Contract de munca pe durata determinata

Prin actiunea formulata reclamantul TR a solicitat in contradictoriu cu parata H.T.E. T S.R.L. ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna:
- anularea deciziei de concediere nr. 251/01.07.2013 emisa de catre parata ca fiind nelegala si netemeinica si obligarea paratei la reincadrarea reclamatului pe functia avuta anterior concedierii cu plata drepturilor salariale cuvenite, pana la data reintegrarii efective pe post,
- obligarea paratei la modificarea contractului individual de munca nr. 67/30.03.2012, prelungit prin actele aditionale nr. 1/28.06.2012 si 2/28.12.2012 cu privire la durata acestuia si anume din perioada determinata in perioada nedeterminata, precum si la modificarea contractului individual de munca in ceea ce priveste conditiile de munca astfel: din conditii normale de munca in conditii periculoase/vatamatoare cu plata sporurilor cuvenite,
- obligarea paratei la plata unui spor calculat la valoarea de 50% din salariul de baza pentru efectuarea altor sarcini de serviciu decat cele prevazute in functia de baza,
- obligarea paratei la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 30.03.2012-02.07.2013, precum si a orelor suplimentare prestate de reclamant pe aceeasi perioada, plata diurnelor cuvenite urmare a prestarii activitatii in afara localitatii in care isi are sediul angajatorul, a sporului de vechime in munca in cuantum de 15% din salariul de baza, precum si la plata indemnizatiei de concediu pentru anii 2012 - 2013, cu cheltuieli de judecata.
in motivarea cererii reclamantul a aratat ca a fost angajatul paratei, incheind cu aceasta persoana juridica un contract individual de munca pe perioada determinata, incepand cu data de 02.04.2012 pana la data de 02.07.2012. Acest contract pe perioada determinata a fost prelungit succesiv prin actele aditionale nr. 1/28.06.2012 si 2/28.12.2012, totalizand astfel 15 luni de activitate.
In ceea ce priveste legalitatea deciziei de concediere, motivata prin incidenta disp. art. 56 lit. i Codul muncii, reclamantul arata ca aceasta problema trebuie analizata in corelatie cu durata contractului individual de munca. Potrivit art. 12 Codul muncii regula o reprezinta contractul individual de munca pe perioada nedeterminata. Contractul individual de munca pe perioada determinata reprezinta intotdeauna exceptia, iar ca orice exceptie este de stricta interpretare si aplicare, in conditiile prev. de art. 83 codul muncii, in prezenta cauza nu se regaseste niciuna dintre situatiile expres si limitativ prevazute de dispozitia legala mai sus citata, angajatorul atestand in mod fraudulos ca se afla intr-o perioada de crestere temporara a activitatii.
In realitate s-a precizat ca este vorba despre o societate de telecomunicatii a carei activitate se circumscrie sferei asigurarii mentenantei si intretinerii echipamentelor si infrastructurii de telefonie mobila. Reclamantul arata ca activitatea economica desfasurata de catre parata fiind una cu caracter permanent si de regularitate nu poate fi incadrata in categoria celor fluctuante de natura sa justifice angajarea de personal suplimentar intr-o anumita perioada de timp. De altfel, mentioneaza reclamantul, cu putin timp inainte de expirarea perioadei contractului sau de munca pe posturi similare si avand aceleasi atributii ca si el au mai fost angajate doua persoane, evident tot pe perioada determinata, confirmand inca o data faptul ca angajatorul nu se afla intr-o crestere temporara a activitatii, ci dimpotriva obisnuieste sa angajeze personal doar pe perioada determinata.
Asa fiind, potrivit reclamantului, contractul individual de munca trebuie considerat ca incadrandu-se in regula prevazuta de art. 12 din codul muncii si nu in exceptia prev. de art. 83. Pe de alta parte, potrivit art. 86 codul muncii obligatia angajatorului fata de salariatii angajati cu contract de munca pe perioada determinata este sa asigure accesul acestor salariati pe posturi pe perioada nedeterminata in situatia in care aceste posturi devin vacante.
Cu privire la capatul de cerere privind acordarea conditiilor periculoase/vatamatoare, pentru activitatea de alpinist utilitar, cu plata sporului cuvenit si a sporului pentru indeplinirea
1
altor sarcini in afara functiei de baza, reclamantul arata ca prin specificul atributiilor de serviciu, alpinistul utilitar isi desfasoara activitatea in conditii deosebit de periculoase ce i implica: catarari pe instalatii si relee de mare tensiune, lucrul la inaltime, constand in schimbul de antene parabolice, cabluri transformatoare etc, expunere la radiatiile antenelor de telefonie mobila, pericol de cadere, de accidentare, de electrocutare. Aceste activitati le-a desfasurat indiferent de anotimp sau de conditiile meteo, in orice moment al zilei, inclusiv noaptea, in locatii greu accesibile, ce presupuneau pregatire fizica foarte buna in permanenta.
