InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Arges

falsul in inscrisuri sub semnatura privata (art. 290 C.p.)

(Sentinta penala nr. 71 din data de 24.02.2010 pronuntata de Tribunalul Arges)

Domeniu Falsificari (infractiuni de) | Dosare Tribunalul Arges | Jurisprudenta Tribunalul Arges

Dosar nr. 7288/109/2006
R O M A N I A

TRIBUNALUL ARGES
SECTIA PENALA

SENTINTA PENALA Nr. 71
Sedinta publica de la 24 Februarie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE  V. V.
Grefier  D. S. Parchetul de pe langa Tribunalul Arges este reprezentat prin
Procuror D. T.
...///...
S-a luat in examinare, pentru solutionare in prima instanta, cauza penala privind pe inculpatii  B. G. , fiul lui (...), nascut la data de (...), domiciliat in (...), CNP (...) si  P. C. G.  , fiica lui (...), nascuta la data de (...), domiciliata in (...),  CNP 2(...), trimisi in judecata prin rechizitoriul MINISTERULUI PUBLIC - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Pitesti, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art.  291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 215 alin. 1,2,3 si 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 33 litera a Cod penal primul inculpat, iar secunda pentru infractiunea prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1,2,3 si 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.
La apelul nominal facut in sedinta publica, au lipsit partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Dezbaterile asupra cauzei  au fost consemnate in incheierea de sedinta din data de 09.02.2010, care face parte integranta din prezenta sentinta, iar in urma deliberarii s-a pronuntat urmatoarea solutie. T R I B U N A L U L

Deliberand constata:
Prin rechizitoriul nr.159/P/2006 din 09.11.2006 al D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Pitesti, s-a dispus trimiterea in judecata in stare de libertate a inculpatei  P. C. G.  pentru savarsirea infractiunilor prev.de art.290 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal si art.26 rap.la art.215 alin.1, 2, 3 si 5 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 cod penal si a inculpatului  B. G.  pentru infractiunile prev.de art.291 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal si art.215 alin.1, 2, 3 si 5 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
In actul de sesizare a instantei s-a retinut in fapt ca inculpata  P. C. G.  in calitate de administrator de cont la BCR a confirmat mincinos ca 6 ordine de plata emise de  SC. V. C. 2001 SRL   au fost primite si acceptate de BCR - Sucursala Arges, documente ce au fost inmanate inculpatului  B. G.  si folosite de acesta la obtinerea fara drept a unor credite de descoperit tehnic de  cont de la BRD - GSG Grup Pitesti Sucursala Arges, prejudiciind aceasta unitate bancara  cu suma de 25.152.200 lei (700.513 euro).
Din probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de  13.12.2001  P. J.  a inmatriculat la  ORC sub nr. J3/712/2001  SC. V. C. 2001 SRL   cu sediul in (...), acesta fiind asociat unic si administrator.
Prin actul aditional nr.2449/14.05.2003 acesta a cesionat 99,98 % din partile sociale inculpatului   B. G.  el ramanand cu 0,02 % parti sociale.
Societatea acea ca obiect principal de activitate "comert cu ridicata al  combustibililor solizi, lichizi si gazosi si al produselor derivate, deruland in fapt numai astfel de activitati.
Desi in  documentele societatii in calitate de administrator figureaza numitul  P. J., in realitate, activitatile comerciale au fost desfasurate de inculpatul  B. G. , asa cum rezulta din declaratiile martorilor  P. J.    - f.329,  A. M. A.     (f.572,  N. R.       - f.242 vol.I d.u.p., in instanta s-a constatat imposibilitatea audierii).
Inculpatul  B. G.   era imputernicit pe toate conturile bancare pe care le avea deschise societatea comerciala si tot el opera transferurile de bani, desi pentru anumite activitati specifice, concrete ii imputernicise fie pe  P. J., fie pe  N. R.       (procuri f.601-607).
In perioada 2003 - 2005 ,  SC. V. C. 2001 SRL   a contractat aproape permanent credite, in special de la BRD GRUP Pitesti, pentru a derula activitati comerciale cu produse petroliere.
Astfel, la data de 17.03.2005 intre societate si banca s-a incheiat documentul intitulat "Acord cadru nr.225" si in baza acestuia firma a beneficiat in anul 2005 de credite pe termen scurt, denumite si credite de descoperit tehnic de cont sau credite pe descoperit la cont temporar, in valoare totala de  488.163.140.000 lei ROL, restituindu-se in totalitate sumele imprumutate in perioada anterioara datei de 15.08.2005.
In baza acestui document, in perioada 15-18.08.2005  SC. V. C. 2001 SRL   a solicitat si obtinut urmatoarele credite:
- prin cererea de creditare inregistrata la BRD sub nr.11293(15.08.2005) s-a solicitat un credit pe descoperit de cont temporar in valoare de 949.000 lei pentru o perioada de 4 zile. Creditul a fost garantat prin anexarea la cerere a exemplarului vernil al ordinelor de plata cu nr.1622 (pentru suma de 470.000 lei ) si 1621 (pentru suma de 480.000 lei), pe care inculpatul  B. G.  nu a inscris data emiterii, dar care au fost  datate cu  datiera - 15.08.2005, semnate si stampilate la BCR de catre inculpata  P. C. G.     . Aceasta din urma avea calitatea de administrator de cont al  SC V. C. 2001 SRL     .
