anularea comisionului de risc, pretentii
(Sentinta civila nr. 15801 din data de 12.12.2012 pronuntata de Judecatoria Targu Jiu)Dosar nr. ___../318/2012
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
TARGU JIU cod operator 2445
Sectia civila
SENTINTA CIVILA Nr. 15801/2012
Sedinta publica de la 12 Decembrie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE RAMONA BIANCA TUFAN
Grefier MARIANA FLOROIU
Pe rol solutionarea actiunii civile in constatare formulata de reclamantul VIT in contradictoriu cu parata SC VR SA.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile
Procedura de citare este legal indeplinita din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 05.12.2012 cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea la data de 12.12.2012.
JUDECATA
Prin actiunea civila inregistrata initial pe rolul Tribunalului Gorj sub nr___../95/2012 la data de 09.04.2012, reclamantul VIT in contradictoriu cu parata SC VR SA.,a solicitat instantei urmatoarele :
- anularea comisionului de risc impus de catre parata la imprumutul acordat prin conventia de credit nr. ..............
- returnarea sumei incasate de catre parata cu titlul de "comision de risc" de la subsemnatul, din
momentul impunerii pana in prezent, suma actualizata cu rata dobanzii legale.
- obligarea paratei la plata de daune morale, in valoare egala cu daunele materiale provocate.
- obligarea paratei la cheltuielile de judecata ce voi efectua in prezenta cauza, respectiv onorariu avocat,taxa timbru.
In motivarea actiunii, reclamantul arata in fapt, ca in anul 2007 a incheiat cu banca V, sucursala Targu Jiu doua conventii de credit pentru suma totala de 58.118 EUR, conventii care la o data ulterioara s-au transformat, prin comun acord, intr-un singur credit, refinantat, la valoarea sus amintita, prin conventia de credit nr. ____.
Ca, prin cele doua conventii si ulterior prin ultima care cuprindea valoarea totala a creditelor acordate de catre banca, in mod abuziv i s-a impus plata aditionala la ratele si comisioanele aferente permise de lege, a unui comision de risc, interzis prin O.U.G. nr. 50/2010 cu modificarile si completarile ulterioare, putandu-se
observa din cuprinsul conventiilor de credit, ca, desi prin ultima conventie de credit, modificata prin actul aditional nr. __.., prin care se face o asa-zisa aliniere la O.U.G. 50/2010, se mentine comisionul de risc, insa se schimba doar valoarea si descrierea acestuia.
Arata ca la cererea sa scrisa, prin aparator ales, in vederea concilierii, se face referire la actul aditional nr. ___ prin care se sustine ca acest comision de risc nu mai este aplicat si ca acesta a devenit comision de administrare, insa, se observa ca nu apare, in tot cuprinsul actului aditional mentionat, nici un comision de administrare, ci se pastreaza tot denumirea de comision de risc.
Astfel prin conventiile anterioare, se prezinta comisionul de risc fiind acel comision "pentru punerea la dispozitie a creditului", iar prin conventia ulterior incheiata, acesta apare ca fiind comisionul ce se va plati "... pentru administrarea de catre Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea Sumei pale la dispozitia imprumutatului..." aceasta ultima descriere nefiind altceva decat o modalitate de inducere in eroare cu privire la comisionul aplicat abuziv, in sensul schimbarii acestuia conform prevederilor legale mai sus mentionate.
Reclamantul invoca disp. art. 36, alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2010 conform carora "Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului..." definitie/descriere complet diferita de ceea ce se sustine de catre V prin punctul de vedere si mai ales prin documentele pe care a fost nevoit sa le semneze.
A mentionat reclamantul ca dezechilibrul pe care il genereaza o astfel de clauza este dat de faptul ca acest comision nu reprezinta un cost actual al creditului ci, in cel mai rau caz, reprezinta o asigurarea pe care banca si-o ia impotriva riscului intrarii consumatorului in incapacitate de plata, prin urmare acest cost este unul eventual si nu actual (cert), ca banca il incaseaza lunar si nu il returneaza consumatorului bun platnic, dupa unul sau mai multi ani de derulare a contractului, fara incidente de plata.
Ca, in situatia in care consumatorul isi va indeplini intocmai obligatiile de plata, in favoarea bancii va opera o imbogatire fara justa cauza, in defavoarea clientilor, care cu toate ca si-ar fi indeplinit obligatiile contractuale, vor fi lunar un comision de urmarire a riscului, fara ca riscul sa se fi materializat.
Comportamentul contractual al imprumutatului nu este cunoscut de la inceput de catre banca, astfel ca, a incasa un comision de la o persoana care, verificata fiind in evidentele incidentelor de plati, nu a ridicat si nu ridica suspiciune cu privire la seriozitatea si bonitatea sa, nici la incheierea, nici cu ocazia executarii contractului, reprezinta un abuz din partea bancii.
Precizeaza ca banca si-a mai creat inca un instrument de asigurare impotriva riscului de neplata, prin obligarea imprumutatului de a aduce si garantii personale (codebitori, fideiusori).
Toate aceste garantii pe care banca le are impotriva riscului de neplata reprezinta argumente solide in sprijinul celor sustinute, in sensul ca prevederile contractuale ce reglementeaza comisionul de urmarire riscuri sunt de fapt clauze contractuale abuzive ce sunt lovite de nulitate absoluta.
