului comisoriu de gradul IV inserat in acest articol.
Desi este prevazut acest pact comisoriu, el nu este pur-si-simplu, ci este conditionat si de notificarea mentionata mai sus, dar si de adresa de reziliere a contractului prevazuta la art. 13.2 din contractul partilor. La dosarul cauzei nu a fost facuta nici o dovada in acest sens.
Judecatorul sindic a mai constatat ca restul de creanta neinclusa in tabel nu reprezinta nici caracterul de certitudine impus de art. 379 cod procedura civila, deoarece, potrivit Contractului de baza, contractul de leasing nu a privit decat folosinta bunului, nu si achizitionarea acestuia, art. 20 invocat fiind nul de drept, fiind in contradictie cu dispozitiile art. 1, alin. 1 teza finala din OG nr. 51/1997, in vigoare la data contractarii (fiind o modificare la lege din 2006).
Potrivit textului de lege sus mentionat din actul normativ referitor la reglementarea leasingului "Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului inainte de sfarsitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, daca partile convin astfel si daca achita toate obligatiile asumate prin contract ".
La data semnarii contractului, potrivit legii, debitoarea-utilizatoare nu putea sa exprime valabil un drept de optiune pentru achizitie, fiind necesara trecerea unui termen de minim un an de la contractare, prin urmare valoarea reziduala invocata de catre contestatoare este sub semnul incertitudinii cata vreme din nici un alt document nu rezulta optiunea ferma de cumparare a bunului - obiect al leasingului. Mai mult, aceasta valoare reziduala nu se putea stabili decat in conditiile art. 2, lit. c din OG nr. 51/1997, fiind conditionata de plata ratelor de leasing.
Judecatorul sindic a mai constatat ca bunul - obiect al contractului de leasing a fost preluat de catre contestator de la debitoare.
Fiind un contract de folosinta/locatiune, conditia rezolutorie poate avea efect doar potrivit disp. art. 1019 Cod civil, avand in vedere ca acest contract este unul sinalagmatic.
Creditoarea a interpretat in mod abuziv si unilateral prevederile contractuale, cu incalcarea principiului imbogatirii fara just temei, deoarece pretinde indeplinirea unor obligatii de catre debitorul utilizator in conditiile in care acesta si-a pierdut dreptul corelativ de folosinta a bunului, iar contestatoarea nu si-a indeplinit nici ea obligatia corelativa de asigurare a folosintei bunului si emiterea de facturi.
Potrivit cu disp. art. 983 Cod civil, judecatorul sindic a constatat ca, potrivit clauzelor contractuale, creditoarea a predat debitoarei doar folosinta asupra bunului.
Judecatorul sindic a constatat ca, intr-adevar, contractul de leasing este titlu executoriu, insa nu ofera certitudine si asupra tuturor datoriilor rezultate in urma acestui contract, urmand ca sumele ce rezulta din derularea relatiilor contractuale sa fie stabilite ulterior rezilierii contractului, doar dupa acest moment contractul capatand caracter executoriu. Din cuprinsul intregului contract, a rezultat ca locatorul preda utilizatorului doar posesia, detinerea, folosinta bunului care a constituit obiect al contractului, nu si alt atribut sau dezmembramant al dreptului de proprietate, proprietar asupra bunului ramanand locatorul-contestator.
Astfel, judecatorul sindic a constatat ca, desi se face referire doar la folosinta bunului-obiect al contractului, conform celor de mai sus, folosinta cedata de finantator care este si proprietarul bunului, conf. art. 13 din contract, in caz de culpa declarata de locator prin conditiile generale, fara a negocia cu debitorul aceste cazuri de culpa, utilizatorul va preda si bunul - obiect al contractului si va achita locatorului, potrivit punctului 13.4 din aceste conditii generale cu titlu de daune interese suma reprezentand suma ratelor de leasing ramase de achitat.
