Procedura insolventei

Inadmisibilitatea recursului formulat impotriva sentintei de inchidere a unei proceduri de insolventa intemeiat pe alte temeiuri de drept decat cele avute in vedere de judecatorul sindic la inchiderea procedurii si lipsa de temeinicie a motivelor de fapt invocate prima data doar cu ocazia recursului si nu in timpul procedurii de insolventa.

Prin Decizia civila nr. 2073/R/03.12.2012 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila, au fost respinse recursurile creditoarelor AVAS Bucuresti si AFP Arad impotriva sentintei civile nr. 2112/02.10.2012, pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 1186/108/2011*.
Curtea a retinut ca prin sentinta civila nr. 2112/02.10.2012, pronuntata in dosarul nr. 1186/108/2011*, Tribunalul Arad a respins obiectiunile formulate de creditorul AVAS Bucuresti; a aprobat raportul final; a dispus inchiderea procedurii insolventei debitorului  SC SS SRL si radierea acestuia din registrul comertului; descarcarea lichidatorului judiciar CAML IPURL si toate persoanele care l-au asistat de orice indatoriri sau de responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de garantii, asociati.
De asemenea, a dispus notificarea hotararii debitorului, creditorilor, Directiei Generale a Finantelor Publice a judetului Arad si Oficiului Registrului Comertului de pe langa  Tribunalul Arad, pentru efectuarea mentiunii de radiere si publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa
Pentru a hotari astfel, prima instanta a constatat ca prin incheierea comerciala nr. 1076/14.06.2011 s-a admis cererea formulata de debitorul SC SS SRL Arad prin lichidator CAML IPURL Arad; s-a deschis procedura insolventei prevazuta de Legea nr.85/2006 si s-a numit lichidatorul judiciar.
Avand in vedere imprejurarea ca, in data de 19.06.2012 lichidatorul judiciar a prezentat raportul final insotit de situatiile financiare finale si considerand ca, punctul de vedere al creditorului AVAS Bucuresti privind continuarea procedurii si identificarea persoanelor responsabile de aparitia starii de insolventa a debitorului exprimat prin inscrisul inregistrat in data de 6.04.2012 este neintemeiat fata de imprejurarea ca, raportul privind cauzele si imprejurarile care au determinat starea de insolventa a debitorului a fost intocmit de catre lichidatorul judiciar dar din continutul acestuia nu rezulta incidenta art.138 din  Legea nr. 85/2006 si fata de imprejurarea ca, la adunarea generala a creditorilor convocata pentru data de 16.09.2011 nu s-a prezentat nici un creditor care sa-si exprime pozitia fata de modul de desfasurare a procedurii, judecatorul sindic a facut aplicarea dispozitiilor art.129 alin.2, art.132 alin.2, art.135 si art.136 din Legea nr.85/2006.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs creditoarea AFP, solicitand admiterea recursului si casarea cu trimitere spre rejudecare, iar in subsidiar, modificarea sentintei atacate in sensul de a se dispune lichidatorului judiciar continuarea procedurii si formularea unei actiuni de atragere a raspunderii materiale a fostului administrator, precum si desfiintarea sentintei comerciale recurate.
In motivarea recursului s-a aratat ca potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolventa, situatie care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de masuri si diligente pentru indeplinirea scopului propus al legii. Daca contrar acestor initiative nu se pot identifica bunuri urmaribile care sa acopere pasivul debitoarei, daca din evidentele contabile rezulta ca nu au ramas bunuri in inventar, precum si daca se constata cu certitudine ca nu sunt persoane carora le poate fi imputata vina de a fi provocat starea de insolventa, abia atunci se poate propune judecatorului sindic inchiderea procedurii, potrivit Legii nr. 85/2006.
Se considera ca este imposibil de acceptat o solutie de inchidere a procedurii, cat timp nu a fost respectata o dispozitie imperativa a legii, prin acest fapt ajungandu-se in imposibilitatea realizarii scopului declarat al legii enuntat in art. 2 din Legea 85/2006; ca potrivit doctrinei, raspunderea administratorului pentru ajungerea societatii comerciale in insolventa este reglementata de dispozitiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins in actul constitutiv al societatii, astfel ca lichidatorul judiciar, in considerarea retributiei primite, are datoria de a intocmi si depune un raport asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila si de a cere atragerea raspunderii materiale a fostilor administratori pentru lipsa lor de diligenta in conducerea activitatii societatii, atragerea raspunderii avand eficienta doar inainte de inchiderea procedurii.
Se mai invoca faptul ca in derularea procedurii de lichidare judiciara nu a fost desemnat administratorul special de catre adunarea generala a actionarilor care sa poata primi raportul final si situatiile financiare finale ale procedurii; ca acelasi raport final si bilantul de inchidere trebuiau sa fie comunicate creditorilor, judecatorul sindic avand obligatia convocarii adunarii creditorilor in termen de 30 de zile de la afisarea raportului final (art. 129) pentru a da posibilitatea acestora de a formula obiectii la raport, neindeplinirea acestei obligatii fiind un motiv de casare a hotararii de inchidere a procedurii, conform doctrinei.
