Sporul general pentru conditii periculoase

Prin actiunea in contencios administrativ inregistrata pe rolul Tribunalului Caras-Severin reclamantul SA a chemat in judecata pe parata RNP, solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea acesteia la plata sporului de risc de 25% din salariul de baza, incepand cu luna octombrie 2009 si pana in luna iunie 2010, actualizat la data platii efective cu indicele de inflatie.
In motivarea actiunii, reclamantul arata ca a ocupat functia de director al DD C-S, incepand cu luna octombrie 2009 si pana in iunie 2012, cand a fost ales primar al comunei RM, astfel ca, in prezent, opereaza suspendarea raporturilor sale de munca cu angajatorul.
In considerarea calitatii detinute pana la data de 01.06.2012, reclamantul solicita acordarea sporului de risc prevazut de art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008, actualizata (Codul Silvic).
In drept, invoca prevederile art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008 privind Codul Silvic, art.38 si 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, art.58 alin.1 din OUG nr.59/2000 privind Statutul personalului silvic, Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici.
Parata a formulat intampinare, solicitand respingerea actiunii reclamantului ca neintemeiata, intrucat pretentiile formulate de reclamant, incepand cu luna octombrie 2009 pana in iunie 2012, in temeiul art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008-Codul Silvic exced obligatiilor asumate de catre angajator prin contractul individual de munca si, respectiv, contractul colectiv de munca, iar reglementarea ,,sporului de risc’’ este una generala si insuficienta prin raportare la normele reglementate si instructiunile in vigoare la data adoptarii Codului Silvic.
Se arata ca sporul de risc in procent fix de 25% a facut obiectul negocierilor, fiind inclus in categoria ,,sporurilor’’ prin Actul aditional la CCM pe anii 2008-2009 inregistrat la Regia Nationala a Padurilor-Romsilva, la Federatia Sindicatelor Silva si la D.M.P.S. a mun. Bucuresti la data de 22.12.2009 (anexa nr.4), incepand cu 01.01.2010.
Asa fiind, se sustine ca, pentru anul 2009, prevederile CCM mai sus mentionat nu pot constitui o baza legala pentru acordarea retroactiva a acestui spor in procent fix, cu atat mai mult cu cat plata acestui spor nu a fost prevazuta in bugetele de venituri si cheltuieli aprobate.
Se sustine ca sporul de risc in procent fix solicitat impune obligatia pentru reclamant de a dovedi faptul ca isi desfasoara activitatea in conditii de ,,risc’’ dupa cum sporul de vechime intr-un anumit procent se acorda cu conditia dovedirii vechimii in munca.
In completarea apararii se sustine ca obligarea la plata sporului de risc in conditiile art.127 alin.5 din Codul Silvic a facut obiectul dosarului nr.2988/2/2008 al Curtii de Apel Bucuresti care, prin sentinta civila nr.2229/10.092009, s-a pronuntat in sensul respingerii ca nefondata a cererii, hotararea fiind mentinuta de ICCJ prin decizia civila nr.3496/2009 prin care s-a respins recursul promovat de Federatia Sindicatelor Silva.
In cauza s-au administrat probe cu inscrisuri din a caror analiza instanta retine urmatoarele:
Reclamantul SA, in calitate de angajat cu contract de munca suspendat in cadrul DS C-S, a solicitat paratei, in considerarea calitatii de director al DS C-S, detinute pe perioada octombrie 2009-iunie 2012, plata sporului de risc in procent de 25% din salariul de baza, invocand prevederile art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008, actualizata,  privind Codul Silvic.
Potrivit acestor reglementari ,,personalul silvic din cadrul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, al subunitatilor teritoriale ale acesteia , al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior si al Regiei Nationale a Padurilor-Romsilva, beneficiaza de un spor de risc de 25% din salariul de baza’’.
Tribunalul retine ca sporul de risc de 25% din salariul de baza nu constituie un drept salarial ci cel mult un accesoriu al salariului, stiut fiind ca ,,sporul’’ poate constitui o componenta a acestuia doar in raport de existenta anumitor conditii speciale in care se desfasoara activitatea (noxe, izolare, stres, subteran, munca grea).
Astfel, chiar daca ,,sporul de risc’’ este reglementat ca atare prin dispozitiile art.127 alin.5 din Codul Silvic (Legea nr.48/2008) pentru ,,personalul silvic din cadrul autoritatii publice centrale care raspunde de silvicultura, al subunitatilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice si al structurilor silvice de rang superior si al Regiei Nationale a Padurilor-Romsilva’’, el ramane tot un accesoriu al salariului, o componenta a acestuia la a carui acordare se recurge doar cand conditiile deosebite de munca, respectiv compensarea efortului depus sau a riscului asumat nu poate fi cuprinsa nemijlocit in salariul de baza.
