contestatie la executare
(Sentinta civila nr. 8172/2014 din data de 19.09.2014 pronuntata de Judecatoria Oradea)R O M A N I A
JUDECATORIA ORADEA
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. ___..
Sedinta publica de la 19 Septembrie 2014
Completul compus din:
PRESEDINTE : __.
Grefier : __.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator _ si pe intimata SC ___. SA, intimat SC ___. SRL, avand ca obiect contestatie la executare.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta nimeni.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Dezbaterile in fond au avut loc in sedinta publica din data de 12.09.2014, fiind consemnate in acea incheiere, care face parte integranta din prezenta, cand instanta, a amanat pronuntarea pentru data de 19.09.2014, data la care s-a hotarat actiunea.
I N S T A N T A
D E L I B E R A N D
Constata ca, prin actiunea inregistrata la instanta la data de 06.03.2014, legal timbrata cu 562 lei din care pentru 281 lei s-a acordat ajutor public judiciar, contestatorul a formulat in contradictoriu cu intimatii contestatie la executare in dosarul de executare nr. __. solicitand instantei sa dispuna anularea tuturor formelor de executare silita realizate de _.. in dosarul de executare nr. 500/2011, intoarcerea executarii silite in dosarul executional nr.500/2011, cu cheltuieli de judecata.
In fapt arata ca in data de 26.02.2014 a primit prin Posta Romana "comunicarea actelor de procedura" emise de __., acte constand in contractul de leasing financiar nr__ din 26.01.2009 + anexe, Adresa din _., contract de vanzare-cumparare nr.3-35 din 23.01.2009, proces-verbal de predare-primire din 29.01.2009, contractul de novatie din 31.08.2009.
Invoca exceptia prescriptiei extinctive. Conform actelor primite de la _.. titlul executoriu il reprezinta contractul de leasing financiar nr__. din 26.01.2009. Astfel cum reiese din actele primite de la __., data de 31.08.2009 este momentul din care incepe sa curga termenul de 3 ani al prescriptiei extinctive fata de SC __ SRL in baza art.3, alin.l din Decretul nr.167/1958, iar termenul de 2 ani fata de SC __. SRL in baza art.3, alin.2 din Decretul nr.167/1958. Din data de 31.08.2009 au trecut peste 5 ani, iar somatia executarii silite a primit-o in data de 26.02.2014, astfel incat cererea de executare silita este prescrisa, creditorii fiind decazuti din dreptul de a solicita vreo suma de bani de la subsemnatul.
In aceste conditii, se impune admiterea exceptiei prescriptiei dreptului de a solicita vreo suma de bani cu orice titlu, art.3, alin. l si 2 din Decretul nr.167/1958 stabilind aceasta sanctiune in sarcina creditorului pentru neglijenta de a actiona in interiorul termenului prevazut, respectiv stingerea dreptului material la actiune neexercitat in termen. Avand in vedere ca debitul este prescris, toate sumele accesorii, inclusiv cheltuielile de executare se impune a fi anulate.
Invoca exceptia perimarii actului de executare potrivit art. 696 alin. 1 din Codul de Procedura Civila. Din actele comunicate de executorul judecatoresc reiese faptul ca cererea de executare silita a fost formulata in anul 2011, anul intocmirii dosarului de executare, iar cererea de staruinta in executare a fost formulata in data de 06.09.2013, trecand astfel mai mult de 6 luni in care executorul judecatoresc a stat in pasivitate, permitand perimarea executarii.
Invoca exceptia lipsei calitatii pasive, de debitor a sa in dosarul
de executare nr___. Contractul de novatie din 31.08.2009 a fost incheiat cu PFA __.., avand ____., inregistrat la Registrul Comertului Bihor sub nr. ____. Exista o mare diferenta intre reglementarea data de legiuitor persoanei fizice autorizate pe de o parte si persoanei fizice pe de alta parte, aceasta din urma avand un CNP.
