Litigiu cu profesionistii - obligatia de a face - restituirea imprumutului in moneda nationala
(Decizie nr. 563/AC din data de 20.09.2016 pronuntata de Tribunalul Neamt)Prin sentinta civila nr. 3064/9.10.2015, Judecatoria Piatra Neamt a respins, ca nefondata, exceptia prescriptiei dreptului de a aplica sanctiunea contraventionala invocata de catre intimat R. B. S.A. - Agentia Neamt; a respins sesizarea formulata de COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - REGIUNEA NORD EST IASI ¬- COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR NEAMT in contradictoriu cu intimat R. B. S.A. - Agentia Neamt, pentru „aplicare sanctiune contraventionala”, ca nefondata si a anulat procesul - verbal de constatare seria AAA, nr. 0021054, din data de 11.03.2013, intocmit de catre COMISARIATUL REGIONAL PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR-REGIUNEA NORD EST IASI¬ - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR NEAMT.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Neamt, la data de 23.05.2016, cu nr. 2504/279/2013, intervenientul principal D. R. a formulat apel impotriva incheierii din 18.09.2015 si a sentintei civile nr. 3064/09.10.2015, ambele pronuntate de Judecatoria Piatra Neamt in dosarul nr. 2504/279/2013 si a solicitat, in principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta in vederea solutionarii cererilor de interventie si, in subsidiar, modificarea in totalitate atat a incheierii cat si a hotararii instantei de fond, admiterea sesizarii formulate de Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor, Regiunea Nord Est Iasi - Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Neamt, admiterea cererii de interventie si constatarea caracterului abuziv clauzelor contractuale mentionate.
In cuprinsul cererii de apel a invocat urmatoarele motive:
1. Prin incheierea din 18.09.2015, in temeiul art. 66 alin. 2 NCPC, instanta de fond a dispus disjungerea cererii formulate de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului de cererea de interventie principala formulata de mine si de cererea de interventie accesorie formulata de O. E, urmand ca cele din urma cereri sa formeze un dosar distinct. Motivul pentru care instanta a apreciat oportuna disjungerea cererilor a fost acela ca am defaimat ca fiind fals inscrisul de la fila 8, volumul IX, considerandu se ca durata de timp necesara cercetarii falsului ar conduce la o intarziere nejustificat de mare a cererii formulate de CRPC.
Disjungerea cererilor a fost insa nelegal dispusa de instanta de fond, avand in vedere ca, potrivit art. 66 alin. 2 NCPC, disjungerea poate fi dispusa in afara de cazul in care intervenientul pretinde pentru sine, in tot sau in parte, insusi dreptul dedus judecatii”.
Or, admitand in principiu cererea de interventie principala formulata de mine, insasi instanta a retinut prin incheierea din 19.10.2013 ca „intervenientul D. R. (...) pretinde pentru sine dreptul dedus judecatii si drepturi strans legate de acesta.”
Ca atare, fata de prevederile legale incidente, judecarea impreuna a celor doua cereri se impunea cu prisosinta, cu atat mai mult cu cat cererea de interventie se suprapune in parte peste sesizarea formulata de CRPC, motiv pentru care solicit admiterea apelului si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond in vederea solutionarii cererii de interventie formulata de mine.
2. Pe fondul cauzei si raportandu ma strict la clauzele contractuale care au constituit obiectul sesizarii formulate de CRCP, respectiv modalitatea de calcul a dobanzii dupa data la care aceasta a devenit variabila si cazurile in care banca poate declara scadent anticipat contractul, solicit admiterea apelului si constatarea caracterului abuziv al acestor clauze inserate in contractele nr. si impreuna cu actele aditionale, avand in vedere urmatoarele considerente:
2.1. In mod nelegal s a retinut caracterul negociat al acestor clauze, instanta de fond ajungand la aceasta concluzie exclusiv prin prisma precizarii intr unul din cele doua contracte a destinatiei sumelor acordate cu titlu de credit, precum si prin prisma nivelului diferit al dobanzii si al modului de calcul in contracte si in actele aditionale.
Or, in ce priveste precizarea destinatiei de utilizare a sumei imprumutate prin contractul nu se putea extinde si asupra contractului iar, pe de alta parte, o astfel de precizare nu poate echivala cu negocierea clauzelor contractuale nici in perioada precontractuala si nici concomitent incheierii contractelor.
De asemenea, nici imprejurarea ca am avut posibilitatea la un moment dat de a opta intre mai multe tipuri de dobanda nu dovedeste caracterul negociat al acestora, intrucat toate aceste tipuri de dobanda erau standardizate iar negocierea in privinta modalitatii de calcul era exclusa.
In aceasta privinta, prin decizia 2123/20.10.2015, ICCJ a statuat ca „legiuitorul nu considera suficient faptul aderarii la contract sau al optiunii intre mai multe tipuri de contracte de adeziune, ci impune ferm dovada negocierii directe a contractului in intregul lui sau a unora dintre clauzele acestuia, respectiv dovada acelor discutii prealabile incheierii contractului si din care a reiesit obtinerea acordului imprumutatului cu privire la continutul clauzei denuntate. Ca urmare, apararile formulate in acest sens de catre recurenta parata, intemeiate pe furnizarea contractului de imprumut, neinsotit de Conditiile generale, neurmata de obiectiunile imprumutatului, ci dimpotriva, de semnarea contractului, sunt apreciate ca neintemeiate, intrucat nu se inscriu in teza probatorie deja enuntata.”
Ca atare, nici precizarea destinatiei sumelor imprumutate si nici cuantumul diferit al dobanzii in actele aditionale nu poate dovedi negocierea clauzelor si al acestor cuantumuri, cu atat mai mult cu cat Banca nu a dovedit acest aspect, desi avea obligatia sa o faca.
Astfel, insasi ICCJ a statuat ca „art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumtie relativa a caracterului ne negociat al clauzelor in cazul contractelor preformulate, prezumtie ce poate fi inlaturata doar prin dovada scrisa, facuta de profesionist, a caracterului negociat al contractului or al unor clauze ale acestuia”, (decizia din noiembrie 2012, dosar nr. 10464/799/2010).
O asemenea dovada scrisa a negocierii, inclusiv in faza precontractuala nu exista.
Simplul fapt al semnarii contractului astfel cum a fost redactat nu este suficient pentru a face aplicabile prevederile art. 969 C.Civil 1864 intrucat contractele incheiate intre consumatori si profesionisti trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ atat cerintele Codului Civil cat si cerintele legislatiei specifice in materia protectiei consumatorului. Instanta nu putea invoca principiul pacta sunt servanda decat in situatia constatarii respectarii intru totul a legislatiei specifice de catre parata.
Or, in aceasta privinta, absenta negocierii rezulta din insusi faptul nerespectarii prevederilor Legii 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice si a Legii 193/2000.
Astfel:
Art. 6 din Legea 289/2004 prevede: „inainte de incheierea contractului, creditorul:
a) are obligatia sa prezinte contractele de credit pe care le ofera, tipul si suma totala a creditului cele mai adecvate, luand in calcul situatia financiara a consumatorului, avantajele si dezavantajele asociate cu produsul propus, precum si scopul creditului;
b) trebuie sa prezinte consumatorului informatiile exacte si complete necesare privind contractul de credit avut in vedere;”
Art. 8 din Legea 289/2004 prevede: „Contractul de credit scris trebuie sa includa cel putin urmatoarele date (...) e) o lista a elementelor de cost prevazute la art. 4 alin. (2) si care revin consumatorului (...). in cazul in care valoarea exacta a acestor componente este cunoscuta, o astfel de valoare trebuie sa fie indicata. In caz contrar, trebuie sa fie indicata o metoda de calcul sau, pe cat posibil o cat mai realista valoare estimativa”
Evident ca in absenta acestor date obligatoriu a fi inserate nu se poate retine negocierea clauzelor intrucat consumatorul nu avea posibilitatea reala de a cunoaste conditiile concrete in care dobanda si comisioanele pot fi modificate si nici cuantumul majorarilor.
Or, desi paratei ii revenea obligatia de a dovedi negocierea contractului atat in faza precontractuala cat si concomitent incheierii contractului, aceasta nu a facut o asemenea dovada, intelegand sa se prevaleze exclusiv de prevederile art. 969 C.Civil 1864, fara insa ca respectarea cerintelor legale specifice contractului (si care ar fi putut ulterior atrage incidenta art. 969 C.Civil 1964) sa fi fost indeplinita ori dovedita.
In atare conditii, nici eventuala inserare in contract a mentiunii ca prin semnarea contractului declar ca am inteles si ca mi s au explicat termenii contractuali, nici posibilitatea de a alege intre mai multe tipuri de dobanzi existente pe piata, si cu atat mai putin semnarea contractului nu suplinesc cerinta exprimarii clauzelor contractuale in termeni clari si inteligibili si nici nu sunt de natura sa inlocuiasca necesitatea indicarii in contract a unor motive/imprejurari clare si verificabile de catre consumator a modului de stabilire a variatiei dobanzii si a majorarii comisioanelor.
De altfel, nici legiuitorul nu considera suficienta aderarea la contract ori existenta mai multor tipuri de contrate pentru a se dovedi caracterul negociat al clauzelor contractuale, ci impune ca profesionistul sa faca dovada negocierii directe a clauzelor, dovada explicarii in prealabil a clauzelor contractuale, dovada care nu s a facut.
2.2. In egala masura, instanta avea obligatia de a cerceta daca modalitatea de stabilire a dobanzii precum si cauzele si motivele declararii scadentei anticipate erau sau nu stabilite prin mijloace transparente si explicate intr un limbaj clar si inteligibil.
Or, posibilitatea bancii de a modifica in cuantum dobanda variabila in functie de evolutia pietei financiar bancare sau de politica de credit a Bancii nu indeplineste nici pe departe aceasta conditie, iar in aceasta privinta CJUE a aratat in Cauza C-143/13, Matei si Matei par. 76, ca „in ceea ce priveste clauzele contractuale in discutie in litigiul principal si, in primul rand, cele care permit creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii, trebuie sa se ridice problema previzibilitatii pentru consumator a majorarilor acestei rate pe care creditorul le poate efectua in functie de criteriul, la prima vedere putin transparent, referitor la „intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara”, chiar daca aceasta din urma formulare este in sine clara si inteligibila din punct de vedere gramatical.” Or, „intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara” este unul si acelasi lucru cu „evolutia pietei financiar bancare” mentionata in cele doua contracte.
