actiune in anulare
(Sentinta civila nr. 7913/2012 din data de 29.09.2012 pronuntata de Judecatoria Pitesti)R O M A N I A
JUDECATORIA PITESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 7913/2012
Sedinta publica de la 26 Septembrie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE M S
Grefier F N
Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesionistii privind pe reclamantii E V si ED C si pe parata SC V R SA, avand ca obiect actiune in anulare.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, au lipsit partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza ca, dezbaterile asupra fondului cauzei au avut in sedinta publica de la data de 19.09.2012, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera in conformitate cu disp. art. 260 C.proc.civ., a amanat pronuntarea asupra fondului cauzei la data de 26.09.2012.
INSTANTA,
Asupra cauzei de fata, constata ca la data de 08.03.2011 a fost depusa pe rolul Tribunalului Comercial Arges cerere de chemare in judecata, de catre reclamantii ED C si E V, domiciliati in mun. Pitesti, A P, nr., bl., sc., etaj., ap., jud. Arges, in contradictoriu cu intimata S.C. V R S.A., prin Sucursala Pitesti, cu sediul in mun. P, str. C, bl, jud. Arges, prin care s-a solicitat instantei sa dispuna: constatarea caracterului abuziv si, pe cale de consecinta, anularea clauzelor contractuale prevazute in conventia de credit nr. 0085050/09.02.2007 la pct. 3 litera d referitoare la modificarea de dobanda aplicabila, pct. 5 lit. a privind comisionul de risc, pct. 5 lit. b privind comisionul de analiza, pct. 5 lit. d privind comisionul de achitare in avans, cat si cele prevazute in conditiile generale ale conventiei, respectiv definitii - formula de calcul a "anuitatii", pct. 3.9 alte comisioane, pct. 10.1 costuri suplimentare; restituirea sumelor nelegal incasate cu titlu de comision de risc si analiza, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca: petentii, avand in baza prev. Legii 193 din 2000 calitatea de "consumator", au incheiat cu intimata un contract de credit constatat cu cele doua inscrisuri descrise; conventia standard cuprinde un numar de clauze abuzive ce au fost evocate in cadrul petitelor; raportat la prevederile articolelor 1, 2 alin 1), 4 , 6 si 7 ale Legii 193 din 2000 privind clauzele abuzive, cu aplicarea prevederilor art. 27, art. 56 teza ultima, art. 74, 76, 78, 79 ale Legii 296 din 2004 privind codul consumului, la incheierea contractului de credit, V Romania SA urma a se abtine de la inserarea in conventia de credit a unor clauze abuzive de natura a crea un dezechilibru evident in defavoarea consumatorilor; in ciuda acestor obligatii legale institutia de credit a inserat texte al carui caracter abuziv este evident; pct. 3 litera d: modalitatea de ajustare a dobanzii avand drept continut "Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii. Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii"; sintagma schimbari semnificative pe piata monetara este echivoca creand posibilitatea majorarii dobanzii prin invocarea unor criterii neprecizate exact; pct. 5 lit. a) - comision de risc: 0,1% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata durata de derulare a prezentei Conventii de credit; in acest caz banca introduce un concept fara nici un fel de explicatii asupra a ce intelege prin "risc"; in conditiile in care restituirea este garantata ipotecar, banca si-a consolidat recuperarea sumei si a dobanzii aferente; pct. 5 litera b): comision de analiza dosar: CHF 60 cursul de schimb practicat de banca, se plateste integral, cel mai tarziu la data incheierii conventiei de credit; prezentul text este echivoc, nu cuprinde niciunde care sunt prestatiile realizate de banca denumite generic "analiza"; pct. 5 litera d: comision de achitare in avans 2% calculat la valoarea sumelor rambursate in avans pe parcursul celor 5 ani din durata Creditului, platibil integral la data efectuarii rambursarii; 1% calculat la valoarea sumei rambursate in avans ulterior primilor 5 ani din Durata Creditului, platibil integral la momentul rambursarii; comisionul de rambursare anticipata este evident abuziv pentru urmatoarele: in conditiile in care, banca practica inca din primii ani de rambursare cea mai dezavantajoasa politica posibila fata de clientela indestulandu-si in primul rand dobanda si diminuand aproape nesemnificativ creditul, obligarea la plata a inca unui comision produce un evident dezechilibru in defavoarea "consumatorului."; formula de calcul a "anuitatii" (Suma principala x Rata dobanzii curente/12)/[1-1/(1+rata dobanzii curente /12) numar de luni]; in mod evident, o formula de acest tip necesitand cunostinte temeinice de matematica, ar fi respectat prevederile textelor legale amintite numai daca ar fi fost explicata macar la un nivel mediu; inexistenta unei explicatii clare determina incapacitatea de a intelege respectiva formula; fara a defini in detaliu continutul acestuia, nu este explicata legatura intre DAE si dobanda curenta, pentru a se inlatura echivocurile in intelegerea conceptului de dobanda; pct. 3.9 Alte comisioane. - textul este ambiguu, dand dreptul bancii de a percepe "alte comisioane" nenumite si nedefinite in Conditii speciale; pct. 10.1 Costuri suplimentare - inducand in sarcina consumatorului obligatii fara o determinare exacta, care "pot apare ulterior" institutia bancara introduce o evidenta clauza abuziva; consecinta a anularii clauzelor abuzive, se inregistreaza doua efecte de natura juridica; primul se refera la necesitatea impunerii pe cale judiciara a unei formule de calcul a dobanzii in raport de moneda de acordare a creditului care este francul elvetian "CHF"; al doilea efect este restituirea sumelor platite nedatorat de catre reclamanti, incasate fara temei legal de banca.
In drept, au fost invocate disp. art. 1, 2 alin. 1, 4, 6 si 7 ale Legii 193 din 2000 privind clauzele abuzive, cu aplicarea prevederilor art. 27, art. 56 teza ultima, art. 74, 76, 78, 79 ale Legii 296 din 2004.
Anexat actiunii s-a depus un set de inscrisuri (filele 5-27), iar la data de 20.04.2011 se depune, de catre parata, intampinare prin care s-a solicitat respingerea actiunii ca fiind neintemeiata si nefondata.
Pe cale de exceptie s-a invocat prescriptia dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate in baza clauzelor considerate ca fiind nelegale, fiind necesar ca reclamantii sa precizeze valoarea concreta a obiectului cererii, sa indice valoarea cererii precum si calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea inscrisurilor corespunzatoare.
De asemenea s-a aratat si ca: << II. Pe fond: 2.1 Clauza contractuala prin care s-a reglementat dreptul Subscrisei de a percepe Comision de Risc nu este o clauza abuziva in intelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, 2.2 Clauza contractuala prin care s-a reglementat modalitatea de calcul/de percepere a ratei dobanzii si conditiile modificarii unilaterale a acesteia a fost modificata prin actul aditional de implementare a OUG 50. 2.3 Clauzele reglementate la art. 3 lit. d) si art. 5 lit. a), b) si lit. d) din Conventia de Credit nu sunt clauze abuzive in intelesul art. 4 din Legea 193/ pentru ca nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. 2.4 Clauzele prevazute de art. 10.1 si 10.2 cu privire la costurile suplimentare, sunt reglementate in cadrul conditiilor generale ale conventiei de credit. 2.5 Admiterea actiunii ar echivala cu incalcarea grava a dreptului Subscrisei la proprietate si libertate economica, 2.6 in cazul in care clauzele sunt considerate nelegale, Instanta nu poate dispune restituirea prestatiilor aferente acestora, Contractele de credit fiind cu prestatie succesiva. 2.7 Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 888 din 30/12/2010. PREAMBUL Ca preambul al prezentei intampinari, invederam instantei ca, intrarea explicita a notiunii de clauze abuzive in contractele incheiate de comercianti cu consumatorii in legislatia romana s-a produs odata cu preluarea aquis-ului comunitar, prin transpunerea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993. Directiva a fost introdusa pe calea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori (in continuare Legea nr. 193/2000), pe un teren juridic construit pe soclul autonomiei de vointa si pe o ordine juridica fidela aceleiasi dogme. Autonomia de vointa este principiul unic al tuturor legilor morale si al indatoririlor conforme acestor legi. De asemenea, cand cineva decide ceva cu privire la altul este intotdeauna posibil sa-i faca o nedreptate, dar orice nedreptate este imposibila cand decide unul pentru el insusi. Libertatea contractuala alaturi de forta obligatorie a contractului si de efectul relativ al contractelor reprezinta corolare ale autonomiei de vointa, notiuni si principii extrem de caracterizate in ordinea de drept continentala. De aici s-a dedus ca o persoana nu poate fi supusa niciunei alte legi decat aceea pe care si-a dat-o siesi, iar unica sursa a obligatiei contractuale este vointa partilor. Consacrat prin dispozitiile art. 969 din Codul civil, principiul pacta sunt servanda isi gaseste justificarea in libertatea contractuala care se exprima prin facultatea individului de a intra intr-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contracteaza si de a stabili in mod liber, in acord cu cealalta parte, continutul contractului. Prin inserarea in sistemul de drept roman a dispozitiilor Legii nr. 193/2000 i-a fost conferita judecatorului, puterea de a interveni sa corecteze dezechilibrele excesive in defavoarea consumatorului, dar nu sa distruga total conceptul libertatii contractuale si a fortei juridice a unui contract semnat si asumat de catre parti. Astfel, judecatorul nu poate interveni decat in cazurile exceptionale cand aplicarea legii contractuale ar deveni injusta. Imixtiunea judecatorului in legea partilor trebuie sa fie marginala, iar utilizarea puterilor sale, trebuie sa fie caracterizata de moderatie si cumpatare, prudenta, pentru a reda sensul veritabil al operei sale (juris prudentia). Legea nr. 193/2000 prevede la art. 1 alin. (1) cu titlu de principiu ca: "Orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate" iar alin. 3 al aceluiasi articol dispune: "Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii." Prin urmare art. 1 al legii prevede cele doua obligatii ce incumba comerciantilor si implicit Subscrisei in contractarea cu consumatorii. O expunere sistematica a acestora va usura demersurile noastre de a arata modalitatea in care societatea noastra, prin conduita din faza precontractuala dar si din faza executarii contractului de credit dedus analizei am respectat obligatiile noastre legale. Aceste doua obligatii sunt: (a) obligatia pozitiva de transparenta si (b) cea negativa de a nu stipula clauze abuzive, (i) Obligatia de transparenta Instanta de judecata urmeaza sa observe ca din punctul de vedere al structurarii instrumentum - ului, contractul de credit incheiat intre Subscrisa si reclamanti este impartit in doua sectiuni, cea a Conditiilor speciale si cea a Conditiilor generale, in corpul aceluiasi contract cu precizarea esentiala ca primele clauze contractuale vizeaza pretul creditului, respectiv, dobanda anuala si spezele contractuale, tipul de comision perceput si cuantumul acestuia. Conditiile in care atare speze sunt percepute sunt reglementate in cuprinsul partii speciale a contractului iar clauza de referire trimite la definitia spezelor si la clauza contractuala din partea generala ce reglementeaza vocatia Subscrisei de a primi in schimbul activitatii desfasurata respectivul pret. Claritatea clauzelor contractuale urmeaza a fi raportata la randul sau la posibilitatea de intelegere a omului obisnuit astfel incat comerciantul in genere si Subscrisa in cazul particular de fata sa fim la randul nostru la adapost de abuzuri, de aceasta data din partea consumatorului oportunist. ii) Obligatia de a nu stipula clauze abuzive Aceasta este reglementata prin art. 1 si explicata prin art. 4 din Legea nr. 193/2000, dupa cum urmeaza: "(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv". Textele mai sus citate stabilesc criteriile generale in conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale. In completarea acestora, legea cuprinde, dupa modelul ad litteram al directivei o lista gri continand clauze care pot fi considerate ca abuzive, dar in aprecierea cazului concret pot sa apara si ca nefiind abuzive. Reclamantii trateaza in cuprinsul cererii introductive de instanta, sensul si efectivitatea comisionului de risc perceput de banca, incercand sa "impace" existenta in sistemul de drept roman a contractelor de adeziune, cu caracterul abuziv al acelor clauze care nu au fost negociate direct si in detaliu cu imprumutatii / consumatori / mari amatori de credite in perioada de boom economic. In speta dedusa judecatii reclamantii E D C si E V isi intemeiaza in fapt cererea, prin raportare la conventia de credit nr. 0085050/09.02.2007 in valoare de 39.100 CHF, incheiata pe 300 de luni pentru acoperirea cheltuielilor personale curente. Atunci cand acuza vicierea consimtamantului, uita ca initiativa le-a apartinut in exclusivitate si in totalitate, si ca ei au venit la sediul bancii in urma cu mai bine de 3 ani pentru a obtine un credit in conditiile comerciale oferite in mod curent de catre subscrisa. Urmare a demersurilor intreprinse de reclamant, care a cunoscut si acceptat fara observatii ori rezerve intregul continut al contractului de imprumut, acesta a fost incheiat la data de 09.02.2007, adeziunea sa la contractul propus de banca, a fost si este, un mecanism legal de formare a unui contract. Da, reclamantul a aderat la conditiile oferite de banca, in deplina ei libertate comerciala si contractuala, insa, doar pentru ca si el a vrut si a insistat ca respectivul imprumut sa-i fie acordat. Daca orice clauza din contractul de credit preformulat al subscrisei nu le-ar fi convenit, ori ar fi fost nedeslusit, reclamantii, in calitatea lor de consumatori ai instrumentelor de credit, aveau ocazia sa formuleze obiectiuni sau sa renunte la a mai incheia orice conventie cu subscrisa. Dar Reclamantii au inteles sa formuleze obiectiuni dupa mai bine de 3 ani de la momentul cand au contractat creditul si s-au folosit de banii imprumutati. Reclamantul vrea sa convinga de faptul ca, prin simpla preformulare a unor clauze, acestea devin automat, abuzive. Acestei sustineri eronate ii raspundem ca, atat timp cat mecanismul de formare a contractelor de adeziune nu este interzis expres in sistemul roman de drept, subscrisa suntem in drept sa il intrebuintam spre a-l propune - fara a obliga pe nimeni sa-l accepte - pe piata creditelor. Consideram ca, doar pentru ca o clauza a fost inclusa intr-un contract prin mecanismul preformularii, dublat, de cel al adeziunii, aceasta nu inseamna ca respectiva clauza este automat abuziva. Mai mult, aratam ca aceste mecanisme sunt compatibile cu tematica protectiei consumatorilor. Contractul poate fi de adeziune si in aceasta materie, fara ca el sa cuprinda clauze abuzive. Problema nu este deci, de mecanism. Ea nu poate fi identificata in abstract, ci trebuie privita in concret, acolo unde reclamantul a solicitat banca sa-i finanteze, nu banca l-a racolat prin practici de marketing agresive. Intr-un atare context