InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Marghita

actiune posesorie

(Hotarare nr. 1324 din data de 26.11.2014 pronuntata de Judecatoria Marghita)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Marghita | Jurisprudenta Judecatoria Marghita


Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Marghita la data de 16.04.2014 sub nr. de dosar 1223/255/2014, reclamanta SC A.P. SRL a solicitat obligarea paratilor M.M., D.K. si D.I. sa inceteze orice act de tulburare a posesiei si sa respecte pasnica folosinta a suprafetei de 2,19 ha teren arabil, situat in extravilanul comunei ..., cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca are calitatea de arendas al suprafetei de teren inca din anul 2003, in temeiul contractelor de arenda incheiate cu parata M.M., in aceasta calitate exercitand in mod continuu folosinta asupra terenului.
 A mai aratat reclamanta ca ultimul contract a fost incheiat la data de 27.06.2007, fiind inregistrat la Consiliul Local al Comunei ... sub nr. 504/28.06.2007, avand ca obiect suprafata de 2,19 ha teren, dobandita de parata M.M. cu titlu de reconstituire prin TP nr. ..., arendarea fiind incheiata, conform art. 5 alin. 1 din contract, pe o perioada de 10 ani, respectiv pana la data de 28.06.2017. La data de 31.03.2014, parata M.M. a anuntat reclamanta ca a vandut acest teren paratilor de randul II si III, solicitand predarea posesiei catre acestia. Desi reclamanta a notificat toti paratii sa se abtina de la orice act de tulburare a posesiei, paratii au ocupat terenul in mod samavolnic, lipsind reclamanta de posibilitatea exploatarii terenului in mod eficient, prin infiintarea culturilor.
A mai sustinut reclamanta, in esenta,  ca in baza principiului opozabilitatii fata de terti a contractelor, contractul de arendare este opozabil si cumparatorilor, acestia fiind de rea credinta deoarece au calitatea de functionari ai primariei ....
In drept au fost invocate prevederile art. 1441 Cod civil, 1865, 1811 NCC, art. 1002-1004 C.pr.civ.
In probatiune s-au depus la dosar, in copie, contract de arendare inreg. cu nr. 504/2007, titlul de proprietate nr. ..., contract de vanzare cumparare aut. sub nr. 717/2014.
Paratii au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea cererii.
In motivare, paratii au aratat ca acel contract de arendare inreg. sub nr. 504/28.06.2007 nu este semnat de parata M.M., fiind semnat in fals.
In probatiune s-a depus la dosar raport de expertiza grafica.
Prin raspunsul la intampinare, reclamanta a sustinut ca apararile paratilor exced cadrului actiunii posesorii iar punerea in discutie a contractului de arenda este absurda, reclamanta avand aceasta calitate de peste 10 ani de zile, timp in care parata de randul I a beneficiat de drepturile contractuale.
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Marghita la data de 16.04.2014 sub nr. de dosar 1229/255/2014, reclamanta SC A.P. SRL, in contradictoriu cu paratii M.M., D.K. si D.I., a solicitat desfiintarea retroactiva, partiala, a contractului de vanzare cumparare incheiat de parati si autentificat sub nr. 717/27.03.2014 la SPN ..., in privinta suprafetei de 2,19 ha teren arabil, situat in extravilanul comunei ..., parcela 243, tarla 81, ca urmare a incalcarii dreptului conventional de preemtiune al reclamantei si sa se constate incheierea vanzarii intre reclamanta si parata de randul I , in conditiile cuprinse in contractul incheiat de aceasta cu paratii de randul II si III, luand act de exercitarea preemtiunii, acceptarea ofertei de vanzare si consemnare pretului la dispozitia vanzatoarei, hotararea urmand a tine loc de act autentic.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca are calitatea de arendas, ultimul contract de arendare incheiat la data de 27.06.2007 fiind inregistrat la Consiliul Local al comunei ... sub nr. 504/28.06.2007 iar conform art. 7 lit. l din contract, partile au constituit in favoarea reclamantei un drept de preemtiune asupra ternului, pentru cazul instrainarii prin vanzare.