- prin cererea de creditare inregistrata la BRD sub nr.11347/16.08.2005 s-a solicitat un credit pe descoperit de cont temporar in valoare de 949.000 lei pe o perioada de 4 zile. Creditul a fost garantat prin anexarea la cerere a exemplarului vernil al ordinelor de plata cu nr.1682 (pentru suma de 470.000 lei ) si 1684 (pentru suma de 480.000 lei), pe care inculpatul  B. G.  nu a inscris data emiterii, dar care au fost  datate cu  datiera - 16.08.2005, semnate si stampilate la BCR de catre inculpata  P. C. G.     .
- prin cererea prin cererea de creditare inregistrata la BRD sub nr.11400/18.08.2005 s-a solicitat un credit pe descoperit de cont temporar in valoare de 879.000 lei pe o perioada de 6 zile. Creditul a fost garantat prin anexarea la cerere a exemplarului vernil al ordinelor de plata cu nr.1742 (pentru suma de 450.000 lei ) si 1741 (pentru suma de 430.000 lei), pe care inculpatul  B. G.  nu a inscris data emiterii, dar care au fost  datate cu  datiera - 17.08.2005, semnate si stampilate la BCR de catre inculpata   P. C.  .
In luna aug.2005, inculpata  P. C. G.  era administrator cont  clienti la B.C.R. - Sucursala Pitesti si conform fisei postului avea in principal urmatoarele atributiuni cu privire la documentele de plata primite de la clienti:
- primeste si verifica  documentatia prezentata de client; identifica clientul pe baza procedurilor specifice;a
- gestioneaza conturile clientilor si documentele ce stau la baza  operatiunilor (extrase de cont, OP, CEC, BO, etc).
- sesizeaza asupra eventualelor riscuri operationale care apar in  desfasurarea activitatii;
- monitorizeaza operatiunile dispuse de clienti si realizeaza evidente operative.
- are obligatia sa respecte circuitul  documentelor potrivit normelor de lucru, reglementeaza procesul de derulare a operatiunilor bancare si normelor de arhivare privind pastrarea documentelor in arhiva curenta si  cea permanenta.
In raport cu aceste sarcini de serviciu, administratorul de cont/client, inculpata  P. C. G.     , nu si-a indeplinit o serie de obligatii care-i  reveneau in baza normelor si instructiunilor bancare in vigoare in aug.2005 astfel:
- fara a verifica existenta disponibilului in contul clientului - societatea   V. C. 2001 SRL , a confirmat prin semnarea, datarea si stampilarea ordinelor de plata, primirea si acceptarea acestora:
- inainte de debitarea contului clientului, a restituit exemplarul  2 vernil emitentului, certificand astfel, in mod nereal, existenta disponibilului in contul acestuia, pentru executarea ordinelor de plata respective;
- desi a acceptat ordinele de plata nu le-a executat, neefectuand  introducerea datelor in sistemul informatic propriu al BCR, de unde acestea urmau sa fie validate si preluate in sistemul REGIS pentru efectuarea transferului in contul beneficiarului deschis la BRD.
- in cazul  constatarii lipsei disponibilului in contul clientului, trebuia sa restituie OP emitentului;
- nu a respectat circuitul documentelor, respectiv pastrarea si arhivarea  OP; cele 6 OP desi primite si acceptate, exemplarele 1(albe) nu se regasesc in arhiva BCR;
- nu a monitorizat contul clientului  SC V. C. 2001 SRL     , in sensul  de a utiliza eventualele incasari ale acestuia pentru acoperirea ordinelor de plata in cauza, acceptate la plata.
In legatura cu acest ultim aspect, Norma Cadru nr.15 a BNR, respectiv art.2 pct.12 si 13 , defineste momentul  receptiei si cel al acceptarii.
Astfel, receptia este  procedura prin care o institutie recunoaste ca a primit un ordin de plata in vederea verificarii autenticitatii acestuia, printr-o procedura de securitate, a acceptarii si executarii ordinului de plata, iar acceptarea este procedura prin care o institutie recunoaste ca valabil un OP receptionat in vederea executarii, obligandu-se sa execute serviciul de a transfera fondurile corespunzatoare sumei prevazute in OP, la termenele si in conditiile impuse de emitent prin ordinul de plata respectiv.
Prin  aplicarea stampilei, semnaturii si datei de catre administratorul de cont  P. C. G.     , s-a confirma valabilitatea OP iar aceasta s-a obligat sa execute serviciul de a transfera fondurile corespunzatoare sumei prevazute in acestea, la termenele  si in conditiile impuse de emitent.