determinat de flexibilitatea si particularitatea fiecarei situatii de fapt in parte, se impune aprecierea caracterului abuziv al clauzelor in functie de criteriu si nu exemplu. Doctrina a enumerat o serie de atare criterii, care ar trebui de altfel sa stea la baza analizei pe care instanta insasi urmeaza sa o faca in aprecierea legalitatii clauzelor pe care reclamantii le-au semnalat ca fiind abuzive. Atare criterii au fost denumite totodata si teorii remediu in cadrul sistemului de drept romanesc astfel incat prin aplicarea dispozitiilor legii nr. 193/2000 privitoare la clauzele abuzive, sa poata fi identificat si atins un echilibru cu principiul libertatii contractuale si al libertatii de vointa: (1) Criteriul bunei credinte Pornind de la textul consacrat in art. 970 C. civ., buna credinta a fost conturata ca fiind acea atitudine prezumata de lege, de corectitudine pe care cocontractantul trebuie sa o aiba la momentul incheierii si pe parcursul executarii contractului, iar notiunea a fost clarificata prin dispozitiile Legii nr. 363/2007 prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi inselatoare sau agresive. Dispozitiile art. 4 - 7 din Legea nr. 363/2007 de natura a contura conduita consumatorului mediu sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000, astfel incat instanta urmeaza a analiza conform criteriul bunei credinte conduita Subscrisei prin raportare la intelesul notiunilor de practici comerciale inselatoare conform dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007. Criteriul echilibrului contractual Art. 4 din Legea nr. 193/2000 si art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevad notiunea de "dezechilibru semnificativ". Fiind inovatoare in blocul de legalitate national, doctrina a explicat si a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind "contractul care si-a pierdut utilitatea sociala si personala". Rezulta ca partea care reclama repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebui sa arate ca acesta a ramas lipsit de utilitate in ceea ce-l priveste sau ca a fost astfel reglementat inca de la data incheierii contractului. Contractele de credit au fost asimilate in literatura notiunii doctrinare de "contract de adeziune" sau "contract standard pre formulat" astfel cum mentioneaza actele comunitare in materia protectiei consumatorului si cum a fost preluata expresia si de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000. Trasatura comuna a contractelor consta in procedura specifica de formare, in acordul de vointe. Or, contractul de adeziune indeplineste acest criteriu fiind rezultatul unui acord de vointe, chiar in lipsa negocierii, care oricum nu e de esenta contractului. Forma tipizata a contractului, desi prezentata unui numar nelimitat de aderenti, manifestarile de vointa distincte ale acestora vor naste contracte diferite. Prin urmare, chiar si atunci cand raportam contractul de credit dedus judecatii la definitia neparticularizata a contractului de adeziune ajungem la concluzia conform careia manifestarea de vointa a cocontractantilor si legalitatea acesteia trebuie raportata la dispozitiile comun aplicabile privitoare la viciile de consimtamant. Invederam instantei de judecata ca, reclamantii au solicitat anularea clauzelor incluse in Conditiile speciale ale contractului. In acest sens, subliniem faptul ca, Legea nr. 193/2000 se aplica clauzelor contractuale care nu au fost direct negociate cu consumatorii, fiind stabilite "fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard pre formulate sau conditiile generale de vanzare practicate de consumator". Obligatia de transparenta ce incumba bancilor in genere fata de clientii sai prin raportare la dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 se rezuma la aducerea la cunostinta acestora a continutului Conditiilor generale ale bancii si acceptarea acestora, prin semnare, de catre imprumutati. Sustinerea exceptiilor 1.1 Prescriptia dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate in baza clauzelor considerate ca fiind nelegale; Dreptul de a solicita restituirea anumitor prestatii, in baza anularii actelor care stau la baza primirii acestora, se prescrie intr-un termen de 3 ani de la data la care s-a produs faptul prejudiciabil. Astfel cum s-a aratat in doctrina, actiunea de a cere restituirea prestatiilor este o actiune separata de cea care tinde la anularea Contractului. Ca si pentru celelalte actiuni care pornesc de la un fapt licit, data de la care incepe sa curga prescriptia este data producerii faptului licit. Prin urmare, prescriptia dreptului la actiune pentru restituirea fiecarei sume, va incepe sa curga de la data la care aceasta s-a platit. Deoarece actiunea a fost introdusa la data de 08.03.2011, petentii nu s-ar afla in termen pentru solicitarea restituirii sumelor achitate Bancii, avand in vedere data incheierii contractului, respectiv, 09.02.2007. 1.2 Precizarea obiectului cererii de chemare in judecata Prin cererea de chemare in judecata (capatul 2), se solicita obligarea bancii la restituirea sumei incasata abuziv cu titlu de comision de risc. Mentionam ca nu este precizata suma si nici inscrisurile corespunzatoare, in conformitate cu dispozitiile art. 7203 alin. (1) lit. (c). CEREREA DE CHEMARE IN JUDECATA NU CUPRINDE CUANTUMUL SUMELOR SOLICITATE DE RECLAMANTI Capatul 2 al cererii de chemare in judecata nu precizeaza valoarea sumelor solicitate pentru fiecare reclamant si nu indica criteriile folosite in determinarea acestei valori, conditie esentiala a cererii de chemare in judecata in conformitate cu prevederile art. 112 pct. 3 si art. 133 C.proc.civ., necesara a fi indeplinita pentru o buna administrare a justitiei, realizarea unei judecati valabile si pronuntarea unei hotarari judecatoresti legale si temeinice nesusceptibile de desfiintare prin exercitarea unei cai de atac. In lipsa acestor precizari se impune declararea nulitatii cererii de chemare in judecata in temeiul dispozitiilor art. 133 C.proc.civ., in principal, si a art. 105 alin. 2, in subsidiar, pentru urmatoarele motive: (i) exista o incalcare a dispozitiilor art. 112 alin. 3 care impune, ca si conditie esentiala a cererii de chemare in judecata, existenta obiectului cererii si valorii lui; (ii) in lipsa acestor precizari privind valoarea obiectului si criteriile folosite in determinarea acestei valori, Subscrisa ne aflam in imposibilitate de a exercita dreptul efectiv la aparare; (iii) prejudiciul procesual aratat mai sus nu poate fi inlaturat prin alta modalitate intrucat, necunoscand exact obiectul cererii Reclamantilor, Subscrisa ne aflam in imposibilitate absoluta de a exercitare a dreptului de aparare. Trebuie mentionat faptul ca indicarea valorii sumelor solicitate pentru fiecare reclamant in parte este necesara si pentru aprecierea competentei instantei de judecata. Astfel unul din elementele esentiale de apreciere a conditiei ca instanta de judecata sa fie legal investita cu solutionarea unei cereri este reprezentat de valoarea obiectului cererii de chemare in judecata. Or, in lipsa precizarii valorii, acest control nu poate fi facut, lipsind Subscrisa de dreptul sau efectiv la aparare si creand riscul pronuntarii unei hotarari de catre o instanta necompetenta material. Precizam ca potrivit Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronuntate de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in recursul in interesul legii cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 pct. 1, art.2 pct. 1 lit. a si b si art. 2821 alin. 1 C. Proc. Civ., s-a decis ca aceste texte de lege se interpreteaza in sensul ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si in caile de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare. Prin urmare, avand in vedere ca Reclamantii solicita constatarea nulitatii partiale a Contractelor, valoarea litigiului trebuie raportata la valoarea acestor clauze a caror nulitate se cere. De asemenea, in cazul pronuntarii unei hotarari defavorabile Subscrisei, aceasta trebuie sa identifice in mod exact pentru fiecare reclamant dintre cei sapte sute saptesprezece, care este suma care se impune a fi restituita, practica judiciara fiind in acest sens. In caz contrar se poate ajunge la grave erori judiciare. De exemplu, in cazul executarii silite a unei astfel de hotarari judecatoresti, a lasa in sarcina executorului judecatoresc determinarea obligatiei principale stabilite in sarcina Subscrisei sau stabilirea criteriilor de determinare a acesteia ar conduce la depasirea in mod evident a atributiilor incredintate executorilor judecatoresti (fie prin Legea nr. 188/2000, fie prin Codul de procedura civila). Mai mult, astfel cum s-a statuat in Recursul in Interesul Legii nr. 20 din 21.09.2009 "admiterea unor actiuni, in conditiile in care dispozitivul sentintei nu ar identifica, pentru ca nu are cum, suma la care urmeaza a fi obligata autoritatea parata, ar presupune pronuntarea unor hotarari judecatoresti nesusceptibile de executare, de natura a reprezenta o incalcare a art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, cu referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a retinut ca dreptul de a apela la o instanta ar fi iluzoriu, daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa fie ineficienta in detrimentul unei parti (Imobiliara Saffi impotriva Italiei - 1999, paragraful 63; Dorneanu impotriva Romaniei - 2007, paragraful 32)". Dezvoltarea apararilor de fond 2. CLAUZA CONTRACTUALA CE REGLEMENTEAZA DREPTUL SUBSCRISEI DE A PERCEPE COMISIONUL DE RISC NU ESTE O CLAUZA ABUZIVA IN INTELESUL ART. 4 DIN LEGEA NR. 193/2000 2.1. Natura juridica a comisionului de risc perceput de Subscrisa. Creditul bancar este definit in doctrina ca fiind orice angajament de punere la dispozitie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau altor cheltuieli legate de aceasta suma precum comisioanele de angajament, de neutralizare a creditului, de urmarire sau de gestionare a respectarii dispozitiilor contractuale, sau orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta. Riscul bancar este o notiune inerenta activitatii de creditare care are la randul sau sorginte economica si se transpune in variate tehnici juridice, precum imprumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garantie autonoma, cautiune. Prin intermediul creditului, bancile isi realizeaza functia esentiala de creatie monetara, ce presupune emiterea unei cantitati de moneda de cont a bancii care acorda creditul. Astfel, notiunii de risc bancar i s-au rezervat varii semnificatii, in functie de diferite criterii de clasificare si pornind de la notiunea de risc care in contextul comercial imbraca forma unui pericol potential asupra unei operatii comerciale ce se intinde in timp, susceptibil sa genereze anumite inconveniente imprevizibile pentru debitorul unei obligatii comerciale. Prin dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Bancii nationale Romane (BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003), riscul de credit ca principal risc bancar este definit ca fiind riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia. Conform art. 175 din Regulamentul nr. 18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul de administrare a activitatii institutiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri si conditiile de externalizare a activitatilor acestora: (1) La evaluarea riscului legal si a riscului reputational, institutiile de credit trebuie sa ia in considerare cadrul de reglementare, inclusiv in domeniul social, precum si orice alte elemente care le pot afecta activitatea - de exemplu: publicitatea negativa, conforma sau nu cu realitatea, facuta practicilor de afaceri si/sau persoanelor legate de acestea; • pierderea increderii in soliditatea unei institutii de credit cauzata de afectarea grava a securitatii acesteia in urma unor atacuri interne sau externe asupra sistemului informational; intampinarea de catre clienti a unor probleme in utilizarea anumitor produse fara a avea suficiente informatii despre acestea si fara a cunoaste procedurile de remediere a problemelor respective; necunoasterea tranzactii de tip electronic banking. (2) In vederea reducerii riscului legal si relational, institutiile de credit pot dezvolta programe de educare a clientilor pentru utilizarea noilor produse si servicii oferite, pentru cunoasterea comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea problemelor ce pot aparea si a modalitatilor de solutionare a acestora" 2.2. Reglementarea contractuala a comisionul de risc in lumina Legii nr. 193/2000. intelesul notiunii de clauza abuziva. 2.2.1.Raspunderea comerciantului conform Legii nr. 193/2000 Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2)0 clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. Prin textul de lege mal sus citat au fost implementate dispozitiile Directivei 93/13/CEE al fiind o copie fidela a dispozitiilor art. 3 din Directiva, identificandu-se cu usurinta conditiile pe care o clauza trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi apreciata in concreto de la caz la caz de catre judecator ca fiind abuziva: sa nu fi fost negociata, si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ca o consecinta a abuzului, sa nu se refere la obiectul principal al contractului. Prin urmare, pentru ca instanta sa poata sanctiona conform dispozitiilor legale o clauza ca fiind abuziva, aceasta trebuie pe de o parte sa fie parte integranta dintr-un contract de adeziune, si pe de alta parte, sa fie excesiva, tinand cont ca nici clauzele abuzive la randul lor nu reprezinta institutii inovatoare ci pot fi circumscrise notiunii de clauze excesive amintite si descrise anterior. Clauza cuprinsa in contractul de credit incheiat intre Subscrisa si reclamanti reglementand perceperea comisionului de risc nu indeplineste niciuna dintre cele trei conditii cumulative, dupa cum urmeaza: • a) Clauza reglementata la art. 5 din Conventia de Credit nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa fie incidenta lipsa unei contraprestatii pentru dreptul corelativ al unei dintre parti. In situatia dedusa judecatii, reclamantii invoca tocmai lipsa unei obligatii/prestatii corelative Subscrisei fata de obligatia acestora de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de parti. Astfel cum s-a precizat in doctrina, de obicei dezechilibrul trebuie sa fie in rem. Legea dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauza abuziva, de exemplu profitul obtinut de comerciant fiind ceva firesc dat fiind ca scopul si trasatura principala a oricarui comerciant este profitul - finis mercatorum este lucrum. Din punct de vedere juridic, dobanzile, spezele si comisioanele reprezinta contraprestatia datorata de imprumutat pentru suma avansata de imprumutator. Din punct de vedere economic dobanzile reprezinta echivalentul folosintei capitalului imprumutat, iar spezele si comisioanele reprezinta sumele datorate pentru serviciile presate de imprumutator. Nu se poate conferi afirmatiile conform carora toate riscurile Subscrisei sunt acoperite de garantiile reale imobiliare, deoarece notiunea de risc in intelesul economiei reglementarilor din cuprinsul contractului de credit este atat de complexa si cu incidente atat de diverse incat lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfasurarea de catre Subscrisa unei activitati aflate sub auspiciile hazardului (alea) si nicidecum o activitate menita a produce profit, precum ar fi in dezacord si cu Normele BNR ce regleminteaza desfasurarea de banca. Riscul de credit este asumat in urma analizei económico-financiare a solicitantului de credit si a soliditatii garantiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creantei principale. Riscul de credit se afla totodata in stransa corelatie cu riscul de diminuarea a valorii creantelor, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozitiile art. 126 alin. (1) din OUG nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului. Avand in vedere ca aceste dispozitii care reglementeaza activitatea bancara, impun practic, gestionarea acestor riscuri, gestionare care se regaseste ulterior in pretul creditului, instanta va observa ca devin aplicabile inclusiv prevederile art. 3 alin. 2 din Legea 193/2000 care prevad ca : "Clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare, nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi." Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, Banca percepe un comision de risc. In context bancar, administrarea riscului este vitala, astfel ca acest efort suplimentar depus de creditor prin departamentele sale a facut ca el sa se regaseasca intr-un cost transparent si asumat de catre consumator sub forma comisionului de risc. • b) Comisionul de risc - parte a pretului contractului. Consecinte Este de notorietate in doctrina faptul ca debitorul bancii, suportand costul creditului este dator in realitate sa suporte cele doua componente ale acestuia, respectiv: Dobanda, si Comisionul la care se poate adauga penalizarea pentru intarzierea rambursarii creditului si a platilor dobanzii. Ca si alte comisioane, si comisionul de risc este un element al pretului Bancii. Astfel cum am subliniat anterior, riscul bancar este un element de care Banca este obligata sa tina cont. Costurile aferente gestionarii riscului vor fi suportate de beneficiarul final, respetiv de Client. Prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importanta a pretului contractului. Prin urmare, existenta si cuantumul costurilor percepute de Subscrisa pentru punerea la dispozitie a capitalului ca urmare a incheierii Conventiei de Credit a fost aspectul cel mai contemplat de catre reclamanti, ca si de oricare alt client al societatii noastre anterior (in timpul negocierilor) si concomitent cu incheierea contractului de credit. Tocmai de aceea, preluandu-se dispozitiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE , legiuitorul roman a reglementat la randul sau excluderea clauzelor privind pretului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6), dupa cum urmeaza: "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta, parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil." Prin aceasta dispozitie se urmareste evitarea ca un consumator sa utilizeze legislatia clauzelor abuzive pentru a contesta pretul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat. Excluderea se explica prin faptul ca, pe de o parte controlul pretului este o chestiune ce tine de dreptul concurentei si de aceea nu ar trebui sa-si gaseasca locul intr-o reglementare privind protectia consumatorului, iar pe de alta parte, pretul este elementul cel mai bine inteles de catre consumator. Clauza contractuala privind dreptul Subscrisei de a percepe comisionul de risc reprezentand parte integranta a pretului contractului de credit nu poate fi, prin urmare, anulata de catre instanta de judecata ca fiind clauza abuziva in lipsa unui temei legal care sa-i confere instantei de judecata autoritatea de a interveni in aceasta sfera. Cu privire la pct. 5 lit. a, subliniem inca o data faptul ca: - comisionul de risc nu este un echivalent al garantiei reale imobiliare-ipoteca. Aceste doua notiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea si a altor riscuri decat riscul de neplata, si anume: riscul de neexecutare a garantiei, riscul de urmarire a garantiei, riscul de depreciere/pieire a garantiei, de neincasare a valorii asigurarii si orice alte riscuri care exista in legatura cu un credit acordat: - Contractul - conventia de credit - incheiat intre parti nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre parti, iar asumarea riscului de catre banca a sanselor unui castig sau pierderi contravine chiar esentei unui astfel de contract de imprumut, care este un contract comutativ. Astfel, ambele parti cunosc de la data incheierii Conventiei intinderea obligatiilor sale, chiar daca obligatia imprumutatului este una cu executare succesiva; - prevederea perceperii comisionului de risc este clara si fara echivoc si a fost insusita de consumator, ca urmare a semnarii conventiei/onventiilor, devenind astfel lege intre partile contractante potrivit art.969 C.civ., si comisionul de risc a fost avut in vedere de Subscrisa la data acordarii creditelor, constituind un element determinant la formarea vointei de a contracta. Concluzionand, (i) perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimtita contractual de catre ambele parti, fara existenta vreunei constrangeri, si (ii) se realizeaza potrivit principiului consfintit de art. 969 Cod Civil conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante". De asemenea, Banca a acordat creditul in baza unei structuri de costuri predefinite, astfel incat sa poata fi asigurat atat profitul acesteia (actionand in baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice) cat si solvabilitatea acesteia. Comisionul de risc a fost inclus inca de la momentul acordarii creditului in calculul dobanzii anuale efective ("DAE"). 3. MODALITATEA DE CALCUL A DOBANZII PREVAZUTA DE CONVENTIA DE CREDIT ESTE CONFORMA CU LEGISLATIA POZITIVA APLICABILA CREDITELOR DE CONSUM 3.1 Determinarea economica a ratei dobanzii Din perspectiva contractului de credit, dobanda reprezinta acea parte a pretului creditului care reprezinta cea mai mare parte a costului creditului. Pentru acordarea oricarui credit si in functie de perioada pentru care acesta este stabilit, Banca este nevoita sa faca anumite cheltuieli. Intr-o situatie ideala, o banca ar avea banii suficienti pentru a acorda creditele, din depozitele pe care le aduna de la clientii sai. In aceasta lume ideala, singurul cost efectiv al bancii pentru o anumita suma acordata ca si credit ar fi reprezentat de dobanda pe care Banca ar trebui sa o plateasca deponentilor, la aceasta adaugandu-se profitul Bancii pentru a forma dobanda. Deoarece, de cele mai multe ori, depozitele unei banci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, o banca este nevoita sa se imprumute la randul ei de la alte banci, aceste imprumuturi generand, la randul lor costuri suplimentare. Dobanda pe care o Banca trebuie sa o plateasca pentru un astfel de imprumut difera de la o tara la alta, si de la o banca la alta. Astfel cum in situatia ideala, o banca ar trebui sa solicite si plata unei dobanzi care are ca nivel minim, dobanda pe care acea banca o acorda deponentilor, tot astfel, la nivel interbancar, atunci cand o banca imprumuta o alta banca, valoarea minima a dobanzii solicitate de imprumutator va trebui sa acopere dobanda acordata deponentilor acelei banci. Prin urmare, o banca romaneasca ce se imprumuta de pe piata interbancara va trebui sa plateasca un cost cel putin egal cu dobanda aferenta depozitelor celorlalte banci. Rata medie a acestor depozite este calculata sub forma indicilor BUBOR, EURIBOR sau LIBOR, in functie de moneda creditului. Subliniem onoratei instante ca aceasta rata a depozitelor, poate induce in eroare cu privire la costul real la care banca este obligata sa se imprumute, deoarece: (i) Rata reprezinta o medie a dobanzilor si nu valoarea acesteia pentru o anumita banca. Astfel, daca Banca se imprumuta de la o banca din Elvetia, rata dobanzii depozitelor in Elvetia s-ar putea sa fie mai mare decat rata echivalenta de la o banca din Spania sau Italia. (ii) Ca si in cazul unui client al Bancii, si Banca este nevoita sa acopere si alte costuri ale bancii imprumutatoare, inclusiv profitul aceleia, acestea ridicand costurile mult peste rata medie desemnata de indicatorii de referinta. Avand in vedere premisele economice subliniate mai sus, in art. 3 din Conditiile Speciale ale Conventiei, se prevede, pe de-o parte cuantumul ratei dobanzii curente (art. 3 lit. a) si, pe de alta parte, posibilitatea Bancii de a acoperi eventualele majorari semnificative ale costurilor de atragere a sumelor necesare creditului (art. 3 lit. d). Prin Conditiile Speciale ale fiecarei Conventii, partile au stabilit un anumit tip de rata a dobanzii curente. Conform acestora, rata dobanzii curente de fixa sau variabila in functie de anumiti indici. Chiar si pentru situatiile in care s-a stabilit o anumita rata a dobanzii fixe prin art. 3 lit. a, aceasta nu urma sa fie nemodificata pentru intreaga durata a Contractului de Credit (care este , in medie, de 25 de ani). Nicio institutie de credit nu poate prevedea care sunt costurile pe care la va avea pentru un termen mediu de 25 de ani, evolutiile costurilor, astfel cum au fost acestea descrise mai sus, fiind imposibil de prevazut uneori chiar pe perioade foarte scurte. Din aceasta cauza a fost necesara introducerea unei alte clauze, in dispozitia imediat urmatoare a Conditiilor Speciale, art. 3 lit, d, care sa permita Bancii sa adapteze aceasta rata la variatiile semnificative ale costurilor pietei interbancare. Niciuna dintre aceste doua clauze nu contravine prevederilor legale cuprinse fie in legislatia aferenta clauzelor abuzive. 3.2 Determinarea unilaterala a cuantumului dobanzii este permisa de prevederile Legii 193/2000. Legea 193/2000 prevede doua conditii negative si una pozitiva, a caror indeplinire cumulativa poate conduce la constatarea existentei unei clauze abuzive: - sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ca o consecinta a abuzului, - sa nu fi fost negociata, - sa nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului. Clauza cuprinsa in contractul de credit incheiat intre Subscrisa si reclamant reglementand posibilitatea Bancii de a ajusta rata dobanzii in functie de variatiile semnificative de pe piata financiara, nu indeplineste niciuna dintre cele doua conditii cumulative, dupa cum urmeaza: 3.2.1 Clauza reglementata la art.3 lit. d din Conditiile Speciale a fost negociata La incheierea Conventiei de Credit, clientilor Bancii li se comunica Conditiile Generale si se discuta Conditiile Speciale, care contin si obligatiile cele mai importante ale clientilor. Referitor la faptul ca dispozitiile cuprinse in aceasta clauza au fost asumate de catre clienti, Curtea de Apel Bucuresti a statuat intr-o cauza similara: "Nu este intemeiata nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care da dreptul bancii intimate de a modifica procentul de dobanda. Nu se poate sustine ca aceasta modificare se realizeaza fara acordul consumatorului, cata vreme aceasta posibilitate este prevazuta in contractul dintre parti si, deci, asumata de parti prin semnarea contractului. Pe de alta parte, prin semnarea contractului imprumutatul si garantii sai si-au dat acordul cu privire la modificarile ce pot fi aduse procentului de dobanda, nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterala, abuziva, in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al imprumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului." Decizia nr. 77 din 13 Februarie 2008. Un element important pe care partile il negociaza este moneda creditului, aceasta fiind aleasa exclusiv de catre Client, si determinand o mare parte a cuantumului costurilor Bancii, si implicit un anumit cuantum minim al ratei dobanzii Avand in vedere ca reclamanta au semnat Conventia de Credit si au stabilit, impreuna cu reprezentantul Bancii, Conditiile Speciale aferente fiecarui contract in parte, nu se poate considera ca aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru parti. 3.2.2 Clauza reglementata la art.3 lit. d din Conventia de Credit nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. Pentru a putea caracteriza existenta unui dezechilibru semnificativ intre cele doua parti cauzat de existenta clauzei de modificare a dobanzii, instanta trebuie sa demareze analiza prin stabilirea exacta a obiectului contractului. Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispozitie a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care Banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp. Aceasta analiza conduce instanta la concluzia ca nu exista un dezechilibru intre cele doua prestatii. Efectele acestei constatari sunt cuprinse in chiar Legea invocata de reclamanti, punctul 1, litera a) din Anexa Legii 193/2000, dispunand: "Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul." Deoarece prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea Bancii de a modifica rata dobanzii numai in cazul aparitiei unor situatii semnificative pe piata monetara, Banca fiind de asemenea obligata sa informeze consumatorul, conform art. 7 alin. 2 lit. c din Conditiile Generale, nu se va putea retine existenta vreunui abuz caracterizat de insasi existenta clauzei. Subliniem, de asemenea, ca prevederile contractuale nu ingradesc in nici un mod posibilitatea Clientilor de a solicita rezilierea Contractului, conform dispozitiilor prevazute in art. 1020 si 1021 din Codul Civil, cu toate consecintele ce decurg din exercitarea acestei optiuni. Prin urmare, astfel cum a stabilit si Curtea de Apel Bucuresti, prin Decizia Comerciala nr. 340/25.06.2009: "Asa fiind, nu putem aprecia existenta unor clauze abuzive in contractul de credit bancar, de vreme ce sunt modificari ale ratei dobanzii sau comisioane despre care sa nu se fi convenit prin clauze clare, asumate de parti..." 