Regresul asiguratorului pentru sumele platite societatii bancare ca urmare a neachitarii ratelor de credit. Prescriptia dreptului la actiune. Aplicabilitatea in timp a legii civile. Indeplinirea conditiilor pentru promovarea actiunii in temeiul art.22 d

Prin cererea inregistrata pe rolul J.S.B. sub nr. 22.083/301/2011 la data de 16.06.2011, reclamanta X a chemat in judecata pe paratul Y, solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa dispuna obligarea paratului la plata sumei de 17.222,68 lei, cu titlu contravaloare despagubire achitata de reclamanta in calitate de asigurator catre societatea bancara pentru paguba produsa acesteia de catre parat in urma neachitarii  ratelor restante datorate in baza contractului de credit; obligarea paratului la plata catre reclamanta a dobanzii legale in cuantum de 4.309,33 lei calculata de la data de 25.06.2008 si pana la  25.06.2011 si in continuare pana la data platii efective de catre parat a sumei datorate; obligarea la cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca la data de 26.01.2007  paratul  Y  a incheiat cu reclamanta X un contract de credit, in baza caruia paratul a beneficiat de acordarea de catre banca a unui plafon de descoperit de cont, in conditiile in care drepturile salariale ale imprumutatului erau virate in contul unui card de debit cu descoperit de cont, paratul nerespectand  obligatiile contractuale asumate fata  de societatea bancara, nealimentand  contul de card.
A mai aratat ca reclamanta a trimis paratului  o notificare, prin care i-a adus la cunostinta acestuia faptul ca a fost retras plafonul  de descoperit  de cont acordat, in aceasta situatie paratului ii revenea  obligatia de a restitui  atat suma utilizata din plafonul de descoperit de cont, cat si dobanzile  si comisioanele  aferente.
A mai aratat ca, desi a  convocat paratul la conciliere directa, asa cum reiese din convocarea la conciliere directa din 05.02.2010, acesta nu s-a prezentat in vederea stingerii litigiului pe cale amiabila  si nici nu a inteles sa achite pana in prezent debitul .
In drept au fost invocate dispozitiile art. 22 din Legea nr. 136/1995; art. 11 pct. 1 si 12, art. 274 C.pr.civila; O.G. nr. 9/2000 privind dobanda legala rap. la art. 1084 Cod civil.
Cererea a fost legal timbrata cu 1.500,11 lei taxa timbru conform art.2 lit.d din Legea 146/1997 republicata si 5 lei timbru judiciar conform art.3 alin.2 din O.G.32/1995.
La data de 13.01.2011 paratul a depus la dosar cerere prin care a invocat exceptia necompetentei materiale a J.S.B. si exceptia necompetentei teritoriale precum si intampinare prin care a solicitat  respingerea actiunii ca nelegala si neintemeinica.
In motivarea intampinarii a aratat ca pretentiile reclamantei sunt nejustificate, intrucat, in conformitate cu dispozitiile art. 2512, 2513 si 2517 din Codul civil invoca implinirea termenului general de prescriptie de 3 ani, intreruperea acestui termen nefacandu-se prin nici un act de punere in intarziere conform art. 2537 pct. 4 Cod civil, aratand ca notificarea BCR Sucursala Mehedinti din 21.03.2008 se refera la un alt  contract nr. 25189/2007.
A mai aratat  ca reclamanta si-a angajat raspunderea si a efectuat plata privind  despagubirile conform contractului in cuantum de 17.222,68 lei catre societatea bancara, cu incalcarea  dispozitiilor art. 1 pct. 3 din contractul de asigurare  in sensul indeplinirii  cumulative a conditiilor stabilite prin Norma de creditare nr. 12/2004 si Procedura nr. 38/2004 privind acordarea  de credite sub forma descoperitului  de cont de maxim 6(sase) salarii nete prin intermediul cardului de debit.
De asemenea, contractul de credit nr. 151/26.01.2007 anexat la actiune de catre reclamant este incomplet si nu cuprinde sectiunea II- aprobarea de catre banca a acordarii plafonului descoperit de cont  acordat prin intermediul cardului de debit precum  si sectiunea III - clauze contractuale privind acordarea descoperitului de cont  prin intermediul cardului de debit.
Prin sentinta civila nr. 1033/19.01.2012 pronuntata de J.S.B. in dosar nr. 22.083/301/2011a fost  admisa exceptia  necompetentei teritoriale invocata de parat si declinata competenta de solutionare  a cauzei in favoarea J.O.
