CALITATEA PROCESUALA ACTIVA IN LITIGIILE PRIN CARE SE SOLICITA SA SE CONSTATE EXISTENTA UNEI CLAUZE ABUZIVE IN CONTRACT IN TEMEIUL PREV. LEGII NR. L93/2000 O ARE NUMAI CONSUMATORUL

CALITATEA PROCESUALA ACTIVA IN LITIGIILE PRIN CARE SE SOLICITA SA SE CONSTATE EXISTENTA UNEI CLAUZE ABUZIVE IN CONTRACT IN TEMEIUL PREV. LEGII NR. L93/2000 O ARE  NUMAI CONSUMATORUL Instanta de fond in mod justificat a retinut ca actiunea formulata  de recurent prin care se solicita sa se constate existenta unei clauze abuzive in contract in temeiul prev. Legii nr. l93/2000 nu este admisibila, deoarece contravine prevederilor art.2 alin. l din acest act normativ prin care se confera calitate procesuala activa in litigiile la care se refera numai consumatorului, care in temeiul unui contract, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.
Reclamantul nu poate avea calitatea de consumator in sensul L.l93/2000, deoarece asa cum rezulta din dosarul 7949/190/2012 este administratorul unei persoane juridice de drept privat, care isi desfasoara o activitate economica din cele cuprinse in obiectul sau de activitate, creditul acordat reclamantului pentru executarea lucrarilor de insamantari, fertilizari respectiv finantarea achizitionarii de ingrasamant, achizitii de motorina, piese de schimb,  facand parte din activitatea comerciala pentru care firma sa  este autorizata.
In aceste circumstante se constata ca in contractul mentionat recurentul TC nu are calitatea de consumator ci de producator agricol.

Judecatoria Bistrita - sectia civila, Sentinta civila nr. 5138/2013, pronuntata in dosarul nr. 7950/190/2012 Prin cererea inregistrata la aceasta instanta sub numarul de mai sus, declinata spre competenta solutionare prin Sentinta civila nr. 832/2012, pronuntata de Judecatoria Beclean in dosarul civil nr. 559/186/2012, reclamantul TC a solicitat, in contradictoriu cu parata SC OMR IFN SA - Agentia BN, sa se constate caracterul abuziv al clauzei prevazute in articolul 3 prima liniuta din contractul de microcredit nr. LD0918100011/30.06.2009.
In motivase se arata ca reclamantul, in calitate de producator agricol, a contractat in anul 2009 un credit de la societatea parata in suma de 7.500 lei. Acesta considera clauza privind stabilirea ratei dobanzii penalizatoare ca fiind o clauza abuziva, prin prisma cuantumului acestei dobanzi. Astfel, potrivit dispozitiilor contractuale, in cazul neindeplinirii de catre beneficiar a obligatiilor de rambursare, acesta va plati o dobanda pentru intarziere la plata obligatiilor asumate cu o rata de 100% pe an, aplicata asupra principalului nerambursat la termen. Cuantumul sumei datorate cu titlu de dobanda pentru intarzierea la plata obligatiilor asumate nu este limitat la suma obligatiei restante.
In acceptiunea art. 4 alin. l din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, clauza abuziva este acea clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, "o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei".
Reclamantul considera ca este vorba despre un contract preformulat, deoarece acesta a fost redactat in intregime de catre parata, aceasta neavand posibilitatea negocierii procentului dobanzii, avand doar posibilitatea acceptarii sau nu a acestuia. Prin urmare, se poate vorbi in aceasta situatie de lipsa negocierii directe, prin stabilirea acestei dobanzi in mod unilateral. Prima conditie pentru definirea clauzei ca fiind abuziva, lipsa negocierii directe, este indeplinita.