A mai precizat reclamantul ca la aceasta societate indeplinea trei functii: de alpinist, de sofer si de electrician, fiind platit doar pentru una singura.
Data fiind natura activitatii desfasurate, reclamantul arata ca nu se justifica incadrarea activitatii sale la "conditii normale de munca" astfel cum este prevazut in contractul individual de munca, ci la conditii periculoase/ vatamatoare, iar pentru sarcinile de serviciu efectuate in plus este indreptatit sa beneficieze de un spor de 50% conform art. 41 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national, respectiv art. 51 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
in ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratei la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 30.03.2012-02.07.2013, a orelor suplimentare prestate de reclamant pe aceeasi perioada, precum si a diurnelor cuvenite urmare a prestarii activitatii in afara localitatii in care isi are sediul angajatorul, reclamantul a invederat ca, desi a prestat activitatea descrisa mai sus pentru parata pe toata perioada de valabilitate a contractelor individuale de munca, respectiv o perioada de 15 luni, a fost platit de catre parata doar partial, societatea neonorandu-si obligatiile nici macar in ce priveste cuantumul salariului convenit prin contractul individual de munca.
Se mentioneaza de catre reclamant ca, prin contractul individual de munca locul muncii a fost stabilit "la sediul si obiectivele societatii", insa in conditiile in care activitatea desfasurata efectiv presupunea deplasari la mare distanta de sediul societatii, este indreptatit la plata diurnei, cu atat mai mult cu cat in contractul individual de munca nu a fost inclusa clauza de mobilitate. Cum in contractul individual de munca nu este precizat nivelul diurnei, inseamna ca aceasta urmeaza a fi calculata potrivit prevederilor HG nr. 1850/2006.
Cu privire la sporul de vechime in munca, reclamantul invedereaza ca obligatia de plata a acestui spor rezulta din dispozitiile imperative ale Codului Muncii, iar partile nu pot deroga de la aceasta, intrucat ar echivala cu o incalcare a drepturilor minimale prevazute prin acest act normativ. Arata ca vechimea in munca pe care o are se incadreaza in perioada 5-10 ani, ce presupune acordarea unui spor de 10%, conform art. 51 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura.
in ceea ce priveste indemnizatia de concediu, reclamantul a sustinut ca nu a efectuat nici macar o zi de concediu, insa nu a primit niciun fel de compensatie baneasca pentru acest fapt, iar potrivit art. 145 (fostul art. 141) din codul muncii, in conditiile in care contractul individual de munca a incetat, parata era obligata sa-i plateasca integral toate drepturile salariale, inclusiv concediul neefectuat.
Parata, prin intampinare, a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
Prin sentinta civila nr. 1022/LM/2014 Tribunalul Bihor a respins actiunea formulata, retinand urmatoarele:
Reclamantul a fost angajat al paratei in functia de alpinist utilitar, cod COR 711920, pe durata determinata de 3 luni in perioada 02.04.2012-02.07.2012, in baza contractului individual de munca nr. 67/30.03.2012, durata care a fost prelungita pe perioadele 02.07.2012 - 02.01.2013 si 02.01.2013 - 02.07.2013 prin aditionalele nr. 1/28.06.2012 si nr. 2/28.12.2012.
Prin Decizia nr. 251/01.07.2013 a incetat contractul individual de munca al contestatorului, in temeiul art. 56 lit. i Codul muncii, la data expirarii termenului.
Instanta retine faptul ca potrivit dispozitiilor art. 12 alin. 1 Codul muncii, contractul individual de munca se incheie pe durata nedeterminata. Prin derogare de la aceasta regula, angajatorii au posibilitatea de a angaja, in cazurile si conditiile prevazute de lege, personal
2
salariat cu contract individual de munca pe durata determinata. Potrivit dispozitiilor art. 82 alin. 2 Codul muncii, contractul individual de munca pe durata determinata se poate incheia numai in forma scrisa si cu precizarea expresa a duratei pentru care a fost incheiat. De asemenea, conform art. 82 alin. 3 Codul muncii, contractul individual de munca pe perioada determinata poate fi prelungit, in conditiile art. 83, si dupa expirarea termenului initial, cu acordul scris al partilor, pentru perioada realizarii unui proiect, program sau unei lucrari. Alin. 4 al acestui articol prevede ca intre aceleasi parti se pot incheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de munca pe durata determinata, iar potrivit alin. 5 al art. 82 contractele individuale de munca pe durata determinata incheiate in termen de 3 luni de la incetarea unui contract de munca pe durata determinata sunt considerate contracte succesive si nu pot avea o durata mai mare de 12 luni fiecare.
