Procedura insolventei

1)Daca subiectii prevazuti de art. 138 alin.3 din Legea 85/2006 au calitate procesuala pentru a introduce actiunea de angajarea raspunderii patrimoniale, aceiasi titulari ai actiunii introductive de prima instanta nu au calitate subiectiva procesuala proprie in a declara recursul impotriva hotararii de respingere a actiunii reglementata de art. 138 alin.1 si 3 din aceeasi lege.

Prin Decizia civila nr. 293/R/08.05.2014 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a Civila a fost respins recursul formulat impotriva sentinta civila nr. 394/12.02.2014 pronuntata de Tribunalul Arad in dosar nr. 5395/108/2011*/a1 de recurenta AAAS Bucuresti impotriva paratului C.G. avand ca obiect atragerea raspunderii conform art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunta aceasta decizie, instanta de control judiciar a retinut ca prin sentinta recurata judecatorul sindic a respins cererea formulata de creditoarea AAAS impotriva paratului C.G., retinand ca debitorul SC T SRL este in insolventa iar paratul C.G. a fost administrator statutar al debitorului anterior deschiderii procedurii insolventei.
In tabelul definitiv de creante sunt inscrise creante in cuantum total de 35.537 lei.
 AAAS este creditor in procedura fiind inscris in tabelul creantelor cu suma de 669,59 lei , reprezentand 1,8% din totalul creantelor impotriva averii debitorului.
Raportat la exceptia lipsei calitatii procesuale active a Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S., judecatorul sindic a constatat ca potrivit art. 138 alin. (3), din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, actiunea prevazuta de art. 138, alin. (1) din aceeasi lege poate fi introdusa si de creditorul desemnat de adunarea creditorilor in acest scop.
Conform procesului-verbal al adunarii creditorului din 30.05.2013, adunarea creditorilor a hotarat promovarea actiunii amintite si a desemnat creditorul AAAS pentru promovarea actiunii.
Raportat la exceptia prescriptiei actiunii, s-a retinut art. 139 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei si termenul de prescriptie de 3 ani iar prescriptia incepe sa curga in intervalul cuprins intre data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a cauzat aparitia starii de insolventa si data la care    s-au implinit 2 ani de la pronuntarea deschiderii procedurii.
Paratul afirma ca DGFP Arad a cunoscut faptul ca paratul este unic asociat al debitorului si deci singura persoana care putea fi suspectata de acte sau fapte frauduloase care sa poata atrage starea de insolventa, cel tarziu la data de 22.03.2005 cand a formulat recurs la incheierea prin care s-a dispus dizolvarea debitorului.
Judecatorul-sindic a retinut ca dizolvarea unei societati nu presupune neaparat starea de insolventa a acesteia si cu atat mai putin faptul ca aceasta stare de insolventa a fost cauzata de o anumita persoana si ca creditorul trebuia sa cunoscuta atat starea de insolventa cat si persoana cauzatoare. Mai mult, starea de insolventa poate fi cauzata si de alte persoane decat asociatii debitorului.
Raportat la exceptia autoritatii de lucru judecat, s-a retinut ca procedura insolventei debitorului SC T SRL nu s-a incheiat. Mai mult, inchiderea unei proceduri nu presupune respingerea  actiunii intemeiata pe art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei pe exceptia autoritatii de lucru judecat.
Raportat la exceptia tardivitatii actiunii, judecatorul-sindic a respins exceptia, considerentele de la exceptia autoritatii de lucru judecat fiind aplicabile si in acest caz.
Pe fond, s-a retinut ca debitorul SC T SRL a fost dizolvat in anul 2005 ca urmare a faptului ca nu si-a preschimbat certificatul de inmatriculare la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Arad pana la data de 31.12.2005, iar la 11.120.2005 a fost desemnat lichidator E SPRL.
La 05.01.2004, AAAS a preluat de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate o datorie a debitorului fata  de bugetul asigurarilor de sanatate, o datorie care la data deschideri procedurii echivala cu suma de 669.58 lei, creanta inscrisa in tabelul definitiv de creante.
Deci debitul SC T SRL anterior datei de 22.03.2005, data dizolvarii sale, era de 8.953+669,58+60,11=9882,69 lei.
Activitatea debitorului a constat in executarea de lucrari de reparatii auto si  pe baza datei si motivului dizolvarii sale, precum si a ultimei instiintari de plata a Primariei Lipova, se deduce ca activitatea acestuia a incetat cel mai tarziu in cursul anului 2004, ultimele situatii financiare fiind depuse in acest an, deci cu 7 ani anterior deschiderii procedurii insolventei.
Prin depunerea, chiar si in cursul judecarii prezentei actiuni, a actelor contabile judecatorul-sindic apreciaza ca nu mai este aplicabil in cauza art. 138, alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei in ce priveste faptul ca paratul a facut sa dispara aceste acte. De asemenea judecatorul-sindic nu retine ca paratul a tinut o contabilitate fictiva sau ca nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, nepropunandu-se dovezi in acest sens.
