InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Sighisoara

Anulare certificat mostenitor

(Hotarare nr. 692 din data de 07.05.2010 pronuntata de Judecatoria Sighisoara)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Sighisoara | Jurisprudenta Judecatoria Sighisoara

Operator date cu caracter personal 3192
Dosar nr. 981/308/2008

R O M A N I A
JUDECATORIA S.
CIVIL

SENTINTA CIVILA Nr.692
Sedinta publica din 7 mai 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE Cornelia Pop
Grefier Laura Iancu

Pe rol fiind pronuntarea cauzei civile privind pe reclamantul M.C. in contradictoriu cu paratii M.I., T.L., M.R.A.T., C.I.M. si C.A., avand ca obiect actiune in constatare.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura legal indeplinita.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 27 aprilie 2010, iar sustinerile si concluziile partilor au fost consemnate in incheierea din acea data, care face parte integranta din prezenta sentinta, cand Judecatoria avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru 3 mai 2010 si respectiv azi, 7 mai 2010, cand s-a pronuntat urmatoarea sentinta:
     

INSTANTA

Prin actiunea inregistrata la aceasta instanta sub nr.981/308/2008 din 29 aprilie 2008 reclamantul M.C. a solicitat in contradictoriu cu paratii M.I., T.L., M.R.A.T., C.I.M. si C.A. in principal sa se constate nulitatea certificatului de mostenitor nr.120/19.09.2006 incheiat de notarul public Urian Marilena, in dosarul succesoral nr.138/2006 dupa defuncta M.C., in subsidiar anularea certificatului de mostenitor nr.120/10.09.2001 incheiat de notarul public Urian Marilena in dosarul succesoral nr.138/2006, sa se dispuna dezbaterea masei succesorale dupa defuncta M.C. decedata la 6 iulie 2002, sa se constate calitatea de mostenitori dupa defuncta M.C. a paratilor M.I., sot supravietuitor, in cota de 2/8 parti din masa succesorala, T.L. in calitate de fiica, cu cota de 3/8 parti din masa succesorala si a reclamantului M.C., fiu, in cota de 3/8 parti din masa succesorala, sa se constate ca masa succesorala dupa defuncta M.C. se compune din cota de 1 parte din imobilul situat in S., str. V.Lupu, nr.15, intabulat in CF nr.2637 S., top.3237/4/2, loc de casa intravilan cu 76 m.p., top.3238/4/2, loc de casa intravilan cu 184 m.p. edificat cu casa compusa din 2 camere, bucatarie, camara de alimente si subsol cu 2 incaperi, sa se constate nulitatea contractului de vanzare-cumparare nr.3/9.11.2006, redactat si atestat de Mandaianu Marius, intervenit intre M.I. si T.L., in calitate de vanzatori si M.R.A.T., in calitate de cumparator, avand ca obiect constructiile edificate si intabulate in CF nr.2637 S., nr.top.3237/4/2, 3238/4/2, sa se constate nulitatea contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr.135/14.02.2007 de notarul public Urian Marcel Cosmin, intervenit intre M.I., T.L. - proprietari ai terenului si M.A.T. - proprietara constructiilor, in calitate de vanzatori, pe de o parte, si C.I.M. casatorit cu C.A., in calitate de cumparatori, pe de alta parte, avand ca obiect imobilul inscris in CF nr.2637 S., top.3237/4/2, 3238/4/2, radierea dreptului de proprietate asupra imobilului inscris in CF 2637 S., top.3237/4/2, 3238/4/2 de pe numele paratilor C.I.M. si C.A. si intabularea dreptului de proprietate in indiviziune, dupa cum urmeaza: M.I. in cota de 8/16 parti ca bun propriu si 2/16 parti cu titlu de mostenire, M.C. cu cota de 3/16 parti cu titlu de mostenire si T.L. cu cota de 3/16 parti, cu titlu de mostenire, cu obligarea paratilor la cheltuieli de judecata.