De asemeni, conform jurisprudentei si legislatiei in vigoare, eventualele prestatii banesti de acest gen nu se cuvin automat prin simplu fapt ca o persoana exercita o anumita functie, ci ele trebuie stabilite prin negocierea partilor si inscrise in contractele de munca. Pe de alta parte, nefiind obiect al negocierilor partilor unui raport juridic si nefiind inclus in CCM sau CIM, nu constituie un drept salarial si nu angajeaza obligatia pentru angajator de a onora aceasta prestatie prin includerea sporului de risc ca o componenta salariala in salariul de baza.
De altfel practica judiciara a decis ca pentru personalul silvic din compartimentele si birourile ,,organizare’’, ,,achizitii publice’’, ,,fond forestier’’, etc. a caror activitate nu presupune nici un risc si a caror activitate nu poate fi echivalenta cu cea a ,,padurarului de canton’’ care are in administrare padurea, asigurand paza acesteia si fata de care se angajeaza raspunderea pentru eventualele prejudicii, plata este nejustificata.
Mai mult, reglementarea acestui spor de care beneficiaza personalul silvic nominalizat in cuprinsul art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008, actualizata, constituie o reglementare generala care, desi imperativa, impune cu necesitate o reglementare legala specifica, in primul rand privind reglementarea notiunii de ,,risc’’, a ,,conditiilor specifice deosebite ce trebuiesc indeplinite pentru acordarea acestui spor’’ si categoriile concrete de personal care pot beneficia de acest spor. In acest sens a fost edictat art.122 al Codului Silvic conform cu care autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura elaboreaza, in termen de 12 luni de la intrarea in vigoare a codului, normele, regulamentele, instructiunile si ghidurile de buna practica si le aproba prin ordin al conducatorului acesteia, exercitand si controlul aplicarii lor.
Intrucat nu a fost elaborata inca aceasta metodologie prin care sa se stabileasca modul de calcul al acestui spor si categoriile de personal din cadrul directiilor silvice judetene care desfasoara activitati ce implica acest risc, acordarea acestui drept accesoriu, de natura salariala, ramane un drept virtual.
In acest sens s-a pronuntat Curtea de Apel Suceava-Sectia conflicte de munca si asigurari sociale prin decizia nr.60/21.01.2010 si Curtea de Apel Bucuresti-Sectia de contencios administrativ si fiscal prin sentinta civila nr.2229/10.09.2008 pronuntata in dosar nr.2989/2/2008, irevocabila prin decizia ICCJ nr.3496/23.06.2009 pronuntata in dosar nr.2989/2/2008.
Tribunalul retine ca drepturile salariale ale personalului silvic au fost stabilite in functie de conditiile specifice de desfasurare a activitatii, in temeiul art.22 din OG nr.59/2000, actualizata, privind Statutul personalului silvic.
Altfel spus, drepturile salariale astfel cum au fost diferentiate pe categorii profesionale distincte (padurari, brigadieri, sefi de district, sefi de ocol, personal cu atributii de paza, etc), avandu-se in vedere inclusiv componenta efortului depus cat si componenta riscului asumat raman aceleasi pana la elaborarea si aprobarea actelor normative prevazute de art.122 alin.1 din Legea nr.46/2008, actualizata.
Potrivit dispozitiilor art.122 alin.2 din acest act normativ, pana la elaborarea si aprobarea de catre autoritatea publica centrala care raspunde de silvicultura a normelor, regulamentelor, instructiunilor si ghidurilor de bune practici aprobate prin ORDIN al conducatorului acesteia ,,se aplica normele, regulamentele si instructiunile aflate in vigoare la data intrarii in vigoare a Codului Silvic’’.
Tribunalul retine si ca, incepand cu 01.01.2010, au intrat vigoare dispozitiile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, aplicabila inclusiv functionarilor publici (anexa III) care reglementeaza ,,sporul pentru conditii periculoase sau vatamatoare’’ aplicabil functionarilor publici, in procent de 15% .
Conform acestor reglementari legale, locurile de munca, categoriile de personal, marimea concreta a sporului pentru conditii deosebite de munca, conditiile de acordare se stabilesc pe baza unor buletine de determinare sau, dupa caz, expertizare, emise de catre autoritatile abilitate in acest sens, prin regulament de catre ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor sau, dupa caz, a reprezentantilor functionarilor publici, avizat de MMFPS si MFP.