Conform disp. art. 83 Codul muncii, contractul individual de munca poate fi incheiat pentru o durata determinata numai in urmatoarele cazuri: a) inlocuirea unui salariat in cazul suspendarii contractului sau de munca, cu exceptia situatiei in care acel salariat participa la greva; b) cresterea si/sau modificarea temporara a structurii activitatii angajatorului; c) desfasurarea unor activitati cu caracter sezonier; d) in situatia in care este incheiat in temeiul unor dispozitii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fara loc de munca; e) angajarea unei persoane care, in termen de 5 ani de la data angajarii, indeplineste conditiile de pensionare pentru limita de varsta; f) ocuparea unei functii eligibile in cadrul organizatiilor sindicale, patronale sau al organizatiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului; g) angajarea pensionarilor care, in conditiile legii, pot cumula pensia cu salariul; h) in alte cazuri prevazute expres de legi speciale ori pentru desfasurarea unor lucrari, proiecte sau programe.
Sub aspectul legalitatii contractului individual de munca al reclamantului incheiat cu parata, instanta retine faptul ca au fost respectate prevederile legale in materie, este incheiat in forma scrisa, este precizat expres durata pentru care a fost incheiat, a fost prelungit cu acordul scris al partilor, nu a fost depasit numarul maxim prevazut de art. 82 alin. 4 din Codul muncii in ceea ce priveste contracte de munca pe durata determinata succesive si durata acestora nu a depasit durata maxima prevazuta de alin. 5 al aceluiasi articol.
Totodata in cuprinsul contractului este mentionat, in conformitate cu disp. art. 83 Codul muncii, motivul pentru care s-a incheiat contractul individual de munca pe perioada determinata: ca urmare a cresterii temporare a activitatii (art. 83 lit. b).
Asadar ambele parti, atat reclamantul cat si parata, prin semnarea contractului individual de munca si-au dat consimtamantul ca acesta sa-si produca efecte pe o perioada determinata, reclamantul fiind informat cu privire la clauzele generale ale contractului individual de munca, precum si ale celor doua aditionale la acest contract, asa cum rezulta din informarile depuse in copie la dosarul cauzei filele 10, 4 verso si 5 verso.
inca de la angajare societatea parata a ofertat reclamantului un loc de munca pe perioada determinata, prezentandu-i acestuia totodata conditiile in care urma sa isi desfasoare atributiunile de serviciu. Urmare a acestor elemente, reclamantul a ales sa semneze contractul de munca pe perioada determinata, contract incheiat in conditiile art. 83 lit. b Codul muncii.
Potrivit disp. art. 56 alin. 1 lit. i Codul muncii, contractul individual de munca existent inceteaza de drept: la data expirarii termenului contractului individual de munca incheiat pe durata determinata, asadar expirarea duratei initiale ori a celei rezultate in urma prelungirii sale prin acordul partilor, coincide cu incetarea de drept a acelui contract fara sa fie nevoie de nici o alta formalitate indeplinita de parti.
Fata de aceste considerente instanta a respins capatul de cerere privind anularea deciziei de incetare a contractului individual de munca nr. 251/01.07.2013 (si nu de concediere), precum si capetele de cerere privind obligarea paratei la reincadrarea reclamatului pe functia avuta anterior, cu plata drepturilor salariale cuvenite pana la data reintegrarii efective pe post, obligarea paratei la modificarea contractului individual de munca nr. 67/30.03.2012 si a aditionalelor nr. 1/28.06.2012 si 2/28.12.2012 cu privire la durata acestuia.
3
Referitor la capetele de cerere privind obligarea paratei la modificarea contractului de munca in ceea ce priveste conditiile de munca din conditii normale de munca in conditii i periculoase/vatamatoare cu plata sporurilor cuvenite, obligarea paratei la plata unui spor calculat la valoarea de 50% din salariul de baza pentru efectuarea altor sarcini de serviciu decat cele prevazute in functia de baza si obligarea paratei la plata sporului de vechime in munca in cuantum de 15% din salariul de baza, solicitate de reclamant in temeiul art. 41 alin. 3 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2011-2014, respectiv art. 51 din Contractul colectiv de munca nr. 520/2010 la nivel de ramura electrotehnica, electronica, mecanica fina, utilaje si aparare pe anii 2010-2014 instanta retine urmatoarele:
Contractul colectiv de munca unic la nivel national invocat de reclamant nu a fost inregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, astfel acest contract nu a fost in vigoare si nu a produs efecte.
in ceea ce priveste aplicabilitatea art. 51 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura pentru anii 2010-2014 (publicat in Monitorul Oficial, partea a V-a, nr. 11 din 25.11.2010) se retine ca parata nu se afla printre unitatile care beneficiaza de prevederile acestui contract - prevazute in anexa 1, motiv pentru care nu este aplicabil in speta.
