Actiune in despagubiri exercitata impotriva asiguratorului. Natura litigiului.

Invocarea raspunderii civile delictuale a tertului, in baza dispozitiilor art. 998 si 999 din Codul civil, nu poate imprima caracter civil actiunii exercitate de persoana vatamata in contra asiguratorului, atata vreme cat aceasta actiune, isi are temeiul in contractul de asigurare.

(Trib. Bistrita-Nasaud, s. com., de cont. adm. si fisc., sent. nr. 4219/13 noiembrie 2008, prin regulatorul de competenta din dosarul nr. 1940/33/2008 al Curtii de Apel Cluj stabilindu-se la data de 23.12.2008 competenta in favoarea Tribunalului Bistrita-Nasaud, s.com.)

Prin actiunea civila inregistrata initial sub nr. 614/112/2008 din 27.03.2008 la Tribunalul Bistrita-Nasaud, reclamantii AV si AC au chemat in judecata pe parata SC Asigurarea Reasigurarea ARDAF SA solicitand instantei sa o oblige pe aceasta la plata catre reclamanta AV a sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale si la plata catre reclamantul AC a sumei de 200 lei, cu titlu de daune morale.
Prin sentinta comerciala nr. 725/2008 din 19.09.2008, Tribunalul Bistrita-Nasaud, admitand exceptia necompetentei materiale in solutionarea cauzei, invocata din oficiu, a declinat competenta de solutionare a actiunii in favoarea Judecatoriei Bistrita.   
In considerentele sentintei comerciale mentionate se retine ca revine Judecatoriei Bistrita competenta de solutionare, prin prisma disp. art. l alin. l rap. la art. 5 din Codul de procedura civila, coroborate cu art. 2 alin. l lit. b C.pr.civ, apreciindu-se ca cererea in despagubiri formulata de victimele unui accident de circulatie, chiar indreptata direct  impotriva asiguratorului de raspundere civila auto in temeiul dispozitiilor din Legea nr. 136/l995 rep., privind asigurarile si reasigurarile din Romania, este un litigiu de natura civila ce se fundamenteaza pe savarsirea unui fapt ilicit, respectiv producerea unui accident de circulatie din culpa asiguratului de raspundere civila auto.
Un astfel de litigiu a carui valoare este sub 5 miliarde lei vechi, nu poate avea decat natura civila si se judeca de catre judecatorie in prima instanta, potrivit disp. art. l alin. l C.pr.civ.
Se mai subliniaza ca, de altfel, chiar reclamantii si-au intitulat cererea ca fiind o "actiune civila" si in drept au invocat prev. art. 998 si urm. C.pr.civ, rap. la art. disp. Legii nr. 136/1995 rep.
Se apreciaza ca doar litigiile dintre asigurat si asigurator ar putea fi de natura comerciala atunci cand litigiul izvoraste din raporturile de asigurare, insa litigiul intre tertul vatamat si asigurator isi are fundamentul in faptul ilicit chiar daca paratul este asiguratorul de raspundere civila auto si care poate sa plateasca despagubiri direct persoanelor vatamate, in conditiile legii.
Urmare a declinarii, cauza s-a inregistrat la Judecatoria Bistrita sub nr. de mai sus, iar la termenul de judecata din data de 06.11.2008, instanta a invocat din oficiu necompetenta materiala a acestei instante in solutionarea cauzei si constatarea ivirii unui conflict negativ de competenta.
Toate partile litigante prezente in fata instantei prin mandatarii lor au apreciat ca natura actiunii introductive este civila, iar in privinta cererii de chemare in garantie intemeiata pe dreptul de regres al asiguratorului in conditiile art. 58 alin. 1 lit. a si b din Legea nr. 136/1995, chiar daca aceasta are, in lumina Deciziei nr. XXIII din 19.03.2007 a I.C.C.J., caracter comercial, potrivit prev. art. 17 C.pr.civ., opereaza prorogarea de competenta, in speta, in favoarea Judecatoriei Bistrita, competenta a solutiona actiunea principala.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma exceptiei invocate, instanta retine urmatoarele:
Reclamantii si-au intemeiat actiunea atat pe prevederile legale care reglementeaza raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie (art. 998, 999 Cod civil), dar si pe prevederile Legii nr. 136/1995 (art. 50, 54), invocand obligatia asiguratorului de raspundere civila de a plati dezdaunari si cheltuielile de judecata persoanelor pagubite prin vatamare corporala sau deces, precum si prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
