ACTIUNE IN CONSTATARE CLAUZE ABUZIVE. Comisioane. Dobanda. Daune morale

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 26.06.2014 sub nr. 19817/212/2014, reclamantii D.D si D.A.M.C. au chemat in judecata pe parata S.C. V. ROMANIA S.A., solicitand instantei de judecata ca prin hotararea ce va pronunta sa constate ca fiind abuzive clauzele inscrise in contractul de credit nr. 0167605/15.10.2008 la pct. 5 lit. a referitoare la comisionul de risc, respectiv art. 3 din actul aditional nr. 1/19.11.2010 prin care comisionul de risc este redenumit comision de administrare si cea prevazuta la art. 2 din actul aditional nr. 2/19.11.2010; clauza inscrisa la pct. 1 din actul aditional nr. 1/19.11.2010 si pct. 1 din actul aditional nr. 2/19.11.2010 prin care dobanda fixa stabilita prin conventia de credit nr. 0167605/15.10.2008 la pct. 3 lit. a este modificata in dobanda variabila. Totodata, reclamantii au solicitat obligarea paratei la restituirea sumelor de 2149 franci elvetieni reprezentand comision de risc incasat in perioada 15.10.2008- 19.11.2010,  precum si contravaloarea comisionului de risc in cuantum de 1769,94 franci elvetieni incasat incepand cu 19.11.2010 si obligarea la plata dobanzii legale aferente debitului. S-a mai solicitat si acordarea sumei de 2000 franci elvetieni cu titlu de daune morale pentru starea de nesiguranta si incertitudine creata.
In motivare, reclamantii au aratat ca au incheiat cu parata contractul de credit nr. 0167605/15.10.2008 prin care au  imprumutat suma de 40.000 franci elvetieni pe o perioada de 300 luni. La data de 19.11.2010 s-a incheiat actul aditional nr. 1 prin care comisionul de risc a fost redenumit comision de administrare, fiind incheiat totodata si actul aditional nr 2 prin care banca, in mod unilateral, a modificat comisionul de administrare de la valoarea de 0,22% pe luna aplicat la soldul creditului la 0,12 % pe luna. Reclamantii au invederat instantei ca in conventia partilor nu este definit comisionul de risc, respectiv de administrare. Cu atat mai mult, au precizat ca au incheiat cu parata o polita de asigurare pentru un imobil proprietatea reclamantilor, polita menita sa acopere riscurile legate de imobilul luat in garantie conform art. 7 lit. a din conventia de credit. Potrivit mentiunilor din conditiile speciale, comisionul de risc se percepe de banca pentru punerea la dispozitie a creditului, la fel ca si dobanda curenta care este perceputa tot pentru creditul acordat, conform art. 3.1. Prin aceasta clauza, reclamantii apreciaza ca parata a urmarit sa puna in sarcina lor toate riscurile contractului, posibile si viitoare, fiind creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
In ceea ce priveste clauza de modificare a dobanzii din fixa in variabila, s-a aratat ca banca s-a folosit de clauza inserata la pct. 3 lit. d fara a explica notiunea de "schimbare semnificativa pe piata monetara".
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 296/2004, O.G. nr. 13/2011.
In probatiune s-a depus in copie certificata pentru conformitate cu originalul, conventia de credit.
Parata nu a formulat intampinare, dar a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a cererii de chemare in judecata.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de 15.10.2008 intre reclamanti si parata S.C. V. ROMANIA S.A. s-a incheiat conventia de credit nr. 0167605/15.10.2008 avand ca obiect acordarea de catre parata reclamantilor a unui imprumut in cuantum de 40.000 franci elvetieni pentru o perioada de 300 de luni.
Ulterior, s-au incheiat in data de 19.11.2010 actele aditionale nr. 1 si nr.2.