In considerentele actiunii, reclamantul a aratat ca imobilul situat in S., str.V.Lupu nr.15, a constituit proprietatea in devalmasie a parintilor sai M.I. si M.C., mama sa M.C. decedand la data de 6.07.2002, iar cota de 1 parte din imobil a constituit masa succesorala culeasa de mostenitorii sai, M.I., sot supravietuitor, si cei doi copii, M.C. si T.L., ca, la intelegere, dupa moartea mamei nu au dezbatut masa succesorala, urmand ca tatal M.I. sa locuiasca in casa cat traieste si dupa moartea lui sa reglementeze situatia imobilului cu sora sa T.L., ca la 22.04.2005 sora sa T.L. si sotul ei T.S. au imprumutat de la C.I.M. 2100 Eu, incheind un inscris la acea data, cu o dobanda de 10% pe luna, urmare imprumutatii nu au mai putut restitui suma imprumutata, motiv pentru care parata T.L. l-a captat pe tatal sau M.I. care era in varsta, sa dezbata masa succesorala dupa M.C. pentru a garanta un imprumut bancar cu casa in vederea restituirii imprumutului catre paratul C.I.M..
Reclamantul mai arata ca dezbaterea mostenirii dupa defuncta M.C. s-a facut ascunzandu-se faptul ca aceasta a mai avut un copil, pe reclamantul M.C., in frauda intereselor sale legitime, fondat pe o cauza ilicita si imorala a intentiei de a dobandi dreptul de proprietate asupra imobilului si a garanta cu el un imprumut bancar pentru restituirea celuilalt imprumut cu dobanda nelegala si impovaratoare pentru imprumutati.
Dupa dezbaterea masei succesorale si intabularea dreptului de proprietate pe numele paratilor M.I. si T.L., aceasta din urma, arata reclamantul, nu a reusit sa contracteze imprumutul neavand venituri, ca in aceeasi perioada aceeasi parata, T.L., a primit in mai multe randuri sume de bani cu titlu de imprumut de la parata Mardan Alice, obligandu-se sa-i restituie tot din creditul, pe care il contracta si pentru ca T.L. nu a reusit sa contracteze creditul, urma ca parata Mardan sa imprumute banii de la o banca pentru T.L., astfel ca s-a transmis pe numele paratei Mardan dreptul de proprietate asupra constructiilor pentru a garanta imprumutul, insa M.I. nu si-a dat consimtamantul, fiind inselat de fiica sa, ca parata Mardan nu a fost si nu s-a considerat nici o clipa cumparator si proprietar al constructiilor pentru care nu a platit nici o suma de bani drept pret, ci a acceptat aceasta postura doar pentru a o ajuta pe T.L..
In cele din urma nici parata Mardan nu a reusit sa contracteze creditul, astfel ca a dorit revenirea la situatia anterioara de CF cu privire la imobil, astfel ca parata Trifan s-a inteles cu C.I.M. ca va merge in Spania la munca impreuna cu sotul sau si vor achita imprumutul lunar, insa pentru ca paratul C. sa aiba certitudinea restituirii imprumutului, a convenit ci acesta sa inscrie dreptul de proprietate asupra imobilului pe numele sau, convingandu-l pe paratul M.I. ca nu este vorba de o vanzare, ca poate locui in casa, fiind doar o formalitate.
Pentru a nu se face cheltuieli suplimentare cu revenirea la situatia anterioara a imobilului, parata Mardan a semnat si ea contractul de vanzare-cumparare in fata notarului, in calitate de proprietar a constructiilor, alaturi de cei doi, M.I. si T.L..
Reclamantul a mai mentionat ca parata Mardan nu a platit nici un pret si nici nu a primit de la C. nici un pret, a primit doar de la C.I.M. suma de 2500 Eu ce reprezenta totalul sumei pe care i-o datora T.L. si nici paratul M.I. nu a primit nici o suma de bani drept pret pentru cota sa de proprietate, iar paratul C.I.M. nu a platit pretul pentru imobil, M.I. continuand sa locuiasca in imobil pana in februarie 2008 cand paratul C. i-a cerut sa paraseasca imobilul, T.L. netrimitand banii din Spania.