Persoana fizica autorizata functioneaza in baza OUG nr.44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizici autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale.
Considera ca atat SC __.. SRL, cat si SC __ dar mai mult BEJ __. ar trebui sa cunoasca legea si sa nu faca confuzii de acest gen. In concluzie, solicita se se constate ca __.., persoana fizica nu are calitate de debitor in dosarul de executare nr__., nu are calitate de contractant in contractul de novatie din 31.08.2009, nici in contractul de leasing financiar nr__ din 26.01.2009, nici in contractul de vanzare-cumparare nr__.2009.
Solicita anularea, reducerea substantiala a cheltuielilor de executare. Prin procesul-verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare, BEJ _..stabileste urmatoarele:
Debit: 6.435,23 lei - creditoarea/ executorul judecatoresc nu a depus modul de calcul al acestei sume cum s-a ajuns la acest debit. Astfel solicita sa i se puna in vedere creditorului sa explice ce reprezinta acest debit, cate rate neplatite etc.
Onorar executor judecatoresc: 797,98 lei. Potrivit art. 39 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti "(1) Executorii judecatoresti au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale s maximale stabilite de ministrul justitiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Nationali a Executorilor Judecatoresti. In cazul executarii silite a creantelor avand ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt urmatoarele: a) pentru creantele ii valoare de pana la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma; reprezentand valoarea creantei ce face obiectul executarii silite;" In cazul nostru suma reprezentand creanta este de 6.435,23 lei cu titlu de debit. Astfel, la un simpli calcul, 10% din 6.434,23 lei rezulta un onorariu maxim de 643,42 lei, nicidecum suma de 797,98 lei asa cum in mod gresit si abuziv a stabilit _
Taxe de timbru si timbre judiciare: 60,05 lei - nu sunt dovedite, prin urmare nu i se pot imputa.
Cheltuieli de executare: 813,44 lei - cel putin o parte din aceste cheltuieli se repeta (taxe postale), iar altele sunt chiar neveridice, cum ar fi suma de 303,80 lei reprezentand timbre postale in conditiile in care un timbre postai costa in medie 1-5 lei. Mai mult, nu toate aceste cheltuieli le-a realizat BEJ ___ pentru a il urmari pe dansul, deoarece cererea de continuare a executarii a fost inregistrata la executor in 06.09.2013, iar executorul a introdus in procesul-verbal cheltuieli incepand cu anul 2011 pana in 25.06.2013. Nu este legal, nu este corect si solicita instantei sa anuleze aceste cheltuieli solicitate de BEJ __...
Taxe postale: 39,20 lei - iar se solicita taxe postale, dupa cum a aratat si aceste cheltuieli se repeta.
Avans achitat de creditor: 496 lei - nu sunt dovedite, prin urmare nu i se pot imputa.
Diferenta onorar executor si cheltuieli executare: 1.154,62 lei - aceasta diferenta nu este explicata, nu este dovedita, astfel incat nu i se poate imputa aceasta suma.
In concluzie, solicita anularea tuturor formelor de executare silita realizate de BEJ ____ in dosarul de executare nr. 500/2011, intoarcerea executarii silite in dosarul executional nr.500/2011, cu cheltuieli de judecata.
Prin intampinarea depusa, intimatii invoca pe cale de exceptie tardivitatea formularii contestatiei al executare. Arata ca dosarul executional a fost inregistrat din 2011 si contrar sustinerilor contestatorului, somatia de plata din 26.02.2014 nu este primul act comunicat acestuia.
Solicita a se lua act de faptul ca adresa de sediu a debitorului _. PFA este identica cu aceea a persoanei fizice - contestatorul ........., pe cale de consecinta toate documentele comunicate la aceasta adresa inca din 2011 i-au parvenit implicit si contestatorului debitor si pe cale de consecinta nu poate invoca ca ar fi in necunostinta de cauza.
