Pretentii comerciale. Persoana pagubita in contradictoriu cu asiguratorul RCA. Admitere.

Deliberand, constata ca :
Prin actiunea civila inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. E.D.T.N.S.A. - S.B., a chemat in judecata pe parata SC U.A. SA prin S.Z.C. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta in cauza, in contradictoriu cu intervenientul fortat L.V.R., sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 1.805,44 lei, reprezentand contravaloarea prejudiciului pe care intervenientul fortat la cauzat societatii reclamante in  urma accidentului de circulatie din data de 02.03.2009; cu cheltuieli de judecata.
In motivare, a aratat ca in data de 02.03.2009, intervenientul fortat conducand autotrenul format din autotractorul cu nr. de inmatriculare CJ_ si semiremorca marca Schmitz cu nr. de inmatriculare CJ _, astfel cum rezulta din procesul-verbal seria CC nr. 0367364/02.03.2009 intocmit de Politia Comunei D., a fost implicat intr-un accident de circulatie in loc. D., in urma caruia a fost avariat bransamentul monofazic din cadrul liniei electrice aeriene (LEA) 0,4 KV D. de la imobilul nr. 46, din aceeasi localitate, pentru care a fost necesara executarea unei lucrari in valoare de 1.805,44 lei, fara TVA. A mai aratat ca dupa efectuarea lucrarilor, societatea specializata in intretinerea si reparatia retelelor electrice E.S.SA B. - S.I.S.E. E.T.N.- AISE Bistrita, cu care reclamanta are contract de prestari servicii, a inaintat reclamantei factura fiscala seria TNBN0309 nr. 00059/31.03.2009, in valoare de 1.805,44 lei, fiind anexate centralizatorul de materiale si devizul de lucrari, factura ce a fost achitata prin Ordinul de plata nr. 569/12.05.2009.
La data de 12.05.2009, reclamanta a inaintat paratei o cerere de despagubire, inregistrata sub nr. 11324, prin care a solicitat achitarea sumei de 1.805,44 lei, fara TVA, reprezentand prejudiciul cauzat in urma accidentului de circulatie din data de 02.03.2009, insa parata, prin adresa nr. 485/24.09.2009, a comunicat reclamantei ca despagubirile solicitate nu pot fi acordate intrucat din cercetarile efectuate rezulta ca avariile nu s-au putut produce din culpa asiguratului paratei, care circula regulamentar pe drumul respectiv, ci din cauza exclusiva a reclamantei intrucat bransamentul nu se afla la inaltimea de 6 m prevazuta de reglementarile in vigoare, ci se afla la o inaltime mai mica de cat inaltimea semiremorcii de 4,1 m. De asemenea, reclamanta a precizat ca bransamentul avariat a fost pus in functiune din anul 1994, perioada in  care, daca nu ar fi fost realizat la inaltimea corespunzatoare, s-ar fi confruntat cu multe astfel de accidente.
Totodata, a aratat ca parata a fost convocata la conciliere directa pentru data de 09.11.2009, ora 11,00, insa nu s-a prezentat.
In drept, s-au invocat dispozitiile art. 22 si ale art. 54 din Legea nr. 136/1995 actualizata, art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
In probatiune, s-au depus la dosarul cauzei, in copie, inscrisuri (f.5-21).
Parata, legal citata, a depus la dosar intampinare (f. 31-32), prin care a solicitat respingerea actiunii formulata de reclamanta intrucat nu sunt intrunite elementele raspunderii civile delictuale in sarcina intervenientului fortat si, prin urmare, nu datoreaza despagubiri in baza contractului de asigurare.
In motivare, a aratat ca reclamanta nu a indicat in cuprinsul actiunii in ce consta fapta ilicita a intervenientului si care e mecanismul in care firele au fost rupte, in ipoteza in care acestea erau la o inaltime de 6 m fata de sol, faptul ca intervenientul a circulat cu autotrenul pe un drum, nu implica in mod necesar angajarea raspunderii acestuia pentru ruperea firelor si distrugerea bransamentului. A mai aratat ca singura explicatie plauzibila este pozitionarea mult mai joasa a firelor de transport energie electrica decat inaltimea minima admisa, reclamanta fiind in culpa pentru ca nu este permis ca firele/cablurile sustinute de stalpi sa atarne la distanta mica de sol, cum s-a intamplat in speta.