Mai mult, locatorul-contestator si-a rezervat dreptul de a considera, in mod unilateral si abuziv ( in sensul conferit acestui termen de art. 4 din Legea nr. 193/2000, singurul care defineste legal acest termen) reziliat contractul de plin drept fara indeplinirea obligatiilor asumate mai sus evidentiate de la art. 13.1 si 13.2.
Judecatorul sindic a constatat ca daunele interese astfel prevazute pot fi pretinse unilateral, pe criterii apreciate unilateral de catre locator si orice modalitate dorita de acesta, contrar prevederilor art. 970 alin. 1 Cod civil, a prev. art. 1010 Cod civil, conditia inclusa fiind potestativa din partea locatorului-contestator.
Mai mult, prin dispozitiile incluse la art. 9.17 din conditiile generale, este prevazuta si obligatia platii unor penalitati de intarziere de 0,25% pe zi de intarziere in cazul intarzierii la plata ratelor de leasing, care se adauga dobanzilor contractuale convenite , potrivit art. 9.8, lit. c din contractul de leasing.
In aceste conditii, judecatorul sindic a constatat ca prezentul contract analizat trebuie interpretat in conformitate cu disp. art. 979 Cod civil ( "Termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in intelesul ce se potriveste mai mult cu natura contractului") si cu art. 983 Cod civil ("Cand este indoiala, conventia se interpreteaza in favoarea celui ce se obliga"), dar si cu prev. art. 984 Cod civil, respectiv interpretarea cu privire la ceea ce partile si-au propus a contracta.
Cu privire la disp. art. 983 Cod civil, judecatorul sindic a constatat ca, in speta, cel favorizat de interpretare este debitorul -utilizator.
Astfel, de esenta Contractului de leasing este folosinta bunului, folosinta care inceteaza de drept in momentul rezilierii contractului si preluarii bunului de catre proprietar. De asemenea, contractul de leasing este unul sinalagmatic, cu drepturi si obligatii nascute pentru fiecare parte, acestea fiind corelative.
Incetand folosinta bunului, inceteaza si obligatia de plata a acestei folosinte, cele doua obligatii fiind corelative.
In aceste conditii, devin aplicabile disp. art. 1069 care mentioneaza ca clauza penala reprezinta o compensatie a daunelor-interese dar ca, creditorul nu poate pretinde deodata si penalitatea si obiectul obligatiei principale, sens in care s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile unite, prin Decizia nr. XI/2005. Exceptia de la regula mai sus mentionata prevazuta de alin. 2 al art. 1069 Cod civil nu este aplicabila, deoarece in contract clauza de la art. 13.4 din Conditiile generale, a fost prevazuta pentru neexecutarea obligatiei si nu pentru intarzierea indeplinirii ei, intarziere pentru care au fost prevazute penalitati de intarziere de 0,25% pe zi de intarziere (art.9.17 din conditiile generale).
Judecatorul sindic a mai constatat ca, orice daune-interese pe care creditoarea     le-ar pretinde, trebuie sa fie totdeauna dovedite si ele nu pot cuprinde decat dobanda legala, in nici un caz prestatia nu trebuie sa fie vadit disproportionata cu valoarea daunelor si ca, potrivit art. 1084 Cod civil, "daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit si beneficiul de care a fost lipsit, afara de exceptiile si modificarile mai jos mentionate", exceptii prevazute in articolele urmatoare al Codului Civil, respectiv: art. 1085 potrivit caruia  "debitorul nu raspunde decat de daune-interese care au fost prevazute sau ar fi putut fi prevazute la facerea contractului, cand neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau", situatie neaplicabila din moment ce contractul s-a reziliat ca urmare a neplatii consecutive a doua sau mai multe rate mai mult de 10 de zile de la scadenta, iar dolul nu se presupune ci trebuie totdeauna dovedit; art. 1086 "chiar in cazul cand neexecutarea obligatiei rezulta din dolul debitorului, daunele-interese nu trebuie sa cuprinda decat ceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei", situatie neaplicabila in speta, din acelasi motiv mai sus retinut. Orice interpretare contrarie ar insemna legiferarea imbogatirii fara just temei, indreptatind pe contestatoare sa incaseze toate costurile folosintei si sa obtina, in aceeasi perioada de timp si contravaloarea bunului printr-o eventuala vanzare, sau o alta contravaloare a folosintei, dupa caz.
