Ordonanta de plata. Inadmisibilitate. Aplicabilitatea dispozitiilor O.U.G. nr. 119/2007 si a Directivei 2000/35/CE privind combaterea intarzierii platilor in tranzactiile comerciale, pe care o transpune in legislatia romaneasca.

Prin cererea inregistrata sub numarul de mai sus, creditoarea SC D SRL a solicitat emiterea unei ordonante de plata impotriva debitoarei SC C A SRL pentru suma de 34.100,00 lei reprezentand pret neachitat si pentru dobanda legala aferenta; cu cheltuieli de judecata.
In motivare arata ca intre parti s-a incheiat contractul de prestari servicii nr. 284/14.12.2010 conform caruia contravaloarea serviciilor prestate va fi achitata in contul prestatorului in termen de 5 zile de la primirea facturii, care va fi emisa la un interval de 30 ha defrisate.In acest sens, a fost emisa factura fiscala nr. 149/05.04.2011 pentru suma de 34.100,00 lei, care a fost acceptata la plata de catre reprezentantul debitoarei, insa nu a fost achitata.
In drept s-au invocat prevederile OUG 119/2007, art. 10 pct. 4 coroborat cu art. 12 C.pr.civ.
In probatiune s-au anexat inscrisuri (f. 6-9).
Legal citata, debitoarea a depus intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca inadmisibila.
In motivare arata ca prin contractul incheiat debitoarea s-a obligat sa presteze servicii de curatiri pasuni blocuri fizice pentru o suprafata totala de 190 ha, cu un pret de 550 ron/ha. Mai arata ca factura mentionata de creditoare nu a fost acceptata la plata de debitoare si nu este emisa conform contractului de prestari servicii nr. 284/14.12.2010, nefiind o creanta certa, lichida si exigibila. Totodata, sustine ca ordonanta de plata a fost inaintata cu rea credinta de catre creditoare cu scopul de a obtine foloase necuvenite raportat la serviciile prestate.
In drept a invocat prevederile art. 379 alin. 3 si 4 C.pr.civ., OUG 119/2007.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Art. 1 alin. 1 pct. 1 din OUG nr. 119/2007 prevede ca "In sensul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii: 1. contract comercial reprezinta contractul incheiat intre comercianti ori intre acestia si o autoritate contractanta, avand ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui pret constand intr-o suma de bani".
Potrivit dispozitiilor art. 2 al. 1 din OUG nr. 119/2007, procedura ordonantei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, pentru realizarea creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani asumate prin contract comercial care atesta drepturi si obligatii privind executarea unor servicii, lucrari ori alte prestatii.       
In conformitate cu prevederile art. 2 al. 1 din OUG 119/2007, o atare cerere poate fi admisibila in conditiile in care sunt intrunite cumulative si concomitent trei conditii, anume creanta sa fie certa, lichida si exigibila, caractere definite in art. 379 alin. 3 si 4 Cod procedura civila. Creanta este certa atunci cand existenta sa rezulta din insusi actul de creanta emanat de la debitor sau recunoscut de acesta. Creanta este lichida atunci cand cuantumul ei este determinat prin actul de creanta, ori determinabil si este exigibila atunci cand a ajuns la scadenta, putandu-se trece la executarea ei.
Pe de alta parte, relevante sunt in cauza si dispozitiile art. 9 al. 1 si 2 din ordonanta care stipuleaza in mod expres ca "(1) Sub sanctiunea decaderii, debitorul poate contesta creanta prin intampinare. (2) In cazul in care debitorul contesta creanta, instanta verifica daca aceasta contestatie este intemeiata."
Astfel, primul aspect care trebuie clarificat este contestatia formulata de catre debitoare in termen legal si sustinuta in mod vehement pe intreaga durata a litigiului.
Din interpretarea dispozitiilor OUG  nr. 119/2007 si a Directivei 2000/35/CE privind combaterea intarzierii platilor in tranzactiile comerciale, pe care o transpune in legislatia romaneasca, rezulta ca se instituie o procedura rapida care are ca scop combaterea intarzierii platilor in tranzactiile comerciale, respectiv fapta culpabila a debitorului de a nu respecta un termen contractual. Procedura instituita de OUG nr. 119/2007 este una simplificata, exclusiv destinata creantelor necontestate, dar cu privire la care debitorul intarzie sa faca plata. Aceasta confirmare este data si de faptul ca procedura limiteaza in mod incompatibil cu cerintele Conventiei Europene a Drepturilor Omului dreptul la aparare al paratului, prin aceea ca nu i se permite utilizarea altor mijloace de proba decat inscrisurile.
Pentru o clarificare a raporturilor juridice comerciale complexe dintre parti, competenta de solutionare exclusiva este stabilita in favoarea instantelor de drept comun, singurele ce au caderea de a transa fondul raportului juridic dintre parti (existenta obligatiei, executarea ei etc).
Conform scopului declarat al acestei Directive a Comunitatii Europene ce a intervenit in materie legislativa in vederea simplificarii  formalitatilor prin care un creditor detinand o creanta necontestata poate obtine un titlu si, implicit, posibilitatea de a executa silit in mod facil un debitor care a intarziat in achitarea datoriei sale, se reglementeaza in acest fel o procedura pregnant administrativa de emitere a unui titlu executoriu in vederea satisfacerii unei creante certe, lichide si exigibile, necontestate.