Constatand ca aceste clauze contractuale sunt exprimate intr un limbaj accesibil oricarei persoane, instanta de fond s a rezumat doar a verifica existenta unui limbaj clar, fara a verifica daca acesta este si inteligibil. Or, asa cum se retine de catre CJUE in cauza Kasler, limbajul usor inteligibil presupune ca fiecare dintre partile contractante sa aiba reprezentarea neechivoca a naturii si intinderii propriilor drepturi si obligatii precum si a drepturilor si contraprestatiilor celeilalte parti.
Conditia exprimarii clauzelor intr un limbaj usor inteligibil trebuia analizata si in raport de clauzele privind declararea scadentei anticipate din cuprinsul carora nu rezulta cu exactitate imprejurarile si cauzele ce pot duce la aceasta masura extrema.
2.3. Fata de cele mai sus aratate, solicit sa se constate ca fiind indeplinite conditiile prealabile pentru ca aceste clauze sa fie analizate prin prisma caracterului abuziv.
In ce priveste dobanda, solicit a se constata caracterul abuziv al clauzelor ce privesc modalitatea de stabilire a acesteia, referindu ma prin aceasta la modalitatea de stabilire a dobanzii dupa data la care aceasta a devenit variabila in perioada de fiinta a celor doua contracte in forma lor initiala, cat si la modalitatea de stabilire a dobanzii in actele aditionale incheiate ulterior.
Parata nu a reusit sa faca dovada caracterului lor negociat, conform celor aratate anterior.
Exista un evident dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Echilibrul contractual nu se rezuma doar la unul exprimat, sub aspectul drepturilor si obligatiilor asumate la nivel teoretic, ci si la unul pecuniar. in aceste imprejurari, obligarea imprumutatului de a suporta o dobanda majorata, fara ca majorarea sa fie justificata de criterii clare, neechivoce si stabilite prin contract intr un limbaj clar si inteligibil, ci exclusiv pe indici care sa ii procure un profit indiferent de evolutia pietei financiare, face ca dezechilibrul sa fie de necontestat. O astfel de modalitate de stabilire a dobanzii are drept consecinta transformarea contractului de/Credit dintr un contract comutativ (care presupune cunoasterea intinderii drepturilor si obligatiilor inca de la momentul incheierii contractului) intr un contract aleatoriu ale carui conditii, daca ar fi fost de la bun inceput cunoscute, l ar fi putut determina pe imprumutat sa nu incheie respectivul act juridic.
Acesta este si motivul pentru care, in acord cu jurisprudenta europeana, ICCJ a constatat in repetate randuri in practica sa recenta ca fiind abuzive si, in consecinta, nule absolut clauzele privind dobanda variabila, precum si nulitatea absoluta partiala a clauzei privind dobanda, in partea privind dobanda variabila, precum si orice alta clauza care permite bancii modificarea unilaterala a cuantumului dobanzii. (Decizia nr. 2123 a Sectiei a II a Civila a ICCJ din 20.10.2015)
In aceeasi privinta CJUE a aratat in Cauza C-143/13, Matei si Matei par. 76, ca „in ceea ce priveste clauzele contractuale in discutie in litigiul principal si, in primul rand, cele care permit creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii, trebuie sa se ridice problema previzibilitatii pentru consumator a majorarilor acestei rate pe care creditorul le poate efectua in functie de criteriul, la prima vedere putin transparent, referitor la „intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara”, chiar daca aceasta din urma formulare este in sine clara si inteligibila din punct de vedere gramatical.”
Clauzele contractuale supuse analizei instante dovedesc fara echivoc lipsa bunei credinte:
Prezumtia de buna - credinta a bancii de care aceasta beneficiaza in temeiul art. 969 C.Civil 1864 a fost rasturnata prin insusi faptul inserarii in contract a clauzelor cu caracter echivoc ce reglementeaza dobanda variabila. In plus, desi avea obligatia legala de a informa imprumutatul cu privire la conditiile si termenii contractuali, banca nu a inteles sa se conformeze, ceea ce i a si permis sa isi rezerve prin contract posibilitatea de a modifica unilateral si arbitrar dobanda si comisioanele, fara consultarea prealabila a imprumutatului si fara acordul acestuia, iar acest aspect nu a fost contestat de catre parata.
Mai arat in privinta clauzelor referitoare la scadenta anticipata, solicit a se retine ca acelasi caracter abuziv consta pe de o parte in aceea ca nu au fost negociate, iar pe de alta parte in aceea ca este de neacceptat a se considera ca fiind caz de neindeplinire, care sa justifice dreptul Bancii de a rezilia contractul neachitarea indiferent de motiv a sumelor calculate potrivit contractului. Aceasta, intrucat este posibil ca neplata sumelor datorate bancii sa fie justificata de contestarea sumelor - iar in atare caz clauza imi interzice, practic, orice drept de a contesta sumele modificate de banca - ori de motive neimputabile clientului, cum ar fi cresterea imprevizibila a cursului valutar sau diminuarea prin lege a veniturilor (ambele ultimele doua ipoteze fiind valabile in cazul meu). In aceste din urma cazuri, se creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor intrucat, in loc ca riscul sa fie impartit intre banca si client, acesta din urma este obligat sa acopere intreaga suma majorata ca urmare a cresterii cursului valutar ori ca urmare a modificarilor legislative, in virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.
Practic, prin aceste clauze banca se exonereaza de orice risc, desi nu a existat nici o conventie in privinta transferarii riscurilor exclusiv in sarcina imprumutatului.
In esenta, cazurile de declarare a scadentei anticipate il situeaza pe imprumutat intr o pozitie defavorabila fata de banca cata vreme aceasta din urma are libertatea de a aprecia asupra oricarui motiv ce poate atrage o astfel de sanctiune, indiferent daca acestea se datoreaza unei culpe a acesteia dar neacceptata ca atare de catre parata.
In plus, imprumutatul se vede pus in situatia de a restitui integral un credit in privinta caruia acesta achita sumele de plata datorate in cuantumul si termenele prevazute in contract, ceea ce este de natura sa creeze un evident dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. (A se vedea in acest sens Decizia nr. 686/2013, sectia a II a Civila a ICCJ)
3. De asemenea, solicit a se avea in vedere si celelalte clauze in privinta carora am solicitat prin cererea de interventie sa se constatate caracterul abuziv.
In privinta dobanzilor/penalitatilor de intarziere:
- nu s a facut dovada negocierii nici in privinta cuantumului si nici in privinta cazurilor in care acestea se aplica; astfel, imprejurarea ca acestea sunt percepute indiferent de motivul intarzierii, motiv are ar putea fi generat de inserarea altor clauze al caror caracter abuziv se solicita a fi constatat (ex: riscul valutar, eventuale erori ale bancii, scaderea drastica a veniturilor din motive neimputabile, este de natura sa creeze un evident dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor;
- insasi CJUE, in cauza C415/1 a statuat ca „In legatura cu o clauza referitoare la dobanzile de intarziere, instanta trebuie sa examineze in special in ce masura cota acestor dobanzi depaseste cota legala aplicabila in mod normal si daca aceasta este disproportionata in raport cu scopul urmarit prin dobanzile de intarziere”.
In privinta cursului valutar, arat urmatoarele:
Incheierea contractului s a facut in raport de cursul CHF la data incheierii contractului, fara ca partile sa negocieze nici un alt curs ulterior.
Obiectul contractului il constituie acordarea unui imprumut si nu efectuarea de schimburi valutare, astfel incat mentiunile privind aplicarea cursului de schimb al bancii, in lipsa oricaror negocieri in acest sens, este vadit abuziva.
Pe de alta parte, obligand imprumutatul sa restituie creditul in aceeasi valuta in care a fost acordat, desi mecanismul de deblocare a acestuia a fost in RON, banca se exonereaza de orice risc valutar pe care il plaseaza exclusiv asupra imprumutatului, fara ca acestuia din urma sa i se explice consecintele asumarii unor asemenea clauze. Desi detinea toate parghiile informationale si avea obligatia de a si sfatui clientul in asa fel incat contractul pe care il incheie sa nu il impovareze excesiv, banca a ignorat cu desavarsire aceste obligatii, desi atentionari in privinta hipervalorizarii CHF au existat inclusiv din partea autoritatilor financiare elvetiene.
Semnificativa in aceasta privinta este decizia CJUE pronuntata in cauza Kasler ale carei considerente sunt pe deplin aplicabile spetei:
Desi creditul a fost acordat in CHF, suma imprumutata a fost deblocata in lei intrucat, nefiind o moneda prezenta pe piata valutara, aceasta era imposibil de achizitionat din alta parte decat de la parata.
Pentru a restitui ratele, procedura era inversa, in sensul ca eu ma prezentam la banca avand suma in lei corespunzatoare sumei lunare de plata in CHF, banca efectuand schimbul valutar la cursul sau de schimb.
Prin urmare, ambele parti contractante s au raportat la suma in RON echivalenta a sumei de CHF imprumutata, imprejurare ce rezulta din stabilitatea de care se bucura moneda elvetiana in raport cu cea nationala, coroborata cu lipsa de pe piata interna a CHF si de efectuarea platilor si a tuturor operatiunilor doar in RON, Euro sau, eventual, USD. Asadar, neputand folosi moneda CHF, subsemnatul am solicitat echivalentul in CHF a sumei de RON de care aveam nevoie iar parata a inteles sa imi remita suma in CHF, echivalenta a sumei in RON solicitate de mine.
Aceste imprejurari atrag integral incidenta deciziei Kasler intrucat, desi prin contractele de fata creditele a fost contractate in CHF iar in cauza Kasler creditul s a incheiat in moneda HUF dar in echivalentul sumei in CHF, tragerea efectiva a sumei s a facut in ambele cazuri in moneda nationala, echivalenta unei sume de franci elvetieni.
Considerentele hotararii CJUE pronuntata in cauza Kasler fiind binecunoscute, arat doar ca in contract nu se regaseste nici o explicatie cu privire la modul de calcul al cursului de schimb CHF/RON si nici cu privire la consecintele pe care le ar putea avea devalorizarea excesiva a monedei nationale.
Astfel, este de necontestat absenta oricarei negocieri cu privire la asumarea de catre mine a riscului valutar, dupa cum este de necontestat si faptul ca prin obligarea mea de a achita sume suplimentare si considerabile de bani ca urmare a variatiei cursului valutar, s a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Ca atare, clauzele privind obligarea mea de a restitui creditul in moneda in care a fost acordat, si inca la cursul valutar stabilit de parata, au un evident caracter abuziv.
Aceste sustineri nu impieteaza cu nimic principiul nominalismului.
