InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Ploiesti

Pretentii avariere auto si chemare garantie

(Sentinta civila nr. 4538 din data de 26.04.2011 pronuntata de Judecatoria Ploiesti)

Domeniu Prejudicii, daune | Dosare Judecatoria Ploiesti | Jurisprudenta Judecatoria Ploiesti

      AUTOR : CAPATANA RUXANDRA
      DOMENIU ASOCIAT: pretentii avariere auto si chemare in garantie a celui responsabil de producerea accidentului.
      
Prin SENTINTA CIVILA NR.45382011 pronuntata de Judecatoria Ploiesti, instanta a admis actiunea formulata de reclamant STOICA CRISTIAN in contradictoriu cu parata SC MANICHE SERVICE SRL precum  si  cererea de chemare  in  garantie a paratei impotriva , chematului in garantie IONITA GEORGIAN
   Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta a retinut ca reclamantul Stoica Cristian a chemat in judecata pe parata SC Maniche Service SRL, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea paratului la plata sumei de 9492,57 lei, cu titlul de despagubiri, reprezentand valoare reparatii autoturism, a sumei de 5000 lei pentru lipsa de folosinta a autoturismului avariat si a cheltuielilor de judecata.
    In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca la data de 08.06.2008 a dus autoturismul marca Opel Astra Caravan, cu numar de inmatriculare 98-DBA-38 la spalatoria auto detinuta de parata. Un angajat al firmei a urcat la volanul autoturismului, a iesit din incinta spalatoriei cu acesta, lovindu-l de baraca paznicului si de un alt autovehicul, avariind masina in partea din frontala. Avaria a fost constatata de Politia Rutiera Prahova, care a eliberat reclamantului autorizatia de reparatii seria CR, nr. 0031396, in baza careia SC Carone Autoserv SRL a efectuat reparatiile necesare pentru repunerea in circulatie a autoturismului. Reparatiile au costat 9492,58 lei, suma platita integral de reclamant.
    Reclamantul a mai sustinut ca s-a adresat Oficiului pentru Protectia Consumatorilor, institutie care a sanctionat parata contraventional, masura fiind irevocabila prin Decizia nr. 745/2009 a Tribunalului Prahova SCCA. Prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria XXX, nr. 0197707, parata a fost obligata sa remedieze defectiunile autoturismului avariat pana la data de 15.09.2008, obligatie pe care parata nu si-a indeplinit-o.
    De asemenea, reclamantul a aratat ca de la data producerii accidentului, respectiv iunie 2008, pana la data finalizarii reparatiilor, respectiv iunie 2009, a fost lipsit de folosinta autoturismului care ii era necesar pentru deplasarea zilnica la locul de munca, aflat la 20 km de localitatea de domiciliu si pentru deplasarile impreuna cu familia ori in interesul acesteia.
    Actiunea a fost intemeiata in drept pe prevederile art. 1000 alin 3 Cod civil.    
    In dovedirea actiunii, reclamantul a depus la dosar copii ale urmatoarelor inscrisuri: autorizatie de reparatii, proces-verbal de constatare a contraventiei, bonuri fiscale si facturi fiscale, fise calcul reparatii, Decizia nr. 745/07.05.2009 pronuntata de Tribunalul Prahova in dosarul nr. 11510/281/2008.
    Actiunea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 1165 lei si timbre judiciare de 5 lei.
    Legal citata, parata a depus, la data de 17.12. 2009, intampinare prin care a solicitat instantei respingerea actiunii ca fiind indreptata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
    In motivare, parata a sustinut ca autoturismul a fost avariat de catre Ionita Giorgian, persoana care nu mai avea, la data producerii incidentului, respectiv 08.06.2008, calitatea de angajat al SC Maniche SRL. Parata a aratat ca Ionita Girogian a fost salariatul societatii pana la data de 02.06.2008, cand a fost emisa decizia nr. 8 de incetare a contractului sau de munca (incepand cu data de 01.06.2008), inregistrata la ITM Prahova sub nr. 2/10860/04.06.2008. Pentru aceste motive, parata a sustinut ca intre autorul faptei ilicite si societate nu mai exista raportul de prepusenie, parata neputand fi facuta raspunzatoare de faptele unei persoane care nu mai era angajat al acesteia.
