Litigiu cu profesionistii - inghetarea cursului de schimb la data incheierii contractului
(Decizie nr. 459/AC din data de 16.06.2016 pronuntata de Tribunalul Neamt)Prin sentinta civila nr. 2362/30.06.2015, Judecatoria Piatra Neamt a respins, ca nefondata, cererea formulata de reclamantii B. D. M. si B. M., in contradictoriu cu parata P. B. R. S.A.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
In fapt, la data de 16.07.2007, reclamantii B. D. M. si B. M. au incheiat cu parata P. Bank R. S.A., prin Sucursala Piatra Neamt, contractul de credit nr. prin care reclamantii au luat un credit in valoare de 57.250 CHF pe o durata de 30 de ani, respectiv 360 de rate lunare. Potrivit art. 1.2 din contract, dobanda este variabila, calculata in functie de indicele de referinta si de marja bancii, indicele de referinta fiind LIBOR la trei luni, iar marja este de 4,2% puncte procentuale pe an, variabila.
In art. 1.3, lit. b si c din contract se stipuleaza: „Pentru creditul acordat imprumutatul va plati bancii urmatoarele comisioane: ...b) comision de rambursare anticipata stabilit ca procent: - pentru primii cinci ani (inclusiv): 2% plus dobanda aferenta primelor sase luni considerate promotionale; dupa cinci ani: 2% (minim 100 EUR sau echivalent USD/RON/CHF). Procentul de 2% al comisionului de rambursare anticipata se aplica la suma rambursata in avans. Acest comision se plateste la data rambursarii anticipate si poate fi modificat din timp in timp de catre banca. c) in situatia in care imprumutatul solicita si banca accepta, modificarea valutei, duratei sau altor conditii ale creditului, Banca poate percepe un comision de conversie de 3,0% (minim 100 EUR sau echivalent USD/RON/CHF), aplicat la soldul creditului.”
Potrivit art. 3.1, „Creditul se acorda prin cont separat de imprumut. Imprumutatul va efectua tragerea creditului integral, cu ordin de plata, prin transfer in contul sau curent”.
Art. 5.1 prevede urmatoarele: „Dobanda la creditul acordat este stabilita ca un procent anual si este, la data incheierii contractului, cea mentionata la art. 1.2. In cazul tipului de dobanda variabila, aceasta se revizuieste la fiecare trei luni in functie de noua valoare a indicelui de referinta si marja bancii, prima modificare avand loc la 6 luni de la data tragerii. Dobanda este stabilita in functie de indicele de referinta la care se adauga marja variabila a bancii care la data incheierii contractului este cea mentionata la art. 1.2. Dobanda se poate modifica in functie de variatia indicelui de referinta si a marjei, conform deciziei bancii. In cazul in care indicele de referinta variaza cu minim 0,25 puncte procentuale (in plus/in minus) fata de valoarea initiala a acestora/la cea mai recenta modificare, dupa caz, banca poate modifica dobanda in consecinta, in orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobanda se aplica asupra soldului existent al creditului la data modificarii acesteia”.
La art. 5.4 partile au stipulat astfel: „Avand in vedere faptul ca dobanda poate varia in functie de indicele de referinta, informatie publica, imprumutatul este obligat sa urmareasca fluctuatiile indicelui de referinta si sa se prezinte la banca ori de cate ori va fi necesar pentru a primi noul Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat/coplatitor si garant, fara a fi necesara semnatura lor si indiferent daca acestia au primit sau nu Graficul de rambursare. In cazul in care banca modifica marja, conform deciziei sale, noua rata a dobanzii va fi comunicata imprumutatului prin scrisoare impreuna cu nou Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat. In cazul majorarii dobanzii, ca urmare a maririi marjei bancii, imprumutatul are dreptul sa declare bancii, in interval de 30 de zile de la comunicarea ratei dobanzii, ca nu accepta noile rate ale dobanzii. In aceasta situatie, imprumutatul se obliga sa restituie limita de creditare pe care a utilizat-o impreuna cu dobanzile si comisioanele datorate pana la data platii in acelasi interval de 30 de zile, banca nepercepand costuri suplimentare. Daca termenul de mai sus este depasit, se considera ca imprumutatul a acceptat modificarea dobanzii.”
Mai departe, la art. 6.3 partile au convenit ca: „Imprumutatul este obligat ca cel tarziu in ziua scadentei sa constituie suma necesara rambursarilor in contul curent deschis la banca, in valuta prevazuta in graficul de rambursare. Imprumutatul, coplatitorul si garantul mandateaza banca sa debiteze unilateral orice cont al imprumutatului/coplatitorului, garantului deschis la banca, de unde aceasta poate incasa orice suma datorata de imprumutat/coplatitor, garant, la scadentele prevazute in prezentul contract. Daca moneda oricarui astfel de cont difera de moneda in care sunt datorate obligatiile de plata, banca poate utiliza disponibilitatile respective pentru a cumpara o suma egala cu cea in moneda obligatiilor de plata, aplicand cursul sau de schimb si poate debita contul respectiv cu costul aferent cumpararii si alte taxe, dupa caz”.
Ultimul articol criticat de reclamanti este art. 6.5 potrivit caruia „Fiecare plata facuta de catre imprumutat in contul datoriilor sale rezultate din prezentul contract va fi efectuata in contul sau curent deschis la banca, iar aceasta pe seama sumelor platite de imprumutat va stinge datoriile acestuia in urmatoarea ordine: a) cheltuieli cu reinscrierea ipotecii sau cu inscrierea privilegiului procuratorului de fonduri, cheltuieli de judecata si executare; b) comisioane si alte cheltuieli aferente creditului, inclusiv primele de asigurare; c) penalitati; d) dobanda restanta; e) credit restant; f) dobanda curenta; g) credit curent”.
Practic, prin actiunea de fata, reclamantii au invocat caracterul abuziv al clauzelor suscitate si au solicitat inghetarea cursului de schimb valutar franc elvetian/leu romanesc la data incheierii contractului si stabilirea unei dobanzi de 4,2%/an, cu restituirea sumelor achitate in plus.
Din actele depuse la dosar de reclamanti rezulta ca acestia s-au adresat Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Piatra Neamt la data de 25.02.2014 si la data de 01.04.2014.
Totodata, la data de 14.03.2014, reclamantul i-a solicitat bancii parate sa-i puna la dispozitie o serie de informatii.
Ca urmare a demersurilor anterior expuse, la data de 28.03.2014, Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Piatra Neamt i-a comunicat reclamantului B. D. M. un raspuns cu privire la reclamatia depusa, aflat la fila 28 din dosar, in cuprinsul caruia, referitor la modificarea unilaterala a marjei de catre banca, s-a facut precizarea ca reclamantul nu a notificat banca, in temeiul art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, astfel incat raporturile contractuale se deruleaza in baza actului aditional implementat tacit care au mentinut valoarea marjei fixe de 6,2% stabilita conform Notificarii nr..
Potrivit art. II din Legea nr. 188/2010, „(1) Actele adi?ionale incheiate ?i semnate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi in vederea asigurarii conformita?ii contractelor cu prevederile ordonan?ei de urgen?a a Guvernului nr. 50/2010 i?i produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agrea?i intre par?i. (2) Actele adi?ionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, i?i vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excep?ia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.”
In cuprinsul raspunsului la reclamatia formulata de reclamant, s-a mai mentionat ca banca a pus la dispozitie Notificarea nr., transmisa prin posta impreuna cu noul grafic de rambursare si borderoul postal cu data de 22.04.2009.
In privinta anularii comisionului de rambursare anticipata, s-a precizat ca acesta a fost eliminat incepand cu 19.09.2010, ca urmare a alinierii la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, prin emiterea de catre banca a actului aditional implementat tacit.
Referitor la comisionul de conversie mentionat la art. 1.3 din contract, s-a mentionat ca si acesta a fost modificat prin actul aditional mentionat, in sensul ca acest serviciu suplimentar, prestat la cererea expresa a clientilor, este inclus in categoria celor pentru care imprumutatul trebuie sa achite „un comision unic in valoare de 30 EUR sau echivalent in RON”.
La data de 25.04.2014, reclamantul s-a adresat Oficiului pentru Protectia Consumatorilor Piatra Neamt precizand ca el considera ca reclamatia sa a fost solutionata pe cale amiabila (fila 34 din dosar).
Ulterior, la data de 30.04.2014, reclamantul i-a inaintat bancii o propunere de modificare a contractului de credit in sensul stabilirii unei marje fixe de dobanda de 4,2%, in schimbul renuntarii la reclamatia formulata si la solicitarea oricaror sume incasate.
La data de 09.07.2014, reclamantii B. D. M. si B. M. au incheiat cu parata P. B. R. S.A. actul aditional nr. 1 la contractul de credit nr., depus la filele 31-32 din dosar. Potrivit art. 1 din acest act aditional partile au convenit sa modifice prevederile contractului de credit privind marja, in sensul ca, incepand cu actul aditional, marja aplicabila creditului se diminueaza cu 2 puncte procentuale si este de 4,2% puncte procentuale pe an, astfel incat dobanda creditului este formata din indicele de referinta LIBOR la 3 luni si marja mentionata.
La aceeasi data, reclamantul a dat o declaratie prin care a precizat ca renunta la orice actiune in legatura cu reclamatia sa, nemaiavand niciun fel de pretentie fata de banca (fila 33 din dosar).
In drept, instanta de fond a retinut ca reclamantii au calitatea de consumatori atunci cand invoca prevederile contractului de credit incheiat cu parata, care are calitatea de comerciant, asa cum sunt definite aceste notiuni de art. 2 din Legea nr. 193/2000 invocata de catre reclamanti. Totodata, instanta a apreciat ca, in speta, contractul de credit supus analizei este un contract incheiat pentru prestarea de servicii, in sensul art. 1 din Legea nr. 193/2000. Asadar, raporturile juridice dintre parti intra in domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre consumatori si comercianti.
Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 impune indeplinirea cumulativa a doua conditii pentru a se putea retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale si anume: 1) clauza sa nu fi fost negociata direct si 2) ea sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintei bunei-credinte. Art. 4 alin. 6 insa excepteaza de la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale pe cele ce definesc obiectul principal al contractului si pe cele ce satisfac cerintele de pret si de plata, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil. Acest text transpune intocmai in legislatia interna dispozitia comunitara prevazuta la art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE care are in vedere doua tipuri de clauze: cele referitoare la definirea obiectului contractului si cele referitoare la caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei.
Este de subliniat ca reclaman?ii au criticat laolalta mai multe clauze contractuale, precizand insa expres ?i limitativ cerin?ele lor, care vizeaza exclusiv inghetarea cursului de schimb la data incheierii contractului si stabilirea unei dobanzi de 4,2% pe an. Asadar, instanta nu va analiza clauzele criticate de reclamanti decat din perspectiva celor doua cerinte, in conformitate cu principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil, definit la art. 9 alin. 2 din Codul de procedura civila (“Obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor.”)