Recurenta considera ca daca ar fi fost convocata adunarea generala a creditorilor, avea posibilitatea invocarii acestor motive, dar in situatia data, face aceste precizari in calea de atac.
In drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 18, 131, 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 si 304� Cod procedura civila.
Impotriva aceleiasi sentinte a declarat recurs si creditoarea AVAS Bucuresti, solicitand admiterea recursului, casarea sentintei recurate cu trimitere spre rejudecare.
In motivarea recursului, s-a aratat ca hotararea recurata este nelegala, fiind data cu aplicarea gresita a legii si cu incalcarea dispozitiilor legale aplicabile in cauza; ca lichidatorul judiciar a apreciat ca nu se impune aplicarea art. 138 din Legea 85/2006.
Recurenta considera ca intrucat nu s-a acoperit tot pasivul datorat, se impune aplicarea disp. art. 138 din Legea 85/2006 pentru a atrage la masa credala sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a cauta modalitati de recuperare a patrimoniului pentru a putea plati cat mai multe dintre creantele debitoarei; ca pornind de la izvorul creantei sale, respectiv creanta pe care debitoarea o datora CAS Arad, o aplicare a dispozitiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezinta de fapt, gasirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat si folosite in alte scopuri decat cel prevazut de lege, respectiv virarea sumelor retinute catre CAS, ceea ce constituie o incalcare a dispozitiilor art. 94 din OUG 150/2002.
Astfel, mai arata ca Statul roman prin A.V.A.S. a suferit un prejudiciu, a carui existenta certa se stabileste prin constatarea de catre judecatorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns in incetare de plati ci si a imprejurarii ca obligatiile fata de creditori nu pot fi platite integral din averea debitorului; ca lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile raspunderii prev. de art. 138 din Legea 85/2006, aratand ca aceste fapte trebuie privite in contextul starii de insolventa a debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau conditii care au dus sau au favorizat ajungerea societatii in incetare de plati; ca prin aceste fapte debitoarea a fost lipsita de lichiditati tocmai pentru ca a fost administrata cu rea-credinta sau cu neglijenta, creditorii nemaiputandu-si recupera creantele, scopul acestei dispozitii legale fiind tocmai punerea la indemana creditorilor a unor proceduri speciale, prin care sa-si acopere creantele de la persoanele vinovate de ajungerea societatii in incapacitate de plata, atat in ceea ce priveste judecarea acestora, cat si in ceea ce priveste probatiunea, legea instituind prezumtii de culpa si de cauzalitate intre fapta si prejudiciu.
Recurenta AVAS considera ca lichidatorul nu este executor judecatoresc care ar avea doar obligatia de a vinde bunuri aflate in averea debitoarei ci atributiile sale sunt mult mai complexe. In acest context, conform art. 25 din Legea 85/2006, prima atributie a lichidatorului este examinarea activitatii debitorului asupra caruia se initiaza procedura simplificata in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, aceasta analiza fiind premisa declansarii unor actiuni in baza art. 138 din Legea 85/2006.
In drept, invoca art. 304 pct. 9 si 304 ind. 1 Cod procedura civila Legea 85/2006.
Lichidatorul judiciar CAML IPURL a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor si mentinerea hotararii primei instante ca temeinica si legala, aratand in esenta, ca prima instanta a dispus in mod corect inchiderea procedurii in temeiul art. 132 din Legea 85/2006, ca motivele recurentelor sunt nefondate si netemeinice, ca demersurile administratorului judiciar au constat in parcurgerea tuturor etapelor prevazute de Legea 85/2006, in timp ce recurentele nu s-au prezentat la Adunarea creditorilor convocata pentru data de 16.09.2011.
Se mai arata ca bunurile debitoarei au fost valorificare, ca niciuna dintre recurente nu a contestat planul de distribuire a sumelor; ca recurentele pe parcursul derularii procedurii nu au manifestat nici interes si nici rol activ, iar daca ar fi apreciat ca exista motive temeinice pentru formularea unei actiuni in baza art. 138 din legea insolventei, creditoarele puteau sa sustina singure o astfel de cerere, ceea ce nu au facut; ca debitoarea nu are sediu, nici bunuri valorificabile sau fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, iar o actiune de atragere a raspunderii administratorului societar nu a fost formulata, deoarece nu s-a putut dovedi raportul de cauzalitate dintre fapte si prejudiciul suferit de catre creditori, motive pentru care judecatorul sindic in mod temeinic si legal a dispus inchiderea procedurii in temeiul art. 132 din Legea 85/2006.