Cea de-a doua conditie pentru calificarea unei clauze ca fiind abuziva se refera la deteriorarea echilibrului contractual, prin abuzul de putere al comerciantului care impune, contrar principiului bunei-credinte, la momentul semnarii contractului, clauze care ii creeaza un avantaj in detrimentul consumatorului. Principiul bunei-credinte desemneaza respectul reciproc al partilor contractante, adoptarea unui comportament onest si rezonabil care sa aiba in vedere interesele legitime ale consumatorului. Un consumator se gaseste intotdeauna intr-o situatie de inferioritate fata de un vanzator sau un furnizor in ceea ce priveste puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de vanzator sau furnizor, fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora. Aceste situatii de inegalitate existente intre vanzator si consumator nu pot fi remediate decat printr-o interventie exterioara partilor din contract, adica a instantei de judecata, care trebuie sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Reclamantul considera ca in analizarea caracterului acestei clauze trebuie avut in vedere existenta unei corelatii directe cu nivelul dobanzilor practicate atat de catre BNR cat si de catre bancile comerciale. De asemenea, practicarea dobanzii penalizatoare nu trebuie sa fie o sursa de castig excesiv din partea paratei. Desi pana la acest moment s-a achitat contravaloarea creditului si a dobanzii aferente, din cauza intarzierii in plata ratelor, societatii i se retine de catre parata ca fiind achitata doar o parte a dobanzii penalizatoare, nu si a principalului. In sprijinul argumentelor privind disproportia prestatiilor este si enumerarea clauzelor considerate ca fiind abuzive din Legea 193/2000, unde, la lit. i, se arata ca este considerata clauza abuziva prin prisma acestei legi cea care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant.
Exista astfel un dezechilibru evident intre prestatiile celor doua parti, justificat si de faptul ca dobanda legala penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobanzii de referinta plus 4 puncte procentuale, iar dobanzile penalizatoare practicate bancile comerciale nu depasesc 20 - 30 %.
In drept s-au invocat prevederile art. l alin.3, art. 4 alin. l si 2, art. l4 din Legea 193/2000.
In probatiune s-au anexat inscrisuri (f. 5).
Legal citata, parata a formulat intampinare prin care a solicitat sa se dispuna respingerea actiunii ca fiind, pe cale de exceptie, inadmisibila, iar pe fond, ca neintemeiata; si a invocat, tot pe cale de exceptie, lipsa calitatii sale procesuale pasive; cu cheltuieli de judecata.
In motivare se arata ca, in ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii, se impune admiterea acesteia intrucat Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, prevede ca dispozitiile acestei legi sunt aplicabile oricarui contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii. In art. 2 din aceeasi lege, se defineste consumatorul ca fiind orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii care incheie un contract in afara activitatii lor autorizate, profesionale sau comerciale. In conformitate cu definitia consumatorului data conform dispozitiilor art. 2 din OG nr. 21/1992, prin notiunea de consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale. Ori, creditul LD0918100011/30.06.2009, a fost acordat reclamantului, ca producator agricol, fiind acordat pentru refinantarea unui credit acordat pentru desfasurarea unei activitati comerciale. Societatea parata nu are in obiectul de activitate activitatea de acordare de credite catre persoanele fizice, creditarea fiind strict limitata doar acordarea de credite pentru dezvoltarea afacerilor. Aceasta activitate de creditare este prevazuta in art. 2 lit. b1.3 din Norma BNR 13 din 2006. Ori, fata de activitatea de creditare pe care o desfasoara societatea parata, precum si fata de faptul ca creditul acordat reclamantului este un credit pentru dezvoltarea activitatii lucrative, rezultand din scadentarul anexat contractului ca acest credit era un credit cu destinatie agro-sezon, imprumutatul fiind un producator agricol, nu sunt incidente contractului atacat dispozitiile Legii nr. 193/2000, fapt care face actiunea promovata inadmisibila. In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, parata solicita sa se constate ca si aceasta exceptie, strans legata de cea invocata mai sus, este fondata. Astfel, Legea nr. 193/2000 se aplica acelor comercianti care incheie contracte cu consumatorii persoane fizice, contracte in afara activitatii lor autorizate, profesionale sau comerciale. Ori, rezulta din scadentarul anexat ca tipul creditului era un credit agro-sezon, deci, societatea parata nu are calitate procesuala pasiva, nefiind un comerciant care acorda credite persoanelor fizice. Mai mult, creditul avea destinatia finantarii unei activitati autorizate, conform atat scadentarului, dar si mentiunii din contract privind destinatia creditului, conform cap. 1 din contract, capitol intitulat: obiectul contractului.