Solicita a se lua act de reaua credinta a contestatorului care timp de aprox 3 ani de zile nu a avut nimic de contestat in conditiile in care in ciuda demersurilor efectuate de executorul judecatoresc nu au fost identificate bunuri sau alte venituri ale contestatorului Persoana Fizica Autorizata, pana la data la care au inteles sa se indrepte in conformitate cu dispozitiile art. 26 din OUG 44/2008 impotriva patrimoniului persoanei fizice si ulterior a procedat si la comunicarea somatiei si a celorlalte acte executionale ulterioare si s-a trezit din pasivitate incercand sa invoce diferite tertipuri pentru a fi exonerat de la plata unor obligatii contractuale.
Solicita respingerea exceptiei prescriptiei. Potrivit dispozitiilor art. 3 daca un act juridic (spre ex. un contract) s-a incheiat sau si-a produs efectele inainte de 1.10.2011, atunci i se aplica legea care era la momentul respectiv in vigoare - vechiul Cod civil. Asupra faptelor constitutive, modificatoare sau extinctive de situatii| juridice, realizate in intregime inainte de intrarea in vigoare a legii noi, cat si efectele produse de acea situatie juridica inainte de acest moment poate fi aplicata numai legea veche, adica legea in vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, daca s-ar aplica o lege ulterioara ar insemna sa i se atribuie efect retroactiv.
Facturile in baza carora si-au intemeiat cererea de executare silita impotriva debitorului __.. au fost emise inainte de intrarea in vigoare Noului Cod civil care a abrogat Decretul 167/1958 privind prescriptia extinctiva, ramanand supus vechii reglementari si automat supus legii aflate in vigoare la acel moment. Pornind de la dispozitiile art. 12 raportat la art. 6 din Decretul nr. 167/1998 potrivit carora termenul prescriptie a dreptului de a cere executarea silita este de 3 ani, solicita instantei sa constate ca aceasta sanctiune nu isi gaseste justificarea in speta dedusa judecatii.
Intrucat potrivit art. 405 alin 2 CPC termenul pentru exercitarea dreptului de a cere executare silita incepe sa curga de la data cand se naste acest drept, e necesar sa se stabileasca care anume este momentul in care se naste dreptul, raspunsul fiind in general in functie de natura titlului executoriu. Totodata cursul prescriptiei se intrerupe prin acte care de cele mai multe ori exprima vointa creditorului de a-si realii dreptul. In cazul obligatiilor contractuale de a da sau de a face, prescriptia incepe sa curga de la data cand obligatia devine exigibila si debitorul trebuia astfel sa o execute.
In conformitate cu dispozitiile art. 405 ind. 2 alin 1 PCP constituie cauza de intrerupere a prescriptiei indeplinirea de catre debitor a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul executoriu ori a recunoasterii in orice alt mod a datoriei - plata voluntara a ratelor - si data depunerii cererii de executare si a indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare.
Intrucat termenul pentru exercitarea dreptului de a cere executare silita incepe sa curga de la data cand se naste acest drept respectiv de la data scadentei facturilor, invedereaza ca in speta la data de 06.07.2011 au formulat cerere de executare silita impotriva debitorului __.. PFA, actiunea fiind astfel introdusa in termenul legal de prescriptie. De la data la care i-a fost comunicat debitorului somatia in dosarul executional nr. ___. - respectiv data de 27.07.2011, avand ca obiect recuperarea debitelor - a fost intrerupt cursul prescriptiei dreptului de a cere executarea silita.
Potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, "intreruperea sterge prescriptia inceputa inainte de a se ivi imprejurarea care a intrerupt-o. Dupa intrerupere incepe sa curga o noua prescriptie Asadar intreruperea prescriptiei produce urmatorul efect: mai intai, anterior aparitiei cauzei de intrerupere, prescriptia este inlaturata, stearsa, ca sl cand nu ar fi curs; pe de alta parte, dupa incetarea cauzei de intrerupere, incepe sa curga o noua prescriptie extinctiva, adica un nou termen de prescriptie.