Despre situatia imobilului reclamantul sustine ca a aflat doar cand paratul M.I. a fost somat sa paraseasca imobilul.
In drept s-au invocat disp.art.88 din Lg.nr.36/1995, art.953, 954, 960, 966, 967, 968 c.civ.
Au fost anexate urmatoarele inscrisuri: "act de imprumut", certificat de mostenitor nr.120/2006, contractul de vanzare-cumparare nr.3/2006, sub semnatura privata incheiat de av.Mandaianu Marius Cristian, extras CF, contract de vanzare cumparare autentificat sub nr.135/2007 din 14.02.2007 de notarul public Urian Marcel Cormin (f.7-15 din dosar).
Prin intampinare (f.23 din dosar) parata M.R.A.T. a solicitat respingerea actiunii principale a reclamantului M.C. ca nefondata, cu obligarea lui la cheltuieli de judecata.
In considerente parata a aratat ca reclamantul nu a acceptat mostenirea dupa mama sa in termen de 6 luni nici expres si nici tacit, ca reclamantul a emigrat in Canada in urma cu 12 ani si a fost despagubit atunci pentru cota sa de mostenire, ca paratul M.I. a cunoscut in mod real toata situatia, fiind de acord cu propunerile fiicei sale T.L. si a semnat toate actele, fiind in cunostinta de cauza, toate discutiile relativ la situatia imobilului avand loc in prezenta sa, ca pentru evitarea efectuarii unor cheltuieli privind revenirea anterioara a situatiei de CF cu privire la imobil dupa ce a incheiat contractul cu privire la constructii, T.L. l-a gasit pe cumparatorul C. cu care au discutat pretul, ea primind doar datoria ce o avea Trifan la ea.
Paratul M.I. prin intampinare (f.28) s-a declarat de acord cu actiunea reclamantului M.C., aratand ca nu a intentionat niciodata sa il dezmosteneasca pe fiul sau, reclamantul M.C. si ca nu a cunoscut continutul actelor incheiate, chiar daca pe unele le-a semnat, fiind indus in eroare, iar in final s-a gasit in situatia de a-si pierde dreptul de proprietate asupra imobilului, desi nu a primit in schimb nici un pret, ca nici parata Mardan nu a platit in prima faza nici un ban pentru constructii, cauza vanzarii fiind formala si aparenta, scopul nefiind vanzarea imobilului, ci intabularea formala pentru a se putea obtine creditul, ca o garantie, ca nici in contractul cu paratul C. nu si-a dat consimtamantul, intentia fiind garantarea unui imprumut, si nu transmiterea dreptului de proprietate, cauza acestui contract fiind imorala, ca nu a stiut nimic de imprumuturile fiicei sale si nici de pretul imobilului, care oricum este un pret neserios fata de valoarea imobilului pe piata libera.
Paratul a mai aratat ca toate actele trebuie anulate intrucat el a fost manipulat, indus in eroare, consimtamantul i-a fost captat si alterat, viciat, intervertindu-se gajuri de bani in instrainari succesive imobiliare, mascate si, in ceea ce il priveste, neacceptate.
Paratii C. Ioan-Marian si C.A. prin intampinare (f.33 din dosar) au solicitat respingerea actiunii reclamantului M.C. ca nefondata, iar pe calea exceptiei, respingerea actiunii in ce priveste punctele 5 si 6 pentru lipsa calitatii procesuale active a reclamantului, fiind un tert fata de actele incheiate.
In considerentele intampinarii paratii au aratat ca au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului din S., str.V.Lupu nr.15, inscris in CF nr.2637 S., A+1, top.3237/4/2, loc de casa intravilan cu 76 m.p. si top.3237/4/2 loc de casa intravilan cu 184 m.p. edificat cu casa cu 2 camere, bucatarie, 1 camara de alimente si subsolul compus din 2 incaperi, iar pe imobilul de la A+1 s-a mai construit 1 camera, baie si garaj, prin cumparare la 14.02.2007, contractul de vanzare cumparare fiind autentificat sub nr.135/14.02.2007, cu pretul de 20.000 Eu, pret achitat la data incheierii contractului, conform pct.5 din contract, iar vanzatorii garantandu-i pe cumparatori impotriva oricarei evictiuni, ca ei au fost comparatori de buna credinta, paratul M.I. cunoscand continutul contractului de vanzare cumparare.