Daca totusi se vor respinge cele doua exceptii invocate, parata considera ca, pe fond, actiunea reclamantului este neintemeiata intrucat, in conformitate cu dispozitiile art. 1 si ale art. 5 din OG nr. 9/2000, dobanda trebuie sa fie stabilita prin act scris, iar partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti. Fata de aceste dispozitii legale si fata de dispozitiile art. 969 din vechiul Cod civil. Codul civil de la 1864, rezulta ca partile pot stabili, prin acordul lor de vointa, valoarea dobanzii. Singura exceptie de la aceasta regula sunt raporturile civile, in care se prevede in mod clar valoarea maxima a dobanzii. Mai mult, OG nr. 13/2011, care a abrogat si a inlocuit OG nr. 9/2000, individualizeaza, in mod clar, ce se intelege prin dobanda contractuala si ce se intelege prin dobanda penalizatoare, si se arata si libertatea partilor de a stabili dobanzi la valoarea dorita de ele, sens in care sunt si dispozitiile art. 2 si cele ale art. 5 din OG nr. 13/2011. Mai mult, din interpretarea per a contrario a dispozitiilor art. 5, rezulta ca, pentru obligatiile care rezulta din raporturile juridice care decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, partile au posibilitatea de a stabili dobanda la valoarea agreata de ele. In acest sens, nu exista nici printre normele Bancii Nationale a Romaniei vreo norma, circulara sau regulament care sa impuna institutiilor de credit vreo limitare in ceea ce priveste dobanzile. Mai mult chiar, art. 3 din Regulamentul BNR nr. 3/2009, prevede ca, in materia acordarii creditelor, normele interne ale institutiilor de credit se constituie intr-un singur act normativ. In baza acestei reglementari legale, societatea parata si-a stabilit un manual de proceduri - norma interna a institutiei - norma care prevede nivelul dobanzii penalizatoare,  numita in continutul contractului de credit, "penalitati", la valoarea de 100 % pe an, in cazul nerestituirii creditului. Politica societatii privind penalitatea s-a materializat prin prevederile contractuale, referitoare la aceasta penalitate. Astfel, prin dispozitiile legale sus-citate, s-a acordat fiecarei institutii de credit libertatea de a-si stabili atat dobanda contractuala cat si dobanda penalizatoare, in functie de politica comerciala, nefiind obligatorie raportarea dobanzilor la dobanda de referinta a BNR-ului. Atat imprumutatul, dar si garantii, la momentul semnarii contractului au luat la cunostinta despre existenta acestei clauze, despre sanctiunile care li se aplica in cazul intarzierii la plata obligatiilor, si cu toate acestea au semnat atat contractul de credit dar si contractele de garantie, asumandu-si riscurile care se impuneau. Atat imprumutatul, dar si cei doi fidejusori nu si-au achitat de buna-voie obligatiile contractuale care le reveneau, la data scadentei obligatiei, iar sanctiunea contractuala, in speta penalitatea contractuala, a devenit operanta, in conditiile in care, conform dispozitiilor art. 52 din Legea nr. 93/2009, contractele de credit si cele de garantie incheiate de institutiile financiare nebancare sunt titluri executorii prin insasi dispozitiile legii.
Cu privire la apararile formulate de reclamant privind clauza abuziva, nenegocierea acestei clauze cu ei, si situatia de inegalitate in care s-ar fi gasit, in primul rand, indeplinirea acestor conditii cerute de Legea nr. 193/2000 este un aspect care nu poate fi retinut, atat timp cat Legea nr. 193/2000 nu este aplicabila situatiei de fata, deci nu se poate constata indeplinirea conditiilor legale unui contract care nu indeplineste cerintele legale pentru ca legea sa ii fie aplicabila.
In ceea ce priveste posibilitatea, sau mai bine spus, imposibilitatea de negociere a clauzelor, nici aceste sustineri nu sunt intemeiate. In primul rand, se stie ca contractele de credit nu se negociaza, fiind contracte de adeziune tipice. Reclamantul avea, insa, posibilitatea sa refuze semnarea contractului si sa apeleze la o alta institutie de credit, pentru a accesa un alt credit in conditii mai avantajoase.
In drept s-au invocat prevederile art. 969 vechiul Cod civil, OG nr. 9/2000, OG nr. 13/2011, Legea nr. 93/2009, privind institutiile financiare nebancare, Regulamentul BNR nr. 3/2009 si Norma BNR nr. 13/2006.
In probatiune s-au anexat inscrisuri (f. 13-18).
