Procedura insolventei

Daunele interese invocate de societatile de leasing nu reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila in intelesul dat de legiuitor in cuprinsul art. 3 pct. 6 si pct. 7 din Legea insolventei nr.85/2006 si art.379 C.p.c. in vigoare la momentul judecarii cauzei.
Astfel, potrivit art.3 pct.6 din Legea insolventei prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege acel creditor care detine o creanta certa, lichida si exigibila impotriva debitoarei.
Potrivit art.3 pct.7 din Legea insolventei prin creditor se intelege persoana fizica sau juridica ce detine un drept de creanta asupra averii debitoarei ce a solicitat inscrierea acestei creante in tabelul creantelor si care poate face dovada creantei sale in conditiile Legii insolventei, respectiv in conditiile aratate la art.6 care prevad existenta unei creante certe, lichide si exigibile.
Aceste dispozitii legale se coroboreaza cu disp.art.379 C.p.c.

Prin Decizia civila nr. 56/27.01.2014 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a Civila in dosarul nr. 4868/108/2012/a1 a fost respins ca neintemeiat recursul formulat impotriva sentintei civile nr.2704/8.10.2013 pronuntata de Tribunalul Arad in acelasi dosar.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de control judiciar a retinut ca prin sentinta civila nr.2704/8.10.2013 pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr.4868/108/2012/a1 s-au respins contestatiile formulate de creditorii ULC IFN SA si BC ISR SA Arad prin Sucursala Arad la tabelul preliminar al creantelor debitorului SC GC SRL prin administratorul judiciar PIM IPURL Arad.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca ULC IFN SA Bucuresti a solicitat inscrierea la masa credala cu o creanta certa, lichida si exigibila in cuantum de 56.900,57 lei din care: 30.672,9 lei valoarea facturii neachitate si 26.227,67 lei daune interese intrucat debitorul SC GC SRL Felnac in calitate de utilizator nu a onorat facturile emise incepand cu luna iunie 2010 astfel ca, s-au reziliat cele 2 contracte de leasing incepand cu data de 11.04.2011 si sunt incidente prevederile art.4 pct.2 lit.B din Conditiile generale din contracte.
In tabelul preliminar al creantelor debitorului, administratorul judiciar PIM  SPRL Arad a inscris doar suma de 30.672,9 lei cu titlu de contravaloare facturi si a respins suma de 26.227,67 lei intrucat bunurile au fost predate ca urmare a rezilierii contractului, neinscrierea acestei sume fiind justificata intrucat clauza penala inserata in art.4 pct.2 lit.B din contract este o clauza abuziva prin prisma art.4 din Legea nr.193/2000 care preia principiile Directivei Comunitatii Europene nr.93/13/C/CEE respectiv a dispozitiilor art.15 din OG nr.51/1997 privind operatiunile de leasing.
Asadar, nu exista obligatia utilizatorului decurgand din lege de a plati contravaloarea tuturor ratelor de leasing ce urmau a fi platite de la data ultimei scadente si pana la sfarsitul contractului precum si toate cheltuielile impreuna cu orice suma ceruta de catre finantator pentru neintrarea in posesia bunurilor ce formeaza obiectul leasingului si este vorba despre o sarcina evident excesiva impusa utilizatorului.
Pe de alta parte, prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii corespunzatoare a obligatiilor nu ramane nereparat in cazul inlaturarii daunelor interese intrucat creditorului i s-au restituit obiectele contractate si a obtinut toate sumele pana la data restituirii bunurilor inclusiv penalitatile aferente nefiind vorba despre o obligatie neindeplinita pentru viitor, contractul fiind reziliat iar bunul restituit.
Impotriva acestei sentinte, in termen legal, a declarat recurs creditoarea ULC IFN SA solicitand admiterea recursului si modificarea sentintei recurate in sensul admiterii contestatiei sale la tabelul preliminar al obligatiilor debitorului si inscrierea in tabelul definitiv de creanta cu intreaga suma solicitata in cuantum de 56.900,57 lei ca si creanta certa, lichida si exigibila.
In motivare creditoarea arata ca judecatorul sindic s-a limitat la o motivare superficiala, data cu incalcarea art. 261 pct. 5 din Codul de procedura civila, sentinta necuprinzand motivele de fapt si de drept care au fost avute in vedere de catre judecatorul sindic pentru pronuntarea solutiei, ci doar pe acelea invocate de administratorul judiciar, neexistand astfel o garantie a caracterului echidistant al procedurii judiciare si a respectarii dreptului la aparare al partilor.
Se mai arata ca atat administratorul judiciar cat si instanta au facut referire la faptul ca clauza penala inserata in cuprinsul Contractelor, este o clauza abuziva, motiv pentru care este justificata neinscrierea acestei creante in tabelul preliminar. in mod total eronat instanta intelege sa se prevaleze de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori, aplicarea prevederilor legii mentionate anterior fiind posibila doar in situatia in care sunt vizate exclusiv persoanele fizice, or asa cum cu usurinta se poate observa in prezenta cauza utilizatorul/consumatorul este o persoana juridica.