Raporturile contractuale dintre parti intra sub incidenta Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti si consumatori fiind raporturi decurgand din contracte incheiate intre un profesionist si consumator, asa cum sunt definite aceste doua categorii la art. 2 din actul normativ mentionat.
Legea nr. 193/2000 transpune in dreptul intern Directiva 93/13/CEE, directiva care face trimitere la principiul potrivit caruia "persoanele care achizitioneaza marfuri si servicii ar trebui protejate impotriva abuzului de putere de catre cumparator sau furnizor, mai ales impotriva contractelor standard unilaterale si impotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esentiale din contracte.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre profesionisti ?i consumatori, orice contract incheiat intre profesionisti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. (2) In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului. (3) Se interzice profesionistilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Avand in vedere principiul autonomiei (libertatii) de vointa si limitele sale, se retin urmatoarele: contractul nu este doar un acord de vointa, ci vointele si interesele reunite ale partilor , ca acestea se fac pentru utilitatea lor, adica vointa este orientata catre ceva, pentru a satisface un interes. In mod traditional, contractele clasice (negociate) inseamna acordul de vointa al partilor. In realitate, contractul este un summum al vointelor si intereselor partilor. Acordul vointelor inseamna consimtamantul, adica vointa exprimata a partilor care au capacitatea juridica de a contracta.
Continutul contractului inseamna obiectul acestuia (ce vor partile) si cauza incheierii lui (de ce vor partile), adica interesele partilor contractului. Definitia contractului ca acord de vointe si reunire de interese se potriveste doar contractelor negociate. Contractele in care sunt parte profesionistii foarte rar sunt contracte negociate. Unele contracte sunt ne-voite (contracte fortate, contracte de adeziune), vointa uneia dintre parti sau a ambelor lipsind in totalitate, fiind limitata sau fiind alterata de imperativul economic sau psihologic al semnarii contractului.
 Intr-adevar, cele mai multe contracte ale profesionistilor se incheie nu de voie, ci de nevoie. Cand vointa lipseste sau cand vointa este limitata ori este alterata, ceea ce ramane ca element contractual subiectiv si ceea ce da contractului utilitate este interesul partilor.
Interesele partilor trebuie conciliate, prestatiile partilor trebuie sa fie proportionale si coerente iar echilibrul contractual este o cerinta a obligatiilor contractuale implicite de buna credinta si echitate (art. 970 alin.1 si alin.2 din Codul Civil vechi) si al exercitiului util si rezonabil al dreptului.
 Prin leziune plus clauze interzise/abuzive se intelege dezechilibru contractual originar iar prin impreviziune se intelege dezechilibru contractual survenit incheierii contractului. Solidarismul contractual - contractul pe termen lung sau contractul cu prestatii succesive este un parteneriat intre parti in care acestea sunt solidar obligate sa asigure utilitatea contractului, fiecare parte fiind obligata sa puna co-contractantul in postura de a-si realiza interesele si, in acest fel, se asigura perenitatea contractului   
Solidarismul contractual inseamna legatura contractuala intrinseca si profunda pe care contractul o creeaza intre partile contractului, care sunt in solidar obligate sa realizeze continutul contractului, adica interesele fiecareia dintre ele. In contractele pe termen lung sau cu executie succesiva, partile sunt adevarati parteneri la cistig, fiecare dintre parti urmarind un emolument din incheierea si executarea contractului, dar si parteneri la riscurile presupuse de executarea contractului, inclusiv la pierderile generate de existenta sau executarea contractului.
 Fiecare dintre parti are obligatia de a-l pune pe celalalt in postura de a-si realiza interesul urmarit prin incheierea contractului. De aceea, fiecare parte a contractului are dreptul, in contraprestatie, la aceeasi atitudine din partea celuilalt.
Solidarismul contractual pretinde concilierea intereselor partilor, care presupune o justa repartitie intre parti a sarcinilor, riscurilor si profiturilor generate de contract, adica echilibrul contractual.