Potrivit acestui principiu, in cazul contractului de imprumut obligatia imprumutatului este aceea de a restitui aceeasi suma numerica aratata in contract iar ceea ce intereseaza din acest punct de vedere este intentia reala a partilor si nu interpretarea literala a clauzelor contractuale.
Asa cum am aratat, din insasi modalitatea de deblocare a creditului precum si din realitatea pietei financiar valutare din Romania, la data acordarii creditului se desprinde concluzia ca in realitate ambele parti au avut reprezentarea acordarii, respectiv a imprumutarii unei sume in RON, echivalenta sumei de CHF imprumutata.
In consecinta, tocmai pentru respectarea principiului nominalismului, s ar fi impus ca imprumutatul sa restituie aceeasi suma de bani in moneda nationala, in echivalent CHF, dar la acelasi curs valutar de la momentul incheierii contractului, intrucat stabilizarea cursului de schimb valutar CHF-RON la cursul valabil la data incheierii contractului nu ar fi reprezentat o modificare a contractului, ci o restabilire a echilibrului contractual si o reasezare a acestuia in limitele intentiei reale a partilor astfel cum a existat la data incheierii contractului.
Inserarea acestor clauze m a fortat sa inchei acte aditionale care, in loc sa imi inlesneasca situatia, m a indatorat si mai mult, suma ramasa de plata crescand semnificativ in loc sa scada, in ciuda platilor efectuate de a lungul derularii creditului.
In atare conditii, fata de cele mai sus expuse, solicit admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Cererea de apel a fost intemeiata pe dispozitiile art. 66 din noul Cod de procedura civila, ale art. 948 si 966 din vechiul Cod civil, ale Legii nr. 193/2000, ale Legii nr. 289/2004, ale O.U.G. 50/2010 si ale O.G. 21/1992.
Intervenienta O. E a formulat apel impotriva sentintei civile nr. 3064 din 09.10.2015, pronuntata la Judecatoria Piatra Neamt, in dosarul 2504/279/2013 si a solicitat casarea sentintei civile, repunerea intervenientilor principali si accesoriu in cauza dosarului nr. 504/279/2013, rejudecarea cauzei si obligarea intimatei R. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecata.
In cuprinsul cererii de apel a invocat urmatoarele motive:
Referitor la hotararea instantei de a disjunge cererea principala formulata le Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului - Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului Neamt de cererea intervenientului principal si a celui accesoriu.
Aceasta hotarare este nefondata, netemeinica si nelegala din urmatoarele motive:
1. Intervenientul principal, D. R. si cel accesoriu, O. E, au fost admisi ca parti in dosarul nr. 2504/279/2013 prin incheierea de sedinta din data de 09.11.2013 si prin incheierea de sedinta din data de 18.09.2015, deoarece, asa cum se precizeaza in incheierile mentionate, „intervenientii pretind pentru sine dreptul dedus judecatii si drepturi strans legate de aceasta” in temeiul art. 61 alineatul 2, art. 65 alineatul 1, art. 66 alineatul l si art. 67 alineatul 1 din noul Cod de procedura civila.
2. Cu toate ca instanta de judecata admite cererile de interventie principala si accesorie deoarece „intervenientii pretind pentru sine dreptul dedus judecati”, prin sentinta civila nr. 3064 din 09.10.2015 instanta disjunge cererea principala, formulata de ANPC-CJPC Neamt, de cererea intervenientilor principali si accesoriu, prin incheierea de sedinta din data de 18.09.2015, incheiere ce este parte integranta din sentinta civila nr. 3064 din 09.10.2015, pe motiv ca „judecarea cererii de interventie principala si a celei accesorie ar conduce la o intarziere nejustificat de mare a cererii formulate de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor.”
Aceasta sentinta civila nr. 3064 din 09.10.2015 este nelegala deoarece conform art. 66 alineat 2 din Noul Cod de procedura Civila stipuleaza clar exceptia cand nu se poate face disjungerea cauzei „intervenientii pretind pentru sine, in tot sau in parte, insusi dreptul dedus judecatii”.
3. Motivarea instantei ca dosarul 2504/279/2013 ar conduce la o intarziere nejustificat de mare a solutionarii cauzei daca ar fi ramas in dosar si intervenientii principal si accesoriu nu are fundament legal.
Dosarul nr. 2504/279/2013 a fost intarziat nejustificat de catre instanta de judecata, deoarece instanta de judecata a amanat timp de peste doi ani pronuntarea asupra unor aspecte de drept semnalate in cauza dosarului 2504/279/2013. Mai mult, instanta de judecata a solicitat efectuarea unei expertize in dosar si a stabilit obiective care nu aveau legatura cu cauza in dosar, schimband natura cauzei.
Instanta de judecata a dat o interpretare gresita naturii cauzei deduse judecatii, care avea ca obiect lamurirea unor aspecte de drept semnalate de ANPC-CJPC Neamt si intervenienti in dosar.
Expertiza, conform art. 330 alineat 1 din Noul Cod de Procedura Civila, trebuie sa lamureasca imprejurarile de fapt producerii unei situatii ori, in cauza dosarului nr. 1504/279/2013, instanta trebuia sa dea o solutie pe baza normelor si principiilor de drept, in urma constatarii de fapt semnalate de ANPC-CJPC Neamt.
Textele de lege si normele de drept obligatorii aplicabile cauzei din dosarul 504/279/2013 sunt Legea 193/2000 art. 4 alineat 1 si art. 948, 953, 970, 983 din vechiul Cod aplicabil contractelor de credit incheiate in anii 2007 si 2008.
II. Referitor la obiectul si natura cauzei din dosarul 2504/279/2013
1. Dosarul 2507/279/2013 are ca obiect principal al cauzei constatarea existentei cauzelor abuzive si eliminarea acestora de catre instanta de judecata, in baza unei hotarari judecatoresti, din contractele de credit si (inclusiv din actele aditionale la contractele mentionate), asa cum este mentionat in procesul verbal de constatare seria nr. intocmit de ANPC-CJPC Neamt si in baza caruia ANPC-CJPC Neamt a formulat cererea catre Judecatoria Piatra Neamt.
Cererea de chemare in judecata a fost promovata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului - Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului Neamt (ANPC-CJPC Neamt), prin adresa cu nr. 823 din 14.03.2013, in urma procesului verbal de constatare a clauzelor abuzive din contractele de credit incheiate de R. B. cu D. R..
2. Daca instanta de judecata ar fi avut rabdare si ar fi citit cu atentie atat cererea de chemare in judecata formulata de ANPC-CJPC Neamt unde se mentioneaza ca „va rugam sa constatati existenta clauzelor abuzive din contractele de credit asa cum sunt prezentate in documentele de control si sa dispuneti eliminarea acestora” si daca instanta ar fi citit si pag. 4–5 din procesul verbal de control seria nr. unde se constata existenta clauzelor abuzive atat in contractele de credit cat si in actele aditionale la respectivele contracte, atunci instanta ar fi sesizat si retinut ca organul de control, abilitat de lege, a constatat existenta clauzelor abuzive atat in contractele de credit cat si in actele aditionale la aceste contracte, acte aditionale care sunt parte integranta din contractele de credit.
3. Conform Legii 193/2000, art. 4 alin. 1 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrara cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Conform procesului verbal de constatare seria nr. intocmit de ANPC-CJPC Neamt la sesizarile facute de D. R., reiese ca in contractele de credit incheiate de acesta cu R. B. exista clauze abuzive. Tot din procesul verbal de constatare reiese faptul ca banca nu a putut dovedi/proba conform legii ca s a negociat direct cu consumatorul clauzele din contracte. Nici nu putea sa dovedeasca existenta negocierilor directe deoarece contractele de credit sunt preformulate, impuse consumatorului si nu permit negocierea acestora.
De asemenea prin procesul verbal reiese ca in urma adresei nr. facute de catre D. R. catre banca, aceasta nu i a prezentat conditiile generale de derulare a operatiunilor bancare nici la semnarea contractelor si nici ulterior semnarii, tinandu-1 pe D. R. in eroare si viciindu i consimtamantul - art. 948 coroborat cu art. 953 din vechiul Cod civil aplicabil contractelor de credit in discutie.
III. Referitor la motivatia instantei privind respingerea actiunii introduse de NPC-CJPC Neamt ca nu s au constatat clauze abuzive in contracte
1. Sentinta civila nr. 3064 din 09.10.2015 pronuntata de instanta este netemeinica, nefondata si nelegala.
In motivarea sentintei civile (pag. 11–16 din motivare) instanta se raporteaza la actele aditionale la contractele de credit din si din.
Acest acte aditionale, care nu mi au fost aduse la cunostinta si care nu au fost negociate direct cu codebitorii D. R. si D. M.-L., sunt anexate contractelor de credit si fac parte din contractele de credit.
2. Instanta de judecata a schimbat obiectul cererii principale referitor la constatarea clauzelor abuzive si eliminarea acestora din contractele de credit (implicit din actele aditionale asa cum reiese din procesul verbal de constatare intocmit de ANPC-CJPC Neamt) raportandu se doar la actele aditionale contractelor de credit ca si cum aceste acte aditionale ar fi de sine statatoare, schimband obiectul cererii principale.
3. Instanta de judecata s a transformat in avocatul bancii R., depasindu si atributiile si rolul conferit de lege, avand o atitudine si pozitie evident partinitoare, neconforma legii, incalcandu se prevederile art. 8, art. 20 si art. 22 alineate (1), (2), (5), 6), (7) din NCPC.
4. In contractele de credit incheiate de R. B. cu D. R., inclusiv in actele aditionale, nici o clauza din contract sau acte aditionale nu a fost negociata direct cu consumatorul. Banca nu a putut sa demonstreze, sa probeze ca aceste clauze au fost negociate direct cu consumatorul, deoarece insusi contractul de credit este un contract preformulat, nu permite negocierea directa intre parti.
5. Instanta de judecata motiveaza prin sentinta nr. 3064/09.10.2015 ca art. 3.3 si 3.7 din contractele de credit, capitolul „Costuri” nu mai produc efecte deoarece au fost i modificate prin art. 2.2 din actele aditionale - capitolul „Costuri”. Caracterul abuziv al unor clauze nu este dat de transferarea sau modificarea acestora in plus sau in minus prin alte documente. Caracterul abuziv este dat de natura clauzelor daca au fost negociate direct cu consumatorul, asa cum prevede legea 193/200, art. 4 alineat 1.)
6. Subsemnatei nu i au fost aduse la cunostinta si nu i s au prezentat „Conditiile generale de derulare a operatiunilor bancare” si nici codebitorilor D. R. si D. M.-L.