Astfel, cererea de executare introdusa de catre intimate respecta termenul prescriptiei, intreruperea a operat si incepe sa curga un nou termen de prescriptie de acelasi fel, efectele intreruperii s-au produs instantaneu in momentul inregistrarii cererii de executare silita. Concluzionand, potrivit art. 17 din decretul sus mentionat intreruperea sterge prescriptia inceputa inainte de a se ivi imprejurarea care a intrerupt-o. Dupa intrerupere incepe sa curga o noua prescriptie. In consecinta facturile care stau la baza cererii de executare silita respecta termenul prescriptiei, intreruperea a operat si incepe sa curga un nou termen de prescriptie de acelasi fel.
Solicita respingerea exceptiei perimarii actului de executare invocate de contestator. Invoca art. 389 alin. 1 CPC. Considera ca prin "act de executare" se intelege orice operatiune juridica sau inscrisul care o constata intocmit de catre executorul judecatoresc sau de organe sau persoane care indeplinesc atributii in acest sens, carora legea le confera consecinte juridice si prin care se urmareste, in conditiile legii, realizarea activitatii de executare silita si se marcheaza o etapa in cadrul acestei proceduri.
Perimarea este o sanctiune procesuala care consta in stingerea procesului in faza in care sa gaseste care se bazeaza pe prezumtia de desistare a partii de la cererea formulata, considerandu-se ca partea, printr-o indelungata lipsa de staruinta, a pierdut orice interes in solutionarea cererii sale, cerere care, ca urmare perimarii, este considerata a nu fi fost introdusa.
Contestatorul a ignorat inscrisurile aflate la dosarul executional, inscrisuri care atesta faptul ca executorul judecatoresc a intocmit acte de executare pe parcursul celor 3 ani de la inregistrarea cererii in vederea identificarii bunurilor aflate in proprietatea debitorului precum si identificare veniturilor acestuia prin adrese catre diferite institutii ale statului precum si la unitatile bancare precum si fapt ca intimata a intervenit prin cererile inaintate in dosarul de executare silita.
Considera ca cursul perimarii a fost intrerupt conform art.249 ind.1 CPC. Invoca de asemenea art.389, 390, 405 alin.1 si 454 alin.1 CPC.
Solicita respingerea exceptiei lipsei calitatii de debitor. pe considerentul ca in patrimoniul PFA nu au fost identificate sume de bani sau bunuri valorificabile au solicitat continuarea executarii prin urmarirea contestatorului conform art.26 din OUG nr.44/2008.
Referitor la identitatea persoanei impotriva careia s-a inceput executarea silita, in cazul PFA din punct de vedere al intreprinzatorului persoanele fizice raspund limitat cu averea personala. Invoca art.31 din OUG nr.44/2008.
Pe fond arata ca ___ IFN SA, in calitate de locator/proprietar si finantator a incheiat cu __.. PFA contractul de leasing nr. 9089524/144081,obiectul acestui contract fiind dreptul de folosinta al unui autovehicul marca Skoda Octavia. _.. PFA nu si-a respectat obligatiile izvorate din contract incalcand astfel clauzele contractuale prin neachitarea ratelor de leasing aferente folosintei autovehiculului, operand astfel rezilierea de drept a contractului de leasing ceea ce a condus la reposesia bunului la data de 01.03.2010.
Prin semnarea si acceptarea procesului verbal de primire-predare bun din data de 01.03.2010 utilizatorul si-a recunoscut culpa contractuala si intervenirea rezilierii contractului din culpa sa si implicit a recunoscut debitul.
Invoca art.10 lit.f si art.15 din OG nr.51/1997.