Cu privire la cererea ca restituirea ratelor sa se faca avand in vedere cursul de schimb valutar franc elvetian/leu romanesc la data incheierii contractului.
Reclamantii si-au intemeiat aceasta cerere pe constatarea caracterului abuziv al mai multor clauze contractuale, aratate in petitul actiunii, insa care, prin continutul lor, nu vizeaza acest aspect al raporturilor juridice dintre partile contractante, cu exceptia clauzei de la art. 6.3 din contractual de credit care prevede ca “Imprumutatul este obligat ca cel tarziu in ziua scadentei sa constituie suma necesara rambursarilor in contul curent deschis la banca, in valuta prevazuta in graficul de rambursare. ...” Celelalte clauze considerate de reclamanti ca abuzive sunt apreciate de instanta ca neavand relevanta in privinta obligatiei reclamantilor de a suporta diferentele de curs valutar.
Reclamantii au sustinut ca au primit creditul in lei, respectiv echivalentul in lei al sumei de 57.250 CHF, motiv pentru care se impune ca si restituirea imprumutului sa se faca tot in lei, iar nu in franci elvetieni.
De asemenea, reclamantii au considerat ca banca obtine astfel profit atat din dobanda raportata la francul elvetian, cat si din diferenta de curs pentru o valuta care a crescut in mod exceptional.
Contrar sustinerilor reclamantului, instanta constata ca nu exista nici o clauza contractuala care sa prevada in mod expres ca diferentele de curs valutar urmeaza a fi suportate de imprumutat. Acest lucru se deduce, insa, din clauza inscrisa la art. 6.3, mentionata anterior.
Pentru a retine caracterul abuziv al clauzei referitoare la rambursarea creditului inscrise in art. 6.3 din contract, instanta a analizat conditiile prevazute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.
In ceea ce priveste caracterul nenegociat al clauzei, instanta retine ca, intr-adevar, contractele de credit sunt contracte de adeziune, majoritatea prevederilor sunt preformulate, clientii fiind pusi in fata unei optiuni reduse la a accepta incheierea contractului, asa cum este acesta redactat, sau a refuza incheierea lui. In plus, reclamantii au sustinut ca valuta de acordare a creditului a fost determinata de conditiile de creditare, ei incadrandu-se numai pentru contractarea unui credit in franci elvetieni, neindeplinind conditiile pentru a contracta un credit in lei sau in euro. Asadar, valuta de acordare a creditului nu a putut fi negociata. Sarcina probei unei negocieri a clauzei privind restituirea creditului in franci elvetieni ii revenea paratei, potrivit art. 4 alin. 3 teza ultima din Legea nr. 193/2000. Parata insa nu a probat acest aspect. Este asadar indeplinita prima conditie.
Instanta apreciaza insa ca aceasta clauza nu era de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintei bunei-credinte, la momentul incheierii contractului. Aceasta analiza trebuie intr-adevar facuta prin raportare la momentul incheierii contractului, aspect care deriva si din prevederile art. 4 din Directiva 93/13 care are urmatorul cuprins: „(1) Fara sa aduca atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciaza luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s a incheiat contractul ?i raportandu se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstan?ele care inso?esc incheierea contractului ?i la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.”
In schimb, reclamantii au invocat survenirea unui dezechilibru semnificativ in momentul in care cursul de schimb franc elvetian/leu romanesc a crescut in mod exceptional, asadar prin raportare la un moment ulterior incheierii contractului, in perioada de executare a acestuia. Din acest moment, obligatia reclamantilor de a rambursa creditul in valuta in care l-au contractat a devenit prea oneroasa in raport cu obligatia lor, asa cum era configurata la momentul incheierii contractului. Dezechilibrul invocat de catre reclaman?i vizeaza deci numai propria lor obligatie de rambursare a creditului in franci elvetieni. Aceasta nu se circumscrie insa ruperii echilibrului dintre drepturile si obligatiile partilor contractante, la momentul incheierii contractului de credit, ci mai degraba este specifica teoriei impreviziunii, asa cum a aratat parata in cuprinsul intampinarii, dar fara ca reclamantii sa-si intemeieze cererea pe aceasta institutie de drept civil, motiv pentru care instanta nu va analiza ac?iunea formulata de reclaman?i invocand un alt temei juridic.
Este de subliniat ca nu se poate re?ine reaua-credin?a a paratei in momentul incheierii contractului de credit, cre?terea excep?ionala a cotatiei francului elve?ian fiind imprevizibila inclusiv pentru banca.
Instanta retine ca aceasta clauza privind rambursarea creditului in valuta din graficul de rambursare nu este exceptata de la analiza caracterului abuziv intrucat nu vizeaza nici definirea obiectului principal al contractului si nici satisfacerea cerintelor de pret si de plata, asa cum rezulta fara indoiala din Decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauza Kasler vs. OTP, invocata si de catre reclamanti. Insa interpretarea data de reclamanti acestei hotarari a instantei europene nu poate fi acceptata de instanta. Situatia din respectiva speta a vizat un alt aspect si anume imprejurarea ca la eliberarea sumei imprumutate banca a aplicat cursul de schimb la cumparare pe care il aplica valutei respective, iar la rambursarea creditului banca a aplicat cursul de schimb la vanzarea monedei straine. Decizia instantei europene nu priveste deloc problema rambursarii creditului la cursul de schimb de la data acordarii creditului sau cel de la data platii ratelor, ci vizeaza rambursarea creditului la cursul de schimb la cumparare/la vanzare avut in vedere la deblocarea sumei imprumutate.
Cu privire la cererea ca dobanda perceputa de banca sa fie de 4,2% pe an
Prima instan?a apreciaza ca toate clauzele indicate de reclamanti in petitul actiunii referitoare la dobanda au fost modificate prin actul aditional nr. 1 din data de 09.07.2014 prin care partile au convenit aplicarea unei dobanzi variabile formate din indicele de referinta LIBOR la 3 luni si marja fixa de 4,2% puncte procentuale pe an. Fata de aceasta modificare survenita prin acordul de vointa al partilor contractante, instanta considera ca toate criticile reclamantilor privind calcularea dobanzii prin stabilirea unei marje in mod unilateral de catre banca au ramas fara suport contractual.
In consecinta, instanta a respins ca nefondate primele doua capete de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind obligatia reclamantilor de a suporta diferentele de curs valutar si privind posibilitatea bancii de a modifica unilateral rata anuala a dobanzii.
Cat priveste capatul trei de cerere avand ca obiect obligarea bancii sa adapteze contractul de credit si graficul de rambursare, precum si capatul patru de cerere avand ca obiect restituirea sumelor de bani achitate in plus prin efectul clauzelor criticate prin actiune, acestea au un caracter accesoriu, solutia ce urmeaza a fi data acestora depinzand de solutia data primelor doua capete de cerere. Asadar, urmeaza a fi respinse si aceste doua capete de cerere.
Desi parata a solicitat, in cuprinsul intampinarii, obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, nu au fost depuse la dosar inscrisuri doveditoare privind efectuarea in mod real a unor astfel de cheltuieli, judecatoria respingand aceasta solicitare.
Reclamantii B. D. M. si B. M. au formulat apel, in termenul legal, impotriva sentintei civile nr. 2362/30.06.2015 solicitand admiterea acestuia, casarea sentintei de fond si, in rejudecare, admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In motivarea apelului au aratat ca, in fapt, au formulat cererea de chemare in judecata a S. P. B. S.A. - Piatra Neam? pentru a se constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale ale contractului de credit nr. , cuprinse la: art. 1.2, art. 1.3 pct. b si c, art. 3.1, art. 5.1, art. 5.4, art. 6.3 si art. 6.5, privind obligatia acestora, in calitate de consumatori (imprumutati), de a suporta diferentele de curs valutar si, in consecinta, instanta sa dispuna inlocuirea acestor clauze, in sensul ca restituirea ratelor urmeaza a se face avand in vedere cursul de schimb valutar franc elvetian (CHF)/leu romanesc (RON) la data incheierii contractului.
Au mai solicitat sa se constate caracterul abuziv al clauzelor conform carora parata poate modifica unilateral rata anuala a dobanzii in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii si, in consecinta, instanta sa dispuna inlocuirea acestor clauze, in sensul ca dobanda perceputa de banca este cea initiala, de 4,2%/an; sa fie obligata parata sa adapteze contractul de credit si graficul de rambursare in sensul celor solicitate mai sus si sa fie obligata sa le restituie sumele achitate in plus pana in prezent prin efectul clauzelor abuzive mentionate.
Instanta de fond a respins actiunea ca neintemeiata, la primul termen, fara a administra nici o proba in dosar si fara a pune in discutia partilor actele dosarului.
In opinia apelantilor hotararea instantei de fond este atat nelegala cat si netemeinica pentru urmatoarele considerente:
1. Intai trebuie sa se constate ca instanta, desi retine caracterul „de adeziune” al Contractului de credit, mentioneaza in mod repetat ca reclamantii au fost de acord cu, clauzele abuzive, a se vedea pag. 15 la art. 5.4..., la art. 6.3, fapt, pe care isi motiveaza mai tarziu solutia. Ori daca retine caracterul contractului ca fiind de adeziune, este clar ca nu poate sa retina si acordul lor, atata vreme cat ei solicita anularea clauzelor abuzive;
2. Tot la pag. 15 din hotararea instantei de fond, la mijlocul paragrafului 2 (Art. 5.1...), de asemenea instanta, retine ca parata poate modifica dobanda in functie de marja fixa care este variabila dupa cum vrea banca, dar considera ca este corect acest lucru;
3. Nu in ultimul rand, tocmai pentru ca nu s au discutat inscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta de fond, pentru a pronunta solutia criticata, are in vedere declaratia reclamantului, de la pag. 34, declaratie care nu are legatura cu cauza. Declaratia data la data de 09.07.2015, prin care reclamantul a renuntat, acesta a renuntat doar la pretentiile privind revenirea bancii la marja fixa de 4,2% si nu la altceva. A se vedea reclamatia formulata si care s a rezolvat prin actul aditional mentionat. Deci reclamantul - apelant, a renuntat la pretentiile revenirii bancii la marja de 4,2%, pentru ca aceasta s a concretizat prin actul aditional, si nu asa cum interpreteaza instanta de fond, in mod gresit, si anume ca ar fi renuntat la orice pretentie in abstracto impotriva bancii. De altfel, asa cum rezulta si din declaratie, este vorba de reclamatia privind doar revenirea la marja de 4,2%. La acel moment, nu se discuta altceva. Cu atat mai mult cu cat, asa cum se poate vedea, si aceasta declaratie este tip si data pe tipizatul bancii, deci nu se poate spune ca reprezinta vointa declarantului, fiind tot un fel de adeziune.