Or, conform acestor conditii la cap. A pct. 1 alineat 4 „se constituie intr o conditie esentiala si determinanta initierea oricarui raport juridic intre banca si client obtinerea acordului complet si neconditionat al clientului fata de punctele C6 DOB.
De asemenea, in conditiile generale de desfasurare a operatiunilor bancare exista Capitolul C 2.6 de unde reiese ca „toate riscurile si costurile majorate sunt suportate de clienti”.
Asa cum am mentionat aceste conditii generale de derulare a operatiunilor bancare nu au fost aduse la cunostinta si nu au fost semnate nici de codebitorii D. R. si D. M.-L. si nici de subsemnata, O. E, viciind profund si determinant consimtamantul partilor la incheierea contractelor de credit. Prin aceste aspecte tinute ascunse, neexplicate si neinsusite de codebitori si de subsemnata, am fost tinuti in eroare, incalcandu se prevederile art. 953 si 948 alineat 2 si 3 din vechiul Cod civil.
La momentul prezentarii de catre banca catre instanta, a conditiilor de derulare a operatiunilor bancare impreuna cu formularul de deschidere de cont curent ca si cum ar fi fost cunoscute si semnate de catre codebitorul D. R., la termenul din 14.08.2015, acesta le a declarat ca fals in inscrisuri, motiv pentru care instanta a disjuns cererile de interventie principala si accesorie de cererea principala, suspendand cauza numai pentru intervenientii. Or, cauza care face obiectul dosarului 2504/279/2013 trebuia suspendata in integralitatea ei - cerere principala si cererea intervenientului principal si accesoriu. Documentul incriminat priveste obiectul dosarului si dreptul dedus judecatii al intervenientilor.
7. Motivarea instantei cum ca: „nu este abuziva o clauza in temeiul caruia un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii, daca exista motivatie intemeiata si in conditiile in care consumatorul este informat” este abuziva ti nelegala deoarece produce dezechilibre majore intre drepturile partilor, in defavoarea dara a consumatorului.
Se incalca prevederile art. 948 alineat (2) si (3) coroborat cu art. 953 din vechiul Cod civil.
Obiectul contractului (chiar si de credit) trebuia sa fie determinat.
Banca nu a explicat metoda de variatie a dobanzii astfel ca rata dobanzii este stabilita la discretia bancii incalcandu se O.G. 21/1992 si Legea 193/2000 care stabilesc ca variatia dobanzii trebuie sa fie clar precizata in contract, verificabila si in afara vointei profesionistului”.
Nu sunt individualizate in contractele de credit (inclusiv in actele aditionale la contracte) elementele obiective in functie de care se opereaza modificarile dobanzii conform art. 1 litera a din Legea 193/2000 coroborat cu art. 9 indice 3 literele g, h din) G 21/1992.
Conform art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 in contractele de credit cu dobanda variabila se vor aplica urmatoarele reguli: - dobanda va fi compusa dintr un indice de referinta, in cazul de fata Libor la 6 luni, la care se adauga marja fixa a bancii stabilita prin contractul initial.
La incheierea contractului marja bancii era de 2, 01%, iar dobanda stabilita era de 4, 9%, indicele Libor CHF la 6 luni, la data incheierii contractului fiind de 2.89% dobanda=marja +Libor; 4, 9=2, 01 +2, 89).
Cresterea marjei de dobanda operata de banca, cu ocazia restructurarilor este impotriva legii, deoarece legea nu i da dreptul bancii decat sa scada o marja fixa. Prevederile art. 35 din O.U.G. 50/2010 si ale art. 9 indice 3 alineat 1 din O.G. 21/1992 interzic majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor si spezelor bancare, cu exceptia costurilor impuse prin legislatie.
Banca trebuia sa pastreze marja la nivelul initial din contractele de credit, in conformitate cu prevederile art. 37 din O.U.G. 50/2010 care interzice modificarea marjei fixe pe parcursul derularii contractului de credit.
Or, modificarea marjei fixe de la valoarea de 2, 01%, perceputa la momentul incheierii contractului de credit, la valorile de 8, 46% si 11, 8% prin actele aditionale contravine dispozitiilor legale.
Instanta de judecata in motivare si in dispozitivul sentintei trebuia sa tina cont de prevederile legislative si nu de interesele bancii Raiffesien.
Profitand de situatia grea a debitorilor D. R. si D. M. L., in urma scaderii veniturilor dramatic, ca urmare a crizei economice, banca s a comportat impotriva bunei credinte, crescand costurile clientilor.
Faptul ca actele aditionale au fost incheiate la solicitarea codebitorilor denota starea de dificultate in care se aflau acestia si preocuparea acestora de a se gasi solutii oneste si corecte pentru a si plati datoriile.
Banca si a maximizat profitul ca urmare a suportarii riscului majorarii cursului valutar CHF numai de codebitori, in urma cresterii marjei fixe si a dobanzii pretinse de banca.
Motivatia instantei - pag. 18 - cum ca: „potrivit situatiei de fapt clauzele prevazute de art. 3.3 si art. 3.7 din contractele de credit nu mai produc efecte deoarece nu mai sunt in fiinta” este netemeinica, nefondata, nelegala si contravine normelor de drept.
Contractul de ipoteca l am incheiat de buna credinta pentru nepotul meu D. R.. La momentul incheierii contractului de ipoteca mie nu mi s a prezentat contractul de credit nr. . si nici nu am semnat contractul de credit. Mi s a spus ca D. R. urma sa faca un credit de 91980 CHF pe o perioada de 384 de luni.
Banca nu mi a adus la cunostinta ca au fost incheiate acte aditionale cu costuri suplimentare si prelungirea duratei contractului initial.
Conform art. 966 din vechiul Cod civil, cauza trebuia sa fie licita si morala, conditie esentiala de fond pentru validitatea unui contract - inclusiv de credit.
Conform art. 948 din vechiul cod civil, pune 2 si 3, consimtamantul partilor trebuia sa fie valabil si neviciat prin ascunderea unor elemente definitorii in luarea deciziei de a contracta si obiectul contractului trebuie sa fie determinat.
Instanta de judecata ar fi trebuit sa se sesizeze din oficiu ca multe clauze din contractele de credit (inclusiv din actele aditionale la contracte) incheiate de D. R. cu banca R. sunt lovite de nulitate absoluta deoarece, prin modul de redactare, fiind preformulate, impunandu-li se clientilor, contravin bunei credinte si bunelor moravuri. Aceste contracte de credit privesc categorii de consumatori, nu numai un singur client consumator.
Banca nu a prezentat codebitorilor D. R. si D. M.-L. si nici subsemnatei o situatie clara, corespunzator descrisa in contract, cu prezentarea elementelor de identificare a respectivei situatii pentru a da posibilitatea clientului de a cunoaste acea situatie clar, in care sa poata identifica usor in ce conditii dobanda va fi marita.
Doar in aceste conditii se poate spune ca optiunea clientului de a contracta este libera, perfect constienta, cunoscand consecintele juridice al actelor pe care le va semna contract de credit si acte aditionale.
Cererea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 948 si 966 din vechiul Cod de procedura civila, ale Legii nr. 193/2000, ale OUG nr. 50/2010 si ale OG nr. 21/1992.
Cererile de apel sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozitiilor art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013.
Cererile de apel au fost comunicate intimatilor R. B. S.A. si Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor Neamt.
Ambii intimati au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat de intervenientul D. R., ca nefondat.
Apelantul D. R. a formulat raspuns la intampinari.
Partile au fost citate legal.
La primul termen de judecata, instanta a invocat din oficiu exceptia inadmisibilitatii celor doua cereri de apel.
Analizand exceptia invocata din oficiu, instanta constata ca este intemeiata si urmeaza sa o admita in temeiul dispozitiilor art. 67 alin. 4, art. 458 si art. 465 din noul Cod de procedura civila, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 465 din noul Cod de procedura civila, masurile de administrare judiciara nu pot face obiectul niciunei cai de atac.
Solutia instantei de fond de a disjunge cererile de interventie de cererea principala reprezinta o masura de administrare a justitiei, respectiv de a nu trena solutionarea cererii principale.
In aceste imprejurari, apelurile formulate de intervenientul principal D. R. si intervenienta O. E impotriva incheierii civile din 18.09.2015 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt in dosarul nr. 2504/279/2013 nu sunt admisibile.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 458 din noul Cod de procedura civila, caile de atac pot fi exercitate numai de partile aflate in proces care justifica un interes, in afara de cazul in care, potrivit legii, acest drept il au si alte organe sau persoane.
Or, urmare a disjungerii cererilor de interventie principala si accesorie, apelantii D. R. si O. E nu mai aveau calitatea de parte in cauza care a avea ca obiect cererea principala, respectiv sesizarea Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor Neamt pentru aplicarea sanctiunii contraventionale intimatei R. B. S.A..
In aceste imprejurari, apelurile formulate impotriva sentintei civile nr. 3064/09.10.2015 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt nu sunt admisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite exceptia si in consecinta.
Respinge apelurile formulate de intervenientii O. E, ., cu domiciliul si D. R., , domiciliat in, impotriva incheierii din 18.09.2015 si a sentintei civile nr. 3064/9.10.2015 pronuntate de Judecatoria Piatra Neamt in dosarul nr. 2504/279/2013, in contradictoriu cu intimata R. B. S.A., , cu sediul in si intimatul-petent C. J. P. P. C. NEAMT, cu sediul in .
Definitiva.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Neamt, la data de 23.05.2016, cu nr. 2504/279/2013, intervenientul principal D. R. a formulat apel impotriva incheierii din 18.09.2015 si a sentintei civile nr. 3064/09.10.2015, ambele pronuntate de Judecatoria Piatra Neamt in dosarul nr. 2504/279/2013 si a solicitat, in principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanta in vederea solutionarii cererilor de interventie si, in subsidiar, modificarea in totalitate atat a incheierii cat si a hotararii instantei de fond, admiterea sesizarii formulate de Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor, Regiunea Nord Est Iasi - Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Neamt, admiterea cererii de interventie si constatarea caracterului abuziv clauzelor contractuale mentionate.
In cuprinsul cererii de apel a invocat urmatoarele motive:
1. Prin incheierea din 18.09.2015, in temeiul art. 66 alin. 2 NCPC, instanta de fond a dispus disjungerea cererii formulate de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului de cererea de interventie principala formulata de mine si de cererea de interventie accesorie formulata de O. E, urmand ca cele din urma cereri sa formeze un dosar distinct. Motivul pentru care instanta a apreciat oportuna disjungerea cererilor a fost acela ca am defaimat ca fiind fals inscrisul de la fila 8, volumul IX, considerandu se ca durata de timp necesara cercetarii falsului ar conduce la o intarziere nejustificat de mare a cererii formulate de CRPC.
