Procedura insolventei

Angajarea raspunderii paratilor dispusa in temeiul dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. a din legea nr. 85/2006  (au folosit bunurile sau creditele debitoarei in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane), respectiv a prevederilor a art. 138 alin. 1 lit. e) din aceiasi lege ( au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia) s-a facut in considerarea faptului ca sunt indeplinite atat cerintele generale ale raspunderii civile delictuale, si anume: savarsirea celor doua fapte ilicite, existenta prejudiciului cert in patrimoniul debitoarei, legatura de cauzalitate intre faptele paratilor si prejudiciul cauzat, respectiv vinovatia paratilor constand in retragerea deliberata a unei sume de bani din casa debitoarei si deturnarea unui fond de marfa din gestiunea aceleiasi debitoare. De asemenea, sunt intrunite cerintele speciale ale raspunderii patrimoniale reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a si e) din Legea nr. 85/2006, si anume calitatea speciala a paratilor de administratori ai debitoarei, faptele limitativ descrise de aceasta norma speciala, consecinta acestor fapte constand in cauzarea starii de insolventa a debitoarei; calificarea juridica a actelor contabile oficiale si a celor fabricate pro causa.

Prin sentinta civila nr. 258/28.01.2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr. 4901/108/2012/a1 s-a admis in parte actiunea civila formulata de reclamantul C-AR M.L. IPURL Arad, in calitate  administrator judiciar al debitoarei SC B. S. SRL, in contradictoriu cu paratii SM si SZ, fiind obligati, in solidar paratii sa suporte din averea personala prejudiciul adus creditorilor debitoarei insolvente SC B. S. SRL de 72.540 lei.
Pentru a hotari astfel judecatorul sindic a retinut ca administratorii societatii se fac vinovati atat de nepredarea actelor si documentelor societatii cat si de nepredarea bunurilor societatii si a sumelor de bani inregistrate in contabilitate.
Nepredarea actelor contabile catre administratorul judiciar sau nedepunerea acestora la dosarul cauzei nu sunt incriminate de art. 138, alin. 1 din Legea nr. 85/2006, ci de disp. art. 143, alin. 2, lit. a din Legea nr. 85/2006, ca si infractiune, bineinteles, daca se dovedesc a fi intrunite elementele constitutive ale acestei infractiuni (latura obiectiva, latura subiectiva, elementul material, etc.), insa analiza faptei ca si infractiune depaseste atat cadrul procedural de fata, cat si calificarea judecatorului cauzei, astfel ca se va omite cercetarea sub acest aspect.
Nu exista suficiente dovezi ca nu a fost tinuta contabilitatea sau ca aceasta nu a fost tinuta in conformitate cu legea, nici ca respectiva contabilitate a fost sustrasa, ci doar nepredata administratorului judiciar, dimpotriva, la organele in drept s-au depus situatiile fiscale la 31.12.2011, in anul anterior deschiderii procedurii, motiv pentru care judecatorul sindic va respinge cererea cu privire la aceasta fapta.
Cu privire la celalalt aspect reglementat de lit. a si e din art. 138, alin. 1 al legii insolventei, judecatorul sindic a constatat ca, potrivit situatiilor fiscale la 31.12.2011 care reflecta situatia societatii pana la acea data, societatea detinea in proprietate bunuri care nu se inregistreaza in evidentele primariei in vederea impozitarii, cum ar fi materialele in valoare de 17.957 lei si sume de bani in casa si banca in valoare de 54.583 lei.
De asemenea, societatea este evidentiata in aceeasi situatie fiscala cu clienti neincasati de 26.716 lei.
Toate aceste bunuri si sume de bani nu au fost predate administratorului judiciar, cu toate ca au fost notificati administratorii la sediul societatii, cat si la domiciliile lor care, potrivit adresei de la Evidenta populatiei, nu s-au schimbat de la data deschiderii procedurii pana la data notificarii si nici pana la data formularii prezentei actiuni.