4. Mai mult, instanta de fond nu a avut in vedere nici unul din motivele cererii de chemare in judecata, de exemplu cursul de schimb la care banca te punea sa platesti CHF, desi nu ti a dat CHF, apoi faptul ca banca, neavand CHF sa ti dea, a cumparat la ce curs a vrut ea, apoi te obliga sa i restitui la cursul care il doreste aceasta, ceea ce este profund nelegal, cu atata mai mult cu cat nu ti a dat CHF.
Intimata P. B. R. S.A. a formulat intampinare prin care solicitat respingerea apelului, cu urmatoarele argumente:
In fapt, prin actiunea introductiva formulata, reclamantii solicita instantei sa constate caracterul abuziv al unor clauze inserate in Contractul de credit nr., precum si restituirea tuturor sumelor de bani ce decurg din aceste clauze abuzive.
Referitor la art.1.2. din contract, dobanda este variabila, caculata in functie de indicele de referinta si de marja bancii, indicele de referinta Libor la trei luni, iar marja este de 4,2 puncte procentuale pe an, variabila.
In mod corect instanta de fond a retinut faptul ca, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Piatra Neamt a raspuns petiei formulate de apelanti ca nu a fost notificata Banca, in temeiul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 288/2010, astfel incat, raporturile contractuale se deruleaza in baza actului aditional implementat tacit, prin care s-a mentinut valoarea marjei fixe de 6,2%, stabilita conform Notificarii 10413/2009.
Referitor la art. 1.3 privind comisionul de rambursare anticipata, ca urmare a alinierii contractelor la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, acesta a fost eliminat, iar referitor la comisionul de conversie, prin acelasi act aditional, acesta va fi perceput in suma unica de 30 euro si doar la cererea expresa a imprumutatilor.
Referitor la art. 5.1 si 5.4, instanta de fond a respins in mod legal si temeinic sustinerile apelantilor.
Initial, la art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, legiuitorul a statuat ca dobanda va fi raportata la fluctuatiile indicilor de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja fixa, iar ulterior, dispozitiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 au fost modificate prin Legea nr. 288/2010, creditorul avand obligatia de a adauga o anumita marja fixa (cea existenta la momentul intrarii in vigoare a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2010) la indicele de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR sau la rata dobanzii de referinta a BNR. In acest context, incepand cu data de 17.09.2010, avand in vedere dispozitiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, Contractul de credit a fost aliniat la dispozitiile O.U.G. nr. 50/2010, obligatorii la acea data. In concret, avand in vedere faptul ca, la momentul intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 (21.06.2010), marja Bancii era de 4,3%, prin actul aditional de implementare a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2010, incheiate la data de 17.09.2010, Banca s-a conformat exigentelor acestui act normativ, marja Bancii fiind, incepand cu acea data, fixa (respectiv, de 6,3 puncte procentuale).
Asadar, prin actul aditional de implementare a dispozitiilor OUG nr. 50/2010, marja Bancii a fost "inghetata" la un cuantum fix, pentru viitor.
Astfel, Banca a pus in practica vointa legiuitorului de a-i proteja pe consumatori, incepand cu data intrarii in vigoare a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2010, de modificarile marjei, modificari care, anterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 nu erau interzise de legislatia in vigoare.
Referitor la art. 6.5 din contract
Contractul de credit reglementeaza acordarea unui imprumut contra unei anumite dobanzi anuale si a unui comision de administrare. Suplimentar fata de aceste costuri mai pot fi percepute alte comisioane, in functie de conventia partilor. Totusi, contractul de credit e o conventie care se supune normelor generale privind conventiile. Ca urmare, si creantei bancii izvorata din contractul de credit ii sunt aplicabile regulile Codului civil privind imputatia platii, reglementate de art. 1111 Cod civil de la 1864 (legea aplicabila contractului de credit).
Conform acestei norme legale debitorul unei datorii, pentru care se plateste dobanda, nu poate, fara consimtamantul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferinta asupra renditei sau a dobanzii. Plata partiala facuta pe capital si dobanda, se imputa mai intai asupra dobanzii.
Contractul de credit reia aceasta regula supletiva si o particularizeaza, indicand expres ordinea in care se va face imputatia platii sumelor rambursate de reclamanti, n acord cu norma cadru stabilita de art. 1111 Cod civil.
La data de 09.05.2016 aparatorul apelantilor a depus la dosar o completare a motivelor de apel, intitulata”explicatii si detaliere la apelul formulat”, la care a anexat inscrisuri (filele 66 – 117). De asemenea, a depus concluzii scrise 08.06.2016.
In legatura cu completarea la motivele de apel, instanta constata ca, potrivit art. 470 alin. 3 Cod de procedura civila, apelantii sunt decazuti din dreptul de a mai depune alte motive de apel. Acestea trebuiau depuse odata cu cererea de apel, in cauza nefiind aplicabile dispozitiile art. 470 alin. 5 (termenul pentru exercitarea apelului sa curga de la un alt moment decat comunicarea hotararii). Hotararea instantei de fond a fost comunicata la data de 15.12.2015, astfel ca tribunalul va tine seama de motivele invocate prin cererea de apel, depusa in termen, asa cum au fost mentionate mai sus, precum si de mijloacele de aparare si dovezile invocate la prima instanta, avand in vedere limitele efectului devolutiv al apelului, reglementate de dispozitiile art. 477 si ale art. 478 Cod de procedura civila.
Apelul este nefondat.
Din modul de redactare a considerentelor hotararii atacate, rezulta cu claritate punctul de vedere al instantei de fond asupra pretentiilor deduse judecatii si apararilor paratei. Aceasta, printr-un rationament juridic de sinteza, a analizat toate aspectele invocate de parti si a motivat solutia, atat in fapt, cat si in drept, respectand dispozitiile art. 425 alin. 1 lit. b din Cod procedura civila, potrivit carora, continutul hotararii trebuie sa cuprinda ”considerentele, in care se vor arata obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale partilor, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor”.
Din economia textului precitat reiese ca obligatia instantei de a-si motiva hotararea are in vedere stabilirea in considerentele hotararii a situatiei de fapt expuse in detaliu, incadrarea in drept, examinarea argumentelor partilor, punctul de vedere al instantei fata de fiecare argument relevant si rationamentul logico-juridic pe care se intemeiaza solutia pronuntata, toate aceste aspecte regasindu-se in continutul sentintei apelate.
Sustinerile apelantilor referitoare la interpretarea eronata de catre instanta de fond a prevederilor contractuale, raportate la legislatia privind protectia consumatorilor, sunt neintemeiate.
In esenta, reclamantii au solicitat inghetarea cursului de schimb valutar la data incheierii contractului, stabilirea unei dobanzi de 4,2% pe an, cu consecinta adaptarii contractului la credit la cele solicitate si restituirea sumelor achitate in baza acestor clauze, precum si constatarea caracterului abuziv al clauzei mentionate la art. 6.5 din contract privind ordinea de stingere a datoriilor imprumutatilor catre banca.
In raport de data incheierii contractului, respective 16.07.2007, conform art. 102 din Legea nr. 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864, iar in raport de art. 26 alin.1 din Codul de procedura civila puterea doveditoare a probelor este subordonata Codului civil din 1864 si celor ale Codului comercial, precum si conform dispozitiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
Atat in hotararea pronuntata la data de 30.04.2014, in cauza C – 26/13, Kásler si Káslerné Rábai (pct. 51), cat si in hotararea pronuntata la data de 26.02.2015, in cauza C – 143/13, Matei (pct. 53 si 72), Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca revine instantei nationale dreptul de a aprecia, „avand in vedere natura, economia generala si prevederile contractului de imprumut, precum si contextul sau juridic si factual” (pct. 51 din hotararea pronuntata la data de 30.04.2014 in cauza C – 26/13, Kásler si Káslerné Rábai) daca o clauza reglementeaza sau nu un element esential al prestatiei debitorului si daca aceasta a fost redactata in mod clar si inteligibil.
Clauzele denuntate de reclaman?i ca avand caracter abuziv, referitoare la riscul valutar vizeaza modul in care debitorul principal trebuie sa indeplineasca obligatia de plata a ratelor. Aceste clauze tin de aplicarea si prevederea, in mod expres, in cuprinsul contractului dintre parti, a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de imprumut, potrivit careia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel caruia i se opune (in speta de fata, deprecierea este suportata de reclamanti).
Tribunalul retine ca acest fapt era cunoscut de catre reclamanti la data incheierii conventiei de credit sau cel putin trebuia cunoscut, reclamantii fiind obligati la a depune un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului incheiat cu banca. Referitor la aprecierea cursului francului elvetian, instanta retine ca aceasta crestere a fost determinata de un context international, strain de vreo actiune sau inactiune a bancii, clauzele in discutie nefiind modificate unilateral de catre parata.
De asemenea, se impune a fi retinut si faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricarui imprumut in valuta de catre orice persoana fizica sau juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in functie de moneda in care se acorda creditul si de evolutia sa pe piata financiara. Astfel, reclaman?ii nu au fost obliga?i sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta la data semnarii contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor lor.
Referitor la posibilitatea de suportare a riscului valutar, aceasta prevedere nu poate fi apreciata in sine ca fiind imprecisa si abuziva, ci urmeaza ca in concret, in cazul suportarii riscului, sa se aprecieze de catre instanta, de la caz la caz, daca acest risc a fost sau nu determinat de o situatie subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toti clientii bancii. In plus, instanta va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de catre imprumutat sau si de catre banca.
In speta de fata, nu s-a reclamat ca vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificata, ci s-a invocat ca este vorba despre o clauza abuziva in mod generic. Banca nu a impus reclamantilor suportarea riscului valutar, iar in cazul in care cursul CHF-RON ar fi scazut, riscul ar fi fost suportat in egala masura de catre parata, mentinandu-se aceeasi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data platii.
Totodata, banca nu a impus nici un curs de schimb reclamantilor. La data scadenta a ratei lunare, acestia sunt obligati sa depuna suma datorata in franci elvetieni, deoarece suma imprumutata a fost acordata in franci elvetieni (conform art. 1.2., limita creditului acordat a fost de 57.250,00 CHF) si, conform intelegerii partilor, rambursarea se face in aceeasi moneda.
Pe de alta parte, la momentul incheierii contractului de credit nu se putea stabili evolutia viitoare a valorii francului elvetian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF-RON, pentru a putea fi imputata bancii parate o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileste nu prin raportare la obligatia de informare, ci prin raportare la obligatia de negociere si la obligatia de necauzare a unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Ori, reclamantii au acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractarii unui imprumut intr-o moneda diferita de cea in care isi incaseaza venitul.
Clauzele contractuale ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul, adica in franci elvetieni, nu este nelegala/abuziva, ci constituie doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcina plasata nelegal/abuziv asupra consumatorului, ci despre o consecinta fireasca a principiului nominalismului monetar, care inseamna, in esenta, ca, in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si incasarea ratelor de credit in valuta nu incalca principii ale regulamentului valutar, intrucat acestor tipuri de operatiuni li se aplica dispozitiile art. 2 si art. 3 coroborate cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar. Totodata, reglementari precum Norma B.N.R. nr. 10/2005, Norma B.N.R. nr. 20/2006, Regulamentul B.N.R. nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite catre consumatori, fara limitari din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
In ceea ce priveste solicitarea de aplicare a cursului de schimb CHF-RON de la data incheierii contractului de credit, instanta de fond a retinut corect faptul ca aceasta este contrara clauzelor cuprinse in contractul de credit.