Parata a precizat ca, intrucat nu exista legatura de cauzalitate intre ruperea firelor, distrugerea bransamentului si fapta intervenientului de a conduce regulamentar autotrenul care nu depasea gabaritul standard, nu sunt intrunite elementele raspunderii civile delictuale in sarcina intervenientului si acesta nici nu datoreaza despagubiri reclamantei. Astfel, obligatia de a acorda despagubiri in baza contractului de asigurare obligatorie, fiind una subsidiara obligatiei asiguratului/persoanei cuprinse in asigurare de a repara prejudiciul cauzat din culpa, prin fapta proprie. Totodata, parata a aratat ca, intrucat intervenientul nu raspunde pentru repararea prejudiciului, nici aceasta nu datoreaza despagubiri reclamantei, care trebuie sa identifice in mod corect cauzele care au dus la coborarea firelor sub limita admisa si la ruperea acestora.
In drept, s-au invocat disp. art. 115 Cod pr.civ.
Intervenientul, legal citat, a depus la dosar intampinare (f. 66-68), prin care a solicitat respingerea actiunii promovata de reclamanta deoarece in cauza nu sunt indeplinite conditiile raspunderii delictuale, astfel ca este exonerat de a suporta plata acestora.
In motivare, intervenientul a aratat ca in data de 02.03.2009, a fost anuntat ca a agatat un bransament de curent electric in momentul in care manevra autotractorul cu nr. de inmatriculare CJ_ si semiremorca marca Schmitz cu nr. de inmatriculare CJ_ in loc. D. Astfel, din procesul-verbal de constatare a contraventiei reiese ca intervenientul a fost sanctionat cu "avertisment", iar afectata de bransamentul daramat a fost locuinta numitului B.G. din loc. D., nr. 325, jud. Bistrita-Nasaud. De asemenea, din cuprinsul aceluiasi proces-verbal reiese faptul ca intervenientul ar fi semnat procesul-verbal, dar semnatura nu este a acestuia. Mai mult, actul sanctionator nu i-a fost comunicat niciodata si nici nu rezulta o alta modalitate din care sa reiasa modul de comunicare a acestuia.
Intervenientul a mai aratat ca firma la care era incadrat de munca acea contract de asigurare pentru producerea unor eventuale pagube, respectiv o polita RCA, sens in care reclamanta se putea adresa direct societatii de asigurare pentru recuperarea prejudiciului, asigurarea incheiata de firma la care a fost salariat reprezentand o asigurare de raspundere civila delictuala, sens in care s-au si achitat primele de asigurare. De asemenea, intervenientul a mentionat ca, in momentul in care s-a produs accidentul de circulatie, nu a stiut ca a agatat bransamentul monofazic si a daramat consola, fiind anuntat ulterior, cand a constatat si el acelasi lucru. Totodata, a precizat ca semiremorca poate fi ridicata pe perne de aer cel mult 30 cm, asadar inaltimea maxima a semiremorcii putand atinge 4,40 m, astfel ca daca bransamentul ar fi fost pozitionat la inaltimea legala, atunci ar fi fost imposibil sa fie agatat.
Intervenientul a mai precizat ca pentru a fi promovata a asemenea actiune  este necesara indeplinirea conditiilor pentru raspunderea civila delictuala, prevazute de art. 998 Cod civil, or atata timp cat nu se poate constata culpa sa, nu se poate solicita nici tragerea acestuia la raspundere, reclamantei revenindu-i obligatia prevazuta de art. 1169 Cod civil, 
In drept, s-au invocat disp. art. 115 si urm. Cod pr.civ.
In probatiune, s-au depus la dosarul cauzei, in copie, inscrisuri (f.669-73).
Prin concluziile scrise depuse la dosar (filele 110-112), reclamanta a reiterat motivele invocate in sustinerea cererii de chemare in judecata.
Prin concluziile scrise depuse la dosar (filele 113-115), intervenientul a reiterat motivele invocate in sustinerea pozitiei sale exprimate in intampinarea formulata in cauza.
Prin concluziile scrise depuse la dosar (filele 117-118), parata a reiterat motivele invocate in sustinerea pozitiei sale exprimate in intampinarea formulata in cauza.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
In data de 01.03.2009, ora 1400, pe drumul comunal V.M. D., pe raza localitatii D., jud. Bistrita-Nasaud, a avut loc un accident de circulatie in care a fost implicat intervenientul fortat L.V.R.. In urma acestui eveniment rutier reclamanta a platit contravaloarea avariilor provocate bransamentului monofazic din dreptul imobilului cu nr. 46 din localitatea D.. Valoarea prejudiciului suportat de reclamanta a fost de 1.805,44 lei, dovedit cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 5-17). Ulterior, reclamanta s-a intors cu actiune in regres impotriva paratei SC U., care avea calitatea de asigurator pentru raspundere civila auto a conducatorului auto implicat in accident, intervenientul fortat. Parata a refuzat plata sumelor platite cu titlul de despagubiri de catre reclamanta, sustinand ca nu s-a dovedit culpa conducatorului auto care avea polita de raspundere civila auto emisa de parata (vezi raspunsul paratei de la fila 18).