    In dovedirea sustinerilor sale, parata a depus copie a contractului individual de munca incheiat cu Ionita Giorgian, decizia nr. 8 privind incetarea raporturilor de munca intre SC Maniche SRL si Ionita Giorgian, copie BI Ionita Giorgian.
    La termenul de judecata din data de 11.03.2009, reclamantul a depus la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri: copie a referatului intocmit la data de 18.06.2008 de organul de cercetare penala in dosarul 5272/P/2008 privind pe invinuitul Ionita Giorgian prin care s-a formulat catre procuror propunerea de punere in miscare a actiunii penale, intocmirea rechizitoriului si trimiterea in judecata a invinuitului Ionita Giorgian pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 208 alin 1, 4 Cod penal, raportat la 209 alin 1, lit. I Cod pen., art 86 alin 1 si art 89 alin 1 din OUG 195/2002(R), copie proces-verbal nr. 1211 din 12.06.2008 intocmit de IPJ Prahova.
    La termenul de judecata din data de 11.03.2010, instanta a pus in discutia partilor exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de parata SC Maniche SRL prin intampinare. Instanta a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei.
    La termenul de judecata din data de 16.09.2010 parata a formulat cererea de chemare in garantie a lui Ionita Giorgian, instanta dispunand citarea acestuia, cu mentiunea de a depune intampinare si comunicarea unei copii a cererii de chemare in garantie.
    Instanta a incuviintat pentru reclamanta proba cu inscrisuri, proba, proba testimoniala cu un martor si interogatoriul chematului in garantie, iar pentru parata proba cu inscrisuri, proba testimoniala cu doi martori si interogatoriul reclamantului si al chematului in garantie.         
   Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
    La data de 08.06.2008, autoturismul Opel Astra Caravan, cu numar de inmatriculare 98-DBA-38, proprietatea reclamantului Stoica Cristian, a fost avariat in urma unui incident rutier produs in timp ce masina se afla in grija personalului spalatoriei auto detinute de parata SC Maniche SRL.
    Autoturismul a fost avariat in timp ce era condus de Ionita Giorgian, persoana care se afla in incinta spalatoriei in ziua respectiva si care a preluat masina din sediul paratei, fara ca angajatii societatii sa se opuna.
    Accidentul rutier a fost constatat de angajati ai Inspectoratului de Politie al Judetului Prahova prin procesul-verbal nr. 1221/12-06.2008 (filele 35, 36).
    De asemenea, parata a fost sanctionata contraventional de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor prin procesul-verbal de constatare a contraventiei Seria XXX, nr. 0197707 (fila 15), dupa ce s-a constatat ca autoturismul a fost avariat in timpul efectuarii serviciului de spalare auto. Prin procesul-verbal mentionat, operatorul economic a fost obligat sa remedieze defectiunile si deficientele autoturismului avariat.
    In baza autorizatiei de reparatii seria CR, nr. 0031398 (fila 7), autovehiculul a fost reparat de catre SC CARONE AUTOSERV SRL. Costul tuturor reparatiilor s-a ridicat la suma de 9492,57 lei, conform fiselor de calcul reparatie nr. PG 98DBA 38 emise de SC Carone Autoserv SRL la data de 09.06.2008 (filele 10, 11, 12, 13, 14).
    Costurile reparatiilor au fost suportate integral de reclamantul Stoica Cristian,  conform facturii fiscale seria PHNF, nr. 0001014460 emisa de Sc Carone Autoserv SRL  la data de 26.06.2009 (fila 9) si a bonului fiscal 0015 (fila 8).    
    Cu privire la actiunea formulata de reclamant impotriva paratei SC Maniche SRL instanta retine urmatoarele:
      Potrivit art. 998-999 C.civ., "orice greseala a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar si pe acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".
     Din prevederile legale sus mentionate rezulta ca, pentru angajarea raspunderii civile delictuale a paratei, se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu precum si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
     1. Fapta ilicita ca element al raspunderii civile delictuale consta in orice fapta prin care incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand altei persoane.