Prin raspunsul la intampinare, reclamantul a solicitat sa se dispuna respingerea ca neintemeiate a celor doua exceptii invocate de parata, motivat de faptul ca, potrivit dispozitiilor Legii nr. l93/2000, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Prin prisma acestei legi, se reglementeaza in mod expres relatiile dintre persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice si comercianti, aceste dispozitii putand fi  insa aplicate prin analogie si altor categorii de consumatori.
Parte in contractul aratat este persoana fizica TC. Este irelevanta destinatia microcreditului mentionata in contract, cu privire la admisibilitatea sau inadmisibilitatea cererii. Legea 193/2000 este clara in sensul celei de-a doua exceptii invocate, se impune a fi analizata indreptatirea de a figura ca reclamant sau parat in proces, adica analizarea identitatii dintre dreptul subiectiv dedus judecatii si subiectul activ si pasiv al acestuia.
Dispozitiile legale invocate mai sus definesc comerciantul ca fiind "orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza in acelasi scop in numele sau pe seama acesteia."
Parata este o societate nebancara care acorda credite atat persoanelor fizice cat si juridice, deci este titulara de drepturi si obligatii in raportul juridic dedus judecatii, fiind subiectul pasiv al acestui drept subiectiv.
La termenul de judecata din data de 14.06.2012, numita TS a formulat cerere de interventie in interes propriu prin care a solicitat sa se constate caracterul abuziv al clauzei prevazute in articolul 3 prima liniuta din contractul de microcredit nr. LD0918100010/30.06.2009, incheiat de catre reclamant cu parata SC OMR IFN SA.
In motivare se arata ca, la data de 30.06.2009, TC a contractat un microcredit de la parata in suma de 7.500 lei. Potrivit dispozitiilor contractuale, creditul era rambursabil la maturitate, cu o dobanda curenta de 27% pe an, termenul de restituire a microcreditului impreuna cu dobanzile fiind de 8 luni, conform graficului de rambursare. La articolul 3 se arata ca in caz de nerespectare a obligatiilor de rambursare a imprumutului, beneficiarul va plati o dobanda pentru intarziere la plata obligatiilor asumate cu o rata de 100% pe an, aplicata asupra principalului nerambursat la termen.
Intervenienta isi justifica interesul in prezenta cauza prin prisma faptului ca este codebitor garant, incheindu-se intre aceasta si societatea creditoare un contract de garantie personala (fidejusiune), prin care se obliga in solidar la rambursarea microcreditului. Astfel, clauzele pe care aceasta le considera abuzive, pentru motivele expuse de reclamant in cererea de chemare in judecata si pe care si le insuseste, nereiterandu-le, o prejudiciaza in mod direct. Astfel, prin prisma conditiilor economice deosebite existente pe piata si raportat si la comportamentului anterior al creditoarei, care i-a anihilat orice urma de venit, intervenienta este cea care a preluat, desigur alaturi de reclamant, achitarea ratelor restante ale creditului mai sus amintit.
Clauzele contractului nu au fost negociate, mai mult nu s-a solicitat acordarea unui astfel de credit, semnarea lui fiind impusa de catre reprezentantii creditoarei pentru rambursarea unor alte rate restante. Desi destinatia creditului apare din scripte ca fiind pentru asigurarea fondurilor necesare lucrarilor de insamantari, fertilizari, finantarea achizitionarii de animale pentru ingrasat ori a efectuarii altor cheltuieli curente ca achizitii de motorina, piese de schimb, etc., creditul a fost folosit de catre societatea creditoare, desi nu s-a solicitat acest lucru, pentru rambursarea altui credit.
Intervenienta invedereaza ca nu i s-a comunicat nici ei, nici reclamantei, nici la data incheierii contractului si nici ulterior, vreun grafic de rambursare, care sa cuprinda atat sumele de plata cat si data scadentei ratelor. Datorita acestui fapt, s-a intarziat cu plata acestora, ajungandu-se inevitabil la calcularea de penalitati. Desi orice contract presupune existenta unei negocieri a clauzelor, li s-a impus semnarea acestuia, rata dobanzii penalizatoare fiind mai mult decat exagerata raportat la dobanzile practicate pe piata bancara. Este foarte clar ca exista o disproportie semnificativa intre cele doua prestatii.
