Restituire lacas de cult.

Restituire lacas de cult.

      Cum biserica a apartinut membrilor comunitatii si nu parohiei in sine, iar acestia, sau mostenitorii lor, dupa caz, intr-o majoritate covarsitoare au optat pentru ramanerea in interior cultului ortodox, se impune ca si lacasul de cult sa revina acelasi comunitati.
      
Trib. Bistrita-Nasaud, s. civ., sent. nr. 931/F/05 mai 2011
      
      Prin cererea inregistrata la Judecatoria Bistrita reclamanta Parohia Romana Unita cu Roma (Greco-catolica) Milas a chemat in judecata pe parata Parohia Ortodoxa Romana Milas, solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa constate ca intabularea operata in cartea funciara nr. 86 Milas nr. top. 112/2 - Biserica in favoarea Parohiei Ortodoxe Romane Milas s-a facut fara titlu legal, incalcandu-se dispozitiile art. 17, 43, 44, 45 din Decret nr. 115/1938; sa constate nulitatea Incheierii nr. 116 din 31.03.1950 din CF nr. 86 Milas prin care s-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului Biserica in favoarea Parohiei Ortodoxe Romane Milas, cu restabilirea situatiei anterioare de carte funciara.
      Prin sentinta civila nr. 5978/2009 pronuntata de Judecatoria Bistrita a fost respinsa actiunea reclamantei.
Impotriva acestei hotarari reclamanta a declarat recurs.
In privinta caii de atac tribunalul a constat intemeiata cererea reclamantei, calea de atac fiind apelul si nu recursul, dispunandu-se recalificarea caii de atac, asa cum  s-a procedat prin incheierea din 23 aprilie 2010.
      Prin decizia civila nr. 30/A/2010 s-a respins ca nefondat apelul declarat de catre reclamanta.
      Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, recurs cea fost admis prin decizia civila nr. 3032/R/2010 a Curtii de apel Cluj, decizia data in apel a fost casata, s-a admis apelul declarat de catre reclamanta s-a admis, s-a anulat sentinta civila nr. 5987/2009 si s-a trimis cauza spre competenta solutionare in prima instanta Tribunalului Bistrita-Nasaud.
      Exceptia necompetentei materiale a tribunalului a fost respinsa la termenul de judecata din 24 martie 2011, retinandu-se ca instanta de rejudecare nu poate relua in discutie problemele de drept dezlegate prin decizia de casare. In speta, instanta de control judiciar a dezlegat prin decizia nr. 3032/R/2010 nu numai problema naturii juridice a cererii promovate de catre reclamanta , ci  a stabilit si instanta competenta sa o solutioneze in fond, iar un conflict de competenta intre instanta de casare si cea de rejudecare este in afara oricarei prevederi legale.
      Examinand cu prioritate conform art. 137 din Codul de procedura civila, exceptiile de procedura a prematuritatii actiunii si a prescriptiei dreptului la actiune invocate de catre parata prin intampinare, tribunalul constata ca nu sunt date temeiuri pentru admiterea lor, urmand a le respinge pentru urmatoarele argumente:
      In sustinerea exceptiei prematuritatii s-au invocat prevederile art. 3 alin.2  din Decretul Lege 126/1990, asa cum s-a modificat prin Legea 182/2005, potrivit carora in opinia paratei se instituie o procedura prealabila  obligatorie, iar in lipsa parcurgerii acesteia actiunea nu poate fi primita.
      In opinia tribunalului, procedura instituita de textul legal nu este altceva decat o reglementare a unei modalitati de rezolvare amiabila a litigiului, la care partile pot recurge, insa nu poate fi calificata ca fiind o procedura prealabila in sensul dispozitiilor art. 109 alin.3 din Codul de procedura civila, caracterul ei obligatoriu nefiind expres prevazut.
      Pe de alta parte, art. 6 alin.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului  prevede expres dreptul oricarei  persoane fizice sau juridice de a se adresa unei instante. Asa cum a decis Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Parohia Greco-catolica Sambata Bihor impotriva Romaniei, comisia mixta prevazuta de dispozitia aratata, formata din reprezentantii celor doua comunitati religioase, nu poate fi considerata drept o "instanta" in sensul art. 6 alin. 1, astfel ca accesul la justitie a oricareia dintre bisericile care afirma incalcarea drepturilor sale asupra unui lacas de cult nu poate fi impiedicat.