Ca, riscul de plata trebuie sa fie asumat in egala masura de ambele parti, atat de banca, care este "jucator profesionist" cat si de catre consumator, iar comisionul de risc este perceput de banca pentru a-si acoperi propriul risc.
Asadar, pe langa faptul ca un consumator trebuie sa suporte propriul risc (deteriorarea cursului de schimb, diminuarea veniturilor etc.) este obligat prin aceste clauze abuzive sa suporte si riscul bancii. Disproportia dintre drepturile si obligatiile contractuale ale partilor este cu usurinta demonstrata intrucat, pana la acest moment, a suportat, pe de o parte cresterea ratei lunare datorita devalorizarii leului, iar pe de alta, comisionul de risc, care punea banca la adapost de orice risc, inclusiv de riscul probabil in situatia inversa, in care cursul ar fi evoluat in sensul aprecierii monedei nationale.
Aceasta situatie demonstreaza fara echivoc faptul ca toate prevederile din contractele consumatorilor privitoare la perceperea unui comision de risc sunt clauze abuzive, datorita dezechilibrului contractual pe care il genereaza prin transferul tuturor riscurilor in sarcina consumatorului.
Invoca reclamantul disp. ca art. 4 ind. 4 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care prevede ca "imprumutatorii sunt obligati sa informeze clientii prin mentionarea posibilitatii modificarii, in sensul majorarii, a sumelor datorate, in cazul materializarii riscului valutare, a riscului de plata, a dobanzii ori in cazul cresterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind | administrarea creditului prevazute in contract."
Ca, Regulamentul vorbeste despre materializarea riscului, in defavoarea imprumutatului, ceea ce exclude din start ideea ca ar fi permisa incasarea de catre banca, in cazul opus, a unor sume care sa ii acopere propriul risc.
Precizeaza ca textul Regulamentului impune bancii obligatia informarii fiecarui client in parte, (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispozitii contractuale) cu privire la posibilitatea majorarii sumelor pe care le va datora in temeiul contractului de credit, majorare determinata de: (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rata a .dobanzii (in cazul in care acestea se produc in defavoarea imprumutatilor) sau (ii) cresterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazute in contract.
Ca, la randul sau, art. 4 ind. 1 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele �destinate persoanelor fizice impune institutiilor de credit, tot in scopul diminuarii riscului "sa isi organizeze activitatea de creditare astfel incat sa asigure separarea clara si efectiva a functiei de promovare si vanzare a produselor de creditare de functia de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii".
Mentioneaza ca banca, in loc sa isi indeplineasca obligatiile impuse de reglementarile in vigoare si sa isi stabileasca criterii concrete si reale de determinare a categoriilor de clientela pe categorii de risc si sa faca diferentierea produselor de creditare in functie de aceste criterii, a ales varianta abuziva, mult mai costisitoare pentru imprumutatii buni platnici, pe baza careia, prin achitarea acestui comision de risc, isi acopera in realitate pierderile in totalitate din nerambursarea creditelor de catre alti clienti, transferand, astfel, contactele sale neperformante asupra clientilor bun-platnici.
Astfel, prin legea 193/2000, s-au transpus prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, prin aceasta directiva fiind definite notiunile de : "conditii inechitabile, consumator, vanzator sau furnizor..." etc, aratand de asemenea ca o conditie contractuala nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradictie cu conditia de buna credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.
Se considera intotdeauna ca o conditie care nu s-a negociat individual este conditia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul conditiei, in special in cazul unui contract standard, formulat in avans.
Reclamantul invoca jurisprudenta Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene care s-a pronuntat in repetate randuri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikne Gyorfi).
In continuare arata ca, potrivit art. 1 alin. 3 din Legea 193/2000 se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 1 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, iar la alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, rum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare, practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Arata ca acest contract incheiat intre reclamant si parata este unul preformulat, standard, iar eventualele diferente dintre acesta si alte contracte nu se datoreaza in niciun caz negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte, prin urmare, acest contract si clauzele aferente nu au fost negociate de catre parti.
Precizeaza ca nu se poate imputa, astfel cum este sustinut de catre parata prin raspunsul scris la cererea de chemare la conciliere, faptul ca acest contract este legea partilor si ca implicit reclamantul, nu trebuia sa il incheie daca nu era de acord, intrucat realitatea este ca reclamantul, ca si alte persoane care apeleaza la imprumuturi bancare, nu a avut alta posibilitate, in masura in care ar fi dorit sa beneficieze de serviciile bancii, decat sa accepte in bloc conditiile prestabilite de banca.
Reclamantul a invocat dispozitiile L.193/2000 rap la OUG 50/2010.
In dovedirea actiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri : conventiile de credit incheiate si actele aditionale aferente, carte de identitate, adresa de convocare in vederea procedurii prealabile a concilierii directe , punct de vedere parata.
Reclamantul si-a precizat actiunea la data de 23.04.2012 in sensul ca solicita restituirea sumei de 1200 euro si constatarea nulitatii clauzei abuzive din contractul de imprumut in baza careia i s-a retinut suma respectiva.
