Drepturi salariale
(Sentinta civila nr. 1297/09.02.2011 din data de 10.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)1. Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar
art. 1 alin. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/18.05.1994
Reclamantii - persoane fizice, membri ai Sindicatului I.P.Sector 3, prin acesta ca mandatar, au chemat in judecata pe paratii C.S.S.4, I.S.M.B. si M.E.C., solicitand obligarea acestora la plata salariilor potrivit contractelor individuale de munca si actelor aditionale si la plata diferentei dintre salariile cuvenite potrivit contractelor individuale de munca si salariile efectiv platite ca urmare a diminuarii cu 25% a cuantumului salariului brut incepand cu 4 iulie 2010, in baza art. 1 din Legea nr.118/2010.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si Asigurari sociale a respins actiunea ca nefondata fata de paratii C.S.S.4 si I.S.M.B. si ca fiind indreptata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva fata de paratul M.E.C., retinand ca masura de diminuare a salariilor personalului salariat de la bugetul de stat cu 25% incepand cu 1 iulie 2010 pentru o perioada de sase luni este justificata de ratiuni de politica bugetara, a afectat in egala masura toti salariatii din sistemul bugetar, indiferent de cuantumul veniturilor si de domeniul in care isi desfasoara activitatea.
Instanta a retinut ca, in cauza, nu este vorba despre o privare de proprietate iar diminuarea salariilor platite de la bugetul de stat nu constituie, in sine, fata de marja larga de apreciere de care se bucura statul in realizarea politicilor bugetare, o incalcare a art. 1 alin.1 din Primul Protocol la Conventie.
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, SENTINTA CIVILA NR.1297 din 09.02.2011
Asupra cauzei de fata :
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 63441/3/2010 la 30.12.2010 S.I.P.S.3, in numele si pentru membrii de sindicat a solicitat in contradictoriu cu paratii C.S.S.4, I.S.M.B.si M.E.C., pronuntarea unei hotarari prin acres a se dispuna obligarea paratilor la plata salariilor potrivit contractelor individuale de munca, respectiv actelor aditionale la acestea catre reclamanti precum si obligarea paratilor la plata dintre salariile cuvenite potrivit contractelor individuale de munca si salariile efectiv platite ca urmare a diminuarii cu 25% a cuantumului salariului brut incepand cu 4iulie 2010 in baza art. 1 din Legea 118/2010.
Solicita actualizarea sumelor in discutie cu rata inflatiei de la data scadentei fiecareia si pana la data platii efective a sumelor datorate.
In motivarea actiunii arata ca incepand cu luna iulie 2010 reclamantii au constatat faptul ca le-a fost diminuat salariul in mod unilateral cu 25% fara vreo notificare prealabila cu justificarea/sustinerea masurii luate, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 243 C.muncii
Salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului in raport cu munca prestata de catre angajat in baza raportului de munca. Efectele raportului de munca se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una din obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestata, asa cum a fost el stabilit prin contractului individual de munca.
Contractul individual de munca este conventia prin care se materializeaza vointa angajatorului si a viitorului salariat de a intra intr-un raport juridic de munca, in aceasta conventie, negociata si liber consimtita, sunt prevazute in limitele stabilite de legislatie si de contractele colective de munca, toate elementele necesare pentru cunoasterea conditiilor de desfasurare si de incetare a raportului de munca, drepturile, obligatiile si raspunderile ambelor parti.
Salariul reprezinta unul dintre drepturile asupra caruia cele doua parti ale raportului juridic de munca au convenit si l-au prevazut in mod expres in continutul contractului, in conformitate cu dispozitiile art. 17 alin. 2, coroborat cu art. 3 din acelasi articol.
Ca un tert fata de acest contract individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul partilor semnatare. Statul, tert raportat la contractul individual de munca, incheiat intre angajator si salariat, nu poate modifica ceea ce partile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct, prin edictarea unei legi in acest sens, caci protectia juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este acelasi atat pentru personalul bugetar, cat si pentru cel incadrat la angajatori privati. Nu se poate vorbi de o protectie a legii mai mare in cazul angajatilor privati.
Ca desi nu au fost incheiate acte aditionale la contractele individuale de munca, de micsorare a salariilor reclamantilor, angajatorul a retinut o parte din salariile datorate conform contractului individual de munca, platind numai o parte din ceea ce impreuna cu salariatii sai convenise conform contractului
Apreciaza ca reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, in temeiul dispozitiilor art. l din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, incalca prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art. l alin. l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/18 mai 1994, care privesc protectia proprietatii.
Arata ca inainte de a trece la analiza conditiilor acestor prevederi internationale care protejeaza dreptul de proprietate, trebuie facute doua precizari.
In primul rand, potrivit dispozitiilor art. 20 din Constitutia Romaniei, intitulat "Tratatele internationale privind drepturile omului": "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile."
Asadar, daca instantele de judecata constata ca legile interne incalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, continand dispozitii mai putin favorabile decat acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa faca aplicarea celor din reglementarea internationala mai favorabila. Procedand astfel, instantele de judecata nu fac altceva decat sa respecte dispozitiile art. 20 din Constitutia Romaniei, precum si pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte.
In al doilea rand, constatarea Curtii Constitutionale a Romaniei, in cuprinsul deciziilor nr. 872/25 iunie 2010 si nr. 874/25 iunie 2010, ambele publicate in M.Of. nr. 433/28 iunie 2010, ca Legea nr. 118/2010 nu incalca dispozitiile Constitutiei Romaniei, nu impiedica instantele de judecata sa faca aplicarea dispozitiilor art. 20 din legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte.
Ca asa cum reglementarile internationale au intaietate in fata celor interne, inclusiv in fata Constitutiei Romaniei, statuarile Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, de exemplu, au prioritate fata de cele ale Curtii Constitutionale a Romaniei, fiind obligatorii pentru instantele de judecata.
Curtea Constitutionala este, potrivit dispozitiilor art. l si 2 din Legea nr. 47/1991 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, garantul suprematiei Constitutiei Romaniei, asigurand controlul constitutionalitatii legilor, a tratatelor internationale, a regulamentelor Parlamentului si a ordonantelor Guvernului. Chiar daca, in exercitarea atributiilor sale, Curtea Constitutionala are posibilitatea raportarii si la dispozitiile internationale in materia drepturilor fundamentale ale omului, statuarile acesteia, aflate in contradictie cu cele ale forurilor internationale competente sa interpreteze aceste prevederi, nu pot fi retinute de instantele judecatoresti sesizate cu solutionarea unui litigiu in care isi gasesc aplicarea. Dimpotriva, instantele judecatoresti sunt obligate, in temeiul prevederilor art. 20 din Constitutia Romaniei si a obligatiilor pe care Romania si le-a asumat in urma ratificarii acestor pacte, conventii si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, sa ignore legile interne si interpretarile Curtii Constitutionale a Romaniei care contravin reglementarilor internationale si interpretarilor date acestora de organele abilitate.
Ca asadar, prin aplicarea cu prioritate fata de cele interne a dispozitiilor internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si a interpretarilor acestor dispozitii date de forurile internationale competente, instantele de judecata nu incalca prevederile art. 11 alin.3 din Legea nr. 47/1992, potrivit carora deciziile si hotararile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art. 31 din aceeasi lege, conform carora decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie, cu atat mai mult cu cat deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiectiilor de neconstitutionalitate, iar nu de admitere a acestora, in cazul respingerii obiectiilor sau exceptiilor de neconstitutionalitate este posibila formularea unor noi exceptii, iar Curtea Constitutionala poate proceda, pe baza unor noi argumente sau ca urmare a revenirii la practica anterioara, la admiterea acestora, chiar daca anterior s-a pronuntat in sensul constitutionalitatii.
Ca in ceea ce priveste prevederile internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost incalcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cat si in asociatie cu altii.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa."
De asemenea, potrivit art. l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr.30/18 mai 1994: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
Arata ca in ce priveste regula aplicabila in lumina art. l din Protocolul nr. l, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a statuat, in numeroase cauze, ca acest articol contine 3 norme distincte: prima, care se exprima in prima fraza a primului alineat si care are un caracter general, enunta principiul respectarii proprietatii; cea de-a doua, ce figureaza in cea de-a doua fraza a aceluiasi alineat, vizeaza privarea de proprietate si o supune anumitor conditii; cat despre a treia, mentionata in cel de-al doilea alineat, recunoaste puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau a amenzilor. Cele 3 reguli mai sus mentionate nu sunt "distincte", in sensul ca nu au nici o legatura una cu cealalta: cea de-a doua si cea de-a treia se refera la cazuri speciale de incalcare a dreptului la respectarea bunurilor si, prin urmare, trebuie interpretate in lumina principiului general enuntat in prima regula (cauza Gasus Dosier - und Fordertechnik GmbH impotriva Olandei, Hotararea din 23 februarie 1995, seria A nr. 306 B, p. 46 - 47, & 55).