Procesul-verbal seria CC nr. 0367364 intocmit de IPJ Bistrita-Nasaud - Politia comunala D. consemneaza culpa conducatorului auto L.V.R., retinandu-se la starea de fapt ca acesta a agatat cu semiremorca bransamentul reclamantei din dreptul imobilului numitului B.G.. Impotriva procesului-verbal mentionat nu s-a formulat plangere contraventionala de catre conducatorul auto sanctionat contraventional. Aceasta manifestare de vointa a intervenientului fortat L.V.R. echivaleaza cu o achiesare la cele consemnate de organul constatator si o recunoastere a vinovatiei sale, nemaifiind necesara audierea acestuia. De altfel, potrivit art. 119 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca s-ar fi formulat plangere impotriva procesului-verbal de contraventie intocmit in cauza ar fi fost chemate toate persoanele implicate in accident, cat si societatea care avea calitate de asigurator pentru raspundere civila auto al celui in culpa, in speta parata.
Pe cale de consecinta, la acest moment este stabilita culpa pentru producerea accidentului rutier, cel gasit culpabil fiind responsabil atat contraventional, cat si civil, orice cerere prin care s-ar tinde in cauza la exonerarea de vinovatie a numitului L.V.R. fiind inadmisibila, intrucat nu este posibil ca acesta sa raspunda contraventional in mod irevocabil, procesul-verbal de contraventie fiind temeinic si legal intocmit, dar sa nu raspunda civil.
In alta ordine de idei, instanta remarca ca potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul producerii riscului asigurat, asiguratorul va plati indemnizatia de asigurare in conditiile prevazute de contractul de asigurare, iar prevederile art. 49-50 din acelasi act normativ, obliga asiguratorii RCA sa acorde despagubiri pentru tertele persoane pagubite prin accidente de vehicule, instanta apreciind ca incidentul rutier din speta indeplineste conditiile art. 75 din OUG nr. 195/2002 pentru a fi calificat ca un accident de circulatie, context in care se impune dezdaunarea reclamantei.
Sustinerile paratei si ale intervenientului fortat in sensul ca producerea accidentului rutier nu s-a datorat culpei intervenientului, culpa fiind a reclamantei ce nu a respectat inaltimea la care trebuiau inaltate firele retelei electrice la traversarea unui drum public (6 m), chiar reale de-ar fi, nu sunt de natura a-l exonera de raspundere contraventionala si civila pe intervenient. In acest sens, precizam ca potrivit art. 150 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin HG nr. 1391/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, lanturile, cablurile, prelatele si alte accesorii ce servesc la asigurarea sau protectia incarcaturii trebuie sa o fixeze cat mai bine de vehicul si sa nu constituie ele insele un pericol pentru siguranta circulatiei. Mai mult, potrivit art. 35 din OUG nr. 195/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna in pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice ori private. Textul de lege mentionat anterior impune obligatia conducatorului auto de a nu prejudicia proprietatea publica sau privata, fara a distinge dupa cum conduita partii vatamate a fost sau nu conforma altor prevederi legale, astfel ca in considerarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, intervenientul este in culpa pentru nerespectarea obligatiei legale prevazuta de art. 35 din OUG 195/2002. De altfel, daca s-ar admite asertiunile paratei si intervenientului fortat in sensul ca acesta din urma nu ar fi vinovat de accidentul rutier, intrucat partea prejudiciata nu a respectat o norma legala, s-ar ajunge la situatii de-a dreptul ilare in care, mergand pe acelasi rationament, un conducator auto ar putea lovi un alt vehicul ce stationa neregulamentar, fara sa se poata retina culpa sa, intrucat conducatorul auto al autovehiculului ce stationa nu a respectat normele prescrise de lege cu privire la stationarea unui autovehicul, fapt ce nu poate fi admis.
In concluzie, raspunderea contraventionala a fost in mod corect stabilita de organul constatator in sarcina intervenientului, iar obligatia paratei in calitatea de asigurator RCA este aceea de a despagubi tertii prejudiciati de conduita intervenientului in trafic, fiind cunoscut ca culpa cea mai mica (culpa levissima) este de natura a atrage raspunderea civila delictuala a intervenientului.
Fata de cele expuse, instanta apreciaza ca cererea reclamantei este intemeiata si o va admite ca atare.