A mai aratat reclamanta ca la data de 27.03.2014 parata de randul I a vandut acest teren paratilor de randul II si III prin contractul de vanzare cumparare aut. sub nr. 717/27.03.2014, pretul fiind stabilit la suma de 6000 de lei/ha, respectiv 13140 lei, contractul fiind precedat de o promisiune de vanzare cumparare in cuprinsul careia parata M.M. a declarat ca intreaga suprafata a fost arendata. Cu toate acestea, reclamanta, in calitate de preemtor,  nu a fost notificata, fiind anuntata verbal la data de 31.03.2014, data la care a solicitat si predarea posesiei, instrainarea terenului in favoarea paratilor de randul II si III fiind facuta cu incalcarea dreptului conventional de preemtiune al reclamantei.
In drept au fost invocate prevederile art. 969 Cod civil, art. 1865, 1731-1733 NCC.
In probatiune s-au depus la dosar, in copie, titlul de proprietate nr. 884/29.10.2002, contract de arendare, contract de vanzare cumparare, promisiune bilaterala de vanzare cumparare, recipisa de consemnare.
Paratii au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea cererii.
In motivare, paratii au aratat ca parata M.M. nu a semnat contractul de arendare nr. 504/28.06.2007, acesta fiind semnat in fals.
In probatiune s-a depus la dosar raport de expertiza grafica.
Prin incheierea din data de 02.09.2014 s-a dispus conexarea celor doua procese.
Instanta a incuviintat proba cu inscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriile paratilor, proba cu martorul B.G.C. si proba cu expertiza grafica, raportul de expertiza judiciara efectuat de Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Timisoara fiind depus la dosar.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin titlul de proprietate nr. 884/29.10.2002 s-a reconstituit in favoarea paratei M.M. dreptul de proprietate cu privire la terenul in suprafata de 21900 mp, situat in extravilanul satului ..., parcela 243, tarla 81.
Intre reclamanta si parata M.M. s-a incheiat contractul de arendare din data de 31.07.2003 (f. 92), pe o durata de 5 ani. Dupa expirarea termenului, reclamanta a continuat sa foloseasca terenul, fiind inregistrat sub nr. 504/28.06.2007 un contract de arendare care insa, conform concluziilor raportului de expertiza grafica efectuat in cauza (f. 144-147), nu a fost semnat de catre parata M.M..
In ceea ce priveste actiunea posesorie, instanta retine ca, potrivit art. 950 alin. 2 Cod civil, aceasta nu poate fi introdusa impotriva persoanei fata de care exista obligatia de predare a bunului.
Contractul de arendare din anul 2007 nu este semnat de catre parata M.M. si nu creeaza niciun fel de obligatii in sarcina acesteia. In ceea ce priveste contratul incheiat in anul 2003, necontestat de parata, acesta a fost incheiat pe o perioada de 5 ani. Chiar daca instanta ar retine ca ar fi intervenit tacita relocatiune, aceasta ar produce efecte doar pentru timpul necesar ca arendasul sa culeaga fructele,  conform art. 1464 si art. 1462 Cod civil de la 1864.
Prin urmare, reclamanta avea obligatia de predare a terenului catre parata M.M. iar actiunea posesorie nu poate fi introdusa fata de aceasta sau fata de succesorii in drepturi ai paratei.
Cu privire la celelalte cereri formulate, instanta constata ca sunt neintemeiate, in conditiile in care contratul de arendare din anul 2007 nu a fost semnat de catre parata M.M. iar in contractul din anul 2003 nu exista inserata nicio clauza privind instituirea unui drept conventional de preemtiune in favoarea reclamantei in cazul vanzarii terenului de catre parata.
Pentru considerentele expuse, instanta urmeaza sa respinga in intregime actiunea formulata de reclamanta SC A.P. in contradictoriu cu paratii M.M., D.I. si D.K..
Fata de dispozitiile art. 452 si 453 Cod procedura civila, va admite in parte cererea si va obliga reclamanta sa plateasca paratului D.I. suma de 900 de lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand contravaloare expertiza (conform ordinului de plata de la fila 95), pana la inchiderea dezbaterilor nefacandu-se dovada de catre parati a efectuarii altor cheltuieli.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011