3.2.3 Clauza referitoare la rata dobanzii se asociaza cu obiectul principal al Contractelor de credit. O clauza abuziva este aceea care modifica echilibrul contractual, de cele mai multe ori, in mod imperceptibil, sau greu perceptibil pentru consumator. Or, in situatia art. 3 lit. d nu ne aflam intr-o astfel de situatie, deoarece clauza face parte din chiar miezul obiectului conventiei de credit incheiate. Prin aceste dispozitii s-a urmarit impunerea cel putin a unui nivel minim de constientizare in sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obtine beneficii referitoare la pret. Pretul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie sa il ia in calcul atunci cand incheie un contract. Legislatia referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menita sa largeasca sfera leziunii, ca sanctiune a dreptului civil, transformand toti consumatorii in incapabili. Rata dobanzii este elementul cheie despre care Banca isi informeaza Clientii de la primul contact referitor la incheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglarii concurentei intre banci. In consecinta, modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizata din perspectiva clauzelor abuzive, in acest sens convergand atat dispozitiile din legislatia nationala, cat mai ales prevederile comunitare. CLAUZELE REFERITOARE LA ALTE COMISIOANE AU FOST ELIMINATE PRIN ACTELE ADITIONALE INCHEIATE IN BAZA OUG 50/2010 In contextul modificarilor impuse de noul cadru legislativ creat de catre OUG nr.50/2010, Banca: (i) pe de o parte, a adaptat structura de comisioane (in speta comisionul de risc) astfel incat sa se incadreze in enumerarea limitativ prevazuta de art. 36 din cuprinsul OUG nr.50/2010 privind creditele pentru consumatori, mentinand totodata valoarea aferenta astfel cum a fost agreeata initial de catre parti, intrucat nu exista nicio prevedere expresa in acest act normativ prin care sa se impuna eliminarea comisioanelor in functie de denumirea acestora iar (ii) pe de alta parte, a clarificat, prin actele aditionale puse la dispozitia clientilor, ratiunea perceperii acestui cost. Reclamantii sustin ca acele comisioane care sunt prevazute in lista au fost eliminate de drept de prevederile OUG 50/2010. Subliniem onoratei instante ca efectul eliminarii acestor clauze era strict legat de incheierea unui Act Aditional in baza formei intiale a art. 95 din OUG 50/2010. In implementarea acestor dispozitii Subscrisa am eliminat, prin Acte Aditionale, orice alte comisioane in afara de comisionul de risc (redenumit comision de administrare). Legea 288/2010, prin dispozitiile tranzitorii cuprinse in art. II, a stabilit valabilitatea Actelor Aditionale care au fost incheiate in urma exprimarii libere a consimtamantului consumatorilor. In ceea ce priveste Actele Aditionale nesemnate de catre consumatori, Legea 288/2010 a acordat posibilitatea ambelor parti de a-l denunta unilateral, Conventia de Credit ramanand la forma sa initiala. Din aceste considerente, instanta va respinge cererea Reclamantilor referitoare la aceste comisioane, fie ca lipsita de obiect, pentru acele situatii in care s-a incheiat un Act Aditional, fie ca neintemeiata, avand in vedere ca noua forma a OUG 50/2010 nu se aplica contractelor in curs de derulare. 5. FORMULA DE CALCUL A ANUITATII NU ESTE ABUZIVA Referitor la modalitatea de rambursare a creditului, in anuitati, aratam ca valoarea anuitatii (care se regaseste atat pe scadentarele primite la semnarea Conventiilor, cat si a actelor aditionale) este prevazuta in conditiile speciale ale conventiilor de credit si explicata pe larg in conditiile generale, in cadrul carora este mentionata si formula dupa care aceasta se calculeaza. Anuitatea, conform Sectiunii 1) Definitii din Conditiile Generale, reprezinta suma datorata lunar de imprumutat, a carei valoare este constanta pana la rambursarea integrala a creditului (compusa din partea rambursata efectiv din Suma principala si Dobanda curenta) si se calculeaza dupa formula: (Suma principala x Rata dobanzii curente/12) / [1-1/(1+ Rata dobanzii curente/12) numar de M; Din cele mentionate mai sus se observa ca Suma Principala depinde direct de rata dobanzii, sumele defalcate, respectiv principal, dobanda si comision regasindu-se pe scadentarele ce v-au fost inmanate. De asemenea, dumneavoastra ati fost de acord cu acest mod de calcul, la data semnarii conventiilor de credit. 6. Clauzele prevazute de art. 10.1 si 10.2 cu privire la costurile suplimentare, sunt reglementate in cadrul conditiilor generale ale conventiei de credit in contractul de credit incheiat de Subscrisa cu reclamantii, Conditiile generale sunt parte a aceluiasi instrumentum ca si Conditiile speciale, fiind remise clientului la momentul contractarii, si totodata, aduse la cunostinta publicului in faza precontractuala, astfel cum am mai aratat, prin clauza a carei anulare se cere nu a luat nastere niciun drept si nicio obligatie corelativa, dispozitia privitoare la obligarea la plata unor costuri suplimentare, fiind doar prefigurarea unei vocatii pe care Subscrisa o are fata de recuperarea unor costuri suplimentare care ar fi impuse Bancii pentru ca ulterior sa fie recuperate de la titularul conventiei de credit pentru care s-au efectuat cheltuielile suplimentare, Comisionul, ca parte componenta a pretului creditului astfel cum am expus mai sus poate fi de mai multe tipuri si perceput pentru mai multe operatiuni specifice activitatii de banca pentru efectuarea carora imprumutatul este obligat sa plateasca un pret. Este de notorietate in doctrina faptul ca debitorul bancii, suportand costul creditului este dator in realitate sa suporte cele doua componente ale acestuia, respectiv: * Dobanda, si * Comisioanele Ca si alte comisioane, si in cazul in care Banca este supusa pe parcursul derularii creditului la plata unor comisioane suplimentare fata de cele avute in vedere la data incheierii contractului de credit, aceste comisioane se vor evidentia in modificari ale pretului initial al Bancii. Comisionul privind costurile suplimentare, este, in masura in care apar costuri suplimentare, parte a costului creditului, fiind datorat pentru operatiile bancii desfasurate in legatura cu avansarea sau solicitarea de avansare a unor cheltuieli in legatura cu, sl pentru respectivul credit, si care se poate prezenta sub mai multe forme la randul sau, in functie de justificarea pe care se bazeaza. Astfel prin clauza cuprinsa in cadrul art. 10 din Conditiile generale ale Conventiei de credit, s-a nascut doar vocatia Bancii de a putea sa isi recupereze eventualele cheltuieli suplimentare, insa acest fapt nu echivaleaza cu obligarea imprumutatului la plata unor comisioane suplimentare in mod neconditionat. 7. ANULAREA CLAUZELOR INDICATE DE RECLAMANTI AR CONDUCE LA NERESPECTAREA DREPTULUI SUBSCRISEI LA PROPRIETATE PRIVATA Sl LA LIBERTATE ECONOMICA. In situatia in care s-ar da curs solicitarilor imprumutatilor, si s-ar interpreta dispozitiile din Legea 193/2000, ca ducand la inlaturarea clauzelor referitoare la comisionul de risc si rata dobanzii, efectele pe care le-ar produce aceasta interpretare, ar nesocoti dreptul la proprietate privata al Subscrisei, dar si dreptul la exercitarea activitatii economice. Implicatiile economice ale anularii clauzelor identificate ar conduce la spolierea sperantei legitime de castig a Bancii, constand in comisioanele legale la momentul acceptarii lor de catre clienti. Mai mult, anularea retroactiva a acestora ar conduce la pierderi semnificative ale Banci, care, din perspectiva dreptului european al CEDO reprezinta exproprieri de fapt. Aceste castiguri nu au fost niciodata ipotetice, ci clar determinate, sau cel putin determinabile, la momentul agrearii lor, partile manifestandu-si vointele juridice in deplina libertate si cunoastere a legii. De aceea lipsirea bancilor de contraprestatiile legal stablite in contractele aflate in derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietatii in intelesul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, care nu ezita sa condamne statul roman pe acest tip de contencios. Aceste drepturi de creanta sunt asimilate, din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu notiunea de bun. Or suprimarea acestor drepturi de creanta reprezinta o privare de un castig cert, o veritabila atingere adusa drepturilor noastre, nascute pe baza contractuala, in mod legal, pentru care institutiile bancare sunt in drept sa obtina satisfactie la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Pe langa prevederile din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, anularea acestor clauze ar determina si o nesocotire a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care prevede la art. 16, ca: "Libertatea de a desfasura o activitate comerciala este recunoscuta in conformitate cu dreptul Uniunii si cu legislatiile si practicile nationale" Legislatia nationala cuprinde dreptul la libertatea exercitarii activitatii comerciale, in chiar art. 45 din Constitutie, acesta prevazand "accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii". Chiar daca Legea 193/2000, poate fi considerata o lege in baza careia se exercita libertatea economica, aceasta nu trebuie sa fie de natura sa restranga exercitarea acesteia. Prin Decizia nr. 230/2007, Curtea Constitutionala a stabilit ca "in scopul crearii cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, statul trebuie sa sustina o politica concurentiala corecta, aceasta jucand un rol esential in facilitarea liberei circulatii a marfurilor, in stimularea initiativei participantilor la activitatea de comert, realizand si functia de garantie a unei economii de piata." 8. VA SOLICITAM SA CONSTATATI CA ANULAREA CLAUZELOR INDICATE NU POATE PRODUCE EFECTE RETROACTIVE, FATA DE CARACTERUL SUCCESIV AL PRESTATIILOR Prin cererea de chemare in judecata, partea adversa a solicitat anularea clauzei referitoare la comisionul de risc, solicitand instantei si restituirea sumelor platite in contul acesteia, fara a le preciza insa in mod concret. Rugam onorata instanta sa observe ca admiterea acestei actiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezinta contracte cu executare succesiva4, deoarece obligatia imprumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligatia imprumutatorului de a lasa la dispozitia celui dintai suma de bani, se intinde pe toata durata contractuala. Conform teoriei generale a obligatiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explica, prin imposibilitatea uneia dintre parti de a returna folosinta asigurata de cealalta parte. Aceasta exceptie de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabila si in cazul contractelor de credit incheiate de Banca. Astfel cum un chirias nu poate restitui folosinta de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosintei sumelor de bani puse la dispozitie in schimbul clauzei referitoare la comisionul de risc. In situatia in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situatie inechitabila, caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a Clientilor. Patrimoniul acestora s-ar imbogati cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Bancii nu s-ar reintregi cu echivalentul folosintei sumelor acordate prin contractul de credit. De altfel, efectul sanctiunilor prevazute de Legea 193/ 2000, in art. 13, este "modificarea clauzelor contractuale, sau desfiintarea acelui contract, cu daune-interese". Deoarece partea nu a solicitat desfiintarea contractului (probabil din cauza efectului imediat al necesitatii rambursarii in totalitate a creditului, in caz de reziliere), in ipoteza in care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanta il poate da eventualei sanctiuni pe care ar gasi-o aplicabila este modificarea pentru viitor a acestora. In consecinta, consideram ca instanta investita cu solutionarea prezentei cereri de chemare in judecata este competenta doar sa stabileasca limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele parti au libertatea sa il accepte sau nu, cu consecinta posibilitatii Bancii de a solicita ulterior rezilierea contractului/contractelor, si implicit restituirea sumei acordate ca si credit. 9. Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 888 din 30/12/2010 9.1. In legatura cu argumentele Reclamantilor intemeiate pe OUG 50/2010 tinem sa precizam faptul ca aceasta a fost modificata prin Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 888 din 30/12/2010, lege care a intrat in vigoare la data de 02.01.2011. In conformitate cu art. 95 din OUG 50/2010 astfel cum a fost aceasta modificata prin Legea nr. 288/2010: "Prevederile prezentei ordonante de urgenta nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, cu exceptia dispozitiilor art. 37, ale art. 66-69 si, in ceea ce priveste contractele de credit pe durata nedeterminata existente la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) si (2), precum si ale art. 66-71." Prin urmare, legiuitorul a revenit asupra prevederilor anterioare ale OUG 50/2010 si in special ale art. 95 considerand, asa cum era de altfel si firesc si cum ar fi trebuit sa se intample de la bun inceput, ca acestea nu se aplica contractelor de credit in curs de derulare, cu exceptiile expres mentionate. De altfel, aceste exceptii servesc tocmai scopului declarat initial al OUG 50/2010, respectiv: (i) incurajarea mobilitatii consumatorilor in sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul in conditii contractuale mai avantajoase, (ii) posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fara a plati penalitati excesive si (iii) crearea cadrului necesar pentru relansarea acordarii de credite in conditii de transparenta si libera concurenta. Astfel, legiuitorul a considerat, pe buna dreptate, ca este imperios necesara modificarea OUG 50/2010 in sensul neaplicarii acesteia contractelor aflate in curs de derulare. 9.2. In ceea ce priveste redenumirea comisionului de risc in comision de administrare, mentionam ca, sub imperiul OUG 50/2010 in varianta anterioara (initiala), respectand costul initial stabilit, Banca a transmis reclamantilor notificare si act aditional prin care s-au implementat prevederile OUG 50/2010, conform art. 95 coroborat cu art. 40 alin (3) teza I, astfel ca unul dintre costuri, respectiv comisionul de risc a devenit comisionul de administrare, in vederea asigurarii conformitatii contractelor de credit in derulare (oricat de neconstitutionala ar fi fost aceasta cerinta) cu prevederile OUG 50/2010 in varianta anterioara (initiala). In plus, Banca a propus imprumutatilor chiar modificarea prevederilor art.3 lit.d) din Conventie, prin Actul aditional de implementare a prevederilor OUG 50/2010, act aditional pe care acestia au refuzat sa-l semneze. In conformitate cu Legea nr. 288/2010, Art. II. - "(1) Actele aditionale incheiate si semnate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi in vederea asigurarii conformitatii contractelor cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 isi produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agreati intre parti. (2) Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi." In consecinta, daca reclamantii nu sunt de acord cu implementarea OUG 50/2010, nu au deschisa calea unei actiuni in instanta, ci trebuie sa urmeze procedura prevazuta de Legea nr. 288/2010. Pentru toate motivele prezentate mai sus, va rugam sa respingeti cererea de chemare in judecata.>>.
In drept, au fost invocate prevederile Lg. nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010, principiul aplicabilitatii directe a Directivei nr. 93/13/CEE, prevederile Legii 193/ 2000, art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., Decretul 167/1958, Decretul 31/1954, solicitandu-se si judecata cauzei in lipsa.
La termenul de judecata din data de 30.08.2011 s-au admis cererile de probatorii formulate de catre parti, sens in care s-au administrat probele cu inscrisuri si interogatoriu, iar prin sentinta nr. 649/F/11.04.2012 s-a admis exceptia necompetentei materia
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011
JUDECATORIA PITESTI
SECTIA CIVILA
SENTINTA CIVILA Nr. 7913/2012
Sedinta publica de la 26 Septembrie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE M S
Grefier F N
Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesionistii privind pe reclamantii E V si ED C si pe parata SC V R SA, avand ca obiect actiune in anulare.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare, au lipsit partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza ca, dezbaterile asupra fondului cauzei au avut in sedinta publica de la data de 19.09.2012, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, incheiere care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera in conformitate cu disp. art. 260 C.proc.civ., a amanat pronuntarea asupra fondului cauzei la data de 26.09.2012.