Mai mult, Normele Metodologice nr.10/2000 ale BCR, prevad ca acceptarea se face dupa verificarea existentei disponibilului in contul platitorului, iar restituirea catre emitent a exemplarului vernil, face dovada platii deoarece acesta se restituie "dupa debitarea contului din care acesta a dispus plata" (art.260 lit.g, art.277).
Dovada ca inculpata  P. C. G.  nu si-a indeplinit o serie de obligatii ce-i reveneau potrivit fisei postului si normelor si instructiunilor bancare in vigoare in luna  aug.2005,  sta si declaratiile date de aceasta.
Desi in fata instantei (f.181) aceasta nu recunoaste ca ar fi operat cele 6 ordine de plata, aduse de inculpatul  B. G.  pentru  SC V. C. 2001 SRL     , in timpul urmaririi penale, precizeaza o serie de aspecte importante din activitatea sa infractionala.
Relateaza  ca la rugamintea lui  B. G.  (dar si la rugamintea  numitului   A. M. A.  - asociat la   SC V. D. I. SRL trimis in judecata pentru fapte similare in dosarul nr.6404/109/2006 al Tribunalului Arges) incepand cu luna mai 2005, pentru ca acestia sa poata obtine  credite pe descoperit de cont de la BRD Grup Pitesti, garantate cu ordine de  plata, dar pentru care nu aveau sumele necesare in contul  deschis la BCR, le-a semnat, datat si stampilat exemplarul vernil, pentru a le putea depune ca garantie la cererea de creditare avansata  bancii creditoare, iar exemplarul  alb nu il opera, ramanand asupra ei pana cand contul firmei era alimentat cu bani.
Din aceasta  cauza, intre ordinul de plata exemplarul vernil depus garantie la cererea de creditare adresata BRD si exemplarul alb ramas la BCR apare o diferenta de cateva zile.
Mai precizeaza inculpata ca stia faptul ca inculpatul  B. G.  va depune in aceeasi zi la BRD pentru a obtine credite, ordinul de plata astfel obtinut, iar pentru cele stampilate si depuse la cererile de creditare in perioada 15-18.08.2005 inculpatul nu a mai alimentat contul. Aceasta situatie a determinat-o sa rupa exemplarul alb al celor 12 OP (6 din ele fac obiectul prezentei cauze).
Expertiza judiciara financiar contabila efectuata pe parcursul urmaririi penale a evidentiat ca  intr-adevar exemplarele vernil ale OP stampilate la BCR aveau o anumita data, iar cele albe, operate in contul  SC. V. C. 2001 SRL   purtau o data ulterioara, existand intre ele o diferenta de 1-5 zile.
Recunoasterea initiala a inculpatei a fost retractata de aceasta , sustinand ca nu stie cine a operat OP, semnatura nu-i apartine, ca  stampila seamana cu cea pe care o avea in dotare, dar probabil ca a folosit-o fara drept o alta persoana (pag.149 vol.I d.u.p. si f.181 dosar instanta), recunoscand totusi ca semnatura de pe OP  nr.1617/2005 si 1684/2005 ii apartine (f.150 vol.I d.u.p.).
Nesinceritatea inculpatei este demonstrata de faptul ca ea insasi a declarat ca documentele societatilor comerciale al caror cont il administra, le pastra intr-un fiset metalic asigurat cu incuietoare si prin urmare nimeni altcineva nu avea acces la ele.
In perioada 01.02. - 15.08.2005  SC V. C. 2001 SRL     , a luat 111 credite pe termen scurt , iar toate ordinele de plata cu care acestea au fost garantate , au fost semnate, stampilate si operate la BCR de catre inculpata   P. C.  , lucru recunoscut de aceasta (f.147-150 vol.I d.u.p.). Absolut in toate cazurile , exemplarul vernil, cu care inculpatul  B. G.  lua credite de descoperit de cont de la BRD, sunt nedatate de acesta la completare, dar sunt datate cu datiera, semnate si stampilate de inculpata si toate exemplarele albe ale acestora sunt operate la BCR cu intarzieri de 1-5 zile.
Martorii   S. G. (f.217 vol.I d.u.p. si f.332 instanta) administrator de cont la  BCR si   G. I. (f.216 vol.I d.u.p.) - administrator de grup la BCR, relateaza ca nimeni nu putea avea  acces la actele si stampilele functionarilor bancari, deoarece acestia isi desfasoara activitatea la ghisee situate in spatele unui zid placat cu marmura destul de lat si mult mai inalt decat masa de lucru.
Mai mult , martorul   G. I. (decedat in cursul judecatii) a precizat ca functia lui presupunea o supervizare a operatiunilor inscrise in exemplarele albe ale OP operate de catre administratorii de cont, printre care se gasea si inculpata, iar dupa ce verifica corectitudinea datelor inscrise pe documente, le dadea acceptul de a intra in circuitul interbancar.
Martorele   I. A. M. -  operator ghiseu BRD (functie similara cu cea a inculpatei ) - f.200 vol.I d.u.p. si f.331 instanta -  si   P. V. N. - responsabil  ghiseu banca (f.207 vol.I d.u.p. , f.330 instanta) au declarat ca in momentul in care un contract de creditare pe termen scurt era garantat cu OP emise de alta banca, conform unei practici interne a functionarilor, neimpuse de norme sau instructiuni, ca o prevedere prudentiala suplimentara, il contacta telefonic pe administratorul de cont al bancii respective, care atesta operarea instrumentului de plata si ii cerea sa-i confirme daca intr-adevar operatiunea bancara era reala.