Ca pentru a analiza daca sunt incalcate prevederile art. l din Primul protocol, trebuie analizate, asadar, mai multe aspecte: daca reclamantii au un "bun" in sensul art. l alin. l din Primul protocol; existenta unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr. l; daca sunt indeplinite conditiile privarii de proprietate, respectiv daca ingerinta este prevazuta de lege, daca ingerinta urmareste un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauza de utilitate publica), daca ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit, adica daca s-a mentinut un "just echilibru" intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronuntat in nenumarate randuri, chiar si impotriva Romaniei, in sensul ca si dreptul de creanta reprezinta un "bun" in sensul art. l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o "speranta legitima" de a il vedea concretizat (cauzele Rafinariile grecesti Stran si Stratis Adreadis impotriva Greciei, Hotararea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59; cauza Jasiuniene impotriva Lituaniei, cererea nr. 41.510/98, paragraful 44, 6 martie 2003; cauza Pressos Compania Naviera S.A. si altii contra Belgiei, hotararea din 20 noiembrie 2005, seria A nr. 332, p. 21 si § 31; Cauza Ouzunis si altii contra Greciei, nr. 49144/99, 18 aprilie 2002, § 24; Hotararea din 24 martie 2005 in Cauza Sandor impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 1048 din 25 noiembrie 2005; Hotararea din 28 iunie 2005 in Cauza Virgil Ionescu impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 396 din mai 2006; Hotararea din 19 octombrie 2006 in cauza Matache si altii impotriva Romaniei - cererea nr.38113/02; Hotararea din 2 martie 2004 in Cauza Sabin Popescu impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 770 din 24 august 2005; Hotararea din 15 februarie 2007 in cauza Bock si Palade impotriva Romaniei - cererea nr.21740/02; Hotararea din l decembrie 2005 in Cauza Societatea Comerciala "Masinexportimport Industrial Group" impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 682 din 9 august 2006; Hotararea din 23 februarie 2006 in Stere si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 600 din 30 august 2007; Hotararea din 21 februarie 2008 in cauza Driha impotriva Romaniei - cererea nr.29556/02; Hotararea din 6 decembrie 2007 in cauza Beian impotriva Romaniei - cererea nr.30658/05; etc.).
Ca recent, in Hotararea din 15 iunie 2010 in cauza Muresanu impotriva Romaniei (cererea nr. 12821705), Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronuntat in mod expres in sensul ca salariul reprezinta un "bun" in sensul art. l alin. l din Primul protocol.
Ca asadar, salariul reclamantilor, la care acestia au dreptul in baza contractelor individuale de munca sau a dispozitiilor depuse la dosar, reprezinta un "bun" in sensul art. l alin. l din Primul protocol aditional la Conventie.
In ce priveste cea de a doua conditie ce trebuie verificata pentru a se vedea daca este vorba sau nu de o incalcare a art. l din Primul protocol arata ca aceasta este cea a existentei unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr. l.
Ca reducerea salariului reclamantilor cu 25% pe o perioada de 6 luni (iulie-decembrie 2010) si lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente acestui procent reprezinta, indiscutabil, o ingerinta ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr. l.
In al treilea rand, privarea de proprietate trebuie sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca o cauza de utilitate publica, sa fie conforma normelor de drept intern si sa respecte un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite in scopul vizat; privarea de proprietate trebuie sa menajeze un just echilibru intre exigentele de interes general si imperativele fundamentale ale individului, in special prin indemnizarea rezonabila si proportionala a valorii bunului, acordata titularului acestuia.
Prima conditie a privarii de proprietate este, asadar, ca ingerinta sa fie prevazuta de lege.
Aceasta prima conditie semnifica in dreptul intern legalitatea privarii de proprietate, principiu care, la randul lui, presupune indeplinirea a doua cerinte: sa existe o lege in sensul Conventiei, in temeiul careia sa fi avut loc privarea de proprietate; legea sa indeplineasca acele calitati determinate de Curte in jurisprudenta sa, adica sa fie accesibila, precisa si previzibila.
Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar indeplineste conditiile mentionate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis si previzibil in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Ca cea de a doua conditie a privarii de proprietate presupune ca ingerinta sa urmareasca un scop legitim de interes general, adica sa intervina pentru o cauza de utilitate publica.
In expunerea de motive a Legii nr. 118/2010 se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, "activitatea economica a Romaniei ramane slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010. [...] Pana la sfarsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada in continuare la aproximativ 3,75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozandu-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% initial".
Se mai arata ca, "din misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie - 10 mai 2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de euro in cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi indeplinita, din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul Romaniei si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate inainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din imprumutul UE. [...]
De asemenea, se precizeaza faptul ca, in cazul in care aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata".
Ca solutia legislativa cuprinsa in art. l din Legea nr. 118/2010 a fost determinata, asadar, de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta si din expunerea de motive a Guvernului. Securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, ci are si o componenta sociala si economica. Nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii "securitate nationala", ci si alte aspecte din viata statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului. Situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
Asigurarea stabilitatii economice a tarii si apararea sigurantei nationale sunt notiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" si de "cauza de utilitate publica", in consecinta, este indeplinita si cea de a doua conditie a privarii de proprietate.
In fine, ingerinta trebuie sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit. Ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit daca s-a mentinut un just echilibru" intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului. Trebuie sa existe, asadar, un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit (cauza Pressos Compania Naviera S.A. si altii contra Belgiei, hotararea din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, p.23 si § 38; Hotararea din 21 iulie 2005 in Cauza Strain si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006).
Ca pentru a determina daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar si, in special, daca nu obliga reclamantii sa suporte o sarcina disproportionata, trebuie sa se ia in considerare modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala, in aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca, fara plata unei sume rezonabile in raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, in mod normal, o atingere excesiva si ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata in domeniul art. l din Protocolul nr. l decat in imprejurari exceptionale (cauza Ex-regele Greciei si altii impotriva Greciei [GC], Cererea nr. 25.701/1994, paragraful 89, CEDO 2000-XII; cauza Broniowski impotriva Poloniei [GC], Cererea nr. 31.443/1996, paragraful 176, CEDO-V).
Ca in orice caz, dupa cum s-a pronuntat deja Curtea, daca o reforma radicala a sistemului politic si economic al unei tari sau situatia sa financiara poate justifica, in principiu, limitari draconice ale despagubirilor, atare circumstante nu pot fi formulate in detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Conventie, cum ar, de exemplu, fi principiul legalitatii si cel al autoritatii si efectivitatii puterii judecatoresti (cauza Broniowski, citata anterior, paragrafele 175, 183 si 184). Cu atat mai mult, absenta totala a despagubirilor nu se poate justifica nici macar in context exceptional, in prezenta unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Conventie (Hotararea din 21 iulie 2005 in Cauza Strain si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006, paragraful 53).
Ca temeiul legal al obligatiei de indemnizare a fost gasit de Curte tot in dispozitiile art. l din Protocolul nr. l. Curtea a ajuns la concluzia ca aceasta obligatie decurge implicit din acest text, luat in ansamblul sau. Curtea a statuat in sensul ca, in absenta unei indemnizari, art. l din Protocolul nr. l n-ar asigura decat o protectie iluzorie si ineficace a dreptului de proprietate, in totala contradictie cu dispozitiile Conventiei.
Ca privarea de proprietate impune, asadar, statului obligatia de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevazut de art. l din Protocolul nr. l. Imposibilitatea de a obtine fie si o despagubire partiala, dar adecvata in cadrul privarii de proprietate, constituie o rupere a echilibrului intre necesitatea protectiei dreptului de proprietate si exigentele de ordin general.
Ca Legea nr. 118/2010 nu ofera reclamantilor posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate in cauza. Lipsa totala a despagubirilor nu se poate justifica, avandu-se in vedere circumstantele spetei, cu atat mai mult cu cat nicio circumstanta exceptionala nu a fost invocata de Guvern pentru a o justifica, in cuprinsul Legii nr. l 18/2010, a fost justificata necesitatea luarii acestei masuri, dar nu si lipsa totala a despagubirilor. Lipsa totala a despagubirilor le-a impus reclamantilor o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul lor de proprietate garantat de art. l din Protocolul nr. l.
Ca reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si imposibilitatea acestora de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, in defavoarea salariatilor, a justului echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii si cerintele interesului general.
Ca procedandu-se in acest fel, s-a adus atingere chiar substantei dreptului de proprietate al reclamantilor, atingere care, in conceptia instantei europene, este incompatibila cu dispozitiile art. l din Protocolul nr. l la Conventie.
Ca in aceste conditii, apreciaza ca, prin reducerea salariului bugetarilor cu 25% in baza Legii nr. 118/2010, au fost incalcate dispozitiile art. l din Protocolul nr. l.
Ca urmare a acestei constatari si in aplicarea dispozitiilor art. 41 din Conventie, apreciaza ca reclamantii sunt indreptatiti sa li se restituie sumele de bani aferente acestui procent, retinute in mod nelegal.