In ce priveste nulitatea invocata cu privire la certificatul de mostenitor, este o nulitate relativa, reclamantul Calin Maior avand posibilitatea sa solicite despagubiri de la ceilalti mostenitori.  
In ce priveste invocarea de catre reclamantul Calin Maior si paratul M.I. a inscrisului "act de imprumut", paratii au aratat ca suma imprumutata prin acel act a fost restituita, restul interpretarilor fiind doar presupuneri aberante ale reclamantului.
In drept s-au invocat disp.art.115-118 c.pr.civ., art.274 c.pr.civ., art.1898 c.civ., art.969 al.1, art.973, 1295 al.1 si 2 c.civ.
A fost anexata copia contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.135/2007 din 14 februarie 2007.
Prin completarea la intampinare (f.49 - 54 din dosar), paratul M.I. a aratat, cu referire la constatarea nulitatii certificatului de mostenitor, ca acesta s-a incheiat cu fraudarea intereselor legitime ale reclamantului M.C. in vederea incheierii unui contract de vanzare cumparare care sa acopere datoriile paratei T.L. catre paratii M.R.A.T. si C.I.M., ca dreptul de a cere anularea certificatului de mostenitor apartine deopotriva reclamantului M.C. si paratului M.I., ambii fiind vatamati in drepturile lor, ca M.I. a fost indus in eroare, T.L. determinandu-l prin mijloace viclene sa incheie si sa semneze acte juridice, consimtamantul fiindu-i viciat prin dol si ca paratul nu a avut intentia exheredarii fiului sau de la masa succesorala.
Cu privire la anularea contractului de vanzare cumparare nr.3/9.11.2006 redactat de av.Mandaianu Marius arata ca fiind incheiat in baza certificatului de mostenitor care este nul, potrivit principiului "resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis", si vanzarea este nula.
Si sub alte aspecte contractul de vanzare cumparare este nul: consimtamantul lui M.I. este viciat prin dol, al paratei M.R.A.T. nu a fost dat pentru cumpararea constructiilor ci pentru indeplinirea unor proceduri bancare in vederea obtinerii unui credit bancar, pretul nu a fost achitat de parata Mardan pentru constructii, desi s-a specificat in contract pretul de 75.000 lei; cauza contractului este una ilicita, pretul nefiind platit, pretul inscris in contract fiind unul fictiv, nereal si neserios.
Si cu privire la contractul autentic din 14.02.2007 paratul M.I., in completare a aratat ca acesta este nul potrivit aceluiasi prejudiciu "resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis", certificatul de mostenitor si contractul de vanzare cumparare redactat si atestat de av. Mandaianu, fiind lovite de nulitate, consimtamantul partilor - vanzatorilor fiind viciat, pretul este fictiv si neserios, iar cauza ilicita si imorala.
Pe de alta parte, vanzatorii au dispus de mai mult de cat aveau, nimeni neputand da mai mult decat are el insusi (nemo plus juri sad alium transferre potest, quam ipse habet).
In ce priveste buna-credinta, se arata ca subdobanditorul C. Marian este de rea-credinta intrucat se prevaleaza de o situatie careia ii cunoaste sau trebuia sa-i cunoasca viciile.