     Instanta retine ca, odata cu prestarea serviciilor de spalare auto, parata era obligata sa se asigure, prin toate mijloacele legale, ca bunul care i-a fost incredintat nu va suferi avarii cat timp acesta se afla in paza sa materiala.
     Din probele administrate in cauza rezulta ca parata a manifestat neglijenta si imprudenta in indeplinirea acestei obligatii, prin faptul ca a tolerat in incinta spalatoriei auto prezenta unei personae care nu mai avea calitatea de angajat si prin faptul ca acestei persoane, Ionita Giorgian, i s-a permis, sau nu i s-a interzis efectiv, accesul neingradit la autoturismul lasat in grija paratei.
     Faptul ca Ionita Giorgian nu avea nicio calitate care sa justifice prezenta sa in incinta spalatoriei a fost sustinut si dovedit chiar de parata, care a depus la dosarul cauzei copie a deciziei nr. 8/02.06.2008 prin care a fost desfacut contractul de munca incheiat intre SC Maniche SRL si Ionita Giorgian, incepand cu data de 01.06.2008. Instanta retine ca data desfacerii contractului de munca este anterioara (cu o saptamana) datei la care Ionita Giorgian a urcat la volanul autoturismului proprietatea reclamantului, in incinta spalatoriei si a produs accidentul rutier.
     Audiat in cauza, martorul Moise Georgian, angajat al paratei la data producerii accidentului, a declarat ca patronul firmei este cel care a preluat personal cheile autoturismului avariat, la momentul aducerii acestuia in sediul spalatoriei. De asemenea, din declaratia martorului reiese ca prezenta lui Ionita Giorgian in acea zi, la sediul spalatoriei, a fost cunoscuta de proprietarul spalatoriei auto. Potrivit martorului, patronul le-a comunicat angajatilor sa nu-i permita lui Ionita Giorgian sa participe la spalarea masinilor, dar nu le-a spus acestora sa il dea afara din sediul spalatoriei, acesta  ramanand dupa plecarea  patronului in spalatorie si avand acces direct  la toate  spatiile inclusiv  la  cheile autoturismelor.
     Instanta retine ca fiind corespunzatoare adevarului si declaratiile date de martorul Moise Georgian in fata politiei, asa cum au fost consemnate in referatul intocmit de organul de cercetare penala (filele 32, 33, 34). Din aceste declaratii reiese ca Ionita Giorgian a participat personal inclusiv la operatiunile de spalare a autoturismului aflat la spalatoria auto.Instanta mai retine  din  acest  referat  ca  Ionita  Georgian ar  fi  declarat  in  fata  organelor de cercetare  ca  a primit de la  administratorul spalatoriei auto, Ene Mihai Dragos cheile autoturismului, si dupa  ce  l-a spalat s-a urcat la  volan si a plecat  cu  acesta, declaratie ce  se  coroboreaza  cu  cele  ale celorlalti martori.
     Cu ocazia administrarii probei cu interogatoriul reclamantului, acesta a declarat ca intelege sa isi recupereze suma de bani platita pentru repararea autoturismului de la parata, deoarece cumantul sau, Radu Corneliu, a adus masina la firma, nu a incredintat-o unei persoane fizice.
     Audiat in cauza, martorul Radu Corneliu a declarat ca in ziua producerii incidentului rutier a dus masina cumnatului sau la spalatoria paratei si a predat autoturismul si cheile acestuia administratorului firmei parate Ene Dragos.
     Pentru aceste motive, instanta constata ca fapta ilicita a paratei exista si consta in neglijenta manifestata de parata in asigurarea pazei materiale a bunului - autoturism Opel Astra Caravan, cu numar de inmatriculare 98-DBA-38 care i-a fost incredintat pentru efectuarea serviciilor de spalare si curatare.
     2. Existenta unui prejudiciu ca element esential al raspunderii civile delictuale, consta in efectul negativ suferit de o anumita persoana, ca urmare a faptei ilicite savarsite de o alta persoana.