In drept invoca dispozitiile art. 40 alin 2 lit. c din Legea 53/2003 si art. 110 alin 2 si 3 C.pr.civ
Pentru termenul din 9.02.2011 a formulat intampinare paratul I.S.M.B.prin care a solicitat respingerea actiunii
A aratat in esenta paratul ca salarizarea reclamantilor s-a facut in conformitate cu dispozitiile Legii 330/2009 privind salariazarea unitara a personalului platit din fonduri publice
Ca in conformitate cu dispozitiile art. 1 din Legea 118/2010 cuantumul salariilor lunare de incadrare stabilite in conformitate cu dispozitiile Legii 330/2009 s-a diminuat cu 25% astfel ca apreciaza ca prin diminuare drepturilor salariale ale reclamantilor paratii nu au facut altceva decat sa respecte dispozitiile legale.
Ca nu este relevanta sustinerea reclamantilor privind incalcarea art. 17 C.muncii de vreme ce alin 4 din acelasi text prevede ca informarea salariatilor despre modificarile aduse contractului nu munca nu este obligatorie in situatia in care aceasta decurge din lege sau din contractul colectiv de munca aplicabil
Ca asa fiind incheierea unor acte aditionale la contractele de munca nu era obligatorie in situatia data.
Ca mai mult decat atat Legea 118/2010 a fost declarata constitutionala prin Deciziile 872/25.06.2010 si 874/25.06.2010 ale Curtii Constitutionale avand in vedere ca atingerea dreptului la salariu a vizat o perioada determinata
In drept invoca dispozitiile art. 115-118 C.pr.civ, Legea 53/2003, Legea 118/2010, Deciziile Curtii Constitutionale.
La 4.02.2011 a depus prin serviciul registratura intampinare si paratul M.E.C., invocand in principal exceptia lipsei sale de calitate procesual pasiva motivat de imprejurarea ca prind efinitie raporturile de munca au un caracter intuituu personae presupunand existenta a numai 2 parti contractante, angajatul si angajatorul
Ca angajatorul este definit de art. 10 si 14 C.muncii iar in ce il priveste arata ca nu au existat raporturi de munca intre minister si reclamanti.
Pe fond a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Exceptia invocata de M.E.C. a fost solutionata in sensul admiterii cu motivarea cuprinsa in incheierea de sedinta de la 9.02.2011 astfel ca fata de acest parat actiunea urmeaza a fi respinsa ca fiind indreptata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasiva.
Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulate, prin prisma materialului probator administrat, tribunalul retine urmatoarea situatie de fapt:
Reclamantii au calitatea de cadre didactice si respectiv personal auxiliar, fiind angajati ai C.S.S.4 astfel dupa cum rezulta din adeverinta 20/14.01.2011.
Incepand cu data de 4 iulie 2010 salariile reclamantilor au fost diminuate cu 25%, in baza Legii 118/2010, astfel dupa cum rezulta din aceeasi adeverinta (fila 20 dosar)
Tribunalul apreciaza, impreuna cu reclamantii, ca intr-adevar se impune, in temeiul 20 din Constitutia Romaniei, a fi aplicate cu prioritate dispozitiile tratatelor internationale la care Romania este parte, mai putin in situatia in care Constitutia sau legile interne cuprind dispozitii mai favorabile
Asa fiind tribunalul urmeaza a analiza cu prioritate daca nu cumva, prin diminuarea cu 25% a drepturilor salariale ale reclamantilor in baza Legii 118/2010 a avut loc o incalcarea art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie
Spre acest sfarsit, instanta nu poate sa nu observe ca sustinerile reclamantilor se bazeaza pe o eronata interpretare a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, intreaga motivare a cererii introductive plecand de la premisa similitudinii pana la identitate intre protectia acordata dreptului de proprietate ca "bun" in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional si protectia de care se bucura drepturile de creanta prin prisma aceluiasi articol
Astfel, Art. 1 din Protocolul 1 Aditional prevede ca:
“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le considera necesare reglementarii folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
Tribunalul retine totusi ca, in acceptiunea Curtii Europene a Drepturilor Omului notiunea de "bun" in sensul primului alineat al art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie are un inteles autonom, care nu este limitat la detinerea de bunuri fizice si este independent de clasificarile formale din legislatiile interne. O serie de alte drepturi si creante, ca de exemplu datoriile sau activele pot fi de asemenea considerate drepturi de proprietate in sensul reglementarii art. 1 din Protocolul 1 Aditional
Cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit deja ca o creanta nu poate fi considerata ca avand valoare patrimoniala decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu, atunci cand este confirmata printr-o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky c Slovaciei, par. 52)
Adoptand acceptarea comuna a acestui termen (bunuri mobile si imobile) Curtea a considerat de asemenea ca termenul bunuri se extinde si la drepturile pe care o persoana le poate dobandi, in special la activele din dreptul privat cum ar fi dreptul de a incheia contracte de chirie (Mellacher si altii c. Austriei) sau reclamatii financiare fondate pe neexecutarea obligatiilor comerciale sau pe necesitatea de a acoperi prejudicii (Raffineries greques Stran & Stratis Andreadis c. Greciei)
Termenul “bunuri" cuprinde si drepturile obtinute in cadrul unui regim de pensionare sau securitate sociala (Vasilopoulou c Greciei, 2002), o creanta a Statului (S.A. Dangeville c. Frantei, 2002) etc.
Trebuie cu toate acestea ca dreptul in cauza sa aiba un caracter precis definit, deoarece drepturile viitoare sau in curs de realizare nu intra sub protectia acestui articol.
Problema care trebuie asadar examinata este daca circumstantele particulare ale cauzei, privita ca un intreg, confera reclamantilor dreptul la protectia conferita de art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie (Broniowski v. Poland (dec.) [GC], no. 31443/96, § 98, ECHR 2002-X).
Tribunalul retine sub acest aspect ca practica constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului este in sensul ca este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmeaza a fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Ca asadar statul poate introduce, suspenda sau inceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificari legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din 8.02.2006, par. 23)
In cauza Vilho Eskelinen si altii Curtea a statuat ca nu exista un drept protejat de conventie la mentinerea in plata a unui salariu intr-un anumit cuantum (Vilho Eskelinen and Others, § 94)
O atenta lecturare a hotararii din 15 iunie 2010 in cauza Muresanu impotriva Romaniei (cererea nr. 12821705), invocata de reclamanti, desluseste faptul ca in speta in discutie Curtea a retinut ca salariul deja incasat constituie bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie, fara a sugera nicio clipa existenta unui drept de a incasa pe viitor un salariu intr-un anumit cuantum.
In egala masura salariul cuvenit pentru activitatea deja prestata, in baza reglementarilor legale incidente in perioada in care a fost prestata activitatea, constituie bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie
Avand in vedere totusi ca in cauza reclamantii se plang de diminuarea unor drepturi salariale ce urmau a se naste in baza activitatii prestate dupa intrarea in vigoare a Legii 118/2010, cu privire la care reclamantii aveau numai un drept de creanta viitor asupra statului la intrarea in vigoare a Legii tribunalul apreciaza, contrar celor sustinute de reclamanti, ca acestia nu aveau un bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional.
Nu poate fi ignorat sub acest aspect ca in covarsitoarea lor majoritate cauzele invocate de reclamanti in sustinerea tezei promovate prin actiunea introductiva vizeaza drepturi de proprietate asupra unor bunuri imobile (Sabin Popescu c. romaniei, Stere si Altii c. Romaniei, Sandor c. Romaniei, etc) sau sume de bani deja incasate de catre reclamanti in temeiul unor dispozitii legale in vigoare la data incasarii acestora (Driha c. Romaniei)
Urmeaza a fi analizat asadar daca reclamantii aveau, la data formularii actiunii, macar o “speranta legitima" in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional
Curtea a retinut prima data conceptul de “speranta legitima" in cauza Pine Valley Developments si altii c. Irlandei in care a decis ca exista speranta legitima din momentul in care autoritatile eliberasera un certificat de urbanism pe baza caruia reclamantii in cauza cumparasera un domeniu pe care vroiau sa-l amenajeze. Curtea a apreciat ca acest certificat, asupra caruia autoritatile nu puteau reveni, era un element al proprietatii in chestiune.
Curtea a apreciat ca ceea ce legitimeaza speranta este fie o hotarare judecatoreasca, chiar nedefinitiva, prin care sa fie recunoscut dreptul celui interesat, fie imprejurarea ca acesta se fondeaza de o maniera rezonabil justificata pe un act juridic avand o baza juridica solida si o incidenta asupra drepturilor de proprietate (Strech c. Marii Britanii, 2003)
Asadar, pentru a se putea vorbi despre existenta unei ,,sperante legitime", astfel cum aceasta notiune a fost dezvoltata in jurisprudenta Curtii Europene pentru Drepturile Omului trebuie avut in vedere ca atunci cand interesul patrimonial in discutie apartine categoriei juridice de ,,creanta", el nu poate fi considerat ca ,,valoare patrimoniala" si implicit ca ,,speranta legitima" decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu o dispozitie legala sau daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale. [ CEDO (Marea Camera), Kopecky c/a Slovacia, Hotarare din 28 septembrie 2004, par. 35 si 48-52; Pressos Compania Naviera S.A si altii c/a Belgia, Hotarare din 20 noiembrie 1995, par.31; CEDO (Marea Camera), Draon c/a Franta, Hotarare din 6 octombrie 2005, par. 65-70; CEDO (Marea Camera), Maurice c/a Franta, Hotarare din 6 octombrie 2005, par.63-70].