INSTANTA,
Asupra cauzei de fata, constata ca la data de 08.03.2011 a fost depusa pe rolul Tribunalului Comercial Arges cerere de chemare in judecata, de catre reclamantii ED C si E V, domiciliati in mun. Pitesti, A P, nr., bl., sc., etaj., ap., jud. Arges, in contradictoriu cu intimata S.C. V R S.A., prin Sucursala Pitesti, cu sediul in mun. P, str. C, bl, jud. Arges, prin care s-a solicitat instantei sa dispuna: constatarea caracterului abuziv si, pe cale de consecinta, anularea clauzelor contractuale prevazute in conventia de credit nr. 0085050/09.02.2007 la pct. 3 litera d referitoare la modificarea de dobanda aplicabila, pct. 5 lit. a privind comisionul de risc, pct. 5 lit. b privind comisionul de analiza, pct. 5 lit. d privind comisionul de achitare in avans, cat si cele prevazute in conditiile generale ale conventiei, respectiv definitii - formula de calcul a "anuitatii", pct. 3.9 alte comisioane, pct. 10.1 costuri suplimentare; restituirea sumelor nelegal incasate cu titlu de comision de risc si analiza, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii s-a aratat ca: petentii, avand in baza prev. Legii 193 din 2000 calitatea de "consumator", au incheiat cu intimata un contract de credit constatat cu cele doua inscrisuri descrise; conventia standard cuprinde un numar de clauze abuzive ce au fost evocate in cadrul petitelor; raportat la prevederile articolelor 1, 2 alin 1), 4 , 6 si 7 ale Legii 193 din 2000 privind clauzele abuzive, cu aplicarea prevederilor art. 27, art. 56 teza ultima, art. 74, 76, 78, 79 ale Legii 296 din 2004 privind codul consumului, la incheierea contractului de credit, V Romania SA urma a se abtine de la inserarea in conventia de credit a unor clauze abuzive de natura a crea un dezechilibru evident in defavoarea consumatorilor; in ciuda acestor obligatii legale institutia de credit a inserat texte al carui caracter abuziv este evident; pct. 3 litera d: modalitatea de ajustare a dobanzii avand drept continut "Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii. Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii"; sintagma schimbari semnificative pe piata monetara este echivoca creand posibilitatea majorarii dobanzii prin invocarea unor criterii neprecizate exact; pct. 5 lit. a) - comision de risc: 0,1% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata durata de derulare a prezentei Conventii de credit; in acest caz banca introduce un concept fara nici un fel de explicatii asupra a ce intelege prin "risc"; in conditiile in care restituirea este garantata ipotecar, banca si-a consolidat recuperarea sumei si a dobanzii aferente; pct. 5 litera b): comision de analiza dosar: CHF 60 cursul de schimb practicat de banca, se plateste integral, cel mai tarziu la data incheierii conventiei de credit; prezentul text este echivoc, nu cuprinde niciunde care sunt prestatiile realizate de banca denumite generic "analiza"; pct. 5 litera d: comision de achitare in avans 2% calculat la valoarea sumelor rambursate in avans pe parcursul celor 5 ani din durata Creditului, platibil integral la data efectuarii rambursarii; 1% calculat la valoarea sumei rambursate in avans ulterior primilor 5 ani din Durata Creditului, platibil integral la momentul rambursarii; comisionul de rambursare anticipata este evident abuziv pentru urmatoarele: in conditiile in care, banca practica inca din primii ani de rambursare cea mai dezavantajoasa politica posibila fata de clientela indestulandu-si in primul rand dobanda si diminuand aproape nesemnificativ creditul, obligarea la plata a inca unui comision produce un evident dezechilibru in defavoarea "consumatorului."; formula de calcul a "anuitatii" (Suma principala x Rata dobanzii curente/12)/[1-1/(1+rata dobanzii curente /12) numar de luni]; in mod evident, o formula de acest tip necesitand cunostinte temeinice de matematica, ar fi respectat prevederile textelor legale amintite numai daca ar fi fost explicata macar la un nivel mediu; inexistenta unei explicatii clare determina incapacitatea de a intelege respectiva formula; fara a defini in detaliu continutul acestuia, nu este explicata legatura intre DAE si dobanda curenta, pentru a se inlatura echivocurile in intelegerea conceptului de dobanda; pct. 3.9 Alte comisioane. - textul este ambiguu, dand dreptul bancii de a percepe "alte comisioane" nenumite si nedefinite in Conditii speciale; pct. 10.1 Costuri suplimentare - inducand in sarcina consumatorului obligatii fara o determinare exacta, care "pot apare ulterior" institutia bancara introduce o evidenta clauza abuziva; consecinta a anularii clauzelor abuzive, se inregistreaza doua efecte de natura juridica; primul se refera la necesitatea impunerii pe cale judiciara a unei formule de calcul a dobanzii in raport de moneda de acordare a creditului care este francul elvetian "CHF"; al doilea efect este restituirea sumelor platite nedatorat de catre reclamanti, incasate fara temei legal de banca.
In drept, au fost invocate disp. art. 1, 2 alin. 1, 4, 6 si 7 ale Legii 193 din 2000 privind clauzele abuzive, cu aplicarea prevederilor art. 27, art. 56 teza ultima, art. 74, 76, 78, 79 ale Legii 296 din 2004.
Anexat actiunii s-a depus un set de inscrisuri (filele 5-27), iar la data de 20.04.2011 se depune, de catre parata, intampinare prin care s-a solicitat respingerea actiunii ca fiind neintemeiata si nefondata.
Pe cale de exceptie s-a invocat prescriptia dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate in baza clauzelor considerate ca fiind nelegale, fiind necesar ca reclamantii sa precizeze valoarea concreta a obiectului cererii, sa indice valoarea cererii precum si calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea inscrisurilor corespunzatoare.
De asemenea s-a aratat si ca: << II. Pe fond: 2.1 Clauza contractuala prin care s-a reglementat dreptul Subscrisei de a percepe Comision de Risc nu este o clauza abuziva in intelesul art. 4 din Legea nr. 193/2000, 2.2 Clauza contractuala prin care s-a reglementat modalitatea de calcul/de percepere a ratei dobanzii si conditiile modificarii unilaterale a acesteia a fost modificata prin actul aditional de implementare a OUG 50. 2.3 Clauzele reglementate la art. 3 lit. d) si art. 5 lit. a), b) si lit. d) din Conventia de Credit nu sunt clauze abuzive in intelesul art. 4 din Legea 193/ pentru ca nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. 2.4 Clauzele prevazute de art. 10.1 si 10.2 cu privire la costurile suplimentare, sunt reglementate in cadrul conditiilor generale ale conventiei de credit. 2.5 Admiterea actiunii ar echivala cu incalcarea grava a dreptului Subscrisei la proprietate si libertate economica, 2.6 in cazul in care clauzele sunt considerate nelegale, Instanta nu poate dispune restituirea prestatiilor aferente acestora, Contractele de credit fiind cu prestatie succesiva. 2.7 Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 888 din 30/12/2010. PREAMBUL Ca preambul al prezentei intampinari, invederam instantei ca, intrarea explicita a notiunii de clauze abuzive in contractele incheiate de comercianti cu consumatorii in legislatia romana s-a produs odata cu preluarea aquis-ului comunitar, prin transpunerea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993. Directiva a fost introdusa pe calea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori (in continuare Legea nr. 193/2000), pe un teren juridic construit pe soclul autonomiei de vointa si pe o ordine juridica fidela aceleiasi dogme. Autonomia de vointa este principiul unic al tuturor legilor morale si al indatoririlor conforme acestor legi. De asemenea, cand cineva decide ceva cu privire la altul este intotdeauna posibil sa-i faca o nedreptate, dar orice nedreptate este imposibila cand decide unul pentru el insusi. Libertatea contractuala alaturi de forta obligatorie a contractului si de efectul relativ al contractelor reprezinta corolare ale autonomiei de vointa, notiuni si principii extrem de caracterizate in ordinea de drept continentala. De aici s-a dedus ca o persoana nu poate fi supusa niciunei alte legi decat aceea pe care si-a dat-o siesi, iar unica sursa a obligatiei contractuale este vointa partilor. Consacrat prin dispozitiile art. 969 din Codul civil, principiul pacta sunt servanda isi gaseste justificarea in libertatea contractuala care se exprima prin facultatea individului de a intra intr-un raport contractual sau nu, de a alege persoana cu care contracteaza si de a stabili in mod liber, in acord cu cealalta parte, continutul contractului. Prin inserarea in sistemul de drept roman a dispozitiilor Legii nr. 193/2000 i-a fost conferita judecatorului, puterea de a interveni sa corecteze dezechilibrele excesive in defavoarea consumatorului, dar nu sa distruga total conceptul libertatii contractuale si a fortei juridice a unui contract semnat si asumat de catre parti. Astfel, judecatorul nu poate interveni decat in cazurile exceptionale cand aplicarea legii contractuale ar deveni injusta. Imixtiunea judecatorului in legea partilor trebuie sa fie marginala, iar utilizarea puterilor sale, trebuie sa fie caracterizata de moderatie si cumpatare, prudenta, pentru a reda sensul veritabil al operei sale (juris prudentia). Legea nr. 193/2000 prevede la art. 1 alin. (1) cu titlu de principiu ca: "Orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate" iar alin. 3 al aceluiasi articol dispune: "Se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii." Prin urmare art. 1 al legii prevede cele doua obligatii ce incumba comerciantilor si implicit Subscrisei in contractarea cu consumatorii. O expunere sistematica a acestora va usura demersurile noastre de a arata modalitatea in care societatea noastra, prin conduita din faza precontractuala dar si din faza executarii contractului de credit dedus analizei am respectat obligatiile noastre legale. Aceste doua obligatii sunt: (a) obligatia pozitiva de transparenta si (b) cea negativa de a nu stipula clauze abuzive, (i) Obligatia de transparenta Instanta de judecata urmeaza sa observe ca din punctul de vedere al structurarii instrumentum - ului, contractul de credit incheiat intre Subscrisa si reclamanti este impartit in doua sectiuni, cea a Conditiilor speciale si cea a Conditiilor generale, in corpul aceluiasi contract cu precizarea esentiala ca primele clauze contractuale vizeaza pretul creditului, respectiv, dobanda anuala si spezele contractuale, tipul de comision perceput si cuantumul acestuia. Conditiile in care atare speze sunt percepute sunt reglementate in cuprinsul partii speciale a contractului iar clauza de referire trimite la definitia spezelor si la clauza contractuala din partea generala ce reglementeaza vocatia Subscrisei de a primi in schimbul activitatii desfasurata respectivul pret. Claritatea clauzelor contractuale urmeaza a fi raportata la randul sau la posibilitatea de intelegere a omului obisnuit astfel incat comerciantul in genere si Subscrisa in cazul particular de fata sa fim la randul nostru la adapost de abuzuri, de aceasta data din partea consumatorului oportunist. ii) Obligatia de a nu stipula clauze abuzive Aceasta este reglementata prin art. 1 si explicata prin art. 4 din Legea nr. 193/2000, dupa cum urmeaza: "(1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv". Textele mai sus citate stabilesc criteriile generale in conformitate cu care se va cerceta caracterului abuziv al clauzelor contractuale. In completarea acestora, legea cuprinde, dupa modelul ad litteram al directivei o lista gri continand clauze care pot fi considerate ca abuzive, dar in aprecierea cazului concret pot sa apara si ca nefiind abuzive. Reclamantii trateaza in cuprinsul cererii introductive de instanta, sensul si efectivitatea comisionului de risc perceput de banca, incercand sa "impace" existenta in sistemul de drept roman a contractelor de adeziune, cu caracterul abuziv al acelor clauze care nu au fost negociate direct si in detaliu cu imprumutatii / consumatori / mari amatori de credite in perioada de boom economic. In speta dedusa judecatii reclamantii E D C si E V isi intemeiaza in fapt cererea, prin raportare la conventia de credit nr. 0085050/09.02.2007 in valoare de 39.100 CHF, incheiata pe 300 de luni pentru acoperirea cheltuielilor personale curente. Atunci cand acuza vicierea consimtamantului, uita ca initiativa le-a apartinut in exclusivitate si in totalitate, si ca ei au venit la sediul bancii in urma cu mai bine de 3 ani pentru a obtine un credit in conditiile comerciale oferite in mod curent de catre subscrisa. Urmare a demersurilor intreprinse de reclamant, care a cunoscut si acceptat fara observatii ori rezerve intregul continut al contractului de imprumut, acesta a fost incheiat la data de 09.02.2007, adeziunea sa la contractul propus de banca, a fost si este, un mecanism legal de formare a unui contract. Da, reclamantul a aderat la conditiile oferite de banca, in deplina ei libertate comerciala si contractuala, insa, doar pentru ca si el a vrut si a insistat ca respectivul imprumut sa-i fie acordat. Daca orice clauza din contractul de credit preformulat al subscrisei nu le-ar fi convenit, ori ar fi fost nedeslusit, reclamantii, in calitatea lor de consumatori ai instrumentelor de credit, aveau ocazia sa formuleze obiectiuni sau sa renunte la a mai incheia orice conventie cu subscrisa. Dar Reclamantii au inteles sa formuleze obiectiuni dupa mai bine de 3 ani de la momentul cand au contractat creditul si s-au folosit de banii imprumutati. Reclamantul vrea sa convinga de faptul ca, prin simpla preformulare a unor clauze, acestea devin automat, abuzive. Acestei sustineri eronate ii raspundem ca, atat timp cat mecanismul de formare a contractelor de adeziune nu este interzis expres in sistemul roman de drept, subscrisa suntem in drept sa il intrebuintam spre a-l propune - fara a obliga pe nimeni sa-l accepte - pe piata creditelor. Consideram ca, doar pentru ca o clauza a fost inclusa intr-un contract prin mecanismul preformularii, dublat, de cel al adeziunii, aceasta nu inseamna ca respectiva clauza este automat abuziva. Mai mult, aratam ca aceste mecanisme sunt compatibile cu tematica protectiei consumatorilor. Contractul poate fi de adeziune si in aceasta materie, fara ca el sa cuprinda clauze abuzive. Problema nu este deci, de mecanism. Ea nu poate fi identificata in abstract, ci trebuie privita in concret, acolo unde reclamantul a solicitat banca sa-i finanteze, nu banca l-a racolat prin practici de marketing agresive. Intr-un atare context determinat de flexibilitatea si particularitatea fiecarei situatii de fapt in parte, se impune aprecierea caracterului abuziv al clauzelor in functie de criteriu si nu exemplu. Doctrina a enumerat o serie de atare criterii, care ar trebui de altfel sa stea la baza analizei pe care instanta insasi urmeaza sa o faca in aprecierea legalitatii clauzelor pe care reclamantii le-au semnalat ca fiind abuzive. Atare criterii au fost denumite totodata si teorii remediu in cadrul sistemului de drept romanesc astfel incat prin aplicarea dispozitiilor legii nr. 193/2000 privitoare la clauzele abuzive, sa poata fi identificat si atins un echilibru cu principiul libertatii contractuale si al libertatii de vointa: (1) Criteriul bunei credinte Pornind de la textul consacrat in art. 970 C. civ., buna