 Pentru a concilia interesele partilor, continutul contractului trebuie sa raspunda efectiv exigentelor principiului proportionalitatii si principiului coerentei, iar partile sunt datoare la un comportament de natura a permite celuilalt sa isi atinga scopurile pentru care a incheiat contractul.
La momentul incheierii contractului, solidarismul contractual legitimeaza cerinta construirii raporturilor contractuale pe fundamentul echilibrului prestatiilor reciproce, corectand dezechilibrul contractual originar (leziunea sau clauzele abuzive in contractele cu consumatorii).
Legislatia referitoare la clauzele abuzive este o aplicatie a solidarismului contractual, clauzele abuzive fiind o fateta specifica legislatiei protectiei consumatorului a leziunii, care este un dezechilibru contractual originar si care potrivit art. 6 din Legea 193/2000, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator.
Mai mult, potrivit art. 4 si art. 14 din Legea 193/2000 , clauzele abuzive sunt nule, administratia sau sistemul judiciar avand atributia de a constata, chiar si din oficiu, aceasta nulitate.
 Cum profesionistul isi impune vointa printr-un contract de adeziune, ne-negociabil, art. 969 C.civ. vechi nu isi gaseste aplicarea in toate consecintele sale, mai ales ca el trebuie corectat prin raportare la art. 5 C.civ (prin conventiile particularilor nu se poate deroga de la ordinea publica si bunele moravuri, fiind evident ca aceste doua elemente limiteaza libertatea de a contracta si circumscriu efectele contractului in spatiu si timp, in functie de ceea ce este sau nu permis particularilor, la epoca semnarii contractului sau ulterior, in cursul executarii lor).
Inegalitatea economica, tehnica si juridica intre cei doi contractanti este situatia premisa care explica spiritul intregii legislatii privind protectia consumatorilor, care nu poate fi altul decat acela de a remedia dezechilibrul existent la momentul incheierii contractului sau survenit incheierii contractului, prin reglementarea unor norme care contrabalanseaza raportul de putere in favoarea consumatorului si, in acest fel, determinind un dezechilibru juridic in sens contrar.
Legea restabileste echilibrul in contract, suprimand sau atenuand vointa contractuala a profesionistului. Aceeasi competenta de re-echilibrare a prestatiilor partilor o au si instantele, adaptand contractele sau suplinind in contract clauze care n-ar fi putut fi acceptate de profesionist, dar care il protejeaza pe consumator.
Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comerciantilor cu consumatorii, lege care a transpus continutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit in mod expres competenta instantei de judecata de a constata caracterul abuziv al clauzelor din aceste contracte.
 Interpretand aceasta directiva, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit in cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C - 240/98) ca protectia conferita consumatorului de acest act normativ permite judecatorului national sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractual, in masura in care este investit cu formularea unei cereri intemeiate pe ea. Intrucat un asemenea examen presupune existenta in prealabil a unui contract semnat de catre cele doua parti care si-a produs integral sau partial efectele, este neindoielnic ca executarea pentru un anumit interval de timp a obligatiilor asumate de catre consumator nu poate impiedica verificarea continutului sau de catre instanta de judecata. Ca atare, faptul ca aceste contract a fost executat ca atare sau partial de consumatori nu echivaleaza cu acceptarea in integralitate a continutului acestuia, din moment ce el contine clauze abuzive . Ratiunea acestui act normativ consta in pozitia de inferioritate economica, juridic si tehnica a consumatorului in raport cu comerciantul, inferioritate care se manifesta atat in ceea ce priveste puterea de negociere, cat si in ceea ce priveste nivelul de informare. Aceasta situatie il pune pe consumator in postura de a adera la conditiile redactate in prealabil de catre comerciant fara a avea puterea de a influenta continutul lor.