Disjungerea cererilor a fost insa nelegal dispusa de instanta de fond, avand in vedere ca, potrivit art. 66 alin. 2 NCPC, disjungerea poate fi dispusa in afara de cazul in care intervenientul pretinde pentru sine, in tot sau in parte, insusi dreptul dedus judecatii”.
Or, admitand in principiu cererea de interventie principala formulata de mine, insasi instanta a retinut prin incheierea din 19.10.2013 ca „intervenientul D. R. (...) pretinde pentru sine dreptul dedus judecatii si drepturi strans legate de acesta.”
Ca atare, fata de prevederile legale incidente, judecarea impreuna a celor doua cereri se impunea cu prisosinta, cu atat mai mult cu cat cererea de interventie se suprapune in parte peste sesizarea formulata de CRPC, motiv pentru care solicit admiterea apelului si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond in vederea solutionarii cererii de interventie formulata de mine.
2. Pe fondul cauzei si raportandu ma strict la clauzele contractuale care au constituit obiectul sesizarii formulate de CRCP, respectiv modalitatea de calcul a dobanzii dupa data la care aceasta a devenit variabila si cazurile in care banca poate declara scadent anticipat contractul, solicit admiterea apelului si constatarea caracterului abuziv al acestor clauze inserate in contractele nr. si impreuna cu actele aditionale, avand in vedere urmatoarele considerente:
2.1. In mod nelegal s a retinut caracterul negociat al acestor clauze, instanta de fond ajungand la aceasta concluzie exclusiv prin prisma precizarii intr unul din cele doua contracte a destinatiei sumelor acordate cu titlu de credit, precum si prin prisma nivelului diferit al dobanzii si al modului de calcul in contracte si in actele aditionale.
Or, in ce priveste precizarea destinatiei de utilizare a sumei imprumutate prin contractul nu se putea extinde si asupra contractului iar, pe de alta parte, o astfel de precizare nu poate echivala cu negocierea clauzelor contractuale nici in perioada precontractuala si nici concomitent incheierii contractelor.
De asemenea, nici imprejurarea ca am avut posibilitatea la un moment dat de a opta intre mai multe tipuri de dobanda nu dovedeste caracterul negociat al acestora, intrucat toate aceste tipuri de dobanda erau standardizate iar negocierea in privinta modalitatii de calcul era exclusa.
In aceasta privinta, prin decizia 2123/20.10.2015, ICCJ a statuat ca „legiuitorul nu considera suficient faptul aderarii la contract sau al optiunii intre mai multe tipuri de contracte de adeziune, ci impune ferm dovada negocierii directe a contractului in intregul lui sau a unora dintre clauzele acestuia, respectiv dovada acelor discutii prealabile incheierii contractului si din care a reiesit obtinerea acordului imprumutatului cu privire la continutul clauzei denuntate. Ca urmare, apararile formulate in acest sens de catre recurenta parata, intemeiate pe furnizarea contractului de imprumut, neinsotit de Conditiile generale, neurmata de obiectiunile imprumutatului, ci dimpotriva, de semnarea contractului, sunt apreciate ca neintemeiate, intrucat nu se inscriu in teza probatorie deja enuntata.”
Ca atare, nici precizarea destinatiei sumelor imprumutate si nici cuantumul diferit al dobanzii in actele aditionale nu poate dovedi negocierea clauzelor si al acestor cuantumuri, cu atat mai mult cu cat Banca nu a dovedit acest aspect, desi avea obligatia sa o faca.
Astfel, insasi ICCJ a statuat ca „art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumtie relativa a caracterului ne negociat al clauzelor in cazul contractelor preformulate, prezumtie ce poate fi inlaturata doar prin dovada scrisa, facuta de profesionist, a caracterului negociat al contractului or al unor clauze ale acestuia”, (decizia din noiembrie 2012, dosar nr. 10464/799/2010).
O asemenea dovada scrisa a negocierii, inclusiv in faza precontractuala nu exista.
Simplul fapt al semnarii contractului astfel cum a fost redactat nu este suficient pentru a face aplicabile prevederile art. 969 C.Civil 1864 intrucat contractele incheiate intre consumatori si profesionisti trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ atat cerintele Codului Civil cat si cerintele legislatiei specifice in materia protectiei consumatorului. Instanta nu putea invoca principiul pacta sunt servanda decat in situatia constatarii respectarii intru totul a legislatiei specifice de catre parata.
Or, in aceasta privinta, absenta negocierii rezulta din insusi faptul nerespectarii prevederilor Legii 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice si a Legii 193/2000.
Astfel:
Art. 6 din Legea 289/2004 prevede: „inainte de incheierea contractului, creditorul:
a) are obligatia sa prezinte contractele de credit pe care le ofera, tipul si suma totala a creditului cele mai adecvate, luand in calcul situatia financiara a consumatorului, avantajele si dezavantajele asociate cu produsul propus, precum si scopul creditului;
b) trebuie sa prezinte consumatorului informatiile exacte si complete necesare privind contractul de credit avut in vedere;”
Art. 8 din Legea 289/2004 prevede: „Contractul de credit scris trebuie sa includa cel putin urmatoarele date (...) e) o lista a elementelor de cost prevazute la art. 4 alin. (2) si care revin consumatorului (...). in cazul in care valoarea exacta a acestor componente este cunoscuta, o astfel de valoare trebuie sa fie indicata. In caz contrar, trebuie sa fie indicata o metoda de calcul sau, pe cat posibil o cat mai realista valoare estimativa”
Evident ca in absenta acestor date obligatoriu a fi inserate nu se poate retine negocierea clauzelor intrucat consumatorul nu avea posibilitatea reala de a cunoaste conditiile concrete in care dobanda si comisioanele pot fi modificate si nici cuantumul majorarilor.
Or, desi paratei ii revenea obligatia de a dovedi negocierea contractului atat in faza precontractuala cat si concomitent incheierii contractului, aceasta nu a facut o asemenea dovada, intelegand sa se prevaleze exclusiv de prevederile art. 969 C.Civil 1864, fara insa ca respectarea cerintelor legale specifice contractului (si care ar fi putut ulterior atrage incidenta art. 969 C.Civil 1964) sa fi fost indeplinita ori dovedita.
In atare conditii, nici eventuala inserare in contract a mentiunii ca prin semnarea contractului declar ca am inteles si ca mi s au explicat termenii contractuali, nici posibilitatea de a alege intre mai multe tipuri de dobanzi existente pe piata, si cu atat mai putin semnarea contractului nu suplinesc cerinta exprimarii clauzelor contractuale in termeni clari si inteligibili si nici nu sunt de natura sa inlocuiasca necesitatea indicarii in contract a unor motive/imprejurari clare si verificabile de catre consumator a modului de stabilire a variatiei dobanzii si a majorarii comisioanelor.
De altfel, nici legiuitorul nu considera suficienta aderarea la contract ori existenta mai multor tipuri de contrate pentru a se dovedi caracterul negociat al clauzelor contractuale, ci impune ca profesionistul sa faca dovada negocierii directe a clauzelor, dovada explicarii in prealabil a clauzelor contractuale, dovada care nu s a facut.
2.2. In egala masura, instanta avea obligatia de a cerceta daca modalitatea de stabilire a dobanzii precum si cauzele si motivele declararii scadentei anticipate erau sau nu stabilite prin mijloace transparente si explicate intr un limbaj clar si inteligibil.
Or, posibilitatea bancii de a modifica in cuantum dobanda variabila in functie de evolutia pietei financiar bancare sau de politica de credit a Bancii nu indeplineste nici pe departe aceasta conditie, iar in aceasta privinta CJUE a aratat in Cauza C-143/13, Matei si Matei par. 76, ca „in ceea ce priveste clauzele contractuale in discutie in litigiul principal si, in primul rand, cele care permit creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii, trebuie sa se ridice problema previzibilitatii pentru consumator a majorarilor acestei rate pe care creditorul le poate efectua in functie de criteriul, la prima vedere putin transparent, referitor la „intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara”, chiar daca aceasta din urma formulare este in sine clara si inteligibila din punct de vedere gramatical.” Or, „intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara” este unul si acelasi lucru cu „evolutia pietei financiar bancare” mentionata in cele doua contracte.
Constatand ca aceste clauze contractuale sunt exprimate intr un limbaj accesibil oricarei persoane, instanta de fond s a rezumat doar a verifica existenta unui limbaj clar, fara a verifica daca acesta este si inteligibil. Or, asa cum se retine de catre CJUE in cauza Kasler, limbajul usor inteligibil presupune ca fiecare dintre partile contractante sa aiba reprezentarea neechivoca a naturii si intinderii propriilor drepturi si obligatii precum si a drepturilor si contraprestatiilor celeilalte parti.
Conditia exprimarii clauzelor intr un limbaj usor inteligibil trebuia analizata si in raport de clauzele privind declararea scadentei anticipate din cuprinsul carora nu rezulta cu exactitate imprejurarile si cauzele ce pot duce la aceasta masura extrema.
2.3. Fata de cele mai sus aratate, solicit sa se constate ca fiind indeplinite conditiile prealabile pentru ca aceste clauze sa fie analizate prin prisma caracterului abuziv.
In ce priveste dobanda, solicit a se constata caracterul abuziv al clauzelor ce privesc modalitatea de stabilire a acesteia, referindu ma prin aceasta la modalitatea de stabilire a dobanzii dupa data la care aceasta a devenit variabila in perioada de fiinta a celor doua contracte in forma lor initiala, cat si la modalitatea de stabilire a dobanzii in actele aditionale incheiate ulterior.
Parata nu a reusit sa faca dovada caracterului lor negociat, conform celor aratate anterior.
Exista un evident dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Echilibrul contractual nu se rezuma doar la unul exprimat, sub aspectul drepturilor si obligatiilor asumate la nivel teoretic, ci si la unul pecuniar. in aceste imprejurari, obligarea imprumutatului de a suporta o dobanda majorata, fara ca majorarea sa fie justificata de criterii clare, neechivoce si stabilite prin contract intr un limbaj clar si inteligibil, ci exclusiv pe indici care sa ii procure un profit indiferent de evolutia pietei financiare, face ca dezechilibrul sa fie de necontestat. O astfel de modalitate de stabilire a dobanzii are drept consecinta transformarea contractului de/Credit dintr un contract comutativ (care presupune cunoasterea intinderii drepturilor si obligatiilor inca de la momentul incheierii contractului) intr un contract aleatoriu ale carui conditii, daca ar fi fost de la bun inceput cunoscute, l ar fi putut determina pe imprumutat sa nu incheie respectivul act juridic.