     Pentru ca prejudiciul sa fie susceptibil de reparare este necesar ca acesta sa fie cert si sa nu fie reparat inca. Caracterul cert al prejudiciului presupune ca acesta sa fie sigur atat in privinta existentei cat si in privinta posibilitatii de evaluare.
     In acord cu prevederile art.1169 C. Civ. "cel ce face o propunere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca", ceea ce presupune ca in cauza reclamantul trebuie sa faca dovada existentei si intinderii prejudiciului material si produs.
     Instanta retine ca valoarea reparatiilor autoturismului Opel Astra Caravan, cu numar de inmatriculare 98-DBA-38, a fost achitata de reclamant si se ridica la suma de 9492,57 lei, aspect dovedit prin fisele de calcul reparatii (filele 10-14), prin factura fiscala seria PHNF, nr. 0001014460 emisa de Sc Carone Autoserv SRL  la data de 26.06.2009 (fila 9) si prin bonul fiscal 0015 (fila 8).
     3. Instanta constata ca si cea de-a treia cerinta a angajarii raspunderii civile delictuale, aceea a raportului de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita, este indeplinita, intrucat, asa cum rezulta din probele administrate, prejudiciul cauzat a fost provocat de fapta ilicita a paratei, avariile produse autoturismului fiind urmarea neglijentei manifestate de parata in asigurarea pazei materiale a bunului, prin faptul de a fi permis accesul la autoturism al unei persoane care nu avea nicio calitate in cadrul spalatoriei auto.
     4. Cu privire la vinovatia paratei, aceasta rezulta din intregul materialul probator administrat in cauza, parata avand obligatia de a asigura paza materiala a bunului incredintat pe tot parcursul efecutarii serviciilor de curatare si de a preda autoturismul in buna stare.
     Cu privire la chemarea in garantie a lui Ionita Giorgian de catre parata SC Maniche SRL, instanta retine urmatoarele:
     Chemarea in garantie, ca mijloc procesual de atragere a unui tert la judecata, este institutia prin care partea care ar cadea in pretentii are posibilitatea de a solicita de la o alta persoana despagubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut sau pentru obligatia ce a fost stabilita in sarcina sa prin hotararea judecatoreasca. 
     Cererea de chemare in garantie a lui Ionita Giorgian, formulata de parata SC Maniche SRL, se intemeiaza pe faptul ca persoana chemata in garantie a produs nemijlocit accidentul rutier in urma caruia autoturismul reclamantului a fost avariat.
     Reclamantul a chemat insa in judecata parata SC Maniche SRL, detinatoarea spalatoriei unde fusese lasat autoturismul in ziua producerii accidentului, solcitand obligarea acesteia la plata cheltuielilor efectuate cu repararea autovehiculului.
     Or, pentru a putea sa sa-si valorifice pretentiile proprii, in eventualitatea pierderii procesului, parata a solicitat introducerea in cauza a autorului direct al accidentului rutier producator al prejudiciului.    
     Din ansamblul probelor administrate in cauza reiese cu certitudine faptul ca la data de 08.06.2008 Ionita Giorgian, fara a detine permis de conducere, a urcat la volanul autoturismului Opel Astra Caravan, cu numar de inmatriculare 98-DBA-38, aflat in incinta spalatoriei auto detinute de parata. Chematul in garantie a condus masina pe drumurile publice si pierzand controlul volanului a lovit masina de baraca paznicului si de un alt autovehicul, producand avarii in partea frontala a autoturismului proprietatea reclamantului.
     Instanta retine ca Ionita Giorgian, audiat in calitate de invinuit de organele de cercetare penala in dosarul 5272/P/2008, a recunoscut ca el este autorul accidentului rutier produs la data de 08.06.2008. Declaratiile de recunoastere ale chematului in garantie se coroboreaza cu declaratiile martorului ocular Moise Georgian care a sustinut atat in fata organelor de cercetare penala, cat si in fata instantei ca autorul accidentului rutier este Ionita Giorgian.