Cu toate ca nu ar exista obligatia utilizatorului decurgand din lege de a achita ratele de leasing pana la sfarsitul perioadei contractuale, lipsa unei asemenea reglementari nu contravine unei reglementari a clauzei penale de o asemenea maniera in cuprinsul Contractelor, intrucat a sustine contrariul ar insemna in realitate o incalcare a principiului libertatii contractuale.
Cu atat mai mult cu cat, clauza penala reprezinta un mijloc de prestabilire a raspunderii civile care ar interveni pentru nerespectarea unei obligatii contractuale, prin care partile contractuale au inteles sa stabileasca anticipat modalitatea de dezdaunare a partii care este obligata sa suporte neexecutarea culpabila a contractului de cealalta parte si are, totodata, drept scop, inlaturarea dificultatilor de apreciere cu privire la evaluarea prejudiciului cauzat de neexecutarea obligatiilor contractuale.
Prin instituirea unei clauze penale partile convin a priori ca neexecutarea sau executarea cu intarziere a unei obligatii contractuale este de natura sa produca prejudicii si cuantumul unui prejudiciu astfel produs.
Fiind vorba de o cuantificare conventionala (conventia cu privire la clauza penala, respectiv daunele-interese, fiind cuprinsa in chiar continutul contractelor de leasing financiar) a prejudiciului suferit, clauza penala are forta obligatorie fata de parti in virtutea art. 969 din Codul Civil in vigoare la data semnarii conventiei respective, nici instanta de judecata si nici administratorul judiciar neavand prerogativa de a revizui cuantumul clauzei penale stabilit de catre parti de comun acord in contract.
Recurenta reitereaza ideea potrivit careia institutiile financiare nebancare contracteaza la randul lor credite bancare purtatoare de dobanzi pentru a-si sustine desfasurarea activitatii, acestea fiind indreptatite sa isi evalueze prejudiciul si sa isi recupereze in integralitate sumele avansate, sume pe care la randul lor, in calitate de imprumutate, le platesc catre institutiile financiare bancare, indiferent daca persoanele juridice/fizice cu care societatile de leasing au intrat in relatii comerciale, isi platesc sau nu ratele de leasing, acesta fiind si motivul introducerii clauzei referitoare la daune-interese.
Din aceste considerente, prejudiciul care ar putea fi generat in patrimoniul ULC IFN SA prin neintroducerea unor astfel de clauze penale in contractele de leasing financiar ar putea fi grave, generand imposibilitatea de desfasurare a activitatii curente a societatii, perturband si influentand in mod considerabil relatiile comerciale avute cu ceilalti utilizatori.
Un alt prejudiciu pe care l-ar putea suferi societatea datorat neinscrierii la masa credala cu suma solicitata consta si in faptul ca numai creditorul care a formulat si caruia i-a fost admisa creanta are dreptul de a participa si vota in adunarile creditorilor, inclusiv asupra planului de reorganizare judiciara, de a fi numit in comitetul creditorilor, de a participa la distribuiri de fonduri rezultate din reorganizarea judiciara sau din lichidarea averii debitorului, de a fi notificat si informat cu privire la desfasurarea procedurii insolventei.
In final, recurenta arata ca respingerea inscrierii sale cu suma solicitata in tabelul preliminar al creantelor o lipseste de orice mijloc legal de a-si realiza si/sau proteja creantele.
In drept, recurenta invoca dispozitiile art. 304 pct. 7 si pct. 9 din Codul de Procedura Civila raportate la art. 8 si art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, precum si pe orice alte dispozitii aplicabile in prezenta cauza.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in baza art.304 si 3041 C.p.c., raportat la motivele de recurs invocate Curtea constata ca recursul formulat de creditoare este neintemeiat si urmeaza a fi respins pentru urmatoarele considerente:
Cu privire la sustinerea recurentei referitoare la faptul ca sentinta recurata nu a fost motivata corespunzator astfel incat sunt incalcate disp.art.261 pct.5 C.p.c., sentinta necuprinzand motivele de fapt si de drept pe care se sprijina Curtea constata ca aceasta sustinere este nefondata deoarece, asa cum rezulta din motivarea sentintei recurate care se regaseste la filele 55-57 dosar fond, judecatorul sindic a aratat motivele de fapt si de drept care au condus la respingerea contestatiei acestei creditoare.
Cat priveste motivarea in drept retinuta de judecatorul sindic aceasta a aratat ca sunt aplicabile disp.art.73 alin.3 din Legea nr.85/2006, precum si disp.art.4 din Legea nr.193/2000.
Curtea retine ca disp.art.73 alin.3 din Legea nr.85/2006 sunt aplicabile spetei deduse judecatii deoarece se refera la solutionarea deodata printr-o singura sentinta a tuturor contestatiilor depuse de creditorii nemultumiti de modul in care au fost inscrise creantele acestora in tabelul preliminar al creantelor.
