InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Bujor

Proprietarul unui animal sau cel care se serveste de el raspunde, independent de orice culpa, de prejudiciul cauzat de animal, chiar daca acesta a scapat de sub paza sa, conform prevederilor art. 1375 Cod civil.

(Sentinta civila nr. 418 din data de 12.06.2014 pronuntata de Judecatoria Targu-Bujor)

Domeniu Prejudicii, daune | Dosare Judecatoria Targu-Bujor | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Bujor

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei T B, reclamantii C I si D L,  in contradictoriu cu paratul O A, domiciliat in com. R, sat C, jud. G, au solicitat obligarea paratului O A la plata sumei de 7000 lei cu titlu de prejudiciu cauzat de animalele aflate in paza paratului, cu plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, reclamantii au aratat in fapt, ca in seara zilei de 21.11.2013, in timp ce reclamanta D L conducea autoturismul marca Hyundai accent, intr-o zona neiluminata public, a intrat in coliziune cu doua animale in miscare, care se deplasau pe mijlocul drumului din sens opus.
Reclamantii au aratat ca evenimentul a fost raportat organelor de politie in vederea luarii masurilor legale ce se impuneau, ocazie cu care s-a constatat ca proprietarul animalelor este paratul O A, care a recunoscut fapta comisa, respectiv lasarea animalelor nesupravegheate care au produs pagube, autoturismul reclamantilor fiind avariat.
Reclamantii au aratat ca la data de 12.12.2013 au inmanat paratului o copie dupa devizul de reparatie de la service xxx care cuprindea costul reparatiilor in cuantum de 7153 lei, insa ulterior au convenit verbal cu paratul sa-i plateasca doar 1500 lei, fixand ca termen de plata 21.12.2013. La acel termen, reclamantii au aratat ca paratul a solicitat o amanare de plata pana la sfarsitul lunii ianuarie 2014, cand nu s-a conformat.
Reclamantii au aratat ca o parte din reparatii au fost efectuate pe cheltuiala proprie, sens in care au anexat inscrisuri.
In drept, si-au intemeiat cererea pe disp. art. 1375 C.civ (raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale).
In dovedire, au solicitat proba cu inscrisurile depuse la dosar, respectiv: proces—verbal de sanctionare contraventionala a paratului emis de IPJ G - Postul de Politie R, planse foto, rezultat testare alcoolemie, declaratia paratului-proprietar al animalelor, dovada de reparatie.
A fost depusa dovada achitarii taxei de timbru in cuantum de 455 lei.
Paratul nu a depus intampinare.
La termenul de judecata din data de 30.04.2014, procedura fiind legal indeplinita, reclamantii au aratat ca nu au parcurs procedura medierii, toate discutiile fiind purtate verbal.
Pentru ca reclamantii sa depuna inscrisuri doveditoare privind pretentiile solicitate si sa indeplineasca procedura medierii, avand in vedere cele aratate la primul termen, s-a amanat judecarea cauzei la data de 12.06.2014.
La data de 28.05.2014, reclamantii au depus la dosarul cauzei inscrisuri, respectiv: facturi fiscale, certificat de informare nr. 71/27.05.2014.
La termenul de judecata din data de 12.06.2014, procedura fiind legal indeplinita, paratul a aratat instantei ca nu realizeaza venituri, astfel ca nu poate achita despagubiri catre reclamanti, lasand la aprecierea instantei admiterea sau respingerea actiunii.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul—verbal emis de IPJ G-Postul de Politie R, paratul O A a fost sanctionat contraventional cu avertisment in baza Legii nr. 61/1991 rep. pentru savarsirea faptei de a lasa in libertate si nesupravegheate o cabalina si un vitel care au fost lovite de un autoturism marca Hyundai Accent, la data de 21.11.2013, producand pagube acestuia, fapta prevazuta de art. 3 pct. 17 din Legea nr. 61/1991 rep. si sanctionata conform disp. art. 4alin. 1 lit.b din Legea nr. 61/1991 rep.
La rubrica Obiectiuni, din procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventionala paratul  mentioneaza ca recunoaste si regreta fapta, luand la cunostinta de respectivul proces-verbal prin semnatura.
La baza intocmirii procesului-verbal contraventional, au stat: sesizarea reclamantilor, plansele foto, declaratia contravenientului parat prin care recunoaste si regreta fapta de a lasa nesupravegheate animalele si prin care arata ca este de acord sa suporte despagubirile reclamantilor din prezenta cauza.
Instanta constata ca paratul contravenient nu a contestat procesul-verbal in termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.
In drept, conform disp. art. 1375 C.civ., proprietarul unui animal sau cel care se serveste de el raspunde, independent de orice culpa, de prejudiciul cauzat de animal, chiar daca acesta a scapat de sub paza sa.
Atat din sustinerile paratului in fata instantei, cat si din inscrisurile depuse la dosar, rezulta cu certitudine ca animalele domestice (o cabalina si un vitel) lasate nesupravegheate si care au cauzat reclamantilor un prejudiciu prin avarierea autoturismului personal, sunt proprietatea paratului, respectiv acestea se afla in paza sa juridica si materiala.
Instanta constata ca, in prezenta cauza, sunt indeplinite conditiile antrenarii raspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale, in baza art. 1375 C.civ., din urmatoarele considerente:
Reclamantii au facut dovada prejudiciului cert in cuantum de 7000 lei, prin sustinerile in fata instantei si inscrisurile depuse la dosar, respectiv: planse foto, procesul—verbal de sanctionare contraventionala a paratului, autorizatie de reparatii, facturi fiscale privind reparatiile efectuate si costul pieselor achizitionate, deviz lucrari.
Prejudiciul cauzat reclamantilor prin avarierea autoturismului personal a fost cauzat de cabalina si vitelul, care se aflau la momentul producerii prejudiciului, sub paza juridica si materiala a paratului, conform sustinerilor verbale si scrise ale acestuia si a procesului - verbal de sanctionare contraventionala a paratului.
Instanta constata ca, in prezenta cauza, nu sunt incidente cauzele exoneratoare de raspundere, prevazute de art. 1380 C.civ, respectiv: fapta imputabila exclusiv victimei insesi, fapta imputabila exclusiv unei terte persoane pentru care cel care detine paza juridica a animalului nu este tinut sa raspunda, forta majora.
Avand in vedere ca reclamantii s-au indreptat cu actiune in despagubire impotriva paratului, proprietar al animalelor care au cauzat prejudiciul dovedit de reclamanti, in baza dispozitiilor art. 1375 C.civ., instanta urmeaza a admite actiunea reclamantilor si a obliga paratul la plata catre reclamanti a sumei de 7000 lei, reprezentand prejudiciu.
?n baza dispozitiilor art. 451 si 453 C.pr.civ., avand in vedere ca s-a admis actiunea civila promovata de reclamanti, instanta va dispune obligarea paratului la plata  cheltuielilor de judecata in cuantum de 455 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Prejudicii, daune