Cu privire la OP in baza carora s-au luat credite in perioada 15-18.08.2005, cele 2 martore au precizat ca au sunat-o pe inculpata pe telefonul sau mobil (  I. A. M.  pentru OP din 15 si 16.08.2005, iar   P. V.  pentru cele din 17.08.2005) si ca aceasta le-a confirmat ca instrumentele de plata sunt reale si ca au fost operate in sistemul informatic interbancar, confirmare inscrisa de ele pe contrapagina blancherului documentului de plata (f.37-38 vol.II d.u.p.).
Martora   I. A. M.  a mai relatat ca la data de 15.08.2005 a fost prima ei zi de lucru ca administrator de cont pentru  SC V. C. 2001 SRL, inlocuindu-l pe  martorul   M. E. D. , care se transferase la alta banca, si ca acesta o  instruise cu privire la practica solicitarii confirmarii OP de la banca careia s-a emis instrumentul de plata si ca tot acesta i-a lasat numarul de telefon mobil al inculpatei  P. C. G.     . Acest martor a confirmat cele precizate (f.198 vol.I si f.331 instanta).
Pe parcursul urmaririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize grafice pentru compararea semnaturilor inculpatei  P. C. G.   de pe OP emise de  SC V. C. 2001 SRL , imediat dupa ce a inceput lucrul la BCR, cu semnaturile de pe cele 6 OP, exemplarul vernil, datate si stampilate  si depuse la cererile de creditare adresate BRD in perioada 15-18.08.2005, concluzia fiind ca "semnaturile  din documentele nr.1621-1622, 1684, 1682, constituie o varianta prescrutata a semnaturilor complete din documentele cu nr.1741-1742, executandu-de se fapt, partea de inceput" (f.27 vol.II d.u.p.).
Inculpatul  B. G.  a declarat ca in anul 2005, a fost in relatii cu bancile aproape tot timpul numai el dar era trimis sa realizeze operatiuni bancare de catre numitii  P. J.  si  N. R. , care ii asigura consiliere si relatii cu diferiti furnizori si clienti.
A explicat amanuntit modul de garantare al creditelor pe termen scurt  si relatia concreta de lucru cu inculpata  P. C. G.   - administrator de cont la BCR. A recunoscut ca cererile de creditare si OP erau scrise de  el sau martorul  P. J. , dar personal mergea la unitatile bancare, atat la BCR - in speta la inculpata  P. C. G.  care in fata sa semna , data si stampila OP, exemplarul vernil fiindu-i restituit. A depus apoi  documentul la cererile de creditare adresate BRD, unde controloarele de ghiseu, in prezenta sa au apelat-o telefonic pe inculpata  P. C. G. , iar aceasta confirma efectuarea viramentelor bancare conform OP anexate la cererea de creditare.
Mai precizeaza inculpatul ca, de multe ori, in contul firmei deschis la BCR, nu intrau banii din operatiunile comerciale efectuate, trecea termenul impus prin contractul de creditare cu BRD, si pentru care  garantase cu exemplarul vernil al OP datat fals, iar inculpata   P. C. G.   nu putea opera exemplarul alb al OP ramas asupra ei din lipsa disponibilitatilor banesti, astfel incat era nevoit sa scoata bani in numerar de la alte banci, de ordinul miliardelor, pe care ii transporta cu ajutorul sacoselor, ajutat fiind de  A. M. A.  si ii depunea la BCR, dupa care inculpata  P. C. G.   facea viramentele in baza exemplarelor albe ale OP.
Ca inculpatul  B. G.  a fost inteles cu inculpata   P. C.  G.  pentru a actiona in modul aratat, este demonstrat si de faptul ca desi   blancherele ordinelor de plata erau completate de el, pe niciunul dintre acestea nu a inscris data, pentru care exista o rubrica special distincta, lasand acest spatiu sa fie completat cu datiera de catre administratorul de cont.
Astfel, inculpata   P. C.   explica "am facut aceasta la propunerea numitului  B. G.  - administratorul   SC V. C. 2001 SRL si al   A. M. - administratorul    SC V. D. I. SRL 
Propunerea acestora a constat in urmatoarele:
Cei doi se prezentau la banca cu  OP completate de acestia integral, mai putin data emiterii instrumentelor de plata respective.
La solicitarea lor semnau si stampilau cu stampila proprie la rubrica  primire/acceptare existenta pe OP datand totodata documentul  cu data corespunzatoare zilei respective.
Dupa aceasta, exemplarul  verde cu semnatura si stampila mea si data respectiva il inmanam reprezentantului societatii stiind ca acesta il va depune in aceeasi zi la BRD pentru obtinerea de credite.
