Constatare nulitate clauze abuzive
(Hotarare nr. 1349 din data de 21.10.2014 pronuntata de Judecatoria Sighisoara)Dosar nr. 860/308/2014
Operator de date cu caracter personal 3192
R O M A N I A
JUDECATORIA SIGHISOARA
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr. 1349/2014
Sedinta publica din 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PRESEDINTE Liliana Misirgic
Grefier Maria Hosu Pe rol pronuntarea in cauza civila privind pe reclamantii B.A.M. si B.L.I. si pe parata SC V.R. SA PRIN REPREZENTANT LEGAL, avand ca obiect anulare act clauze abuzive.
Procedura legal indeplinita, fara citarea partilor.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier , dupa care :
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 16 octombrie 2014 , sustinerile si concluziile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data si cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea pentru azi 21 octombrie 2014, in sedinta publica.
INSTANTA
Asupra cauzei de fata deliberand constata urmatoarele:
Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sighisoara, aleatoriu in sistem informatic, sub nr. 860/308/2014, la data de 24.04.2014, reclamatii Bujor Adela-Margareta si Bujor Lucian- Ioan au formulat cerere de chemare in judecata impotriva debitoarei S.C. V.R. S.A., solicitand ca instanta , in ceea ce priveste Conventia de credit nr. 0140723/30.01.2008 sa constate ca pct. 5 lit. a) din Conditiile speciale si pct. 3.5 din Conditiile generale ale Conventiei de credit nr. 0140723/30.01.2008, constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000 si sa dispuna anularea acestora; sa constate caracterul abuziv al clauzelor prevazute la pct. 5 lit. c) din Conditiile speciale si pct. 3.7 din Conditiile generale din Conventia de credit nr. 0163648/10.09.2008, privind comisionul de rambursare in avans si sa dispuna anularea acestora; sa dispuna repunerea partilor in situatia anterioara si sa oblige parata la restituirea in integralitate a sumelor de bani incasate cu titlu de comision de risc si, respectiv, comision de rambursare anticipata, incepand cu data incheierii contractului si pana la data pronuntarii prezentei hotarari; sa dispuna obligarea paratei la plata dobanzii legale calculate conform art. 3 alin 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru fiecare suma in parte, platita paratei cu titlu de comision de risc, si, respectiv, comision de rambursare in avans, incepand cu data platii si pana la data restituirii efective de catre parata a acestor sume si sa dispuna obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata;
In ceea ce priveste Conventia de credit nr. 0163648/10.09.2008 reclamanta a solicitat sa se constate ca pct. 5 lit. a) din Conditiile speciale si pct. 3.5 din Conditiile generale ale Conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000 si sa dispuna anularea acestora; ca pct. 5.1 lit. a) din Actul aditional Conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 prin care s-a introdus comisionul de administrare aplicat soldului creditului constituie clauza abuziva in sensul art. 4 alin 1 din Legea 193/2000 si sa dispuna anularea acestora; sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara si obligarea paratei la restituirea in integralitate a sumelor de bani incasate cu titlu de comision de risc (redenumit comision de administrare), incepand cu data incheierii contractului si pana la data pronuntarii prezentei hotarari; sa se dispuna obligarea paratei la plata dobanzii legale, calculate conform art. 3 alin 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru fiecare suma in parte, platita paratei cu titlu de comision de risc (redenumit comision de administrare), incepand cu data platii si pana la data restituirii efective de catre parata a acestor sume si sa se dispuna obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Totodata, reclamantii au solicitat sa se constate ca actiunea este scutita de la plata taxei de timbru si sunt incidente prevederile art. 15 alin 1 lit. j) din Legea nr. 146/1997.
In fapt, reclamantii au aratat ca au incheiat la data de 30.01.2008 cu SC V.R. SA- Sucursala Sighisoara, Conventia de credit nr. 0140723, acestia avand calitatea de imprumutati, pentru suma de 15000 EUR pe o perioada de 348 luni, instituindu-se in favoarea bancii, pentru garantarea acestui imprumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului descris la pct. 7 din Conventia de credit. Potrivit pct. 5 lit. a) din aceasta Conventie de credit, reclamantilor li s-a perceput un de comision de risc de 0,165% aplicat soldului creditului, platibil lunar in zile de scadenta.
Reclamantii au mai invederat ca au semnat la data de 10.09.2008 cu aceeasi banca Conventia de credit nr. 0163648 in scopul refinantarii creditului contractat anterior cu parata .
In calitate de imprumutati pentru suma de 29000 EUR, pe o perioada de 348 luni, reclamantii au instituit in favoarea bancii spre garantarea acestui imprumut o ipoteca de rangul I asupra imobilului, astfel cum reiese din pct. 7 din Conventia de credit nr. 0163648.
Potrivit art.5 lit.a din aceasta Conventie de credit, reclamantilor li s-a perceput un titlu de comision de risc de 0,165% aplicat soldului creditului, platibil lunar in zile de scadenta.
Cu suma imprumutata in baza Conventiei de credit nr. 0163648 din 10.09.2008, reclamatii au rambursat imprumutul contractat prin Conventia de credit nr. 0140723 din 30.01.2008, fiindu-le perceput un comision de rambursare anticipata de 2%, calculat la valoarea sumei rambursate in avans, suma achitata integral la data efectuarii rambursarii.
Reclamantii au aratat ca, in anul 2010, au primit din partea bancii o propunere de a semna un act aditional la Conventia de credit initiala, fiind informati ca, prin semnarea acestui act, va fi doar redenumit comisionul de risc in comision de administrare, dar ca au refuzat expres semnarea acestui act aditional, aducand la cunostinta reprezentantilor bancii acest aspect, insa, contrar acestei manifestari de vointa, banca a considerat ca reclamantii au acceptat tacit implementarea actului aditionat nr. 1. Cu privire la acest aspect, reclamantii considera ca banca a implementat unilateral si abuziv acest act aditional, fara a-i notifica in vreun fel cu privire la schimbarea intervenita.
Referitor la caracterul abuziv al clauzelor, respectiv a celor de la pct.5 lit. a) din Conditiile speciale si pct. 3.5 din Conditiile generale ale Conventiei de credit nr. 0140723/30.01.2008, precum si pct. 5 lit. a) din Conditiile speciale si pct. 3.5. din Conditiile generale ale Conventiei de credit nr. 163648/10.09.2008, reclamantii au aratat ca prin pct. 5.1 lit. a) din Conventia de Credit nr. 0140723/30.01.2008, s-a stabilit un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, platibil lunar, pe toata perioada de derulare a Conventiei de Credit ,de 0,165% aplicat la soldul creditului, lunar, pe toata perioada de derulare a Conventiei de Credit. Prin pct. 5.1 lit.a) din Conventia de Credit nr. 0163648/10.09.2008 s-a stabilit un comision de risc de 0,165% aplicat la soldul creditului, lunar, pe toata perioada de derulare a Conventiei de Credit, iar prin pct.3.5 din Conditiile generale ale Conventiei de Credit, se prevede ca "Pentru punerea la dispozitie a creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile Speciale". Din cuprinsul acestor dispozitii nu rezulta in mod inechivoc rolul acestui comision, nefiind suficienta inserarea formulei "pentru punerea la dispozitie a creditului". Avand in vedere limbajul criptic utilizat, se poate afirma ca in atare situatie consumatorului ii este ascunsa atat ratiunea instituirii unei asemenea obligatii, cat si neexistenta contraserviciului prestat, cu atat mai mult cu cat consumatorul se supune unei serii de obligatii (dobanzi penalizatoare, comisioane) in scopul asigurarii profitului proiectat de banca.
Reclamantii au sustinut ca acest comision de risc, este si reprezinta o clauza abuziva, intrucat a fost inserat in contract cu incalcarea prevederilor Legii nr. 193/2000, a dispozitiilor legale de drept comun prevazute de vechiul Cod civil, precum si a reglementarilor prevazute de OUG nr. 50/2010.
Referitor la calificarea unei clauze ca fiind abuziva, reclamatii sustin ca trebuie indeplinite urmatoarele conditii: clauza sa nu se refere la obiectul principal al contractului, aceasta conditie fiind indeplinita intrucat obiectul principal al contractului il reprezinta restituirea sumei imprumutate si a dobanzii aferente; clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul, sa fie creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor iar dezechilibrul sa fie in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte.
Referitor la conditia negocierii directe a clauzei s-a invederat ca , prin intermediul conventiei de credit, care este un contract de adeziune cu caracter pre-formulat, aceasta clauza a fost impusa in mod unilateral de catre banca, astfel ca si aceasta conditie este indeplinita. In acest sens s-a constatat de catre practica judecatoreasca, in repetate randuri, raportat la conduita SC V.R. SA (Tribunalul Comercial Mures, dosar nr. 12348/320/2010, Sentinta nr. 1692/23.11.2011, pag. 4 a hotararii :"Instanta retine ca in cauza contractul de credit a fost transformat tacit intr-unul de adeziune, el constand intr-un formular tipizat, ale carui clauze nu au putut fi negociate de reclamanti, astfel ca intregul contract a fost impus in forma respectiva de catre banca")
In perioada 2007-2010, s-a mai aratat ca parata a incheiat conventii care au luat fiinta prin acelasi tip de contracte pre-formulate, prin acestea fiind instituita aceeasi clauza abuziva cu privire la perceperea comisionului de risc raportat la soldul creditor. Aceasta imprejurare a fost constatata in mod repetat de catre jurisprudenta, (Judecatoria Tg. Mures - dosar nr. 18345/320/2010, Sentinta nr. 4887/01.06.2011, pag.4- nepublicata "Parata sustine in fapt ca aceasta clauza fiind inserata in cadrul conditiilor speciale ale conventiei a fost negociata cu clientii. Instanta retine din sustinerile paratei ca in privinta conditiilor generale din contract partile nu au purtat nici o negociere. Pe cale de consecinta, de vreme ce existenta acestui comision este prevazuta in aceasta parte a contractului care nu suporta interventii, este evidenta lipsa unei negocieri reale in privinta comisionului de risc. Faptul ca in cuprinsul conditiilor speciale se detaliaza procentul si modul de calcul al acestui comision, a carei achitare este de la debutul relatiei impusa, nu acopera lipsa negocierii").
Caracterul pre-formulat al contractului reiese din modalitatea in care a fost redactat, acesta fiind structurat in conditii generale si conditii speciale. Conditiile generale au fost folosite in mod identic in contractele incheiate de catre banca in acea perioada. Nici conditiile speciale nu au fost negociate, singurele aspecte ce variaza de la un contract la altul fiind cele privitoare la datele de identificare a partilor, valoarea imprumutata si respectiv datele de identificare a imobilului obiect al ipotecii.
Reclamantii au sustinut ca nu au avut posibilitatea de a negocia cu institutia bancara referitor la instituirea sau neinstituirea unei asemenea clauze. De altfel, nu au putut negocia nici cu privire la cuantumul respectivului comision, aceasta fiind impus pe cale unilaterala, conform strategiei de vanzare practicate la acel moment fata de banca.
Referitor la cea de-a treia conditie , s-a aratat ca dezechilibrul pe care-l genereaza aceste clauze, este dat de faptul ca , comisionul de risc nu reprezinta un cost actual al creditului;
In acest caz, reclamantii au aratat ca un asemenea cost nu poate fi considerat actual (cert), ci doar eventual. Banca incaseaza lunar comisionul de risc si nu il returneaza consumatorului bun-platnic dupa unul sau mai multi ani de derulare a contractului fara incidente de plata.
Reclamantii au apreciat ca perceperea comisionului de risc nu mai are nici o justificare, avand in vedere ca in sarcina lor au fost stabilite o serie de obligatii in vederea garantarii executarii obligatiei de rambursare.
S-a considerat de catre reclamanti ca a fost incalcat caracterul sinalagmatic al contractului de imprumut.
Datorita faptului ca si-au asumat riscul devalorizarii monedei nationale (in raport cu moneda EUR), in acord cu principiul echilibrului contractual, si parata, conform aceluiasi principiu, era tinuta sa suporte riscul derivat din propriul obiect de activitate.
Referitor la dezechilibrul creat in detrimentul reclamantilor, in calitate de consumatori, precum si a bunei-credinte a bancii, s-a invederat ca disimularea unei parti a dobanzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credinte a bancii care percepe un astfel de comision, intrucat, pe de o parte, reprezinta o modalitate de inducere in eroare a clientilor, prin prezentarea de dobanzi avantajoase in raport cu ofertele altor banci care actionau pe aceeasi piata relevanta cu banca respectiva (dar care, in realitate, datorita adaugarii la DAE a comisionului de risc, nu mai erau chiar atat de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezinta o modalitate de procurare a unui avantaj concurential contrar uzantelor cinstite ale comerciantilor.
Totodata, ambele parti ar fi trebuit sa respecte echilibrul contractual, astfel incat nici una dintre parti sa nu incerce sa obtina o valoare mai mare decat aceea la care s-a obligat cealalta parte. Per a contrario, reaua credinta intervine prin ruperea echilibrului contractual de catre una din parti, in scopul obtinerii unor beneficii sau a protejarii propriilor interese, in detrimentul celorlalte parti contractante.
Reaua credinta reiese si din faptul ca respectivul comision de risc nu este definit si nu sunt precizate cazurile acoperite prin reglementarea acestui comision si nici criteriile in functie de care s-a stabilit procentul comisionului.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor prevazute la pct. 5 lit. c) din Conditiile speciale si pct. 3.7 din Conditiile generale din Conventia de credit nr. 0163648/10.09.2008 privind comisionul de rambursare in avans s-au invederat urmatoarele :
Clauza cuprinsa la pct. 5 lit.c din sectiunea Conditii speciale a conventiei de credit in discutie are urmatorul continut: "Comision de rambursare in avans: 2% calculat la valoarea sumei rambursate in avans pe parcursul primilor 5 ani din durata creditului (_) 1% calculat la valoarea sumei rambursate in avans ulterior primilor 5 ani din durata creditului". Aceasta clauza contractuala pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, atat prin ea insasi, cat si apreciata impreuna cu prevederile art. 3.7 din sectiunea conditii generale a conventiilor de credit in discutie.
Conform art. 4 lit. a din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata cu consumatorul va fi considerata abuziva si in ipoteza in care impreuna cu alte prevederi din contract creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Or, prin procentul stabilit in mod unilateral in favoarea bancii, in cazul unei rambursari s-a creat un dezechilibru semnificativ, avand in vedere valoarea imprumuturilor contractate si faptul ca procentul este diferentiat pe perioade de timp fara vreun temei.
Intrucat perceperea comisionului de rambursare in avans nu are nici un temei juridic si mai ales avand in vedere faptul ca natura comisionului nu s-a schimbat prin simpla sa denumire, reclamantii considera ca toate argumentele relative la comisionul de risc sunt valabile si in cazul comisionului de administrare.
Cu privire la comisionul de administrare si caracterul abuziv al clauzei de la pct. 5.1 lit. a) din Actul aditional Conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 s-a sustinut ca reclamantii au refuzat in mod expres semnarea acestui prim act aditional, iar banca in mod contrar manifestarii lor de vointa a considerat ca au acceptat tacit conditiile impuse si au implementat in mod unilateral si abuziv prevederile acestui act aditional.