Printr-o actiune separata inregistrata la 22 mai 2008, reclamantul M.I. a solicitat in contradictoriu cu paratii T.L., M.R.A.T., C.I.M. si C.A. constatarea certificatului de mostenitor nr.120/19.09.2006 incheiat de Notarul Public Urian Marilena in dosarul succesoral 138/2006, iar in subsidiar anularea certificatului de mostenitor mentionat, dezbaterea mostenirii dupa defuncta M.C. decedata la 6 iulie 2002, constatarea calitatii de mostenitor dupa defuncta, a reclamantului M.I., in calitate de sot supravietuitor, cu cota de 2/8 parti din masa succesorala, si T.L., fiica, cu cota de 3/8 parti din masa succesorala, sa se constate ca masa succesorala dupa defuncta M.C. se compune din 1 din imobilul situat in S., str. V.Lupu nr.15, inscris in CF nr.2637 S., top.3237/4/2, 3238/4/2, loc de casa intravilan cu 76 m.p. si respectiv loc de casa intravilan cu 184 m.p. edificat cu casa compusa din 2 camere, bucatarie, camara de alimente si subsol compus din 2 incaperi si baie, sa se constate nulitatea contractului de vanzre cumparare nr.3/9.11.2006 redactat si atestat de av.Mandaianu Marius, sa se constate nulitatea contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.135/14.02.2007 de notarul public Urian Marcel Cosmin, radierea dreptului de proprietate asupra imobilului de pe numele paratilor C.I.M. si C.A. si intabulat pe numele mostenitorilor in cotele aratate, cu obligarea paratilor la cheltuieli de judecata.
In considerente au fost reiterate motivele invocate in intampinarea si completarea intampinarii la actiunea reclamantului M.C., contestand semnaturile pe actele de vanzare cumparare.
In drept s-au invocat disp.art.88 din Lg.nr.36/1995, art.953-954, 900, 966 - 968 c.civ., art.274 c.pr.civ.
Au fost anexate copii ale contractului de vanzare cumparare, certificatului de mostenitor, extras CF.
Prin intampinare (f.44-46 din Dosarul nr.1117/22.05.2008 conexat) paratii C.I.M. si A. au solicitat respingerea actiunii, aratand ca au dobandit prin cumparare imobilul, incheindu-se contract autentic de vanzare-cumparare si au achitat in intregime pretul, fiind cumparatori de buna-credinta.
Parata M.R.A.T. prin intampinare la actiunea reclamantului M.I. (f.59-60 din dosarul 1117/308/2008) a solicitat respingerea actiunii reclamantului ca nefondata, considerentele fiind aceleasi cu cele din intampinarea la actiunea reclamantului M.C..
La termenul din 7 octombrie 2008, cele doua cauze fiind in stransa legatura, au fost conexate in temeiul art.164 c.pr.civ.
In vederea solutionarii cauzei s-a dispus atasarea Dosarului succesoral nr.138/2006 a notarului public Urian Marilena.
Din probele administrate in cauza, instanta retine si constata urmatoarele:
Imobilul situat administrativ in S., str.V.Lupu nr.15 inscris in CF nr.2637, A+1 top.3237/4/2 loc de casa intravilan cu 76 m.p. si 3238/4/2 loc de casa intravilan cu 184 m.p. edificat cu doua camere, 1 bucatarie, 1 camara de alimente si subsolul compus din 2 incaperi, camera, baie si garaj a format proprietatea tabulara a numitilor M.I. si sotia M.C. cu titlu de cumparare si iesire din indiviziune (f.12 din D.1117/308/2008 conexat).
Proprietara tabulara M.C. a decedat la data de 6 iulie 2002.
La data de 19.09.2006 M.I. in calitate de sot supravietuitor si T.L., in calitate de fiica, au depus la biroul Notarului Public Urian Marilena cererea pentru deschiderea procedurii succesorale dupa defuncta, la 19.09.2006 eliberandu-se Certificatul de mostenitor nr.120/2006 (f.8 din dosar) prin care s-a constatat ca masa succesorala dupa defuncta M.C. decedata la 6.07.2002 se compune din 1 din imobilul situat in S., str.V.Lupu nr.15, inscris in CF nr.2637 S., A+1 top.3237/4/2, 3238/4/2 loc de casa intravilan cu 76 m.p., loc de casa intravilan cu 181 m.p. edificat cu casa cu 2 camere, 1 bucatarie, 1 camara si subsol cu 2 incaperi, camera, baie si garaj, mostenitori fiind T.L. fiica, cu cota de 3 parti si M.I., sot cu cota de 1 parti.