Prin  contractul de credit nr.151 din 26 ianuarie 2007 incheiat intre reclamanta si parat, acesta din urma a solicitat si i s-a aprobat plafonul de descoperit de cont acordat  prin intermediul cardului de debit la nivelul sumei de 16.200 lei, inregistrand ca urmare a nealimentarii contului de card un descoperit de cont restant de 16.194,55 lei la care se adauga dobanda penalizatoare in cuantum de 461,98 lei si dobanda de lichidare in cuantum de 507,90 lei.
Urmare a acestei stari de fapt create, in conditiile existentei contractului de asigurare incheiat intre societatea de asigurare privind asigurarea recuperarii contravalorii creditului acordat in cazul in care debitorii bancii nu ar fi achitat contravaloarea creditului(ratelor scadente) si sumelor accesorii, Banca in calitate de imprumutator s-a adresat reclamantei, in calitate de asigurator si aceasta din urma a platit despagubirile pentru creditul acordat paratului si neachitat de acesta, despagubiri in valoare de 17.222,68 lei cu OP nr. 5032/25.06.2008.
Potrivit art.137 alin.1 C.pr.civ. instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune instanta apreciaza ca aceasta este neintemeiata urmand sa fie respinsa pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.6 alin.4 Noul Cod civil prescriptiile, decaderile si uzucapiunile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi  sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit.
Avand in vedere ca suma de 17.222,68 lei reprezentand despagubiri, a fost platita de Banca asiguratorului prin OP nr. 5032 la data de 25.06.2008, de la aceasta data incepand sa curga termenul de prescriptie, data fiind implinirea termenului de prescriptie si fata de promovarea cererii de chemare in judecata, 16 iunie 2011, data sesizarii J.S.B., se apreciaza, in raport de dispozitiile tranzitorii privind aplicarea in timp a legii civile, instituite de dispozitiile Noului Cod civila, ca in cauza sunt incidente dispozitiile Decretului Lege nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva si nu dsipozitiile Noului Cod civil cum in mod gresit invoca paratul in intampinare.
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul-lege 167/1958 dreptul la actiune, avind un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege, iar conform art. 3 din acelasi act normativ termenul prescriptiei este de 3 ani, termen care, potrivit art.7 incepe sa curga de la data cind se naste dreptul la actiune.
Cum reclamanta a efectuat plata privind despagubirile pentru creditul acordat paratului si neachitat de acesta  la data de 25 iunie 2008  prin OP nr. 5032, de la aceasta data nascandu-se dreptul la actiune al reclamantei fundamentat pe dispozitiile art.22 din Legea 136/1995 privind regresul asiguratorului si cum cererea de chemare in judecata a fost promovata la data de 16 iunie 2011, se apreciaza ca termenul general de prescriptie extinctiva nu s-a implinit.
Ba mai mult, instanta constata ca in interiorul acestui termen, Banca a efectuat acte de punere in intarziere a paratului ce echivaleaza cu acte de intrerupere a termenului de prescriptie, notificandu-l in sensul de a plati descoperitul de cont, inclusiv prin procedura concilierii directe instituita de disp.art.7201 C.proc.civila , considerente pentru care si sub acest aspect dreptul la actiune al reclamantei nu s-a prescris.
De asemenea se apreciaza ca in cauza nu sunt incidente dispozitiile art.3 alin.2 din Decretul-lege 167/1958 acestea privind termenul de prescriptie de 2 ani in materie de asigurare, aplicabile efectiv in raporturile dintre asigurat si asigurator si nicidecum regresului asiguratorului instituit de disp.art. 22 din Legea 136/1995.
Pe fondul cauzei, se apreciaza cererea de chemare intemeiata, urmand sa fie admisa, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos:
Potrivit art.  7201 C. proc. civila in procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte. In acest scop, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea.
Asadar, in aceasta materie, legiuitorul a conditionat promovarea cererii de chemare in judecata de parcurgerea unei proceduri prealabile, procedura prealabila care asa cum recunoaste si aparatorul reclamantei nu a fost parcursa in cauza, neexistentand de altfel la dosar nici un inscris doveditor in acest sens.
Potrivit art.109 alin.2 C.proc.civila, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.10 din Legea 202/2010 sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta.Dovada indeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare in judecata.
Conform alin.2 al aceluiasi text de lege, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.10 din Legea 202/2010  neindeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decat de catre parat prin intampinare, sub sanctiunea decaderii.