Art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 prevede in mod expres si limitativ care sunt comisioanele care pot fi percepute legal, respectiv: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, costuri aferente asigurarilor si penalitati. Potrivit art. 95 din O.U. G. nr. 50/2010, institutiile bancare erau obligate sa asigure conformitatea contractelor incheiate cu dispozitiile ordonantei de urgenta prin incheierea unor acte aditionale intre acestea si clienti.
Clauzele actului aditional nr. 1 nu au fost negociate, iar obligatia de a face dovada contrarie ii incumba paratei. Clauzele acestui act aditional au creat un dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si contrar bunei credinte. Mai mult, clauza privind comisionul de administrare nu se refera la obiectul principal al contractului.
Parata, prin act aditional, a modificat in mod abuziv si unilateral contractul de credit, inlocuind comisionul de risc cu comision de administrare, contrar manifestarii exprese de vointa a reclamantilor.
Manifestarea de vointa poate avea loc expres sau tacit, iar in legatura cu exteriorizarea consimtamantului, se ridica problema valorii juridice a tacerii. In principiu, tacerea nu valoreaza consimtamant exteriorizat decat in trei cazuri: cand legea prevede expres aceasta, daca prin vointa expresa a partilor se atribuie tacerii o anumita semnificatie juridica si atunci cand tacerea are valoare de consimtamant, potrivit obiceiului.
Mai mult, art. 13.1 din Conventia de credit prevede ca "orice modificare a clauzelor conventiei se va efectua exclusiv in baza acordului partilor, urmand a fi consemnata prin act aditional".
Cu privire la nulitatea absoluta a clauzelor abuzive si repunerea partilor in situatia anterioara , reclamantii au sustinut ca , avand in vedere prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori raportate la dispozitiile OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, clauza privind comisionul de risc este lovita de nulitate absoluta. Aceste prevederi normative sunt imperative, trebuind respectate intocmai si neconditionat de persoanele carora i se adreseaza. Nerespectarea acestora atrage nulitatea absoluta a clauzelor incheiate cu nesocotirea lor.
Deoarece aceste clauze contractuale abuzive sunt lovite de nulitate absoluta, se impune repunerea partilor in situatia anterioara, cu consecinta obligarii paratei la restituirea, in integralitate, a sumelor de bani incasate cu titlu de comision de risc.
Cu privire la obligarea paratei la plata dobanzii legale calculate conform art. 3 alin 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru fiecare suma in parte, platita paratei cu titlu de comision de risc, s-a invederat ca, prin platile periodice ale comisionului de risc si ulterior de administrare abuziv impuse ,reclamantii au suferit si o saracire cauzata de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul respectivelor plati a fiecarei sume de bani achitate cu titlu de comision de risc/administrare, saracire care se intinde pana la momentul restituirii efective de catre banca a respectivelor sume de bani, iar banca a beneficiat de o imbogatire fara justa cauza prin faptul ca s-a folosit si va folosi respectivele sume de bani incepand cu momentul fiecarei plati a consumatorilor, cu titlu de comision de risc/administrare si pana in momentul in care banca va restitui in mod efectiv consumatorilor fiecare suma de bani in parte incasata cu titlu de comision de risc/administrare. Valoarea insaracirii, respectiv imbogatirii fara just temei, in speta, pentru intervalul de timp marcat dintre momentul fiecarei plati efectuate de consumatori, cu titlu de comision de risc/administrare si momentul restituirii efective de catre bana a fiecarei sume de bani in parte, este evaluabila in bani in mod exact. Astfel, echivalentul banesc al acestei insaraciri, respectiv imbogatiri fara justa cauza il reprezinta dobanda legala calculata asupra fiecarei sume de bani platite cu titlu de comision de risc/de administrare, de la data platii de catre reclamanti a fiecarei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de catre banca a fiecarei sume de bani in parte.
Cu titlu de despagubiri, in temeiul art. 13 alin. 1, teza finala din Legea nr. 193/2000, ca echivalent al lipsei de folosinta a sumelor achitate cu titlu de comision de risc/administrare, reclamantii au sustinut ca parata trebuia sa plateasca dobanda legala calculata potrivit art. 3 alin 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, asupra fiecarei sume de bani platite paratei cu titlu de comision de risc/administrare la data platii fiecarei sume de ani in parte si pana la data restituirii efective de catre parata a fiecarei sume de bani in parte.
S-a mai aratat ca intre reclamanti si banca sunt stabilite raporturi comerciale, iar in materie comerciala, cuantumul dobanzii legale este reglementat de prevederile art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, text de lege care statueaza "Dobanda legala se stabileste, in materie comerciala, la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei".
Pentru toate aceste motive reclamatii au solicitat admiterea actiunii.
In drept s-au invocat dispozitiile Legii nr. 193/2000 si Lista anexa a Legii 193/2000 republicata, Legea nr. 21/1992, Codul civil de la 1864, O.G. nr. 9/2000 si O.U.G. nr. 50/2010 .
La actiune reclamantii au anexat urmatoarele inscrisuri, in copie : imputernicire avocatiala, proces verbal de informare gratuita privind avantajele medierii nr.3/15.04.2014, Conventia de credit nr.0140723/30.01.2008, Plan rambursare credit, proces verbal de informare gratuita privind avantajele medierii nr.4/15.04.2014, Conventia de credit nr.0163648/10.09.2008, Plan rambursare Credit,(f.15-58 din dosar).
Ulterior cu data de 30 mai 2014, reclamantii au depus in copie , in dublu exemplar, urmatoarele inscrisuri : cererile nr.469841/24.04.2014 adresate paratei, actele de identitate, solicitarea nr.1122/20.09.2010 prin care au cerut incetarea incasarii comisionului de risc, raspunsul bancii nr.327/13.10.2010 , contract de garantie reala imobiliara, Contractul de asigurare din 30.01.2008, Polita de asigurare nr. 1100000214782/ 30.01.2008 , scrisoarea de cesiune a politei de asigurare, in favoarea paratei; cererile de eliberare a documentelor si extraselor de cont nr. 459669/11.04.2014 si cererile nr. 469841/24,04,2014, raspunsul paratei nr. 496556/ 23.05.2014(f.64-82 din dosar).
Cu data de 30 mai 2014, parata SC V.R. SA a depus la dosar intampinare prin care a solicitat sa se dispuna anularea petitului nr. 4, in baza art. 196 alin. 1CPC; admiterea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune pentru petitul 4 privind cererea de restituire a sumelor achitate cu titlul de comision de risc, comision de rambursare in avans si administrare , anterior datei de 24.04.2011; admiterea exceptiei lipsei de interes in intregime in privinta petitelor referitoare la conventia de credit nr. 0140723/30.01.2008 si in privinta petitelor 1 si 3 ale actiunii in privinta conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 iar in subsidiar respingerea acestora ca nefondate; respingerea petitelor 2, 4 (privind restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de administrare incepand din 24.04.2011), 5 si 6 ale actiunii ,ca nefondate; obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, parata a aratat ca reclamantii prin cererea de chemare in judecata formulata, au sustinut ca prevederile contractuale din conventia de credit nr. 0140723/ 30.01.2008 vizand comisionul de risc si comisionul de rambursare anticipata, respectiv prevederile contractuale din conventia de credit nr. 0163648 /10.09.2008 vizand comisionul de risc, precum si prevederea din actul aditional din 2010 privind comisionul de administrare, ar fi clauze abuzive raportat la art. 4 din Legea 193/2000.
S-a mai invederat ca prin petitul 3 , reclamantii au solicitat anularea clauzelor iar prin petitul 4, obligarea la plata sumelor incasate cu aplicarea clauzelor abuzive, fara a se indica sumele pretinse. S-a solicitat si plata de dobanzi legale aferente pretentiilor si cheltuieli de judecata.
In ceea ce priveste petitul 4 al actiunii, intrucat obiectul cererii nu este individualizat, parata a aratat ca se impune a fi anulat avand in vedere prevederile art. 196 alin, 1 C.p.civ. S-a mai invederat ca potrivit prevederilor art. 200 Cod Procedura civila, raportat la prevederile art. 194 lit.c si 196 alin. 1 CPC, se impune anularea cererii in privinta petitelor sus mentionate.
Desi au formulat acest petit de pretentii, reclamantii nu au individualizat cuantumul acestora, marginindu-se a indica generic o perioada (de la data incheierii contractului si pana la data pronuntarii hotararii), astfel ca nu se poate stabili cuantumul fiecarui comision achitat.
Parata a sustinut sanctiunea anularii cererii este incidenta, nefiind indicat un cuantum concret al pretentiilor materiale ale reclamantilor constand in sumele incasate cu pretinsa aplicare a clauzelor abuzive.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru petitul 4, parata a aratat urmatoarele :
In privinta petitului de restabilire a situatiei anterioare, ca aplicare a principiului efectelor nulitatii actului juridic civil, s-a sustinut ca orice pretentie care ar decurge din contract si care excede termenului general de prescriptie de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare in judecata , se impune a fi respinsa ca urmare a intervenirii prescriptiei.
Cu privire la contractele cu executare succesiva s-a aratat ca intervine prescriptia extinctiva in modalitatea reglementata de art. 12 din Decretul Lege 167/1958. Aceasta chestiune este reglementata cat se poate de clar chiar si in Noul Cod Civil, art. 2526. Contractul de credit este o varianta a contractului de imprumut, fiind fara dubii un contract cu executare succesiva, cel putin in privinta obligatiilor de rambursare ale imprumutatilor. Aceasta inseamna ca pentru fiecare suma achitata cu titlu de comision de risc, in flecare luna incepea un termen de prescriptie distinct de 3 ani pentru o eventuala actiune in restituire. Daca ulterior intervine nulitatea clauzei ce reglementa aceasta obligatie cu caracter succesiv, actiunea in restituirea acestei prestatii este admisibila doar daca nu se implinise termenul de prescriptie reglementat de art. 12. In caz contrar se admite imprescriptibilitatea cererii de restituire a unei prestatii succesive, raportat la imprescriptibilitatea actiunii in constatarea nulitatii absolute, ceea ce este nelegal.
Parata a mentionat ca nu contesta faptul ca dreptul la restituire se naste la momentul prezumtivei anulari a clauzei, dar aceasta restituire este la randu-i limitata in timp de termenul de prescriptie reglementat de art. 12 din Decretul Lege 167/I958, care priveste efectul prescriptiei extinctive in functie de natura prestatiei stipulate prin actul juridic.
S-a mai mentionat ca trebuie evitata confuzia intre termenul de la care incepe sa curga prescriptia dreptului de a cere restabilirea situatiei anterioare si termenul de prescriptie al cererii de restituire a prestatiilor succesive care se implineste periodic.
S-a invederat ca potrivit conventiei de credit nr. 0140723/ 30.01.2008 s-a perceput comision de risc doar pana in septembrie 2008, cand creditul a fost rambursat in integralitate prin refinantarea acestuia cu cel de-al doilea credit. Drept urmare ultima plata cu acest titlu a fost realizata in septembrie 2008, fiind evident prescrisa orice cerere de restituire in privinta acestei conventii. Ultima luna in care s-a perceput comision de risc potrivit conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 este august. Ultimul termen de prescriptie pentru cererea de restituire a platilor efectuate cu acest titlu s-a implinit astfel in august 2013. Drept urmare pretentiile reclamantilor vizand comisionul de risc (septembrie 2008 - august 2010), sunt in intregime afectate de termenul de prescriptie. In privinta pretentiilor vizand restituirea comisionului de administrare, prescriptia opereaza pentru perioada septembrie 2010 - aprilie 2011.
S-a apreciat de catre parata ca se impune respingerea ca prescrise si a pretentiilor vizand plata comisionului de rambursare anticipata aferent conventiei de credit 0140723/30.01.2008 precum si a dobanzii legale ca accesoriu al pretentiei principale , prin coroborarea art. 12 cu art.1 alin.2 din Decretul Lege nr.167/1958.
Cu privire la exceptia lipsei de interes, parata a invederat ca petitele formulate in legatura cu conventia de credit nr. 0140723/30.01.2008 sunt lipsite de interes, acesta nemaifiind actual intrucat prevederile conventiei de credit au incetat de drept, prin rambursarea integrala a creditului, in septembrie 2008. In consecinta, in baza art. 32 lit. d si 33, art. 40 CPC , parata a invocat lipsa de interes in promovarea actiunii in privinta acestor petite ale actiunii intrucat vizeaza clauze contractuale inexistente la momentul promovarii cererii, interesul nemaifiind actual.
S-a mentionat de catre parata ca ,cererea de chemare in judecata fondata pe prevederile Legii 193/2000, promovata la 6 ani de la rezilierea contractului, care lipseste de orice efecte clauzele acestuia, este in mod vadit lipsita de interes prin prisma petitelor principale.
Referitor la conventia de credit 0163648/10.09.2008 s-a aratat ca petitele vizand constatarea caracterului abuziv si eliminarea clauzelor privind comisionul de risc, sunt lipsite de interes, avand in vedere ca prin actul aditional implementat in conformitate cu prevederile OUG 50/2010 a fost inlaturata aceasta clauza. Odata cu luna septembrie 2010, s-a stipulat un alt comision, denumit "de administrare", in mod detaliat explicat prin actul aditional.
In consecinta, in baza art. 32 lit. d si 33, art. 40 CPC s-a invocat lipsa de interes in promovarea actiunii in privinta comisionului de risc, intrucat vizeaza o clauza contractuala inexistenta la momentul promovarii cererii, interesul nefiind actual.
In privinta constatarii caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare , s-a aratat de catre parata ca actiunea este nefondata, in subsidiar fata de exceptia lipsei de interes invocata, avand in vedere ca acest comision a fost stipulat prin act aditional care a fost implementat in conformitate cu prevederile OUG 50/2010.
Prevederile contractuale au fost adaptate la OUG 50/2010 prin acest act aditional intre parti fiind astfel aplicabile prevederile de drept tranzitoriu reglementate de art. 40 alin. 3 si art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010 (forma in vigoare inainte de intrarea in vigoare a Legii 288/2010) si art. II alin. 2 din Legea 288/2010. Aceste prevederi rastoarna prezumtia lipsei de negociere in cazul contractului de credit de adeziune, reglementata de art. 4 din Legea 193/2000.
Practic OUG 50/2010 reglementeaza o intreaga procedura menita a asigura protectia consumatorului in relatia cu bancile, procedura care a fost parcursa si s-a concretizat prin implementarea actului aditional in conformitate cu prevederile art. 40 alin. 3 din OUG 50/2010, modificare contractuala fiind impusa legislativ prin art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010.
In consecinta , parata a sustinut ca a notificat reclamatilor actul aditional intocmit in conformitate cu prevederile OUG 50/2010, insa acestia nu si-au exprimat vreun punct de vedere ferm in privinta actului aditional care, in considerarea art. 40 alin. 3 si art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010, a fost implementat tacit, tacerea reclamantilor valorand consimtamant in baza acestor prevederi. In plus, reclamantii au avut din nou posibilitatea, pe o perioada de 60 de zile, in baza art. II din Legea 288/2010, sa notifice expres refuzul de implementare a actului aditional si sa revina la conditiile contractuale anterioare OUG 50/2010 , insa nu au uzat nici de acest drept astfel ca au devenit aplicabile prevederile de drept tranzitoriu ale art. II alin 2 din Legea 288/2010, care, de asemenea rastoarna prezumtia reglementata de art. 4 al Legii 193/2000.