In Certificatul de mostenitor s-a mentionat "nu mai sunt alti mostenitori".
In realitate defuncta mai are un fiu, pe reclamantul M.C..
Desi atat paratul M.I., cat si parata T.L. cunosteau ca defuncta M.C. mai avea un fiu, cu ocazia dezbaterii masei succesorale dupa defuncta nu au aratat acest lucru, iar martorii Pop Cornel Grigore si Joita Alexandra Ionela, audiati in prezenta celor doi mostenitori, au fost propusi de acestia.
Astfel reclamantul M.C., fiul defunctei, nu a fost mentionat in nici un fel in certificatul de mostenitor, nici ca renuntator la mostenire nici ca neacceptant in termen al mostenirii, fiind inlaturat in mod nelegal de la mostenire.
Potrivit art.88 din Lg.nr. 36/1995 cei care se considera vatamati in drepturile lor prin emiterea certificatului de mostenitor pot cere instantei anularea acestuia si stabilirea drepturilor lor conform legii.
Fiind omis cu buna-stiinta de la dezbaterea masei succesorale dupa mama sa si fiind vatamat in dreptul sau de mostenitor, instanta va dispune anularea certificatului de mostenitor nr.120/19.09.2006 al Notarului Public Urian Marilena.
Potrivit art.650, 654 si urm.c.civ., art.1,2 din Lg.nr.319/1944 au calitatea de mostenitori dupa defuncta, paratul M.I., in calitate de sot supravietuitor, in cota de 2/8 parti, reclamantul M.C. si parata T.L., in calitate de fii, in cota de cate 3/8 parti fiecare, masa succesorala dupa defuncta compunandu-se din cota de 1 parte din imobil.
Relativ la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului M.C., instanta constata ca aceasta este neintemeiata. Nulitatea poate fi invocata de orice persoana care are un interes legitim. Obiectul contractului de vanzare-cumparare a carei nulitate se solicita este si obiectul masei succesorale dupa defuncta sa mama si dupa care are calitate de mostenitor, astfel ca nu se poate retine lipsa lui de calitate procesuala activa, astfel cum s-a invocat, instanta in temeiul art.137 c.pr.civ. respingand exceptia.
Dupa obtinerea certificatului de mostenitor, paratii T.L. si M.I., pe de o parte, in calitate de vanzatori au instrainat prin contractul de vanzare-cumparare nr.3/9.11.2006 redactat si atestat de av.Mandaianu Marius, paratei M.R.A.T., in calitate de cumparatoare constructiile de pe imobil (f.9 din dosar).
Atat paratul M.I., cat si parata M.R.A.T., au recunoscut ca actul de vanzare cumparare din 9.11.2006 a fost un act "fictiv", "deghizat", lipsit de cauza, intrucat in realitate pretul stipulat era si el fictiv si nu s-a platit, iar bunul nu s-a predat; lipsa cauzei se datoreaza lipsei contraprestatiei. In aceasta situatie cauza este fictiva si atrage nulitatea absoluta a actului juridic civil, respectiv a contractului de vanzare-cumparare.
In principiu existenta cauzei unui act juridic este prezumata, in cauza dedusa judecatii insa, s-a facut dovada lipsei cauzei, partile recunoscand la interogatoriu si implicit in actiunea conexata a reclamantului M.I. si prin intampinare, parata M.R.A.T., inexistenta cauzei contractului, toate partile contractului fiind de altfel si de rea-credinta cunoscand situatia reala. Contractul de vanzare-cumparare a fost incheiat in realitate nu pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra constructiilor, ci pentru contractarea unui credit, respectiv pentru garantarea creditului ce urma a fi contractat.
Asa fiind contractul de vanzare cumparare nr.3/2006 incheiat de av. Mandaianu Marius la 9.11.2006 este lovit de nulitate absoluta, lipsindu-l de efecte juridice.