Acesta este si motivul pentru care, in acord cu jurisprudenta europeana, ICCJ a constatat in repetate randuri in practica sa recenta ca fiind abuzive si, in consecinta, nule absolut clauzele privind dobanda variabila, precum si nulitatea absoluta partiala a clauzei privind dobanda, in partea privind dobanda variabila, precum si orice alta clauza care permite bancii modificarea unilaterala a cuantumului dobanzii. (Decizia nr. 2123 a Sectiei a II a Civila a ICCJ din 20.10.2015)
In aceeasi privinta CJUE a aratat in Cauza C-143/13, Matei si Matei par. 76, ca „in ceea ce priveste clauzele contractuale in discutie in litigiul principal si, in primul rand, cele care permit creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii, trebuie sa se ridice problema previzibilitatii pentru consumator a majorarilor acestei rate pe care creditorul le poate efectua in functie de criteriul, la prima vedere putin transparent, referitor la „intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara”, chiar daca aceasta din urma formulare este in sine clara si inteligibila din punct de vedere gramatical.”
Clauzele contractuale supuse analizei instante dovedesc fara echivoc lipsa bunei credinte:
Prezumtia de buna - credinta a bancii de care aceasta beneficiaza in temeiul art. 969 C.Civil 1864 a fost rasturnata prin insusi faptul inserarii in contract a clauzelor cu caracter echivoc ce reglementeaza dobanda variabila. In plus, desi avea obligatia legala de a informa imprumutatul cu privire la conditiile si termenii contractuali, banca nu a inteles sa se conformeze, ceea ce i a si permis sa isi rezerve prin contract posibilitatea de a modifica unilateral si arbitrar dobanda si comisioanele, fara consultarea prealabila a imprumutatului si fara acordul acestuia, iar acest aspect nu a fost contestat de catre parata.
Mai arat in privinta clauzelor referitoare la scadenta anticipata, solicit a se retine ca acelasi caracter abuziv consta pe de o parte in aceea ca nu au fost negociate, iar pe de alta parte in aceea ca este de neacceptat a se considera ca fiind caz de neindeplinire, care sa justifice dreptul Bancii de a rezilia contractul neachitarea indiferent de motiv a sumelor calculate potrivit contractului. Aceasta, intrucat este posibil ca neplata sumelor datorate bancii sa fie justificata de contestarea sumelor - iar in atare caz clauza imi interzice, practic, orice drept de a contesta sumele modificate de banca - ori de motive neimputabile clientului, cum ar fi cresterea imprevizibila a cursului valutar sau diminuarea prin lege a veniturilor (ambele ultimele doua ipoteze fiind valabile in cazul meu). In aceste din urma cazuri, se creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor intrucat, in loc ca riscul sa fie impartit intre banca si client, acesta din urma este obligat sa acopere intreaga suma majorata ca urmare a cresterii cursului valutar ori ca urmare a modificarilor legislative, in virtutea unei clauze preformulate, nenegociate, impuse prin contractul de adeziune.
Practic, prin aceste clauze banca se exonereaza de orice risc, desi nu a existat nici o conventie in privinta transferarii riscurilor exclusiv in sarcina imprumutatului.
In esenta, cazurile de declarare a scadentei anticipate il situeaza pe imprumutat intr o pozitie defavorabila fata de banca cata vreme aceasta din urma are libertatea de a aprecia asupra oricarui motiv ce poate atrage o astfel de sanctiune, indiferent daca acestea se datoreaza unei culpe a acesteia dar neacceptata ca atare de catre parata.
In plus, imprumutatul se vede pus in situatia de a restitui integral un credit in privinta caruia acesta achita sumele de plata datorate in cuantumul si termenele prevazute in contract, ceea ce este de natura sa creeze un evident dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. (A se vedea in acest sens Decizia nr. 686/2013, sectia a II a Civila a ICCJ)
3. De asemenea, solicit a se avea in vedere si celelalte clauze in privinta carora am solicitat prin cererea de interventie sa se constatate caracterul abuziv.
In privinta dobanzilor/penalitatilor de intarziere:
- nu s a facut dovada negocierii nici in privinta cuantumului si nici in privinta cazurilor in care acestea se aplica; astfel, imprejurarea ca acestea sunt percepute indiferent de motivul intarzierii, motiv are ar putea fi generat de inserarea altor clauze al caror caracter abuziv se solicita a fi constatat (ex: riscul valutar, eventuale erori ale bancii, scaderea drastica a veniturilor din motive neimputabile, este de natura sa creeze un evident dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor;
- insasi CJUE, in cauza C415/1 a statuat ca „In legatura cu o clauza referitoare la dobanzile de intarziere, instanta trebuie sa examineze in special in ce masura cota acestor dobanzi depaseste cota legala aplicabila in mod normal si daca aceasta este disproportionata in raport cu scopul urmarit prin dobanzile de intarziere”.
In privinta cursului valutar, arat urmatoarele:
Incheierea contractului s a facut in raport de cursul CHF la data incheierii contractului, fara ca partile sa negocieze nici un alt curs ulterior.
Obiectul contractului il constituie acordarea unui imprumut si nu efectuarea de schimburi valutare, astfel incat mentiunile privind aplicarea cursului de schimb al bancii, in lipsa oricaror negocieri in acest sens, este vadit abuziva.
Pe de alta parte, obligand imprumutatul sa restituie creditul in aceeasi valuta in care a fost acordat, desi mecanismul de deblocare a acestuia a fost in RON, banca se exonereaza de orice risc valutar pe care il plaseaza exclusiv asupra imprumutatului, fara ca acestuia din urma sa i se explice consecintele asumarii unor asemenea clauze. Desi detinea toate parghiile informationale si avea obligatia de a si sfatui clientul in asa fel incat contractul pe care il incheie sa nu il impovareze excesiv, banca a ignorat cu desavarsire aceste obligatii, desi atentionari in privinta hipervalorizarii CHF au existat inclusiv din partea autoritatilor financiare elvetiene.
Semnificativa in aceasta privinta este decizia CJUE pronuntata in cauza Kasler ale carei considerente sunt pe deplin aplicabile spetei:
Desi creditul a fost acordat in CHF, suma imprumutata a fost deblocata in lei intrucat, nefiind o moneda prezenta pe piata valutara, aceasta era imposibil de achizitionat din alta parte decat de la parata.
Pentru a restitui ratele, procedura era inversa, in sensul ca eu ma prezentam la banca avand suma in lei corespunzatoare sumei lunare de plata in CHF, banca efectuand schimbul valutar la cursul sau de schimb.
Prin urmare, ambele parti contractante s au raportat la suma in RON echivalenta a sumei de CHF imprumutata, imprejurare ce rezulta din stabilitatea de care se bucura moneda elvetiana in raport cu cea nationala, coroborata cu lipsa de pe piata interna a CHF si de efectuarea platilor si a tuturor operatiunilor doar in RON, Euro sau, eventual, USD. Asadar, neputand folosi moneda CHF, subsemnatul am solicitat echivalentul in CHF a sumei de RON de care aveam nevoie iar parata a inteles sa imi remita suma in CHF, echivalenta a sumei in RON solicitate de mine.
Aceste imprejurari atrag integral incidenta deciziei Kasler intrucat, desi prin contractele de fata creditele a fost contractate in CHF iar in cauza Kasler creditul s a incheiat in moneda HUF dar in echivalentul sumei in CHF, tragerea efectiva a sumei s a facut in ambele cazuri in moneda nationala, echivalenta unei sume de franci elvetieni.
Considerentele hotararii CJUE pronuntata in cauza Kasler fiind binecunoscute, arat doar ca in contract nu se regaseste nici o explicatie cu privire la modul de calcul al cursului de schimb CHF/RON si nici cu privire la consecintele pe care le ar putea avea devalorizarea excesiva a monedei nationale.
Astfel, este de necontestat absenta oricarei negocieri cu privire la asumarea de catre mine a riscului valutar, dupa cum este de necontestat si faptul ca prin obligarea mea de a achita sume suplimentare si considerabile de bani ca urmare a variatiei cursului valutar, s a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Ca atare, clauzele privind obligarea mea de a restitui creditul in moneda in care a fost acordat, si inca la cursul valutar stabilit de parata, au un evident caracter abuziv.
Aceste sustineri nu impieteaza cu nimic principiul nominalismului.
Potrivit acestui principiu, in cazul contractului de imprumut obligatia imprumutatului este aceea de a restitui aceeasi suma numerica aratata in contract iar ceea ce intereseaza din acest punct de vedere este intentia reala a partilor si nu interpretarea literala a clauzelor contractuale.
Asa cum am aratat, din insasi modalitatea de deblocare a creditului precum si din realitatea pietei financiar valutare din Romania, la data acordarii creditului se desprinde concluzia ca in realitate ambele parti au avut reprezentarea acordarii, respectiv a imprumutarii unei sume in RON, echivalenta sumei de CHF imprumutata.
In consecinta, tocmai pentru respectarea principiului nominalismului, s ar fi impus ca imprumutatul sa restituie aceeasi suma de bani in moneda nationala, in echivalent CHF, dar la acelasi curs valutar de la momentul incheierii contractului, intrucat stabilizarea cursului de schimb valutar CHF-RON la cursul valabil la data incheierii contractului nu ar fi reprezentat o modificare a contractului, ci o restabilire a echilibrului contractual si o reasezare a acestuia in limitele intentiei reale a partilor astfel cum a existat la data incheierii contractului.
Inserarea acestor clauze m a fortat sa inchei acte aditionale care, in loc sa imi inlesneasca situatia, m a indatorat si mai mult, suma ramasa de plata crescand semnificativ in loc sa scada, in ciuda platilor efectuate de a lungul derularii creditului.
In atare conditii, fata de cele mai sus expuse, solicit admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
Cererea de apel a fost intemeiata pe dispozitiile art. 66 din noul Cod de procedura civila, ale art. 948 si 966 din vechiul Cod civil, ale Legii nr. 193/2000, ale Legii nr. 289/2004, ale O.U.G. 50/2010 si ale O.G. 21/1992.
Intervenienta O. E a formulat apel impotriva sentintei civile nr. 3064 din 09.10.2015, pronuntata la Judecatoria Piatra Neamt, in dosarul 2504/279/2013 si a solicitat casarea sentintei civile, repunerea intervenientilor principali si accesoriu in cauza dosarului nr. 504/279/2013, rejudecarea cauzei si obligarea intimatei R. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecata.