Criteriul decisiv al unei ,,sperante legitime", protejate de primul Protocol este reprezentat de existenta unui baze suficiente in dreptul intern, astfel cum este interpretat de instantele nationale [CEDO (Marea Camera), Kopecky, precit, par. 50 si 54; CEDO, Jantner c/a Slovacia, Hotarare din 4 martie 2003, par. 27-33]
In cauza tribunalul retine ca drepturile salariale ale reclamantilor, anterior intrarii in vigoare a Legii 118/2010 erau reglementate prin Legea 330/2009 privind salarizarea personalului bugetar
Asa fiind, retinand ca reclamantii aveau o “speranta legitima" in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie si ca modificarea dispozitiilor legale privind salarizarea acestora prin intrarea in vigoare a Legii 118/2010 reprezinta o ingerinta in dreptul acestora de proprietate, tribunalul apreciaza ca aceasta ingerinta trebuie analizata tot prin prisma jurisprudentei Curtii, pentru a observa daca art. 1 a fost sau nu incalcat
In cauza Sporrong si Lonnroth c Suediei (1982) Curtea a stabilit care sunt limitele ingerintei statului in ceea ce priveste dreptul de proprietate.
Astfel, ingerinta statului poate fi rezultatul unei masuri luate de o autoritate publica, al unei hotarari judecatoresti sau a anumitor prevederi legale.
O masura care reprezinta o ingerinta in dreptul de proprietate trebuie, conform jurisprudentei CEDO, 1. sa fie prevazuta de lege, 2. sa fie justificata de o cauza de utilitate publica sau de un scop legitim de interes general si 3. sa asigure un just echilibru intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele protejarii drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong si Lonnroth c. Suediei)
Preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflecta in structura art. 1 din Protocolul 1 Aditional in totalitate, asadar si in a doua teza care trebuie citita in conformitate cu principiul consacrat de prima.
In special trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre scopul vizat si mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SA si altii c. Belgiei, 20 nov. 1995)
In ce priveste ingerinta retinuta in cauza tribunalul apreciaza, odata cu reclamantii, pe de o parte ca aceasta este prevazuta prin lege si pe de alta parte ca aceasta serveste necesitatii protejarii unui interes general, asigurarea stabilitatii economice a tarii si apararea sigurantei nationale fiind notiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" si de "cauza de utilitate publica"
Urmeaza asadar a analiza daca a fost respectat justul echilibru intre interesele generale vizate si interesul particular ocrotit, respectiv daca ingerinta statului a impus reclamantului o sarcina individuala excesiva.
In aceasta analiza, Tribunalul urmeaza sa se raporteze la contextul particular al prezentei cauze, respectiv acela ca salariile reclamantilor sunt suportate de la bugetul de stat, fiind stabilite prin lege de catre stat, iar nu prin negocieri individuale.
Avand in vedere insa ca, asa cum s-a aratat, ingerinta nu poate fi apreciata ca o privare de proprietate, asa cum sustin reclamantii (cata vreme acestia nu aveau un bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional), diminuarea salariilor reclamantilor urmeaza a fi analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor
Instanta retine sub acest aspect ca afirmatia reclamantilor conform cu care statul ar fi tert fata de contractul lor de munca nu poate fi primita cata vreme litigiul de fata isi are originea in imprejurarea ca reclamantilor, personal bugetar (asadar angajati "la stat") le-a fost diminuat salariul cu 25% prin intrarea in vigoare a Legii 118/2010.
Tribunalul reaminteste deasemenea ca, in conformitate cu practica constanta a Curtii EDO, Statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu.
Curtea a constatat in situatii concrete ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Avand in vedere ca nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proportionalitate nu va consta in verificarea acordarii, de catre stat, a unei despagubiri adecvate, ci se va analiza in concret, in ce masura salariatul bugetar a fost lipsit in totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotararea din 12 octombrie 2004, par. 39), salariatul si familia sa au fost lipsiti in totalitate de mijloace de subzistenta (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau masura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citata mai sus, par. 39).
In situatia concreta supusa analizei sale tribunalul constata ca reclamantii au calitatea de profesori si personal auxiliar salariile acestora fiind stabilite in conformitate cu dispozitiile Legii 330/2009,
Prin intrarea in vigoare a Legii 118/2010 incepand cu data de 1 iulie 2010 si pentru o perioada de 6 luni, salariile intregului personal bugetar (salarizat de la bugetul de stat) au fost reduse cu 25%,
Din analiza inscrisurilor aflate la dispozitia sa tribunalul retine ca masura de diminuare a salariilor, justificata de ratiuni de politica bugetara, a afectat in egala masura toti salariatii din sistemul bugetar, indiferent de cuantumul veniturilor si de domeniul in care isi desfasurau activitatea iar reclamantii nu au administrat in cauza nicio proba din care sa rezulte ca prin diminuarea cu 25% a salariilor au fost lipsiti de mijloace de subzistenta.
Asa fiind si avand in vedere si faptul ca in cauza nu este vorba despre o privare de proprietate iar diminuarea salariilor platite de la bugetul de stat nu constituie, in sine, fata de marja larga de apreciere de care se bucura statul in realizarea politicilor bugetare, o incalcare a art. 1 alin 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, tribunalul apreciaza actiunea ca nefondata si o va respinge.
art. 1 alin. 1 din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/18.05.1994
Reclamantii - persoane fizice, membri ai Sindicatului I.P.Sector 3, prin acesta ca mandatar, au chemat in judecata pe paratii C.S.S.4, I.S.M.B. si M.E.C., solicitand obligarea acestora la plata salariilor potrivit contractelor individuale de munca si actelor aditionale si la plata diferentei dintre salariile cuvenite potrivit contractelor individuale de munca si salariile efectiv platite ca urmare a diminuarii cu 25% a cuantumului salariului brut incepand cu 4 iulie 2010, in baza art. 1 din Legea nr.118/2010.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si Asigurari sociale a respins actiunea ca nefondata fata de paratii C.S.S.4 si I.S.M.B. si ca fiind indreptata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva fata de paratul M.E.C., retinand ca masura de diminuare a salariilor personalului salariat de la bugetul de stat cu 25% incepand cu 1 iulie 2010 pentru o perioada de sase luni este justificata de ratiuni de politica bugetara, a afectat in egala masura toti salariatii din sistemul bugetar, indiferent de cuantumul veniturilor si de domeniul in care isi desfasoara activitatea.
Instanta a retinut ca, in cauza, nu este vorba despre o privare de proprietate iar diminuarea salariilor platite de la bugetul de stat nu constituie, in sine, fata de marja larga de apreciere de care se bucura statul in realizarea politicilor bugetare, o incalcare a art. 1 alin.1 din Primul Protocol la Conventie.
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE, SENTINTA CIVILA NR.1297 din 09.02.2011
Asupra cauzei de fata :
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 63441/3/2010 la 30.12.2010 S.I.P.S.3, in numele si pentru membrii de sindicat a solicitat in contradictoriu cu paratii C.S.S.4, I.S.M.B.si M.E.C., pronuntarea unei hotarari prin acres a se dispuna obligarea paratilor la plata salariilor potrivit contractelor individuale de munca, respectiv actelor aditionale la acestea catre reclamanti precum si obligarea paratilor la plata dintre salariile cuvenite potrivit contractelor individuale de munca si salariile efectiv platite ca urmare a diminuarii cu 25% a cuantumului salariului brut incepand cu 4iulie 2010 in baza art. 1 din Legea 118/2010.
Solicita actualizarea sumelor in discutie cu rata inflatiei de la data scadentei fiecareia si pana la data platii efective a sumelor datorate.
In motivarea actiunii arata ca incepand cu luna iulie 2010 reclamantii au constatat faptul ca le-a fost diminuat salariul in mod unilateral cu 25% fara vreo notificare prealabila cu justificarea/sustinerea masurii luate, incalcandu-se astfel dispozitiile art. 243 C.muncii
Salariul reprezinta o componenta a dreptului la munca si reprezinta contraprestatia angajatorului in raport cu munca prestata de catre angajat in baza raportului de munca. Efectele raportului de munca se concretizeaza in obligatii de ambele parti, iar una din obligatiile esentiale ale angajatorului este plata salariului pentru munca prestata, asa cum a fost el stabilit prin contractului individual de munca.
Contractul individual de munca este conventia prin care se materializeaza vointa angajatorului si a viitorului salariat de a intra intr-un raport juridic de munca, in aceasta conventie, negociata si liber consimtita, sunt prevazute in limitele stabilite de legislatie si de contractele colective de munca, toate elementele necesare pentru cunoasterea conditiilor de desfasurare si de incetare a raportului de munca, drepturile, obligatiile si raspunderile ambelor parti.