In ce priveste constatarea nulitatii contractului autentic de vanzare-cumparare incheiat la 14.02.2007 si autentificat sub nr.135/14.02.2007 din perspectiva principiului " resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis" se impun urmatoarele precizari:
Acest principiul priveste efectele nulitatii fata de terti si este o consecinta a celorlalte doua principii ale efectelor nulitatii, retroactivitatea si repunerea in situatia anterioara, cat si a unui alt principiu de drept "nemo dat quod non habet sau, nemo plus juri sad alium transferre potest, quam ipse habet" in sensul ca, daca se dovedeste ca transmitatorul nu putea transmite un drept deoarece s-a desfiintat titlul sau, prin anularea actului, nici subdobanditorul nu putea dobandi mai mult.
Cu toate acestea exista exceptii de la principiul "resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis", cazurile in care desi se anuleaza actul initial, actul subsecvent este mentinut, producandu-se doar "resoluto jure dantis" fara sa mai intervina "resolvitur jus accipients" .
Una din aceste exceptii este si in cazul subdobanditorului de buna credinta si cu titlu oneros a unui imobil pentru asigurarea securitatii si stabilirii circuitului civil si ocrotirea bunei-credinte.
Buna-credinta se prezuma si doar reaua-credinta trebuie dovedita.
Contractul de vanzare cumparare incheiat in forma autentica la 14.02.2007 cu privire la imobil a fost incheiat in fata notarului in baza unui extras CF prezentat de vanzatori care erau proprietari tabulari, parata M.R.A.T. pe constructii si paratii M.I. si T.L. pe teren.
In sistem de carte funciara buna-credinta implica particularitati izvorate din principiile care guverneaza sistemul de publicitate imobiliara al cartilor funciare. Cartea funciara cuprinde situatia juridica integrala si exacta a imobilelor inscrise, iar potrivit principiului publicitatii, cuprinsul ei este exact.
Astfel cumparatorul C.I.M. a incheiat actul de vanzare cumparare dupa ce, dand dovada de prudenta si diligenta obisnuita in asemenea situatie, a luat cunostinta de situatia juridica a imobilului, vanzatorii fiind proprietarii tabulari ai imobilului.
Sustinerile reclamantilor relativ la imprumutul cu dobanda nelegala impunand si preluarea imobilului de catre paratii C. fara plata pretului, au ramas doar supozitii nedovedite.
"In principiu, anularea titlului de proprietate al transmitatorului cu titlu oneros al unui bun nu este de natura sa atraga caducitatea actului in ce priveste pe tertul achizitor, in cazul in care acesta este de buna-credinta, solutia - care se prezuma - justificandu-se pe consideratiuni de achitate si utilitate sociala. Numai in cazul in care tertul achizitor, cu titlu oneros, a cunoscut sau, cu diligente minime, putea sa cunoasca nevalabilitatea titlului de proprietate al instrainatorului, deci a fost de rea-credinta - ceea ce trebuie dovedit - opereaza regula de drept potrivit careia nevalabilitatea titlului de proprietate al vanzatorului atrage si nulitatea titlului subachizitorului" (Dec.nr.468/1983 a Sectiei civile a fostului Tribunal Suprem in Culegerea de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1983, pag.31-35).
Asa fiind, actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr.135/14.02.2007 de notarul public Urian Cosmin Marcel incheiat intre vanzatorii M.R.A.T., cu privire la constructii, M.I. si T.L., cu privire la teren, si cumparatorul C.I.M., se va respinge ca nefondata cu consecinta respingerii si a petitelor accesorii cu privire la radierea dreptului de proprietate a paratului C.I.M. si inscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele mostenitorilor M.I., M.C. si T.L..
In ce priveste actiunea reclamantului M.I. din dosarul nr.1117/308/2009 conexat pentru constatarea nulitatii certificatului de mostenitor, constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare, aceasta va fi respinsa in integralitatea ei, reclamantul neputand invoca propria culpa pentru a obtine protectia unui drept, fiind incident in cauza principiul de drept "nemo auditur propriam turpitudem allegaus".