Astfel, avand in vedere ca, in speta, creditul a fost acordat de catre banca parata in franci elvetieni, in conformitate cu prevederile art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil in speta in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligatia principala a imprumutatilor este aceea de a restitui la scadenta lucruri de acelasi gen, aceeasi cantitate si de aceeasi calitate, indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al platii.
Prin urmare, intrucat creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadenta trebuie sa fie restituita suma imprumutata in aceeasi moneda, indiferent de scaderea sau sporirea valorii monedei, conform principiului nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil din 1864, care prevede ca obligatia ce rezulta dintr-un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract, iar in cazul intervenirii unei cresteri sau scaderi a pretului monedelor, inainte de a sosi data platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata, nefiind obligat a restitui aceasta suma decat in moneda aflata in curs in momentul platii.
Creditul in litigiu a fost acordat in CHF, astfel incat si rambursarea acestuia se va face in moneda in care s-a acordat, pe care imprumutatii o procura la libera sa alegere, fie de pe piata (de la casele de schimb, de la alte banci etc.), fie prin cumpararea de CHF de la banca imprumutatoare. Astfel, sunt intru totul valabile clauzele contractuale deduse judecatii care stabilesc ca imprumutatul restituie exact ce si cat a luat cu imprumut, in moneda in care s-a acordat creditul (CHF), aceasta constituind doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar, iar banca parata nu a impus propriul curs de schimb valutar, procurarea monedei straine fiind la libera apreciere a consumatorilor, astfel incat nu se poate retine o diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale monedei straine.
Contractul a fost incheiat in CHF la solicitarea expresa a reclamantilor, fiind semnat prin acordul partilor, devenind incidente prevederile art.969 Cod civil, cu atat mai mult cu cat imprumutatul nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de parata cu privire la moneda creditului.
O asemenea solutie ar defavoriza in mod deosebit cealalta parte contractanta, in speta parata, ceea ce contravine prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000. Practic, apelantii solicita modificarea contractului de o maniera avantajoasa exclusiv pentru acestia, fara a tine cont si de interesele/drepturile Bancii ce deriva din conventia de credit.
Potrivit regulamentului BNR nr.22/2006 privind adecvarea capitalului institutiilor de credit si al firmelor de investitii, o Banca, daca se imprumuta in CHF, este obligata sa acorde credite in CHF suficiente pentru a acoperi activele denominate in CHF, astfel incat pozitia neta dintre ele sa nu depaseasca 10% din fondurile proprii. In consecinta, parata, acordand finantari in CHF, trebuie sa detina sume suficiente in aceeasi moneda, pe care si le procura inclusiv din rambursarile creditelor acordate in CHF.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia consta in punerea la dispozitia imprumutatului a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp.
Prin urmare, instanta trebuie sa stabileasca daca ceea ce apelantii numesc dezechilibru semnificativ este sau nu, in realitate, contraprestatia pe care banca o primeste pentru punerea la dispozitia acestora a unei sume importante de bani pentru o perioada de 30 de ani. Iar pentru ca un dezechilibru sa poata fi caracterizat, trebuie sa se identifice care sunt acele drepturi si obligatii intre care se face comparatia, acestea urmand a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor.
Dezechilibrul trebuie sa fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligatiilor partilor. Ori, contractul de credit incheiat cu reclamantii prevede nu numai dreptul bancii de a beneficia de clauzele de natura celor analizate, dar si obligatia acesteia de a pune deindata la dispozitia consumatorilor o suma importanta, ce urmeaza a fi restituita intr-un interval de timp indelungat (30 de ani). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie sa ia in calcul si dreptul consumatorului de a primi deindata suma ce urmeaza a fi achitata intr-o perioada lunga de timp. In plus, pe langa obligatiile directe asumate de parti prin conventiile de credit, exista si o serie intreaga de obligatii pe care banca le are fata de ceilalti actori ai pietei financiare si care pun la dispozitie sumele necesare asigurarii platii imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare conventie de credit, banca este obligata sa se imprumute pentru suma respectiva de la alta banca, costul acestui imprumut urmand a fi transferat ulterior in sarcina consumatorilor.
Asadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizata independent de aprecierea individuala, in fiecare caz in parte, a drepturilor si obligatiilor globale ale fiecarei parti, iar in cauza de fata, raportat la obligatiile ce incumba Bancii, sumele pe care aceasta le-a pus la dispozitia reclamantilor si intervalul de timp indelungat acordat debitorilor pentru restituirea imprumutului (30 de ani), in mod legal prima instanta a apreciat ca dispozitiile inserate in conventia de credit, referitoare la plata dobanzii nu sunt de natura sa dea nastere unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiilor partilor.
Protectia instituita de Legea nr.193/2000 si celelalte prevederi in materia protectiei consumatorului nu au scopul de a deforma contractul incheiat de consumator cu banca sub aspectul cauzei sau obiectului contractului, cu atat mai putin pentru a obtine un avantaj economic al consumatorului, pe care apelantii tind sa il obtina, urmarind in fapt exonerarea (prin intermediul instantei) de obligatia principala asumata de restituire a creditului in CHF, moneda in care a fost contractat, incalcandu-se prin aceasta principiul autonomiei de vointa a partilor consacrat de art.969 C.civ. si cel al nominalismului monetar instituit de art.1578 Cod civil de la 1864.
Legislatia protectiei consumatorului reprezinta un instrument de asigurare a unui echilibru juridic intre partile semnatare ale unei conventii de credit, iar nu a unui echilibru economic, costurile produselor/serviciilor, inclusiv al celor din domeniul financiar-bancar fiind stabilite pe baza principiului cererii si ofertei, neexistand nici o norma legala care sa oblige Banca sa primeasca suma in lei la cursul de schimb de la data acordarii creditului in schimbul valutei acordate imprumutatilor, care se ramburseaza in rate pe durata a 30 de ani.
De altfel, prin aceasta solicitare, apelantii pretind modificarea unei obligatii esentiale, solicitand instantei sa intervina in insasi cauza contractului de credit, aspect ce excede protectiei oferite de prevederile Legii nr.193/2000.
Nici dispozitiile art. 6.5 din contract nu pot fi considerate abuzive deoarece acestea se refera la ordinea de stingere a obligatiilor debitorilor, ordine stipulata de art. 1111 Cod civil de la 1864 (legea aplicabila contractului de credit) care reglementeaza imputatia platii.
In legatura cu celelalte clauze indicate de reclamanti, referitoare la calcularea dobanzii si plata comisioanelor analizate, urmare incheierii actului aditional nr. 1/09.07.2014 si alinierii prevederilor contractuale la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, criticile reclamantilor au ramas fara obiect, asa cum a retinut si instanta de fond.
Prin acelasi act aditional, partile au convenit sa modifice prevederile contractului de credit privind marja fixa de dobanda, in sensul ca, incepand cu actul aditional, marja aplicabila creditului se diminueaza cu 2 puncte procentuale si este de 4,2% puncte procentuale pe an, astfel incat dobanda creditului este formata din indicele de referinta LIBOR la 3 luni si marja mentionata.
Privitor la celelalte capete de cerere, instanta de fond a stabilit in mod legal faptul ca, acestea sunt indisolubil legate intre ele, respingerea primelor capete de cerere determinand si respingerea celorlalte capete de cerere accesorii.
Desi intimata a solicitat, in cuprinsul intampinarii, obligarea apelantilor la plata cheltuielilor de judecata, nu au fost depuse la dosar inscrisuri doveditoare privind efectuarea in mod real a unor astfel de cheltuieli, instanta urmand a respinge aceasta solicitare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantii B. D. M. si B. M., ambii cu domiciliul in, impotriva sentintei civile nr.2362 din 30.06.2015 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt, in contradictoriu cu parata P. B. R. S.A., cu sediul in.
Respinge cererea paratei P. B. R. S.A. de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata in apel.
Definitiva.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut urmatoarele:
In fapt, la data de 16.07.2007, reclamantii B. D. M. si B. M. au incheiat cu parata P. Bank R. S.A., prin Sucursala Piatra Neamt, contractul de credit nr. prin care reclamantii au luat un credit in valoare de 57.250 CHF pe o durata de 30 de ani, respectiv 360 de rate lunare. Potrivit art. 1.2 din contract, dobanda este variabila, calculata in functie de indicele de referinta si de marja bancii, indicele de referinta fiind LIBOR la trei luni, iar marja este de 4,2% puncte procentuale pe an, variabila.
In art. 1.3, lit. b si c din contract se stipuleaza: „Pentru creditul acordat imprumutatul va plati bancii urmatoarele comisioane: ...b) comision de rambursare anticipata stabilit ca procent: - pentru primii cinci ani (inclusiv): 2% plus dobanda aferenta primelor sase luni considerate promotionale; dupa cinci ani: 2% (minim 100 EUR sau echivalent USD/RON/CHF). Procentul de 2% al comisionului de rambursare anticipata se aplica la suma rambursata in avans. Acest comision se plateste la data rambursarii anticipate si poate fi modificat din timp in timp de catre banca. c) in situatia in care imprumutatul solicita si banca accepta, modificarea valutei, duratei sau altor conditii ale creditului, Banca poate percepe un comision de conversie de 3,0% (minim 100 EUR sau echivalent USD/RON/CHF), aplicat la soldul creditului.”
Potrivit art. 3.1, „Creditul se acorda prin cont separat de imprumut. Imprumutatul va efectua tragerea creditului integral, cu ordin de plata, prin transfer in contul sau curent”.
Art. 5.1 prevede urmatoarele: „Dobanda la creditul acordat este stabilita ca un procent anual si este, la data incheierii contractului, cea mentionata la art. 1.2. In cazul tipului de dobanda variabila, aceasta se revizuieste la fiecare trei luni in functie de noua valoare a indicelui de referinta si marja bancii, prima modificare avand loc la 6 luni de la data tragerii. Dobanda este stabilita in functie de indicele de referinta la care se adauga marja variabila a bancii care la data incheierii contractului este cea mentionata la art. 1.2. Dobanda se poate modifica in functie de variatia indicelui de referinta si a marjei, conform deciziei bancii. In cazul in care indicele de referinta variaza cu minim 0,25 puncte procentuale (in plus/in minus) fata de valoarea initiala a acestora/la cea mai recenta modificare, dupa caz, banca poate modifica dobanda in consecinta, in orice moment, conform deciziei sale. Noul procent de dobanda se aplica asupra soldului existent al creditului la data modificarii acesteia”.