Parata SC VR SA a formulat intampinare la data de 21.05.2012, invocand exceptiile netimbrarii cererii de chemare in judecata, prematuritatii actiunii, inadmisibilitatii cererii , prescriptiei dreptului la actiune, iar pe fond respingerea actiunii ca neintemeiata.
Cu privire la exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata parata a aratat ca ca actiunea formulata de reclamant se circumscrie prevederilor art. 2 alin.l1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, si intrucat s-a formulat si o cerere accesorie de restituire a unor sume achitate in baza unor clauze pretins nelegale, actiunea in anulare urmeaza a fi timbrata in raport de dispozitiile art.2 alin.1 din Legea nr.146/1997 .
Referitor la exceptia prematuritatii introducerii actiunii , parata a aratat ca litigiul de fata este unul evaluabil in bani , in consecinta reclamantul avea obligatia , ca inainte de introducerea cererii de chemare in judecata , sa efectueze procedura concilierii directe, in modalitatea si temenele prevazute de art. 720 ind.1 cod proc. civ., insa acesta nu a facut dovada respectarii acestei proceduri.
Parata a invocat de asemenea, exceptia prescriptiei dreptului la actiune , solicitand ca instanta, in raport de motivarea in drept si in fapt a cererii de chemare in judecata, sa califice actiunea reclamantului ca fiind o veritabila cerere pentru constatarea nulitatii relative a clauzei contractuale cuprinse la art. 5 a) din Conditiile Speciale ale conventiilor de credit, iar nu una in constatarea nulitatii absolute.
Arata ca, prin cererea introductiva, reclamantul solicita anularea comisionului de risc cuprins in art. 5 lit.a) din Conditiile speciale ale Conventiei de credit incheiate cu subscrisa, temeiul actiunii in constatarea nulitatii actului fiind reprezentat de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, iar din analiza Legii nr. 193/2000 rezulta ca aceasta nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, nici unul din articolele acestui act normativ neputand constitui temeiul de drept al aplicarii de catre instanta a unei astfel de sanctiuni legale, astfel ca vor trebui aplicate dispozitiile dreptul comun in materia nulitatilor, motivele invocate de reclamant trebuind incadrate in cazurile generale de nulitate a actului juridic reglementate de legislatia actuala.
S-a aratat in continuarea motivarii acestei exceptii ca nulitatea a carei constatare este solicitata prin actiunea introductiva este una relativa, iar nu una absoluta, natura interesului protejat este privata, si cum s-a statuat in doctrina, diferenta dintre nulitatea absoluta a actului juridic si cea relativa consta in natura interesului ocrotit, prima fiind definita ca "nulitatea care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic a unei norme care ocroteste un interes general, obstesc", iar cea de a doua fiind sanctiunea atrasa de "incalcarea unei norme ce ocroteste un interes particular, individual ori personal".
In cauza de fata, normele de drept invocate de catre reclamant ca fiind presupus incalcate la incheierea contractului de credit cu subscrisa sunt unele ce protejeaza, astfel cum rezulta din intregul context al actului normativ, un interes privat, individual al persoanei consumatorului.
In conditiile in care normele instituite prin Legea 193/2000 reglementeaza o veritabila modalitate de cenzurare a posibilitatii comerciantilor de a vicia consimtamantul consumatorilor prin inserarea in contracte a unor clauze cu un continut echivoc, iar viciul de consimtamant este un element ce poate afecta, prin natura sa, doar un interes privat, este evident ca dispozitiile actului normativ invocat sunt edictate pentru protejarea acestui interes privat, al consumatorului.
Ca, in acest sens trebuie interpretate si dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, invocate de reclamant in sustinerea actiunii introductive de instanta, intrucat poate fi considerata abuziva "o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul... daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor". Totodata, se arata ca legea stabileste ca natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de: a)natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat incheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde (art. 4 alin. 5 din Legea 193/2000).
Precizeaza parata ca o clauza, pentru a fi abuziva trebuie sa produca un dezechilibru intre prestatiile partilor� analizarea acestei conditii implica o comparatie intre interesele celor doua parti ale clauzei pentru a se verifica daca interesul consumatorului nu a fost neglijat in raport cu cel al cocontractantului sau, interesul urmarit fiind inca odata unul personal, al consumatorului.
Arata ca din analiza dispozitiilor legale mai sus mentionate rezulta in mod evident ca, in conditiile in care caracterul abuziv al unei clauze se analizeaza din perspectiva unor factori pur subiectivi care au determinat incheierea contractului, deci care sunt strict legati de individ si de personalitatea acestuia precum si de nevoile sau interesele personale ale acestuia este, mai mult decat evident, ca interesul protejat prin normele ce sanctioneaza clauzele abuzive este unul privat, iar nu unul obstesc.
Prin urmare, chiar daca s-ar putea aprecia ca, la momentul incheierii conventiei de credit contestate partial in aceasta cauza s-au incalcat dispozitiile Legii 193/2000, este mai mult decat evident ca aceasta presupusa incalcare ar putea atrage cel mult sanctiunea nulitatii relative a clauzelor inserate in contract intrucat s-ar fi adus atingere unui interes privat, al cocontractantului care face dovada unei vatamari.