credinta a fost conturata ca fiind acea atitudine prezumata de lege, de corectitudine pe care cocontractantul trebuie sa o aiba la momentul incheierii si pe parcursul executarii contractului, iar notiunea a fost clarificata prin dispozitiile Legii nr. 363/2007 prin definirea practicilor comerciale incorecte, care pot fi inselatoare sau agresive. Dispozitiile art. 4 - 7 din Legea nr. 363/2007 de natura a contura conduita consumatorului mediu sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000, astfel incat instanta urmeaza a analiza conform criteriul bunei credinte conduita Subscrisei prin raportare la intelesul notiunilor de practici comerciale inselatoare conform dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007. Criteriul echilibrului contractual Art. 4 din Legea nr. 193/2000 si art. 4 al Directivei 93/13/CEE prevad notiunea de "dezechilibru semnificativ". Fiind inovatoare in blocul de legalitate national, doctrina a explicat si a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind "contractul care si-a pierdut utilitatea sociala si personala". Rezulta ca partea care reclama repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebui sa arate ca acesta a ramas lipsit de utilitate in ceea ce-l priveste sau ca a fost astfel reglementat inca de la data incheierii contractului. Contractele de credit au fost asimilate in literatura notiunii doctrinare de "contract de adeziune" sau "contract standard pre formulat" astfel cum mentioneaza actele comunitare in materia protectiei consumatorului si cum a fost preluata expresia si de dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000. Trasatura comuna a contractelor consta in procedura specifica de formare, in acordul de vointe. Or, contractul de adeziune indeplineste acest criteriu fiind rezultatul unui acord de vointe, chiar in lipsa negocierii, care oricum nu e de esenta contractului. Forma tipizata a contractului, desi prezentata unui numar nelimitat de aderenti, manifestarile de vointa distincte ale acestora vor naste contracte diferite. Prin urmare, chiar si atunci cand raportam contractul de credit dedus judecatii la definitia neparticularizata a contractului de adeziune ajungem la concluzia conform careia manifestarea de vointa a cocontractantilor si legalitatea acesteia trebuie raportata la dispozitiile comun aplicabile privitoare la viciile de consimtamant. Invederam instantei de judecata ca, reclamantii au solicitat anularea clauzelor incluse in Conditiile speciale ale contractului. In acest sens, subliniem faptul ca, Legea nr. 193/2000 se aplica clauzelor contractuale care nu au fost direct negociate cu consumatorii, fiind stabilite "fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard pre formulate sau conditiile generale de vanzare practicate de consumator". Obligatia de transparenta ce incumba bancilor in genere fata de clientii sai prin raportare la dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 se rezuma la aducerea la cunostinta acestora a continutului Conditiilor generale ale bancii si acceptarea acestora, prin semnare, de catre imprumutati. Sustinerea exceptiilor 1.1 Prescriptia dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate in baza clauzelor considerate ca fiind nelegale; Dreptul de a solicita restituirea anumitor prestatii, in baza anularii actelor care stau la baza primirii acestora, se prescrie intr-un termen de 3 ani de la data la care s-a produs faptul prejudiciabil. Astfel cum s-a aratat in doctrina, actiunea de a cere restituirea prestatiilor este o actiune separata de cea care tinde la anularea Contractului. Ca si pentru celelalte actiuni care pornesc de la un fapt licit, data de la care incepe sa curga prescriptia este data producerii faptului licit. Prin urmare, prescriptia dreptului la actiune pentru restituirea fiecarei sume, va incepe sa curga de la data la care aceasta s-a platit. Deoarece actiunea a fost introdusa la data de 08.03.2011, petentii nu s-ar afla in termen pentru solicitarea restituirii sumelor achitate Bancii, avand in vedere data incheierii contractului, respectiv, 09.02.2007. 1.2 Precizarea obiectului cererii de chemare in judecata Prin cererea de chemare in judecata (capatul 2), se solicita obligarea bancii la restituirea sumei incasata abuziv cu titlu de comision de risc. Mentionam ca nu este precizata suma si nici inscrisurile corespunzatoare, in conformitate cu dispozitiile art. 7203 alin. (1) lit. (c). CEREREA DE CHEMARE IN JUDECATA NU CUPRINDE CUANTUMUL SUMELOR SOLICITATE DE RECLAMANTI Capatul 2 al cererii de chemare in judecata nu precizeaza valoarea sumelor solicitate pentru fiecare reclamant si nu indica criteriile folosite in determinarea acestei valori, conditie esentiala a cererii de chemare in judecata in conformitate cu prevederile art. 112 pct. 3 si art. 133 C.proc.civ., necesara a fi indeplinita pentru o buna administrare a justitiei, realizarea unei judecati valabile si pronuntarea unei hotarari judecatoresti legale si temeinice nesusceptibile de desfiintare prin exercitarea unei cai de atac. In lipsa acestor precizari se impune declararea nulitatii cererii de chemare in judecata in temeiul dispozitiilor art. 133 C.proc.civ., in principal, si a art. 105 alin. 2, in subsidiar, pentru urmatoarele motive: (i) exista o incalcare a dispozitiilor art. 112 alin. 3 care impune, ca si conditie esentiala a cererii de chemare in judecata, existenta obiectului cererii si valorii lui; (ii) in lipsa acestor precizari privind valoarea obiectului si criteriile folosite in determinarea acestei valori, Subscrisa ne aflam in imposibilitate de a exercita dreptul efectiv la aparare; (iii) prejudiciul procesual aratat mai sus nu poate fi inlaturat prin alta modalitate intrucat, necunoscand exact obiectul cererii Reclamantilor, Subscrisa ne aflam in imposibilitate absoluta de a exercitare a dreptului de aparare. Trebuie mentionat faptul ca indicarea valorii sumelor solicitate pentru fiecare reclamant in parte este necesara si pentru aprecierea competentei instantei de judecata. Astfel unul din elementele esentiale de apreciere a conditiei ca instanta de judecata sa fie legal investita cu solutionarea unei cereri este reprezentat de valoarea obiectului cererii de chemare in judecata. Or, in lipsa precizarii valorii, acest control nu poate fi facut, lipsind Subscrisa de dreptul sau efectiv la aparare si creand riscul pronuntarii unei hotarari de catre o instanta necompetenta material. Precizam ca potrivit Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronuntate de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in recursul in interesul legii cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 pct. 1, art.2 pct. 1 lit. a si b si art. 2821 alin. 1 C. Proc. Civ., s-a decis ca aceste texte de lege se interpreteaza in sensul ca, in vederea determinarii competentei materiale de solutionare in prima instanta si in caile de atac, sunt evaluabile in bani litigiile civile si comerciale avand ca obiect constatarea existentei sau inexistentei unui drept patrimonial, constarea nulitatii, anularea, rezolutiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent daca este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situatiei anterioare. Prin urmare, avand in vedere ca Reclamantii solicita constatarea nulitatii partiale a Contractelor, valoarea litigiului trebuie raportata la valoarea acestor clauze a caror nulitate se cere. De asemenea, in cazul pronuntarii unei hotarari defavorabile Subscrisei, aceasta trebuie sa identifice in mod exact pentru fiecare reclamant dintre cei sapte sute saptesprezece, care este suma care se impune a fi restituita, practica judiciara fiind in acest sens. In caz contrar se poate ajunge la grave erori judiciare. De exemplu, in cazul executarii silite a unei astfel de hotarari judecatoresti, a lasa in sarcina executorului judecatoresc determinarea obligatiei principale stabilite in sarcina Subscrisei sau stabilirea criteriilor de determinare a acesteia ar conduce la depasirea in mod evident a atributiilor incredintate executorilor judecatoresti (fie prin Legea nr. 188/2000, fie prin Codul de procedura civila). Mai mult, astfel cum s-a statuat in Recursul in Interesul Legii nr. 20 din 21.09.2009 "admiterea unor actiuni, in conditiile in care dispozitivul sentintei nu ar identifica, pentru ca nu are cum, suma la care urmeaza a fi obligata autoritatea parata, ar presupune pronuntarea unor hotarari judecatoresti nesusceptibile de executare, de natura a reprezenta o incalcare a art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, cu referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a retinut ca dreptul de a apela la o instanta ar fi iluzoriu, daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa fie ineficienta in detrimentul unei parti (Imobiliara Saffi impotriva Italiei - 1999, paragraful 63; Dorneanu impotriva Romaniei - 2007, paragraful 32)". Dezvoltarea apararilor de fond 2. CLAUZA CONTRACTUALA CE REGLEMENTEAZA DREPTUL SUBSCRISEI DE A PERCEPE COMISIONUL DE RISC NU ESTE O CLAUZA ABUZIVA IN INTELESUL ART. 4 DIN LEGEA NR. 193/2000 2.1. Natura juridica a comisionului de risc perceput de Subscrisa. Creditul bancar este definit in doctrina ca fiind orice angajament de punere la dispozitie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau altor cheltuieli legate de aceasta suma precum comisioanele de angajament, de neutralizare a creditului, de urmarire sau de gestionare a respectarii dispozitiilor contractuale, sau orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta. Riscul bancar este o notiune inerenta activitatii de creditare care are la randul sau sorginte economica si se transpune in variate tehnici juridice, precum imprumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garantie autonoma, cautiune. Prin intermediul creditului, bancile isi realizeaza functia esentiala de creatie monetara, ce presupune emiterea unei cantitati de moneda de cont a bancii care acorda creditul. Astfel, notiunii de risc bancar i s-au rezervat varii semnificatii, in functie de diferite criterii de clasificare si pornind de la notiunea de risc care in contextul comercial imbraca forma unui pericol potential asupra unei operatii comerciale ce se intinde in timp, susceptibil sa genereze anumite inconveniente imprevizibile pentru debitorul unei obligatii comerciale. Prin dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Bancii nationale Romane (BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003), riscul de credit ca principal risc bancar este definit ca fiind riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia. Conform art. 175 din Regulamentul nr. 18 din 17 septembrie 2009 privind cadrul de administrare a activitatii institutiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvarii capitalului la riscuri si conditiile de externalizare a activitatilor acestora: (1) La evaluarea riscului legal si a riscului reputational, institutiile de credit trebuie sa ia in considerare cadrul de reglementare, inclusiv in domeniul social, precum si orice alte elemente care le pot afecta activitatea - de exemplu: publicitatea negativa, conforma sau nu cu realitatea, facuta practicilor de afaceri si/sau persoanelor legate de acestea; • pierderea increderii in soliditatea unei institutii de credit cauzata de afectarea grava a securitatii acesteia in urma unor atacuri interne sau externe asupra sistemului informational; intampinarea de catre clienti a unor probleme in utilizarea anumitor produse fara a avea suficiente informatii despre acestea si fara a cunoaste procedurile de remediere a problemelor respective; necunoasterea tranzactii de tip electronic banking. (2) In vederea reducerii riscului legal si relational, institutiile de credit pot dezvolta programe de educare a clientilor pentru utilizarea noilor produse si servicii oferite, pentru cunoasterea comisioanelor aferente acestora, pentru semnalarea problemelor ce pot aparea si a modalitatilor de solutionare a acestora" 2.2. Reglementarea contractuala a comisionul de risc in lumina Legii nr. 193/2000. intelesul notiunii de clauza abuziva. 2.2.1.Raspunderea comerciantului conform Legii nr. 193/2000 Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2)0 clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. Prin textul de lege mal sus citat au fost implementate dispozitiile Directivei 93/13/CEE al fiind o copie fidela a dispozitiilor art. 3 din Directiva, identificandu-se cu usurinta conditiile pe care o clauza trebuie sa le indeplineasca pentru a putea fi apreciata in concreto de la caz la caz de catre judecator ca fiind abuziva: sa nu fi fost negociata, si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ca o consecinta a abuzului, sa nu se refere la obiectul principal al contractului. Prin urmare, pentru ca instanta sa poata sanctiona conform dispozitiilor legale o clauza ca fiind abuziva, aceasta trebuie pe de o parte sa fie parte integranta dintr-un contract de adeziune, si pe de alta parte, sa fie excesiva, tinand cont ca nici clauzele abuzive la randul lor nu reprezinta institutii inovatoare ci pot fi circumscrise notiunii de clauze excesive amintite si descrise anterior. Clauza cuprinsa in contractul de credit incheiat intre Subscrisa si reclamanti reglementand perceperea comisionului de risc nu indeplineste niciuna dintre cele trei conditii cumulative, dupa cum urmeaza: • a) Clauza reglementata la art. 5 din Conventia de Credit nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor ar trebui sa fie incidenta lipsa unei contraprestatii pentru dreptul corelativ al unei dintre parti. In situatia dedusa judecatii, reclamantii invoca tocmai lipsa unei obligatii/prestatii corelative Subscrisei fata de obligatia acestora de a achita comisionul de risc astfel cum s-a stipulat prin clauzele contractuale agreate de parti. Astfel cum s-a precizat in doctrina, de obicei dezechilibrul trebuie sa fie in rem. Legea dispune asupra unui dezechilibru semnificativ, deoarece nu orice dezechilibru poate releva o clauza abuziva, de exemplu profitul obtinut de comerciant fiind ceva firesc dat fiind ca scopul si trasatura principala a oricarui comerciant este profitul - finis mercatorum este lucrum. Din punct de vedere juridic, dobanzile, spezele si comisioanele reprezinta contraprestatia datorata de imprumutat pentru suma avansata de imprumutator. Din punct de vedere economic dobanzile reprezinta echivalentul folosintei capitalului imprumutat, iar spezele si comisioanele reprezinta sumele datorate pentru serviciile presate de imprumutator. Nu se poate conferi afirmatiile conform carora toate riscurile Subscrisei sunt acoperite de garantiile reale imobiliare, deoarece notiunea de risc in intelesul economiei reglementarilor din cuprinsul contractului de credit este atat de complexa si cu incidente atat de diverse incat lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfasurarea de catre Subscrisa unei activitati aflate sub auspiciile hazardului (alea) si nicidecum o activitate menita a produce profit, precum ar fi in dezacord si cu Normele BNR ce regleminteaza desfasurarea de banca. Riscul de credit este asumat in urma analizei económico-financiare a solicitantului de credit si a soliditatii garantiilor reale sau personale pe care acesta le propune ca accesoriu al creantei principale. Riscul de credit se afla totodata in stransa corelatie cu riscul de diminuarea a valorii creantelor, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozitiile art. 126 alin. (1) din OUG nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului. Avand in vedere ca aceste dispozitii care reglementeaza activitatea bancara, impun practic, gestionarea acestor riscuri, gestionare care se regaseste ulterior in pretul creditului, instanta va observa ca devin aplicabile inclusiv prevederile art. 3 alin. 2 din Legea 193/2000 care prevad ca : "Clauzele contractuale prevazute in temeiul altor acte normative in vigoare, nu sunt supuse dispozitiilor prezentei legi." Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, Banca percepe un comision de risc. In context bancar, administrarea riscului este vitala, astfel ca acest efort suplimentar depus de creditor prin departamentele sale a facut ca el sa se regaseasca intr-un cost transparent si asumat de catre consumator sub forma comisionului de risc. • b) Comisionul de risc - parte a pretului contractului. Consecinte Este de notorietate in doctrina faptul ca debitorul bancii, suportand costul creditului este dator in realitate sa suporte cele doua componente ale acestuia, respectiv: Dobanda, si Comisionul la care se poate adauga penalizarea pentru intarzierea rambursarii creditului si a platilor dobanzii. Ca si alte comisioane, si comisionul de risc este un element al pretului Bancii. Astfel cum am subliniat anterior, riscul bancar este un element de care Banca este obligata sa tina cont. Costurile aferente gestionarii riscului vor fi suportate de beneficiarul final, respetiv de Client. Prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importanta a pretului contractului. Prin urmare, existenta si cuantumul costurilor percepute de Subscrisa pentru punerea la dispozitie a capitalului ca urmare a incheierii Conventiei de Credit a fost aspectul cel mai contemplat de catre reclamanti, ca si de oricare alt client al societatii noastre anterior (in timpul negocierilor) si concomitent cu incheierea contractului de credit. Tocmai de aceea, preluandu-se dispozitiile art. 4 par. 1 al Directivei nr. 93/13/CEE , legiuitorul roman a reglementat la randul sau excluderea clauzelor privind pretului contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6), dupa cum urmeaza: "Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta, parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil." Prin aceasta dispozitie se urmareste evitarea ca un consumator sa utilizeze legislatia clauzelor abuzive pentru a contesta pretul convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat. Excluderea se explica prin faptul ca, pe de o parte controlul pretului este o chestiune ce tine de dreptul concurentei si de aceea nu ar trebui sa-si gaseasca locul intr-o reglementare privind protectia consumatorului, iar pe de alta parte, pretul este elementul cel mai bine inteles de catre consumator. Clauza contractuala privind dreptul Subscrisei de a percepe comisionul de risc reprezentand parte integranta a pretului contractului de credit nu poate fi, prin urmare, anulata de catre instanta de judecata ca fiind clauza abuziva in lipsa unui temei legal care sa-i confere instantei de judecata autoritatea de a interveni in aceasta sfera. Cu privire la pct. 5 lit. a, subliniem inca o data faptul ca: - comisionul de risc nu este un echivalent al garantiei reale imobiliare-ipoteca. Aceste doua notiuni nu se pot confunda, sunt distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea si a altor riscuri decat riscul de neplata, si anume: riscul de neexecutare a garantiei, riscul de urmarire a garantiei, riscul de depreciere/pieire a garantiei, de neincasare a valorii asigurarii si orice alte riscuri care exista in legatura cu un credit acordat: - Contractul - conventia de credit - incheiat intre parti nu are caracter aleatoriu pentru niciuna dintre parti, iar asumarea riscului de catre banca a sanselor unui castig sau pierderi contravine chiar esentei unui astfel de contract de imprumut, care este un contract comutativ. Astfel, ambele parti cunosc de la data incheierii Conventiei intinderea obligatiilor sale, chiar daca obligatia imprumutatului este una cu executare succesiva; - prevederea perceperii comisionului de risc este clara si fara echivoc si a fost insusita de consumator, ca urmare a semnarii conventiei/onventiilor, devenind astfel lege intre partile contractante potrivit art.969 C.civ., si comisionul de risc a fost avut in vedere de Subscrisa la data acordarii creditelor, constituind un element determinant la formarea vointei de a contracta. Concluzionand, (i) perceperea acestui comision de risc a fost reglementata si consimtita contractual de catre ambele parti, fara existenta vreunei constrangeri, si (ii) se realizeaza potrivit principiului consfintit de art. 969 Cod Civil conform caruia "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante". De asemenea, Banca a acordat creditul in baza unei structuri de costuri predefinite, astfel incat sa poata fi asigurat atat profitul acesteia (actionand in baza principiilor aplicabile, potrivit Decretului-lege nr. 31/1954, persoanelor juridice) cat si solvabilitatea acesteia. Comisionul de risc a fost inclus inca de la momentul acordarii creditului in calculul dobanzii anuale efective ("DAE"). 3. MODALITATEA DE CALCUL A DOBANZII PREVAZUTA DE CONVENTIA DE CREDIT ESTE CONFORMA CU LEGISLATIA POZITIVA APLICABILA CREDITELOR DE CONSUM 3.1 Determinarea economica a ratei dobanzii Din perspectiva contractului de credit, dobanda reprezinta acea parte a pretului creditului care reprezinta cea mai mare parte a costului creditului. Pentru acordarea oricarui credit si in functie de perioada pentru care acesta este stabilit, Banca este nevoita sa faca anumite cheltuieli. Intr-o situatie ideala, o banca ar avea banii suficienti pentru a acorda creditele, din depozitele pe care le aduna de la clientii sai. In aceasta lume ideala, singurul cost efectiv al bancii pentru o anumita suma acordata ca si credit ar fi reprezentat de dobanda pe care Banca ar trebui sa o plateasca deponentilor, la aceasta adaugandu-se profitul Bancii pentru a forma dobanda. Deoarece, de cele mai multe ori, depozitele unei banci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, o banca este nevoita sa se imprumute la randul ei de la alte banci, aceste imprumuturi generand, la randul lor costuri suplimentare. Dobanda pe care o Banca trebuie sa o plateasca pentru un astfel de imprumut difera de la o tara la alta, si de la o banca la alta. Astfel cum in situatia ideala, o banca ar trebui sa solicite si plata unei dobanzi care are ca nivel minim, dobanda pe care acea banca o acorda deponentilor, tot astfel, la nivel interbancar, atunci cand o banca imprumuta o alta banca, valoarea minima a dobanzii solicitate de imprumutator va trebui sa acopere dobanda acordata deponentilor acelei banci. Prin urmare, o banca romaneasca ce se imprumuta de pe piata interbancara va trebui sa plateasca un cost cel putin egal cu dobanda aferenta depozitelor celorlalte banci. Rata medie a acestor depozite este calculata sub forma indicilor BUBOR, EURIBOR sau LIBOR, in functie de moneda creditului. Subliniem onoratei instante ca aceasta rata a depozitelor, poate induce in eroare cu privire la costul real la care banca este obligata sa se imprumute, deoarece: (i) Rata reprezinta o medie a dobanzilor si nu valoarea acesteia pentru o anumita banca. Astfel, daca Banca se imprumuta de la o banca din Elvetia, rata dobanzii depozitelor in Elvetia s-ar putea sa fie mai mare decat rata echivalenta de la o banca din Spania sau Italia. (ii) Ca si in cazul unui client al Bancii, si Banca este nevoita sa acopere si alte costuri ale bancii imprumutatoare, inclusiv profitul aceleia, acestea ridicand costurile mult peste rata medie desemnata de indicatorii de referinta. Avand in vedere premisele economice subliniate mai sus, in art. 3 din Conditiile Speciale ale Conventiei, se prevede, pe de-o parte cuantumul ratei dobanzii curente (art. 3 lit. a) si, pe de alta parte, posibilitatea Bancii de a acoperi eventualele majorari semnificative ale costurilor de atragere a sumelor necesare creditului (art. 3 lit. d). Prin Conditiile Speciale ale fiecarei Conventii, partile au stabilit un anumit tip de rata a dobanzii curente. Conform acestora, rata dobanzii curente de fixa sau variabila in functie de anumiti indici. Chiar si pentru situatiile in care s-a stabilit o anumita rata a dobanzii fixe prin art. 3 lit. a, aceasta nu urma sa fie nemodificata pentru intreaga durata a Contractului de Credit (care este , in medie, de 25 de ani). Nicio institutie de credit nu poate prevedea care sunt costurile pe care la va avea pentru un termen mediu de 25 de ani, evolutiile costurilor, astfel cum au fost acestea descrise mai sus, fiind imposibil de prevazut uneori chiar pe perioade foarte scurte. Din aceasta cauza a fost necesara introducerea unei alte clauze, in dispozitia imediat urmatoare a Conditiilor Speciale, art. 3 lit, d, care sa permita Bancii sa adapteze aceasta rata la variatiile semnificative ale costurilor pietei interbancare. Niciuna dintre aceste doua clauze nu contravine prevederilor legale cuprinse fie in legislatia aferenta clauzelor abuzive. 3.2 Determinarea unilaterala a cuantumului dobanzii este permisa de prevederile Legii 193/2000. Legea 193/2000 prevede doua conditii negative si una pozitiva, a caror indeplinire cumulativa poate conduce la constatarea existentei unei clauze abuzive: - sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ca o consecinta a abuzului, - sa nu fi fost negociata, - sa nu se asocieze cu definirea obiectului principal al contractului. Clauza cuprinsa in contractul de credit incheiat intre Subscrisa si reclamant reglementand posibilitatea Bancii de a ajusta rata dobanzii in functie de variatiile semnificative de pe piata financiara, nu indeplineste niciuna dintre cele doua conditii cumulative, dupa cum urmeaza: 3.2.1 Clauza reglementata la art.3 lit. d din Conditiile Speciale a fost negociata La incheierea Conventiei de Credit, clientilor Bancii li se comunica Conditiile Generale si se discuta Conditiile Speciale, care contin si obligatiile cele mai importante ale clientilor. Referitor la faptul ca dispozitiile cuprinse in aceasta clauza au fost asumate de catre clienti, Curtea de Apel Bucuresti a statuat intr-o cauza similara: "Nu este intemeiata nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care da dreptul bancii intimate de a modifica procentul de dobanda. Nu se poate sustine ca aceasta modificare se realizeaza fara acordul consumatorului, cata vreme aceasta posibilitate este prevazuta in contractul dintre parti si, deci, asumata de parti prin semnarea contractului. Pe de alta parte, prin semnarea contractului imprumutatul si garantii sai si-au dat acordul cu privire la modificarile ce pot fi aduse procentului de dobanda, nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterala, abuziva, in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al imprumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului." Decizia nr. 77 din 13 Februarie 2008. Un element important pe care partile il negociaza este moneda creditului, aceasta fiind aleasa exclusiv de catre Client, si determinand o mare parte a cuantumului costurilor Bancii, si implicit un anumit cuantum minim al ratei dobanzii Avand in vedere ca reclamanta au semnat Conventia de Credit si au stabilit, impreuna cu reprezentantul Bancii, Conditiile Speciale aferente fiecarui contract in parte, nu se poate considera ca aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru parti. 3.2.2 Clauza reglementata la art.3 lit. d din Conventia de Credit nu creeaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor. Pentru a putea caracteriza existenta unui dezechilibru semnificativ intre cele doua parti cauzat de existenta clauzei de modificare a dobanzii, instanta trebuie sa demareze analiza prin stabilirea exacta a obiectului contractului. Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispozitie a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pret. Pretul este format din dobanda si din comisioane, iar dobanda cuprinde costurile pe care Banca le are pentru a putea pune la dispozitie suma imprumutata pentru o perioada indelungata de timp. Aceasta analiza conduce instanta la concluzia ca nu exista un dezechilibru intre cele doua prestatii. Efectele acestei constatari sunt cuprinse in chiar Legea invocata de reclamanti, punctul 1, litera a) din Anexa Legii 193/2000, dispunand: "Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul carora un furnizor de servicii financiare isi rezerva dreptul de a modifica rata dobanzii platibile de catre consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, daca exista o motivatie intemeiata, in conditiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curand posibil despre aceasta celelalte parti contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul." Deoarece prevederile clauzei 3 lit. d stabilesc posibilitatea Bancii de a modifica rata dobanzii numai in cazul aparitiei unor situatii semnificative pe piata monetara, Banca fiind de asemenea obligata sa informeze consumatorul, conform art. 7 alin. 2 lit. c din Conditiile Generale, nu se va putea retine existenta vreunui abuz caracterizat de insasi existenta clauzei. Subliniem, de asemenea, ca prevederile contractuale nu ingradesc in nici un mod posibilitatea Clientilor de a solicita rezilierea Contractului, conform dispozitiilor prevazute in art. 1020 si 1021 din Codul Civil, cu toate consecintele ce decurg din exercitarea acestei optiuni. Prin urmare, astfel cum a stabilit si Curtea de Apel Bucuresti, prin Decizia Comerciala nr. 340/25.06.2009: "Asa fiind, nu putem aprecia existenta unor clauze abuzive in contractul de credit bancar, de vreme ce sunt modificari ale ratei dobanzii sau comisioane despre care sa nu se fi convenit prin clauze clare, asumate de parti..." 