In cauza s-a dovedit cu prisosinta ca reclamantul M.I., cu ocazia dezbaterii masei succesorale dupa sotia sa, defuncta M.C., a omis in mod constient din categoria mostenitorilor pe fiul sau M.C., iar in ce priveste cele doua contracte de vanzare-cumparare a caror anulare se cere, s-a demonstrat ca au fost semnate de reclamant, desi a negat acest lucru. Din expertiza grafologica rezulta indubitabil ca reclamantul M.I. a semnat cele doua acte.
In plus nu s-a dovedit vicierea consimtamantului sau asa cum a sustinut sau o alta cauza de nulitate absoluta a contractului de vanzare-cumparare incheiat in forma autentica din 14.02.2007.
In alta ordine de idei, reclamantul M.C. are posibilitatea valorificarii drepturilor sale succesorale de la ceilalti mostenitori.
In ce priveste cheltuielile de judecata, conform cu art.274 c.pr.civ., fata de solutiile adoptate pe fond, reclamantii M.I. si Calin vor fi obligati la 2500 lei cheltuieli de judecata, constand in onorariu avocatial catre paratii C.I.M. si A., iar paratele M.R.A.T., T.L. si reclamantul M.I. vor fi obligati la 2600 lei cheltuieli de judecata partiale catre reclamantul M.C. constand in onorariu de avocat partial, respingand restul cheltuielilor de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a reclamantului M.C. invocata de paratii C.I.M. si A..
Admite in parte actiunea reclamantului M.C., cu domiciliul procedural ales in S., str.I.Chendi nr.20, jud.Mures, in contradictoriu cu paratii M.I., domiciliat in S., str.Florilor, nr.31, jud.Mures, T.L., cu ultimul domiciliu cunoscut in S., str.V.Lupu, nr.15, jud.Mures si M.A.T., domiciliata in S., str.S.Micu nr.2, jud.Mures, si in consecinta:
Dispune anularea Certificatului de mostenitor nr.120 din 19.09.2006 emis in Dos. succesoral nr. 138/2006 de Notarul Public Urian Marilena.
Constata calitatea de mostenitori dupa defuncta M.C. dec. la data de 6.07.2002 a reclamantului M.I., sot supravietuitor, a reclamantului M.C. si a paratei T.L., fii.
Constata ca masa succesorala dupa defuncta M.C. se compune din 1 parte din imobilul inscris in CF nr.2367 S., top 3237/4/2, 3238/4/2,de natura loc de casa intravilan cu 76 mp, loc de casa intravilan cu 184 mp edificat cu 2 camere, bucatarie, camara si subsol cu 2 incaperi.
Constata ca la masa succesorala vin in calitate de mostenitori : reclamantul M.I., sot supravietuitor in cota de 2/8, reclamantul M.C. si parata T.L., fii ai defunctei, in cote egale de cate 3/8 parti fiecare.
Constata nulitatea contractului de vanzare cumparare nr.3/9.11.2006, redactat si atestat de av. Mandaian Marius, incheiat intre vanzatorii M.I. si T.L. si cumparatoarea M.A.T., avand ca obiect constructiile edificate si intabulate in CF 2637 S., top. nr.3237/4/2, 3248/4/2, respinge punctele din petitul actiunii privind constatarea nulitatii contractului de vanzare cumparare autentificat sub. nr 135/14.02.2007 de Notarul Public Urian Marcel Cosmin, radierea dreptului de proprietate si intabulare.
Respinge actiunea reclamantului  M.I. in contradictoriu cu paratii T.L., M.A.T., C.I.M. si C.A. pentru nulitate certificat mostenitor, dezbatere succesiune, stabilirea calitatii de mostenitor, constatare nulitate contracte vanzare cumparare, radiere drept de proprietate, intabulare si cheltuieli de judecata.
Obliga pe reclamantii M.I. si M.C. la 2500 lei cheltuieli de judecata catre paratii C.I.M. si A..
Obliga pe reclamantul M.I. si pe paratele T.L. si M.A.T., la 2600 lei cheltuieli de judecata partiale catre reclamantul M.C., respingand ca nefondate restul cheltuielilor de judecata.
Cu drept de apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 7 mai 2010.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011