Intervenienta considera ca, prin prisma argumentelor invocate mai sus, completate cu argumentele reclamantului, sunt indeplinite cele doua conditii stabilite de lege pentru calificarea clauzei atacate ca fiind abuziva.
In drept s-au invocat prevederile art. 49 alin. l,  2, art. 50 Cod proc.civ. si Legea nr. 193/2000.
Prin notele de sedinta depuse la dosarul cauzei la termenul din 21.06.2012, parata a aratat, referitor la cele invocate de catre reclamant in raspunsul la intampinare depus in sedinta din data de 14.06.2012, care tine loc si de intampinare si cu privire la cererea de interventie in interes propriu formulata de intervenienta TS, solicitand respingerea cererii de interventie formulata, in principal, ca fiind inadmisibila, iar intervenienta nu are calitate procesuala activa, iar in subsidiar, ca fiind neintemeiata; si invoca exceptia  necompetentei teritoriale.
In motivare se arata ca, in ceea ce priveste exceptia necompetentei teritoriale invocata de parata, aceasta exceptie este fondata, si se impune admiterea ei. Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 7 alin.2 si ale art. 10 punct 1 din Codul de procedura civila, instanta competenta sa judece prezenta actiune este Judecatoria Bistrita, oras in care agentia isi are sediul, unde s-a semnat si contractul atacat cu actiune precum si locul unde urma sa se execute obligatia de restituire a creditului. Fata de cele aratate, solicita admiterea exceptiei necompetentei teritoriale astfel cum a fost ridicata.
In al doilea rand, cu privire la raspunsul la intampinare depus, parata sustine ca exceptiile invocate sunt intemeiate si se impune admiterea acestora, iar apararile reclamantului sunt neintemeiate. Insasi Legea nr. 193/2000 stabileste, in mod clar, cadrul ei de reglementare: contractele incheiate intre comercianti si persoanele fizice, in calitate de consumatori, contracte cere exced unei activitati profesionale. In definitia legala a art. 2 din aceeasi lege, consumatorul se defineste ca fiind orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii care incheie un contract in afara activitatii lor autorizate, profesionale sau comerciale. Deci, principala cerinta legala pentru ca Legea nr. 193/2000 sa devina aplicabila oricarui contract incheiat intre un comerciant si un consumator, este ca acel contract sa fi fost incheiat in afara oricarei activitati autorizate, comerciale sau profesionale. Nu se poate sustine ca dispozitiile Legii nr. 193/2000 se aplica prin analogie, si in temeiul principiilor generale ale dreptului, si contractelor incheiate de comercianti cu alte persoane, de exemplu, cu persoanele juridice.
In acest sens, din insusi art. 1 al legii, se prevede ca sub incidenta ei intra orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii. Prin coroborarea art. 1 raportat la definitia consumatorului data de art. 2 din legea nr. 193/2000, rezulta ca sub incidenta acestei legi, intra doar contractele incheiate de comercianti cu consumatorii persoane fizice, contracte incheiate in afara activitatii autorizate a consumatorilor. Mai mult, prin raportare si la dispozitiile art. 1 alin. l din OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorului, se prevede ca statul, prin mijloacele prevazute de lege protejeaza cetatenii in calitatea lor de consumatori, iar definitia data consumatorului conform art. 2 a doua linioara din acelasi act normativ, consumatorul este orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale. In acelasi sens, si dispozitiile invocate de reclamanta, cele din Directiva CE 93/13/CEE, art. 2 lit. b prevede "in sensul prezentei directive: [...] "consumator" inseamna orice persoana fizica sau juridica care, in cadrul contractelor care intra sub incidenta prezentei directive, actioneaza in scopuri care se afla in afara meseriei, a domeniului de afaceri sau a profesiunii sale. Mai mult, sintagma de persoana juridica folosita in directiva europeana face referire la profesiile liberale, care au personalitate juridica distincta si patrimoniu distinct de persoanele fizice care sunt titulare. Creditul a fost acordat pentru refinantarea unui credit acordat pentru desfasurarea unei activizati comerciale. Acest aspect rezulta din insusi Cap. 1 din contract, intitulat "obiectul contractului". Deci, rezulta in mod cert ca actiunea reclamantei este inadmisibila, privit prin prisma dispozitiilor legale invocate lipsind doar elemente esentiale: reclamanta nu este persoana fizica iar scopul acordarii creditului a fost finantarea unei activitatii comerciale.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasiv a societatii parate, aceasta considera ca sustinerile reclamantului sunt nefondate intrucat societatea nu acorda credite persoanelor fizice in afara activitatii lor lucrative sau profesionale. Crediteaza persoane fizice autorizate, doar pentru scopuri profesionale: achizitii de bunuri mobile, bunuri imobile, asigurare de materii prime. Societatea nu are ca obiect de activitate acordarea de credite persoanelor fizice, credite de consum, credite de nevoi personale, credite pentru dobandirea de bunuri imobile sau mobile - proprietate personala. Fata de acest aspect, nu exista dreptul subiectiv dedus judecatii, atat timp cat contractul de credit nu s-a acordat vreunei persoane fizice in afara activitatii sale profesionale. Fata de cerintele legale, mai sus indicate, precum si raportat la faptul ca societatea parata este un comerciant care acorda credite doar pentru activitati comerciale, profesionale, nu are calitate procesuala pasiva, nefiind intrunite cerintele legale.