Un alt criteriu in functie de care, rezulta ca motivele invocate sunt de nulitate relativa este acela este reprezentat de faptul ca, astfel cum unanim s-a statuat in doctrina si jurisprudenta in materie, motivele ce pot atrage una dintre cele doua sanctiuni, a nulitatii relative sau a celei absolute sunt complet diferite.
Astfel, plecand tot de la natura interesului ocrotit, practica judecatoreasca a stabilit in mod constant ca viciile de consimtamant la incheierea unui act atrag nulitatea relativa a acestuia dupa cum si lipsa discernamantului, lipsa capacitatii de exercitiu etc.
In ansamblul sau regimul juridic al clauzelor abuzive conduce la concluzia ca motivul esential pentru care a fost instituit acest cadru legal sanctionator consta in prevenirea vicierii consimtamantului consumatorului de catre comerciant.
Ideea ca vointa legiuitorului a fost aceea de a-1 proteja pe consumator de vicierea consimtamantului prin inserarea de clauze abuzive in contracte de catre comercianti rezulta implicit din faptul ca, una dintre conditiile esentiale ale calificarii unei clauze drept abuzive este ca aceasta sa nu fi fost negociata.
Aceasta lipsa a negocierii ar echivala cu existenta unei false reprezentari asupra calitatilor esentiale ale obiectului actului juridic. Prin urmare, prin aceasta norma este sanctionata in realitate vicierea consimtamantului consumatorului la incheierea contractului.
Sub un alt aspect, clauza abuziva ar putea fi asimilata, atat datorita laturii sale obiective - a faptului ca se sanctioneaza disproportia dintre cele doua prestatii, cat si sub aspectul elementului subiectiv - o categorie de persoane despre care se prezuma ca ar fi usor de influentat si de defavorizat prin continutul actului, unei clauze lezionare, leziunea fiind un viciu de consimtamant ce atrage de asemenea nulitatea relativa a actului juridic.
Totodata, si in situatia in care instanta va aprecia ca dispozitiile art. 6 din Legea 193/2000, singurul text care lipseste de efecte clauzele abuzive, consacra de fapt o nulitate virtuala a clauzelor cu acest caracter, aceasta nulitate nu poate fi decat una relativa pentru motive care se regasesc atat in cuprinsul aceluiasi art. 6 cat si in celelalte dispozitii ale Legii nr. 193/2000.
Caracterul abuziv al clauzei se evalueaza, ceea ce nu ar fi fost necesar si nici posibil in cazul unor motive de nulitate absoluta, cand legea dispune cu privire la nulitate, evaluarea caracterului abuziv facandu-se in raport de criterii foarte permisive,precum toti factorii care au condus la incheierea contractului.
Diferentierea celor doua tipuri de sanctiuni legale, a nulitatii absolute de cea a nulitatii relative este esentiala intrucat regimul juridic al celor doua institutii, deci regulile carora le sunt supuse sunt total diferite.
Astfel, cum unanim s-a statuat in doctrina si practica judiciara, regimul juridic al nulitatilor "priveste trei aspecte: 1) cine poate invoca nulitatea; 2) daca poate fi sau nu acoperita nulitatea, prin confirmare si 3) cat timp poate fi invocata nulitatea, fiecare dintre aceste trei aspecte fiind total diferite.
Prin urmare, avand in vedere intentia legiuitorului de a proteja intrutotul interesul individual al consumatorului, motiv pentru care a si lasat la indemna acestuia posibilitatea de a alege intre a executa contractul, de a-l contesta solicitand modificarea sau de a-1 rezilia in masura in care considera ca acesta nu mai poate continua, este evident ca regimul juridic aplicabil nulitatii clauzelor abuzive este cel al nulitatii relative.
A solicitat parata ca instanta sa califice legal si corect cererea, in functie de natura juridica a temeiului invocat si nu in raport de denumirea data cererii introductive, urmand sa constatate ca fost investita cu o actiune in constatarea nulitatii relative a clauzei cuprinse la art. 5 a) din Conditiile Speciale ale conventiei.
Mentioneaza ca termenul de prescriptie aplicabil actiunii in anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani.
Acest termen incepe sa curga, potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, de la data a care consumatorul a cunoscut cauza anularii, intrucat cauza anularii invocata de reclamant decurge din insasi formularea clauzelor a caror nulitate se invoca, momentul la care a cunoscut cauza anularii este chiar momentul incheierii Conventiei de credit, respectiv in cursul anului 2007, iar cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la data de 12.08.2011, deci dupa expirarea termenului de 3 ani, apreciaza ca se impune constatarea de catre instanta a faptului ca prezenta actiune este prescrisa.
A apreciat parata ca odata cu stingerea dreptului la actiune principal, in speta dreptul reclamantului la actiunea in anularea clauzelor abuzive, se stinge si dreptul la actiune privind drepturile subiective accesorii (art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958), fiind prescrise si cererile de restituire a prestatiilor succesive efectuate de catre reclamant in temeiul clauzei art, 5 lit. a) din Conventiile de credit, devenind astfel inutil sa se analizeze daca pentru fiecare prestatie a intervenit sau nu prescriptia extinctiva .
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, in speta nefiind indeplinite cerintele instituite de prevederile art. 4-6 din Legea nr.193/2000 pentru ca o clauza contractuala sa poata fi calificata ca fiind abuziva.