Actul aditional a fost implementat avandu-se in vedere prevederile OUG 50/2010, astfel incat reclamantii nu pot solicita anularea clauzei privind comisionul de administrare, intrucat aceasta a fost introdusa in conformitate cu prevederile art. 36 alin. 1 si 3 din OUG 50/2010, fiind exclusa de la aplicabilitatea Legii 193/2000, raportat la prevederile art. 3 alin. 2 din acest act normativ. In consecinta , parata a sustinut ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 4 din Legea 193/2000 in esenta clauza fiind prezumat negociata si asumata de reclamanti prin implementarea actului aditional, cu observarea prevederilor art. 36, 40 alin. 3 si art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010, respectiv art. II alin. 2 din Legea 288/2010.
In fapt, legiuitorul este cel care a impus modificarea contractuala ca atare, s-a procedat la inlaturarea comisionului de risc si perceperea unui alt comision, in deplina concordanta cu prevederile OUG 50/2010.
Cu privire la clauza privind comisionul de risc s-a mentionat ca, in situatia in care se apreciaza ca reclamantii pot solicita la acest moment eliminarea clauzei anterior inlaturarii acesteia prin actul aditional, atunci actiunea se impune a fi respinsa ca fiind lipsita de interes , intrucat vizeaza o clauza care nu mai exista la momentul formularii cererii de chemare in judecata.
In subsidiar, la primul petit, daca se apreciaza de catre instanta ca exista un interes in promovarea acestei actiuni vizand clauza anterior existenta privind comisionul de risc si restituirea sumelor incasate cu acest titlu, avand in vedere fundamentarea in drept a cererii, s-a invederat ca aparitia notiunii de clauza abuziva in legislatia romaneasca s-a produs odata cu implementarea aquis-ului comunitar, in concret Directiva 93/13/CEE. Directiva a fost transpusa prin Legea 193/2000 pe un teren juridic construit pe principiul autonomiei de vointa, principiu unic al tuturor legilor morale si al indatoririlor conforme acestor legi, consacrat prin dispozitiile art. 969 Cod Civil, care se justifica prin facultatea unui subiect de drept de a intra intr-un raport contractual sau nu, de a a-si alege co-contractantul si de a stabili liber cu acesta continutul contractului.
Prin aparitia in dreptul romanesc a Legii 193/2000 i-a fost conferita judecatorului puterea de a interveni sa corecteze eventualele dezechilibre excesive in defavoarea consumatorului dar in mod evident fara a distruge conceptul libertatii contractuale si a fortei juridice a unui contract semnat si asumat intre parti.
Astfel , art. 1 al Legii 193/2000 stabileste obligatiile principale in sarcina comerciantilor: obligatia pozitiva de transparenta (alin. 1) si obligatia negativa de a nu stipula clauze abuzive (alin. 3).
Se poate observa ca in cauza, contractul de credit si actul aditional incheiat cu reclamantii cuprinde doua sectiuni : Conditii generale si Conditii speciale. In Conditiile Speciale sunt cuprinse in limbaj clar si explicit clauzele principale referitoare la obiectul contractului, respectiv pretul creditului format din dobanda anuala si spezele contractuale, tipurile de comisioane si cuantumul acestora. Comprehensibilitatea clauzelor contractuale urmeaza a fi raportata la posibilitatea de intelegere a omului obisnuit, astfel incat comerciantul in general sa fie la randu-i la adapost de abuzuri din partea consumatorului oportunist.
Obligatia de a nu stipula clauze abuzive este pe larg explicata in cuprinsul art. 4 din Legea 193/2000, din care se pot desprinde conditiile cumulative pe care o clauza contractuala trebuie sa le indeplineasca pentru a fi considerata abuziva. Pornind de la acest conditii s-a afirmat ca, clauza contractuala care ii reglementa dreptul de a percepe comisionul de risc, respectiv de administrare, nu era o clauza abuziva in intelesul art. 4 din Legea 193/2000.
In primul rand comisionul de risc facea parte din pretul contractului iar acesta este o componenta a obiectului principal al contractului. Comisionul de risc se regasea identificat in mod expres inclusiv in graficul de rambursare, alaturi de celelalte elemente ale pretului creditului, fiind asumat ca atare de catre clientii bancii prin semnarea graficului de rambursare pe fiecare pagina. Fiind un element al pretului contractului, este evident ca perceperea acestuia nu poate fi analizata drept clauza abuziva avand in vedere art. 4 alin. 6.
S-a invederat ca, legiuitorul roman a preluat gresit prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE care stipuleaza ca "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului ori a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor si inteligibil".
Clauza contractuala privind dreptul paratei de a percepe comisionul de risc, reprezentand parte integranta a pretului contractului,nu poate fi, prin urmare, anulata de catre instanta de judecata ca fiind clauza abuziva , in lipsa unui temei legal care sa ii confere instantei de judecata autoritatea de a interveni in aceasta sfera.
In al doilea rand s-a aratat ca ,clauza reglementata de art. 5 lit. a din Conventia de Credit nu a creat un dezechilibru semnificativ, contrar bunei credinte, intre drepturile si obligatiile partilor.
In temeiul art. 4 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea ca abuziva a unei clauze contractuale trebuie sa tina seama de natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, de toate circumstantele care privesc incheierea sa si de toate celelalte clauze ale contractului. Prin urmare, in materia clauzelor abuzive, ceea ce se urmareste este inlaturarea dezechilibrului contractual, din perspectiva statica, surprins in secventa de timp a incheierii contractului si a imprejurarilor ce o preced. Pe de alta parte o clauza poate fi declarata abuziva in caz de disproportie considerabila si nejustificata intre drepturile si obligatiile partilor.
S-a sustinut ca s-a invederat de catre reclamanti ca au incheiat conventia de credit in anul 2008, inainte de criza economica si financiara si au investit instanta cu o cerere in care reclama un dezechilibru contractual in cursul anului 2014. Intre aceste doua momente reclamantii nu si-au aratat cu nici un prilej nemultumirea in legatura cu presupusul dezechilibru semnificativ care sa afecteze utilitatea contractului, cauzat de clauzele indicate ca abuzive in prezent. De fapt reclamantii sustin in continuare utilitatea contractului in ceea ce ii priveste dar incearca sa isi reduca contraprestatia.
Asadar, daca se analizeaza drepturile si obligatiile partilor la data formarii contractului nu se pot identifica disproportii considerabile si nejustificate care sa il faca lipsit de interes pentru reclamanti. Dimpotriva, acestia au preferat oferta paratei la momentul contractarii tocmai in considerarea conditiilor avantajoase de creditare.
S-a sustinut ca nu se poate retine afirmatia reclamantilor conform careia toate riscurile sunt acoperite de garantia reala imobiliara si de clauzele penalizatoare, deoarece notiunea de risc in intelesul economiei reglementarilor din cuprinsul contractului de credit este mai complexa si cu incidente diverse. Ratiunea economica a comisionului de risc nu este una care reflecta un dezechilibru intre obligatiile partilor, ci mai degraba o modalitate de a asigura echilibrul contractual la evolutia starii financiare a imprumutatilor. In esenta a achitat o suma pe care a sperat sa o recupereze intr-un interval indelungat de timp. Din partea imprumutatilor nu mai exista nici un risc de a nu obtine plata sumelor imprumutate, insa subzista riscul pentru parata de a nu mai primi sumele acordate si costurile sau profitul preconizat de aceasta prestatie.
Creditul bancar este definit in doctrina ca fiind orice angajament de punere la dispozitie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau altor cheltuieli legate dc aceasta suma.
Debitorul bancii, suportand pretul creditului este dator in realitate sa suporte cele doua componente ale acestuia, respectiv dobanda si comisioanele.
In ceea ce priveste soliditatea garantiei, aceasta nu este in masura sa asigure recuperarea sumelor acordate de catre banca. In procesul de analiza trebuie avut in vedere ca garantiile reprezinta ultima sursa de rambursare a unui credit, bancile neavand ca obiectiv acumularea de proprietati imobiliare in contul creantelor neincasate. Garantia, de cele mai multe ori, este menita sa acopere exclusiv valoarea sumei imprumutate, din aceasta scazandu-se costurile pe care banca le inregistreaza cu executarea acesteia.
Criza pietei imobiliare este cel mai graitor exemplu , deoarece garantiile oferite in urma cu 6-7 ani nu mai sunt in masura sa acopere in acest moment creditele acordate in acea perioada, cu atat mai mult in conditiile in care riscul nu ar fi asigurat si prin alte comisioane, de a obtine profitul scontat. Acest fapt trebuie coroborat si cu perioada indelungata pentru care se acorda de obicei un astfel de credit, intre 20 si 30 de ani.
In privinta cerintei negocierii, s-a argumentat ca unele clauze contractuale sunt preformulate, in fapt toate contractele pe care incheie o persoana fizica au clauze preformulate dar aceasta nu inseamna ca ele sunt abuzive. De aceea este necesara o analiza concreta a conditiilor prevazute de art. 4 din Legea 193/2000.
Prevederile Legii 193/2000 confera caracterul de contract standard preformulat unui contract de credit clasic.
In privinta contractelor incheiate ,aceasta prezumtie legala se aplica doar in privinta conditiilor generale ale conventiei, intrucat conditiile speciale, sub aspectul obiectului contractului - dobanda, comisioane, perioadele de rambursare, pot fi in esenta diferite de la un client la altul. Astfel, prezumtia de nenegociere reglementata de art. 4 din Legea 193/2000 nu opereaza in privinta conditiilor speciale iar lipsa negocierii trebuie dovedita de reclamant, in analiza conditiei privind lipsa negocierii trebuind sa se evite confuzia intre lipsa negocierii ca si conditie legala si lipsa intentiei de a negocia. Posibilitatea de negociere exista in mod real la momentul incheierii contractului. Faptul ca nu s-a dorit negocierea din partea reclamantilor nu echivaleaza cu lipsa in totalitate a posibilitatii acestei negocieri, pentru ca prezumtia lipsei negocierii sa opereze.
Reclamantii nu si-au manifestat in nici un mod intentia de a negocia, desi aveau aceasta posibilitate, puteau sa ceara o dobanda sau un comision mai favorabil. Daca ar fi fost refuzati, puteau sa nu mai incheie un contract de credit cu S.C. Volksbank Romania S.A. si sa aleaga o alta institutie de credit. Reclamantilor le-a fost pus la dispozitie contractul spre studiu, fiind astfel indeplinita conditia prevazuta de art. 5 din Legea 193/2000, a existat posibilitatea reala de a discuta clauzele sub aspectul cuantumului valoric al dobanzii si comisioanelor insa acestia nu si-au manifestat optiunea de a negocia. In consecinta perceperea comisionului de risc a fost reglementata si consimtita contractual de partile conventiei de credit, fara existenta vreunei constrangeri si se realizeaza potrivit principiului consfintit de art. 969 Cod civil.
S-a invederat ca analiza conditiilor prevazute de art. 4 din Legea 193/2000 si aprecierea asupra caracterului abuziv nu trebuie realizata prin raportare la evolutia in timp a contractului, ci trebuie realizata prin raportare la momentul unic al incheierii contractului, iar daca se analizeaza din aceasta perspectiva se poate concluziona in mod evident ca nu a existat un dezechilibru contractual la momentul incheierii contractului si a existat totodata o posibilitate reala de negociere.
Referitor la netemeinicia solicitarii de anulare a clauzelor si de restabilire a situatiei anterioare in cazul contractelor cu executare succesiva s-a sustinut de catre parata ca, Legea 193/2000 nu prevede nicaieri in cuprinsul acesteia nulitatea ca sanctiune juridica. Singura sanctiune care intervine in cazul constatarii caracterului abuziv al unei clauze in baza Legii 193/2000 este inopozabilitatea clauzei conform art. 6 coroborat cu art. 13 al Legii 193/2000.
In consecinta s-a invederat ca nu este fondata cererea de restabilire a situatiei anterioare.
Pretentiile de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc si o parte din cele achitate cu titlu de comision de administrare sunt afectate de termenul de prescriptie de 3 ani, iar in privinta sumelor incasate cu titlu de comision de administrare incepand cu 28.03.2011 s-a aratat ca acestea nu sunt fondate nici daca s-ar accepta nulitatea .
In cazul in care cererea formulata de reclamanti ar viza , teoretic, restabilirea situatiei anterioare, in urma interventiei nulitatii actului juridic civil , s-a invederat de catre parata ca nu se poate face abstractie de caracterul contractului dintre parti, fiind vorba despre un contract cu executare succesiva, caruia nu i se aplica aceleasi efecte ale nulitatii precum unui contract cu executare uno ictu, efectele nulitatii unui contract cu executare succesiva operand numai pentru viitor.
Prin intampinare, parata a sustinut ca prestatiile executate in baza unui contract cu executare succesiva nu sunt supuse restituirii si ca singurul efect al eventualei anulari a clauzei privind comisionul de risc este imposibilitatea perceperii acestuia pentru viitor.
S-a mai aratat ca reclamantii nu au achitat din septembrie 2010 nici o suma cu titlul de comision, intrucat au beneficiat de o perioada de gratie intre septembrie 2010 si septembrie 2012 iar prin actul aditional 3/19.09.2012 comisionul de administrare a fost eliminat din contract.
Referitor la clauza privind comisionul de rambursare in avans din conventia 0140723/30.01.2008, s-a invederat de catre parata ca nu se indica nicaieri de ce aceasta clauza ar fi abuziva, singura mentiune in privinta acestui comision fiind inserata intr-un paragraf al actiunii, concluzionandu-se ca perceperea unui comision de 2% la rambursarea anticipata a creditului creeaza dezechilibru contractual.
S-a sustinut ca acest comision nu este abuziv prin prisma Legii 193/2000 nefiind implinite conditiile prevazute de art. 4 din legea 193/2000.
Comisionul a fost acceptat de reclamanti, nu creeaza nici un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, fiind o clauza uzuala in cvasi-majoritatea contractelor de credit existente pe piata de profil, iar redactarea acestei clauze, prin coroborarea cu alte prevederi din conventia de credit , este cat se poate de inteligibila pentru consumatori. Clauza a fost acceptata de reclamanti, mai mult, acestia au semnat o cerere prin care au acceptat plata comisionului cu prilejul rambursarii creditului in septembrie 2008.
De asemenea s-a invederat ca reclamantii nu au criticat clauza inserata in conventia 0163648/10.09.2008 , ceea ce denota faptul ca in opinia acestora clauza este abuziva doar in masura in care acestia au achitat sume in temeiul acesteia.
In drept parata a invocat disp.art. 32 lit. d, art. 33, art. 40, art.148, 193, 194, 196, 200, 204, 205, 245-248, 249, 250, 254, 260, 265, 273, 277, 292, 327-329, 351-352 Cod Procedura Civila, art. 4 alin. 2 al Directivei 93/13/CEE, art. 3-5, 6, 12-13 din Legea 193/2000, art. 1, 7. si 12 din Decretul Lege 167/1958, art. 969, 977 Cod civil, art. 11, 14, 36, 40 alin. 3, 95 din OUG 50/2010, art. II alin. 2 din Legea 288/2010.