In ceea ce priveste componenta sumei arata ca,la data inregistrarii cererii de executare silita, debitul inregistrat la contractul de leasing cuprinde urmatoarele facturi: Rata leasing nr. 10 in valoare de 1.030,05 ron; Rata leasing nr. 11 in valoare de 1.014,90 ron; Rata leasing nr. 12 in valoare de 995,45 ron; Rata leasing nr. 13 in valoare de 996,61 ron; RCA in valoare de 1000 ron; Rata casco de asigurare nr. 13 in valoare de 361,96 ron.
Avand in vedere ca debitorul nu si-a indeplinit obligatiile au considerat contractul reziliat de plin drept. Suma urmarita silit este constituita din ratele emise pana la data reposesiei autovehiculului.
Invoca dispozitiile OG nr.51/1997.
Cu privire la intoarcerea executarii, acest capat de cerere este nefundat. Poprirea a fost instituita in mod legal asupra veniturilor inregistrate de debitor in baza unui titlu executoriu valabil si a incuviintarii date de instanta de judecata.
In al doilea rand, aceasta cerere este prematur introdusa. Fata de faptul ca instanta de judecata nu s-a pronuntat in sensul admiterii contestatiei la executare si in subsidiar anularea actelor de executare intocmite in dosarul executional nr. __, considera ca nu poate fi justificat cel de-al doilea capat de cerere din contestatia debitorului. In plus, admiterea contestatiei la executare si in subsidiar constatarea nulitatii absolute a actelor executare se realizeaza in baza unor motive de nulitate prevazute de lege, ceea ce nu este cazul in speta.
Cu privire la onorariul de executare solicita respingerea cererii invocand art.669 CPC, art.37 alin.1 din Legea nr.188/2000. Arata ca onorariul a fost corect calculat situandu-se la limita de 10% din creanta si TVA o taxa pe care executorul o vireaza la bugetul de stat. Invoca prevederile art.39 din Legea nr. 188/2000.
Solicita respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecata.
Prin raspunsul al intampinare, contestatorul solicita cu privire la exceptia tardivitatii a se observa ca in nici unul dintre aceste acte nu este semnatura sa, nu au fost luate la cunostinta, prin urmare procedura de comunicare a acestor acte nu este indeplinita. Prin necomunicarea actelor anterioare i s-a incalcat dreptul la aparare, astfel, in momentul in care, in sfarsit, executorul a respectat regulile comunicarii actelor de executare, a luat la cunostinta si din acel moment a avut ocazia reala si legala sa se apere, lucru pe care l-a facut, formuland contestatie la executare.
Pentru necomunicarea corecta a actelor de executare anterioare, pentru incapacitatea executorului de a mi le aduce la cunostinta in mod legal este in culpa strict executorul, in conditiile in care nu si-a schimbat domiciliul, si chiar daca ar fi facut-o, executorul judecatoresc are posibilitatea si obligatia de a afla adresa debitorilor, apeland la organele statului.
Faptul ca actele de executare nu au fost comunicate corect, au fost comunicate superficial reiese si din faptul ca numai acum le-a primit. La aceeasi adresa locuieste, acelasi program de munca il are, pe durata anilor scursi nu a modificat nimic in programul sau, astfel incat este curios si ciudat cum executorul nu l-a gasit pana la comunicarea acestor ultime acte de executare.
Intimata a invocat art.714 al.2 CPC in mod gresit. Invoca art.714 alin.1 si 711 alin.1 CPC. Legea a stabilit ca impotriva oricarui act de executare se poate formula contestatie, si a formulat contestatie impotriva singurului act de executare care i s-a adus in mod legal la cunostinta si fata de care si-a putut exercita dreptul la aparare.
In concluzie, a respectat termenul de 15 zile de la comunicare pentru formularea contestatie la executare si solicita sa se respinga exceptia.