La art. 5.4 partile au stipulat astfel: „Avand in vedere faptul ca dobanda poate varia in functie de indicele de referinta, informatie publica, imprumutatul este obligat sa urmareasca fluctuatiile indicelui de referinta si sa se prezinte la banca ori de cate ori va fi necesar pentru a primi noul Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat/coplatitor si garant, fara a fi necesara semnatura lor si indiferent daca acestia au primit sau nu Graficul de rambursare. In cazul in care banca modifica marja, conform deciziei sale, noua rata a dobanzii va fi comunicata imprumutatului prin scrisoare impreuna cu nou Grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de catre imprumutat. In cazul majorarii dobanzii, ca urmare a maririi marjei bancii, imprumutatul are dreptul sa declare bancii, in interval de 30 de zile de la comunicarea ratei dobanzii, ca nu accepta noile rate ale dobanzii. In aceasta situatie, imprumutatul se obliga sa restituie limita de creditare pe care a utilizat-o impreuna cu dobanzile si comisioanele datorate pana la data platii in acelasi interval de 30 de zile, banca nepercepand costuri suplimentare. Daca termenul de mai sus este depasit, se considera ca imprumutatul a acceptat modificarea dobanzii.”
Mai departe, la art. 6.3 partile au convenit ca: „Imprumutatul este obligat ca cel tarziu in ziua scadentei sa constituie suma necesara rambursarilor in contul curent deschis la banca, in valuta prevazuta in graficul de rambursare. Imprumutatul, coplatitorul si garantul mandateaza banca sa debiteze unilateral orice cont al imprumutatului/coplatitorului, garantului deschis la banca, de unde aceasta poate incasa orice suma datorata de imprumutat/coplatitor, garant, la scadentele prevazute in prezentul contract. Daca moneda oricarui astfel de cont difera de moneda in care sunt datorate obligatiile de plata, banca poate utiliza disponibilitatile respective pentru a cumpara o suma egala cu cea in moneda obligatiilor de plata, aplicand cursul sau de schimb si poate debita contul respectiv cu costul aferent cumpararii si alte taxe, dupa caz”.
Ultimul articol criticat de reclamanti este art. 6.5 potrivit caruia „Fiecare plata facuta de catre imprumutat in contul datoriilor sale rezultate din prezentul contract va fi efectuata in contul sau curent deschis la banca, iar aceasta pe seama sumelor platite de imprumutat va stinge datoriile acestuia in urmatoarea ordine: a) cheltuieli cu reinscrierea ipotecii sau cu inscrierea privilegiului procuratorului de fonduri, cheltuieli de judecata si executare; b) comisioane si alte cheltuieli aferente creditului, inclusiv primele de asigurare; c) penalitati; d) dobanda restanta; e) credit restant; f) dobanda curenta; g) credit curent”.
Practic, prin actiunea de fata, reclamantii au invocat caracterul abuziv al clauzelor suscitate si au solicitat inghetarea cursului de schimb valutar franc elvetian/leu romanesc la data incheierii contractului si stabilirea unei dobanzi de 4,2%/an, cu restituirea sumelor achitate in plus.
Din actele depuse la dosar de reclamanti rezulta ca acestia s-au adresat Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Piatra Neamt la data de 25.02.2014 si la data de 01.04.2014.
Totodata, la data de 14.03.2014, reclamantul i-a solicitat bancii parate sa-i puna la dispozitie o serie de informatii.
Ca urmare a demersurilor anterior expuse, la data de 28.03.2014, Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Piatra Neamt i-a comunicat reclamantului B. D. M. un raspuns cu privire la reclamatia depusa, aflat la fila 28 din dosar, in cuprinsul caruia, referitor la modificarea unilaterala a marjei de catre banca, s-a facut precizarea ca reclamantul nu a notificat banca, in temeiul art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, astfel incat raporturile contractuale se deruleaza in baza actului aditional implementat tacit care au mentinut valoarea marjei fixe de 6,2% stabilita conform Notificarii nr..
Potrivit art. II din Legea nr. 188/2010, „(1) Actele adi?ionale incheiate ?i semnate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi in vederea asigurarii conformita?ii contractelor cu prevederile ordonan?ei de urgen?a a Guvernului nr. 50/2010 i?i produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agrea?i intre par?i. (2) Actele adi?ionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, i?i vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excep?ia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.”
In cuprinsul raspunsului la reclamatia formulata de reclamant, s-a mai mentionat ca banca a pus la dispozitie Notificarea nr., transmisa prin posta impreuna cu noul grafic de rambursare si borderoul postal cu data de 22.04.2009.
In privinta anularii comisionului de rambursare anticipata, s-a precizat ca acesta a fost eliminat incepand cu 19.09.2010, ca urmare a alinierii la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, prin emiterea de catre banca a actului aditional implementat tacit.
Referitor la comisionul de conversie mentionat la art. 1.3 din contract, s-a mentionat ca si acesta a fost modificat prin actul aditional mentionat, in sensul ca acest serviciu suplimentar, prestat la cererea expresa a clientilor, este inclus in categoria celor pentru care imprumutatul trebuie sa achite „un comision unic in valoare de 30 EUR sau echivalent in RON”.
La data de 25.04.2014, reclamantul s-a adresat Oficiului pentru Protectia Consumatorilor Piatra Neamt precizand ca el considera ca reclamatia sa a fost solutionata pe cale amiabila (fila 34 din dosar).
Ulterior, la data de 30.04.2014, reclamantul i-a inaintat bancii o propunere de modificare a contractului de credit in sensul stabilirii unei marje fixe de dobanda de 4,2%, in schimbul renuntarii la reclamatia formulata si la solicitarea oricaror sume incasate.
La data de 09.07.2014, reclamantii B. D. M. si B. M. au incheiat cu parata P. B. R. S.A. actul aditional nr. 1 la contractul de credit nr., depus la filele 31-32 din dosar. Potrivit art. 1 din acest act aditional partile au convenit sa modifice prevederile contractului de credit privind marja, in sensul ca, incepand cu actul aditional, marja aplicabila creditului se diminueaza cu 2 puncte procentuale si este de 4,2% puncte procentuale pe an, astfel incat dobanda creditului este formata din indicele de referinta LIBOR la 3 luni si marja mentionata.
La aceeasi data, reclamantul a dat o declaratie prin care a precizat ca renunta la orice actiune in legatura cu reclamatia sa, nemaiavand niciun fel de pretentie fata de banca (fila 33 din dosar).
In drept, instanta de fond a retinut ca reclamantii au calitatea de consumatori atunci cand invoca prevederile contractului de credit incheiat cu parata, care are calitatea de comerciant, asa cum sunt definite aceste notiuni de art. 2 din Legea nr. 193/2000 invocata de catre reclamanti. Totodata, instanta a apreciat ca, in speta, contractul de credit supus analizei este un contract incheiat pentru prestarea de servicii, in sensul art. 1 din Legea nr. 193/2000. Asadar, raporturile juridice dintre parti intra in domeniul de aplicare al Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre consumatori si comercianti.
Art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 impune indeplinirea cumulativa a doua conditii pentru a se putea retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale si anume: 1) clauza sa nu fi fost negociata direct si 2) ea sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintei bunei-credinte. Art. 4 alin. 6 insa excepteaza de la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale pe cele ce definesc obiectul principal al contractului si pe cele ce satisfac cerintele de pret si de plata, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil. Acest text transpune intocmai in legislatia interna dispozitia comunitara prevazuta la art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE care are in vedere doua tipuri de clauze: cele referitoare la definirea obiectului contractului si cele referitoare la caracterul adecvat al pretului sau al remuneratiei.
Este de subliniat ca reclaman?ii au criticat laolalta mai multe clauze contractuale, precizand insa expres ?i limitativ cerin?ele lor, care vizeaza exclusiv inghetarea cursului de schimb la data incheierii contractului si stabilirea unei dobanzi de 4,2% pe an. Asadar, instanta nu va analiza clauzele criticate de reclamanti decat din perspectiva celor doua cerinte, in conformitate cu principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil, definit la art. 9 alin. 2 din Codul de procedura civila (“Obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor.”)
Cu privire la cererea ca restituirea ratelor sa se faca avand in vedere cursul de schimb valutar franc elvetian/leu romanesc la data incheierii contractului.
Reclamantii si-au intemeiat aceasta cerere pe constatarea caracterului abuziv al mai multor clauze contractuale, aratate in petitul actiunii, insa care, prin continutul lor, nu vizeaza acest aspect al raporturilor juridice dintre partile contractante, cu exceptia clauzei de la art. 6.3 din contractual de credit care prevede ca “Imprumutatul este obligat ca cel tarziu in ziua scadentei sa constituie suma necesara rambursarilor in contul curent deschis la banca, in valuta prevazuta in graficul de rambursare. ...” Celelalte clauze considerate de reclamanti ca abuzive sunt apreciate de instanta ca neavand relevanta in privinta obligatiei reclamantilor de a suporta diferentele de curs valutar.
Reclamantii au sustinut ca au primit creditul in lei, respectiv echivalentul in lei al sumei de 57.250 CHF, motiv pentru care se impune ca si restituirea imprumutului sa se faca tot in lei, iar nu in franci elvetieni.
De asemenea, reclamantii au considerat ca banca obtine astfel profit atat din dobanda raportata la francul elvetian, cat si din diferenta de curs pentru o valuta care a crescut in mod exceptional.
Contrar sustinerilor reclamantului, instanta constata ca nu exista nici o clauza contractuala care sa prevada in mod expres ca diferentele de curs valutar urmeaza a fi suportate de imprumutat. Acest lucru se deduce, insa, din clauza inscrisa la art. 6.3, mentionata anterior.
Pentru a retine caracterul abuziv al clauzei referitoare la rambursarea creditului inscrise in art. 6.3 din contract, instanta a analizat conditiile prevazute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.
In ceea ce priveste caracterul nenegociat al clauzei, instanta retine ca, intr-adevar, contractele de credit sunt contracte de adeziune, majoritatea prevederilor sunt preformulate, clientii fiind pusi in fata unei optiuni reduse la a accepta incheierea contractului, asa cum este acesta redactat, sau a refuza incheierea lui. In plus, reclamantii au sustinut ca valuta de acordare a creditului a fost determinata de conditiile de creditare, ei incadrandu-se numai pentru contractarea unui credit in franci elvetieni, neindeplinind conditiile pentru a contracta un credit in lei sau in euro. Asadar, valuta de acordare a creditului nu a putut fi negociata. Sarcina probei unei negocieri a clauzei privind restituirea creditului in franci elvetieni ii revenea paratei, potrivit art. 4 alin. 3 teza ultima din Legea nr. 193/2000. Parata insa nu a probat acest aspect. Este asadar indeplinita prima conditie.