In acest caz, culpa administratorilor este evidenta dar si dublata de lipsa lor de la interogatoriu care, in acceptiunea disp. art. 225 cod procedura civila, valoreaza fie acceptarea deplina a faptelor, fie inceput de dovada care, prin coroborare cu celelalte probe, duc la conturarea culpei astfel cum s-a aratat.
Judecatorul sindic a constatat ca, potrivit tabelului de creante al societatii debitoare SC B. S.  SRL, valoarea totala a creantelor inscrise este de 112.805,78 lei, dar acesta nu este prejudiciul produs debitoarei prin fapta paratilor administratori.
Judecatorul sindic nu poate retine culpa in cazul sumelor de bani neincasate de la debitorii debitoarei, deoarece, in lipsa documentelor contabile nu se cunoaste daca aceste sume erau ajunse la scadenta, erau in termenul de prescriptie, sau daca debitorii mai puteau fi executati sau nu, insa a retinut ca paratii au savarsit faptele prevazute la art. 138, alin. 1, lit. a si e din Legea nr. 85/2006, insusindu-si sumele de bani din casa si banca si ascunzand materialele evidentiate in bilantul contabil la 31.12.2011.
Prejudiciul initial a fost mai mic, doar ca, prin lipsa de preocupare a platii datoriilor, acest prejudiciu s-a majorat cu accesoriile calculate potrivit codului fiscal si de procedura fiscala de catre creditorii bugetari.
Raportul de cauzalitate este evident, deoarece sumele de bani din casa nepredate administratorului judiciar si materialele sau contravaloarea acestora puteau sa acopere partial datoriile catre bugetul de stat si bugetul local, precum si catre creditorii chirografari, inainte de a se aduna si accesoriile calculate, astfel ca legatura de cauzalitate dintre fapta prevazuta la art. 138, alin. 1, lit. a si e si prejudiciu consta in ajungerea societatii debitoare in starea de incetare de plati si implicit la insolventa, fiind dovedite astfel toate elementele prev. la art. 1357 cod civil, toate acestea completandu-se si prin aplicarea disp. art. 225 cod procedura civila.
Avand in vedere considerentele de mai sus, precum si disp. art. 73, alin. 1 si 3 din Legea nr. 31/1990, precum si disp. art. 138, alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, judecatorul sindic a admis in parte actiunea fata de paratii SM si SZ - fosti administratori ai debitoarei insolvente  SC B. S.  SRL pe care i-a obligat, in solidar, sa suporte din averea personala prejudiciul de 72.540  lei adus creditorilor acestei societati, prejudiciu compus din sumele de bani insusite nelegal si contravaloarea materialelor.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs paratii SM si SZ solicitand in principal casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, Tribunalul Arad, iar in subsidiar, modificarea hotararea recurate in sensul respingerii in tot a cererii lichidatorului de antrenare a raspunderii patrimoniale, aratand in motivare ca pentru a se putea dispune atragerea raspunderii patrimoniale personale a fostilor administratori ai debitoarei falite este necesar a se dovedi legatura de cauzalitate intre starea de insolventa a firmei cu una sau mai multe din faptele prevazute expres la art. 138 din Legea nr. 85/2006 , ceea ce  nu s-a dovedit in cauza de fata.
In cauza nu s-a administrat nici un mijloc de proba care sa ateste incidenta in cauza a prevederilor art. 138 alin 1 lit. a si e). Prin urmare, nu s-a facut dovada de catre reclamanta ca suma de 54.583 lei a fost ridicata din casa debitorului de catre parati si folosita in interes propriu si nu s-au produs probe care sa ateste starea de fapt expusa in actiune .
In ceea ce priveste bunurile inscrise in evidenta debitorului si care se sustine de catre reclamanta ca nu se gasesc faptic, arata ca reclamanta nu a produs nici o proba in sustinerea celor afirmate, astfel ca nici paratii nu aveau cum sa produca o proba contrara. Mai mult, nu si-au insusit nici un bun al societatii, acestea exista la sediul social al debitorului si nu au ascuns aceste bunuri.