__. Ifn SA arata ca in data de 27.07.2011 i-ar fi comunicat o somatie, insa aceasta nu a ajuns, acest lucru se poate vedea din actele pe care chiar intimata le-a anexat la intampinare. Fata de dansul termenul de prescriptie nu a fost intrerupt, astfel ca se impune admiterea exceptiei prescriptiei. In ciuda celor aratate de intimata cu rea-credinta, nu a vazut inscrisurile dosarului de executare, nu i s-au comunicat, de aceea
a cerut Judecatoriei Oradea sa solicite executorului copia dosarului de
executare pentru a putea sa se apere.
Perimarea exista in acest dosar de executare, deoarece din verificarea actelor depuse de intimata reiese fara echivoc ca au trecut 6 luni fara ca
executorul sa comunice actele de executare. Astfel, intimata a anexat la intampinare dovada comunicarii numai a catorva acte de executare, adica numai cateva acte sunt legal considerate acte de executare - cele efectiv comunicate.
Potrivit dovezii de comunicare din 22.07.2012 si pana in 26.02.2014 ultima dovada de comunicare a actelor de procedura, nu exista urma, nu exista dovada de comunicare a altor acte, astfel incat in toata aceasta perioada executorul a stat in pasivitate termenul de 6 luni implinindu-se si executarea fiind perimata. Celelalte acte, somatii care nu au dovada comunicarii nu au nici numar de iesire, ceea ce il duce la gandul ca nici nu au fost emise in acele dati.
Considera ca a dovedit cu actele depuse de intimata ca executarea este perimata.
Arata ca exista o mare diferenta intre reglementarea data de legiuitor persoanei fizice autorizate pe de o parte si persoanei fizice pe de alta parte, aceasta din urma avand un CNP. Persoana fizica autorizata functioneaza in baza OUG nr.44/2008. In concluzie, solicita sa se constate ca ___., persoana fizica nu are calitate de debitor in dosarul de executare nr.500/2011, nu are calitate de contractant in contractul de novatie din 31.08.2009, nici in contractul de leasing financiar nr___. din 26.01.2009, nici in contractul de vanzare-cumparare nr___...01.2009.
Solicita anularea, reducerea substantiala a cheltuielilor de executare.
In drept, invoca art.711 si urm. NCPC, art.399 si urm. CPC.
Asupra exceptiei tardivitatii formularii contestatiei la executare, invocata de intimati, instanta retine ca debitorului __ i-a fost comunicata somatia nr__.. in dosar executional nr. __ al BEJ __.. in data de 26.02.2014, acesta promovand contestatie la executare in data de 06.03.2014, deci cu respectarea termenului legal de 15 zile.
Imprejurarea ca domiciliul acestuia coincide cu sediul persoanei fizice autorizate ___., sediu la care au fost comunicate acte de executare nu poate duce la concluzia curgerii unui alt termen de formulare a cererii pentru persoana fizica fata de care s-a incuviintat executarea ulterior. Astfel, exceptia va fi respinsa.
Analizand contestatia la executare prin prisma motivelor formulate, a apararilor invocate si a probelor administrate, inclusiv din perspectiva exceptiilor prescriptiei si perimarii executarii silite, precum si a lipsei calitatii de debitor in dosarul executional instanta retine urmatoarele:
La data de 6.07.2011, creditorii SC . SA si SC __ de Asigurare SRL au formulat cerere de executare silita impotriva debitorului __ PFA.
Prin Incheierea din camera de consiliu nr___ pronuntata de Judecatoria Oradea in dosar nr. ____. a fost incuviintata executarea silita in dosarul executional nr. ___. al executorului judecatoresc __, avand ca obiect cererea de incuviintare a executarii silite formulata de creditorii urmaritori SC __ IFN SA si SC ____ SRL impotriva debitorului __ PFA, in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. __. din data de __ si contractul de novatie incheiat la data de 31.08.2009.
La data de 06.09.2013, creditorii depun la BEJ _.. o cerere de continuare a executarii in dosar executional nr__. prin urmarirea in subsidiar a lui __ conform dispozitiilor art.26 din OUG nr.44/2008.