Salariul reprezinta unul dintre drepturile asupra caruia cele doua parti ale raportului juridic de munca au convenit si l-au prevazut in mod expres in continutul contractului, in conformitate cu dispozitiile art. 17 alin. 2, coroborat cu art. 3 din acelasi articol.
Ca un tert fata de acest contract individual de munca nu poate interveni pentru a modifica acordul partilor semnatare. Statul, tert raportat la contractul individual de munca, incheiat intre angajator si salariat, nu poate modifica ceea ce partile au stabilit, respectiv nu poate diminua salariile acestora in mod direct, prin edictarea unei legi in acest sens, caci protectia juridica a raportului juridic de munca stabilit contractual este acelasi atat pentru personalul bugetar, cat si pentru cel incadrat la angajatori privati. Nu se poate vorbi de o protectie a legii mai mare in cazul angajatilor privati.
Ca desi nu au fost incheiate acte aditionale la contractele individuale de munca, de micsorare a salariilor reclamantilor, angajatorul a retinut o parte din salariile datorate conform contractului individual de munca, platind numai o parte din ceea ce impreuna cu salariatii sai convenise conform contractului
Apreciaza ca reducerea unilaterala a salariului brut cu 25%, in temeiul dispozitiilor art. l din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, incalca prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului si pe cele ale art. l alin. l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/18 mai 1994, care privesc protectia proprietatii.
Arata ca inainte de a trece la analiza conditiilor acestor prevederi internationale care protejeaza dreptul de proprietate, trebuie facute doua precizari.
In primul rand, potrivit dispozitiilor art. 20 din Constitutia Romaniei, intitulat "Tratatele internationale privind drepturile omului": "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile."
Asadar, daca instantele de judecata constata ca legile interne incalca pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte, continand dispozitii mai putin favorabile decat acestea din urma, sunt obligate sa ignore aceste prevederi si sa faca aplicarea celor din reglementarea internationala mai favorabila. Procedand astfel, instantele de judecata nu fac altceva decat sa respecte dispozitiile art. 20 din Constitutia Romaniei, precum si pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte.
In al doilea rand, constatarea Curtii Constitutionale a Romaniei, in cuprinsul deciziilor nr. 872/25 iunie 2010 si nr. 874/25 iunie 2010, ambele publicate in M.Of. nr. 433/28 iunie 2010, ca Legea nr. 118/2010 nu incalca dispozitiile Constitutiei Romaniei, nu impiedica instantele de judecata sa faca aplicarea dispozitiilor art. 20 din legea fundamentala si sa dea prioritate pactelor si tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte.
Ca asa cum reglementarile internationale au intaietate in fata celor interne, inclusiv in fata Constitutiei Romaniei, statuarile Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, de exemplu, au prioritate fata de cele ale Curtii Constitutionale a Romaniei, fiind obligatorii pentru instantele de judecata.
Curtea Constitutionala este, potrivit dispozitiilor art. l si 2 din Legea nr. 47/1991 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, garantul suprematiei Constitutiei Romaniei, asigurand controlul constitutionalitatii legilor, a tratatelor internationale, a regulamentelor Parlamentului si a ordonantelor Guvernului. Chiar daca, in exercitarea atributiilor sale, Curtea Constitutionala are posibilitatea raportarii si la dispozitiile internationale in materia drepturilor fundamentale ale omului, statuarile acesteia, aflate in contradictie cu cele ale forurilor internationale competente sa interpreteze aceste prevederi, nu pot fi retinute de instantele judecatoresti sesizate cu solutionarea unui litigiu in care isi gasesc aplicarea. Dimpotriva, instantele judecatoresti sunt obligate, in temeiul prevederilor art. 20 din Constitutia Romaniei si a obligatiilor pe care Romania si le-a asumat in urma ratificarii acestor pacte, conventii si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, sa ignore legile interne si interpretarile Curtii Constitutionale a Romaniei care contravin reglementarilor internationale si interpretarilor date acestora de organele abilitate.
Ca asadar, prin aplicarea cu prioritate fata de cele interne a dispozitiilor internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si a interpretarilor acestor dispozitii date de forurile internationale competente, instantele de judecata nu incalca prevederile art. 11 alin.3 din Legea nr. 47/1992, potrivit carora deciziile si hotararile Curtii Constitutionale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor si nici pe cele ale art. 31 din aceeasi lege, conform carora decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare este definitiva si obligatorie, cu atat mai mult cu cat deciziile invocate anterior sunt de respingere a obiectiilor de neconstitutionalitate, iar nu de admitere a acestora, in cazul respingerii obiectiilor sau exceptiilor de neconstitutionalitate este posibila formularea unor noi exceptii, iar Curtea Constitutionala poate proceda, pe baza unor noi argumente sau ca urmare a revenirii la practica anterioara, la admiterea acestora, chiar daca anterior s-a pronuntat in sensul constitutionalitatii.
Ca in ceea ce priveste prevederile internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost incalcate prin reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, potrivit art. 17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoana are dreptul la proprietate, atat singura, cat si in asociatie cu altii.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa."
De asemenea, potrivit art. l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr.30/18 mai 1994: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
Arata ca in ce priveste regula aplicabila in lumina art. l din Protocolul nr. l, Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg a statuat, in numeroase cauze, ca acest articol contine 3 norme distincte: prima, care se exprima in prima fraza a primului alineat si care are un caracter general, enunta principiul respectarii proprietatii; cea de-a doua, ce figureaza in cea de-a doua fraza a aceluiasi alineat, vizeaza privarea de proprietate si o supune anumitor conditii; cat despre a treia, mentionata in cel de-al doilea alineat, recunoaste puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contributii sau a amenzilor. Cele 3 reguli mai sus mentionate nu sunt "distincte", in sensul ca nu au nici o legatura una cu cealalta: cea de-a doua si cea de-a treia se refera la cazuri speciale de incalcare a dreptului la respectarea bunurilor si, prin urmare, trebuie interpretate in lumina principiului general enuntat in prima regula (cauza Gasus Dosier - und Fordertechnik GmbH impotriva Olandei, Hotararea din 23 februarie 1995, seria A nr. 306 B, p. 46 - 47, & 55).
Ca pentru a analiza daca sunt incalcate prevederile art. l din Primul protocol, trebuie analizate, asadar, mai multe aspecte: daca reclamantii au un "bun" in sensul art. l alin. l din Primul protocol; existenta unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr. l; daca sunt indeplinite conditiile privarii de proprietate, respectiv daca ingerinta este prevazuta de lege, daca ingerinta urmareste un scop legitim de interes general (ea a intervenit pentru o cauza de utilitate publica), daca ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit, adica daca s-a mentinut un "just echilibru" intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronuntat in nenumarate randuri, chiar si impotriva Romaniei, in sensul ca si dreptul de creanta reprezinta un "bun" in sensul art. l din Primul protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, daca este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau daca reclamantul poate pretinde ca a avut cel putin o "speranta legitima" de a il vedea concretizat (cauzele Rafinariile grecesti Stran si Stratis Adreadis impotriva Greciei, Hotararea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59; cauza Jasiuniene impotriva Lituaniei, cererea nr. 41.510/98, paragraful 44, 6 martie 2003; cauza Pressos Compania Naviera S.A. si altii contra Belgiei, hotararea din 20 noiembrie 2005, seria A nr. 332, p. 21 si § 31; Cauza Ouzunis si altii contra Greciei, nr. 49144/99, 18 aprilie 2002, § 24; Hotararea din 24 martie 2005 in Cauza Sandor impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 1048 din 25 noiembrie 2005; Hotararea din 28 iunie 2005 in Cauza Virgil Ionescu impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 396 din mai 2006; Hotararea din 19 octombrie 2006 in cauza Matache si altii impotriva Romaniei - cererea nr.38113/02; Hotararea din 2 martie 2004 in Cauza Sabin Popescu impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 770 din 24 august 2005; Hotararea din 15 februarie 2007 in cauza Bock si Palade impotriva Romaniei - cererea nr.21740/02; Hotararea din l decembrie 2005 in Cauza Societatea Comerciala "Masinexportimport Industrial Group" impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 682 din 9 august 2006; Hotararea din 23 februarie 2006 in Stere si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr. 600 din 30 august 2007; Hotararea din 21 februarie 2008 in cauza Driha impotriva Romaniei - cererea nr.29556/02; Hotararea din 6 decembrie 2007 in cauza Beian impotriva Romaniei - cererea nr.30658/05; etc.).
Ca recent, in Hotararea din 15 iunie 2010 in cauza Muresanu impotriva Romaniei (cererea nr. 12821705), Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronuntat in mod expres in sensul ca salariul reprezinta un "bun" in sensul art. l alin. l din Primul protocol.
Ca asadar, salariul reclamantilor, la care acestia au dreptul in baza contractelor individuale de munca sau a dispozitiilor depuse la dosar, reprezinta un "bun" in sensul art. l alin. l din Primul protocol aditional la Conventie.