Prin urmare, criteriile legale mentionate subzista, pentru acordarea unor suplimente de natura salariala, ca cel mentionat in speta.
De altfel, parata prin intampinare a subliniat necesitatea dovedirii de catre reclamant a imprejurarii ca isi desfasoara activitatea in conditii de ,,risc’’, dupa cum si sporul de vechime intr-un anumit procent fix se acorda cu conditia dovedirii duratei vechimii in munca.
Fata de aceste considerente, neretinand in sarcina paratei nici culpa cea mai usoara in ceea ce priveste neacordarea sporului de risc fata de reclamant si vazand ca, in cauza, nu s-a facut dovada negocierii si reglementarii lui ca accesoriu salarial prin CCM la nivel de unitate si, respectiv, de ramura, avand in vedere dispozitiile art.122 din Legea nr.46/2008, Tribunalul, a respins ca neintemeiata actiunea formulata de reclamantul SA in contradictoriu cu parata RNP.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamantul Solomonesc Adorian, considerand-o ca netemeinica si nelegala, aratand ca, in ceea ce priveste dovedirea conditiilor de risc, o astfel de proba nu era necesara in cauza, devreme ce legea (Codul Silvic - Legea nr.46/2008) si contractul colectiv de munca prevad ca beneficiaza de sporul de risc de 25% personalul silvic, fara a se face trimiterea la vreo conditie care ar trebui dovedita, pentru a beneficia efectiv de sporul de risc.
Prin decizia civila nr.9050/04.10.2013, Curtea a admis recursul formulat de reclamant, a modificat in parte sentinta civila recurata in sensul ca a admis in parte actiunea reclamantului si a obligat parata la plata sporului de risc de 25% din salariul de baza pentru perioada 01.10.2009-31.12.2009, actualizat la data platii efective cu indicele de inflatie si a respins in rest actiunea.
Analizand recursul prin prisma motivelor invocate de catre recurent cat si in conformitate cu dispozitiile art.3041 Cod procedura civila, Curtea a apreciat ca acesta este intemeiat, concluzia primei instante fiind gresita, avand in vedere ca sporul mentionat este prevazut fara a fi reglementata vreo conditie de acordare, legiuitorul prezumand existenta unui risc in exercitarea activitatilor personalului silvic. Invocarea de catre prima instanta a art.122  din Codului Silvic nu este pertinenta intrucat acest articol se refera la elaborarea (de catre autoritatea publica centrala competenta) a normelor, regulamentelor, instructiunilor si ghidurilor de buna practica iar nu la drepturile salariale, care nu pot fi lasate la aprecierea angajatorului atunci cand sunt prevazute intr-un cuantum fix de catre o norma legala. Asadar nu poate fi acceptata ideea ca dreptul solicitat ar fi unul virtual.
Cu toate acestea, asemenea primei instante, Curtea a retinut ca, incepand cu 01.01.2010, au intrat vigoare dispozitiile Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, aplicabila inclusiv functionarilor publici, lege care a reglementat posibilitatea acordarii unor sporuri la art.18 - 23 si in cadrul anexei III, referitoare la functionarii publici. Potrivit dispozitiilor Anexei mentionate, sporul general pentru conditii periculoase este de cel mult 15% (art.9) iar pentru anumite categorii de personal (art.10) acesta poate fi de pana la 30%. Spre deosebire de art.127 alin.5 din Legea nr.46/2008, legea unica de salarizare nu a mai prevazut un cuantum fix ci, dimpotriva, o limita maxima care necesita, asa cum a aratat si prima instanta, o individualizare din partea ordonatorului de credite, in functie de specificul muncii si de conditiile concrete in care isi desfasoara activitatea fiecare angajat.
Legat de acest aspect, Curtea nu a putut retine apararea reclamantului recurent potrivit caruia dispozitiile Legii nr.330/2009 nu i-ar fi aplicabile (intrucat salarizarea personalului silvic nu s-ar face din fonduri publice, Regia Nationala a Padurilor - Romsilva, in a carei subordine se afla Directia Silvica Caras-Severin, fiind regie autonoma), avand in vedere dispozitiile art.39 din Legea nr.330/2009. Ori, potrivit dispozitiilor mentionate, "salariile de baza ale personalului contractual incadrat in functii specifice, care nu sunt prevazute in prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite, prin asimilare cu salariile de baza prevazute in anexele la prezenta lege, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si al Ministerului Finantelor Publice".
Prin urmare, Curtea a conchis ca reclamantului i se cuvenea in mod neconditionat sporul solicitat doar pana la intrarea in vigoare a legii unice de salarizare, astfel incat se impune modificarea sentintei atacate in sensul aratat.