Ulterior, dupa 1,2,3 zile cand intrau banii in contul firmei respective, originalul OP (alb) care ramanea in pastrarea mea il completam cu datiera la rubrica "data emiterii" si efectuam operatiunea de virare a sumei in contul BRD" (f.190 vol.I).
Apropierea dintre cei doi inculpati este dovedita si de faptul ca tatal inculpatului -   M. G. a fost incadrat la  SC V. C. 2001 SRL , de unde primea salariu in ciuda faptului ca nu a prestat nicio activitate in  firma (declaratia martorului  P. J.    - f.127 vol.I).
Dupa ce a obtinut de la BRD ultimul credit pe termen scurt, inculpatul  B. G.  a virat banii catre diverse firme cu care  SC. V. C. 2001 SRL   se afla in relatii comerciale, dupa care a plecat in Italia, apoi Uruguay, cu sotia, revenind in tara in luna mai 2006.
Sustine inculpatul ca i-a venit ideea instantanee de a pleca in strainatate la data de 18.08.2005 dupa ce a aflat de la martorul  N. R. (a carei audiere a fost imposibila in cursul judecatii ) ca nu ar mai putea acoperi creditele bancare luate pe descoperit tehnic de cont, sens in care si-a anuntat telefonic sotia despre intentia sa.
Premeditata sau nu plecarea din tara, nu are importanta asupra activitatii infractionale desfasurata de acesta in legatura cu  obtinerea creditelor de la BRD, situatie de fapt ce a fost expusa mai sus.
Sintetizand  activitatea inculpatei  P. C. G.  - administrator de cont al  SC. V. C. 2001 SRL   la BCR - Sucursala Arges, de  a semna, data cu datiera, stampila cu stampila BCR , spre a dovedi ca au fost acceptate si executate (debitat contul platitorului cu suma inscrisa pe ele), 6 ordine e plata (1621, 1622/15.08.2005, 1682, 1684/16.08.2005, 1741, 1742/17.08.2005) si de a inmana exemplarul verde al acestora inculpatului  B. G.  pentru a obtine ilegal credite pe termen scurt, se circumscrie disp.art.290 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal si art.26 rap.la art.215 alin.1, 2, 3 si 5 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.
Ordinul de plata reprezinta un inscris sub semnatura privata , iar falsul priveste continutul acestuia, modul de certificare, atestare, prin semnarea, datarea si aplicarea stampilei, inculpata creand aparenta ca  deja a debitat contul platitorului cu suma inscrisa in OP, ordinul de plata fiind inmanat cu intentie directa inculpatului  B. G. , spre a obtine in mod nelegal credite de la BRD.
Simpla falsificare a unui inscris privat nu constituie infractiune, pentru ca fapta sa capete acest caracter, este necesar ca falsificatorul  sa foloseasca el insusi inscrisul fals sau sa-l incredinteze altei persoane anume pentru a fi folosit, in speta inculpatului  B. G. .
Intentia inculpatei  P. C. G., a  privit atat actiunea de falsificare cat si actiunea consecutiva de folosire a inscrisului fals de catre inculpatul  B. G. in vederea realizarii unor consecinte juridice.
Folosind inscrisurile false in obtinerea creditelor, inculpatul  B. G.  a savarsit infractiunea de uz de fals prev.de art.291 Cod penal precum si infractiunea de inselaciune prev.de art.215 alin.1, 2, 3 si 5 Cod penal in dauna BRD.
Activitatea de inselaciune realizata de inculpatul  B. G.  nu ar fi fost posibila fara actiunea concertata  a inculpatei  P. C. G.  care realizeaza continutul constitutiv al complicitatii la infractiunea de inselaciune in conventii.
Actele materiale efectuate de cei doi inculpati s-au  circumscris perioadei 15 - 18.08.2005 si au avut la baza o singura rezolutie infractionala ceea ce atrage incidenta disp.art.41 alin.2 Cod penal pentru toate faptele.
La individualizarea pedepselor ce se vor aplica inculpatilor vor fi avute in vedere  gradul de pericol social concret al faptelor comise, paguba produsa si nerecuperata, imprejurarile in care acestea s-au  savarsit, dar si persoana inculpatilor care nu au antecedente penale, au avut o atitudine relativ nesincera in cursul procesului penal, o conduita corespunzatoare in familie, la locul de munca si in societate (referat de evaluare pentru inculpata  P. C. G.  - f.630), criterii in raport de care se apreciaza ca scopul pedepsei poate fi atins si prin aplicarea disp.art.861  Cod penal in ce priveste  executarea pedepselor ce se vor aplica.
Aceste criterii constituie si circumstantele atenuante in favoarea inculpatilor, respectiv art.74 lit.a, c Cod penal, cu consecinta reducerii pedepsei sub limita minima speciala, conform art.76 lit.a Cod penal, astfel incat, in urma contopirii pedepselor, pedeapsa rezultanta sa fie suspendata sub supraveghere.