La data de 5 iunie 2014, reclamantii au depus la dosar raspuns la intampinare prin care au solicitat admiterea actiunii introductive , respingerea solicitarii paratei de anulare a petitului 4 al actiunii introductive, respingerea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune si respingerea exceptiei lipsei de interes.
Referitor la nulitatea partiala a actiunii s-a invederat ca restituirea prestatiilor reprezinta o cerere accesorie cererii principale, avand ca obiect constatarea ca abuziva a clauzelor si anularea acestora.
Pe langa cererile principale de constatare a nulitatii clauzelor si pe care reclamantii au invederat ca le-au argumentat in extenso in cererea introductiva , s-au formulat de catre acestia si cereri accesorii ale caror solutionare se invedereaza ca depinde de solutia data in cererile principale.
Conform prevederilor art.204 C.pr.civ., obiectul cererii de chemare in judecata trebuie sa fie determinat sau determinabil.
S-a sustinut ca obiectul principal al cauzei este determinat, fiind vorba de constatarea nulitatii absolute a clauzelor .
Referitor la obiectul accesoriu , s-a invederat ca nu poate fi determinat , insa acesta este determinabil.
In temeiul principiului restitutio in integrum se impune ca tot ce s-a retinut in baza unui act juridic / unei clauze inexistente sau lovite de nulitate absoluta sa fie restituit, astfel ca se impune restituirea tuturor sumelor , de la data incheierii contractului si respectiv a actului aditional , pana la data pronuntarii hotararii .
Referitor la anularea partiala a cererii nu poate fi facuta la solicitarea vreunei parti, ci este prerogativa instantei si nu poate fi aplicata reclamantilor fara a le da posibilitatea sa completeze lipsurile.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune s-a sustinut de catre reclamanti ca pentru solutionarea acestei exceptii trebuie pornit de la calificarea nulitatii clauzelor abuzive ca fiind nulitate relativa sau absoluta.
Nulitatea absoluta confera actiunii caracter de imprescriptibilitate.
Caracterul absolut al nulitatii absolute a unei clauze abuzive , rezulta din reglementarea legala oferitor in plan european de Directiva nr.13/93/CEE, iar pe plan national de Legea 193/2000.
De asemenea caracterul absolut al nulitatii clauzei abuzive rezulta si din imprejurarea ca o eventuala clauza abuziva poate fi invocata si din oficiu de catre judecator , acest lucru fiind posibil doar in cazul nulitatii absolute.
S-au invocat disp.art.11 NCC in conformitate cu care nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri, iar contractul de credit si actele aditionale au fost incheiate cu incalcarea normelor privind ordinea publica si au fost incalcate prevederile legale in materia protectiei consumatorilor, norme care protejeaza ordinea publica.
S-a mentionat ca, nerespectarea prevederilor art. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate atrage nulitatea absoluta a clauzelor incheiate cu nesocotirea lor. Nulitatea absoluta ca si sanctiune juridica indeplineste functia preventiva, represiva si reparatorie , aceasta din urma asigurandu-se restabilirea ordinii de drept incalcate , repararea prejudiciului cauzat prin incalcarea sanctionata, iar uneori, adaptarea sau refacerea actului juridic prin inlocuirea de drept a clauzei ilegale cu clauza conforma dispozitiei legale imperative. Avand in vedere ca aceste clauze contractuale abuzive sunt lovite de nulitate absoluta, se impune repunerea partilor in situatia anterioara si restituirea catre reclamanti a sumelor platite nedatorat.
Conform principiului restitutio in integrum, se impune ca tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate absoluta sa fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivitatii efectelor nulitatii.
S-a mai invederat ca nu poate fi considerat prescris dreptul de a solicita restituirea sumelor de bani incasat de catre parata cu titlu de comision risc .
Cu privire la exceptia lipsei de interes , s-a aratat ca interesul reclamantilor este legitim intrucat urmaresc un drept subiectiv recunoscut de lege si de asemenea este personal intrucat interesul apartine reclamantilor.
Referitor la Conventia de credit nr. 0140723/30.01.2008 s-au sustinut de catre reclamanti ca, chiar daca contractul a incetat prin modalitatea executarii sale integrale, ar fi absurd sa fie nesocotit principiul retroactivitatii efectelor nulitatii, cu atat mai mult cu cat este vorba de nulitatea absoluta, actiunea in anularea unor clauze lovite de nulitate absoluta fiind imprescriptibila. S-a stabilit faptul ca daca actul juridic a fost executat in parte pana la momentul declararii nulitatii, aplicarea nulitatii inseamna desfiintarea retroactiva a actului juridic.
S-a invederat ca principiul retroactivitatii efectelor nulitatii, consacrat de art. 1254, alin. 1, C.civ., este unul general valabil si aplicabil, exceptiile de la acest principiu fiind strict prevazute de lege si de stricta interpretare. Clauzele lovite de nulitate absoluta sunt considerare a nu fi existat vreodata, iar prestatiile executate in baza acestora se impun a fi restituite.
S-a aratat ca odata cu incetarea asa zisului "risc" (nedefinit) parata nu a restituit sumele cu titlu de comision de risc, a avut loc imbogatirea fara just temei a acesteia.
Cu privire la Conventia nr.0163648/10.09.2008 s-a aratat ca in temeiul disp.art.4 din L.193/2000 , pot fi supuse analizei sub aspectul determinarii caracterului abuziv orice clauze contractuale care au produs efecte juridice intre parti pana la un moment dat.
S-a mai sustinut de catre reclamanti ca prin cererea introductiva au solicitat constatarea caracterului abuziv al acestor clauze si respectiv anularea acestora cu efect retroactiv, respectiv a clauzei conform careia comisionul de risc este aplicat la soldul creditului si este platibil lunar pe toata perioada creditului (clauza se regaseste la pct. 5, lit. a) din Conditiile speciale ale Contractului de credit nr. 0140723/30.01.2008 si respectiv pct. 5.1., lit. a) din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008) si a obligatiei imprumutatului de a plati bancii pentru punerea la dispozitie a creditului a comisionului de risc care se plateste lunar, pe toata perioada creditului (clauza regasindu-se la art. 3.5 din Conditii ale Conventiilor de credit)
La o comparatie atenta a definitiilor din Conditiile generale ale Conventiei, se constata ca,atat comisionul de risc , cat si dobanda, sunt percepute pentru acordarea creditului. Acestea sunt pentru unul si acelasi lucru, comisionul de risc nefiind altceva decat o dobanda mascata. Aceasta este evidenta mai ales analizand situatiile financiare ale paratei pe anul 2009, care isi inregistreaza comisionul de risc ca venit din dobanzi.
Parata a incercat o justificare a perceperii comisionului de risc prin necesitatea acoperirii riscului de credit si a riscului de piata.
Comportamentul contractual al imprumutatului nu este cunoscut de la inceput de catre banca , iar a incasa un comision de la o persoana care, ulterior verificarilor facute de catre evidentele incidentelor de plati, nu ofera nici o suspiciune cu privire la seriozitatea sa ,este abuziv.
Intrucat nu are nici o justificare economica, reclamantii au considerat ca comisionul de risc este necuvenit.
S-a mai sustinut ca riscul deprecierii garantiilor si al neincasarii valorilor in cazul vanzarii este suportat de imprumutat care in situatia aceasta va raspunde cu toate bunurile sale. Dreptul bancii de a-si recupera creanta se intinde asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare, iar deprecierea garantiei afecteaza exclusiv patrimoniul imprumutatului.
Riscul ca banca sa nu-si recupereze creanta este practic inexistent, intrucat bunurile sunt asigurate , despagubirile urmand a fi recuperate de la asigurator.
Reclamantii au mai sustinut ca riscul de piata trebuie suportat de catre ambele parti in egala masura, insa toate aceste riscuri au fost suportate de catre consumator prin intermediul unor clauze abuzive impuse de banca printr-un contract de adeziune, fapt care intareste ideea ca banca a incasat abuziv acest comision.
Odata cu aparitia OUG 50/2010, a redenumit acest comision de risc , in comision de administrare, in scopul de a crea aparenta dreptului de a-l incasa in continuare , insa acest comision a fost confuz definit la art.3.5 din Conditiile generale.
S-a invederat ca toate neclaritatile cuprinse in conventia de credit sunt interpretate in favoarea paratei, iar modul de calcul al acestui comision a fost prezentat de asa maniera incat sa induca in eroare consumatorul cu privire la cuantumul costului efectiv.
Contrar afirmatilor paratei, art.4, alin. 2, din Directiva nr. 13/93 stabileste ca aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau marfurile furnizate in schimbul acestora de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil. Asadar, pentru a putea face obiectul controlului, clauza in discutie ar trebui sa fie exprimata in mod clar si inteligibil,insa modul in care parata a inteles sa defineasca acest comision de risc este confuz.
S-a mentionat ca parata nu a definit riscul pentru care a perceput comision , comisionul de risc si dobanda fiind percepute pentru acelasi lucru , nefiind altceva decat o dobanda mascata.
Modul in care este definit comisionul de nici o legatura cu modul in care il percepe parata.
S-a sustinut ca aceasta clauza nu a fost negociata, iar reclamantii nu au criticat cuantumul comisionului , ci insasi existenta sa, si ca parata nu a facut dovada faptului ca reclamantii au avut posibilitatea de a influenta clauza.
S-a mai mentionat ca apararea paratei in sensul ca reclamantii au refinantat un credit contractat anterior nu poate fi luata in considerare, considerand ca in cauza nu sunt aplicabile disp. art. 3, lit. m din Legea nr. 363/2007, referitoare la consumatorul mediu.
Reclamantii au aratat ca, prin intampinare, parata s-a aparat si a sustinut ca simpla lor optiune fata de Volksbank este o "puternica prezumtie menita a o contracara pe cea prevazuta de art. 4 din Legea 193/2000".
Intr-adevar, art. 4 din Legea nr. 193/2000 instituie in favoarea reclamantilor o prezumtie legala relativa cu privire la faptul ca aceste clauze nu au fost negociate in mod direct cu ei in calitate de consumatori .Situatia la care face trimitere parata prin intampinare nu poate fi considerata nici macar o prezumtie judiciara avand in vedere ca disp.art. 329 NCPC prevad ca prezumtiile judiciare sunt susceptibile sa intregeasca sau sa intareasca ceea ce a fost dovedit prin mijloacele de proba directe. Ori, aspectul invederat de catre parata nu are greutatea si puterea de a naste probabilitatea faptului pretins.
Comisionul de risc, calculat si perceput lunar, disimuleaza un procent consistent de dobanda marind artificial costul efectiv al creditului. Cuantumul comisionului de risc reprezinta 37 % din valoarea creditului acordat si aproape 33% din dobanda totala, asa cum reiese din Planul de rambursare aferent Conventiei de credit nr. 0140723/30.01.2009. Nici in ceea ce priveste comisionul de risc incasat in baza conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 lucrurile nu difera, comisionul de risc incasat fiind unul substantial si in acest caz, respectiv de peste 37% din valoarea creditului acordat si aproape 33% din dobanda totala.
Dezechilibrul contractual se regaseste asadar in caracterul oneros si impovarator al comisionului aflat in sarcina reclamantilor , carora le-au fost stabilite o serie de obligatii in vederea garantarii executarii obligatiei de rambursare, in asa masura incat perceperea comisionului de risc nu mai are nicio justificare.
Conventia stipuleaza exclusiv in favoarea paratei o serie de drepturi foarte importante precum : dreptul de a modifica rata dobanzii si a diferitelor comisioane stabilite in contract, fara a fi prevazute in contract motivele obiective care determina o asemenea modificare; dreptul de a aplica cea mai grava sanctiune imprumutatului; dreptul de a alege asiguratorul cu care trebuie sa contracteze imprumutatul; dreptul de a debita depozitele imprumutatului, chiar neajunse la termen in cazul intarzierii platii ratelor de catre imprumutat, etc.
Mai mult, parata a transferat intregul risc contractual in sarcina imprumutatului prin comisionul ce i-a impus, prin garantiile constituite, prin raspunderea cu intreg patrimoniul, prin contractelor de asigurare in favoarea bancii la societatile de asigurare impuse de aceasta si prin suportarea riscului valutar. Astfel ca, prin instituirea comisionului de risc, reclamantii au fost nevoiti sa suporte riscul derivat din obiectul de activitate al bancii, contrar principiului echilibrului contractual.
S-a considerat de catre reclamanti ca a fost incalcat caracterul sinalagmatic al contractului de imprumut si ca aceasta clauza nu respecta exigentele bunei credinte avand in vedere faptul ca inserarea comisionului de risc a vatamat interesele legitime, patrimoniale ale reclamatilor prin majorarea considerabila a ratei lunare. Prin inserarea comisionului de risc, parata a urmarit sa obtina un avantaj disproportionat in detrimentul partii vatamate, astfel incat s-a rupt echilibrul contractual, nefiind indeplinita cerinta bunei credinte.
S-a sustinut de catre reclamanti referitor la clauza privind comisionul de risc , ca este lipsita de cauza juridica in conditiile art. 948 si 966 C.civ., neexistand nici o contraprestatie a societatii bancare ce ar putea sa justifice perceperea acestui comision. Mai mult, banca a luat o serie de masuri concrete si destinate garantarii restituirii, astfel ca perceperea unui astfel de comision nu-si mai are nici o justificare in fapt sau in drept. Aceasta clauza a fost impusa de catre creditoare profitand de pozitia de superioritate de care dispune si contravine principiului egalitatii partilor in contracte.
De asemenea s-a sustinut ca s-a incalcat principiul interdependentei dintre prestatiile reciproce ale partilor din cadrul actului juridic bilateral.
S-a invederat ca aceste clauze referitoare la comisionul de risc sunt lipsite de cauza juridica in conditiile art. 948 si 966 C.civ. de la 1864, neexistand nici o contraprestatie a societatii bancare ce ar putea sa justifice in vreun mod perceperea acestui comision.
Cu privire la netemeinicia invocata de parata cu privire la anularea clauzelor si restabilirea situatiei anterioare in cazul contractelor cu executare succesiva s-a sustinut ca sanctiunea ce se impune incalcarilor prevederilor legale care protejeaza valori ce intereseaza ordinea publica este nulitatea absoluta. Caracterul absolut rezulta si din imprejurarea ca o eventuala clauza abuziva poate fi invocata chiar si din oficiu de catre judecatorul national, asa cum in repetate randuri s-a pronuntat CJUE.
S-a sustinut ca nu trebuie confundata actiunea in restituirea prestatiilor efectuate in baza unui act juridic anulat cu actiunea in nulitate, si ca reclamantii nu pot fi impiedicati ca prin actiunea promovata sa formuleze doua capete de cerere: unul principal , prin care sa solicite declararea nulitatii clauzelor abuzive ,si un capat de cerere accesoriu, prin care sa solicite restituirea prestatiilor efectuate in temeiul clauzelor respective, situatie in care aceasta din urma cerere va fi solutionata pe fond numai daca se
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011
Operator de date cu caracter personal 3192
R O M A N I A
JUDECATORIA SIGHISOARA
CIVIL
SENTINTA CIVILA Nr. 1349/2014
Sedinta publica din 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PRESEDINTE Liliana Misirgic
Grefier Maria Hosu Pe rol pronuntarea in cauza civila privind pe reclamantii B.A.M. si B.L.I. si pe parata SC V.R. SA PRIN REPREZENTANT LEGAL, avand ca obiect anulare act clauze abuzive.