Instanta apreciaza insa ca aceasta clauza nu era de natura sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintei bunei-credinte, la momentul incheierii contractului. Aceasta analiza trebuie intr-adevar facuta prin raportare la momentul incheierii contractului, aspect care deriva si din prevederile art. 4 din Directiva 93/13 care are urmatorul cuprins: „(1) Fara sa aduca atingere articolului 7, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciaza luand in considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s a incheiat contractul ?i raportandu se, in momentul incheierii contractului, la toate circumstan?ele care inso?esc incheierea contractului ?i la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.”
In schimb, reclamantii au invocat survenirea unui dezechilibru semnificativ in momentul in care cursul de schimb franc elvetian/leu romanesc a crescut in mod exceptional, asadar prin raportare la un moment ulterior incheierii contractului, in perioada de executare a acestuia. Din acest moment, obligatia reclamantilor de a rambursa creditul in valuta in care l-au contractat a devenit prea oneroasa in raport cu obligatia lor, asa cum era configurata la momentul incheierii contractului. Dezechilibrul invocat de catre reclaman?i vizeaza deci numai propria lor obligatie de rambursare a creditului in franci elvetieni. Aceasta nu se circumscrie insa ruperii echilibrului dintre drepturile si obligatiile partilor contractante, la momentul incheierii contractului de credit, ci mai degraba este specifica teoriei impreviziunii, asa cum a aratat parata in cuprinsul intampinarii, dar fara ca reclamantii sa-si intemeieze cererea pe aceasta institutie de drept civil, motiv pentru care instanta nu va analiza ac?iunea formulata de reclaman?i invocand un alt temei juridic.
Este de subliniat ca nu se poate re?ine reaua-credin?a a paratei in momentul incheierii contractului de credit, cre?terea excep?ionala a cotatiei francului elve?ian fiind imprevizibila inclusiv pentru banca.
Instanta retine ca aceasta clauza privind rambursarea creditului in valuta din graficul de rambursare nu este exceptata de la analiza caracterului abuziv intrucat nu vizeaza nici definirea obiectului principal al contractului si nici satisfacerea cerintelor de pret si de plata, asa cum rezulta fara indoiala din Decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene in cauza Kasler vs. OTP, invocata si de catre reclamanti. Insa interpretarea data de reclamanti acestei hotarari a instantei europene nu poate fi acceptata de instanta. Situatia din respectiva speta a vizat un alt aspect si anume imprejurarea ca la eliberarea sumei imprumutate banca a aplicat cursul de schimb la cumparare pe care il aplica valutei respective, iar la rambursarea creditului banca a aplicat cursul de schimb la vanzarea monedei straine. Decizia instantei europene nu priveste deloc problema rambursarii creditului la cursul de schimb de la data acordarii creditului sau cel de la data platii ratelor, ci vizeaza rambursarea creditului la cursul de schimb la cumparare/la vanzare avut in vedere la deblocarea sumei imprumutate.
Cu privire la cererea ca dobanda perceputa de banca sa fie de 4,2% pe an
Prima instan?a apreciaza ca toate clauzele indicate de reclamanti in petitul actiunii referitoare la dobanda au fost modificate prin actul aditional nr. 1 din data de 09.07.2014 prin care partile au convenit aplicarea unei dobanzi variabile formate din indicele de referinta LIBOR la 3 luni si marja fixa de 4,2% puncte procentuale pe an. Fata de aceasta modificare survenita prin acordul de vointa al partilor contractante, instanta considera ca toate criticile reclamantilor privind calcularea dobanzii prin stabilirea unei marje in mod unilateral de catre banca au ramas fara suport contractual.
In consecinta, instanta a respins ca nefondate primele doua capete de cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind obligatia reclamantilor de a suporta diferentele de curs valutar si privind posibilitatea bancii de a modifica unilateral rata anuala a dobanzii.
Cat priveste capatul trei de cerere avand ca obiect obligarea bancii sa adapteze contractul de credit si graficul de rambursare, precum si capatul patru de cerere avand ca obiect restituirea sumelor de bani achitate in plus prin efectul clauzelor criticate prin actiune, acestea au un caracter accesoriu, solutia ce urmeaza a fi data acestora depinzand de solutia data primelor doua capete de cerere. Asadar, urmeaza a fi respinse si aceste doua capete de cerere.
Desi parata a solicitat, in cuprinsul intampinarii, obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata, nu au fost depuse la dosar inscrisuri doveditoare privind efectuarea in mod real a unor astfel de cheltuieli, judecatoria respingand aceasta solicitare.
Reclamantii B. D. M. si B. M. au formulat apel, in termenul legal, impotriva sentintei civile nr. 2362/30.06.2015 solicitand admiterea acestuia, casarea sentintei de fond si, in rejudecare, admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In motivarea apelului au aratat ca, in fapt, au formulat cererea de chemare in judecata a S. P. B. S.A. - Piatra Neam? pentru a se constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale ale contractului de credit nr. , cuprinse la: art. 1.2, art. 1.3 pct. b si c, art. 3.1, art. 5.1, art. 5.4, art. 6.3 si art. 6.5, privind obligatia acestora, in calitate de consumatori (imprumutati), de a suporta diferentele de curs valutar si, in consecinta, instanta sa dispuna inlocuirea acestor clauze, in sensul ca restituirea ratelor urmeaza a se face avand in vedere cursul de schimb valutar franc elvetian (CHF)/leu romanesc (RON) la data incheierii contractului.
Au mai solicitat sa se constate caracterul abuziv al clauzelor conform carora parata poate modifica unilateral rata anuala a dobanzii in functie de evolutia pietei financiare sau de politica de credite a bancii si, in consecinta, instanta sa dispuna inlocuirea acestor clauze, in sensul ca dobanda perceputa de banca este cea initiala, de 4,2%/an; sa fie obligata parata sa adapteze contractul de credit si graficul de rambursare in sensul celor solicitate mai sus si sa fie obligata sa le restituie sumele achitate in plus pana in prezent prin efectul clauzelor abuzive mentionate.
Instanta de fond a respins actiunea ca neintemeiata, la primul termen, fara a administra nici o proba in dosar si fara a pune in discutia partilor actele dosarului.
In opinia apelantilor hotararea instantei de fond este atat nelegala cat si netemeinica pentru urmatoarele considerente:
1. Intai trebuie sa se constate ca instanta, desi retine caracterul „de adeziune” al Contractului de credit, mentioneaza in mod repetat ca reclamantii au fost de acord cu, clauzele abuzive, a se vedea pag. 15 la art. 5.4..., la art. 6.3, fapt, pe care isi motiveaza mai tarziu solutia. Ori daca retine caracterul contractului ca fiind de adeziune, este clar ca nu poate sa retina si acordul lor, atata vreme cat ei solicita anularea clauzelor abuzive;
2. Tot la pag. 15 din hotararea instantei de fond, la mijlocul paragrafului 2 (Art. 5.1...), de asemenea instanta, retine ca parata poate modifica dobanda in functie de marja fixa care este variabila dupa cum vrea banca, dar considera ca este corect acest lucru;
3. Nu in ultimul rand, tocmai pentru ca nu s au discutat inscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanta de fond, pentru a pronunta solutia criticata, are in vedere declaratia reclamantului, de la pag. 34, declaratie care nu are legatura cu cauza. Declaratia data la data de 09.07.2015, prin care reclamantul a renuntat, acesta a renuntat doar la pretentiile privind revenirea bancii la marja fixa de 4,2% si nu la altceva. A se vedea reclamatia formulata si care s a rezolvat prin actul aditional mentionat. Deci reclamantul - apelant, a renuntat la pretentiile revenirii bancii la marja de 4,2%, pentru ca aceasta s a concretizat prin actul aditional, si nu asa cum interpreteaza instanta de fond, in mod gresit, si anume ca ar fi renuntat la orice pretentie in abstracto impotriva bancii. De altfel, asa cum rezulta si din declaratie, este vorba de reclamatia privind doar revenirea la marja de 4,2%. La acel moment, nu se discuta altceva. Cu atat mai mult cu cat, asa cum se poate vedea, si aceasta declaratie este tip si data pe tipizatul bancii, deci nu se poate spune ca reprezinta vointa declarantului, fiind tot un fel de adeziune.
4. Mai mult, instanta de fond nu a avut in vedere nici unul din motivele cererii de chemare in judecata, de exemplu cursul de schimb la care banca te punea sa platesti CHF, desi nu ti a dat CHF, apoi faptul ca banca, neavand CHF sa ti dea, a cumparat la ce curs a vrut ea, apoi te obliga sa i restitui la cursul care il doreste aceasta, ceea ce este profund nelegal, cu atata mai mult cu cat nu ti a dat CHF.
Intimata P. B. R. S.A. a formulat intampinare prin care solicitat respingerea apelului, cu urmatoarele argumente:
In fapt, prin actiunea introductiva formulata, reclamantii solicita instantei sa constate caracterul abuziv al unor clauze inserate in Contractul de credit nr., precum si restituirea tuturor sumelor de bani ce decurg din aceste clauze abuzive.
Referitor la art.1.2. din contract, dobanda este variabila, caculata in functie de indicele de referinta si de marja bancii, indicele de referinta Libor la trei luni, iar marja este de 4,2 puncte procentuale pe an, variabila.
In mod corect instanta de fond a retinut faptul ca, Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului Piatra Neamt a raspuns petiei formulate de apelanti ca nu a fost notificata Banca, in temeiul art. 2 alin. 2 din Legea nr. 288/2010, astfel incat, raporturile contractuale se deruleaza in baza actului aditional implementat tacit, prin care s-a mentinut valoarea marjei fixe de 6,2%, stabilita conform Notificarii 10413/2009.
Referitor la art. 1.3 privind comisionul de rambursare anticipata, ca urmare a alinierii contractelor la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, acesta a fost eliminat, iar referitor la comisionul de conversie, prin acelasi act aditional, acesta va fi perceput in suma unica de 30 euro si doar la cererea expresa a imprumutatilor.
Referitor la art. 5.1 si 5.4, instanta de fond a respins in mod legal si temeinic sustinerile apelantilor.
Initial, la art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, legiuitorul a statuat ca dobanda va fi raportata la fluctuatiile indicilor de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care creditorul poate adauga o anumita marja fixa, iar ulterior, dispozitiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 au fost modificate prin Legea nr. 288/2010, creditorul avand obligatia de a adauga o anumita marja fixa (cea existenta la momentul intrarii in vigoare a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2010) la indicele de referinta EURIBOR/ROBOR/LIBOR sau la rata dobanzii de referinta a BNR. In acest context, incepand cu data de 17.09.2010, avand in vedere dispozitiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010, Contractul de credit a fost aliniat la dispozitiile O.U.G. nr. 50/2010, obligatorii la acea data. In concret, avand in vedere faptul ca, la momentul intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 (21.06.2010), marja Bancii era de 4,3%, prin actul aditional de implementare a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2010, incheiate la data de 17.09.2010, Banca s-a conformat exigentelor acestui act normativ, marja Bancii fiind, incepand cu acea data, fixa (respectiv, de 6,3 puncte procentuale).