De altfel, din informarea cu privire la clauzele contractului individual de munca rezulta ca salariul de baza al reclamantului a fost de 1400 lei brut in care sunt incluse sporurile.
Mai retine instanta ca, daca in perioada 2007-2010 Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel National reglementa limite minime si maxime pentru sporul de vechime in munca, in prezent ramane la latitudinea fiecarui angajator daca acorda sau nu un astfel de spor.
Angajatul poate negocia includerea unui spor pentru vechime in munca in contractul individual si o anumita perioada necesara pentru calcularea acestuia. in momentul insumarii acestei perioade, angajatul va beneficia de spor.
Sporul pentru vechimea in munca reprezinta un spor conventional, pe care angajatorul are obligatia sa il acorde doar daca acesta a fost negociat si inclus in contractul individual de munca (de la inceput sau ulterior, prin act aditional) sau in cel colectiv la nivel de unitate.
Pentru aceste considerente, instanta urmeaza sa respinga si aceste capete de cerere ca fiind neintemeiate.
Referitor la capetele de cerere privind obligarea paratei la plata drepturilor salariale restante aferente perioadei 30.03.2012- 02.07.2013, a orelor suplimentare prestate de reclamant pe aceeasi perioada, a diurnelor cuvenite si a indemnizatiei de concediu pentru anii 2012-2013, instanta retine urmatoarele:
La dosar sunt depuse in copie statele de plata aferente lunilor aprilie 2012- iulie 2013, fluturasii aferenti incasarii platilor pe anul 2012 si 2013 si dovada comunicarii acestora reclamantului, precum si pontajele aferente perioadei aprilie 2012 - iulie 2013.
Din aceste acte rezulta ca reclamantului i-au fost platite drepturile salariale, inclusiv orele suplimentare prestate in aceasta perioada, precum concediul de odihna aferent perioadei lucrate. De exemplu, din pontaje rezulta ca in luna ianuarie 2013 reclamantul a efectuat 34 ore suplimentare, in luna februarie 2013 - 25 ore suplimentare, in luna martie 2013 - 29 ore suplimentare, in luna aprilie 2013 - 10 ore suplimentare, in luna mai 2013 - 4 ore suplimentare, reclamantul a efectuat concediul de odihna aferent anului 2012 in luna noiembrie 8 zile si in decembrie 8 zile, concediul de odihna aferent anului 2013 a fost efectuat de reclamant in luna mai 2 zile si luna iunie 11 zile, iar din statele de plata si fluturasii de salarii aferente acestei perioade rezulta ca aceste drepturi salariale au fost platite reclamantului.
De altfel nici din tabelul pe care reclamantul 1-a depus la dosar nu rezulta efectuarea de ore suplimentare in cuantumul indicat de reclamant.
in ceea ce priveste plata diurnei, instanta retine ca in conformitate cu prevederile art. 44 alin. 2 din Codul muncii "Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.", iar art. 11 din HG nr. 1860/2006 privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii in
4
alta localitate, precum si in cazul deplasarii, in cadrul localitatii, in interesul serviciului prevede ca "Pentru delegarea cu o durata de o singura zi, precum si pentru ultima zi, in cazul delegarii de mai multe zile, indemnizatia se acorda numai daca durata delegarii este de cel putin 12 ore." Verificand pontajele depuse in copie la dosarul cauzei, rezulta ca reclamantul desi a efectuat ore suplimentare nu a depasit 12 ore pe zi, astfel ca nu este indreptatit la acordarea diurnei.
De altfel dupa cum a rezultat si din declaratia martorului audiat SVH, aveau stabilit un termen de maxim trei ore ca sa ajunga la orice pilon din jud. Bihor.
Se confirma asadar cele aratat de intimata in intampinare in sensul ca a angajat personal cu domiciliul stabil in aria geografica in care acestia si-au desfasurat activitatea, astfel incat in vederea exercitarii atributiunilor de zi cu zi nu se impune efectuarea de deplasari in interes de serviciu, deplasari pentru care sa fie necesara plata diurnei. Locul de munca al reclamantului, potrivit contractului individual de munca incheiat era la sediul si la obiectivele societatii.
Fata de aceste considerente instanta a respins si aceste capete de cerere ca fiind nefondate.