In ce priveste cea de a doua conditie ce trebuie verificata pentru a se vedea daca este vorba sau nu de o incalcare a art. l din Primul protocol arata ca aceasta este cea a existentei unei ingerinte a autoritatilor publice in exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr. l.
Ca reducerea salariului reclamantilor cu 25% pe o perioada de 6 luni (iulie-decembrie 2010) si lipsirea acestora de dreptul de a mai primi vreodata sumele de bani aferente acestui procent reprezinta, indiscutabil, o ingerinta ce a avut ca efect privarea reclamantilor de bunul lor, in sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. l din Protocolul nr. l.
In al treilea rand, privarea de proprietate trebuie sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca o cauza de utilitate publica, sa fie conforma normelor de drept intern si sa respecte un raport de proportionalitate intre mijloacele folosite in scopul vizat; privarea de proprietate trebuie sa menajeze un just echilibru intre exigentele de interes general si imperativele fundamentale ale individului, in special prin indemnizarea rezonabila si proportionala a valorii bunului, acordata titularului acestuia.
Prima conditie a privarii de proprietate este, asadar, ca ingerinta sa fie prevazuta de lege.
Aceasta prima conditie semnifica in dreptul intern legalitatea privarii de proprietate, principiu care, la randul lui, presupune indeplinirea a doua cerinte: sa existe o lege in sensul Conventiei, in temeiul careia sa fi avut loc privarea de proprietate; legea sa indeplineasca acele calitati determinate de Curte in jurisprudenta sa, adica sa fie accesibila, precisa si previzibila.
Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar indeplineste conditiile mentionate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis si previzibil in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Ca cea de a doua conditie a privarii de proprietate presupune ca ingerinta sa urmareasca un scop legitim de interes general, adica sa intervina pentru o cauza de utilitate publica.
In expunerea de motive a Legii nr. 118/2010 se arata ca, potrivit evaluarii Comisiei Europene, "activitatea economica a Romaniei ramane slaba si, contrar asteptarilor initiale, cel mai probabil, cresterea economica s-a mentinut negativa in primul trimestru al anului 2010. [...] Pana la sfarsitul anului 2010, se asteapta ca inflatia sa scada in continuare la aproximativ 3,75% datorita cererii interne slabe si implementarii unei politici monetare prudente. Redresarea mai slaba a cererii interne a diminuat importurile, prognozandu-se acum un deficit de cont curent de circa 5% din PIB pentru 2010, comparativ cu 5,5% initial".
Se mai arata ca, "din misiunea de evaluare efectuata de serviciile Comisiei impreuna cu expertii FMI si ai Bancii Mondiale in perioada 26 aprilie - 10 mai 2010, pentru a analiza progresele inregistrate in ceea ce priveste conditiile specifice atasate transei a treia in valoare de 1,15 miliarde de euro in cadrul programului de asistenta financiara, a rezultat faptul ca, in conditiile politicilor curente, tinta de deficit fiscal pentru 2010, de 6,4% din PIB, nu va putea fi indeplinita, din cauza unor deteriorari ale conditiilor economice, a unor dificultati in colectarea veniturilor si derapajelor pe partea de cheltuieli. Guvernul Romaniei si-a asumat angajamentul de a lua masuri compensatorii suplimentare ce trebuie adoptate si implementate inainte de eliberarea de catre Comisie a celei de-a treia transe din imprumutul UE. [...]
De asemenea, se precizeaza faptul ca, in cazul in care aceste actiuni nu sunt implementate pana in iunie 2010 sau nu conduc la consolidarea anticipata, vor fi implementate actiuni suplimentare de majorare a veniturilor la buget, inclusiv masuri de majorare a cotelor de impunere, pentru a se elimina orice diferenta bugetara anticipata".
Ca solutia legislativa cuprinsa in art. l din Legea nr. 118/2010 a fost determinata, asadar, de apararea securitatii nationale, astfel cum rezulta si din expunerea de motive a Guvernului. Securitatea nationala nu implica numai securitatea militara, ci are si o componenta sociala si economica. Nu numai existenta unei situatii manu militari atrage aplicabilitatea notiunii "securitate nationala", ci si alte aspecte din viata statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta insasi fiinta statului prin amploarea si gravitatea fenomenului. Situatia de criza financiara mondiala ar putea afecta, in lipsa unor masuri adecvate, stabilitatea economica a tarii si, implicit, securitatea nationala.
Asigurarea stabilitatii economice a tarii si apararea sigurantei nationale sunt notiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" si de "cauza de utilitate publica", in consecinta, este indeplinita si cea de a doua conditie a privarii de proprietate.
In fine, ingerinta trebuie sa fie proportionala cu scopul legitim urmarit. Ingerinta este proportionala cu scopul legitim urmarit daca s-a mentinut un just echilibru" intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale omului. Trebuie sa existe, asadar, un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit (cauza Pressos Compania Naviera S.A. si altii contra Belgiei, hotararea din 20 noiembrie 2005, seria A nr.332, p.23 si § 38; Hotararea din 21 iulie 2005 in Cauza Strain si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006).
Ca pentru a determina daca masura litigioasa respecta justul echilibru necesar si, in special, daca nu obliga reclamantii sa suporte o sarcina disproportionata, trebuie sa se ia in considerare modalitatile de compensare prevazute de legislatia nationala, in aceasta privinta, Curtea a statuat deja ca, fara plata unei sume rezonabile in raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate constituie, in mod normal, o atingere excesiva si ca lipsa totala a despagubirilor nu poate fi justificata in domeniul art. l din Protocolul nr. l decat in imprejurari exceptionale (cauza Ex-regele Greciei si altii impotriva Greciei [GC], Cererea nr. 25.701/1994, paragraful 89, CEDO 2000-XII; cauza Broniowski impotriva Poloniei [GC], Cererea nr. 31.443/1996, paragraful 176, CEDO-V).
Ca in orice caz, dupa cum s-a pronuntat deja Curtea, daca o reforma radicala a sistemului politic si economic al unei tari sau situatia sa financiara poate justifica, in principiu, limitari draconice ale despagubirilor, atare circumstante nu pot fi formulate in detrimentul principiilor fundamentale care decurg din Conventie, cum ar, de exemplu, fi principiul legalitatii si cel al autoritatii si efectivitatii puterii judecatoresti (cauza Broniowski, citata anterior, paragrafele 175, 183 si 184). Cu atat mai mult, absenta totala a despagubirilor nu se poate justifica nici macar in context exceptional, in prezenta unei atingeri aduse principiilor fundamentale consacrate prin Conventie (Hotararea din 21 iulie 2005 in Cauza Strain si altii impotriva Romaniei, publicata in M. Of. nr.99 din 2 februarie 2006, paragraful 53).
Ca temeiul legal al obligatiei de indemnizare a fost gasit de Curte tot in dispozitiile art. l din Protocolul nr. l. Curtea a ajuns la concluzia ca aceasta obligatie decurge implicit din acest text, luat in ansamblul sau. Curtea a statuat in sensul ca, in absenta unei indemnizari, art. l din Protocolul nr. l n-ar asigura decat o protectie iluzorie si ineficace a dreptului de proprietate, in totala contradictie cu dispozitiile Conventiei.
Ca privarea de proprietate impune, asadar, statului obligatia de a despagubi pe proprietar, pentru ca, fara plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesiva a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevazut de art. l din Protocolul nr. l. Imposibilitatea de a obtine fie si o despagubire partiala, dar adecvata in cadrul privarii de proprietate, constituie o rupere a echilibrului intre necesitatea protectiei dreptului de proprietate si exigentele de ordin general.
Ca Legea nr. 118/2010 nu ofera reclamantilor posibilitatea de a obtine despagubiri pentru privarea de proprietate in cauza. Lipsa totala a despagubirilor nu se poate justifica, avandu-se in vedere circumstantele spetei, cu atat mai mult cu cat nicio circumstanta exceptionala nu a fost invocata de Guvern pentru a o justifica, in cuprinsul Legii nr. l 18/2010, a fost justificata necesitatea luarii acestei masuri, dar nu si lipsa totala a despagubirilor. Lipsa totala a despagubirilor le-a impus reclamantilor o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul lor de proprietate garantat de art. l din Protocolul nr. l.
Ca reducerea salariilor bugetarilor cu 25% si imposibilitatea acestora de a-si mai recupera vreodata sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea, in defavoarea salariatilor, a justului echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii si cerintele interesului general.
Ca procedandu-se in acest fel, s-a adus atingere chiar substantei dreptului de proprietate al reclamantilor, atingere care, in conceptia instantei europene, este incompatibila cu dispozitiile art. l din Protocolul nr. l la Conventie.
Ca in aceste conditii, apreciaza ca, prin reducerea salariului bugetarilor cu 25% in baza Legii nr. 118/2010, au fost incalcate dispozitiile art. l din Protocolul nr. l.
Ca urmare a acestei constatari si in aplicarea dispozitiilor art. 41 din Conventie, apreciaza ca reclamantii sunt indreptatiti sa li se restituie sumele de bani aferente acestui procent, retinute in mod nelegal.