Asadar, prin actul aditional de implementare a dispozitiilor OUG nr. 50/2010, marja Bancii a fost "inghetata" la un cuantum fix, pentru viitor.
Astfel, Banca a pus in practica vointa legiuitorului de a-i proteja pe consumatori, incepand cu data intrarii in vigoare a dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2010, de modificarile marjei, modificari care, anterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 nu erau interzise de legislatia in vigoare.
Referitor la art. 6.5 din contract
Contractul de credit reglementeaza acordarea unui imprumut contra unei anumite dobanzi anuale si a unui comision de administrare. Suplimentar fata de aceste costuri mai pot fi percepute alte comisioane, in functie de conventia partilor. Totusi, contractul de credit e o conventie care se supune normelor generale privind conventiile. Ca urmare, si creantei bancii izvorata din contractul de credit ii sunt aplicabile regulile Codului civil privind imputatia platii, reglementate de art. 1111 Cod civil de la 1864 (legea aplicabila contractului de credit).
Conform acestei norme legale debitorul unei datorii, pentru care se plateste dobanda, nu poate, fara consimtamantul creditorului, sa impute plata ce face pe capital cu preferinta asupra renditei sau a dobanzii. Plata partiala facuta pe capital si dobanda, se imputa mai intai asupra dobanzii.
Contractul de credit reia aceasta regula supletiva si o particularizeaza, indicand expres ordinea in care se va face imputatia platii sumelor rambursate de reclamanti, n acord cu norma cadru stabilita de art. 1111 Cod civil.
La data de 09.05.2016 aparatorul apelantilor a depus la dosar o completare a motivelor de apel, intitulata”explicatii si detaliere la apelul formulat”, la care a anexat inscrisuri (filele 66 – 117). De asemenea, a depus concluzii scrise 08.06.2016.
In legatura cu completarea la motivele de apel, instanta constata ca, potrivit art. 470 alin. 3 Cod de procedura civila, apelantii sunt decazuti din dreptul de a mai depune alte motive de apel. Acestea trebuiau depuse odata cu cererea de apel, in cauza nefiind aplicabile dispozitiile art. 470 alin. 5 (termenul pentru exercitarea apelului sa curga de la un alt moment decat comunicarea hotararii). Hotararea instantei de fond a fost comunicata la data de 15.12.2015, astfel ca tribunalul va tine seama de motivele invocate prin cererea de apel, depusa in termen, asa cum au fost mentionate mai sus, precum si de mijloacele de aparare si dovezile invocate la prima instanta, avand in vedere limitele efectului devolutiv al apelului, reglementate de dispozitiile art. 477 si ale art. 478 Cod de procedura civila.
Apelul este nefondat.
Din modul de redactare a considerentelor hotararii atacate, rezulta cu claritate punctul de vedere al instantei de fond asupra pretentiilor deduse judecatii si apararilor paratei. Aceasta, printr-un rationament juridic de sinteza, a analizat toate aspectele invocate de parti si a motivat solutia, atat in fapt, cat si in drept, respectand dispozitiile art. 425 alin. 1 lit. b din Cod procedura civila, potrivit carora, continutul hotararii trebuie sa cuprinda ”considerentele, in care se vor arata obiectul cererii si sustinerile pe scurt ale partilor, expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor administrate, motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru care s-au admis, cat si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor”.
Din economia textului precitat reiese ca obligatia instantei de a-si motiva hotararea are in vedere stabilirea in considerentele hotararii a situatiei de fapt expuse in detaliu, incadrarea in drept, examinarea argumentelor partilor, punctul de vedere al instantei fata de fiecare argument relevant si rationamentul logico-juridic pe care se intemeiaza solutia pronuntata, toate aceste aspecte regasindu-se in continutul sentintei apelate.
Sustinerile apelantilor referitoare la interpretarea eronata de catre instanta de fond a prevederilor contractuale, raportate la legislatia privind protectia consumatorilor, sunt neintemeiate.
In esenta, reclamantii au solicitat inghetarea cursului de schimb valutar la data incheierii contractului, stabilirea unei dobanzi de 4,2% pe an, cu consecinta adaptarii contractului la credit la cele solicitate si restituirea sumelor achitate in baza acestor clauze, precum si constatarea caracterului abuziv al clauzei mentionate la art. 6.5 din contract privind ordinea de stingere a datoriilor imprumutatilor catre banca.
In raport de data incheierii contractului, respective 16.07.2007, conform art. 102 din Legea nr. 71/2011 efectele contractului sunt supuse Codului civil din 1864, iar in raport de art. 26 alin.1 din Codul de procedura civila puterea doveditoare a probelor este subordonata Codului civil din 1864 si celor ale Codului comercial, precum si conform dispozitiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
Atat in hotararea pronuntata la data de 30.04.2014, in cauza C – 26/13, Kásler si Káslerné Rábai (pct. 51), cat si in hotararea pronuntata la data de 26.02.2015, in cauza C – 143/13, Matei (pct. 53 si 72), Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca revine instantei nationale dreptul de a aprecia, „avand in vedere natura, economia generala si prevederile contractului de imprumut, precum si contextul sau juridic si factual” (pct. 51 din hotararea pronuntata la data de 30.04.2014 in cauza C – 26/13, Kásler si Káslerné Rábai) daca o clauza reglementeaza sau nu un element esential al prestatiei debitorului si daca aceasta a fost redactata in mod clar si inteligibil.
Clauzele denuntate de reclaman?i ca avand caracter abuziv, referitoare la riscul valutar vizeaza modul in care debitorul principal trebuie sa indeplineasca obligatia de plata a ratelor. Aceste clauze tin de aplicarea si prevederea, in mod expres, in cuprinsul contractului dintre parti, a regulii de drept comun privind riscul aprecierii/deprecierii monedei de imprumut, potrivit careia orice modificare a cursului de schimb este suportata de cel caruia i se opune (in speta de fata, deprecierea este suportata de reclamanti).
Tribunalul retine ca acest fapt era cunoscut de catre reclamanti la data incheierii conventiei de credit sau cel putin trebuia cunoscut, reclamantii fiind obligati la a depune un minim de diligenta si de interes in lecturarea contractului incheiat cu banca. Referitor la aprecierea cursului francului elvetian, instanta retine ca aceasta crestere a fost determinata de un context international, strain de vreo actiune sau inactiune a bancii, clauzele in discutie nefiind modificate unilateral de catre parata.
De asemenea, se impune a fi retinut si faptul ca este de notorietate aspectul ca, la acordarea oricarui imprumut in valuta de catre orice persoana fizica sau juridica, se suporta un risc valutar, cuantumul sau diferind in functie de moneda in care se acorda creditul si de evolutia sa pe piata financiara. Astfel, reclaman?ii nu au fost obliga?i sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reala de a lua la cunostinta la data semnarii contractului, fiind in posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra intinderii obligatiilor lor.
Referitor la posibilitatea de suportare a riscului valutar, aceasta prevedere nu poate fi apreciata in sine ca fiind imprecisa si abuziva, ci urmeaza ca in concret, in cazul suportarii riscului, sa se aprecieze de catre instanta, de la caz la caz, daca acest risc a fost sau nu determinat de o situatie subiectiva, sau in mod obiectiv, general valabil pentru toti clientii bancii. In plus, instanta va aprecia de la caz la caz daca suportarea riscului se face doar de catre imprumutat sau si de catre banca.
In speta de fata, nu s-a reclamat ca vreo anume modificare a cursului valutar ar fi fost nejustificata, ci s-a invocat ca este vorba despre o clauza abuziva in mod generic. Banca nu a impus reclamantilor suportarea riscului valutar, iar in cazul in care cursul CHF-RON ar fi scazut, riscul ar fi fost suportat in egala masura de catre parata, mentinandu-se aceeasi valoare a ratei, la cursul valutar existent de la data platii.
Totodata, banca nu a impus nici un curs de schimb reclamantilor. La data scadenta a ratei lunare, acestia sunt obligati sa depuna suma datorata in franci elvetieni, deoarece suma imprumutata a fost acordata in franci elvetieni (conform art. 1.2., limita creditului acordat a fost de 57.250,00 CHF) si, conform intelegerii partilor, rambursarea se face in aceeasi moneda.
Pe de alta parte, la momentul incheierii contractului de credit nu se putea stabili evolutia viitoare a valorii francului elvetian, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF-RON, pentru a putea fi imputata bancii parate o lipsa de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului. Caracterul abuziv al unei clauze contractuale raportat la prevederile legale se stabileste nu prin raportare la obligatia de informare, ci prin raportare la obligatia de negociere si la obligatia de necauzare a unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Ori, reclamantii au acceptat toate riscurile aferente cursului de schimb asociate contractarii unui imprumut intr-o moneda diferita de cea in care isi incaseaza venitul.
Clauzele contractuale ce prevad rambursarea in moneda in care s-a acordat creditul, adica in franci elvetieni, nu este nelegala/abuziva, ci constituie doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar. Prin urmare, nu este vorba despre o sarcina plasata nelegal/abuziv asupra consumatorului, ci despre o consecinta fireasca a principiului nominalismului monetar, care inseamna, in esenta, ca, in cazul contractelor de imprumut a unei sume de bani, debitorul este obligat sa restituie aceeasi suma de bani in aceeasi valuta primita.
Acordarea de credite in valuta si incasarea ratelor de credit in valuta nu incalca principii ale regulamentului valutar, intrucat acestor tipuri de operatiuni li se aplica dispozitiile art. 2 si art. 3 coroborate cu art. 1 lit. d) din Anexa 1 (Nomenclator) ale Regulamentului nr. 4/2005 privind regimul valutar. Totodata, reglementari precum Norma B.N.R. nr. 10/2005, Norma B.N.R. nr. 20/2006, Regulamentul B.N.R. nr. 3/2007, au stabilit cadrul in care se pot acorda credite catre consumatori, fara limitari din perspectiva monedei in care se acorda creditele.
In ceea ce priveste solicitarea de aplicare a cursului de schimb CHF-RON de la data incheierii contractului de credit, instanta de fond a retinut corect faptul ca aceasta este contrara clauzelor cuprinse in contractul de credit.
Astfel, avand in vedere ca, in speta, creditul a fost acordat de catre banca parata in franci elvetieni, in conformitate cu prevederile art. 1584 Cod civil din 1864 (aplicabil in speta in temeiul art. 3 si art. 102 din Legea nr. 71/2011), obligatia principala a imprumutatilor este aceea de a restitui la scadenta lucruri de acelasi gen, aceeasi cantitate si de aceeasi calitate, indiferent de eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor dintre momentul incheierii contractului si acela al platii.
Prin urmare, intrucat creditul a fost acordat in moneda ,,CHF’’, la scadenta trebuie sa fie restituita suma imprumutata in aceeasi moneda, indiferent de scaderea sau sporirea valorii monedei, conform principiului nominalismului monetar consacrat expres de art. 1578 Cod civil din 1864, care prevede ca obligatia ce rezulta dintr-un imprumut in bani este totdeauna pentru aceeasi suma numerica aratata in contract, iar in cazul intervenirii unei cresteri sau scaderi a pretului monedelor, inainte de a sosi data platii, debitorul trebuie sa restituie suma numerica imprumutata, nefiind obligat a restitui aceasta suma decat in moneda aflata in curs in momentul platii.