Cu referire la cererea de interventie, aceasta cerere formulata de cei doi este inadmisibila si se impune respingerea acesteia ca fiind inadmisibila. Astfel, pentru motivele aratate mai sus, precum si pentru cele invocate prin intampinare, cererea de interventie este inadmisibila, contractul atacat neindeplinind conditiile legale pentru a deveni operante dispozitiile Legii nr. 193/2000.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a intervenientei, parata invedereaza ca aceasta a incheiat un contract de fidejusiune, pentru garantarea restituirii creditului acordat reclamantei prin contractul de microcreditul nr. LD0918100011/30.06.2009. Prin acel contract s-au obligat in solidar cu imprumutatul principal la restituirea creditului. In conformitate cu art. 1039, art. 1042 Cod civil, si cu art. 42 Cod com. De asemenea, prin acelasi contract de credit, a inteles sa renunte la beneficiul de diviziune si de discutiune reglementate de art. 1662, art. 1042, art. 1666 si art. 1667 Cod civil. Contractul de microcredit a fost semnat de aceasta in calitate de garant fidejusori. Art. 14 din Legea nr. 193/2000 prevede ca doar consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor legii au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti.
Pe cale de consecinta, intervenienta nu are calitatea de consumator - in primul rand ca nu este titulara contractului incheiat,  imprumutatul fiind reclamantul, precum si datorita faptului ca nu pot invoca incidenta legii pe care i s-a intemeiat actiunea. In consecinta, aceasta nu poate avea calitate procesuala activa.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Potrivit art. 137 alin. 1 C.proc.civ. "instanta s-a pronuntat mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii."
Intrucat in cauza au fost invocate mai multe exceptii procesuale, instanta a stabilit ordinea de solutionare a acestora tinand cont de criteriul conform caruia se va rezolva exceptia procesuala care in caz de admitere face inutila  analiza celeilalte, dupa cum urmeaza: exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei SC OMR IFN SA , exceptia inadmisibilitatii actiunii :
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive SC OMR IFN SA .
Actiunea introductiva formulata de reclamantul TC  este intemeiata pe disp. Legii nr. l93/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, invocandu-se existenta unor clauze contractuale abuzive in contractul de microcredit incheiat de parti. Au fost exemplificate in acest sens clauzele cuprinse in art.3  din contractul de microcredit,  statuandu-se ca in cazul neindeplinirii obligatiei de rambursare in aceasta situatie beneficiarul va plati o dobanda pentru intarziere la plata a obligatiilor cu o rata de l00 % an aplicabila asupra principalului nerambursat la termen; instituirea unor garantii excesive apreciate de reclamanta ca fiind contractele de garantie imobiliara si de garantie mobiliara semnate de parti.
Potrivit art. l din L.l93/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate in caz de dubiu, interpretarea clauzelor contractuale urmand a fi facuta in favoarea consumatorului.      
Art.2 al aceluiasi  act normativ defineste termenii de consumator si de comerciant carora li se aplica dispozitiile acestei legi.  In alin.l se arata ca prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi, actioneaza in scopuri din afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale.  Alin.2 al aceluiasi articol defineste  comerciantul ca fiind orice persoana fizica sau juridica autorizata care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta acestei legi, actioneaza in cadrul activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care actioneaza in acelasi scop in numele sau pe seama acesteia.