Legea interzice profesionistilor sa includa in contractele lor profesionale clauze abuzive. Legislatia chiar stabileste o lista de clauze considerate ab initio abuzive. In cazul in care, totusi, astfel de clauze sunt inscrise in contract, mai ales daca acesta este un contract pre-formulat, clauzele respective sunt considerate fara efect fata de consumator, pe langa faptul ca ele pot fi declarate nule de instanta, la sesizarea autoritatilor in domeniul protectiei consumatorului sau chiar a consumatorilor, actionind individual sau in asociatii.
Conform art. 6 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comerciantilor cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator, iar contractul va continua sa fie executat de parti doar daca, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi anulat sau reziliat.
 Art. 4 si art. 13-14 din aceeasi Lege 193/2000 permit judecatorului sa intervina in contract, pentru a-l revizui sau reconstrui, dupa ce, in prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicind sanctiunea nulitatii absolute a acestor clauze.
Daca rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul putand fi executat in continuare, judecatorul dispune continuarea sa, de data aceasta de pe pozitii echilibrate ale partilor.
Vointa clientului se rezuma la a semna sau nu contractul, singura sa optiune fiind aceea de a alege intre diferite tipuri standard de contracte , optiune care este si ea controlata de banca, intrucat banca este cea care stabileste scoringul/ratingul clientului, elemente in functie de care, dupa analiza dosarului, banca indica clientului tipul de credit in care se incadreaza conform ratingului.
 Banca insasi recunoaste ca acest contract este unul de adeziune, din documentele depuse la dosar rezultand ca toate riscurile contractului sunt in sarcina consumatorului.
Toate pierderile, inclusiv cele care nu sunt din vina clientilor sunt suportate de client. Situatia initiala  se agraveaza dat fiind ca intre timp s-a ivit criza economica, pentru care numai clientul raspunde, nu si banca.
Dobanda, desi ar trebui sa fie fixa in conformitate cu clauzele contractuale si cu legea, este variabila in functie de vointa bancii sau de fluctuatiile pietei financiare, intrucit printr-o clauza banca si-a asigurat variatia dobinzii in functie de acest element exterior vointei clientului, dar pe care banca il aplica si il interpreteaza dupa cum are interes.
Banca percepe un comision de administrare, de risc, de monitorizare a riscului sau de rezerva minima obligatorie, platibil lunar si aplicat la soldul creditului,  se percep penalitati de intirziere, contractul de credit este titlu executoriu, ceea ce absolva banca de stresul unui proces de drept comun in care sa se obtina un titlu executoriu contra consumatorului, creditul este cesionabil catre recuperatorii de creanta, fara acordul clientului.
 Clauza relativa la dobanda este sub efectul prezumtiei de clauza abuziva, deoarece nu este clar exprimata in contract intrucat intr-un text, contractul spune ca dobanda este fixa pe toata durata contractului, dar la un alineat imediat urmator se arata ca banca poate, totusi, sa modifice in mod unilateral dobanda, in functie de conjunctura economica; adica dobanda ar trebui sa fie fixa, dar prin vointa unilaterala a bancii devine variabila.
Prezumtia de clauza abuziva poate fi ridicata doar prin dovada scrisa, facuta de banca, a caracterului negociat al contractului, si nu doar a unuia sau altuia dintre detaliile contractului (art. 4 alin.3, teza a doua : daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens; asadar, proba nu se poate face nici cu martori, nici cu interogatoriul si, cu atit mai putin, cu expertiza, caci acestea nu sunt probe prezentate de banca, ci provocate de banca).
 Dobanda ar trebui sa fie fixa intrucat asa trebuie sa fie interpretat contractul ("dobinda este fixa, pe toata perioada contractului"). Cand tipul de dobanda nu este clar specificat in contract, se prezuma ca dobanda este fixa, intrucat o astfel de interpretare este in favoarea celui care se obliga iar comisionul de risc este abuziv intrucat este, de fapt, o dobanda mascata, este platit pentru aceeasi prestatie pentru care se plateste deja dobanda, este menit sa asigure banca in contra riscului dat de portofoliul sau de credite neperformante, ceea ce inseamna ca riscul bancii din aceste credite neperformante nu este suportat nici de banca, nici de debitorii neperformanti, ci de debitorii bun-platnici, asa cum sunt si reclamantii.