In drept invoca dispozitiile art. 40 alin 2 lit. c din Legea 53/2003 si art. 110 alin 2 si 3 C.pr.civ
Pentru termenul din 9.02.2011 a formulat intampinare paratul I.S.M.B.prin care a solicitat respingerea actiunii
A aratat in esenta paratul ca salarizarea reclamantilor s-a facut in conformitate cu dispozitiile Legii 330/2009 privind salariazarea unitara a personalului platit din fonduri publice
Ca in conformitate cu dispozitiile art. 1 din Legea 118/2010 cuantumul salariilor lunare de incadrare stabilite in conformitate cu dispozitiile Legii 330/2009 s-a diminuat cu 25% astfel ca apreciaza ca prin diminuare drepturilor salariale ale reclamantilor paratii nu au facut altceva decat sa respecte dispozitiile legale.
Ca nu este relevanta sustinerea reclamantilor privind incalcarea art. 17 C.muncii de vreme ce alin 4 din acelasi text prevede ca informarea salariatilor despre modificarile aduse contractului nu munca nu este obligatorie in situatia in care aceasta decurge din lege sau din contractul colectiv de munca aplicabil
Ca asa fiind incheierea unor acte aditionale la contractele de munca nu era obligatorie in situatia data.
Ca mai mult decat atat Legea 118/2010 a fost declarata constitutionala prin Deciziile 872/25.06.2010 si 874/25.06.2010 ale Curtii Constitutionale avand in vedere ca atingerea dreptului la salariu a vizat o perioada determinata
In drept invoca dispozitiile art. 115-118 C.pr.civ, Legea 53/2003, Legea 118/2010, Deciziile Curtii Constitutionale.
La 4.02.2011 a depus prin serviciul registratura intampinare si paratul M.E.C., invocand in principal exceptia lipsei sale de calitate procesual pasiva motivat de imprejurarea ca prind efinitie raporturile de munca au un caracter intuituu personae presupunand existenta a numai 2 parti contractante, angajatul si angajatorul
Ca angajatorul este definit de art. 10 si 14 C.muncii iar in ce il priveste arata ca nu au existat raporturi de munca intre minister si reclamanti.
Pe fond a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Exceptia invocata de M.E.C. a fost solutionata in sensul admiterii cu motivarea cuprinsa in incheierea de sedinta de la 9.02.2011 astfel ca fata de acest parat actiunea urmeaza a fi respinsa ca fiind indreptata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasiva.
Deliberand asupra cererii de chemare in judecata formulate, prin prisma materialului probator administrat, tribunalul retine urmatoarea situatie de fapt:
Reclamantii au calitatea de cadre didactice si respectiv personal auxiliar, fiind angajati ai C.S.S.4 astfel dupa cum rezulta din adeverinta 20/14.01.2011.
Incepand cu data de 4 iulie 2010 salariile reclamantilor au fost diminuate cu 25%, in baza Legii 118/2010, astfel dupa cum rezulta din aceeasi adeverinta (fila 20 dosar)
Tribunalul apreciaza, impreuna cu reclamantii, ca intr-adevar se impune, in temeiul 20 din Constitutia Romaniei, a fi aplicate cu prioritate dispozitiile tratatelor internationale la care Romania este parte, mai putin in situatia in care Constitutia sau legile interne cuprind dispozitii mai favorabile
Asa fiind tribunalul urmeaza a analiza cu prioritate daca nu cumva, prin diminuarea cu 25% a drepturilor salariale ale reclamantilor in baza Legii 118/2010 a avut loc o incalcarea art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie
Spre acest sfarsit, instanta nu poate sa nu observe ca sustinerile reclamantilor se bazeaza pe o eronata interpretare a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, intreaga motivare a cererii introductive plecand de la premisa similitudinii pana la identitate intre protectia acordata dreptului de proprietate ca "bun" in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional si protectia de care se bucura drepturile de creanta prin prisma aceluiasi articol
Astfel, Art. 1 din Protocolul 1 Aditional prevede ca:
“Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului Statelor de a adopta legile pe care le considera necesare reglementarii folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
Tribunalul retine totusi ca, in acceptiunea Curtii Europene a Drepturilor Omului notiunea de "bun" in sensul primului alineat al art. 1 din Primul protocol aditional la Conventie are un inteles autonom, care nu este limitat la detinerea de bunuri fizice si este independent de clasificarile formale din legislatiile interne. O serie de alte drepturi si creante, ca de exemplu datoriile sau activele pot fi de asemenea considerate drepturi de proprietate in sensul reglementarii art. 1 din Protocolul 1 Aditional
Cu privire la acest aspect, Curtea a stabilit deja ca o creanta nu poate fi considerata ca avand valoare patrimoniala decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu, atunci cand este confirmata printr-o jurisprudenta bine stabilita a instantelor (Kopecky c Slovaciei, par. 52)
Adoptand acceptarea comuna a acestui termen (bunuri mobile si imobile) Curtea a considerat de asemenea ca termenul bunuri se extinde si la drepturile pe care o persoana le poate dobandi, in special la activele din dreptul privat cum ar fi dreptul de a incheia contracte de chirie (Mellacher si altii c. Austriei) sau reclamatii financiare fondate pe neexecutarea obligatiilor comerciale sau pe necesitatea de a acoperi prejudicii (Raffineries greques Stran & Stratis Andreadis c. Greciei)
Termenul “bunuri" cuprinde si drepturile obtinute in cadrul unui regim de pensionare sau securitate sociala (Vasilopoulou c Greciei, 2002), o creanta a Statului (S.A. Dangeville c. Frantei, 2002) etc.
Trebuie cu toate acestea ca dreptul in cauza sa aiba un caracter precis definit, deoarece drepturile viitoare sau in curs de realizare nu intra sub protectia acestui articol.
Problema care trebuie asadar examinata este daca circumstantele particulare ale cauzei, privita ca un intreg, confera reclamantilor dreptul la protectia conferita de art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie (Broniowski v. Poland (dec.) [GC], no. 31443/96, § 98, ECHR 2002-X).
Tribunalul retine sub acest aspect ca practica constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului este in sensul ca este la latitudinea statului de a aprecia cuantumul drepturilor ce urmeaza a fi platite angajatilor sai din bugetul de stat. Ca asadar statul poate introduce, suspenda sau inceta plata unor anumite drepturi, prin edictarea unor modificari legislative adecvate. (Kechko v. Ucraina, dec. din 8.02.2006, par. 23)
In cauza Vilho Eskelinen si altii Curtea a statuat ca nu exista un drept protejat de conventie la mentinerea in plata a unui salariu intr-un anumit cuantum (Vilho Eskelinen and Others, § 94)
O atenta lecturare a hotararii din 15 iunie 2010 in cauza Muresanu impotriva Romaniei (cererea nr. 12821705), invocata de reclamanti, desluseste faptul ca in speta in discutie Curtea a retinut ca salariul deja incasat constituie bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie, fara a sugera nicio clipa existenta unui drept de a incasa pe viitor un salariu intr-un anumit cuantum.
In egala masura salariul cuvenit pentru activitatea deja prestata, in baza reglementarilor legale incidente in perioada in care a fost prestata activitatea, constituie bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie
Avand in vedere totusi ca in cauza reclamantii se plang de diminuarea unor drepturi salariale ce urmau a se naste in baza activitatii prestate dupa intrarea in vigoare a Legii 118/2010, cu privire la care reclamantii aveau numai un drept de creanta viitor asupra statului la intrarea in vigoare a Legii tribunalul apreciaza, contrar celor sustinute de reclamanti, ca acestia nu aveau un bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional.
Nu poate fi ignorat sub acest aspect ca in covarsitoarea lor majoritate cauzele invocate de reclamanti in sustinerea tezei promovate prin actiunea introductiva vizeaza drepturi de proprietate asupra unor bunuri imobile (Sabin Popescu c. romaniei, Stere si Altii c. Romaniei, Sandor c. Romaniei, etc) sau sume de bani deja incasate de catre reclamanti in temeiul unor dispozitii legale in vigoare la data incasarii acestora (Driha c. Romaniei)
Urmeaza a fi analizat asadar daca reclamantii aveau, la data formularii actiunii, macar o “speranta legitima" in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional
Curtea a retinut prima data conceptul de “speranta legitima" in cauza Pine Valley Developments si altii c. Irlandei in care a decis ca exista speranta legitima din momentul in care autoritatile eliberasera un certificat de urbanism pe baza caruia reclamantii in cauza cumparasera un domeniu pe care vroiau sa-l amenajeze. Curtea a apreciat ca acest certificat, asupra caruia autoritatile nu puteau reveni, era un element al proprietatii in chestiune.