In cuprinsul cererii de apel a invocat urmatoarele motive:
Referitor la hotararea instantei de a disjunge cererea principala formulata le Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului - Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului Neamt de cererea intervenientului principal si a celui accesoriu.
Aceasta hotarare este nefondata, netemeinica si nelegala din urmatoarele motive:
1. Intervenientul principal, D. R. si cel accesoriu, O. E, au fost admisi ca parti in dosarul nr. 2504/279/2013 prin incheierea de sedinta din data de 09.11.2013 si prin incheierea de sedinta din data de 18.09.2015, deoarece, asa cum se precizeaza in incheierile mentionate, „intervenientii pretind pentru sine dreptul dedus judecatii si drepturi strans legate de aceasta” in temeiul art. 61 alineatul 2, art. 65 alineatul 1, art. 66 alineatul l si art. 67 alineatul 1 din noul Cod de procedura civila.
2. Cu toate ca instanta de judecata admite cererile de interventie principala si accesorie deoarece „intervenientii pretind pentru sine dreptul dedus judecati”, prin sentinta civila nr. 3064 din 09.10.2015 instanta disjunge cererea principala, formulata de ANPC-CJPC Neamt, de cererea intervenientilor principali si accesoriu, prin incheierea de sedinta din data de 18.09.2015, incheiere ce este parte integranta din sentinta civila nr. 3064 din 09.10.2015, pe motiv ca „judecarea cererii de interventie principala si a celei accesorie ar conduce la o intarziere nejustificat de mare a cererii formulate de Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor.”
Aceasta sentinta civila nr. 3064 din 09.10.2015 este nelegala deoarece conform art. 66 alineat 2 din Noul Cod de procedura Civila stipuleaza clar exceptia cand nu se poate face disjungerea cauzei „intervenientii pretind pentru sine, in tot sau in parte, insusi dreptul dedus judecatii”.
3. Motivarea instantei ca dosarul 2504/279/2013 ar conduce la o intarziere nejustificat de mare a solutionarii cauzei daca ar fi ramas in dosar si intervenientii principal si accesoriu nu are fundament legal.
Dosarul nr. 2504/279/2013 a fost intarziat nejustificat de catre instanta de judecata, deoarece instanta de judecata a amanat timp de peste doi ani pronuntarea asupra unor aspecte de drept semnalate in cauza dosarului 2504/279/2013. Mai mult, instanta de judecata a solicitat efectuarea unei expertize in dosar si a stabilit obiective care nu aveau legatura cu cauza in dosar, schimband natura cauzei.
Instanta de judecata a dat o interpretare gresita naturii cauzei deduse judecatii, care avea ca obiect lamurirea unor aspecte de drept semnalate de ANPC-CJPC Neamt si intervenienti in dosar.
Expertiza, conform art. 330 alineat 1 din Noul Cod de Procedura Civila, trebuie sa lamureasca imprejurarile de fapt producerii unei situatii ori, in cauza dosarului nr. 1504/279/2013, instanta trebuia sa dea o solutie pe baza normelor si principiilor de drept, in urma constatarii de fapt semnalate de ANPC-CJPC Neamt.
Textele de lege si normele de drept obligatorii aplicabile cauzei din dosarul 504/279/2013 sunt Legea 193/2000 art. 4 alineat 1 si art. 948, 953, 970, 983 din vechiul Cod aplicabil contractelor de credit incheiate in anii 2007 si 2008.
II. Referitor la obiectul si natura cauzei din dosarul 2504/279/2013
1. Dosarul 2507/279/2013 are ca obiect principal al cauzei constatarea existentei cauzelor abuzive si eliminarea acestora de catre instanta de judecata, in baza unei hotarari judecatoresti, din contractele de credit si (inclusiv din actele aditionale la contractele mentionate), asa cum este mentionat in procesul verbal de constatare seria nr. intocmit de ANPC-CJPC Neamt si in baza caruia ANPC-CJPC Neamt a formulat cererea catre Judecatoria Piatra Neamt.
Cererea de chemare in judecata a fost promovata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului - Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului Neamt (ANPC-CJPC Neamt), prin adresa cu nr. 823 din 14.03.2013, in urma procesului verbal de constatare a clauzelor abuzive din contractele de credit incheiate de R. B. cu D. R..
2. Daca instanta de judecata ar fi avut rabdare si ar fi citit cu atentie atat cererea de chemare in judecata formulata de ANPC-CJPC Neamt unde se mentioneaza ca „va rugam sa constatati existenta clauzelor abuzive din contractele de credit asa cum sunt prezentate in documentele de control si sa dispuneti eliminarea acestora” si daca instanta ar fi citit si pag. 4–5 din procesul verbal de control seria nr. unde se constata existenta clauzelor abuzive atat in contractele de credit cat si in actele aditionale la respectivele contracte, atunci instanta ar fi sesizat si retinut ca organul de control, abilitat de lege, a constatat existenta clauzelor abuzive atat in contractele de credit cat si in actele aditionale la aceste contracte, acte aditionale care sunt parte integranta din contractele de credit.
3. Conform Legii 193/2000, art. 4 alin. 1 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrara cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Conform procesului verbal de constatare seria nr. intocmit de ANPC-CJPC Neamt la sesizarile facute de D. R., reiese ca in contractele de credit incheiate de acesta cu R. B. exista clauze abuzive. Tot din procesul verbal de constatare reiese faptul ca banca nu a putut dovedi/proba conform legii ca s a negociat direct cu consumatorul clauzele din contracte. Nici nu putea sa dovedeasca existenta negocierilor directe deoarece contractele de credit sunt preformulate, impuse consumatorului si nu permit negocierea acestora.
De asemenea prin procesul verbal reiese ca in urma adresei nr. facute de catre D. R. catre banca, aceasta nu i a prezentat conditiile generale de derulare a operatiunilor bancare nici la semnarea contractelor si nici ulterior semnarii, tinandu-1 pe D. R. in eroare si viciindu i consimtamantul - art. 948 coroborat cu art. 953 din vechiul Cod civil aplicabil contractelor de credit in discutie.
III. Referitor la motivatia instantei privind respingerea actiunii introduse de NPC-CJPC Neamt ca nu s au constatat clauze abuzive in contracte
1. Sentinta civila nr. 3064 din 09.10.2015 pronuntata de instanta este netemeinica, nefondata si nelegala.
In motivarea sentintei civile (pag. 11–16 din motivare) instanta se raporteaza la actele aditionale la contractele de credit din si din.
Acest acte aditionale, care nu mi au fost aduse la cunostinta si care nu au fost negociate direct cu codebitorii D. R. si D. M.-L., sunt anexate contractelor de credit si fac parte din contractele de credit.
2. Instanta de judecata a schimbat obiectul cererii principale referitor la constatarea clauzelor abuzive si eliminarea acestora din contractele de credit (implicit din actele aditionale asa cum reiese din procesul verbal de constatare intocmit de ANPC-CJPC Neamt) raportandu se doar la actele aditionale contractelor de credit ca si cum aceste acte aditionale ar fi de sine statatoare, schimband obiectul cererii principale.
3. Instanta de judecata s a transformat in avocatul bancii R., depasindu si atributiile si rolul conferit de lege, avand o atitudine si pozitie evident partinitoare, neconforma legii, incalcandu se prevederile art. 8, art. 20 si art. 22 alineate (1), (2), (5), 6), (7) din NCPC.
4. In contractele de credit incheiate de R. B. cu D. R., inclusiv in actele aditionale, nici o clauza din contract sau acte aditionale nu a fost negociata direct cu consumatorul. Banca nu a putut sa demonstreze, sa probeze ca aceste clauze au fost negociate direct cu consumatorul, deoarece insusi contractul de credit este un contract preformulat, nu permite negocierea directa intre parti.
5. Instanta de judecata motiveaza prin sentinta nr. 3064/09.10.2015 ca art. 3.3 si 3.7 din contractele de credit, capitolul „Costuri” nu mai produc efecte deoarece au fost i modificate prin art. 2.2 din actele aditionale - capitolul „Costuri”. Caracterul abuziv al unor clauze nu este dat de transferarea sau modificarea acestora in plus sau in minus prin alte documente. Caracterul abuziv este dat de natura clauzelor daca au fost negociate direct cu consumatorul, asa cum prevede legea 193/200, art. 4 alineat 1.)
6. Subsemnatei nu i au fost aduse la cunostinta si nu i s au prezentat „Conditiile generale de derulare a operatiunilor bancare” si nici codebitorilor D. R. si D. M.-L.
Or, conform acestor conditii la cap. A pct. 1 alineat 4 „se constituie intr o conditie esentiala si determinanta initierea oricarui raport juridic intre banca si client obtinerea acordului complet si neconditionat al clientului fata de punctele C6 DOB.
De asemenea, in conditiile generale de desfasurare a operatiunilor bancare exista Capitolul C 2.6 de unde reiese ca „toate riscurile si costurile majorate sunt suportate de clienti”.
Asa cum am mentionat aceste conditii generale de derulare a operatiunilor bancare nu au fost aduse la cunostinta si nu au fost semnate nici de codebitorii D. R. si D. M.-L. si nici de subsemnata, O. E, viciind profund si determinant consimtamantul partilor la incheierea contractelor de credit. Prin aceste aspecte tinute ascunse, neexplicate si neinsusite de codebitori si de subsemnata, am fost tinuti in eroare, incalcandu se prevederile art. 953 si 948 alineat 2 si 3 din vechiul Cod civil.
La momentul prezentarii de catre banca catre instanta, a conditiilor de derulare a operatiunilor bancare impreuna cu formularul de deschidere de cont curent ca si cum ar fi fost cunoscute si semnate de catre codebitorul D. R., la termenul din 14.08.2015, acesta le a declarat ca fals in inscrisuri, motiv pentru care instanta a disjuns cererile de interventie principala si accesorie de cererea principala, suspendand cauza numai pentru intervenientii. Or, cauza care face obiectul dosarului 2504/279/2013 trebuia suspendata in integralitatea ei - cerere principala si cererea intervenientului principal si accesoriu. Documentul incriminat priveste obiectul dosarului si dreptul dedus judecatii al intervenientilor.
7. Motivarea instantei cum ca: „nu este abuziva o clauza in temeiul caruia un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii, daca exista motivatie intemeiata si in conditiile in care consumatorul este informat” este abuziva ti nelegala deoarece produce dezechilibre majore intre drepturile partilor, in defavoarea dara a consumatorului.
Se incalca prevederile art. 948 alineat (2) si (3) coroborat cu art. 953 din vechiul Cod civil.
Obiectul contractului (chiar si de credit) trebuia sa fie determinat.