Prin Incheierea din camera de consiliu nr__. pronuntata de Judecatoria Oradea in dosar nr. __.. a fost incuviintata executarea silita in dosarul executional nr. _. al BEJ __, avand ca obiect cererea de executare silita formulata de creditorii urmaritori SC ___.. SA si SC __ de Asigurare SRL impotriva debitorului __, in temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de Leasing Financiar nr. _.. si Contractul de Novatie incheiat la data de 31.08.2009, fiind autorizat creditorul sa treaca la executarea silita a obligatiei cuprinse in titlul executoriu, si anume pentru recuperarea sumelor de bani ce rezulta din contractul de leasing.
Instanta retine ca potrivit art.20 din OUG nr.44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale, PFA raspunde pentru obligatiile sale cu patrimoniul de afectatiune, daca acesta a fost constituit, si, in completare, cu intreg patrimoniul sau.
In baza acestui text legal, instanta retine ca in mod legal s-a incuviintat executarea si este urmarit silit debitorul persoana fizica, nefiind constituit un patrimoniu de afectatiune al persoanei fizice autorizate.
Fata de aceste aspecte se va respinge exceptia lipsei calitatii de debitor invocata de contestator.
In privinta prescriptiei si perimarii executarii silite, normele procedurale atat in vechiul cod de procedura civila (art.405 si urm.; art.389) cat si in noul de cod de procedura civila (art.705 si urm.; art.696) prevad ca termenul de prescriptie este de 3 ani. Acest termen se intrerupe pe data depunerii cererii de executare insotita de titlul executoriu.
In consecinta, cata vreme contestatorul raspunde cu patrimoniul sau pentru obligatiile PFA, instanta apreciaza ca prescriptia a fost intrerupta si fata de persoana fizica pe data depunerii cererii de executare a PFA, respectiv la data de 6.07.2011, data de la care curge un nou termen, acesta nefiind implinit la data depunerii cererii de executare a contestatorului, 06.09.2013.
Cu privire la perimare, aceasta sanctioneaza pasivitatea creditorului timp de 6 luni. In speta, la data de 19.07.2011 se emite somatia, se instituie popriri, se emit adrese de identificare a bunurilor debitoarei. La data de 07.12.2011, 17.05.2012, 11.10.2012, 07.03.2013, 04.07.2013, 12.12.2013 se incheie de catre executor procese verbale in care se arata s-a deplasat la sediul debitoarei unde nu a gasit pe nimeni, debitoarea nu a dat curs somatiilor, iar potrivit informatiilor primite de la institutiile statului si institutiile bancare nu detine bunuri urmaribile si conturi bancare cu disponibil. De asemenea la data de 12.04.2013, creditorul a solicitat a se efectua o adresa catre ANAF. Ulterior la data de 06.09.2013, creditorii depun o cerere de continuare a executarii in dosar executional nr__.. prin urmarirea in subsidiar a lui _..
In baza acestor considerente instanta va respinge si exceptia prescriptiei si a perimarii executarii invocate de contestator.
Cu privire la cheltuielile stabilite de executor prin procesul verbal din data de 17.02.2014, instanta retine ca acestea au fost stabilite in mod legal, reprezentand cheltuieli aferente actelor de executare si onorariu executor calculat conform Ordinului nr.2550/C/2006 la care se adauga TVA.
Cu privire la debitul pretins instanta retine ca titlul executoriu este reprezentat de un contract de leasing, debitorul fiind urmarit pentru rate de leasing restante pana in momentul predarii vehiculului catre creditor, precum si contravaloarea ratelor de asigurare restante.
Fata de aceste considerente, avand in vedere ca executarea silita a respectat normele legale, instanta urmeaza sa respinga contestatia la executare formulata. Corelativ instanta va respinge si cererea de intoarcere a executarii.