Cat priveste latura civila a cauzei si in raport de exceptiile invocate de BCR, se constata urmatoarele:
BRD Grup Pitesti s-a constituit parte civila in cursul urmaririi penale (f.43) cu suma de 2.526.646,4 lei reprezentand : 2.238.929,29 lei credite restante, 262.357,99 lei dobanzi calculate pana la  20.06.2006, 2.500,27 lei comisioane si 22.858,88 lei cheltuieli de executare silita, cerere mentinuta in cursul judecatii (f.167).
Potrivit art.15 alin.2 Cod pr.penala, constituirea ca parte civila se poate face  in cursul urmaririi penale, precum si in fata instantei de fond pana la citirea actului de sesizare, dupa acest moment, constituirea facandu-se doar cu acordul inculpatului si partii responsabile civilmente.
Citirea actului de sesizare a instantei s-a facut la termenul de  judecata din 15.04.2008 (f.183) cu mult inainte de formularea cererii, astfel incat constituirea de parte civila s-a facut in termenul legal.
Cat priveste lipsa calitatii  procesuale active a BRD - Grup Pitesti Sucursala Arges, invocata de BCR Sucursala Pitesti instanta apreciata ca aceasta exceptie este neintemeiata.
Potrivit art.43 din Legea 31/1990, sucursala este un dezmembramant al societatii, fara personalitate juridica, integrata organic entitatii fondatoare si dependenta juridic si economic de aceasta din urma; obiectul de activitate al  sucursalei este, la randul sau,  circumscris celei al societatii mame.
Conform art.41 alin.1 Cod pr.civila, capacitatea procesuala de folosinta este acea parte a capacitatii procesuale care consta in aptitudinea unei persoane de a  avea drepturi si obligatii pe plan procesual. Prevederile alin.2 al art.41 Cod pr.civila stabilesc o exceptie de stricta interpretare si aplicare, in sensul ca asociatiile si societatile fara personalitate juridica pot sta in judecata  daca au  organe proprii de conducere.
Potrivit dispozitiilor legii bancare 58/1998, modificata, si normele de functionare interna a BRD - Groupe  Societe Generale (acte depuse la f.109 si urm.),  grupul (BRD  Group Pitesti pentru Sucursala Arges) este o forma  de organizare interna fara personalitate  juridica condus de un director de grup care este investit cu competenta de a actiona in numele bancii in orice circumstanta si de a angaja banca fata de terti, putand sta in proces daca are organe proprii de conducere, conform art.41 cod pr.civila.
Daca nu ar putea actiona in numele societatii mama, se pune intrebarea cum a incheiat contractele de creditare cu persoanele fizice sau juridice, in speta Acordul Cadru 225/2005 si cum poate actiona in cazul nerespectarii clauzelor contractuale, fie prin formularea unor actiuni in instanta (civile, penale).
In plus, si esential de constatat in cauza este faptul ca BRD Groupe Societe Generale prin decizia nr.980/16.06.2006, a Comitetului de directie, a aprobat constituirea bancii ca parte civila, in procesul penal, in aplicarea acesteia mandatand pe  BRD Grup Pitesti - Sucursala Arges sa actioneze   in consecinta  - adresa aflata la f.176.
Astfel, dupa 4 zile , respectiv la 20.06.2006 BRD Grup Pitesti a formulat cerere de constituire de parte civila - f.43 d.u.p.
In consecinta, actiunea civila este formulata de o persoana cu calitate procesuala activa, grupul si sucursala fiind mandatate sa promoveze actiunile judiciare necesare in vederea recuperarii datoriei de la societatea sau persoanele fizice vinovate.
Din materialul probator administrat in cauza si pentru considerentele expuse in argumentarea laturii penale a cauzei, rezulta ca faptele  ilicite care au condus la producerea prejudiciului constau pe de o parte in activitatile intreprinse de inculpatul  B. G. , in calitate de administrator al  SC. V. C. 2001 SRL   cat si neindeplinirea obligatiilor ce reveneau angajatei BCR, respectiv inculpatei  P. C. G.     .
Raspunderea inculpatului  B. G.  - in calitate de administrator de fapt al societatii  SC. V. C. 2001 SRL   este  angajata in temeiul legii 31/1990, alaturi de cea a societatii, ei raspunzand in solidar pentru pagubele  produse. Nu sunt incidente in cauza disp.Legii 85/2006, respectiv art.36 (art.42 invocat de aparatorul inculpatei  Pavel - este abrogat), intrucat institutia suspendarii de drept nu poate opera in cadrul procesului penal, instanta  avand obligatia de a se pronunta asupra actiunii civile conform art.346 Cod pr.penala.
Raspunderea comitentilor, potrivit art.1000 alin.3 Cod civil, respectiv a BCR _ Sucursala Arges, este angajata cand prepusul si-a desfasurat activitatea in limitele atributiilor de serviciu, cat si  atunci cand el si-a depasit aceste atributii, chiar fara consimtamantul  comitentului, care se afla in culpa, pentru ca nu l-a instruit si supravegheat suficient.