Din interpretarea textelor de lege sus-mentionate, instanta apreciaza ca exceptia de prematuritate este o exceptie de fond, peremptorie, relativa, putand fi invocata doar de catre parat prin intampinare si pana la prima zi de infatisare, atunci cand dreptul din raportul juridic dedus judecatii este afectat de un termen sau de o conditie suspensiva care nu s-au implinit pana la ridicarea exceptiei.
Instanta va avea in vedere disp. art. 223 din Legea nr. 71 din  3 iunie 2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, conform carora daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de solutionare la data intrarii in vigoare a Codului civil se solutioneaza de catre instantele legal investite, in conformitate cu dispozitiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data cand acestea au fost pornite, prezenta actiune fiind inregistrata pe rolul J.S.B. la data de 16.06.2010.
Potrivit art.3 pct.11 din Codul comercial, in vigoare la data introducerii cererii, se includ in faptele obiective de comert operatiunile de banca, iar disp. art.4 din Codul comercial instituie o prezumtie de comercialitate pentru toate obligatiile comerciantului, prezumtie "sui generis" care nu poate fi rasturnata prin orice dovada contrara, ci doar in doua situatii de exceptie, expres si limitativ prevazute de Codul comercial, respectiv: natura juridica civila a obligatiilor si necomercialitatea rezultata din insusi actul savarsit de comerciant, ipoteze care nu se regasesc in speta, iar potrivit art. 56 din Codul comercial, contractul de credit, chiar daca are caracter de fapta de comert numai pentru societate, este supus legii comerciale pentru toti contractantii.
Se retine ca prin prin decizia nr. 23 din 19 martie 2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii, aplicabila prin analogie in speta dedusa judecatii,  s-a statuat ca actiunea in regres a asiguratorului impotriva persoanelor culpabile de producerea unui accident este comerciala iar nu civila, iar fata de decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronuntata intr-un recurs in interesul legii  prin care s-a  statuat ca dispozitiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) si b) si art. 2821 alin. 1 din Codul de procedura civila se interpreteaza in sensul ca, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constatarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este   formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare, litigiul dedus judecatii este unul de natura comerciala, evaluabil in bani.
Asadar, in litigiile in materie comerciala evaluabile in bani, reclamantul nu poate sa sesizeze instanta decat daca face dovada concilierii cu paratul sau dovada ca de la data convocarii paratului in vederea concilierii au trecut 30 de zile, fara ca acesta sa dea curs convocarii. Rezultatul concilierii se va consemna intr-un inscris cu aratarea pretentiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului si a punctului de vedere al fiecarei parti (art. 7201 alin. 4 Cod procedura civila).
Chiar si prin modificarile aduse de legea nr. 71/2011, procedura prealabila a concilierii este obligatorie in procesele si cererile dintre profesionisti evaluabile in bani si derivate din raporturi contractuale.
In scopul aratat la alin. 1, reclamantul va convoca partea adversa, comunicandu-i in scris pretentiile sale si temeiul lor legal, precum si toate actele doveditoare pe care se sprijina acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandata cu dovada de primire, prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face si prin inmanarea inscrisurilor sub semnatura de primire (art. 7201 alin. 2 Cod procedura civila).
Din materialul probator administrat, instanta retine ca, in cauza,  s-a facut dovada respectarii cerintelor impuse de dispozitiile art. 7201 si urm. Cod procedura civila, in conditiile in care reclamanta a convocat paratul la conciliere directa cu confirmare de primire(filele 11-12 dosar Jud.Sect.3 Bucuresti), paratul nedand curs acestei notificari.
Potrivit art.998 C.civil orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, iar conform art.999 C.civil omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa.
 Textele de lege sus-mentionate instituie principiiile raspunderii civile delictuale, care pentru a fi angajata se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii, si anume: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
Asa cum s-a retinut mai sus, urmare a incheierii contractului de credit intre reclamanta si parat, acestuia din urma i s-a aprobat plafonul de descoperit de cont acordat  prin intermediul cardului de debit la nivelul sumei de 16.200 lei, iar in contextul nealimentarii contului de card, in conditiile existentei contractului de asigurare incheiat intre reclamanta si societatea de asigurare privind asigurarea recuperarii contravalorii creditului acordat in cazul in care debitorii bancii nu ar fi achitat contravaloarea creditului si sumelor accesorii, Banca in calitate de imprumutator s-a adresat reclamantei, in calitate de asigurator si aceasta din urma a platit despagubirile pentru creditul acordat paratului si neachitat de acesta, conform OP nr. 5032/25.06.2008, regresandu-se pentru suma platita impotriva paratului.