Arata ca, dupa cum rezulta din dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 "o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor".
Pentru a se putea aprecia ca o clauza contractuala este abuziva, este necesara indeplinirea cumulativa, a trei cerinte esentiale, astfel cum au fost stabilite si prin Directiva 93/13/CEE ,si anume: a).clauza contractuala sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul, b). sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si c) sa nu se refere la obiectul principal al contractului sau la pretul datorat pentru prestarea serviciului, iar clauza cuprinsa in contractul de credit incheiat intre parti nu indeplineste cele trei conditii cumulative.
Pe starea de fapt s-a sustinut ca aceasta clauza a fost negociata, aceasta negociere rezultand din faptul semnarii conventiei de catre reclamanti. Adeziunea acestora vizand atat conditiile generale cat si speciale ale contractului. S-a apreciat ca nu se poate retine un dezechilibru intre partile si obligatiile partilor deoarece este specific activitatii bancare sa obtina un profit din activitatea de creditare, iar obtinerea acestui profit reprezinta o modalitate de a asigura echilibrul contractual la evolutia starii financiare a reclamantului.
Parata a sustinut ca o solutie de anulare a clauzelor mentionate in actiunea reclamantilor ar determina nerespectarea dreptului paratei la libertatea privata si la libertate economica cat si pierderi semnificative, toate acestea reprezentand exproprieri de fapt din perspectiva dreptului european.
Prin sentinta nr. ___. pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. ___./95/2012 a fost admisa exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Gorj in solutionarea cauzei si a fost declinata competenta de solutionare in favoarea Judecatoriei Tg-Jiu.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. ___./318/2012 la data de 05.09.2012.
Reclamantul a raspuns la intampinarea formulata de parata , la fiecare exceptie invocata in mod punctual , precum si la apararile formulate de parata pe fondul cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma exceptiilor invocate de parata prin intampinare, instanta retine urmatoarele ,
Intre parti au fost incheiate conventiile de credit nr. ___ si nr. ___., iar ulterior , la data de ___ a fost incheiata conventia de credit nr. ___.. in valoare de 58118 euro care a avut ca destinatie cheltuieli personale si refinantarea celor doua conventii incheiate anterior.
Conventiile sunt compuse din doua parti: 1. Conditii speciale; 2. conditii generale.
In prima parte s-au stipulat: valoarea imprumutului, durata, dobanda, penalizarile, comisioanele, rambursarea, garantiile.
In partea a doua sunt definiti termenii din contract , drepturi si obligatii ale partilor, sanctiuni pentru neexecutarea obligatiilor, situatia contractului in caz de litigiu.
In contract, inserata intre cele doua parti ale contractului, se gaseste referirea generala la faptul ca partile cunosc si accepta obligatiile ce le revin fara a se face referire la negocierea fiecareia dintre clauze.
In conditiile speciale , la punctul 5 a) s-a prevazut plata unui comision de risc de 0,05% aplicat la soldul creditului platibil la fiecare luna, pe toata durata conventiei. Alaturi de acest comision se regasesc mentionate alte 5 feluri de comisioane.
In Conditiile generale sunt enumerate mai multe tipuri de dobanzi si de tipuri de comisioane , iar cel de risc este definit ca fiind suma datorata bancii pentru punerea la dispozitie a creditului, definitie care este data in acelasi mod comisionului de aranjament.
Este definit si comisionul de administrare ca fiind suma datorata de imprumutat pentru monitorizarea de catre banca a operatiunilor de utilizare-rambursare a creditului cat si pentru indeplinirea altor obligatii datorate de parti prin contract.
La data de 06.04.2011 a fost incheiat actul aditional nr. 2 la conventia de credit nr. ___din ___ prin care partile au modificat conventia din __.. in partea denumita Conditii speciale prin introducere la pct. 5 a comisionului de rambursare anticipata si a comisionului de risc de 0,02 % pe luna aplicat la soldul creditului datorat si platibil de catre imprumutat bancii, lunar pe toata perioada creditului.
Asa cum se observa, au fost introduse o multime de situatii care vin sa ofere bancii garantiile inlaturarii oricarei pierderi, fara a rezulta din act ca aceste clauze au fost negociate direct cu imprumutatii si ca au fost acceptate.
Este de observat ca banca nu a adus la cunostinta clientului motivul pentru care a inteles sa modifice partea referitoare la comisioane in conditiile speciale si nu exista dovezi ale acceptarii unei noi clauze de catre imprumutati , actul aditional fiind acceptat ca un tot unitar.
Constatand ca in cauza de fata se invoca inserarea unei clauze abuzive se apreciaza ca banca avea obligatia legala, prevazuta prin art. 4 alin. 3 teza finala din L 193/2000, sa faca dovada ca aceasta clauza referitoare la introducerea comisionului de risc, devenit apoi comision de administrare, a fost negociata.
Prevederea anterioara conduce la concluzia ca textul instituie in favoarea imprumutatului o prezumtie de negociere si ca exista obligatia bancii de a face a aceasta dovada.