Mai mult, locatorul-contestator insusi si-a incalcat obligatia stabilita prin contract de a emite facturi in baza carora sa se faca plata, potrivit celor mai sus mentionate , ceea ce contravine disp. art. 970 cod civil, insa se incadreaza perfect in disp. art. 1085 Cod civil.
Este adevarat ca, potrivit art. 969 cod civil contractul este legea partilor, precum si faptul ca acest contract reprezinta titlu executoriu, insa titlul este executoriu doar asupra obligatiilor asumate pana la data rezilierii contractului si care au ramas neindeplinite, dar este evidenta reaua-credinta a contestatoarei ce rezulta din neindeplinirea propriilor obligatii asumate conform celor de mai sus.
De asemenea, desi se invoca art. 13.4 din contract cu privire la daunele interese datorate in caz de reziliere, se constata ca creditoarea nu a facut dovada acestor daune interese, in conditiile art. 1169 cod civil, in sensul ca nu a aratat din ce se compun pretinsele pretentii, defalcat pe diferite tipuri de datorii, cu documente justificative.
Judecatorul sindic a mai facut precizarea ca toate referirile la articolele din Codul Civil privesc vechiul cod civil, aplicabil la data formularii contestatiei, potrivit cu disp. art. 223 din Dispozitiile finale ale Legii nr. 287/2009 si ale Legii nr. 71/2011 de punere in aplicare a Noului Cod Civil.
Pentru considerentele de mai sus, judecatorul sindic, constatand ca debitoarea a intrat in posesia bunului - obiect al contractului de leasing, folosinta acestuia nemaifiind  in favoarea debitoarei, mai mult nu a dovedit restul de creanta care nu a fost inscrisa in tabelul de creante, potrivit legii si  a celor mai sus retinute, rap. la art.  1085 si art. 1169 Cod civil, a respins contestatia ca neintemeiata cu privire la acest contract, in baza disp. art. 73, alin. 3 din Legea nr. 85/2006.
Avand in vedere disp. art. 8, alin. 4 si 5 din Legea nr. 85/2006 si constatand ca prezenta contestatie nu suspenda de drept procedura si nici aplicarea hotararii in privinta contestatiei mai sus analizate, judecatorul sindic a analizat in continuare propunerea de inchidere a procedurii in baza disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, propunere formulata la data de 31.10.2011 de catre administratorul judiciar.
Astfel, prin Raportul de activitate de la data de 31.10.2011, administratorul judiciar a solicitat inchiderea procedurii in baza disp. art. 131 din legea nr. 85/2006, avand in vedere ca, potrivit adeverintei eliberate de Primaria L, debitoarea nu este inregistrata in evidentele acestei primarii cu bunuri impozabile.
Administratorul judiciar a intocmit Raportul de cauze si imprejurari care au dus pe debitoarea SC PW SRL la insolventa pe care l-a depus la dosar, continutul acestuia fiind adus la cunostinta creditorilor.
Potrivit Raportului de cauze si imprejurari care au dus societatea in stare de insolventa, administratorul judiciar arata ca nu au fost identificate probe care sa demonstreze producerea uneia sau mai multor fapte dintre cele prevazute de art. 138, alin. 1 din Legea insolventei, proasta administrare neputand fi asimilata acestora.
De asemenea, in conditiile in care nu au fost identificate probe care sa conduca la formularea actiunii prevazute la art. 138 din legea insolventei, administratorul judiciar a solicitat avansarea de cheltuieli de catre creditorii societatii in vederea  continuarii procedurii, insa niciunul dintre creditori nu s-a oferit sa avanseze astfel de sume de bani.