Curtea a apreciat ca ceea ce legitimeaza speranta este fie o hotarare judecatoreasca, chiar nedefinitiva, prin care sa fie recunoscut dreptul celui interesat, fie imprejurarea ca acesta se fondeaza de o maniera rezonabil justificata pe un act juridic avand o baza juridica solida si o incidenta asupra drepturilor de proprietate (Strech c. Marii Britanii, 2003)
Asadar, pentru a se putea vorbi despre existenta unei ,,sperante legitime", astfel cum aceasta notiune a fost dezvoltata in jurisprudenta Curtii Europene pentru Drepturile Omului trebuie avut in vedere ca atunci cand interesul patrimonial in discutie apartine categoriei juridice de ,,creanta", el nu poate fi considerat ca ,,valoare patrimoniala" si implicit ca ,,speranta legitima" decat daca are o baza suficienta in dreptul intern, spre exemplu o dispozitie legala sau daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale. [ CEDO (Marea Camera), Kopecky c/a Slovacia, Hotarare din 28 septembrie 2004, par. 35 si 48-52; Pressos Compania Naviera S.A si altii c/a Belgia, Hotarare din 20 noiembrie 1995, par.31; CEDO (Marea Camera), Draon c/a Franta, Hotarare din 6 octombrie 2005, par. 65-70; CEDO (Marea Camera), Maurice c/a Franta, Hotarare din 6 octombrie 2005, par.63-70].
Criteriul decisiv al unei ,,sperante legitime", protejate de primul Protocol este reprezentat de existenta unui baze suficiente in dreptul intern, astfel cum este interpretat de instantele nationale [CEDO (Marea Camera), Kopecky, precit, par. 50 si 54; CEDO, Jantner c/a Slovacia, Hotarare din 4 martie 2003, par. 27-33]
In cauza tribunalul retine ca drepturile salariale ale reclamantilor, anterior intrarii in vigoare a Legii 118/2010 erau reglementate prin Legea 330/2009 privind salarizarea personalului bugetar
Asa fiind, retinand ca reclamantii aveau o “speranta legitima" in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional la Conventie si ca modificarea dispozitiilor legale privind salarizarea acestora prin intrarea in vigoare a Legii 118/2010 reprezinta o ingerinta in dreptul acestora de proprietate, tribunalul apreciaza ca aceasta ingerinta trebuie analizata tot prin prisma jurisprudentei Curtii, pentru a observa daca art. 1 a fost sau nu incalcat
In cauza Sporrong si Lonnroth c Suediei (1982) Curtea a stabilit care sunt limitele ingerintei statului in ceea ce priveste dreptul de proprietate.
Astfel, ingerinta statului poate fi rezultatul unei masuri luate de o autoritate publica, al unei hotarari judecatoresti sau a anumitor prevederi legale.
O masura care reprezinta o ingerinta in dreptul de proprietate trebuie, conform jurisprudentei CEDO, 1. sa fie prevazuta de lege, 2. sa fie justificata de o cauza de utilitate publica sau de un scop legitim de interes general si 3. sa asigure un just echilibru intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele protejarii drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong si Lonnroth c. Suediei)
Preocuparea de a asigura un atare echilibru se reflecta in structura art. 1 din Protocolul 1 Aditional in totalitate, asadar si in a doua teza care trebuie citita in conformitate cu principiul consacrat de prima.
In special trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre scopul vizat si mijloacele folosite (Pressos Compania Naviera SA si altii c. Belgiei, 20 nov. 1995)
In ce priveste ingerinta retinuta in cauza tribunalul apreciaza, odata cu reclamantii, pe de o parte ca aceasta este prevazuta prin lege si pe de alta parte ca aceasta serveste necesitatii protejarii unui interes general, asigurarea stabilitatii economice a tarii si apararea sigurantei nationale fiind notiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" si de "cauza de utilitate publica"
Urmeaza asadar a analiza daca a fost respectat justul echilibru intre interesele generale vizate si interesul particular ocrotit, respectiv daca ingerinta statului a impus reclamantului o sarcina individuala excesiva.
In aceasta analiza, Tribunalul urmeaza sa se raporteze la contextul particular al prezentei cauze, respectiv acela ca salariile reclamantilor sunt suportate de la bugetul de stat, fiind stabilite prin lege de catre stat, iar nu prin negocieri individuale.
Avand in vedere insa ca, asa cum s-a aratat, ingerinta nu poate fi apreciata ca o privare de proprietate, asa cum sustin reclamantii (cata vreme acestia nu aveau un bun in sensul art. 1 din Protocolul 1 Aditional), diminuarea salariilor reclamantilor urmeaza a fi analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor
Instanta retine sub acest aspect ca afirmatia reclamantilor conform cu care statul ar fi tert fata de contractul lor de munca nu poate fi primita cata vreme litigiul de fata isi are originea in imprejurarea ca reclamantilor, personal bugetar (asadar angajati "la stat") le-a fost diminuat salariul cu 25% prin intrarea in vigoare a Legii 118/2010.
Tribunalul reaminteste deasemenea ca, in conformitate cu practica constanta a Curtii EDO, Statul se bucura de o larga marja de apreciere pentru a determina oportunitatea si intensitatea politicilor sale in acest domeniu.
Curtea a constatat in situatii concrete ca nu este rolul sau de a verifica in ce masura existau solutii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmarit, cu exceptia situatiilor in care aprecierea autoritatilor este vadit lipsita de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotarare din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotarare din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
Avand in vedere ca nu este vorba de o privare de proprietate, testul de proportionalitate nu va consta in verificarea acordarii, de catre stat, a unei despagubiri adecvate, ci se va analiza in concret, in ce masura salariatul bugetar a fost lipsit in totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson c. Islandei, hotararea din 12 octombrie 2004, par. 39), salariatul si familia sa au fost lipsiti in totalitate de mijloace de subzistenta (Azinas c. Ciprului, par. 44) sau masura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citata mai sus, par. 39).
In situatia concreta supusa analizei sale tribunalul constata ca reclamantii au calitatea de profesori si personal auxiliar salariile acestora fiind stabilite in conformitate cu dispozitiile Legii 330/2009,
Prin intrarea in vigoare a Legii 118/2010 incepand cu data de 1 iulie 2010 si pentru o perioada de 6 luni, salariile intregului personal bugetar (salarizat de la bugetul de stat) au fost reduse cu 25%,
Din analiza inscrisurilor aflate la dispozitia sa tribunalul retine ca masura de diminuare a salariilor, justificata de ratiuni de politica bugetara, a afectat in egala masura toti salariatii din sistemul bugetar, indiferent de cuantumul veniturilor si de domeniul in care isi desfasurau activitatea iar reclamantii nu au administrat in cauza nicio proba din care sa rezulte ca prin diminuarea cu 25% a salariilor au fost lipsiti de mijloace de subzistenta.
Asa fiind si avand in vedere si faptul ca in cauza nu este vorba despre o privare de proprietate iar diminuarea salariilor platite de la bugetul de stat nu constituie, in sine, fata de marja larga de apreciere de care se bucura statul in realizarea politicilor bugetare, o incalcare a art. 1 alin 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, tribunalul apreciaza actiunea ca nefondata si o va respinge.
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte de munca
Litigiu privind functionarii publici - Hotarare nr. 56 din data de 18.01.2018ESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 258/LM/2010 din data de 10.12.2010
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 535/LM/2010 din data de 10.12.2010
Contract colectiv de munca. Nelegalitatea unor clauze stipulate cu respectarea dispozitiilor legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 906/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sindicat.Conditiile legale pentru reprezentativitate. - Decizie nr. 976/R/ din data de 28.11.2005
Raspunderea patrimoniala. Prejudiciu creat societatii de catre angajat. Cerere reconventionala. Restituirea garantiei retinuta de angajator. - Sentinta civila nr. 227 din data de 28.02.2012
Contestatie impotriva deciziei de impunere pentru restituirea unor sume incasate necuvenit de catre angajatul cu contract individual de munca. - Sentinta civila nr. 566 din data de 02.05.2012
Raspunderea patrimoniala a angajatilor pentru pagubele produse datorita nerespectarii atributiilor de serviciu. - Sentinta civila nr. 1216 din data de 11.10.2011
Raspunderea disciplinara. Reducerea salariului cu 10 % pe o perioada de 3 luni. - Sentinta civila nr. 203 din data de 01.03.2010
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 95 din data de 25.01.2011
Obligatii asumate prin act aditional la contractul de munca - Sentinta civila nr. 17 din data de 11.01.2011
Drepturi banesti ce decurg din Contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 419 din data de 15.04.2008
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 979 din data de 19.10.2010
Obligarea angajatului la plata unor despagubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului - Sentinta civila nr. 94 din data de 01.02.2010
Contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara - Sentinta civila nr. 392 din data de 30.04.2009
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1386 din data de 16.12.2010
Violenta psihica. Viciu de consimtamant la incheierea actului aditional la CIM - Decizie nr. 83/AP din data de 03.03.2014
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca - Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Litigii de munca – incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca penala definitiva - Decizie nr. 1743/R din data de 02.10.2013
Fisele de evaluare sunt acte administrative ce se bucura de prezumtia legalitatii si veridicitatii in situatia in care au fost emise de o autoritate publica si nu au fost contestate de persoanele indreptatire in termen legal. - Decizie nr. 2076/R din data de 17.04.2013