      In speta, reclamanta a incercat initierea unui dialog cu parata, inca la data de 02.06.2022 cand inca nu era reglementata procedura introdusa in Decretul-lege nr. 126/1990 prin Ordonanta nr. 64/2004, insa s-a lovit de refuzul vehement al acesteia.
      In aceste conditii, dreptul de acces la justitie ar reclamantei nu poate fi impiedicat de lipsa constituirii comisiei mixte si a unei hotararii a acesteia, exceptia prematuritatii actiunii urmand a fi respinsa.
      Exceptia prescriptiei dreptului la actiune este si ea neintemeiata, deoarece prevederile art. 6 alin. 3 si 4 din OUG nr. 184/2002, de modificare si completare a OUG nr. 94/2000 potrivit carora "prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune se prescrie in termen de 6 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta. Pentru solutionarea acestor cauze instantele judecatoresti competente vor avea in vedere dispozitiile art. 46 alin. (1), (2) si (4) din Legea nr. 10/2001, cu modificarile si completarile ulterioare" nu  sunt incidente in speta, ele vizand strict imobilele prevazute de OG nr. 94/2000, respectiv "imobilele care au apartinut cultelor religioase din Romania si au fost preluate in mod abuziv, cu sau fara titlu, de statul roman, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decat lacasele de cult, aflate in proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau in patrimoniul unei persoane juridice".
      Fiind vorba de un termen de prescriptie, domeniul lui de reglementare nu poate fi extins prin analogie si asupra altor actiuni sau bunuri care nu sunt  expres prevazute de norma juridica invocata, astfel ca el nu isi gaseste aplicabilitate in speta.
      Analizand pe fond actiunea promovata, asa cum a fost ea intregita prin inscrisul aflat la dosarul de rejudecare, tribunalul  retine ca aceasta este neintemeiata, urmand a o respinge pentru argumentele ce vor fi expuse in continuare.
      Conform dezlegarilor obligatorii date de catre instanta de casare, prezenta actiune este una in revendicarea imobilului biserica inscris in cf nr. 86 Milas nr. top 112/2, astfel ca in aceasta privinta intregirea de actiune nu face altceva decat sa reitereze calificarea juridica data in recurs, fiind admisibila.
      In ceea ce priveste cimitirul, identificat in acelasi cf si acelasi nr. top, tribunalul  constata  ca acesta nu a fost solicitat in primul ciclu procesual, in privinta sa nu sunt aplicabile prevederile art.3 ale Decretului-lege nr. 126/1990, astfel ca cererea este inadmisibila in prezentul cadru procesual. De altfel, prin pozitia exprimata in fata instantei prin reprezentant, reclamanta a aratat ca cimitirul nu poate face obiectul actiunii de fata .
      Conform inscrierilor de la B5 din cartea funciara mentionata, imobilul biserica identificat cu nr. top 112/2 este proprietatea  Bisericii Ortodoxe Romane din  Milas, a carui drept s-a inscris in anul 1950 in baza Ordinului nr. 3811/1950 a Ministerului Cultelor.
      Contrar sustinerilor reclamantei, nu exista temeiuri care sa conduca la desfiintarea titlului cu care reclamanta a dobandit dreptul sau de proprietate asupra bisericii. Faptul ca acest ordin nu se regaseste in arhiva cartii funciare, nu poate conduce la ideea ca el nu a existat si ca daca a existat a fost nelegal. Asa fiind,  teza nulitatii incheierii nr. 116/31.03.1950 sustinuta de reclamanta, nu a fost dovedita atata timp cat prezumtia relativa de legalitate a inscrierilor in cartea funciara prevazuta de D-L 115/1938 si reluata de Legea 7/1996 nu a fost rasturnata in cauza.
      Mentiunile anterior intabularii a aratate, confirma faptul ca anterior imobilul a apartinut Parohiei Greco-catolice din Milas, iar urmare a desfiintarii acestui cult religios, a trecut  in proprietatea Statului Roman (pentru dobandirea in temeiul legii nefiind necesara inscrierea in cartea funciara), care l-a transferat apoi in catre parata.
      Preluarea imobilului de catre stat nu poate fi catalogata decat ca fiind una abuziva, avand in vedere prevederile art.37 din Decretul nr. 177/1948  si art. 2 din Decretul nr. 358/1948, dovezi referitoare la urmarea procedurii prevazute de primul nefiind facute, iar cel de-al doilea act normativ excepta de la trecerea in proprietatea statului bunurile parohiilor, deci si lacasurile de cult.