3.2.3 Clauza referitoare la rata dobanzii se asociaza cu obiectul principal al Contractelor de credit. O clauza abuziva este aceea care modifica echilibrul contractual, de cele mai multe ori, in mod imperceptibil, sau greu perceptibil pentru consumator. Or, in situatia art. 3 lit. d nu ne aflam intr-o astfel de situatie, deoarece clauza face parte din chiar miezul obiectului conventiei de credit incheiate. Prin aceste dispozitii s-a urmarit impunerea cel putin a unui nivel minim de constientizare in sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obtine beneficii referitoare la pret. Pretul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie sa il ia in calcul atunci cand incheie un contract. Legislatia referitoare la clauzele abuzive nu este astfel menita sa largeasca sfera leziunii, ca sanctiune a dreptului civil, transformand toti consumatorii in incapabili. Rata dobanzii este elementul cheie despre care Banca isi informeaza Clientii de la primul contact referitor la incheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglarii concurentei intre banci. In consecinta, modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizata din perspectiva clauzelor abuzive, in acest sens convergand atat dispozitiile din legislatia nationala, cat mai ales prevederile comunitare. CLAUZELE REFERITOARE LA ALTE COMISIOANE AU FOST ELIMINATE PRIN ACTELE ADITIONALE INCHEIATE IN BAZA OUG 50/2010 In contextul modificarilor impuse de noul cadru legislativ creat de catre OUG nr.50/2010, Banca: (i) pe de o parte, a adaptat structura de comisioane (in speta comisionul de risc) astfel incat sa se incadreze in enumerarea limitativ prevazuta de art. 36 din cuprinsul OUG nr.50/2010 privind creditele pentru consumatori, mentinand totodata valoarea aferenta astfel cum a fost agreeata initial de catre parti, intrucat nu exista nicio prevedere expresa in acest act normativ prin care sa se impuna eliminarea comisioanelor in functie de denumirea acestora iar (ii) pe de alta parte, a clarificat, prin actele aditionale puse la dispozitia clientilor, ratiunea perceperii acestui cost. Reclamantii sustin ca acele comisioane care sunt prevazute in lista au fost eliminate de drept de prevederile OUG 50/2010. Subliniem onoratei instante ca efectul eliminarii acestor clauze era strict legat de incheierea unui Act Aditional in baza formei intiale a art. 95 din OUG 50/2010. In implementarea acestor dispozitii Subscrisa am eliminat, prin Acte Aditionale, orice alte comisioane in afara de comisionul de risc (redenumit comision de administrare). Legea 288/2010, prin dispozitiile tranzitorii cuprinse in art. II, a stabilit valabilitatea Actelor Aditionale care au fost incheiate in urma exprimarii libere a consimtamantului consumatorilor. In ceea ce priveste Actele Aditionale nesemnate de catre consumatori, Legea 288/2010 a acordat posibilitatea ambelor parti de a-l denunta unilateral, Conventia de Credit ramanand la forma sa initiala. Din aceste considerente, instanta va respinge cererea Reclamantilor referitoare la aceste comisioane, fie ca lipsita de obiect, pentru acele situatii in care s-a incheiat un Act Aditional, fie ca neintemeiata, avand in vedere ca noua forma a OUG 50/2010 nu se aplica contractelor in curs de derulare. 5. FORMULA DE CALCUL A ANUITATII NU ESTE ABUZIVA Referitor la modalitatea de rambursare a creditului, in anuitati, aratam ca valoarea anuitatii (care se regaseste atat pe scadentarele primite la semnarea Conventiilor, cat si a actelor aditionale) este prevazuta in conditiile speciale ale conventiilor de credit si explicata pe larg in conditiile generale, in cadrul carora este mentionata si formula dupa care aceasta se calculeaza. Anuitatea, conform Sectiunii 1) Definitii din Conditiile Generale, reprezinta suma datorata lunar de imprumutat, a carei valoare este constanta pana la rambursarea integrala a creditului (compusa din partea rambursata efectiv din Suma principala si Dobanda curenta) si se calculeaza dupa formula: (Suma principala x Rata dobanzii curente/12) / [1-1/(1+ Rata dobanzii curente/12) numar de M; Din cele mentionate mai sus se observa ca Suma Principala depinde direct de rata dobanzii, sumele defalcate, respectiv principal, dobanda si comision regasindu-se pe scadentarele ce v-au fost inmanate. De asemenea, dumneavoastra ati fost de acord cu acest mod de calcul, la data semnarii conventiilor de credit. 6. Clauzele prevazute de art. 10.1 si 10.2 cu privire la costurile suplimentare, sunt reglementate in cadrul conditiilor generale ale conventiei de credit in contractul de credit incheiat de Subscrisa cu reclamantii, Conditiile generale sunt parte a aceluiasi instrumentum ca si Conditiile speciale, fiind remise clientului la momentul contractarii, si totodata, aduse la cunostinta publicului in faza precontractuala, astfel cum am mai aratat, prin clauza a carei anulare se cere nu a luat nastere niciun drept si nicio obligatie corelativa, dispozitia privitoare la obligarea la plata unor costuri suplimentare, fiind doar prefigurarea unei vocatii pe care Subscrisa o are fata de recuperarea unor costuri suplimentare care ar fi impuse Bancii pentru ca ulterior sa fie recuperate de la titularul conventiei de credit pentru care s-au efectuat cheltuielile suplimentare, Comisionul, ca parte componenta a pretului creditului astfel cum am expus mai sus poate fi de mai multe tipuri si perceput pentru mai multe operatiuni specifice activitatii de banca pentru efectuarea carora imprumutatul este obligat sa plateasca un pret. Este de notorietate in doctrina faptul ca debitorul bancii, suportand costul creditului este dator in realitate sa suporte cele doua componente ale acestuia, respectiv: * Dobanda, si * Comisioanele Ca si alte comisioane, si in cazul in care Banca este supusa pe parcursul derularii creditului la plata unor comisioane suplimentare fata de cele avute in vedere la data incheierii contractului de credit, aceste comisioane se vor evidentia in modificari ale pretului initial al Bancii. Comisionul privind costurile suplimentare, este, in masura in care apar costuri suplimentare, parte a costului creditului, fiind datorat pentru operatiile bancii desfasurate in legatura cu avansarea sau solicitarea de avansare a unor cheltuieli in legatura cu, sl pentru respectivul credit, si care se poate prezenta sub mai multe forme la randul sau, in functie de justificarea pe care se bazeaza. Astfel prin clauza cuprinsa in cadrul art. 10 din Conditiile generale ale Conventiei de credit, s-a nascut doar vocatia Bancii de a putea sa isi recupereze eventualele cheltuieli suplimentare, insa acest fapt nu echivaleaza cu obligarea imprumutatului la plata unor comisioane suplimentare in mod neconditionat. 7. ANULAREA CLAUZELOR INDICATE DE RECLAMANTI AR CONDUCE LA NERESPECTAREA DREPTULUI SUBSCRISEI LA PROPRIETATE PRIVATA Sl LA LIBERTATE ECONOMICA. In situatia in care s-ar da curs solicitarilor imprumutatilor, si s-ar interpreta dispozitiile din Legea 193/2000, ca ducand la inlaturarea clauzelor referitoare la comisionul de risc si rata dobanzii, efectele pe care le-ar produce aceasta interpretare, ar nesocoti dreptul la proprietate privata al Subscrisei, dar si dreptul la exercitarea activitatii economice. Implicatiile economice ale anularii clauzelor identificate ar conduce la spolierea sperantei legitime de castig a Bancii, constand in comisioanele legale la momentul acceptarii lor de catre clienti. Mai mult, anularea retroactiva a acestora ar conduce la pierderi semnificative ale Banci, care, din perspectiva dreptului european al CEDO reprezinta exproprieri de fapt. Aceste castiguri nu au fost niciodata ipotetice, ci clar determinate, sau cel putin determinabile, la momentul agrearii lor, partile manifestandu-si vointele juridice in deplina libertate si cunoastere a legii. De aceea lipsirea bancilor de contraprestatiile legal stablite in contractele aflate in derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietatii in intelesul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, care nu ezita sa condamne statul roman pe acest tip de contencios. Aceste drepturi de creanta sunt asimilate, din perspectiva jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu notiunea de bun. Or suprimarea acestor drepturi de creanta reprezinta o privare de un castig cert, o veritabila atingere adusa drepturilor noastre, nascute pe baza contractuala, in mod legal, pentru care institutiile bancare sunt in drept sa obtina satisfactie la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Pe langa prevederile din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, anularea acestor clauze ar determina si o nesocotire a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care prevede la art. 16, ca: "Libertatea de a desfasura o activitate comerciala este recunoscuta in conformitate cu dreptul Uniunii si cu legislatiile si practicile nationale" Legislatia nationala cuprinde dreptul la libertatea exercitarii activitatii comerciale, in chiar art. 45 din Constitutie, acesta prevazand "accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii". Chiar daca Legea 193/2000, poate fi considerata o lege in baza careia se exercita libertatea economica, aceasta nu trebuie sa fie de natura sa restranga exercitarea acesteia. Prin Decizia nr. 230/2007, Curtea Constitutionala a stabilit ca "in scopul crearii cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, statul trebuie sa sustina o politica concurentiala corecta, aceasta jucand un rol esential in facilitarea liberei circulatii a marfurilor, in stimularea initiativei participantilor la activitatea de comert, realizand si functia de garantie a unei economii de piata." 8. VA SOLICITAM SA CONSTATATI CA ANULAREA CLAUZELOR INDICATE NU POATE PRODUCE EFECTE RETROACTIVE, FATA DE CARACTERUL SUCCESIV AL PRESTATIILOR Prin cererea de chemare in judecata, partea adversa a solicitat anularea clauzei referitoare la comisionul de risc, solicitand instantei si restituirea sumelor platite in contul acesteia, fara a le preciza insa in mod concret. Rugam onorata instanta sa observe ca admiterea acestei actiuni nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate. Contractele de credit reprezinta contracte cu executare succesiva4, deoarece obligatia imprumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligatia imprumutatorului de a lasa la dispozitia celui dintai suma de bani, se intinde pe toata durata contractuala. Conform teoriei generale a obligatiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explica, prin imposibilitatea uneia dintre parti de a returna folosinta asigurata de cealalta parte. Aceasta exceptie de la principiul restitutio in integrum este pe deplin aplicabila si in cazul contractelor de credit incheiate de Banca. Astfel cum un chirias nu poate restitui folosinta de care s-a bucurat a unui bun, tot astfel, nici debitorul nu poate restitui echivalentul folosintei sumelor de bani puse la dispozitie in schimbul clauzei referitoare la comisionul de risc. In situatia in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situatie inechitabila, caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a Clientilor. Patrimoniul acestora s-ar imbogati cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Bancii nu s-ar reintregi cu echivalentul folosintei sumelor acordate prin contractul de credit. De altfel, efectul sanctiunilor prevazute de Legea 193/ 2000, in art. 13, este "modificarea clauzelor contractuale, sau desfiintarea acelui contract, cu daune-interese". Deoarece partea nu a solicitat desfiintarea contractului (probabil din cauza efectului imediat al necesitatii rambursarii in totalitate a creditului, in caz de reziliere), in ipoteza in care clauzele s-ar considera nelegale, singurul efect pe care instanta il poate da eventualei sanctiuni pe care ar gasi-o aplicabila este modificarea pentru viitor a acestora. In consecinta, consideram ca instanta investita cu solutionarea prezentei cereri de chemare in judecata este competenta doar sa stabileasca limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele parti au libertatea sa il accepte sau nu, cu consecinta posibilitatii Bancii de a solicita ulterior rezilierea contractului/contractelor, si implicit restituirea sumei acordate ca si credit. 9. Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 888 din 30/12/2010 9.1. In legatura cu argumentele Reclamantilor intemeiate pe OUG 50/2010 tinem sa precizam faptul ca aceasta a fost modificata prin Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 888 din 30/12/2010, lege care a intrat in vigoare la data de 02.01.2011. In conformitate cu art. 95 din OUG 50/2010 astfel cum a fost aceasta modificata prin Legea nr. 288/2010: "Prevederile prezentei ordonante de urgenta nu se aplica contractelor in curs de derulare la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, cu exceptia dispozitiilor art. 37, ale art. 66-69 si, in ceea ce priveste contractele de credit pe durata nedeterminata existente la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) si (2), precum si ale art. 66-71." Prin urmare, legiuitorul a revenit asupra prevederilor anterioare ale OUG 50/2010 si in special ale art. 95 considerand, asa cum era de altfel si firesc si cum ar fi trebuit sa se intample de la bun inceput, ca acestea nu se aplica contractelor de credit in curs de derulare, cu exceptiile expres mentionate. De altfel, aceste exceptii servesc tocmai scopului declarat initial al OUG 50/2010, respectiv: (i) incurajarea mobilitatii consumatorilor in sensul de a li se permite acestora mutarea creditelor de la un creditor la altul in conditii contractuale mai avantajoase, (ii) posibilitatea consumatorilor de a rambursa anticipat sumele contractate fara a plati penalitati excesive si (iii) crearea cadrului necesar pentru relansarea acordarii de credite in conditii de transparenta si libera concurenta. Astfel, legiuitorul a considerat, pe buna dreptate, ca este imperios necesara modificarea OUG 50/2010 in sensul neaplicarii acesteia contractelor aflate in curs de derulare. 9.2. In ceea ce priveste redenumirea comisionului de risc in comision de administrare, mentionam ca, sub imperiul OUG 50/2010 in varianta anterioara (initiala), respectand costul initial stabilit, Banca a transmis reclamantilor notificare si act aditional prin care s-au implementat prevederile OUG 50/2010, conform art. 95 coroborat cu art. 40 alin (3) teza I, astfel ca unul dintre costuri, respectiv comisionul de risc a devenit comisionul de administrare, in vederea asigurarii conformitatii contractelor de credit in derulare (oricat de neconstitutionala ar fi fost aceasta cerinta) cu prevederile OUG 50/2010 in varianta anterioara (initiala). In plus, Banca a propus imprumutatilor chiar modificarea prevederilor art.3 lit.d) din Conventie, prin Actul aditional de implementare a prevederilor OUG 50/2010, act aditional pe care acestia au refuzat sa-l semneze. In conformitate cu Legea nr. 288/2010, Art. II. - "(1) Actele aditionale incheiate si semnate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi in vederea asigurarii conformitatii contractelor cu prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010 isi produc efectele in conformitate cu termenii contractuali agreati intre parti. (2) Actele aditionale nesemnate de catre consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, isi vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu exceptia cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealalta parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi." In consecinta, daca reclamantii nu sunt de acord cu implementarea OUG 50/2010, nu au deschisa calea unei actiuni in instanta, ci trebuie sa urmeze procedura prevazuta de Legea nr. 288/2010. Pentru toate motivele prezentate mai sus, va rugam sa respingeti cererea de chemare in judecata.>>.
In drept, au fost invocate prevederile Lg. nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2010, principiul aplicabilitatii directe a Directivei nr. 93/13/CEE, prevederile Legii 193/ 2000, art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O., Decretul 167/1958, Decretul 31/1954, solicitandu-se si judecata cauzei in lipsa.
La termenul de judecata din data de 30.08.2011 s-au admis cererile de probatorii formulate de catre parti, sens in care s-au administrat probele cu inscrisuri si interogatoriu, iar prin sentinta nr. 649/F/11.04.2012 s-a admis exceptia necompetentei materia
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.
Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011