Plangere formulata impotriva rezolutiei procurorului de neincepere a urmaririi penale. Admitere. Exista situatia premisa pentru abuz de incredere atunci cand administratorul societatii de leasing, desi primeste notificarea rezilierii, continua sa ret...

Printr-o plangerea penala adresata Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, petenta societate de leasing a solicitat declansarea unei anchete penale cu privire la reprezentantul firmei utilizatoare, sub aspectul savarsirii infractiunii de ,,abuz de incredere’’ prev. si ped. de art. 213 Cod penal, constand in aceea ca intimatul, a refuzat sa restituie autoturismul primit in baza contractului de leasing desi petenta, in calitate de proprietar, i-a notificat acestuia rezilierea contractului de leasing ca urmare a neplatii ratelor de leasing.
In dosar s-a dispus neinceperea urmaririi penale fata de intimat in baza disp. art. 10 lit. b Cod procedura penala, fapta nefiind prevazuta de legea penala, cu motivarea ca intre cele doua parti s-a incheiat un contract, fapta fiind de natura civila.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt, la data de 07.05.2008 intre petenta societate de leasing si societatea utilizatoare prin intimat s-a incheiat un contract de leasing avand ca obiect finantarea acordata utilizatorului pentru achizitionarea unui autoturism Dacia Logan Preferance. Potrivit clauzelor contractuale petenta avea calitatea de proprietar al autoturismului si de locator in contract, in timp ce locatara avea calitatea de utilizator. Intre obligatiile utilizatorului era si aceea de a plati la termen ratele de leasing, obligatie de care intimatul nu s-a achitat, motiv pentru care a intervenit rezilierea de drept a contractului de leasing. Potrivit contractului (art. 11 pct. 5 lit. g) locatorul poate rezilia contractul de plin drept fara nici o formalitate prealabila, fara punerea in intarziere a utilizatorului si fara interventia instantei de judecata in caz de intarziere a platii integrale timp de 30 de zile lucratoare a unei rate de leasing, a unei prime de asigurare, sau a oricarei obligatii de plata prevazuta de prezentul contract. De asemenea, potrivit art. 11 pct. 7 lit. a din contract utilizatorul are obligatia ca in caz de reziliere sa restituie locatorului autovehiculul in aceeasi stare tehnica si functionala avuta la data preluarii in termen de trei zile de la data rezilierii.
Prin hotararea directoratului petentei s-a hotarat incetarea si rezilierea contractului de leasing incheiat cu intimatul, rezilierea fiind notificata acestuia la data de 18.07.2011, dovada de primire a acestei notificari fiind semnata de catre insusi intimatul.
Desi a primit aceasta notificare, intimatul nu a restituit nici pana la aceasta data autoturismul, desi nu a negat niciodata efectele contractului de leasing, a si recunoscut nerespectarea obligatiei de plata; ba mai mult potrivit declaratiei intimatului cat si potrivit actelor depuse la dosar intimatul la data de 08.12.2011 prin hotararea AGA a hotarat cedarea contractului de leasing catre alta societate.
Raportat la situatia de fapt retinuta mai sus, instanta apreciaza ca interpretarea data de catre organul de urmarire infractiunii de abuz de incredere si a conditiilor intrunirii elementelor constitutive ale acestora este gresita.
Astfel potrivit art. 213 Cod  constituie infractiunea de incredere insusirea unui bun mobil al altuia, detinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Potrivit textului de lege de mai sus, infractiunea de abuz de incredere are la baza o situatie premisa, si anume aceea a unui raport contractual intre proprietarul unui bun mobil si o alta persoana, care detine temporar cu orice titlu, de cele mai multe ori fiind vorba de o detentie precara (imprumut de folosinta, depozit etc.); cu alte cuvinte este vorba de o relatie de incredere intre proprietarul bunului si detentorul precar, proprietarul predand bunul cu increderea ca detentorul va restitui acest bun. Atunci cand detentorul abuzeaza de aceasta incredere si refuza sa restituie bunul, si-l insuseste sau dispune pe el pe nedrept , acesta comite infractiunea de abuz de incredere.
Prin interpretarea data de organul de urmarire penala acesta neaga insasi posibilitatea existentei infractiunii de abuz de incredere, sustinand ca atunci cand intre parti exista un raport contractual, situatia nu mai cade sub incidenta legii penale ci sub incidenta legii civile. Or asa cum am aratat mai sus, abuzul de incredere are la baza ca situatie premisa, tocmai un raport contractual.
Bineinteles ca nu orice cerere de restituire a unui bun mobil formulata de un proprietar si urmata de un refuz sau de un act de dispozitie a bunului din partea detentorului precar nu cade sub incidenta legii penale; avem in vedere situatiile in care detentorul precar opune cererii proprietarului  un alt argument contractual cum ar fi dreptul de retentie, prescriptia bunurilor mobile sau orice alt argument de natura a deduce ca refuzul de restituire nu este manifestarea unei rele credinte ci a unui raport civile nerezolvat. In aceasta situatie intr-adevar raporturile dintre parti sunt de natura civila, fapta neavand natura penala.
In cauza de fata insa, intimatul nu a contestat in nici un moment obligatia de plata , nici efectele contractului, a recunoscut faptul ca nu si-a onorat obligatia de plata, a primit notificarea rezilierii contractului, a avut cunostinta de obligatiile din contract inclusiv de obligatia de restituire, si totusi din 18.07.2011 pana in prezent a refuzat sa restituie bunul desi avea aceasta obligatie; ba mai mult, la data de 08.12.2011, ignorand somatia proprietarului bunului, a cedat contractul de leasing unei alte societati comerciale, facand si mai dificila posibilitatea de urmarire a bunului.
In acest context, refuzul intimatului de a restitui bunul si dispunerea de acesta pe nedrept, nu mai apare drept o simpla nerespectare a unei obligatii civile si apare ca o rea credinta si constituie insasi situatia premisa a unei infractiuni de abuz de incredere. Bineinteles ca obligatiile civile ale intimatului nu exclud in acest caz raspunderea penala si nici invers. Simplul fapt ca proprietarul bunului poate sa isi satisfaca pretentiile (recupereze bunul) si pe cale civila nu exclude raspunderea penala a celui care abuzeaza de increderea  proprietarului.
In consecinta instanta apreciaza ca este eronat a conchide ca, de vreme e raporturile dintre parti erau contractuale, raspunderea penala este exclusa, fiind vorba de o fapta de natura civila.
Pentru cele expuse mai sus, instanta urmeaza a admite plangerea , a desfiintat rezolutiile si a dispune inceperea urmaririi penale sub aspectul comiterii infractiunii de abuz de incredere.