Banca nu a explicat metoda de variatie a dobanzii astfel ca rata dobanzii este stabilita la discretia bancii incalcandu se O.G. 21/1992 si Legea 193/2000 care stabilesc ca variatia dobanzii trebuie sa fie clar precizata in contract, verificabila si in afara vointei profesionistului”.
Nu sunt individualizate in contractele de credit (inclusiv in actele aditionale la contracte) elementele obiective in functie de care se opereaza modificarile dobanzii conform art. 1 litera a din Legea 193/2000 coroborat cu art. 9 indice 3 literele g, h din) G 21/1992.
Conform art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010 in contractele de credit cu dobanda variabila se vor aplica urmatoarele reguli: - dobanda va fi compusa dintr un indice de referinta, in cazul de fata Libor la 6 luni, la care se adauga marja fixa a bancii stabilita prin contractul initial.
La incheierea contractului marja bancii era de 2, 01%, iar dobanda stabilita era de 4, 9%, indicele Libor CHF la 6 luni, la data incheierii contractului fiind de 2.89% dobanda=marja +Libor; 4, 9=2, 01 +2, 89).
Cresterea marjei de dobanda operata de banca, cu ocazia restructurarilor este impotriva legii, deoarece legea nu i da dreptul bancii decat sa scada o marja fixa. Prevederile art. 35 din O.U.G. 50/2010 si ale art. 9 indice 3 alineat 1 din O.G. 21/1992 interzic majorarea nivelului comisioanelor, tarifelor si spezelor bancare, cu exceptia costurilor impuse prin legislatie.
Banca trebuia sa pastreze marja la nivelul initial din contractele de credit, in conformitate cu prevederile art. 37 din O.U.G. 50/2010 care interzice modificarea marjei fixe pe parcursul derularii contractului de credit.
Or, modificarea marjei fixe de la valoarea de 2, 01%, perceputa la momentul incheierii contractului de credit, la valorile de 8, 46% si 11, 8% prin actele aditionale contravine dispozitiilor legale.
Instanta de judecata in motivare si in dispozitivul sentintei trebuia sa tina cont de prevederile legislative si nu de interesele bancii Raiffesien.
Profitand de situatia grea a debitorilor D. R. si D. M. L., in urma scaderii veniturilor dramatic, ca urmare a crizei economice, banca s a comportat impotriva bunei credinte, crescand costurile clientilor.
Faptul ca actele aditionale au fost incheiate la solicitarea codebitorilor denota starea de dificultate in care se aflau acestia si preocuparea acestora de a se gasi solutii oneste si corecte pentru a si plati datoriile.
Banca si a maximizat profitul ca urmare a suportarii riscului majorarii cursului valutar CHF numai de codebitori, in urma cresterii marjei fixe si a dobanzii pretinse de banca.
Motivatia instantei - pag. 18 - cum ca: „potrivit situatiei de fapt clauzele prevazute de art. 3.3 si art. 3.7 din contractele de credit nu mai produc efecte deoarece nu mai sunt in fiinta” este netemeinica, nefondata, nelegala si contravine normelor de drept.
Contractul de ipoteca l am incheiat de buna credinta pentru nepotul meu D. R.. La momentul incheierii contractului de ipoteca mie nu mi s a prezentat contractul de credit nr. . si nici nu am semnat contractul de credit. Mi s a spus ca D. R. urma sa faca un credit de 91980 CHF pe o perioada de 384 de luni.
Banca nu mi a adus la cunostinta ca au fost incheiate acte aditionale cu costuri suplimentare si prelungirea duratei contractului initial.
Conform art. 966 din vechiul Cod civil, cauza trebuia sa fie licita si morala, conditie esentiala de fond pentru validitatea unui contract - inclusiv de credit.
Conform art. 948 din vechiul cod civil, pune 2 si 3, consimtamantul partilor trebuia sa fie valabil si neviciat prin ascunderea unor elemente definitorii in luarea deciziei de a contracta si obiectul contractului trebuie sa fie determinat.
Instanta de judecata ar fi trebuit sa se sesizeze din oficiu ca multe clauze din contractele de credit (inclusiv din actele aditionale la contracte) incheiate de D. R. cu banca R. sunt lovite de nulitate absoluta deoarece, prin modul de redactare, fiind preformulate, impunandu-li se clientilor, contravin bunei credinte si bunelor moravuri. Aceste contracte de credit privesc categorii de consumatori, nu numai un singur client consumator.
Banca nu a prezentat codebitorilor D. R. si D. M.-L. si nici subsemnatei o situatie clara, corespunzator descrisa in contract, cu prezentarea elementelor de identificare a respectivei situatii pentru a da posibilitatea clientului de a cunoaste acea situatie clar, in care sa poata identifica usor in ce conditii dobanda va fi marita.
Doar in aceste conditii se poate spune ca optiunea clientului de a contracta este libera, perfect constienta, cunoscand consecintele juridice al actelor pe care le va semna contract de credit si acte aditionale.
Cererea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 948 si 966 din vechiul Cod de procedura civila, ale Legii nr. 193/2000, ale OUG nr. 50/2010 si ale OG nr. 21/1992.
Cererile de apel sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozitiilor art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013.
Cererile de apel au fost comunicate intimatilor R. B. S.A. si Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor Neamt.
Ambii intimati au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea apelului formulat de intervenientul D. R., ca nefondat.
Apelantul D. R. a formulat raspuns la intampinari.
Partile au fost citate legal.
La primul termen de judecata, instanta a invocat din oficiu exceptia inadmisibilitatii celor doua cereri de apel.
Analizand exceptia invocata din oficiu, instanta constata ca este intemeiata si urmeaza sa o admita in temeiul dispozitiilor art. 67 alin. 4, art. 458 si art. 465 din noul Cod de procedura civila, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiilor art. 465 din noul Cod de procedura civila, masurile de administrare judiciara nu pot face obiectul niciunei cai de atac.
Solutia instantei de fond de a disjunge cererile de interventie de cererea principala reprezinta o masura de administrare a justitiei, respectiv de a nu trena solutionarea cererii principale.
In aceste imprejurari, apelurile formulate de intervenientul principal D. R. si intervenienta O. E impotriva incheierii civile din 18.09.2015 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt in dosarul nr. 2504/279/2013 nu sunt admisibile.
De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 458 din noul Cod de procedura civila, caile de atac pot fi exercitate numai de partile aflate in proces care justifica un interes, in afara de cazul in care, potrivit legii, acest drept il au si alte organe sau persoane.
Or, urmare a disjungerii cererilor de interventie principala si accesorie, apelantii D. R. si O. E nu mai aveau calitatea de parte in cauza care a avea ca obiect cererea principala, respectiv sesizarea Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor Neamt pentru aplicarea sanctiunii contraventionale intimatei R. B. S.A..
In aceste imprejurari, apelurile formulate impotriva sentintei civile nr. 3064/09.10.2015 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt nu sunt admisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite exceptia si in consecinta.
Respinge apelurile formulate de intervenientii O. E, ., cu domiciliul si D. R., , domiciliat in, impotriva incheierii din 18.09.2015 si a sentintei civile nr. 3064/9.10.2015 pronuntate de Judecatoria Piatra Neamt in dosarul nr. 2504/279/2013, in contradictoriu cu intimata R. B. S.A., , cu sediul in si intimatul-petent C. J. P. P. C. NEAMT, cu sediul in .
Definitiva.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Banci. Operatiuni bancare. Institutii (sparte)
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 844 din data de 23.12.2014
Contestare carater abuziv clauze bancare. - Sentinta civila nr. 1165/R din data de 09.12.2011
Operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice - Sentinta penala nr. **** din data de 15.05.2015
Investirea cu formula executorie a biletului la ordin; declinare competenta - Sentinta civila nr. 1297 din data de 23.06.2009
Banci - Sentinta civila nr. 41 din data de 06.10.2008
Constatare incetare valabilitate contract de credit bancar. - Hotarare nr. 9 din data de 16.01.2013
Obligatie de a face, respectiv ajustarea nivelului dobanzii de creditare de catre o societate bancara, conform prevederilor contractuale si legale. - Decizie nr. 27 din data de 23.01.2012
Contul escrow. Modalitate de garantare a tranzactiilor prin intermediul unui tert independent - agentul escrow - o banca. - Decizie nr. 42 din data de 29.01.2007
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 669 din data de 11.08.2011
Validare poprire - Sentinta civila nr. 991 din data de 12.10.2010
Incuviintare executare - Decizie nr. 215 din data de 25.02.2011
EMITEREA DECIZIEI DE IMPUNERE DUPA REINSER?IA DEBITORULUI IN CIRCUITUL ECONOMIC - Decizie nr. 1168/C din data de 22.11.2017
CONTESTA?IA LA EXECUTARE FORMULATA DE UN CREDITOR IPOTECAR, BANCA, PRIN CARE SE SOLICITA ANULAREA PROCESULUI VERBAL DE DISTRIBUIRE A PRE?ULUI IN CARE SE REGASESC ?I SUMELE DE BANI DISTRIBUITE ALTOR EXECUTORI JUDECATORE?TI CARE AU INCEPUT EXECUTAREA ACELUI - Decizie nr. 25/RC din data de 10.04.2017
OBLIGA?IA DE ELIBERARE A PA?APOARTELOR – MINORI NEINCLU?I IN CERTIFICATELE DE CETA?ENIE ALE PARIN?ILOR - Sentinta civila nr. 620/C din data de 09.05.2017
ACORDAREA DESPAGUBIRII PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI - Decizie nr. 140/AC din data de 08.05.2017
EXPRESIA BUNEI CREDIN?E LA INCHEIEREA ?I EXECUTAREA CONTRACTULUI, IN CONTEXTUL IN CARE NU A FOST DUBLATA PRINTR-O CLAUZA IDENTICA, IN FAVOAREA INTIMATULUI, APLICABILA IN SITUA?IA INCETARII CONTRACTULUI DIN CULPA FURNIZORULUI - Decizie nr. 186/AC din data de 22.05.2017
ACORDAREA DE DESPAGUBIRI PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII DE TELEFONIE - Decizie nr. 201/AC din data de 07.06.2017
CONTRAVALOAREA JUSTEI DESPAGUBIRI PENTRU INCETAREA ANTICIPATA A CONTRACTULUI CU TELEKOM SA INAINTE DE EXPIRAREA DURATEI CONTRACTUALE DE 24 DE LUNI. - Decizie nr. 20/Ac din data de 16.01.2017
SUSPENDARE EXECUTARE ACT EMIS DE AUTORITA?ILE LOCALE - Sentinta civila nr. 1163/C din data de 07.11.2017