In acest sens, conform Preambulului Directivei: "(1) intrucat in rezolutia privind programul complet in favoarea IMM si a sectorului artizanal, Parlamentul European a solicitat Comisiei sa inainteze propuneri de rezolvare a problemei intarzierii efectuarii platilor." (16) Intarzierea efectuarii platilor constituie o incalcare a contractului care a devenit atractiva din punct de vedere financiar pentru debitori datorita dobanzilor mici aplicate intarzierii efectuarii platilor si/sau procedurilor greoaie de actiune." (23) Articolul 5 din prezenta Directiva impune ca procedura de recuperare a creantelor necontestate sa fie finalizata intr-o perioada scurta in conformitate cu legislatia interna [ ...]" Mai mult, procedura impusa de catre Comunitatile Europene prin Directiva vizeaza in mod exclusiv creantele necontestate, asa dupa cum se prevede in mod expres prin art. 5, iar prin transpunerea in legislatia romana a Directivei se impune a se respecta scopul si finalitatea acesteia, scopul sau fiind, cum s-a aratat anterior, de a gasi rezolvare unei situatii frecvente: intarzierea in plata obligatiilor contractuale de catre debitor, in conditiile in care dobanzile percepute pentru intarziere sunt mai mici decat costurile asociate unei plati efective. 
Aceasta concluzie este intarita de dispozitiile art. 9 al. 3 din OUG nr. 119/2007 care arata ca in masura contestarii de catre debitor a obligatiei de plata, avand in vedere ca se tinde spre analiza fondului raporturilor juridice dintre parti, instanta va respinge cererea creditorului printr-o incheiere irevocabila, iar creditorul are deschisa calea stabilita de dreptul comun. Ca este asa o confirma si prevederile art. 10 al. 2 din ordonanta care, in mod imperativ, instituie in sarcina judecatorului obligatia de a emite o ordonanta de plata doar pentru parte din debitul necontestat de debitor. Interpretand per a contrario acest alineat, rezulta ca in situatia contestarii debitului in totalitate, se impune pronuntarea unei solutii de admitere a contestatiei debitorului si, implicit, de respingere a cererii introductive, insa cu respectarea efectuarii verificarilor scriptice asupra contestatiei formulate prin intampinare si doar in conditiile in care aparenta analizata face dovada minima a temeiniciei acestei contestatii.
In aceste conditii, este evident ca utilizarea procedurii speciale a ordonantei de plata este inadmisibila in conditiile in care creanta solicitata este contestata de catre parat si in ipoteza necesitatii clarificarii unor raporturi juridice complexe intre parti, respectiv in ipoteza in care paratul contesta creanta pretinsa de catre reclamant sau intervin alte aspecte ce ating fondul raporturilor juridice dintre parti. 
Este binecunoscuta practica creditorilor de a utiliza aceasta procedura pentru rapiditatea ei, precum si pentru costurile minime implicate, insa procedura ordonantei de plata este inadmisibila in conditiile in care raporturile juridice dintre parti sunt deteriorate, iar instantei de judecata ii revine rolul de a stabili culpa contractuala in conditii de probatiune limitate la inscrisuri.  
Astfel, in conditiile in care instanta de judecata investita cu solutionarea cererii de ordonanta de plata este chemata sa verifice: 1. existenta unui liant obligational intre parti (nexum); 2.  existenta  unor obligatii contractuale nerespectate intre parti, conform contractului; 3. stabilirea unei culpe in neexecutare sau executare neconforma a obligatiilor contractuale in sarcina uneia sau alteia dintre parti; 4. existenta unei creante certe, lichide si exigibile, derivand din contractul dintre parti; 5. obligarea partii in culpa la achitarea debitului, tine de puterea evidentei faptul ca instanta de judecata ar aborda fondul cauzei.
De asemenea, o solutie de admitere a cererii de ordonanta de plata in conditiile spetei pendinte ar nesocoti un fundamental principiu de drept, respectiv dreptul la aparare ce se poate exercita in cadrul unui proces echitabil prin aceea ca s-ar ignora pronuntarea asupra apararilor si contra pretentiilor formulate de debitor.
Mai mult, toate aspectele aratate de catre debitoare (prin care se contesta insasi caracterul cert, lichid si exigibil al creantei) au dovedit necesitatea administrarii unui probatoriu complex, specific dreptului comun, care nu poate fi limitat numai la inscrisuri, finalitatea unei hotarari judecatoresti fiind aceea de a se afla adevarul, aceasta cu atat mai mult cu cat ordonanta de plata pronuntata in aplicarea dispozitiilor OUG nr. 119/2007 este o hotarare judecatoreasca cu deplina autoritate de lucru judecat pentru pretentiile admise creditorului, care asigura transarea cu autoritate de lucru judecat si cu celeritate a litigiului, ordonanta precitata fiind un act normativ comunitar care, conform dispozitiilor art. 1-6 din Tratatul fundamental si jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, are forta juridica superioara normelor dreptului intern al statelor membre, aspect consacrat, de altfel, si prin dispozitiile art. 148 al. 2 din Constitutia Romaniei care prevad in mod imperativ ca dreptul european are prioritate in aplicare in fata dreptului intern.
Asa fiind, instanta constata faptul ca, obiectiile si apararile debitoarei privitoare la inexistenta unei creante certe, lichide si exigibile, confera cererii un caracter contencios, ce impune administrarea unui probatoriu specific dreptului comun, motiv pentru care, in temeiul art. 9 alin. 3  din OUG 119/2007, va admite ca fiind fondata contestatia debitoarei formulata prin intampinare si, in consecinta, va respinge ca inadmisibila in cadrul procedurii pendinte cererea formulata de creditoare pentru emiterea unei ordonante de plata.
Instanta nu va acorda cheltuielile de judecata solicitate de creditoare.