In ce priveste savarsirea de catre parat a faptei prevazute de art. 138, alin. (1) lit. f) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, judecatorul-sindic a retinut ca nevarsarea la CAS a sumei de 669,58 lei nu implica in mod neechivoc existenta in fondurile societatii a acestei sume, retinerea acesteia de la asigurat in scopul virarii ei la CAS urmat de schimbarea destinatiei acesteia ca si fond in scopul intarzierii de plati. Mai mult, valoarea mica a sumei datorate CAS si faptul ca neplata ei afecta direct drepturile ulterioare ale paratului, creeaza prezumtia ca acea suma nu a fost platita pentru ca nu exista si totodata acea suma nu putea intarzia platile considerabil mai mari pe care le avea de facut fata de DGFP Arad.
Deci judecatorul-sindic a retinut ca paratul nu se face vinovat de savarsirea acestei fapte si ca, contrar afirmatiilor reclamantului, doar existenta uneia din faptele prevazute expres de art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei nu este suficienta pentru a opera atragerea raspunderii patrimoniale a paratului, fiind necesara dovedirea legaturii de cauzalitate dintre fapta si starea de insolventa, precum si determinarea prejudiciului produs de fiecare fapta, insolventa putandu-se datora si altor cauze nu doar anumitor fapte ale persoanelor din conducerea debitorului.
De asemenea, avand in vedere raportul dintre debitul principal si accesoriile adaugate dupa dizolvarea debitorului, in perioada in care paratul nu mai exercita administrarea societatii, judecatorul-sindic retine ca, chiar si in ipoteza savarsirii vreunei fapte prevazute de art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, reclamantului nu i se pot imputa toate accesoriile, cel putin o parte din ele fiind determinate de tergiversarea lichidarii si de pasivitatea creditorilor.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs creditoarea AAAS (fosta AVAS) Bucuresti, solicitand modificarea hotararii atacate in sensul admiterii cererii de chemare in judecata si obligarea paratului la suportarea intregului pasiv ramas neacoperit de catre debitoarea SC T SRL, inclusiv creanta solicitata de AAAS si neachitata.
In motivare, arata in esenta ca, tribunalul a retinut in mod gresit ca nu s-a facut dovada vreunei fapte de natura sa atraga raspunderea patrimoniala a paratului, cat timp lichidatorul judiciar este obligat sa preia documentele debitoarei iar judecatorul sindic sa faca uz de rolul sau activ si sa dea dovada de staruinta in solutionarea pricinii, in scopul recuperarii creantelor datorate creditorilor din insolventa.
In mod corect actiunea a fost indreptata impotriva administratorului debitoarei, care este vinovat de incapacitatea de plata societatii ca urmare a unui management defectuos in sensul utilizarii ineficiente a resurselor pentru achitarea datoriilor si neglijenta cu privire la plata datoriilor.
Instanta de fond a pronuntat o hotarare fara a starui in cercetarea pricinii si a aplicabilitatii prevederilor art. 138 lit.c) din Legea insolventei, in conditiile in care debitorul era obligat sa  adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus procedurii insolventei, astfel ca pentru aceasta raspunde administratorul societatii iar, in ce priveste prejudiciul recurentei, exista obligatia de reparare a acestuia, indiferent de forma de vinovatie, iar existenta sa este certa si constatata de catre judecatorul sindic, dupa cum este demonstrata si culpa paratului ce rezida din neindeplinirea unei obligatii legale.
Recurenta se mai refera la obligatia de a se depune documentele contabile, in conditiile art. 28 din lege, si in acest sens administratorul nu si-a indeplinit obligatia, fapt ce a generat imposibilitatea identificarii bunurilor in scopul valorificarii lor si, implicit, prejudicierea creditorilor prin nerecuperarea creantelor.
Pe de alta parte, mai sustine incidenta art. 138 alin.1 lit.d) din Legea 85/2006 ce urmeaza a fi interpretat prin coroborare cu prevederile din Legea societatilor comerciale cu privire la obligatiile si raspunderea administratorului, dar si a celei de la litera f) ca urmare a neplatii la termen a contributiei la Casa de Asigurari de Sanatate si folosirea sumelor de bani respective pentru sustinerea activitatii curente a societatii, fiind indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.
Paratul a depus intampinarea de la fila 19 dosar, prin care a sustinut in principal exceptia de prescriptie a actiunii introduse de creditor, raportat la momentul deschiderii procedurii de insolventa, iar pe fond a considerat sentinta temeinica si legala si astfel a cerut mentinerea acesteia si respingerea caii de atac.