De asemenea, desi pozitia administratorului judiciar a fost adusa la cunostinta creditorilor, acestia nu au promovat ei insisi o actiune de atragere a raspunderii, potrivit disp. art. 138, alin. 3 din legea cadru.
Prin urmare, a fost solicitata inchiderea procedurii de insolventa privind pe debitoarea SC PW SRL.
Creditorul AVAS a formulat un punct de vedere cu privire la propunerea de inchidere a procedurii, considerand ca prematura inchiderea procedurii, in conditiile in care dovezi cu privire la averea debitoarei au fost facute de catre administratorul judiciar, toate demersurile specifice invocate fiind efectuate de catre acesta.
Analizand propunerea de inchidere a procedurii, judecatorul sindic a constatat ca debitoarea nu mai are in avere bunuri sau sume de bani care sa duca la stingerea pasivului acestei societati, bunurile achizitionate in leasing fiind restituite proprietarilor de drept, alte bunuri neexistand, potrivit dovezii obtinute de la Primaria orasului L.
In conditiile in care nu exista niciun fel de dovezi privind savarsirea uneia sau mai multor fapte dintre cele prevazute de art. 138, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, a raportului de cauzalitate dintre astfel de fapte si prejudiciu, implicit la ajungerea in stare de insolventa, judecatorul sindic a apreciat ca intemeiata hotararea administratorului judiciar de a nu formula o cerere de atragere a raspunderii fostelor organe de conducere ale societatii insolvente.
Constatand ca s-au intocmit si comunicat notificarile in conditiile art. 61 din lege, precum si faptul ca din probele de la dosar rezulta ca societatea nu detine bunuri valorificabile in patrimoniul sau, iar o actiune de atragere a raspunderii fostelor organe de conducere ale societatii debitoare nu a fost formulata datorita lipsei probelor care sa dovedeasca savarsirea faptelor prevazute la art. 138 din legea insolventei, cu vinovatie, judecatorul sindic a admis cererea lichidatorului.
Fata de considerentele mai sus aratate si in temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolventei, judecatorul sindic a dispus inchiderea procedurii insolventei si radierea debitorului din evidentele Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Arad.
Impotriva sentintei mentionate au declarat recurs creditoarele Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Arad si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS.
Prin recursul declarat, creditoarea Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Arad a solicitat admiterea acestuia si modificarea hotararii atacate, in sensul de a dispune ca lichidatorul judiciar sa depuna toate diligentele pentru a intra in posesia actelor contabile - respectiv, sa solicite judecatorului sindic formularea unei plangeri penale, in conditiile art. 147 din Legea 85/2006, si, daca se impune, sa formuleze actiune in antrenarea raspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale societatii, conform art. 138 din Legea 85/2006, republicata.
In sustinerea recursului, creditoarea arata ca, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa, situatie care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de masuri si diligente specifice; ca numai daca, in pofida acestor initiative, nu se pot identifica bunuri urmaribile care sa acopere pasivul debitoarei, daca din evidentele contabile rezulta ca nu au ramas bunuri in inventar, precum si daca se constata cu certitudine ca nu sunt persoane carora le poate fi imputata vina de a fi provocat starea de insolventa, abia atunci se poate propune judecatorului sindic inchiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Este considerata inacceptabila solutia de inchidere a procedurii falimentului, cat timp lichidatorul nu si-a indeplinit  aceste obligatii.
In sensul celor de mai sus, se arata ca lichidatorul judiciar s-a rezumat sa trimita o simpla notificare fostului administrator al societatii falite in vederea depunerii documentelor contabile si, cu toate ca acesta nu a raspuns notificarii, nu a mai efectuat nici un alt demers in acest sens, desi avea calea plangerii penale pentru a-l constrange sa se conformeze.     