     Instanta constata ca sunt intrunite toate conditiile pentru angajarea raspunderii civile delictuale a chematului in garantie: existenta faptei ilicite, existenta unui prejudiciu, existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu precum si existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul constand in neglijenta cu care a condus autoturismul Opel Astra Caravan, cu numar de inmatriculare 98-DBA-38.
De asemenea, sunt intrunite si conditiile pentru formularea cererii de chemare in garantie a lui Ionita Giorgian: exista un proces civil aflat in faza judecatii in prima instanta, exista o legatura de dependenta si subordonare intre cererea principala si cererea de chemare in garantie, astfel incat solutia ce se va pronunta cu privire la cererea principala sa poata influenta solutia ce se va pronunta asupra cererii de chemare in garantie. 
     Pentru toate aceste considerente, instanta constata indeplinite cerintele raspunderii civile delictuale ale paratei, motiv pentru care va admite cererea reclamantului, va obliga parata SC Maniche SRL la plata catre reclamant a sumei de 9492,57 lei, reprezentand contravaloarea reparatii autoturism. Instanta va admite, de asemenea, cererea de chemare in garantie a lui Ionita Giorgian, formulata de parata SC Maniche SRL si va obliga pe chematul in garantie la plata catre parata a sumei de 9492,57 lei. 

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Prejudicii, daune

Prejudiciu. Termen de prescriptie. - Sentinta civila nr. 544/LM/2008 din data de 30.12.2008
Conflict de drepturi. Anularea deciziei de imputare si restituirea drepturilor salariale retinute prin aceeasi decizie. - Sentinta civila nr. 80/lm/2008 din data de 17.02.2009
prejudiciu de producerea unui accident de circulatie si a asiguratorului sau. - Decizie nr. 72/R/ din data de 31.01.2005
Raspundere patrimoniala. Lipsa in gestiune. Actiune respinsa, nefiind indeplinite conditiile pentru antrenarea raspunderii patrimoniale al angajatului. Lipsa culpei. Prejudiciu incert - Sentinta civila nr. 699 din data de 21.06.2016
Coproprietar obligat sa-si dea consimtamantul la efectuarea unui bransament de apa. Obligare coproprietar la repararea pagubei produsa ca urmare a inundarii apartamentului vecin. Cerere reconventionala. Coproprietar obligat la plata contravalorii consumul - Decizie nr. 117 din data de 01.04.2015
plata cheltuielilor neachitate de chiriasul evacuat - Sentinta civila nr. 436 din data de 10.10.2014
Obligarea societatii de asigurare la plata daunelor rezultate dintr-un accident rutier - Decizie nr. 49 din data de 30.01.2014
Raspunderea patrimoniala. Lipsa in gestiune - Sentinta civila nr. 549 din data de 02.05.2012
Infractiuni silvice. Incadrarea corecta in functie de valoarea diurnei.Legea penala mai favorabila. - Decizie nr. 14 din data de 21.01.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 576/C din data de 10.04.2009
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 6C din data de 08.01.2010
Pretentii - Decizie nr. 4C din data de 08.01.2010
Pretentii - Decizie nr. 3C din data de 08.01.2010
abuz in serviciu contra intereselor publice - Decizie nr. 12 din data de 11.03.2009
Suspendare act administrativ. Conditiile legale. Cazul bine justificat, definit de art.2 lit. t din Legea nr.554/2004, poate fi determinat de rezolutia de neincepere a urmaririi penale dispusa de procuror in privinta pretinselor conditii frauduloase ... - Decizie nr. 2081/R din data de 14.10.2011
Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora - Sentinta civila nr. 322/S din data de 14.12.2009
Raspundere patrimoniala. Restituirea sumelor nedatorate. - Decizie nr. 448 din data de 22.03.2017
Legea nr. 33/1994. Stabilirea intinderii prejudiciului suferit de persoana expropriata. Intelesul sintagmei „prejudiciu cauzat proprietarului”. - Decizie nr. 91/A din data de 27.05.2010
Raspundere patrimoniala. Conditii. - Decizie nr. 906 din data de 28.09.2009
Raspundere materiala a angajatului. Prejudiciu cauzat prin lipsa in gestiune - Decizie nr. 1202 din data de 01.11.2007