Creditul in litigiu a fost acordat in CHF, astfel incat si rambursarea acestuia se va face in moneda in care s-a acordat, pe care imprumutatii o procura la libera sa alegere, fie de pe piata (de la casele de schimb, de la alte banci etc.), fie prin cumpararea de CHF de la banca imprumutatoare. Astfel, sunt intru totul valabile clauzele contractuale deduse judecatii care stabilesc ca imprumutatul restituie exact ce si cat a luat cu imprumut, in moneda in care s-a acordat creditul (CHF), aceasta constituind doar o aplicatie a principiului nominalismului monetar, iar banca parata nu a impus propriul curs de schimb valutar, procurarea monedei straine fiind la libera apreciere a consumatorilor, astfel incat nu se poate retine o diferenta dintre cursul de schimb la vanzare si cursul de schimb la cumparare ale monedei straine.
Contractul a fost incheiat in CHF la solicitarea expresa a reclamantilor, fiind semnat prin acordul partilor, devenind incidente prevederile art.969 Cod civil, cu atat mai mult cu cat imprumutatul nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de parata cu privire la moneda creditului.
O asemenea solutie ar defavoriza in mod deosebit cealalta parte contractanta, in speta parata, ceea ce contravine prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000. Practic, apelantii solicita modificarea contractului de o maniera avantajoasa exclusiv pentru acestia, fara a tine cont si de interesele/drepturile Bancii ce deriva din conventia de credit.
Potrivit regulamentului BNR nr.22/2006 privind adecvarea capitalului institutiilor de credit si al firmelor de investitii, o Banca, daca se imprumuta in CHF, este obligata sa acorde credite in CHF suficiente pentru a acoperi activele denominate in CHF, astfel incat pozitia neta dintre ele sa nu depaseasca 10% din fondurile proprii. In consecinta, parata, acordand finantari in CHF, trebuie sa detina sume suficiente in aceeasi moneda, pe care si le procura inclusiv din rambursarile creditelor acordate in CHF.
Fiind vorba de un contract de credit, obiectul acestuia consta in punerea la dispozitia imprumutatului a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp.
Prin urmare, instanta trebuie sa stabileasca daca ceea ce apelantii numesc dezechilibru semnificativ este sau nu, in realitate, contraprestatia pe care banca o primeste pentru punerea la dispozitia acestora a unei sume importante de bani pentru o perioada de 30 de ani. Iar pentru ca un dezechilibru sa poata fi caracterizat, trebuie sa se identifice care sunt acele drepturi si obligatii intre care se face comparatia, acestea urmand a fi analizate sub toate aspectele si componentele lor.
Dezechilibrul trebuie sa fie caracterizat prin compararea tuturor drepturilor si obligatiilor partilor. Ori, contractul de credit incheiat cu reclamantii prevede nu numai dreptul bancii de a beneficia de clauzele de natura celor analizate, dar si obligatia acesteia de a pune deindata la dispozitia consumatorilor o suma importanta, ce urmeaza a fi restituita intr-un interval de timp indelungat (30 de ani). Ca atare, aprecierea dezechilibrului trebuie sa ia in calcul si dreptul consumatorului de a primi deindata suma ce urmeaza a fi achitata intr-o perioada lunga de timp. In plus, pe langa obligatiile directe asumate de parti prin conventiile de credit, exista si o serie intreaga de obligatii pe care banca le are fata de ceilalti actori ai pietei financiare si care pun la dispozitie sumele necesare asigurarii platii imediate a acestor credite de consum. Pentru fiecare conventie de credit, banca este obligata sa se imprumute pentru suma respectiva de la alta banca, costul acestui imprumut urmand a fi transferat ulterior in sarcina consumatorilor.
Asadar, aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului nu poate fi realizata independent de aprecierea individuala, in fiecare caz in parte, a drepturilor si obligatiilor globale ale fiecarei parti, iar in cauza de fata, raportat la obligatiile ce incumba Bancii, sumele pe care aceasta le-a pus la dispozitia reclamantilor si intervalul de timp indelungat acordat debitorilor pentru restituirea imprumutului (30 de ani), in mod legal prima instanta a apreciat ca dispozitiile inserate in conventia de credit, referitoare la plata dobanzii nu sunt de natura sa dea nastere unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiilor partilor.
Protectia instituita de Legea nr.193/2000 si celelalte prevederi in materia protectiei consumatorului nu au scopul de a deforma contractul incheiat de consumator cu banca sub aspectul cauzei sau obiectului contractului, cu atat mai putin pentru a obtine un avantaj economic al consumatorului, pe care apelantii tind sa il obtina, urmarind in fapt exonerarea (prin intermediul instantei) de obligatia principala asumata de restituire a creditului in CHF, moneda in care a fost contractat, incalcandu-se prin aceasta principiul autonomiei de vointa a partilor consacrat de art.969 C.civ. si cel al nominalismului monetar instituit de art.1578 Cod civil de la 1864.
Legislatia protectiei consumatorului reprezinta un instrument de asigurare a unui echilibru juridic intre partile semnatare ale unei conventii de credit, iar nu a unui echilibru economic, costurile produselor/serviciilor, inclusiv al celor din domeniul financiar-bancar fiind stabilite pe baza principiului cererii si ofertei, neexistand nici o norma legala care sa oblige Banca sa primeasca suma in lei la cursul de schimb de la data acordarii creditului in schimbul valutei acordate imprumutatilor, care se ramburseaza in rate pe durata a 30 de ani.
De altfel, prin aceasta solicitare, apelantii pretind modificarea unei obligatii esentiale, solicitand instantei sa intervina in insasi cauza contractului de credit, aspect ce excede protectiei oferite de prevederile Legii nr.193/2000.
Nici dispozitiile art. 6.5 din contract nu pot fi considerate abuzive deoarece acestea se refera la ordinea de stingere a obligatiilor debitorilor, ordine stipulata de art. 1111 Cod civil de la 1864 (legea aplicabila contractului de credit) care reglementeaza imputatia platii.
In legatura cu celelalte clauze indicate de reclamanti, referitoare la calcularea dobanzii si plata comisioanelor analizate, urmare incheierii actului aditional nr. 1/09.07.2014 si alinierii prevederilor contractuale la prevederile O.U.G. nr. 50/2010, criticile reclamantilor au ramas fara obiect, asa cum a retinut si instanta de fond.
Prin acelasi act aditional, partile au convenit sa modifice prevederile contractului de credit privind marja fixa de dobanda, in sensul ca, incepand cu actul aditional, marja aplicabila creditului se diminueaza cu 2 puncte procentuale si este de 4,2% puncte procentuale pe an, astfel incat dobanda creditului este formata din indicele de referinta LIBOR la 3 luni si marja mentionata.
Privitor la celelalte capete de cerere, instanta de fond a stabilit in mod legal faptul ca, acestea sunt indisolubil legate intre ele, respingerea primelor capete de cerere determinand si respingerea celorlalte capete de cerere accesorii.
Desi intimata a solicitat, in cuprinsul intampinarii, obligarea apelantilor la plata cheltuielilor de judecata, nu au fost depuse la dosar inscrisuri doveditoare privind efectuarea in mod real a unor astfel de cheltuieli, instanta urmand a respinge aceasta solicitare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantii B. D. M. si B. M., ambii cu domiciliul in, impotriva sentintei civile nr.2362 din 30.06.2015 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt, in contradictoriu cu parata P. B. R. S.A., cu sediul in.
Respinge cererea paratei P. B. R. S.A. de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata in apel.
Definitiva.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Banci. Operatiuni bancare. Institutii (sparte)
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 844 din data de 23.12.2014
Contestare carater abuziv clauze bancare. - Sentinta civila nr. 1165/R din data de 09.12.2011
Operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice - Sentinta penala nr. **** din data de 15.05.2015
Investirea cu formula executorie a biletului la ordin; declinare competenta - Sentinta civila nr. 1297 din data de 23.06.2009
Banci - Sentinta civila nr. 41 din data de 06.10.2008
Constatare incetare valabilitate contract de credit bancar. - Hotarare nr. 9 din data de 16.01.2013
Obligatie de a face, respectiv ajustarea nivelului dobanzii de creditare de catre o societate bancara, conform prevederilor contractuale si legale. - Decizie nr. 27 din data de 23.01.2012
Contul escrow. Modalitate de garantare a tranzactiilor prin intermediul unui tert independent - agentul escrow - o banca. - Decizie nr. 42 din data de 29.01.2007
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 669 din data de 11.08.2011
Validare poprire - Sentinta civila nr. 991 din data de 12.10.2010
Incuviintare executare - Decizie nr. 215 din data de 25.02.2011
EMITEREA DECIZIEI DE IMPUNERE DUPA REINSER?IA DEBITORULUI IN CIRCUITUL ECONOMIC - Decizie nr. 1168/C din data de 22.11.2017
CONTESTA?IA LA EXECUTARE FORMULATA DE UN CREDITOR IPOTECAR, BANCA, PRIN CARE SE SOLICITA ANULAREA PROCESULUI VERBAL DE DISTRIBUIRE A PRE?ULUI IN CARE SE REGASESC ?I SUMELE DE BANI DISTRIBUITE ALTOR EXECUTORI JUDECATORE?TI CARE AU INCEPUT EXECUTAREA ACELUI - Decizie nr. 25/RC din data de 10.04.2017
OBLIGA?IA DE ELIBERARE A PA?APOARTELOR – MINORI NEINCLU?I IN CERTIFICATELE DE CETA?ENIE ALE PARIN?ILOR - Sentinta civila nr. 620/C din data de 09.05.2017
ACORDAREA DESPAGUBIRII PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI - Decizie nr. 140/AC din data de 08.05.2017
EXPRESIA BUNEI CREDIN?E LA INCHEIEREA ?I EXECUTAREA CONTRACTULUI, IN CONTEXTUL IN CARE NU A FOST DUBLATA PRINTR-O CLAUZA IDENTICA, IN FAVOAREA INTIMATULUI, APLICABILA IN SITUA?IA INCETARII CONTRACTULUI DIN CULPA FURNIZORULUI - Decizie nr. 186/AC din data de 22.05.2017
ACORDAREA DE DESPAGUBIRI PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII DE TELEFONIE - Decizie nr. 201/AC din data de 07.06.2017
CONTRAVALOAREA JUSTEI DESPAGUBIRI PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI CU TELEKOM SA INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI CONTRACTUALE DE 24 DE LUNI. - Decizie nr. 20/Ac din data de 16.01.2017
SUSPENDARE EXECUTARE ACT EMIS DE AUTORITA?ILE LOCALE - Sentinta civila nr. 1163/C din data de 07.11.2017