Creditoarea invedereaza ca atributia formularii plangerii penale revine exclusiv judecatorului sindic, potrivit dispozitiilor art. 25 lit. k) din Legea 85/2006, coroborat cu dispozitiile art.11 lit. g) si art. 147 din acelasi act normativ.
Pe de alta parte, se apreciaza ca si in lipsa plangerii penale reglementata de art. 147 din Legea 85/2006, exista un motiv suficient ca lichidatorul judiciar sa formuleze actiune in atragerea raspunderii fostului administrator, intrucat lipsa actelor contabile si netinerea contabilitatii potrivit dispozitiilor legale echivaleaza cu o prezumtie de ducere a societatii in stare de faliment, in acest fel fostul administrator facandu-se vinovat de incalcarea mai multor dispozitii legale, si anume: art. 138 lit. d) din Legea 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c) si alin. 2, art. 134 alin. 1 si 2 si art. 181 din Legea 31/1990, republicata, art. 11 alin. 4 din Legea Contabilitatii, cu atat mai mult cu cat relatia administratorului cu societatea comerciala se supune regulilor mandatului, conform art. 1540 Cod Civil.
Se sustine ca reglementarea obligatiilor administratorului prin alte acte normative decat Legea 85/2006 nu impieteaza asupra raspunderii administrative a acestuia, datorita faptului ca Legea 85/2006 este speciala doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 din Legea 85/2006 sunt detaliate ca si modalitati de savarsire in legile speciale indicate; ca ar fi fost lipsita de ratiune juridica reluarea acestor fapte in cuprinsul Legii 85/2006, din moment ce ele sunt enuntate si definite in legi speciale, gasindu-si aplicarea si in aceasta materie, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
In alta ordine de idei, se sustine ca lichidatorul judiciar trebuia sa analizeze eventualitatea unor actiuni oblice pentru recuperarea de creante si sa efectueze investigatii privind bunurile personale ale fostilor administratori, in vederea promovarii actiunii reglementate de art. 138 din Lege.
In drept, recurenta a invocat art. 2, 5,131, 138 si  art. 147 din Legea nr. 85/2006, art. 25 lit. k) si art. 11 lit. g) din Legea 85/2006, art. 73 alin.1 lit. c) si alin. 2, art. 134 alin. 1 si 2 si art. 181 din Legea nr. 31/1990, republicata, art. 11 alin. 4 din Legea Contabilitatii, art. 1540 Cod Civil, precum si art. 304 pct. 9 si  art. 3041 Cod procedura civila.  
Prin recursul declarat, creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului-AVAS a solicitat admiterea acestuia, casarea hotararii primei instante si trimiterea cauzei spre rejudecare, considerand ca hotararea atacata este nelegala, instanta pronuntand aceasta hotarare cu aplicarea gresita a legii (art. 304 pct 9 C. proc. civ.) si, intrucat hotararea nu poate fi atacata cu apel, potrivit legii, recursul nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304, instanta putand sa analizeze cauza sub toate aspectele (art. 3041 C. proc. civ).
S-a aratat ca fata de cele retinute de instanta de judecata, in cauza nu au fost parcurse toate etapele procedurale reglementate de dispozitiile Legii nr. 85/2006, situatie in care creditorii, printre care si A.V.A.S., au fost prejudiciati, intrucat li s-au restrans drepturile conferite de lege.
S-a aratat ca lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile raspunderii instituite de dispozitiile art.138 si urm. din Legea 85/2006.
Creditoarea arata ca lichidatorul nu a procedat la convocarea creditorilor societatii in vederea aprecierii oportunitatii formularii unei cereri de atragere a raspunderii patrimoniale a fostilor administratori ai debitoarei, nefiind astfel utilizate toate mijloacele oferite de legea insolventei pentru acoperirea pasivului debitoarei.