Prejudiciu. Termen de prescriptie. - Sentinta civila nr. 544/LM/2008 din data de 30.12.2008
Conflict de drepturi. Anularea deciziei de imputare si restituirea drepturilor salariale retinute prin aceeasi decizie. - Sentinta civila nr. 80/lm/2008 din data de 17.02.2009
prejudiciu de producerea unui accident de circulatie si a asiguratorului sau. - Decizie nr. 72/R/ din data de 31.01.2005
Raspundere patrimoniala. Lipsa in gestiune. Actiune respinsa, nefiind indeplinite conditiile pentru antrenarea raspunderii patrimoniale al angajatului. Lipsa culpei. Prejudiciu incert - Sentinta civila nr. 699 din data de 21.06.2016
Coproprietar obligat sa-si dea consimtamantul la efectuarea unui bransament de apa. Obligare coproprietar la repararea pagubei produsa ca urmare a inundarii apartamentului vecin. Cerere reconventionala. Coproprietar obligat la plata contravalorii consumul - Decizie nr. 117 din data de 01.04.2015
plata cheltuielilor neachitate de chiriasul evacuat - Sentinta civila nr. 436 din data de 10.10.2014
Obligarea societatii de asigurare la plata daunelor rezultate dintr-un accident rutier - Decizie nr. 49 din data de 30.01.2014
Raspunderea patrimoniala. Lipsa in gestiune - Sentinta civila nr. 549 din data de 02.05.2012
Infractiuni silvice. Incadrarea corecta in functie de valoarea diurnei.Legea penala mai favorabila. - Decizie nr. 14 din data de 21.01.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 576/C din data de 10.04.2009
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 6C din data de 08.01.2010
Pretentii - Decizie nr. 4C din data de 08.01.2010
Pretentii - Decizie nr. 3C din data de 08.01.2010
abuz in serviciu contra intereselor publice - Decizie nr. 12 din data de 11.03.2009
Suspendare act administrativ. Conditiile legale. Cazul bine justificat, definit de art.2 lit. t din Legea nr.554/2004, poate fi determinat de rezolutia de neincepere a urmaririi penale dispusa de procuror in privinta pretinselor conditii frauduloase ... - Decizie nr. 2081/R din data de 14.10.2011
Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora - Sentinta civila nr. 322/S din data de 14.12.2009
Raspundere patrimoniala. Restituirea sumelor nedatorate. - Decizie nr. 448 din data de 22.03.2017
Legea nr. 33/1994. Stabilirea intinderii prejudiciului suferit de persoana expropriata. Intelesul sintagmei „prejudiciu cauzat proprietarului”. - Decizie nr. 91/A din data de 27.05.2010
Raspundere patrimoniala. Conditii. - Decizie nr. 906 din data de 28.09.2009
Raspundere materiala a angajatului. Prejudiciu cauzat prin lipsa in gestiune - Decizie nr. 1202 din data de 01.11.2007