In cauza dedusa judecatii, procedand la analizarea clauzelor invocate de reclamanti ca fiind abuzive, instanta constata ca acestea se inscriu in definitia legala stabilita de art. 4 alin. 1 din actul Legea nr.193/2000, pentru argumentele ce vor fi expuse in continuare.
In ceea ce priveste prima clauza contractuala criticata ca fiind abuziva este cuprinsa in pct. 5 lit. a din Conditiile Speciale ale conventiei de credit si vizeaza comisionul de risc, in continutul sau fiind prevazut dreptul bancii de a percepe "un comision de risc de 0,22%, aplicabil la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit". Clauza este reluata in art 3 din actul aditional nr 1/19.11.2010 prin care comisionul de risc este redenumit comision de administrare, precum si in art. 2 din actul aditional nr. 2/19.11.2010.
Instanta apreciaza ca riscul in legatura cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil, cu atat mai mult cu cat contractul de credit are caracter comutativ, iar nu aleatoriu, in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre consumator existand dreptul bancii de a recurge la executarea silita a bunurilor acestuia, in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, precum si obtinerea de despagubiri, astfel incat prejudiciul sa fie acoperit.
Instanta constata ca terminologia folosita - comision de risc, nu este descrisa in cuprinsul conditiilor generale ale contractului incheiat de parata pentru ca reclamantii sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc, din moment ce motivatia perceperii acestor comisioane nu este detaliata nici in cuprinsul conditiilor speciale, nici in cel al conditiilor generale ale conventiei de credit.
Considerand ca aceasta clauza contractuala are caracter abuziv, fiind contrara normelor edictate de Legea nr. 193/2000 pentru incheierea valabila a actului dintre comerciant si consumator, instanta va declara nulitatea absoluta a acesteia, pastrand valabile restul prevederilor conventiei de credit vizate, modificate prin actele aditionale propus de parata.
Pe de alta parte, instanta constata introducerea comisionului de administrare care inlocuieste comisionul de risc.
 S-a avut in vedere ca acest comision de administrare, calculat si perceput lunar, disimuleaza, de fapt, un procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creand bancii un avantaj concurential contrar uzantelor cinstite fata de celelalte banci. Acest comision nu reprezinta altceva decat o dobanda mascata care, pe langa faptul ca lezeaza interesele economice ale clientului, aduce atingere si mediului concurential al bancii, dezavantajand bancile concurente prin prezentarea unor dobanzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision.
In ceea ce priveste a doua clauza contractuala criticata ca fiind abuziva, aceasta este cuprinsa in pct. 1 din actul aditional nr 1/19.11.2010 si actul aditional nr 2/19.11.2010, prin care dobanda fixa stabilita la pct. 3 lit. a din conventia de credit este modificata in dobanda variabila. Astfel, "Banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua structura a ratei dobanzii; Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii".
In primul rand, instanta constata ca partile au stipulat in art. 3 lit. a din aceleasi conditii speciale ale conventiei de credit, clauza potrivit careia rata dobanzii curente este de 3,99 % pe an - dobanda fixa.
Ca atare, desi prin acordul lor concordant partile au stabilit perceperea unei dobanzi procentuale fixe, banca a stipulat intr-un paragraf ulterior dreptul sau de a modifica rata dobanzii curente in ipoteza aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara. Aceasta clauza de impreviziune a efectelor contractului in cazul schimbarii imprejurarilor avute in vedere la momentul incheierii sale, precum si urmatoarele clauze ce vor face obiectul analizei instantei, neprobate de parata ca fiind negociate direct cu reclamantii, instanta le va aprecia ca fiind clauze standard preformulate, prin raportare la dispozitiile art. 4 alin. 3 teza finala din Legea nr. 193/2000.