Nefiind convocata adunarea creditorilor in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006 astfel incat acestia sa se pronunte asupra oportunitatii declansarii actiunii de atragere a raspunderii patrimoniale a fostilor administratori, creditoarea a apreciat ca nu i s-a asigurat utilizarea tuturor mijloacelor procedurale de acoperire a pasivului debitoarei.
Avand in vedere contextul prezentat, opinia creditoarei este ca lichidatorul nu a aplicat corect regulile raspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006, promovarea actiunii in antrenarea raspunderii administratorilor fiind o masura in interesul acoperirii pasivului debitoarei, motiv pentru care se impune continuarea procedurii in speta de fata.
S-a considerat ca indeplinirea atributiilor obligatorii de catre practicianul in insolventa trebuia sa fie dispusa de catre judecatorul sindic, in virtutea principiului rolului activ instituit de dispozitiile art. 129 alin. 5 din C. pr. civ.
In drept, creditoarea a invocat dispozitiile art. 304 pct. 9 si 304‘ C. proc. civ.
Examinand recursurile declarate in cauza, atat prin prisma criticilor formulate si a dispozitiilor art. 304 si art. 3041 din Codul de procedura civila, cat si din oficiu - in baza art. 306 alin. 2 din acelasi cod, Curtea de Apel Timisoara a constatat ca acestea sunt nefondate si le-a respins pentru urmatoarele considerente:
In mod legal prima instanta, judecator sindic, a respins contestatia la Tabelul preliminar al creantelor debitoarei SC PW SRL formulata de creditoarea contestatoare MKB RL IFN SA si, constatand ca respectiva contestatie nu suspenda de drept procedura si nici aplicarea hotararii in privinta contestatiei, judecatorul sindic a analizat in continuare propunerea de inchidere a procedurii, in baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, propunere formulata la data de 31.10.2011 de catre administratorul judiciar E SPRL.
Potrivit prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, in orice stadiu al procedurii, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul-sindic va da o sentinta de inchidere a procedurii insolventei si va dispune radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat.
Prin Raportul de activitate depus la dosarul cauzei in data de 31.10.2011, lichidatorului judiciar E SPRL a aratat ca  debitoarea SC PW SRL nu dispune de bunuri sau alte resurse  financiare pentru acoperirea pasivului, motiv pentru care a propus inchiderea procedurii insolventei fata de  aceasta - in temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Se retine ca nu s-a primit de la niciun creditor intentia de a avansa sume. Creditorul AVAS a transmis un inscris din care ar rezulta faptul ca, daca ar fi avut cunostinta de cuantumul cheltuielilor care ar trebui avansate, s-ar fi putut exprima asupra acestui aspect. Avand in vedere faptul ca AVAS nu a avansat sume in niciun dosar, s-a apreciat ca nici in acest caz nu se va face o exceptie.
De asemenea, s-a mai apreciat prematura propunerea de inchidere a procedurii in acest caz.
In ce priveste formularea unei actiuni impotriva membrilor organelor de conducere, acest aspect a fost tratat in Raportul privind cauzele care au dus la starea de insolventa.
Potrivit acestui raport, administratorul judiciar a aratat ca nu au fost identificate probe care sa demonstreze producerea uneia sau mai multor fapte dintre cele prevazute de art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, proasta administrare neputand fi asimilata acestora.
Avand in vedere faptul ca niciunul dintre creditorii inscrisi in tabelul de creante nu  s-a oferit sa avanseze sumele corespunzatoare pentru continuarea  procedurii, desi au fost notificati in acest sens, in mod legal prima instanta a facut aplicarea dispozitiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006, criticile recurentei  dovedindu-se a fi neintemeiate.
Ratiunea instituirii de catre legiuitor a acestui caz de inchidere a procedurii insolventei este aceea ca scopul legii - acoperirea pasivului debitoarei  falite - nu mai poate fi realizat, in conditiile in care in averea debitoarei nu exista nici macar valori patrimoniale care sa acopere cheltuielile administrative generate de desfasurarea procedurii.