Examinand cu precaderea exceptia lipsei calitatii procesuale active a creditoarei in a declara recurs impotriva sentintei mai sus aratate, exceptie invocata din oficiu de catre Curte, se constata ca exceptia este fondata urmand a fi admisa.
Astfel, potrivit art. 138 alin.3 din Legea 85/2006, actiunea in angajarea raspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii debitoare precum si a altor persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitoarei, poate fi introdusa atat de catre administratorul judiciar sau lichidator cat si de catre presedintele Comitetului Creditorilor, ori, dupa caz, un creditor desemnat de adunarea creditorilor sau creditorul care detine mai mult de 50 % din valoarea creantelor inscrise la masa credala.
Potrivit art. 138 alin.6 din Legea insolventei, in cazul in care s-a pronuntat o hotarare de respingere a actiunii introdusa de catre subiectii mai sus aratati, fie in temeiul alin.1 sau, dupa caz, alin.3 din cadrul aceluiasi articol, administratorul judiciar sau lichidatorul care nu intentioneaza sa formuleze recurs impotriva acestei hotarari, va notifica creditorii asupra intentiei sale. In cazul in care adunarea generala a creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor, decide ca se impune introducerea recursului, administratorul judiciar sau lichidatorul trebuie sa formuleze calea de atac, potrivit legii.
Din examinarea celor doua texte legale, rezulta urmatoarele constatari: a) actiunea introductiva de prima instanta privind angajarea raspunderii patrimoniale personale a membrilor organelor de conducere/supraveghere precum si altor persoane carora le poate fi imputata aparitia starii de insolventa a debitoarei persoana juridica, pentru motivele prevazute de art. 138 alin.1 lit.a)-g) din Legea 85/2006,  poate fi exercitata atat de catre practicianul in insolventa desemnat in procedura (administratorul judiciar/lichidator), iar in cazul in care practicianul in insolventa nu exercita dreptul la actiune, si de subiectii prevazuti de alin.3 ale aceluiasi articol, si anume presedintele comitetului creditorilor, in urma hotararii adunarii creditorilor, un creditor desemnat de adunarea creditorilor, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, un creditor care detine mai mult de 50 % din valoarea creantelor inscrise la masa credala; b) indiferent de titularul actiunii, dintre cei aratati de art. 138 alin.1 si alin.3 din Legea 85/2006, daca instanta pronunta o hotarare de respingere a cererii de angajare a raspunderii patrimoniale, subiectul indreptatit sa promoveze calea de atac impotriva hotararii de respingere a cererii este administratorul judiciar sau lichidatorul; c) daca practicianul in insolventa nu intentioneaza sa formuleze calea de atac, are obligativitatea de a notifica creditorii asupra acestei intentii; d) declararea recursului poate avea loc numai de catre acelasi practician in insolventa, indiferent de titularul actiunii introductive, dupa notificarea mai sus aratata si numai in situatia in care adunarea generala a creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea creantelor inscrise la masa credala decid ca se impune promovarea recursului; e) in aceasta situatie, introducerea recursului este obligatorie iar sarcina declararii recursului si exercitarii sale revine exclusiv administratorului judiciar sau, dupa caz, lichidatorului.
Prin consecinta, daca subiectii prevazuti de art. 138 alin.3 din Legea 85/2006 au calitate procesuala pentru a introduce actiunea de angajarea raspunderii patrimoniale, aceiasi titulari ai actiunii introductive de prima instanta nu au calitate subiectiva procesuala proprie in a declara recursul impotriva hotararii de respingere a actiunii reglementata de art. 138 alin.1 si 3 din aceeasi lege.
Aceasta calitate procesuala activa in a exercita dreptul la recurs este recunoscuta exclusiv de legiuitor administratorului judiciar, respectiv lichidatorului, fie in mod direct, voluntar, fara informarea creditorilor, fie in mod determinat, obligat de decizia adunarii creditorilor sau de aceea a creditorului care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor.
In cauza actiunea introductiva pentru angajarea raspunderii patrimoniale a administratorului societatii debitoare a fost formulat in conditiile art. 138 alin.3 din Legea 85/2006, de catre creditoarea AAAS (fosta AVAS) Bucuresti
Actiunea acestei creditoare a fost respinsa de judecatorul sindic prin sentinta atacata, si tot ea a fost cea care a promovat prezentul recurs. Se constata astfel ca, potrivit considerentelor mai sus aratate si a prevederilor art. 138 alin. 6 din Legea 85/2006, aceasta creditoare nu are calitate procesuala activa de a declara recurs impotriva sentintei de respingere a actiunii in raspundere patrimoniala.
Prin urmare, data fiind admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale active in recurs a creditoarei recurente, instanta  urmeaza a respinge recursul astfel formulat ca fiind introdus de o persoana fara calitate procesuala activa, motiv pentru care Curtea constata ca este dispensata a mai cerceta pe fond motivele de recurs aratate de aceeasi recurenta.