Intrucat s-a invocat de parata prescriptia dreptului la actiune in nulitatea partiala a contractului instanta va avea in vedere dispozitiile art. 1 alin. 3 din L 193/2000 in conformitate cu care este interzisa comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele cu consumatorii si ale art. 4 alin. 1 din aceeasi lege care declara abuziva orice clauza care nu a fost negociata. Se va observa din continutul textelor ca formularea aleasa de legiuitor este imperativa, iar pornind de la aceasta calificare a normelor se apreciaza ca orice incalcare a acestor dispozitii atrage nulitatea absoluta a actelor de incalcare.
Fiind vorba de o nulitate absoluta, instanta constata ca acesteia nu-i este aplicabil termenul de prescriptie de 3 ani invocat de parata prin intampinare.
Apararea paratei in sensul ca interesul protejat prin textele aratate ar fi unul personal si nu unul obstesc este eronata deoarece prin acestea legiuitorul a urmarit sa protejeze orice categorie de consumatori impotriva oricaror acte abuzive ale comerciantilor. Imprejurarea ca in speta vor putea invoca nulitatea partiala doar reclamantii tine doar de interesul unei persoane in promovarea acestei actiuni si nu de calificarea exceptiei ca fiind relativa.
In sensul celor de mai sus se retine ca prin adoptarea L. 193/2000 s-a urmarit transpunerea in legislatia interna a Directivei 93/13/CE in raport cu care Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat, prin cauza C137/08/VB Penzugyi Lizing si ca urmare a unei jurisprudente constante, ca sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie inferioara fata de un comerciant in ce priveste puterea de negociere cat si nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de comerciant fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora. Curtea a statuat ca pornind de la aceasta inferioritate, art. 6 alin. 1 din Directiva prevede ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator, jurisprudenta ei conducand la concluzia ca aceasta dispozitie este imperativa si urmareste sa substituie echilibrul formal, pe care il instituie contractul cu privire la drepturile si obligatiile partilor, cu un echilibru real de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti (hotararea Mostazo Claro pct. 36 si Asturcom Telecomunicaciones pct. 30).
In consecinta, instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune in nulitate invocata de parata, rezultand cu certitudine ca atat dispozitiile interne cat si cele din dreptul european sunt de natura imperativa in ce priveste obligatia comerciantilor de a nu insera in conventie clauze abuzive.
Cu privire la exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata invocata de parata prin intampinare , instanta apreciaza ca este neintemeiata urmand a fi respinsa.
Astfel, cererea de chemare in judecata formulata de reclamant are mai multe capete de cerere, insa instanta apreciaza insa primul capat de cerere reprezinta capatul de cerere principal, celelalte fiind accesorii .
Referitor la capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al prevederilor din Conditiile speciale ale conventiilor de credit incheiate cu reclamantul, instanta apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile art. 15 lit. j din Legea 146/1997 rap. la disp. L 193/2000, si in consecinta este scutit de la plata taxei de timbru.
Se apreciaza ca celelalte capete de cerere deriva din primul capat de cerere intemeiat pe disp L. 193/2000, motiv pentru care vor urma aceeasi soarta juridica ca si acesta, in privinta taxei de timbru, urmand a fi aplicabile aceleasi dispozitii de scutire de la plata taxei de timbru, respectiv art. 15 lit.j din Legea 146/1997.
Cu privire la exceptia prematuritatii actiunii, instanta constata ca nici aceasta exceptie nu este intemeiata si va fi respinsa cu urmatoarea motivare,
In conformitate cu art. 720 ind. 1 cod proc civ se prevede ca :" in procesele si cererile dintre profesionisti evaluabile in bani si derivate din raporturi contractuale, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata,reclamantul va incerca solutionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directa cu cealalta parte ".
Instanta constata ca obligatia de a notifica parata la conciliere a fost indeplinita de reclamant, prin adresa inaintata catre aceasta existenta la dosarul cauzei,din raspunsul comunicat de parata reiesind un raspuns negativ al cererilor formulate de reclamant.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii avand in vedere modificarile OUG 50/2010 prin Legea 288/2010 si raportat la faptul ca reclamantul isi motiveaza in drept sustinerile prin raportarea la disp. OUG 50/2010, instanta apreciaza ca este neintemeiata si va fi respinsa.
Astfel, instanta retine ca inadmisibilitatea unei actiuni poate interveni atunci cand dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau cand conditiile de admisibilitate ale caii procedurale exercitate nu sunt indeplinite in raport cu reglementarea legala, ori conform dispozitiilor art. 109 alin. (2) C proc. civ. cererea de chemare in judecata trebuie sa respecte atat conditiile intrinseci, cat si pe cele extrinseci, impuse de lege, iar o conditie extrinseca ce trebuie respectata este ca sesizarea instantei competente se face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, ori in prezenta cauza nu se poate retine nici un aspect din cele expuse mai sus.
Pe fondul cauzei, instanta retine urmatoarele ,
Reclamantul a solicitat sa se constate ca fiind abuziva clauza acestor conventii referitoare la perceperea unui comision de risc .
Instanta retine ca Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Potrivit acestei directive sunt definite la art. 2 notiunile de "conditii inechitabile, consumator; vanzator sau furnizor,,.
Art. 3 din actul normativ mentionat arata ca o conditie contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradictie cu conditia de buna credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului. Se considera intotdeauna ca o conditie care nu s-a negociat individual este conditia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul conditiei, in special in cazul unui contract standard formulat in avans.