Cel de-al doilea temei de drept retinut de catre judecatorul sindic intr-adevar nu este aplicabil spetei deduse judecatii, asa cum a sustinut recurenta in motivele de recurs caci Legea nr.193/2000 referitoare la clauzele abuzive din contracte este aplicabila doar in ceea ce priveste contractele incheiate cu persoane fizice, insa acest aspect nu este de natura sa duca la admiterea recursului creditoarei deoarece cu toate ca instanta de fond prin judecator sindic a retinut in mod eronat incidenta temeiului de drept prev. de art.4 din Legea nr.193/2000, a pronuntat o hotarare temeinica si legala raportata la probatoriul administrat in cauza.
Astfel, fara a face aprecieri cu privire la clauza contractuala care negociata sau nu cu utilizatorul indreptateste societatea de leasing sa solicite, pe langa suma de baza care reprezinta contravaloarea facturilor neachitate emise in baza celor doua contracte de leasing incheiate cu debitoarea inainte de deschiderea procedurii si daune interese datorate ca urmare a rezilierii contractelor de leasing, aceasta suma reprezentand daune interese trebuie dovedita, respectiv trebuie dovedit faptul ca aceasta suma reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila.
In speta creditoarea recurenta a solicitat inscrierea in tabelul creantelor cu o suma totala de 56.900,57 lei compusa din 30.672,9 lei contravaloare facturi neachitate si 26.227,67 lei daune interese datorate ca urmare a rezilierii contractelor de leasing. Pentru prima componenta a acestei creante care reprezinta contravaloarea facturilor neachitate s-au depus acte doveditoare astfel ca aceasta suma a si fost inscrisa in tabelul creantelor. Pentru cea de-a doua componenta a creantei, respectiv suma de 26.227,67 lei s-a aratat atat de catre lichidatorul judiciar cat si de catre judecatorul sindic, ca aceasta nu reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila si ca suma nu a fost dovedita in timp ce recurenta sustine prin motivele de recurs formulate ca dimpotriva creanta sa este certa, lichida si exigibila si ca fiind vorba de o cuantificare conventionala a prejudiciului suferit de catre creditoare, cuantificare rezultata ca urmare a inserarii clauzei penale in contractele de leasing, nici instanta de judecata si nici practicianul in insolventa nu are prerogativa de a revizui cuantumul acesteia, mai mult considera ca nicio persoana nu poate cenzura o clauza penala inserata intr-un contract.
Curtea retine cu privire la suma de 26.227,67 lei reprezentand daune interese ca aceasta nu reprezinta o creanta certa, lichida si exigibila in intelesul dat de legiuitor in cuprinsul art.3 pct.6 si pct.7 din Legea insolventei nr.85/2006 si art.379 C.p.c. in vigoare la momentul judecarii cauzei.
Astfel, potrivit art.3 pct.6 din Legea insolventei prin creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei se intelege acel creditor care detine o creanta certa, lichida si exigibila impotriva debitoarei.
Potrivit art.3 pct.7 din Legea insolventei prin creditor se intelege persoana fizica sau juridica ce detine un drept de creanta asupra averii debitoarei ce a solicitat inscrierea acestei creante in tabelul creantelor si care poate face dovada creantei sale in conditiile Legii insolventei, respectiv in conditiile aratate la art.6 care prevad existenta unei creante certe, lichide si exigibile.
Aceste dispozitii legale se coroboreaza cu disp.art.379 C.p.c. potrivit carora creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta sau din alte acte emanate de la debitor sau recunoscute de dansul; este lichida cand catimea ei este determinata sau este determinabila cu ajutorul actului de creanta si este exigibila cand este ajunsa la scadenta, ori in speta de fata suma pretinsa de creditoare cu titlu de daune interese nu este insotita de o dovada a existentei si intinderii sale, nu este facturata pe seama debitoarei si nici recunoscuta de catre aceasta dat fiind faptul ca atat in fata instantei de fond cat si in fata instantei de recurs creditoarea nu a  depus nicio proba din care sa reiasa existenta neindoielnica a acestei creante de 26.227,67 lei in ce priveste cuantumul si intinderea ei, respectiv nu s-au depus facturi fiscale acceptate de debitoare si un calcul defalcat pe sume componente ale acestei creante.
De asemenea nu este intemeiata sustinerea recurentei potrivit careia nicio persoana nu poate interveni in aprecierea clauzei penale inserata in contractele in care este parte deoarece creantele declarate de orice creditor participant la procedura insolventei trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de aceasta lege si enuntate mai sus, verificarea conditiilor de valabilitate ale creantei fiind in sarcina practicianului in insolventa, a judecatorul sindic, precum si a instantei de recurs.
Astfel fiind, pentru motivele mai sus expuse va respinge ca nefondat recursul formulat de creditoarea Unicredit Leasing Corporation IFN SA.