Examinand recursurile creditoarelor prin prisma motivelor invocate in fapt si in drept, precum si a intampinarii depuse de lichidator potrivit art. 304 pct.9 si 304 ind.1 Cod procedura civila, Curtea de Apel constata ca acestea sunt nefondate pentru motivele ce se vor arata in continuare.
Referitor la critica incalcarii de catre judecatorul sindic a prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, Curtea de Apel releva ca procedura insolventei fata de debitoare s-a inchis potrivit art. 132 din aceeasi lege, dupa valorificarea activului patrimonial al debitoarei si repartizarea sumelor catre creditorilor bugetaro potrivi planului de distributie.
Inchiderea procedurii pe temeiul disp. art. 132 din Legea nr. 85/2006 a fost propusa de catre lichidatorul judiciar in conditiile in care s-a constatat ca nu exista bunuri in averea debitoarei si ca toate sumele au fost virate catre creditori. Aceasta situatie a fost cunoscuta de catre creditoarele recurente, la dosar existand dovada informarii lor de catre lichidatorul judiciar.
Relativ la neintrebuintarea de catre judecatorul sindic a fondului de lichidare prevazut de art. 4 din Legea 85/2006, Curtea releva ca scopul instituit de legiuitor cu privire la acest fond nu este acela de a intrebuinta sume banesti pentru continuarea unei proceduri fara nici o sansa de reusita si fara justificarea cheltuielilor astfel efectuate. In conditiile in care debitoarea nu detine in patrimoniu nici un fel de bunuri sau valori, recurgerea la fondul de lichidare prevazut de art. 4 este nelegala si inoportuna.
Referitor la critica recurentei AFP Arad privind nedesemnarea unui administrator special al debitoarei, Curtea constata ca aceasta critica este nefondata, deoarece potrivit art. 18 din Legea 85/2006, prerogativa de a desemna un administrator special si interesul intr-o atare desemnare il detine adunarea generala a actionarilor / asociatilor debitorului persoana juridica, iar nu practicianului in insolventa si, cu atat mai putin a creditorilor.
In ceea ce priveste critica privind neaplicarea de catre judecatorul sindic a disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea releva ca aceste dispozitii nu se aplica din oficiu de catre judecatorul sindic ci la cererea persoanelor indreptatite potrivit prev. art. 138 alin. 1 si 3 din Legea nr. 85/2006. In cauza nu a formulat cerere de angajare a raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, nici lichidatorul judiciar, nici  ceilalti titulari ai unei asemenea actiuni prevazuti alternativ de acest text normativ. Prin urmare, judecatorul sindic a inchis procedura tinand seama de cadrul procesual existent.
Referitor la critica neintocmirii de catre lichidator a unui raport privind cauzele si imprejurarile care au condus la aparitia starii de insolventa a debitorului, Curtea constata ca si aceasta critica este eronata, intrucat acest raport a fost intocmit si este depus la dosarul cauzei inca din data de 20.09.2011.
In fine, critica aceleiasi recurente referitor la neconvocarea unei adunari a creditorilor in cadrul careia aceeasi creditoare recurenta sa-si exercite dreptul la opozitie cu privire la inchiderea procedurii, este profund neintemeiata intrucat o asemenea pretentie din partea creditoarei adauga la lege, lichidatorul judiciar neavand o asemenea obligatie. De altfel, lichidatorul judiciar a informat creditoarea recurenta asupra iminentei inchiderii procedurii, avand in vedere ca sumele obtinute din valorificarea activului patrimonial al debitoarei au fost virate in conturile creditorilor bugetari conform planului de distribuire, iar alte bunuri sau valori nu mai exista. Curtea releva ca in aceste conditii este evidenta oportunitatea inchiderii procedurii, astfel incat sa nu fie angajate noi cheltuieli fara niciun rezultat.
De asemenea, va fi inlaturata critica referitoare la neaplicarea de catre lichidator a disp. art. 73 alin. 1 lit. e) din Legea nr. 31/1990, respectiv a prev. art. 272 alin. 1 pct. 2 din aceiasi lege. Astfel cele dintai reglementari se refera la raspunderea administratorului fata de societatea comerciala administrata pe temeiul contractului de mandat, iar angajarea unei astfel de raspunderi poate fi obiectivata prin intermediul unei actiuni de drept comun in pretentii sau in dezdaunare, introdusa de societatea comerciala impotriva administratorului, iar nu in cadrul procedurii insolventei. Cea de a doua categorie de reglementari se refera la raspunderea penala a administratorului social pentru folosirea cu rea credinta a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea, fapta penala pentru care punerea in miscare a actiunii penale se poate realiza, fie la plangerea societatii comerciale lezate, fie din oficiu sau la sesizarea oricarei persoane interesate. O atare sesizare nu apartine exclusiv lichidatorului ci inclusiv creditoarei.
Asa fiind, constatand ca nu exista motive de casare sau modificare a sentintei recurate, Curtea va respinge ca nefondate recursurile.