Avand in vedere cele de mai sus, atata timp cat sustinerile reclamantei nu au fost dovedite cu probe si mijloace de proba, atat sub aspect material cat si intentional, si in afara de invocarea unui text de lege, nu se poate retine in cauza nici o activitate frauduloasa a debitorului si nici afectarea intereselor tertilor creditori.
Este posibila antrenarea raspunderii personale patrimoniale a paratilor doar in conditiile in care se stabileste legatura de cauzalitate intre aceasta fapta si starea de insolventa a debitoarei, ceea ce nu este cazul in speta din raport nerezultand ca insolventa se datoreaza vreunei fapte ilicite a paratilor.
Drept urmare, in mod eronat s-a retinut indeplinirea conditiilor cumulative prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a recurentilor parati, fosti administratori ai falitei, cata vreme faptele invocate nu au fost probate si de asemenea nu s-a dovedit legatura de cauzalitate cu starea de insolventa.
Pentru ca judecatorul sindic sa se pronunte asupra antrenarii raspunderii membrilor organelor de conducere si/sau a altor persoane care au contribuit la ajungerea persoanei juridice in stare de insolventa, prin cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale trebuie sa se dovedeasca conditiile intrunirii elementelor raspunderii civile delictuale, respectiv: prejudiciul, fapta ilicita, raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia.
In doctrina s-a statuat de asemenea ca, independent de cuantumul pasivului, raspunderea fiecaruia se va limita la prejudiciul cauzat cu vinovatie prin fapta proprie sau fapta comuna, vinovatie ce trebuie, mai intai de toate, dovedita ca exista, iar in subsidiar ca imbraca forma intentiei.
Examinand recursurile prin prisma motivelor invocate in fapt si in drept, precum si potrivit art. 304 pct. 9 si 304 ind.1 C.proc.civ., Curtea de Apel constata ca acestea sunt nefondate pentru motivele ce se vor arata in continuare.
In ceea ce priveste critica recurentilor pe temeiurile prev. de art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, in vederea casarii hotararii atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiasi instanta, Curtea constata ca acest motiv de recurs este nefondat intrucat din actele si lucrarile dosarului, efectuate de prima instanta, nu rezulta vre-o incalcare a formelor de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedura civila.
Astfel, paratii au fost citati in cauza (filele 16,17) cu mentiunea de a depune intampinare pentru termenul de judecata din 03.12.2012 insa acestia nu s-au conformat. De asemenea, aceiasi parati, au fost citati pentru termenul de judecata din 28.01.2013, cu notele de sedinta formulate de reclamant si cu mentiunea prezentarii la interogatoriu, insa nici de aceasta data paratii nu au dat curs dispozitiilor instantei.
Nici critica vizand motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 7 -  9 Cod procedura civila nu este intemeiata, intrucat aceasta critica se adreseaza neadministrarii de catre prima instanta a probelor din care sa rezulte existenta faptelor prev. de art. 138 alin. 1 lit. a si e) din Legea nr. 85/2006, respectiv  ca nu s-a facut dovada ridicarii sumei de 54.583 lei din incasarile debitoarei, de catre parati, in interes propriu, respectiv ca bunurile inscrise in evidenta debitoarei nu se regasesc faptic in patrimoniul acesteia, si astfel nu ar fi indeplinite cerintele raspunderii civile delictuale, reglementata cu titlu special de dispozitiile art. 138 din legea insolventei.
Curtea va inlatura aceste motive de recurs, aratand ca in recurs atat paratii recurenti cat si lichidatorul intimat au administrat proba cu inscrisuri, si anume, cu registrul de casa in lei, pentru perioada 01.01.2012 - 31.12.2012, respectiv cu balanta contabila pe aceiasi perioada. Aceste documente contabile au fost infatisate de catre lichidatorul intimat, astfel cum au fost depuse de catre debitoare si inregistrate la organele fiscale, de unde au fost si culese, in vederea stabilirii componentelor de patrimoniu ale debitoarei. In schimb, paratii recurenti au intocmit pro causa aceleasi documente din dispozitia lor, sub semnatura debitoarei, fara insa ca documentele infatisate sa fi facut obiectul inregistrarii in contabilitatea proprie la epoca intocmirii lor si fara a fi depuse si inregistrate astfel la organele fiscale.