Procedura legal indeplinita, fara citarea partilor.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier , dupa care :
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 16 octombrie 2014 , sustinerile si concluziile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta din acea data si cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea pentru azi 21 octombrie 2014, in sedinta publica.
INSTANTA
Asupra cauzei de fata deliberand constata urmatoarele:
Constata ca prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sighisoara, aleatoriu in sistem informatic, sub nr. 860/308/2014, la data de 24.04.2014, reclamatii Bujor Adela-Margareta si Bujor Lucian- Ioan au formulat cerere de chemare in judecata impotriva debitoarei S.C. V.R. S.A., solicitand ca instanta , in ceea ce priveste Conventia de credit nr. 0140723/30.01.2008 sa constate ca pct. 5 lit. a) din Conditiile speciale si pct. 3.5 din Conditiile generale ale Conventiei de credit nr. 0140723/30.01.2008, constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000 si sa dispuna anularea acestora; sa constate caracterul abuziv al clauzelor prevazute la pct. 5 lit. c) din Conditiile speciale si pct. 3.7 din Conditiile generale din Conventia de credit nr. 0163648/10.09.2008, privind comisionul de rambursare in avans si sa dispuna anularea acestora; sa dispuna repunerea partilor in situatia anterioara si sa oblige parata la restituirea in integralitate a sumelor de bani incasate cu titlu de comision de risc si, respectiv, comision de rambursare anticipata, incepand cu data incheierii contractului si pana la data pronuntarii prezentei hotarari; sa dispuna obligarea paratei la plata dobanzii legale calculate conform art. 3 alin 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru fiecare suma in parte, platita paratei cu titlu de comision de risc, si, respectiv, comision de rambursare in avans, incepand cu data platii si pana la data restituirii efective de catre parata a acestor sume si sa dispuna obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata;
In ceea ce priveste Conventia de credit nr. 0163648/10.09.2008 reclamanta a solicitat sa se constate ca pct. 5 lit. a) din Conditiile speciale si pct. 3.5 din Conditiile generale ale Conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 constituie clauze abuzive in sensul art. 4 alin 1 din Legea nr. 193/2000 si sa dispuna anularea acestora; ca pct. 5.1 lit. a) din Actul aditional Conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 prin care s-a introdus comisionul de administrare aplicat soldului creditului constituie clauza abuziva in sensul art. 4 alin 1 din Legea 193/2000 si sa dispuna anularea acestora; sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara si obligarea paratei la restituirea in integralitate a sumelor de bani incasate cu titlu de comision de risc (redenumit comision de administrare), incepand cu data incheierii contractului si pana la data pronuntarii prezentei hotarari; sa se dispuna obligarea paratei la plata dobanzii legale, calculate conform art. 3 alin 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru fiecare suma in parte, platita paratei cu titlu de comision de risc (redenumit comision de administrare), incepand cu data platii si pana la data restituirii efective de catre parata a acestor sume si sa se dispuna obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Totodata, reclamantii au solicitat sa se constate ca actiunea este scutita de la plata taxei de timbru si sunt incidente prevederile art. 15 alin 1 lit. j) din Legea nr. 146/1997.
In fapt, reclamantii au aratat ca au incheiat la data de 30.01.2008 cu SC V.R. SA- Sucursala Sighisoara, Conventia de credit nr. 0140723, acestia avand calitatea de imprumutati, pentru suma de 15000 EUR pe o perioada de 348 luni, instituindu-se in favoarea bancii, pentru garantarea acestui imprumut, ipoteca de rangul I asupra imobilului descris la pct. 7 din Conventia de credit. Potrivit pct. 5 lit. a) din aceasta Conventie de credit, reclamantilor li s-a perceput un de comision de risc de 0,165% aplicat soldului creditului, platibil lunar in zile de scadenta.
Reclamantii au mai invederat ca au semnat la data de 10.09.2008 cu aceeasi banca Conventia de credit nr. 0163648 in scopul refinantarii creditului contractat anterior cu parata .
In calitate de imprumutati pentru suma de 29000 EUR, pe o perioada de 348 luni, reclamantii au instituit in favoarea bancii spre garantarea acestui imprumut o ipoteca de rangul I asupra imobilului, astfel cum reiese din pct. 7 din Conventia de credit nr. 0163648.
Potrivit art.5 lit.a din aceasta Conventie de credit, reclamantilor li s-a perceput un titlu de comision de risc de 0,165% aplicat soldului creditului, platibil lunar in zile de scadenta.
Cu suma imprumutata in baza Conventiei de credit nr. 0163648 din 10.09.2008, reclamatii au rambursat imprumutul contractat prin Conventia de credit nr. 0140723 din 30.01.2008, fiindu-le perceput un comision de rambursare anticipata de 2%, calculat la valoarea sumei rambursate in avans, suma achitata integral la data efectuarii rambursarii.
Reclamantii au aratat ca, in anul 2010, au primit din partea bancii o propunere de a semna un act aditional la Conventia de credit initiala, fiind informati ca, prin semnarea acestui act, va fi doar redenumit comisionul de risc in comision de administrare, dar ca au refuzat expres semnarea acestui act aditional, aducand la cunostinta reprezentantilor bancii acest aspect, insa, contrar acestei manifestari de vointa, banca a considerat ca reclamantii au acceptat tacit implementarea actului aditionat nr. 1. Cu privire la acest aspect, reclamantii considera ca banca a implementat unilateral si abuziv acest act aditional, fara a-i notifica in vreun fel cu privire la schimbarea intervenita.
Referitor la caracterul abuziv al clauzelor, respectiv a celor de la pct.5 lit. a) din Conditiile speciale si pct. 3.5 din Conditiile generale ale Conventiei de credit nr. 0140723/30.01.2008, precum si pct. 5 lit. a) din Conditiile speciale si pct. 3.5. din Conditiile generale ale Conventiei de credit nr. 163648/10.09.2008, reclamantii au aratat ca prin pct. 5.1 lit. a) din Conventia de Credit nr. 0140723/30.01.2008, s-a stabilit un comision de risc de 0,22% aplicat la soldul creditului, platibil lunar, pe toata perioada de derulare a Conventiei de Credit ,de 0,165% aplicat la soldul creditului, lunar, pe toata perioada de derulare a Conventiei de Credit. Prin pct. 5.1 lit.a) din Conventia de Credit nr. 0163648/10.09.2008 s-a stabilit un comision de risc de 0,165% aplicat la soldul creditului, lunar, pe toata perioada de derulare a Conventiei de Credit, iar prin pct.3.5 din Conditiile generale ale Conventiei de Credit, se prevede ca "Pentru punerea la dispozitie a creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile Speciale". Din cuprinsul acestor dispozitii nu rezulta in mod inechivoc rolul acestui comision, nefiind suficienta inserarea formulei "pentru punerea la dispozitie a creditului". Avand in vedere limbajul criptic utilizat, se poate afirma ca in atare situatie consumatorului ii este ascunsa atat ratiunea instituirii unei asemenea obligatii, cat si neexistenta contraserviciului prestat, cu atat mai mult cu cat consumatorul se supune unei serii de obligatii (dobanzi penalizatoare, comisioane) in scopul asigurarii profitului proiectat de banca.
Reclamantii au sustinut ca acest comision de risc, este si reprezinta o clauza abuziva, intrucat a fost inserat in contract cu incalcarea prevederilor Legii nr. 193/2000, a dispozitiilor legale de drept comun prevazute de vechiul Cod civil, precum si a reglementarilor prevazute de OUG nr. 50/2010.
Referitor la calificarea unei clauze ca fiind abuziva, reclamatii sustin ca trebuie indeplinite urmatoarele conditii: clauza sa nu se refere la obiectul principal al contractului, aceasta conditie fiind indeplinita intrucat obiectul principal al contractului il reprezinta restituirea sumei imprumutate si a dobanzii aferente; clauza sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul, sa fie creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor iar dezechilibrul sa fie in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte.
Referitor la conditia negocierii directe a clauzei s-a invederat ca , prin intermediul conventiei de credit, care este un contract de adeziune cu caracter pre-formulat, aceasta clauza a fost impusa in mod unilateral de catre banca, astfel ca si aceasta conditie este indeplinita. In acest sens s-a constatat de catre practica judecatoreasca, in repetate randuri, raportat la conduita SC V.R. SA (Tribunalul Comercial Mures, dosar nr. 12348/320/2010, Sentinta nr. 1692/23.11.2011, pag. 4 a hotararii :"Instanta retine ca in cauza contractul de credit a fost transformat tacit intr-unul de adeziune, el constand intr-un formular tipizat, ale carui clauze nu au putut fi negociate de reclamanti, astfel ca intregul contract a fost impus in forma respectiva de catre banca")
In perioada 2007-2010, s-a mai aratat ca parata a incheiat conventii care au luat fiinta prin acelasi tip de contracte pre-formulate, prin acestea fiind instituita aceeasi clauza abuziva cu privire la perceperea comisionului de risc raportat la soldul creditor. Aceasta imprejurare a fost constatata in mod repetat de catre jurisprudenta, (Judecatoria Tg. Mures - dosar nr. 18345/320/2010, Sentinta nr. 4887/01.06.2011, pag.4- nepublicata "Parata sustine in fapt ca aceasta clauza fiind inserata in cadrul conditiilor speciale ale conventiei a fost negociata cu clientii. Instanta retine din sustinerile paratei ca in privinta conditiilor generale din contract partile nu au purtat nici o negociere. Pe cale de consecinta, de vreme ce existenta acestui comision este prevazuta in aceasta parte a contractului care nu suporta interventii, este evidenta lipsa unei negocieri reale in privinta comisionului de risc. Faptul ca in cuprinsul conditiilor speciale se detaliaza procentul si modul de calcul al acestui comision, a carei achitare este de la debutul relatiei impusa, nu acopera lipsa negocierii").
Caracterul pre-formulat al contractului reiese din modalitatea in care a fost redactat, acesta fiind structurat in conditii generale si conditii speciale. Conditiile generale au fost folosite in mod identic in contractele incheiate de catre banca in acea perioada. Nici conditiile speciale nu au fost negociate, singurele aspecte ce variaza de la un contract la altul fiind cele privitoare la datele de identificare a partilor, valoarea imprumutata si respectiv datele de identificare a imobilului obiect al ipotecii.
Reclamantii au sustinut ca nu au avut posibilitatea de a negocia cu institutia bancara referitor la instituirea sau neinstituirea unei asemenea clauze. De altfel, nu au putut negocia nici cu privire la cuantumul respectivului comision, aceasta fiind impus pe cale unilaterala, conform strategiei de vanzare practicate la acel moment fata de banca.
Referitor la cea de-a treia conditie , s-a aratat ca dezechilibrul pe care-l genereaza aceste clauze, este dat de faptul ca , comisionul de risc nu reprezinta un cost actual al creditului;
In acest caz, reclamantii au aratat ca un asemenea cost nu poate fi considerat actual (cert), ci doar eventual. Banca incaseaza lunar comisionul de risc si nu il returneaza consumatorului bun-platnic dupa unul sau mai multi ani de derulare a contractului fara incidente de plata.
Reclamantii au apreciat ca perceperea comisionului de risc nu mai are nici o justificare, avand in vedere ca in sarcina lor au fost stabilite o serie de obligatii in vederea garantarii executarii obligatiei de rambursare.
S-a considerat de catre reclamanti ca a fost incalcat caracterul sinalagmatic al contractului de imprumut.
Datorita faptului ca si-au asumat riscul devalorizarii monedei nationale (in raport cu moneda EUR), in acord cu principiul echilibrului contractual, si parata, conform aceluiasi principiu, era tinuta sa suporte riscul derivat din propriul obiect de activitate.
Referitor la dezechilibrul creat in detrimentul reclamantilor, in calitate de consumatori, precum si a bunei-credinte a bancii, s-a invederat ca disimularea unei parti a dobanzii sub denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credinte a bancii care percepe un astfel de comision, intrucat, pe de o parte, reprezinta o modalitate de inducere in eroare a clientilor, prin prezentarea de dobanzi avantajoase in raport cu ofertele altor banci care actionau pe aceeasi piata relevanta cu banca respectiva (dar care, in realitate, datorita adaugarii la DAE a comisionului de risc, nu mai erau chiar atat de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezinta o modalitate de procurare a unui avantaj concurential contrar uzantelor cinstite ale comerciantilor.
Totodata, ambele parti ar fi trebuit sa respecte echilibrul contractual, astfel incat nici una dintre parti sa nu incerce sa obtina o valoare mai mare decat aceea la care s-a obligat cealalta parte. Per a contrario, reaua credinta intervine prin ruperea echilibrului contractual de catre una din parti, in scopul obtinerii unor beneficii sau a protejarii propriilor interese, in detrimentul celorlalte parti contractante.
Reaua credinta reiese si din faptul ca respectivul comision de risc nu este definit si nu sunt precizate cazurile acoperite prin reglementarea acestui comision si nici criteriile in functie de care s-a stabilit procentul comisionului.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor prevazute la pct. 5 lit. c) din Conditiile speciale si pct. 3.7 din Conditiile generale din Conventia de credit nr. 0163648/10.09.2008 privind comisionul de rambursare in avans s-au invederat urmatoarele :
Clauza cuprinsa la pct. 5 lit.c din sectiunea Conditii speciale a conventiei de credit in discutie are urmatorul continut: "Comision de rambursare in avans: 2% calculat la valoarea sumei rambursate in avans pe parcursul primilor 5 ani din durata creditului (_) 1% calculat la valoarea sumei rambursate in avans ulterior primilor 5 ani din durata creditului". Aceasta clauza contractuala pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, atat prin ea insasi, cat si apreciata impreuna cu prevederile art. 3.7 din sectiunea conditii generale a conventiilor de credit in discutie.
Conform art. 4 lit. a din Legea nr. 193/2000, o clauza contractuala care nu a fost negociata cu consumatorul va fi considerata abuziva si in ipoteza in care impreuna cu alte prevederi din contract creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Or, prin procentul stabilit in mod unilateral in favoarea bancii, in cazul unei rambursari s-a creat un dezechilibru semnificativ, avand in vedere valoarea imprumuturilor contractate si faptul ca procentul este diferentiat pe perioade de timp fara vreun temei.
Intrucat perceperea comisionului de rambursare in avans nu are nici un temei juridic si mai ales avand in vedere faptul ca natura comisionului nu s-a schimbat prin simpla sa denumire, reclamantii considera ca toate argumentele relative la comisionul de risc sunt valabile si in cazul comisionului de administrare.
Cu privire la comisionul de administrare si caracterul abuziv al clauzei de la pct. 5.1 lit. a) din Actul aditional Conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 s-a sustinut ca reclamantii au refuzat in mod expres semnarea acestui prim act aditional, iar banca in mod contrar manifestarii lor de vointa a considerat ca au acceptat tacit conditiile impuse si au implementat in mod unilateral si abuziv prevederile acestui act aditional.