Exista, astfel, toate premizele pentru a considera ca efectuarea unor alte cheltuieli suplimentare - din fondul special de lichidare, constituit in conditiile art. 4 din Legea nr. 85/2006 - nu ar conduce, in mod rezonabil, la rezultate pozitive, nefacand altceva decat sa  mareasca nejustificat cheltuielile administrative ale procedurii.
Tocmai de aceea creditorii sunt chemati sa-si asume acest risc (avansand sumele necesare), daca, in dezacord cu pozitia lichidatorului, considera ca exista sanse reale pentru recuperarea creantelor  lor prin continuarea procedurii.
Cu privire la critica recurentelor, referitoare la demersurile pe care ar fi trebuit sa le efectueze administratorul judiciar in vederea identificarii eventualelor bunuri sau valori detinute de societatea debitoare, Curtea constata ca si aceasta este nefondata, in conditiile in care debitoarea nu figureaza in evidenta fiscala cu bunuri mobile sau imobile (a se vedea in acest sens inscrisul aflat la fila 628 dosar fond). Ori, in absenta unor minime informatii referitoare la posibila existenta a unor astfel de bunuri, orice demers efectuat in acest sens ar ramane fara  rezultat si nu ar face decat sa mareasca totalul cheltuielilor administrative ale procedurii, stiut fiind ca judetul Arad se afla intr-o zona de carte funciara (avand la baza identitatea topografica a imobilelor - potrivit art. 17 si urmatoarele din Legea nr. 7/1996) iar nu intr-o zona in care evidenta imobilelor se tine pe persoana (respectiv, sistemul registrelor de transcriptiuni si inscriptiuni).
Nefondate sunt si criticile cu privire la formularea plangerii penale prevazute de art. 147 din Legea nr. 85/2006 ori formularea unei actiuni in antrenarea raspunderii fostilor administratori.
In sensul celor de mai sus, Curtea constata ca, intrucat lichidatorul judiciar nu a inteles sa uzeze de prevederile art. 147 din Lege, nu a existat niciun impediment pentru ca recurenta sa formuleze plangere  in nume propriu ori sa se prevaleze de prevederile art. 11 lit. g) din Lege, si sa solicite judecatorului-sindic sa sesizeze organele de cercetare penala cu privire la refuzul fostului administrator de a preda actele si evidentele contabile ale societatii.
Aceasta, deoarece infractiunea prevazuta de art. 147 nu face parte din categoria celor pentru care actiunea penala se pune in miscare numai la plangerea prealabila ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevazut de lege, astfel incat sa atraga incidenta prevederilor art. 221 alin.2 din Codul de procedura penala.
Ori, in atare situatie, si intrucat  prevederile art. 131 nu conditioneaza in niciun fel inchiderea procedurii de formularea, in prealabil, a unei astfel de plangeri, hotararea judecatorului sindic este la adapost de critici si sub aspectul analizat.
Referitor la antrenarea raspunderii persoanelor vinovate de starea de insolventa a debitoarei, Curtea constata ca prevederile art. 138 pun la dispozitia creditorilor mijloace si instrumente specifice, in scopul satisfacerii creantelor lor.
Astfel, in conditiile expres prevazute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, "Daca administratorul judiciar ori, dupa caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), aceasta poate fi introdusa de presedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce aceasta actiune, in aceleasi conditii, creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala".
Ori, in atare situatie, nimic nu le-a impiedicat pe creditoare ca, vazand pozitia lichidatorului judiciar sub acest aspect, sa uzeze de dispozitiile legale mentionate si sa efectueze demersurile necesare pentru formularea unei actiuni pentru antrenarea raspunderii persoanelor pe care le considera vinovate pentru starea de insolventa a debitoarei.
In lumina celor ce preced, recursurile creditoarelor apar ca nefondate, fiind respinse, in conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit Deciziei nr. 889/24.04.2012 a Curtii de Apel Timisoara.