In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in contractele incheiate cu consumatorii ( Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikne Gyorfi).
Legat de incidenta disp. art. 4 din Legea 193/2000, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale,acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului (ca o aplicatie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.).
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea 193/2000 se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
La alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Instanta apreciaza ca acest contract incheiat de parti este unul preformulat, standard, iar eventualele diferente dintre el si alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clientii ci particularitatilor fiecarui client in parte, iar clauzele lui nu au fost negociate de catre parti, nefiind dovedit contrariul prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 C. civ.
Referitor la comisionul de risc perceput instanta retine urmatoarele,
Punctul 5 lit. a din conventia de credit _____ la Conditiile Speciale ale conventiei prevede "comision de 0,05% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit", acelasi comision mentinandu-se si prin actul aditional incheiat ulterior.
Acest comision a fost aplicat, fara sa se arate in functie de ce a fost stabilit, de ce totusi s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garantiile imobiliare, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului in situatia neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situatii.
Prin aceasta clauza, care datorita modului in care este formulata si perceputa, fara nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, s-a urmarit perceperea sub forma voalata a unui nou comision.
Nu pot fi primite apararile paratei potrivit carora contractul este legea partilor, deci reclamantul nu trebuia sa il incheie daca nu erau de acord si nici sa achite comisionul pe parcurs.
Realitatea este ca reclamantul ca si celelalte persoane care apeleaza la imprumuturi bancare, nu au avut alta posibilitatea, in masura in care doreau sa beneficieze de serviciile bancii, decat sa accepte in bloc conditiile prestabilite de banca. Acest lucru nu inseamna insa ca nu pot sa se adreseze pe parcurs unei instante pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze.
De altfel, prin OUG. nr. 50/09.06.2010 s-a reglementat aceasta problema, fiind impuse bancilor conditii noi si conforme cu Directiva nr. 2008/48/CE, iar in prezent banca a eliminat acest comision.
Prin urmare instanta, apreciind ca si aceasta clauza este abuziva, nefiind lamurit intelesul comisionului nici macar pe parcursul procesului, va admite actiunea pentru acest capat de cerere.
In consecinta retine art. 5 litera a din Conventia de credit nr. .............., cu referire la art.3 pct. 5.1 lit. b din conditiile speciale ale conventiei asa cum a fost mentionat in actul aditional nr. 2 din 06.04.2011 la Conventia de credit nr. .............. reprezinta o clauza ce incalca drepturile consumatorilor, va anula aceasta clauza si va dispune restituirea sumei reprezentand comision de risc.
Examinand conventiile de credit intervenite intre reclamant si parata, este evident ca aceasta reprezinta contracte standard, ale carui clauze sunt prestabilite de catre imprumutator, fara ca imprumutatii sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, forma conventiilor fiindu-le impusa de catre banca.
Ca atare, aceasta clauza contractuala, care nu a fost negociata direct cu consumatorii, fiind de natura a crea, in detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, apare ca fiind o clauza abuziva.
Referitor la cererea privind restituirea sumelor incasate de banca parata cu titlul de comision de risc, instanta retine ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil care consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale.
Nulitatea se indreapta impotriva acelor efecte care contravin dispozitiei legale incalcate, lasand neatinse efectele care nu contrazic legea.
Prestatiile efectuate in baza actului sanctionate cu nulitate se restituie, deoarece nulitatea opereaza retroactiv de la data incheierii actului.
Instanta a apreciat ca abuziva si a dispus anularea clauzei prevazute de art. 5 litera e din Conventia de credit nr. .............., cu referire la art.3 pct. 5.1 lit. b din conditiile speciale ale conventiei asa cum a fost mentionat in actul aditional nr. 2 din 06.04.2011 la Conventia de credit nr. .............. astfel ca se impune restituirea sumelor incasate de parata cu acest titlu.
Avand insa in vedere faptul ca instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, va obliga parata sa restituie reclamantului sumele incasate cu titlul de comision de risc .
Cu privire la cererea pentru daune morale formulate de reclamanti, instanta apreciaza ca nu s-a produs acestuia o trauma psihologica prin modul de impunere a contractului, situatie in care actiunea este neintemeiata .
Avand in vedere faptul ca reclamantul nu a facut dovada cheltuielilor de judecata, aceasta cerere formulata in temeiul art. 274 Cpc, se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge exceptiile netimbrarii cererii invocate de parata prin intampinare.
Admite in parte cererea asa cum a fost precizata ulterior formulata de reclamantul VIT cu domiciliul ales la ____.. in contradictoriu cu parata SC VR SA cu sediul in ____ si SC VR SA Sucursala Tg-Jiu, cu sediul in ______.
Constata ca abuziva clauza prevazuta la art. 5 litera a din Conventia de credit nr. .............., cu referire la art.3 pct. 5.1 lit. b din Conditiile speciale ale conventiei asa cum a fost mentionat in actul aditional nr. 2 din 06.04.2011 la Conventia de credit nr. ...............
Obliga parata sa restituie reclamantului comisionul de risc incasat in mod abuziv in cuantum de 1358,86 euro in echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii.