In consecinta, in baza art.14, art.346 Cod pr.penala art.998, art.1000 alin.3 Cod civil,
Inculpatul  B. G.  va fi obligat in solidar cu  SC V. C. 2001 SRL     , si in solidar si cu inculpata   P. C.   alaturi de partea responsabila civilmente BCR - Sucursala Arges la plata sumei  de 2.238.929,29 lei daune materiale (credit nerambursat) la care se adauga dobanzi, comisioane, cheltuieli de executare, pana la dara achitarii integrale a debitului.
In vederea acoperirii prejudiciului, prin ordonanta din 03.11.2006 (f.51 d.u.p.) s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra  bunurilor imobile ale societatii  SC V. C. 2001 SRL  , masura pusa in aplicare prin procesul verbal din 06.11.2006 si consemnata la Oficiul de Cadastru conform incheierii nr.6125/2006 - f.33 dosar instanta.
In baza art.353 Cod pr.penala se va mentine aceasta masura, iar in baza art.348 cod pr.penala se va dispune anularea celor 6 ordine de plata respectiv nr.1621, 1622/15.08.2005; 1682, 1684/16.05.2005 si nr.1741, 1742/18.08.2005.
S-a ridicat problema in ce masura prejudiciul produs in dauna BRD s-a datorat neindeplinirii obligatiilor ce reveneau angajatilor acestei unitati bancare.
Creditele de descoperit tehnic de cont acordate  SC V. C. 2001 SRL     , au avut la baza Acordul cadru nr.225/17.03.2005, cu respectarea reglementarii interne pentru acordarea creditului  "descoperit de cont temporar", respectiv a instructiunii nr.7/08.08.2003, care precizeaza ca acesta se acorda pe baza unor ordine de plata vizate ca acceptat de catre trezorerie, banci comerciale, sau ordine de plata primite in banca in sistemul SWIFT, bank trade.
La data intrarii in vigoare a acordului cadru, nici BRD nici BCR nu implementasera sistemul Regis, acordarea creditelor facandu-se pe baza ordinelor de plata vizate cu mentiunea acceptat de catre BCR , garantiile pentru overdrafturi (descoperit de cont) fiind reprezentate de incasarile sumelor aferente overdraftului tehnic in conturile curente ale clientilor, fara alte garantii suplimentare (cap.2.5 din norma de creditare  - f.43 si urm.vol.I d.u.p.).
Norma impunea doar obligatia de a verifica veridicitatea documentelor in baza carora se solicita descoperite tehnice, iar existenta sumelor in cont, dovedita cu ordinul de plata "acceptat" de o banca comerciala, constituia singura garantie, fara ca in Acordul cadru sa se mentioneze o masura suplimentara de verificare in cazul in care creditele aveau o anumita valoare.
Salariatii BRD nu numai ca au respectat intocmai regulile interne de creditare impuse de instructiunea nr.7, verificata si aprobata de BNR, in plus se faceau confirmari telefonice de catre angajatul BRD la angajatul BCR, ca si o masura prudentiala, de practica a unitatii bancare.
Este adevarat ca la data de 21.03.2005 atat BRD cat si BCR au incheiat cu Banca Nationala a Romaniei contracte de participare la sistemul REGIS (ambele cu intrare in vigoare la 08.04.2005), cele doua banci avand obligatia sa asigure  cunoasterea, insusirea si  respectarea intocmai de catre utilizatorii sai a Regulilor de Sistem ale REGIS si a Documentatiei, in special  a dispozitiilor care le sunt direct aplicabile in raport de profilul de utilizator alocat.
Dupa implementarea sistemului electronic de plati REGIS s-au utilizat in continuare ordine de plata pe suport de hartie ( si in prezent), in formatul celor care fac obiectul dosarului, instructiunea nr.5/23.03.2005 a BNR privind ordinul de plata nefiind abrogata la momentul lunii aug.2005 si nici in prezent.
Ordinele de plata pe suport de hartie se folosesc in paralel cu instructiunile de plata date in cadrul unor sisteme electronice de plati, ele fiind reglementate si in prezent de Regulamentul nr.2/2005 al BNR.
Sistemul REGIS priveste transferul electronic de fonduri intre  participantii la sistem (banci comerciale, BNR) si nu instructiunile de plata, ca modalitate de prezentare, autentificare, verificare si acceptare de unitate bancara, receptoare, astfel  incat acesta nu trebuia respectat in cauza.
In consecinta, nu se poate retine culpa angajatilor BRD in producerea prejudiciului, aceasta apartinand in totalitate angajatilor BCR - respectiv inculpatei   P. C.   si inculpatului  B. G. .
In baza art.191 alin.3 Cod pr.penala inculpatii vor fi obligati la plata cheltuielilor judiciare catre stat, in solidar cu partile responsabile civilmente. PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE Condamna pe inculpatul  B. G. , fiul lui (...), nascut la data de (...), domiciliat in (...), CNP (...), la :
- 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.  291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.p.;
- 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor  prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5 c.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 c.p. si 2 interzicerea drepturilor prev. de art.  64 lit. a,b C.p..
In baza art.  33 lit. a, art. 34 lit. b C.p. contopeste pedepsele aplicate si dispune executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.  64 lit. a,b C.p..