In al doilea rand, aceasta clauza creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, oferind paratei dreptul discretionar de a revizui rata dobanzii curente si, implicit dreptul de a o incasa in detrimentul reclamantilor, fara ca noua rata sa fie negociata cu acestia, desi efectele manifestarii unilaterale de vointa a paratei se repercuteaza in mod esential asupra patrimoniului reclamantilor. Astfel, in timp ce banca are dreptul de a stabili in mod unilateral o dobanda majorata si de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamantilor este acela de a fi informati asupra acestui fapt, urmand a se conforma, pe cale de consecinta, prescriptiilor clauzei, fara a avea posibilitatea de a se opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.
Astfel, clauza care da dreptul comerciantului de a modifica, in mod unilateral, clauzele contractuale, fara a avea un motiv, specificat in contract si acceptat de consumator prin semnarea acestuia, este considerata abuziva ex lege.
Instanta apreciaza ca motivul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, ce confera dreptul bancii de revizui unilateral structura ratei dobanzii, fara prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat in termeni clari si neechivoci, astfel incat se poate considera ca acesta nu reprezinta un motiv in intelesul Legii nr. 193/2000.
Pentru a retine stipularea in contract a unui motiv de natura a conduce la revizuirea ratei dobanzii este necesara prezentarea unei situatii clare, corespunzator descrisa, care sa ofere clientului posibilitatea de a cunoaste, din momentul incheierii contractului, aspectul majorarii ratei dobanzii, in ipoteza producerii situatiei vizate.
Caracterul constient al actului juridic impune ca subiectul de drept civil sa aiba puterea de a aprecia efectele juridice pe care le implica perfectarea sa, avand reprezentarea corecta si determinata a consecintelor actului juridic pe care il semneaza.
Plecand de la premisele cerintei de previzibilitate a actelor normative si a regulii de drept civil potrivit careia actul juridic se impune partilor intocmai ca legea, avand forta obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 969 alin. 1 Cod civil, se deprinde concluzia ca si actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel incat consumatorul sa poata anticipa producerea consecintei in ipoteza producerii situatiei.
Avand in vedere ca, pe de-o parte, piata financiara evolueaza diferit in functie de indicele la care se raporteaza, precum si ca, pe de alta parte, cuvantul semnificativ, caracterizand amplitudinea schimbarii intervenite, nu confera un criteriu determinat in mod obiectiv, nefiind de natura de acorde posibilitatea unui observator independent de a aprecia asupra incidentei situatiei vizate, instanta considera ca motivul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara nu este obiectiv determinat sau determinabil, astfel incat se poate sustine ca prevederea contractuala analizata mentioneaza dreptul exclusiv si discretionar al bancii de a modifica rata dobanzii, fara stipularea unui motiv ce poate fi acceptat de consumator in deplina cunostinta de cauza.
Pe de alta parte, chiar daca s-ar accepta ca fiind indeplinita conditia "motivului intemeiat", pentru ca o astfel de clauza sa nu fie abuziva, ar trebui, conform art.1 lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000, ca, in urma revizuirii ratei dobanzii, clientul sa aiba libertatea de a rezilia imediat contractul: "sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul."O astfel de posibilitate nu este insa prevazuta in contractul de fata, astfel ca, indiferent de alte consideratii, clauza analizata este abuziva.
In ceea ce priveste actiunea in restituirea prestatiilor, aceasta este intemeiata pe plata nedatorata, ca urmare a disparitiei fundamentului executarii prestatiei reclamantilor, prin declararea nulitatii clauzelor contractuale in baza carora reclamantii si- au executat obligatiile, respectiv 2149 franci elvetieni    reprezentand sume percepute cu titlu de comision de risc  in perioada 15.10.2008- 19.11.2010  si 1769,94 franci elvetieni comision de administrare incepand cu data de 19.11.2010.