Art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 prevede in mod expres si limitativ care sunt comisioanele care pot fi percepute legal, respectiv: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau cont curent, compensatie in cazul rambursarii anticipate, comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor, costuri aferente asigurarilor si penalitati. Potrivit art. 95 din O.U. G. nr. 50/2010, institutiile bancare erau obligate sa asigure conformitatea contractelor incheiate cu dispozitiile ordonantei de urgenta prin incheierea unor acte aditionale intre acestea si clienti.
Clauzele actului aditional nr. 1 nu au fost negociate, iar obligatia de a face dovada contrarie ii incumba paratei. Clauzele acestui act aditional au creat un dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si contrar bunei credinte. Mai mult, clauza privind comisionul de administrare nu se refera la obiectul principal al contractului.
Parata, prin act aditional, a modificat in mod abuziv si unilateral contractul de credit, inlocuind comisionul de risc cu comision de administrare, contrar manifestarii exprese de vointa a reclamantilor.
Manifestarea de vointa poate avea loc expres sau tacit, iar in legatura cu exteriorizarea consimtamantului, se ridica problema valorii juridice a tacerii. In principiu, tacerea nu valoreaza consimtamant exteriorizat decat in trei cazuri: cand legea prevede expres aceasta, daca prin vointa expresa a partilor se atribuie tacerii o anumita semnificatie juridica si atunci cand tacerea are valoare de consimtamant, potrivit obiceiului.
Mai mult, art. 13.1 din Conventia de credit prevede ca "orice modificare a clauzelor conventiei se va efectua exclusiv in baza acordului partilor, urmand a fi consemnata prin act aditional".
Cu privire la nulitatea absoluta a clauzelor abuzive si repunerea partilor in situatia anterioara , reclamantii au sustinut ca , avand in vedere prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori raportate la dispozitiile OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, clauza privind comisionul de risc este lovita de nulitate absoluta. Aceste prevederi normative sunt imperative, trebuind respectate intocmai si neconditionat de persoanele carora i se adreseaza. Nerespectarea acestora atrage nulitatea absoluta a clauzelor incheiate cu nesocotirea lor.
Deoarece aceste clauze contractuale abuzive sunt lovite de nulitate absoluta, se impune repunerea partilor in situatia anterioara, cu consecinta obligarii paratei la restituirea, in integralitate, a sumelor de bani incasate cu titlu de comision de risc.
Cu privire la obligarea paratei la plata dobanzii legale calculate conform art. 3 alin 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru fiecare suma in parte, platita paratei cu titlu de comision de risc, s-a invederat ca, prin platile periodice ale comisionului de risc si ulterior de administrare abuziv impuse ,reclamantii au suferit si o saracire cauzata de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul respectivelor plati a fiecarei sume de bani achitate cu titlu de comision de risc/administrare, saracire care se intinde pana la momentul restituirii efective de catre banca a respectivelor sume de bani, iar banca a beneficiat de o imbogatire fara justa cauza prin faptul ca s-a folosit si va folosi respectivele sume de bani incepand cu momentul fiecarei plati a consumatorilor, cu titlu de comision de risc/administrare si pana in momentul in care banca va restitui in mod efectiv consumatorilor fiecare suma de bani in parte incasata cu titlu de comision de risc/administrare. Valoarea insaracirii, respectiv imbogatirii fara just temei, in speta, pentru intervalul de timp marcat dintre momentul fiecarei plati efectuate de consumatori, cu titlu de comision de risc/administrare si momentul restituirii efective de catre bana a fiecarei sume de bani in parte, este evaluabila in bani in mod exact. Astfel, echivalentul banesc al acestei insaraciri, respectiv imbogatiri fara justa cauza il reprezinta dobanda legala calculata asupra fiecarei sume de bani platite cu titlu de comision de risc/de administrare, de la data platii de catre reclamanti a fiecarei sume de bani in parte si pana la data restituirii efective de catre banca a fiecarei sume de bani in parte.
Cu titlu de despagubiri, in temeiul art. 13 alin. 1, teza finala din Legea nr. 193/2000, ca echivalent al lipsei de folosinta a sumelor achitate cu titlu de comision de risc/administrare, reclamantii au sustinut ca parata trebuia sa plateasca dobanda legala calculata potrivit art. 3 alin 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, asupra fiecarei sume de bani platite paratei cu titlu de comision de risc/administrare la data platii fiecarei sume de ani in parte si pana la data restituirii efective de catre parata a fiecarei sume de bani in parte.
S-a mai aratat ca intre reclamanti si banca sunt stabilite raporturi comerciale, iar in materie comerciala, cuantumul dobanzii legale este reglementat de prevederile art. 3 alin. 1 din O.G. nr. 9/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, text de lege care statueaza "Dobanda legala se stabileste, in materie comerciala, la nivelul dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei".
Pentru toate aceste motive reclamatii au solicitat admiterea actiunii.
In drept s-au invocat dispozitiile Legii nr. 193/2000 si Lista anexa a Legii 193/2000 republicata, Legea nr. 21/1992, Codul civil de la 1864, O.G. nr. 9/2000 si O.U.G. nr. 50/2010 .
La actiune reclamantii au anexat urmatoarele inscrisuri, in copie : imputernicire avocatiala, proces verbal de informare gratuita privind avantajele medierii nr.3/15.04.2014, Conventia de credit nr.0140723/30.01.2008, Plan rambursare credit, proces verbal de informare gratuita privind avantajele medierii nr.4/15.04.2014, Conventia de credit nr.0163648/10.09.2008, Plan rambursare Credit,(f.15-58 din dosar).
Ulterior cu data de 30 mai 2014, reclamantii au depus in copie , in dublu exemplar, urmatoarele inscrisuri : cererile nr.469841/24.04.2014 adresate paratei, actele de identitate, solicitarea nr.1122/20.09.2010 prin care au cerut incetarea incasarii comisionului de risc, raspunsul bancii nr.327/13.10.2010 , contract de garantie reala imobiliara, Contractul de asigurare din 30.01.2008, Polita de asigurare nr. 1100000214782/ 30.01.2008 , scrisoarea de cesiune a politei de asigurare, in favoarea paratei; cererile de eliberare a documentelor si extraselor de cont nr. 459669/11.04.2014 si cererile nr. 469841/24,04,2014, raspunsul paratei nr. 496556/ 23.05.2014(f.64-82 din dosar).
Cu data de 30 mai 2014, parata SC V.R. SA a depus la dosar intampinare prin care a solicitat sa se dispuna anularea petitului nr. 4, in baza art. 196 alin. 1CPC; admiterea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune pentru petitul 4 privind cererea de restituire a sumelor achitate cu titlul de comision de risc, comision de rambursare in avans si administrare , anterior datei de 24.04.2011; admiterea exceptiei lipsei de interes in intregime in privinta petitelor referitoare la conventia de credit nr. 0140723/30.01.2008 si in privinta petitelor 1 si 3 ale actiunii in privinta conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 iar in subsidiar respingerea acestora ca nefondate; respingerea petitelor 2, 4 (privind restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de administrare incepand din 24.04.2011), 5 si 6 ale actiunii ,ca nefondate; obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, parata a aratat ca reclamantii prin cererea de chemare in judecata formulata, au sustinut ca prevederile contractuale din conventia de credit nr. 0140723/ 30.01.2008 vizand comisionul de risc si comisionul de rambursare anticipata, respectiv prevederile contractuale din conventia de credit nr. 0163648 /10.09.2008 vizand comisionul de risc, precum si prevederea din actul aditional din 2010 privind comisionul de administrare, ar fi clauze abuzive raportat la art. 4 din Legea 193/2000.
S-a mai invederat ca prin petitul 3 , reclamantii au solicitat anularea clauzelor iar prin petitul 4, obligarea la plata sumelor incasate cu aplicarea clauzelor abuzive, fara a se indica sumele pretinse. S-a solicitat si plata de dobanzi legale aferente pretentiilor si cheltuieli de judecata.
In ceea ce priveste petitul 4 al actiunii, intrucat obiectul cererii nu este individualizat, parata a aratat ca se impune a fi anulat avand in vedere prevederile art. 196 alin, 1 C.p.civ. S-a mai invederat ca potrivit prevederilor art. 200 Cod Procedura civila, raportat la prevederile art. 194 lit.c si 196 alin. 1 CPC, se impune anularea cererii in privinta petitelor sus mentionate.
Desi au formulat acest petit de pretentii, reclamantii nu au individualizat cuantumul acestora, marginindu-se a indica generic o perioada (de la data incheierii contractului si pana la data pronuntarii hotararii), astfel ca nu se poate stabili cuantumul fiecarui comision achitat.
Parata a sustinut sanctiunea anularii cererii este incidenta, nefiind indicat un cuantum concret al pretentiilor materiale ale reclamantilor constand in sumele incasate cu pretinsa aplicare a clauzelor abuzive.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru petitul 4, parata a aratat urmatoarele :
In privinta petitului de restabilire a situatiei anterioare, ca aplicare a principiului efectelor nulitatii actului juridic civil, s-a sustinut ca orice pretentie care ar decurge din contract si care excede termenului general de prescriptie de 3 ani anterior datei introducerii cererii de chemare in judecata , se impune a fi respinsa ca urmare a intervenirii prescriptiei.
Cu privire la contractele cu executare succesiva s-a aratat ca intervine prescriptia extinctiva in modalitatea reglementata de art. 12 din Decretul Lege 167/1958. Aceasta chestiune este reglementata cat se poate de clar chiar si in Noul Cod Civil, art. 2526. Contractul de credit este o varianta a contractului de imprumut, fiind fara dubii un contract cu executare succesiva, cel putin in privinta obligatiilor de rambursare ale imprumutatilor. Aceasta inseamna ca pentru fiecare suma achitata cu titlu de comision de risc, in flecare luna incepea un termen de prescriptie distinct de 3 ani pentru o eventuala actiune in restituire. Daca ulterior intervine nulitatea clauzei ce reglementa aceasta obligatie cu caracter succesiv, actiunea in restituirea acestei prestatii este admisibila doar daca nu se implinise termenul de prescriptie reglementat de art. 12. In caz contrar se admite imprescriptibilitatea cererii de restituire a unei prestatii succesive, raportat la imprescriptibilitatea actiunii in constatarea nulitatii absolute, ceea ce este nelegal.
Parata a mentionat ca nu contesta faptul ca dreptul la restituire se naste la momentul prezumtivei anulari a clauzei, dar aceasta restituire este la randu-i limitata in timp de termenul de prescriptie reglementat de art. 12 din Decretul Lege 167/I958, care priveste efectul prescriptiei extinctive in functie de natura prestatiei stipulate prin actul juridic.
S-a mai mentionat ca trebuie evitata confuzia intre termenul de la care incepe sa curga prescriptia dreptului de a cere restabilirea situatiei anterioare si termenul de prescriptie al cererii de restituire a prestatiilor succesive care se implineste periodic.
S-a invederat ca potrivit conventiei de credit nr. 0140723/ 30.01.2008 s-a perceput comision de risc doar pana in septembrie 2008, cand creditul a fost rambursat in integralitate prin refinantarea acestuia cu cel de-al doilea credit. Drept urmare ultima plata cu acest titlu a fost realizata in septembrie 2008, fiind evident prescrisa orice cerere de restituire in privinta acestei conventii. Ultima luna in care s-a perceput comision de risc potrivit conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 este august. Ultimul termen de prescriptie pentru cererea de restituire a platilor efectuate cu acest titlu s-a implinit astfel in august 2013. Drept urmare pretentiile reclamantilor vizand comisionul de risc (septembrie 2008 - august 2010), sunt in intregime afectate de termenul de prescriptie. In privinta pretentiilor vizand restituirea comisionului de administrare, prescriptia opereaza pentru perioada septembrie 2010 - aprilie 2011.
S-a apreciat de catre parata ca se impune respingerea ca prescrise si a pretentiilor vizand plata comisionului de rambursare anticipata aferent conventiei de credit 0140723/30.01.2008 precum si a dobanzii legale ca accesoriu al pretentiei principale , prin coroborarea art. 12 cu art.1 alin.2 din Decretul Lege nr.167/1958.
Cu privire la exceptia lipsei de interes, parata a invederat ca petitele formulate in legatura cu conventia de credit nr. 0140723/30.01.2008 sunt lipsite de interes, acesta nemaifiind actual intrucat prevederile conventiei de credit au incetat de drept, prin rambursarea integrala a creditului, in septembrie 2008. In consecinta, in baza art. 32 lit. d si 33, art. 40 CPC , parata a invocat lipsa de interes in promovarea actiunii in privinta acestor petite ale actiunii intrucat vizeaza clauze contractuale inexistente la momentul promovarii cererii, interesul nemaifiind actual.
S-a mentionat de catre parata ca ,cererea de chemare in judecata fondata pe prevederile Legii 193/2000, promovata la 6 ani de la rezilierea contractului, care lipseste de orice efecte clauzele acestuia, este in mod vadit lipsita de interes prin prisma petitelor principale.
Referitor la conventia de credit 0163648/10.09.2008 s-a aratat ca petitele vizand constatarea caracterului abuziv si eliminarea clauzelor privind comisionul de risc, sunt lipsite de interes, avand in vedere ca prin actul aditional implementat in conformitate cu prevederile OUG 50/2010 a fost inlaturata aceasta clauza. Odata cu luna septembrie 2010, s-a stipulat un alt comision, denumit "de administrare", in mod detaliat explicat prin actul aditional.
In consecinta, in baza art. 32 lit. d si 33, art. 40 CPC s-a invocat lipsa de interes in promovarea actiunii in privinta comisionului de risc, intrucat vizeaza o clauza contractuala inexistenta la momentul promovarii cererii, interesul nefiind actual.
In privinta constatarii caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare , s-a aratat de catre parata ca actiunea este nefondata, in subsidiar fata de exceptia lipsei de interes invocata, avand in vedere ca acest comision a fost stipulat prin act aditional care a fost implementat in conformitate cu prevederile OUG 50/2010.
Prevederile contractuale au fost adaptate la OUG 50/2010 prin acest act aditional intre parti fiind astfel aplicabile prevederile de drept tranzitoriu reglementate de art. 40 alin. 3 si art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010 (forma in vigoare inainte de intrarea in vigoare a Legii 288/2010) si art. II alin. 2 din Legea 288/2010. Aceste prevederi rastoarna prezumtia lipsei de negociere in cazul contractului de credit de adeziune, reglementata de art. 4 din Legea 193/2000.
Practic OUG 50/2010 reglementeaza o intreaga procedura menita a asigura protectia consumatorului in relatia cu bancile, procedura care a fost parcursa si s-a concretizat prin implementarea actului aditional in conformitate cu prevederile art. 40 alin. 3 din OUG 50/2010, modificare contractuala fiind impusa legislativ prin art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010.
In consecinta , parata a sustinut ca a notificat reclamatilor actul aditional intocmit in conformitate cu prevederile OUG 50/2010, insa acestia nu si-au exprimat vreun punct de vedere ferm in privinta actului aditional care, in considerarea art. 40 alin. 3 si art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010, a fost implementat tacit, tacerea reclamantilor valorand consimtamant in baza acestor prevederi. In plus, reclamantii au avut din nou posibilitatea, pe o perioada de 60 de zile, in baza art. II din Legea 288/2010, sa notifice expres refuzul de implementare a actului aditional si sa revina la conditiile contractuale anterioare OUG 50/2010 , insa nu au uzat nici de acest drept astfel ca au devenit aplicabile prevederile de drept tranzitoriu ale art. II alin 2 din Legea 288/2010, care, de asemenea rastoarna prezumtia reglementata de art. 4 al Legii 193/2000.