Condamna pe inculpata   P. C. G. , fiica lui (...), nascuta la data de (...), domiciliata in (...), CNP (...),  la :
- 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.  290 c.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.;
- 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.  26 C.p. rap. la art.  215 alin. 1,2,3,5 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.  64 lit. a,b,c C.p..
In baza art.  33 lit. a, art. 34 lit. b C.p. contopeste pedepsele aplicate  si dispune executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c C.p..
In baza art. 86/1 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepselor aplicate inculpatilor si fixeaza termen de  incercare de 6 ani conform art. 86/2 C.p.
Instituie in sarcina inculpatilor masurile de supraveghere prev. de art.  86/3 alin. 1 lit. a-d C.p., iar cu privire la cea prev. la lit. "a" , obliga pe inculpati
sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Arges, in functie de programul fixat de acesta.
Atrage atentia inculpatilor asupra disp. art. 86/4 C.p.
Admite actiunea civila si obliga in solidar pe inculpati, acestia in solidar si cu partile responsabile civilmente   SC. V. C. 2001 SRL   prin administrator judiciar SC P. I. Pitesti si BCR-Sucursala Arges  la plata sumei de 2.238.929,29 lei daune materiale (credit nerambursat) plus dobanzi, comisioane, cheltuieli de executare pana la data achitarii integrale a debitului.
Mentine sechestrul asigurator asupra bunurilor imobile ale  SC. V. C. 2001 SRL   dispus prin ordonanta nr. 15 S/P/03.11.2006 si aplicat conform procesului verbal din 06.11.2006 ( filele 52, 53 dosar urmarire penala).
Dispune anularea ordinelor de plata false.
Obliga pe inculpatul  B. G.  in solidar cu partea responsabila civilmente  SC. V. C. 2001 SRL   la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Obliga pe inculpata  P. C. G.  in solidar cu BCR-Sucursala Arges la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Cu apel.
Pronuntata in sedinta publica, azi 24.02.2010, la Tribunalul Arges-Sectia Penala. Presedinte,
 V. V. Grefier,
 D. S.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Falsificari (infractiuni de)

Plangere 278 Cpp. Trimitere la Parchet - Decizie nr. DP158/R/2008 din data de 31.03.2009
SESIZAREA INSTANTEI. OBLIGATIVITATEA PRONUNTARII ASUPRA TUTUROR ASPECTELOR DE FAPT SI DE DREPT ALE CAUZEI - Decizie nr. 43/A din data de 20.01.2004
FALS INFORMATIC - Sentinta penala nr. 31 din data de 18.03.2015
Efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos - Sentinta penala nr. 129 din data de 21.07.2014
Fals intelectual - Sentinta penala nr. 103 din data de 21.05.2014
Restituirea cauzei la procuror pentru nulitatea actelor efectuate de un organ necompetent. Modificarea solutiei in recurs. - Decizie nr. 155 din data de 26.04.2010
Plangere impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale - Decizie nr. 124 din data de 12.04.2010
Falsul in declaratii [ art 292 c.p. ] Probarea laturii subiective – intentiei directe - Decizie nr. 57 din data de 15.03.2010
Infractiuni de fals, uz de fals, inselaciune. Schimbarea gresita a incadrarii juridice - Decizie nr. 62 din data de 19.03.2010
Infractiuni de fals. Obiect. - Decizie nr. 62 din data de 19.03.2010
Fals in declaratii. Probe. - Decizie nr. 57 din data de 15.03.2010
Plangere contra solutiei procurorului - Decizie nr. 114 din data de 18.05.2009
Fals si uz de fals - Sentinta penala nr. 154/S din data de 04.06.2013
Apartenentala un grup infractional structurat, constituit in vederea savarsirii de infractiuni prin intermediul sistemelor si retelelor informatice prev. si ped. de art. 8 din L. nr. 39/2003 rap la art. 2 lit. b pct. 18 din L. 39/2003; Complicita... - Sentinta penala nr. 307/S din data de 04.11.2011
Detinere in vederea punerii in circulatie a instrumentelor de plata falsificate prev. de art. 24 alin 2 din Legea nr. 365/2002 si efectuare de operatiuni de retragere de numerar folosind instrumente de plata electronica fara consimtamantul titularulu... - Sentinta penala nr. 610/S din data de 10.12.2009
Fals in inscrisuri oficiale. Inlaturarea probei stiintifice a expertizei grafoscopice - Decizie nr. 735 din data de 11.12.2006
Fals in inscrisuri si uz de fals - Sentinta penala nr. 592 din data de 16.03.2010
Infractiuni in legatura cu cele de coruptie. Individualizarea judiciara a executarii pedepsei principale. Pedepse accesorii. - Decizie nr. 746 din data de 14.12.2009
INFRACTIUNEA DE FOLOSIRE DE ACTE FALSIFICATE - Decizie nr. 260 din data de 09.04.2009
FALSIFICARE DE MONEDE SAU ALTE VALORI. FALS IN INSCRISURI SUB SEMNATURA PRIVA TA. CALIFICARE JURIDICA LEGALA - Decizie nr. 37 din data de 19.01.2006