Raportand situatia de fapt la dispozitiile art. 992 si urm. din Codul civil., ce reglementeaza institutia platii nedatorate, instanta constata intrunirea cumulativa a conditiilor acesteia, din moment ce prestatia efectuata de reclamant - solvens cu privire la comisionul de risc /comisionul de administrare a avut semnificatia operatiei juridice a unei plati, ca datoria vizata, desi a existat initial, a disparut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiintarii clauzelor contractuale respective prin aplicarea sanctiunii nulitati absolute, si ca, in ipoteza restituirii platii efectuate in temeiul unei obligatii lovite de nulitate absoluta, legea nu impune conditia erorii solvensului, acesta avand dreptul sa pretinda restituirea prestatiei, in caz contrar eludandu-se efectele nulitatii absolute.
Pentru aceste considerente, dand efect obligatiei de restituire ce incumba paratei - accipiens si apreciind ca aceasta a fost de rea-credinta, cunoscand caracterul abuziv al clauzelor stipulate in contractele de credit preredactate si neputand invoca in sprijinul sau necunoasterea Legii nr. 193/2000, instanta o va obliga la plata catre reclamanti a sumei in cuantum de 2149 franci elvetieni    reprezentand sume percepute cu titlu de comision de risc  in perioada 15.10.2008- 19.11.2010  si 1769,94 franci elvetieni comision de administrare incepand cu data de 19.11.2010.
Totodata, instanta constata ca sunt pe deplin indeplinite conditiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobanzilor si anume: obligatia paratei consta in plata unei sume de bani, obligatia este lichida si exigibila, iar prin neplata la scadenta a sumei de bani datorate se prezuma ca lipsa de folosinta a acesteia a produs reclamantilor un prejudiciu, ce se impune a fi reparat prin acordarea dobanzii legale calculate pe durata intarzierii in executare.
Prin urmare, se va obliga parata sa plateasca reclamantilor dobanda legala aferenta debitului datorat de la data incasarii pana la data platii efective.
In ceea ce priveste capatul de cerere privind obligarea paratei la plata sumei de 2000 franci elvetieni cu titlu de daune morale, instanta urmeaza a- l respinge ca neintemeiat pentru urmatoarele considerente:
Pentru acordarea daunelor morale, practica judiciara a statuat o serie de criterii obiective, pentru care cel in cauza dovedeste ca prestigiul, onoarea, reputatia sau demnitatea sa au fost afectate prin fapta paratului.
  Acordarea unor daune morale este conditionata de producerea unui minim de probe si de indicii din care sa rezulte atat existenta prejudiciului moral adus reclamantului, cat si intinderea acestuia.
In prezenta cauza, recsamantii nu au facut dovada modalitatilor in care prejudiciul moral invocat s-a manifestat, limitandu- se a invedera instantei ca starea de teama, stress si incertitudine resimtita ca urmare a faptului ca banca a transformat discretionar rata dobanzii din fixa in variabila reclama o reparatie banesca sub forma acordarii de daune morale.
Astfel, reclamantii nu au facut dovada modalitatilor in care prejudiciul moral invocat s-a manifestat. Orice incident de natura celui descris in speta implica, inerent, o stare de tensiune, dar aceasta nu este suficienta pentru a da dreptul la plata unor despagubiri, atat timp cat nu sunt afectate valori personale importante, nu sunt cauzate suferinte deosebite, ce nu se justifica in mod rezonabil, de pilda, pentru ca, in caz contrar, s-ar ajunge la angajarea raspunderii pentru prejudiciul moral doar in baza afirmatiilor celui interesat. Astfel, nu orice prejudiciu da dreptul la o compensatie baneasca, ci numai cel de o anumita gravitate, in conditiile concrete ale faptului prejudiciabil.