Prin probatoriul administrat in cauza, reclamanta a dovedit existenta faptei ilicite, constand in nealimentarea contului de card si implicita a neplatii creditului, a vinovatiei paratului  in producerera faptei ilicite, constand in intentia directa a acestuia de a nu plati in conditiile in care cunostea de existenta contractului, a prejudiciului produs reprezentat de sumele neachitate, cat si a raportului de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
Potrivit art.22 din Legea 136/1995  in limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de persoane, iar in cazul in care in vigoare era o asigurare obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule, si impotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, conform art.54.
Din interpretarea acestui text de lege se constata ca pe langa indeplinirea conditiilor raspunderii civile delictuale, pentru a putea fi promovata actiunea in regres a asiguratorului, trebuie indeplinite cumulativ si conditiile privind plata indemnizatiei de asigurare si existenta actiunii in raspundere apartinad asiguratului ca titular al creantei de despagubire, contra tertilor debitori ai obligatiei de reparare a prejudiciilor.
Intrucat  la data producerii evenimentului asigurat intre Banca in calitate de imprumutator-asigurat si reclamanta in calitate de asigurator era incheiat contractul de asigurare privind asigurarea recuperarii contravalorii creditului acordat in cazul in care debitorii bancii nu ar fi achitat contravaloarea creditului, in mod justificat reclamanta a platit asiguratului contravaloarea daunei produse ca urmare a faptei ilicite a paratului.
In ceea ce priveste cuantumul prejudiciului, acesta este reprezentat de  contravaloarea descoperitului de cont in cuantum de 16.194,55 lei la care se adauga dobanda penalizatoare in cuantum de 461,98 lei si dobanda de lichidare in cuantum de 507,90 lei, cuantum pe care paratul nu a inteles sa il conteste.
Nu poate fi primita apararea paratului referitoare la aspectul ca intre acesta si reclamanta nu s-a incheiat vreun contract de credit in conditiile in care pe contractul de credit  exista cererea formulata de parat pentru acordarea  plafonului de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit, semnatura acestuia privind insusirea clauzelor contractuale precum si stampila si semnatura imputernicitului angajatorului paratului si aprobarea de catre Banca a plafonului de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit in limita sumei de 16.200 lei.
Pe de alta parte, nici apararea referitoare la aspectul ca paratul a fost notificat in baza contractului nr_.. si nu in baza contractului de credit nu poate fi de asemenea primita, din adresa nr.8266 R/11.06.2012  constatandu-se ca de fapt contractele reprezinta unul si acelasi contract, primul numar fiind dat din registrul sucursalei cel de-al doilea numar fiind dat automat de sistem in momentul cand a fost introdus in sistemul de creditare, fiind evident ca intre parti s-a incheiat un singur contract avand ca obiect acordarea  plafonului de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit.
De asemenea neintemeiata este si apararea privind aspectul ca au fost incalcate conditiile stabilite prin Norma de creditare nr.12/2004 si Procedura nr.38/2004 referitoare la acordarea plafonului de descoperit de cont prin intermediul cardului de debit peste limita a sase salarii nete, in conditiile in care, examinandu-se cererea paratului de acordare a acestui instrument de creditare, ce face parte integranta din contractul  nr.151/26 ianuarie 2007 se constata ca salariul net lunar al acestuia, recunoscut si de catre angajatorul paratului este de 2.789 lei, un calcul simplu ducand la concluzia ca nivelul aprobat si acordat in cuantum de 16.200 lei se incadreaza in aceasta limita.
Totodata, desi paratul a invocat aspectul ca, contractul incheiat intre acesta si Banca este lovit de nulitate absoluta pentru motivele invocate in intampinare, din examinarea acestuia nefiind constatata o cauza care sa justifice anularea acestuia sau constatarea nulitatii sale, contractul fiind semnat pe fiecare pagina de consilierul Retail al bancii, semnat personal de parat, purtand stampila precum si semnatura imputernicitului angajatorului paratului  si aprobarea de catre Banca a plafonului de descoperit de cont acordat prin intermediul cardului de debit in limita sumei de 16.200 lei.