In atare conditii, limitele cadrului procesual au fost statornicite de reclamanti, care au inteles sa cheme in judecata societatea de asigurare de raspundere civila obligatorie pentru a obtine repararea prejudiciului suferit ca urmare a accidentului rutier provocat de asiguratul acesteia, optand intre aceasta varianta si cea potrivit cu care se putea indrepta direct impotriva persoanei culpabile (in speta mostenitorii acesteia). In aceasta din urma ipoteza, incontestabil, actiunea intemeiata pe prevederile art. 998, 999 C.civ., are natura civila, avand drept scop antrenarea raspunderii civile a persoanei vinovate de savarsirea faptei delictuale, in mod direct.
Cum insa reclamantii au inteles sa se prevaleze de raporturile juridice generate de incheierea contractului de asigurare de raspundere civila pentru daunele produse prin accidente de circulatie, instanta urmeaza a aprecia in ce masura aceste raporturi sunt guvernate de prevederile codului civil, respectiv ale codului comercial.
Astfel, potrivit art. 3 pct. 17 din Codul comercial, sunt considerate ca fapte de comert "asigurarile, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii", iar, in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 din acelasi cod, "asigurarile de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai in ce priveste pe asigurator".
Desigur, statuarile Deciziei nr. XXIII mai sus invocata, vizeaza in exclusivitate actiunea in regres exercitata de asigurator ca urmare a subrogarii sale in drepturile asiguratului, decizie in considerentele careia se apreciaza ca, in raport cu prevederile art. 56 din Codul comercial, potrivit carora "daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, in cat priveste acest act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel", se impune ca o astfel de actiune sa fie supusa legii comerciale, cu privire la toti contractantii, deoarece asigurarea ce a fost incheiata constituie fapta de comert in ceea ce il priveste pe asigurator.
In speta, actiunea reclamantilor indreptata impotriva asiguratorului, asa cum a fost formulata, deriva din contractul de asigurare de raspundere obligatorie, contract care, chiar daca instituie drept cauza generatoare a obligatiei asiguratorului de plata a despagubirilor, savarsirea unei fapte delictuale, nu dobandeste natura civila, fiind supus prevederilor art. 3 pct. 17 din Codul comercial, anterior citate. 
Invocarea raspunderii civile delictuale a tertului, in baza dispozitiilor art. 998 si 999 din Codul civil, nu poate imprima caracter civil actiunii exercitate de persoana vatamata in contra asiguratorului, atata vreme cat aceasta actiune, isi are temeiul in contractul de asigurare.
In atare conditii, sub aspectul competentei de solutionare a cauzei sunt incidente prevederile art. 893 C.comercial, potrivit cu care, "chiar cand actul este comercial numai pentru una din parti, actiunile ce deriva dintr-insul sunt de competenta jurisdictiei comerciale".
Asadar, litigiul dedus judecatii are natura comerciala, astfel incat, competenta de solutionare urmeaza regulile statornicite de art. 1pct. 1 si 2 pct. 1 lit.a C.pr.civ. Conform criteriului valoric reglementat de aceste texte de lege, judecatoria este competenta a solutiona procesele si cererile in materie comerciala a caror obiect are o valoare mai mica de 100.000 lei, peste aceasta valoare, competenta de solutionare revenind tribunalului.
Tinand seama de aceste considerente, instanta apreciaza ca solutionarea actiunii formulate de reclamanti este de competenta materiala a Tribunalului Bistrita-Nasaud, motiv pentru care, in baza art. 158 C.pr.civ., se va declina competenta de solutionare a cauzei in favoarea acestei instante.
In baza art. 20 pct. 2 C.pr.civ. se va constata ivirea conflictului negativ de competenta, astfel incat, in baza art. 21 C.pr.civ., va dispune suspendarea din oficiu a oricarei alte proceduri si inaintarea dosarului Curtii de Apel Cluj, in drept sa hotarasca asupra conflictului, potrivit art. 22 alin. 2 C.pr.civ.