Deosebirea esentiala intre cele doua categorii de documente consta in faptul ca registrul de casa si balantele contabile, depuse de lichidator, evidentiaza retragerea sumei de 54.583 lei din casa debitoarei de catre parati, precum si evidentierea in balanta a unor bunuri aflate pe stoc in valoare de 17.957 lei, bunuri care intr-adevar nu s-au mai regasit faptic in gestiunea debitoarei. In mod contrar, in documentele depuse de catre parati suma de bani aflata in casa figureaza ca fiind cheltuita, iar valoarea bunurilor din stoc apare ca fiind lichidata.
O alta deosebire, care in aprecierea curtii se refera la calificarea juridica a celor doua categorii de documente, consta in natura legala de document contabil oficial, ce poate fi atribuita acestor documente. Astfel, au aceasta natura potrivit Legii contabilitatii nr. 82/1991, doar documentele depuse de catre lichidatorul intimat, deoarece acestea evidentiaza operatiuni corecte in contabilitatea debitoarei la epoca efectuarii operatiunilor respective, atat registrul de casa, cat si balantele contabile facand obiectul inregistrarii fiscale la organele competente. In schimb, documentele depuse de catre paratii recurenti nu pot fi calificate ca documente contabile oficiale autentice intrucat au fost intocmite din dispozitia paratilor in timpul solutionarii acestei cauze, nefacand obiectul inregistrarii la timpul potrivit in contabilitatea debitoarei si in evidenta organelor financiare.
Recursul paratilor este nefondat si pentru ca aduc critici sentintei pentru lipsa cerintelor angajarii raspunderii civile delictuale.
Curtea, releva ca angajarea raspunderii paratilor s-a dispus in temeiul dispozitiilor art. 138 alin. 1 lit. a din legea nr. 85/2006  (au folosit bunurile sau creditele debitoarei in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane), respectiv a prevederilor a art. 138 alin. 1 lit. e) din aceiasi lege ( au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia).
Asa cum s-a aratat este in afara oricarei indoieli ca paratii au incasat din casa debitoarei, fara nici un just titlu suma de 54.583 lei, in folosul propriu, deoarece aceasta suma de bani nu se regaseste intr-o investitie sau o cheltuiala a debitoarei, respectiv, au facut sa dispara un fond de marfa din activul debitoarei in valoare de 17.957 lei, fara nici o explicatie. Este evident ca prin aceste doua operatiuni s-au redus mijloacele de activ patrimonial al debitoarei, in masura sa ii asigure resursele financiare pentru a acoperii cel putin o parte din creantele pe care le avea de achitat fata de creditori si in acest mod au contribuit in mod direct la cauzarea starii de insolventa a debitoarei.
Prin urmare, sunt indeplinite atat cerintele generale ale raspunderii civile delictuale, si anume: savarsirea celor doua fapte ilicite, existenta prejudiciului cert in patrimoniul debitoarei, legatura de cauzalitate intre faptele paratilor si prejudiciul cauzat, respectiv vinovatia paratilor constand in retragerea deliberata a unei sume de bani din casa debitoarei si deturnarea unui fond de marfa din gestiunea aceleiasi debitoare. De asemenea, sunt intrunite cerintele speciale ale raspunderii patrimoniale reglementate de art. 138 alin. 1 lit. a si e) din Legea nr. 85/2006, si anume calitatea speciala a paratilor de administratori ai debitoarei, faptele limitativ descrise de aceasta norma speciala, consecinta acestor fapte constand in cauzarea starii de insolventa a debitoarei.
Avand in vedere toate aceste considerente, Curtea de Apel Timisoara a respins ca nefondat recursul, potrivit Deciziei nr. 1208/27.06.2013 pronuntata in dosarul nr. 4901/108/2012/a1.