Instanta ia act ca intimatii nu au solicitat cheltuieli de judecata.
In baza art.19 alin.1 din OUG nr.51/2008, avand in vedere ca contestatorul a beneficiat de ajutor public judiciar conform Incheierii din camera de consiliu din data de 20.03.2014, cheltuielile procesuale avansate de stat raman in sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Respinge exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, invocata de intimati.
Respinge exceptia prescriptiei executarii silite, invocata de contestator.
Respinge exceptia perimarii executarii silite, invocata de contestator.
Respinge exceptia lipsei calitatii de debitor in dosarul executional, invocata de contestator.
Respinge contestatia la executare formulata de contestatorul __.. in contradictoriu cu intimatii ___
Respinge cererea de intoarcere a executarii formulata de contestatorul __..
Fara cheltuieli de judecata.
In baza art.19 alin.1 din OUG nr.51/2008 cheltuielile procesuale avansate de stat raman in sarcina acestuia.
Cu drept de apel in termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Oradea.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 19.09.2014.
PRESEDINTE, GREFIER,

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Leasing
Caracterul abuziv al clauzelor penale din contractele de leasing prin care alaturi de plata ratelor restante si a penalitatilor datorate pana la momentul rezilierii contractului se solicita cu titlu de daune-interese plata unei sume - Decizie nr. 821 din data de 14.09.2012Inadmisibilitatea cererii creditorului de a solicita obligarea debitorului la plata ratelor de leasing dupa rezilierea contractului de leasing si restituirea bunurilor. - Decizie nr. 938 din data de 19.11.2010
Proces verbal intocmit de CNADNR.competenta de solutionare a plangerii - Hotarare nr. 5675 din data de 11.06.2012
- Sentinta civila nr. 8133 din data de 23.09.2008
Contractul de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vanzare. Hotarare care tine loc de act de vanzare-cumparare. - Sentinta comerciala nr. 31022/3/2006 din data de 18.09.2006
Contract de leasing; optiune de cumparare; reziliere in temeiul art.15 OG 51/1997. - Decizie nr. 92R din data de 04.02.2015
Aplicabilitate Legea 85/2006- consumator captiv - Decizie nr. 553 din data de 21.02.2014
Litigii cu profesionisti - Clauza abuziva - contract de leasing - Decizie nr. 415R din data de 26.06.2013
Utilizatorul/locatorul bunului detinut in temeiul contractului de leasing are actiune directa impotriva furnizorului bunului chiar daca proprietarul bunului este finantatorul. - Decizie nr. 301 din data de 06.06.2011
Dreptul de optiune al utilizatorului in contractele de leasing reglementate de OG nr.51/1997. - Decizie nr. 193 din data de 12.04.2011
Contestatie la executare. Contract de leasing - Decizie nr. 435/R din data de 02.10.2012
Leasingul financiar presupune, in principiu, ca in perioada de inchiriere de baza (prima inchiriere) sa se realizeze intregul pret al obiectului contractat, inclusiv costurile auxiliare, precum si, eventual, un beneficiu, iar acest tip de contract de... - Decizie nr. 17 din data de 02.12.2008
contestatie la executare - Sentinta civila nr. 6953 din data de 25.10.2010
contestatie la executare - Sentinta civila nr. 8028 din data de 29.11.2010
Proces verbal intocmit de CNADNR.competenta de solutionare a plangerii - Hotarare nr. 5675 din data de 11.06.2012
- Sentinta civila nr. 8133 din data de 23.09.2008
contestatie la executare - Sentinta civila nr. 688/26.01.2015 din data de 26.01.2015
anulare act - Sentinta civila nr. 283/2015 din data de 14.01.2015
contestatie la executare - Sentinta civila nr. 11878/2014 din data de 02.12.2014
lovirea sau alte violente - Sentinta civila nr. 184/2015 din data de 16.02.2015