Actul aditional a fost implementat avandu-se in vedere prevederile OUG 50/2010, astfel incat reclamantii nu pot solicita anularea clauzei privind comisionul de administrare, intrucat aceasta a fost introdusa in conformitate cu prevederile art. 36 alin. 1 si 3 din OUG 50/2010, fiind exclusa de la aplicabilitatea Legii 193/2000, raportat la prevederile art. 3 alin. 2 din acest act normativ. In consecinta , parata a sustinut ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 4 din Legea 193/2000 in esenta clauza fiind prezumat negociata si asumata de reclamanti prin implementarea actului aditional, cu observarea prevederilor art. 36, 40 alin. 3 si art. 95 alin. 5 din OUG 50/2010, respectiv art. II alin. 2 din Legea 288/2010.
In fapt, legiuitorul este cel care a impus modificarea contractuala ca atare, s-a procedat la inlaturarea comisionului de risc si perceperea unui alt comision, in deplina concordanta cu prevederile OUG 50/2010.
Cu privire la clauza privind comisionul de risc s-a mentionat ca, in situatia in care se apreciaza ca reclamantii pot solicita la acest moment eliminarea clauzei anterior inlaturarii acesteia prin actul aditional, atunci actiunea se impune a fi respinsa ca fiind lipsita de interes , intrucat vizeaza o clauza care nu mai exista la momentul formularii cererii de chemare in judecata.
In subsidiar, la primul petit, daca se apreciaza de catre instanta ca exista un interes in promovarea acestei actiuni vizand clauza anterior existenta privind comisionul de risc si restituirea sumelor incasate cu acest titlu, avand in vedere fundamentarea in drept a cererii, s-a invederat ca aparitia notiunii de clauza abuziva in legislatia romaneasca s-a produs odata cu implementarea aquis-ului comunitar, in concret Directiva 93/13/CEE. Directiva a fost transpusa prin Legea 193/2000 pe un teren juridic construit pe principiul autonomiei de vointa, principiu unic al tuturor legilor morale si al indatoririlor conforme acestor legi, consacrat prin dispozitiile art. 969 Cod Civil, care se justifica prin facultatea unui subiect de drept de a intra intr-un raport contractual sau nu, de a a-si alege co-contractantul si de a stabili liber cu acesta continutul contractului.
Prin aparitia in dreptul romanesc a Legii 193/2000 i-a fost conferita judecatorului puterea de a interveni sa corecteze eventualele dezechilibre excesive in defavoarea consumatorului dar in mod evident fara a distruge conceptul libertatii contractuale si a fortei juridice a unui contract semnat si asumat intre parti.
Astfel , art. 1 al Legii 193/2000 stabileste obligatiile principale in sarcina comerciantilor: obligatia pozitiva de transparenta (alin. 1) si obligatia negativa de a nu stipula clauze abuzive (alin. 3).
Se poate observa ca in cauza, contractul de credit si actul aditional incheiat cu reclamantii cuprinde doua sectiuni : Conditii generale si Conditii speciale. In Conditiile Speciale sunt cuprinse in limbaj clar si explicit clauzele principale referitoare la obiectul contractului, respectiv pretul creditului format din dobanda anuala si spezele contractuale, tipurile de comisioane si cuantumul acestora. Comprehensibilitatea clauzelor contractuale urmeaza a fi raportata la posibilitatea de intelegere a omului obisnuit, astfel incat comerciantul in general sa fie la randu-i la adapost de abuzuri din partea consumatorului oportunist.
Obligatia de a nu stipula clauze abuzive este pe larg explicata in cuprinsul art. 4 din Legea 193/2000, din care se pot desprinde conditiile cumulative pe care o clauza contractuala trebuie sa le indeplineasca pentru a fi considerata abuziva. Pornind de la acest conditii s-a afirmat ca, clauza contractuala care ii reglementa dreptul de a percepe comisionul de risc, respectiv de administrare, nu era o clauza abuziva in intelesul art. 4 din Legea 193/2000.
In primul rand comisionul de risc facea parte din pretul contractului iar acesta este o componenta a obiectului principal al contractului. Comisionul de risc se regasea identificat in mod expres inclusiv in graficul de rambursare, alaturi de celelalte elemente ale pretului creditului, fiind asumat ca atare de catre clientii bancii prin semnarea graficului de rambursare pe fiecare pagina. Fiind un element al pretului contractului, este evident ca perceperea acestuia nu poate fi analizata drept clauza abuziva avand in vedere art. 4 alin. 6.
S-a invederat ca, legiuitorul roman a preluat gresit prevederile art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE care stipuleaza ca "aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului ori a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor si inteligibil".
Clauza contractuala privind dreptul paratei de a percepe comisionul de risc, reprezentand parte integranta a pretului contractului,nu poate fi, prin urmare, anulata de catre instanta de judecata ca fiind clauza abuziva , in lipsa unui temei legal care sa ii confere instantei de judecata autoritatea de a interveni in aceasta sfera.
In al doilea rand s-a aratat ca ,clauza reglementata de art. 5 lit. a din Conventia de Credit nu a creat un dezechilibru semnificativ, contrar bunei credinte, intre drepturile si obligatiile partilor.
In temeiul art. 4 din Directiva 93/13/CEE, aprecierea ca abuziva a unei clauze contractuale trebuie sa tina seama de natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, de toate circumstantele care privesc incheierea sa si de toate celelalte clauze ale contractului. Prin urmare, in materia clauzelor abuzive, ceea ce se urmareste este inlaturarea dezechilibrului contractual, din perspectiva statica, surprins in secventa de timp a incheierii contractului si a imprejurarilor ce o preced. Pe de alta parte o clauza poate fi declarata abuziva in caz de disproportie considerabila si nejustificata intre drepturile si obligatiile partilor.
S-a sustinut ca s-a invederat de catre reclamanti ca au incheiat conventia de credit in anul 2008, inainte de criza economica si financiara si au investit instanta cu o cerere in care reclama un dezechilibru contractual in cursul anului 2014. Intre aceste doua momente reclamantii nu si-au aratat cu nici un prilej nemultumirea in legatura cu presupusul dezechilibru semnificativ care sa afecteze utilitatea contractului, cauzat de clauzele indicate ca abuzive in prezent. De fapt reclamantii sustin in continuare utilitatea contractului in ceea ce ii priveste dar incearca sa isi reduca contraprestatia.
Asadar, daca se analizeaza drepturile si obligatiile partilor la data formarii contractului nu se pot identifica disproportii considerabile si nejustificate care sa il faca lipsit de interes pentru reclamanti. Dimpotriva, acestia au preferat oferta paratei la momentul contractarii tocmai in considerarea conditiilor avantajoase de creditare.
S-a sustinut ca nu se poate retine afirmatia reclamantilor conform careia toate riscurile sunt acoperite de garantia reala imobiliara si de clauzele penalizatoare, deoarece notiunea de risc in intelesul economiei reglementarilor din cuprinsul contractului de credit este mai complexa si cu incidente diverse. Ratiunea economica a comisionului de risc nu este una care reflecta un dezechilibru intre obligatiile partilor, ci mai degraba o modalitate de a asigura echilibrul contractual la evolutia starii financiare a imprumutatilor. In esenta a achitat o suma pe care a sperat sa o recupereze intr-un interval indelungat de timp. Din partea imprumutatilor nu mai exista nici un risc de a nu obtine plata sumelor imprumutate, insa subzista riscul pentru parata de a nu mai primi sumele acordate si costurile sau profitul preconizat de aceasta prestatie.
Creditul bancar este definit in doctrina ca fiind orice angajament de punere la dispozitie sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unor dobanzi sau altor cheltuieli legate dc aceasta suma.
Debitorul bancii, suportand pretul creditului este dator in realitate sa suporte cele doua componente ale acestuia, respectiv dobanda si comisioanele.
In ceea ce priveste soliditatea garantiei, aceasta nu este in masura sa asigure recuperarea sumelor acordate de catre banca. In procesul de analiza trebuie avut in vedere ca garantiile reprezinta ultima sursa de rambursare a unui credit, bancile neavand ca obiectiv acumularea de proprietati imobiliare in contul creantelor neincasate. Garantia, de cele mai multe ori, este menita sa acopere exclusiv valoarea sumei imprumutate, din aceasta scazandu-se costurile pe care banca le inregistreaza cu executarea acesteia.
Criza pietei imobiliare este cel mai graitor exemplu , deoarece garantiile oferite in urma cu 6-7 ani nu mai sunt in masura sa acopere in acest moment creditele acordate in acea perioada, cu atat mai mult in conditiile in care riscul nu ar fi asigurat si prin alte comisioane, de a obtine profitul scontat. Acest fapt trebuie coroborat si cu perioada indelungata pentru care se acorda de obicei un astfel de credit, intre 20 si 30 de ani.
In privinta cerintei negocierii, s-a argumentat ca unele clauze contractuale sunt preformulate, in fapt toate contractele pe care incheie o persoana fizica au clauze preformulate dar aceasta nu inseamna ca ele sunt abuzive. De aceea este necesara o analiza concreta a conditiilor prevazute de art. 4 din Legea 193/2000.
Prevederile Legii 193/2000 confera caracterul de contract standard preformulat unui contract de credit clasic.
In privinta contractelor incheiate ,aceasta prezumtie legala se aplica doar in privinta conditiilor generale ale conventiei, intrucat conditiile speciale, sub aspectul obiectului contractului - dobanda, comisioane, perioadele de rambursare, pot fi in esenta diferite de la un client la altul. Astfel, prezumtia de nenegociere reglementata de art. 4 din Legea 193/2000 nu opereaza in privinta conditiilor speciale iar lipsa negocierii trebuie dovedita de reclamant, in analiza conditiei privind lipsa negocierii trebuind sa se evite confuzia intre lipsa negocierii ca si conditie legala si lipsa intentiei de a negocia. Posibilitatea de negociere exista in mod real la momentul incheierii contractului. Faptul ca nu s-a dorit negocierea din partea reclamantilor nu echivaleaza cu lipsa in totalitate a posibilitatii acestei negocieri, pentru ca prezumtia lipsei negocierii sa opereze.
Reclamantii nu si-au manifestat in nici un mod intentia de a negocia, desi aveau aceasta posibilitate, puteau sa ceara o dobanda sau un comision mai favorabil. Daca ar fi fost refuzati, puteau sa nu mai incheie un contract de credit cu S.C. Volksbank Romania S.A. si sa aleaga o alta institutie de credit. Reclamantilor le-a fost pus la dispozitie contractul spre studiu, fiind astfel indeplinita conditia prevazuta de art. 5 din Legea 193/2000, a existat posibilitatea reala de a discuta clauzele sub aspectul cuantumului valoric al dobanzii si comisioanelor insa acestia nu si-au manifestat optiunea de a negocia. In consecinta perceperea comisionului de risc a fost reglementata si consimtita contractual de partile conventiei de credit, fara existenta vreunei constrangeri si se realizeaza potrivit principiului consfintit de art. 969 Cod civil.
S-a invederat ca analiza conditiilor prevazute de art. 4 din Legea 193/2000 si aprecierea asupra caracterului abuziv nu trebuie realizata prin raportare la evolutia in timp a contractului, ci trebuie realizata prin raportare la momentul unic al incheierii contractului, iar daca se analizeaza din aceasta perspectiva se poate concluziona in mod evident ca nu a existat un dezechilibru contractual la momentul incheierii contractului si a existat totodata o posibilitate reala de negociere.
Referitor la netemeinicia solicitarii de anulare a clauzelor si de restabilire a situatiei anterioare in cazul contractelor cu executare succesiva s-a sustinut de catre parata ca, Legea 193/2000 nu prevede nicaieri in cuprinsul acesteia nulitatea ca sanctiune juridica. Singura sanctiune care intervine in cazul constatarii caracterului abuziv al unei clauze in baza Legii 193/2000 este inopozabilitatea clauzei conform art. 6 coroborat cu art. 13 al Legii 193/2000.
In consecinta s-a invederat ca nu este fondata cererea de restabilire a situatiei anterioare.
Pretentiile de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de risc si o parte din cele achitate cu titlu de comision de administrare sunt afectate de termenul de prescriptie de 3 ani, iar in privinta sumelor incasate cu titlu de comision de administrare incepand cu 28.03.2011 s-a aratat ca acestea nu sunt fondate nici daca s-ar accepta nulitatea .
In cazul in care cererea formulata de reclamanti ar viza , teoretic, restabilirea situatiei anterioare, in urma interventiei nulitatii actului juridic civil , s-a invederat de catre parata ca nu se poate face abstractie de caracterul contractului dintre parti, fiind vorba despre un contract cu executare succesiva, caruia nu i se aplica aceleasi efecte ale nulitatii precum unui contract cu executare uno ictu, efectele nulitatii unui contract cu executare succesiva operand numai pentru viitor.
Prin intampinare, parata a sustinut ca prestatiile executate in baza unui contract cu executare succesiva nu sunt supuse restituirii si ca singurul efect al eventualei anulari a clauzei privind comisionul de risc este imposibilitatea perceperii acestuia pentru viitor.
S-a mai aratat ca reclamantii nu au achitat din septembrie 2010 nici o suma cu titlul de comision, intrucat au beneficiat de o perioada de gratie intre septembrie 2010 si septembrie 2012 iar prin actul aditional 3/19.09.2012 comisionul de administrare a fost eliminat din contract.
Referitor la clauza privind comisionul de rambursare in avans din conventia 0140723/30.01.2008, s-a invederat de catre parata ca nu se indica nicaieri de ce aceasta clauza ar fi abuziva, singura mentiune in privinta acestui comision fiind inserata intr-un paragraf al actiunii, concluzionandu-se ca perceperea unui comision de 2% la rambursarea anticipata a creditului creeaza dezechilibru contractual.
S-a sustinut ca acest comision nu este abuziv prin prisma Legii 193/2000 nefiind implinite conditiile prevazute de art. 4 din legea 193/2000.
Comisionul a fost acceptat de reclamanti, nu creeaza nici un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor, fiind o clauza uzuala in cvasi-majoritatea contractelor de credit existente pe piata de profil, iar redactarea acestei clauze, prin coroborarea cu alte prevederi din conventia de credit , este cat se poate de inteligibila pentru consumatori. Clauza a fost acceptata de reclamanti, mai mult, acestia au semnat o cerere prin care au acceptat plata comisionului cu prilejul rambursarii creditului in septembrie 2008.
De asemenea s-a invederat ca reclamantii nu au criticat clauza inserata in conventia 0163648/10.09.2008 , ceea ce denota faptul ca in opinia acestora clauza este abuziva doar in masura in care acestia au achitat sume in temeiul acesteia.
In drept parata a invocat disp.art. 32 lit. d, art. 33, art. 40, art.148, 193, 194, 196, 200, 204, 205, 245-248, 249, 250, 254, 260, 265, 273, 277, 292, 327-329, 351-352 Cod Procedura Civila, art. 4 alin. 2 al Directivei 93/13/CEE, art. 3-5, 6, 12-13 din Legea 193/2000, art. 1, 7. si 12 din Decretul Lege 167/1958, art. 969, 977 Cod civil, art. 11, 14, 36, 40 alin. 3, 95 din OUG 50/2010, art. II alin. 2 din Legea 288/2010.