 Din definitiile mai sus prezentate inserate in cuprinsul legii , prin comerciant se intelege doar persoana fizica sau un grup de persoane fizice constituit in asociatii care incheie un contract supus incidentei L.l93/2000, in afara activitatii lor comerciale , industriale , de productie, artizanale ori liberale.
Fata de acestea se dovedeste faptul ca, reclamantul nu poate avea calitatea de consumator in sensul L.l93/2000, deoarece asa cum rezulta din dosarul 7949/190/2012 este administratorul unei persoane juridice de drept privat, care isi desfasoara o activitate economica din cele cuprinse in obiectul sau de activitate, creditul acordat reclamantului pentru executarea  lucrarilor de insamantari,fertilizari respectiv finantarea achizitionarii de ingrasamant ,achizitii de motorina ,piese de schimb  facand parte din activitatea comerciala pentru care firma sa  este autorizata.
Prin prisma acestor considerente, instanta  a apreciat ca este inadmisibila actiunea formulata de reclamant impotriva paratei, prin  care solicita a se constata existenta unor clauze abuzive in contractul de microcredit incheiat de parti, actiune intemeiata pe disp.L.nr.l93/2000 cu modificarile si completarile ulterioare, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
Avand in vedere solutia data actiunii principala instanta pe aceleasi considerente de drept s-a respins si cererea de interventie formulata de TS.
Cheltuieli de judecata nu s-au solicitat.
Impotriva Sentintei civile nr.5138/13.06.2013, pronuntata de Judecatoria Bistrita in dosar civil nr.7949/190/2012 a declarat recurs TS, in contradictoriu cu intimata SC. OPPORTUNITY OMR IFN SA Agentia Bistrita Nasaud, solicitand admiterea recursului, respingerea ca neintemeiata a exceptiei inadmisibilitatii, casarea hotararii si trimiterea dosarului spre rejudecare instantei de fond, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului s-a aratat ca, potrivit disp.art.2 alin.1 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori "prin consumator se intelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care, in temeiul unui contract care intra sub incidenta prezentei legi actioneaza in scopuri in afara activitatii sale comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale".  Aceste prevederi sunt urmarea transpunerii in legislatia romana a Directivei 93/13/CEE prin care in art.2 lit.b se defineste "consumatorul ca fiind orice persoana fizica ce in cadrul contractelor reglementate de prezenta directiva actioneaza in scopuri care se afla in afara activitatii sale profesionale.
Dupa cum se poate observa din analiza celor doua acte normative indicate, acestea se aplica nu doar in speta de fata beneficiarului creditului, ci si celorlalte persoane carora prevederile acestuia ii sunt opozabile
In calitate de debitor garant (prevedere cuprinsa in cap.2 din contractul de microcredit) are dreptul si interesul de a exercita orice mijloc de aparare, inclusiv invocarea unei clauze a acestui contract ca fiind abuziva.
Toate partile acestui contract (excluzand bineinteles creditorul) au calitatea de consumator in sensul celor doua acte normative invocate.
Astfel, nu s-a intrat in cercetarea fondului cauzei de catre prima instanta retinandu-se doar ca reclamantul indeplineste functia de administrator al unei societati comerciale (fara vreo proba in acest sens) motiv pentru care s-a respins actiunea ca fiind inadmisibila.  Nu s-a cercetat in ce calitate s-a incheiat acest contract de credit, ce calitate are reclamantul in acea societate comerciala, care este obiectul sau de activitate sau care a fost destinatia reala a creditului.  De asemenea nu s-au analizat nici motivele invocate de recurenta in cererea de interventie, aceasta fiind facuta in interes propriu, astfel ca argumentele de respingere a cererii principale nu pot fi transpuse si asupra cererii de interventie in interes propriu.
Pentru considerentele de mai sus solicita admiterea recursului asa cum a fost formulata.
In drept, invoca disp.art.312 alin.3 si 5, art.304 pct.9 si art.304/1 C.pr.civ.
Tribunalul examinand in baza prev.art.304 si art.304/l C.pr.civ., hotararea atacata prin prisma motivelor de recurs invocate cat si din oficiu a constatat ca aceasta este temeinica si legala nefiind dat nici un motiv de casare sau modificare  a hotararii.