      Cu toate acestea nu se poate face abstractie de specificul dreptului de proprietate asupra bisericilor, care nu pot fi apreciate ca fiind ale unui cult religios, ci a comunitatii locale, respectiv a credinciosilor.
      In acest sens, atat in reglementarea veche, cat si cea prezenta se tine cont de optiunea majoritatii credinciosilor.
      Textul legal in vigoare, incident in speta, respectiv art.3 din Decretul-lege 126/1990, modificat prin OG.64/2004 aprobata prin Legea 182/2005, stipuleaza ca situatia juridica a lacasurilor de cult care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica), preluate de Biserica Ortodoxa Romana, se va stabili tinandu-se seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri. Din interpretarea dispozitiei integrale a articolului 3 se observa ca regula legal fixata trebuie respectata atat de comisia mixta chemata in principal sa solutioneze diferendul dintre biserici, cat si de instantele de judecata sesizate cu actiuni de drept comun, cum este si cea de fata.
      Cum membrii comunitatii sunt considerati ca titulari ai dreptului de proprietate, asa cum s-a aratat, opinia si dorinta lor majoritara raportat la chestiunea in discutie trebuie sa primeasca eficienta si efectele cuvenite. In aceasta privinta nu pot fi primite sustinerile reclamantei cu privire la inaplicabilitatea principiului majoritatii, de vreme ce actiunea nu este una in revendicare de drept comun, ci se fundamenteaza pe dispozitiile Decretului-lege  nr. 126/1990, in lipsa unui titlu de proprietate actual de care sa se poata prevala reclamanta. 
      In cazul din speta, conform datelor ultimului recensamant, efectuat in anul 2002, din totalul populatiei localitatii Milas de 669 locuitori, un numar de 582 de persoane s-au declarat ca fiind credinciosi ortodocsi si 45 greco-catolici.  Situatia este asemanatoare si in prezent, semnaturile cuprinse in tabelele depuse in original la filele 55-68, atesta existenta pe raza comunei Milas a unui numar de 623 de credinciosi ortodocsi, astfel ca numarul acestora nu poate fi apreciat ca fiind in scadere. In acelasi sens, sunt si datele comunicate de catre  primaria comunei Milas cu adresa nr. 817/04. 04.2011, cu mentiunea ca in aceasta s-au avut in vedere si alti locuitori decat cei din localitatea Milas. S-a confirmat astfel ca trecerea la cultul ortodox din anul 1948 nu este apreciata ca prejudiciatoare, din contra este mentinuta si agreata in prezent de catre credinciosi intr-o proportie covarsitoare.
      Cum biserica a apartinut membrilor comunitatii si nu parohiei in sine, iar acestia, sau mostenitorii lor, dupa caz, intr-o majoritate covarsitoare au optat pentru ramanerea in interior cultului ortodox, se impune ca si lacasul de cult sa revina acelasi comunitati.
      Tribunalul are in vedere si decizia nr. 23/1993 a Curtii Constitutionale prin care s-a statuat asupra conformitatii articolul 3 din Decretul-lege 126/1990 cu legea fundamentala. Curtea a conchis, in esenta, ca: decretul reglementeaza modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate ce a apartinut, initial, Bisericii Romane Unite cu Roma; diferit fata de bunurile preluate de catre stat, in ceea ce priveste lacasurile de cult, deci bunuri care prin insasi constructie sunt destinate folosintei credinciosilor, aflate in uzul public al acestora, principiul reconstituirii este dat de optiunile credinciosilor; acesta este in acord cu alte principii constitutionale, inscrise in art.1 si 29 (cu continut identic); procesul reconstituirii nu se poate realiza in abstract sau in considerarea unei situatii anterioare, ci numai in concret, cu asigurarea dreptului fundamental al majoritatii credinciosilor; numai in felul acesta solutia se dovedeste morala si juridica si nu poate fi primit argumentul dupa care articolul 3 din decret nu raspunde ideii de inlaturare a consecintelor persecutiei religioase instaurate de regimul totalitar.
      Raportat la caracterul abuziv al preluarii, si la regimul juridic aplicabil retrocedarii lacasurilor de cult, ramane fara relevanta exceptia de fond a dobandirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, de catre parata. Cum parohia reclamanta si intregul cult greco-catolic si-au incetat existenta in anul 1948 prin efectul legii, nu i se poate imputa pasivitatea in ceea ce priveste posesia exercitata de catre parata asupra imobilului in litigiu.