La data de 5 iunie 2014, reclamantii au depus la dosar raspuns la intampinare prin care au solicitat admiterea actiunii introductive , respingerea solicitarii paratei de anulare a petitului 4 al actiunii introductive, respingerea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune si respingerea exceptiei lipsei de interes.
Referitor la nulitatea partiala a actiunii s-a invederat ca restituirea prestatiilor reprezinta o cerere accesorie cererii principale, avand ca obiect constatarea ca abuziva a clauzelor si anularea acestora.
Pe langa cererile principale de constatare a nulitatii clauzelor si pe care reclamantii au invederat ca le-au argumentat in extenso in cererea introductiva , s-au formulat de catre acestia si cereri accesorii ale caror solutionare se invedereaza ca depinde de solutia data in cererile principale.
Conform prevederilor art.204 C.pr.civ., obiectul cererii de chemare in judecata trebuie sa fie determinat sau determinabil.
S-a sustinut ca obiectul principal al cauzei este determinat, fiind vorba de constatarea nulitatii absolute a clauzelor .
Referitor la obiectul accesoriu , s-a invederat ca nu poate fi determinat , insa acesta este determinabil.
In temeiul principiului restitutio in integrum se impune ca tot ce s-a retinut in baza unui act juridic / unei clauze inexistente sau lovite de nulitate absoluta sa fie restituit, astfel ca se impune restituirea tuturor sumelor , de la data incheierii contractului si respectiv a actului aditional , pana la data pronuntarii hotararii .
Referitor la anularea partiala a cererii nu poate fi facuta la solicitarea vreunei parti, ci este prerogativa instantei si nu poate fi aplicata reclamantilor fara a le da posibilitatea sa completeze lipsurile.
Referitor la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune s-a sustinut de catre reclamanti ca pentru solutionarea acestei exceptii trebuie pornit de la calificarea nulitatii clauzelor abuzive ca fiind nulitate relativa sau absoluta.
Nulitatea absoluta confera actiunii caracter de imprescriptibilitate.
Caracterul absolut al nulitatii absolute a unei clauze abuzive , rezulta din reglementarea legala oferitor in plan european de Directiva nr.13/93/CEE, iar pe plan national de Legea 193/2000.
De asemenea caracterul absolut al nulitatii clauzei abuzive rezulta si din imprejurarea ca o eventuala clauza abuziva poate fi invocata si din oficiu de catre judecator , acest lucru fiind posibil doar in cazul nulitatii absolute.
S-au invocat disp.art.11 NCC in conformitate cu care nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri, iar contractul de credit si actele aditionale au fost incheiate cu incalcarea normelor privind ordinea publica si au fost incalcate prevederile legale in materia protectiei consumatorilor, norme care protejeaza ordinea publica.
S-a mentionat ca, nerespectarea prevederilor art. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate atrage nulitatea absoluta a clauzelor incheiate cu nesocotirea lor. Nulitatea absoluta ca si sanctiune juridica indeplineste functia preventiva, represiva si reparatorie , aceasta din urma asigurandu-se restabilirea ordinii de drept incalcate , repararea prejudiciului cauzat prin incalcarea sanctionata, iar uneori, adaptarea sau refacerea actului juridic prin inlocuirea de drept a clauzei ilegale cu clauza conforma dispozitiei legale imperative. Avand in vedere ca aceste clauze contractuale abuzive sunt lovite de nulitate absoluta, se impune repunerea partilor in situatia anterioara si restituirea catre reclamanti a sumelor platite nedatorat.
Conform principiului restitutio in integrum, se impune ca tot ceea ce s-a executat in baza unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate absoluta sa fie restituit. Acest principiu decurge din cel al retroactivitatii efectelor nulitatii.
S-a mai invederat ca nu poate fi considerat prescris dreptul de a solicita restituirea sumelor de bani incasat de catre parata cu titlu de comision risc .
Cu privire la exceptia lipsei de interes , s-a aratat ca interesul reclamantilor este legitim intrucat urmaresc un drept subiectiv recunoscut de lege si de asemenea este personal intrucat interesul apartine reclamantilor.
Referitor la Conventia de credit nr. 0140723/30.01.2008 s-au sustinut de catre reclamanti ca, chiar daca contractul a incetat prin modalitatea executarii sale integrale, ar fi absurd sa fie nesocotit principiul retroactivitatii efectelor nulitatii, cu atat mai mult cu cat este vorba de nulitatea absoluta, actiunea in anularea unor clauze lovite de nulitate absoluta fiind imprescriptibila. S-a stabilit faptul ca daca actul juridic a fost executat in parte pana la momentul declararii nulitatii, aplicarea nulitatii inseamna desfiintarea retroactiva a actului juridic.
S-a invederat ca principiul retroactivitatii efectelor nulitatii, consacrat de art. 1254, alin. 1, C.civ., este unul general valabil si aplicabil, exceptiile de la acest principiu fiind strict prevazute de lege si de stricta interpretare. Clauzele lovite de nulitate absoluta sunt considerare a nu fi existat vreodata, iar prestatiile executate in baza acestora se impun a fi restituite.
S-a aratat ca odata cu incetarea asa zisului "risc" (nedefinit) parata nu a restituit sumele cu titlu de comision de risc, a avut loc imbogatirea fara just temei a acesteia.
Cu privire la Conventia nr.0163648/10.09.2008 s-a aratat ca in temeiul disp.art.4 din L.193/2000 , pot fi supuse analizei sub aspectul determinarii caracterului abuziv orice clauze contractuale care au produs efecte juridice intre parti pana la un moment dat.
S-a mai sustinut de catre reclamanti ca prin cererea introductiva au solicitat constatarea caracterului abuziv al acestor clauze si respectiv anularea acestora cu efect retroactiv, respectiv a clauzei conform careia comisionul de risc este aplicat la soldul creditului si este platibil lunar pe toata perioada creditului (clauza se regaseste la pct. 5, lit. a) din Conditiile speciale ale Contractului de credit nr. 0140723/30.01.2008 si respectiv pct. 5.1., lit. a) din Conditiile speciale ale Conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008) si a obligatiei imprumutatului de a plati bancii pentru punerea la dispozitie a creditului a comisionului de risc care se plateste lunar, pe toata perioada creditului (clauza regasindu-se la art. 3.5 din Conditii ale Conventiilor de credit)
La o comparatie atenta a definitiilor din Conditiile generale ale Conventiei, se constata ca,atat comisionul de risc , cat si dobanda, sunt percepute pentru acordarea creditului. Acestea sunt pentru unul si acelasi lucru, comisionul de risc nefiind altceva decat o dobanda mascata. Aceasta este evidenta mai ales analizand situatiile financiare ale paratei pe anul 2009, care isi inregistreaza comisionul de risc ca venit din dobanzi.
Parata a incercat o justificare a perceperii comisionului de risc prin necesitatea acoperirii riscului de credit si a riscului de piata.
Comportamentul contractual al imprumutatului nu este cunoscut de la inceput de catre banca , iar a incasa un comision de la o persoana care, ulterior verificarilor facute de catre evidentele incidentelor de plati, nu ofera nici o suspiciune cu privire la seriozitatea sa ,este abuziv.
Intrucat nu are nici o justificare economica, reclamantii au considerat ca comisionul de risc este necuvenit.
S-a mai sustinut ca riscul deprecierii garantiilor si al neincasarii valorilor in cazul vanzarii este suportat de imprumutat care in situatia aceasta va raspunde cu toate bunurile sale. Dreptul bancii de a-si recupera creanta se intinde asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare, iar deprecierea garantiei afecteaza exclusiv patrimoniul imprumutatului.
Riscul ca banca sa nu-si recupereze creanta este practic inexistent, intrucat bunurile sunt asigurate , despagubirile urmand a fi recuperate de la asigurator.
Reclamantii au mai sustinut ca riscul de piata trebuie suportat de catre ambele parti in egala masura, insa toate aceste riscuri au fost suportate de catre consumator prin intermediul unor clauze abuzive impuse de banca printr-un contract de adeziune, fapt care intareste ideea ca banca a incasat abuziv acest comision.
Odata cu aparitia OUG 50/2010, a redenumit acest comision de risc , in comision de administrare, in scopul de a crea aparenta dreptului de a-l incasa in continuare , insa acest comision a fost confuz definit la art.3.5 din Conditiile generale.
S-a invederat ca toate neclaritatile cuprinse in conventia de credit sunt interpretate in favoarea paratei, iar modul de calcul al acestui comision a fost prezentat de asa maniera incat sa induca in eroare consumatorul cu privire la cuantumul costului efectiv.
Contrar afirmatilor paratei, art.4, alin. 2, din Directiva nr. 13/93 stabileste ca aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici justetea pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau marfurile furnizate in schimbul acestora de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil. Asadar, pentru a putea face obiectul controlului, clauza in discutie ar trebui sa fie exprimata in mod clar si inteligibil,insa modul in care parata a inteles sa defineasca acest comision de risc este confuz.
S-a mentionat ca parata nu a definit riscul pentru care a perceput comision , comisionul de risc si dobanda fiind percepute pentru acelasi lucru , nefiind altceva decat o dobanda mascata.
Modul in care este definit comisionul de nici o legatura cu modul in care il percepe parata.
S-a sustinut ca aceasta clauza nu a fost negociata, iar reclamantii nu au criticat cuantumul comisionului , ci insasi existenta sa, si ca parata nu a facut dovada faptului ca reclamantii au avut posibilitatea de a influenta clauza.
S-a mai mentionat ca apararea paratei in sensul ca reclamantii au refinantat un credit contractat anterior nu poate fi luata in considerare, considerand ca in cauza nu sunt aplicabile disp. art. 3, lit. m din Legea nr. 363/2007, referitoare la consumatorul mediu.
Reclamantii au aratat ca, prin intampinare, parata s-a aparat si a sustinut ca simpla lor optiune fata de Volksbank este o "puternica prezumtie menita a o contracara pe cea prevazuta de art. 4 din Legea 193/2000".
Intr-adevar, art. 4 din Legea nr. 193/2000 instituie in favoarea reclamantilor o prezumtie legala relativa cu privire la faptul ca aceste clauze nu au fost negociate in mod direct cu ei in calitate de consumatori .Situatia la care face trimitere parata prin intampinare nu poate fi considerata nici macar o prezumtie judiciara avand in vedere ca disp.art. 329 NCPC prevad ca prezumtiile judiciare sunt susceptibile sa intregeasca sau sa intareasca ceea ce a fost dovedit prin mijloacele de proba directe. Ori, aspectul invederat de catre parata nu are greutatea si puterea de a naste probabilitatea faptului pretins.
Comisionul de risc, calculat si perceput lunar, disimuleaza un procent consistent de dobanda marind artificial costul efectiv al creditului. Cuantumul comisionului de risc reprezinta 37 % din valoarea creditului acordat si aproape 33% din dobanda totala, asa cum reiese din Planul de rambursare aferent Conventiei de credit nr. 0140723/30.01.2009. Nici in ceea ce priveste comisionul de risc incasat in baza conventiei de credit nr. 0163648/10.09.2008 lucrurile nu difera, comisionul de risc incasat fiind unul substantial si in acest caz, respectiv de peste 37% din valoarea creditului acordat si aproape 33% din dobanda totala.
Dezechilibrul contractual se regaseste asadar in caracterul oneros si impovarator al comisionului aflat in sarcina reclamantilor , carora le-au fost stabilite o serie de obligatii in vederea garantarii executarii obligatiei de rambursare, in asa masura incat perceperea comisionului de risc nu mai are nicio justificare.
Conventia stipuleaza exclusiv in favoarea paratei o serie de drepturi foarte importante precum : dreptul de a modifica rata dobanzii si a diferitelor comisioane stabilite in contract, fara a fi prevazute in contract motivele obiective care determina o asemenea modificare; dreptul de a aplica cea mai grava sanctiune imprumutatului; dreptul de a alege asiguratorul cu care trebuie sa contracteze imprumutatul; dreptul de a debita depozitele imprumutatului, chiar neajunse la termen in cazul intarzierii platii ratelor de catre imprumutat, etc.
Mai mult, parata a transferat intregul risc contractual in sarcina imprumutatului prin comisionul ce i-a impus, prin garantiile constituite, prin raspunderea cu intreg patrimoniul, prin contractelor de asigurare in favoarea bancii la societatile de asigurare impuse de aceasta si prin suportarea riscului valutar. Astfel ca, prin instituirea comisionului de risc, reclamantii au fost nevoiti sa suporte riscul derivat din obiectul de activitate al bancii, contrar principiului echilibrului contractual.
S-a considerat de catre reclamanti ca a fost incalcat caracterul sinalagmatic al contractului de imprumut si ca aceasta clauza nu respecta exigentele bunei credinte avand in vedere faptul ca inserarea comisionului de risc a vatamat interesele legitime, patrimoniale ale reclamatilor prin majorarea considerabila a ratei lunare. Prin inserarea comisionului de risc, parata a urmarit sa obtina un avantaj disproportionat in detrimentul partii vatamate, astfel incat s-a rupt echilibrul contractual, nefiind indeplinita cerinta bunei credinte.
S-a sustinut de catre reclamanti referitor la clauza privind comisionul de risc , ca este lipsita de cauza juridica in conditiile art. 948 si 966 C.civ., neexistand nici o contraprestatie a societatii bancare ce ar putea sa justifice perceperea acestui comision. Mai mult, banca a luat o serie de masuri concrete si destinate garantarii restituirii, astfel ca perceperea unui astfel de comision nu-si mai are nici o justificare in fapt sau in drept. Aceasta clauza a fost impusa de catre creditoare profitand de pozitia de superioritate de care dispune si contravine principiului egalitatii partilor in contracte.
De asemenea s-a sustinut ca s-a incalcat principiul interdependentei dintre prestatiile reciproce ale partilor din cadrul actului juridic bilateral.
S-a invederat ca aceste clauze referitoare la comisionul de risc sunt lipsite de cauza juridica in conditiile art. 948 si 966 C.civ. de la 1864, neexistand nici o contraprestatie a societatii bancare ce ar putea sa justifice in vreun mod perceperea acestui comision.
Cu privire la netemeinicia invocata de parata cu privire la anularea clauzelor si restabilirea situatiei anterioare in cazul contractelor cu executare succesiva s-a sustinut ca sanctiunea ce se impune incalcarilor prevederilor legale care protejeaza valori ce intereseaza ordinea publica este nulitatea absoluta. Caracterul absolut rezulta si din imprejurarea ca o eventuala clauza abuziva poate fi invocata chiar si din oficiu de catre judecatorul national, asa cum in repetate randuri s-a pronuntat CJUE.
S-a sustinut ca nu trebuie confundata actiunea in restituirea prestatiilor efectuate in baza unui act juridic anulat cu actiunea in nulitate, si ca reclamantii nu pot fi impiedicati ca prin actiunea promovata sa formuleze doua capete de cerere: unul principal , prin care sa solicite declararea nulitatii clauzelor abuzive ,si un capat de cerere accesoriu, prin care sa solicite restituirea prestatiilor efectuate in temeiul clauzelor respective, situatie in care aceasta din urma cerere va fi solutionata pe fond numai daca se
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.
Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011