Referitor la incalcarea dispozitiilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive, se constata ca prin acest act normativ astfel cum a fost modificat de Directiva 93/13/CEE clauzele abuzive au fost definite ca fiind acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul si care prin ele insele sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza,  in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Potrivit art. 4 din Legea 193/2000 clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau  impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Ca atare, se constata, raportat la aceste dispozitii legale, ca in contractul incheiat intre reclamanta si parat nu a fost inserata vreo clauza care sa nu fie negociata direct cu acesta din urma si nici vreuna care sa creeze in detrimentul paratului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, clauzele inserate in contract fiind aduse la cunostinta imprumutatului si insusite de acesta prin cererea de acordare a acestui instrument de creditare.
Fata de aceste considerente, constatand ca in cauza sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale si implicit ale regresului asiguratorului, instanta va admite actiunea, il va obliga pe parat la plata sumei de 17.222,68 lei reprezentand contravaloare despagubire platita cu O.P. nr. 5032/25.06.2008 precum si dobanda legala calculata de la data de 25.06.2008, data platii, pana la data platii efective.
In raport de solutia adoptata, constatand culpa procesuala a paratului si vazand disp.art.274 C.proc.civila, il va obliga pe acesta la plata sumei de 2.149,36 lei catre reclamanta cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentand taxa timbru, timbru judiciar si onorariu avocat redus la 1.000 lei in conditiile art. 274 alin. 3 C.proc. civila.
Potrivit acestui text de lege, s-a dat posibilitatea instantelor de judecata sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor, ori de cate ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita, text de lege menit sa impiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului.
In aprecierea cuantumului onorariului, instanta trebuie sa aiba in vedere atat valoarea pricinii cat si proportionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregatirea apararii in cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. instanta nu intervine in contractul de asistenta juridica dintre avocat si client, care se mentine in integralitate, (drept urmare, clientul va plati avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciaza in ce masura onorariul stabilit
de partea care a avut castig de cauza trebuie suportat de partea adversa, tinand seama de natura si complexitatea prestatiei avocatului acestuia.
In realitate, dispozitiile legii privind organizarea si exercitarea profesie de avocat mentionate consacra principiul obligativitatii respectarii contractului de asistenta judiciara si sunt aplicabile exclusiv partilor contractante.
Onorariul a fost stabilit inter partes conform art.132 din Statutul profesiei de avocat, tinand seama de elementele prevazute in alin. 3 al textului mentionat, care sunt: timpul si volumul de munca solicitate pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitate de client; natura, noutatea si dificultatea cazului; importanta intereselor in cauza; imprejurarea ca acceptarea mandatului acordat de client il impiedica pe avocat sa accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta imprejurarea poate fi constatata de client fara investigatii suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea in munca, experienta, reputatia si specializarea avocatului; conlucrarea cu experti sau specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situatia financiara a clientului; constrangerile de timp in care avocatul este obligat de imprejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.
Tinand seama de elementele prevazute de alin. 3 al art. 274 C.pr.civ. si anume: activitatea concreta prestata de avocatul paratei si limitele mandatului acordat conform imputernicirii existente la dosar, dar si valoarea pricinii, instanta retine ca acesta nu a desfasurat un volum mare de munca pentru executarea mandatului primit de natura sa justifice onorariul perceput in cuantum de 1.868,98 lei pe care l-a apreciat ca nejustificat de mare in raport cu activitatea desfasurata, avand in vedere ca prezenta cauza in fata J.S.B. a fost solutionata pe exceptia necompetentei teritoriale a instantei si ca in fata J.O. reprezentantul reclamantei nu s-a prezentat la nici un termen de judecata.
In solutionarea petitului privind acordarea cheltuielilor de judecata se are in vedere si decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curtii Constitutionale publicata in Monitorul Oficial nr.848 din 20 septembrie 2005, prin care s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 3 Cod procedura civila.
Totodata, practica in aceasta materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului statueaza in sensul ca partea care a castigat procesul nu va putea obtine rambursarea unor cheltuieli decat in masura in care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil (cauzele Costin impotriva Romaniei, Strain impotriva Romaniei, Stere si altii impotriva Romaniei, Raicu impotriva Romaniei).
In raport de aceste considerente a fost respinsa  exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parat, a fost admisa actiunea si obligat  paratul sa plateasca reclamantei suma de 17.222,68 lei reprezentand contravaloare despagubire platita cu O.P. nr. 5032/25.06.2008 precum si dobanda legala calculata de la data de 25.06.2008, data platii, pana la data platii efective, precum si  la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa judiciara de timbru, timbru judiciar si onorariu avocat redus la 1.000 lei in conditiile art. 274 alin. 3 C.proc. civila.
Sentinta a ramas definitiva si irevocabila prin respingerea recursul formulat de parat ca nefondat.