Respinge capetele de cerere privind acordarea daunelor morale si a cheltuielilor de judecata.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica , azi, 12.12.2012, la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte,
RAMONA BIANCA TUFAN
Grefier,
MARIANA FLOROIU
R O M A N I A
JUDECATORIA TARGU JIU
TARGU JIU cod operator 2445
Sectia civila
SENTINTA CIVILA Nr. 15801/2012
Sedinta publica de la 12 Decembrie 2012
Completul compus din:
PRESEDINTE RAMONA BIANCA TUFAN
Grefier MARIANA FLOROIU
Pe rol solutionarea actiunii civile in constatare formulata de reclamantul VIT in contradictoriu cu parata SC VR SA.
La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile
Procedura de citare este legal indeplinita din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 05.12.2012 cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea la data de 12.12.2012.
JUDECATA
Prin actiunea civila inregistrata initial pe rolul Tribunalului Gorj sub nr___../95/2012 la data de 09.04.2012, reclamantul VIT in contradictoriu cu parata SC VR SA.,a solicitat instantei urmatoarele :
- anularea comisionului de risc impus de catre parata la imprumutul acordat prin conventia de credit nr. ..............
- returnarea sumei incasate de catre parata cu titlul de "comision de risc" de la subsemnatul, din
momentul impunerii pana in prezent, suma actualizata cu rata dobanzii legale.
- obligarea paratei la plata de daune morale, in valoare egala cu daunele materiale provocate.
- obligarea paratei la cheltuielile de judecata ce voi efectua in prezenta cauza, respectiv onorariu avocat,taxa timbru.
In motivarea actiunii, reclamantul arata in fapt, ca in anul 2007 a incheiat cu banca V, sucursala Targu Jiu doua conventii de credit pentru suma totala de 58.118 EUR, conventii care la o data ulterioara s-au transformat, prin comun acord, intr-un singur credit, refinantat, la valoarea sus amintita, prin conventia de credit nr. ____.
Ca, prin cele doua conventii si ulterior prin ultima care cuprindea valoarea totala a creditelor acordate de catre banca, in mod abuziv i s-a impus plata aditionala la ratele si comisioanele aferente permise de lege, a unui comision de risc, interzis prin O.U.G. nr. 50/2010 cu modificarile si completarile ulterioare, putandu-se
observa din cuprinsul conventiilor de credit, ca, desi prin ultima conventie de credit, modificata prin actul aditional nr. __.., prin care se face o asa-zisa aliniere la O.U.G. 50/2010, se mentine comisionul de risc, insa se schimba doar valoarea si descrierea acestuia.
Arata ca la cererea sa scrisa, prin aparator ales, in vederea concilierii, se face referire la actul aditional nr. ___ prin care se sustine ca acest comision de risc nu mai este aplicat si ca acesta a devenit comision de administrare, insa, se observa ca nu apare, in tot cuprinsul actului aditional mentionat, nici un comision de administrare, ci se pastreaza tot denumirea de comision de risc.
Astfel prin conventiile anterioare, se prezinta comisionul de risc fiind acel comision "pentru punerea la dispozitie a creditului", iar prin conventia ulterior incheiata, acesta apare ca fiind comisionul ce se va plati "... pentru administrarea de catre Banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de catre aceasta prin punerea Sumei pale la dispozitia imprumutatului..." aceasta ultima descriere nefiind altceva decat o modalitate de inducere in eroare cu privire la comisionul aplicat abuziv, in sensul schimbarii acestuia conform prevederilor legale mai sus mentionate.
Reclamantul invoca disp. art. 36, alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2010 conform carora "Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului..." definitie/descriere complet diferita de ceea ce se sustine de catre V prin punctul de vedere si mai ales prin documentele pe care a fost nevoit sa le semneze.
A mentionat reclamantul ca dezechilibrul pe care il genereaza o astfel de clauza este dat de faptul ca acest comision nu reprezinta un cost actual al creditului ci, in cel mai rau caz, reprezinta o asigurarea pe care banca si-o ia impotriva riscului intrarii consumatorului in incapacitate de plata, prin urmare acest cost este unul eventual si nu actual (cert), ca banca il incaseaza lunar si nu il returneaza consumatorului bun platnic, dupa unul sau mai multi ani de derulare a contractului, fara incidente de plata.
Ca, in situatia in care consumatorul isi va indeplini intocmai obligatiile de plata, in favoarea bancii va opera o imbogatire fara justa cauza, in defavoarea clientilor, care cu toate ca si-ar fi indeplinit obligatiile contractuale, vor fi lunar un comision de urmarire a riscului, fara ca riscul sa se fi materializat.
Comportamentul contractual al imprumutatului nu este cunoscut de la inceput de catre banca, astfel ca, a incasa un comision de la o persoana care, verificata fiind in evidentele incidentelor de plati, nu a ridicat si nu ridica suspiciune cu privire la seriozitatea si bonitatea sa, nici la incheierea, nici cu ocazia executarii contractului, reprezinta un abuz din partea bancii.
Precizeaza ca banca si-a mai creat inca un instrument de asigurare impotriva riscului de neplata, prin obligarea imprumutatului de a aduce si garantii personale (codebitori, fideiusori).
Toate aceste garantii pe care banca le are impotriva riscului de neplata reprezinta argumente solide in sprijinul celor sustinute, in sensul ca prevederile contractuale ce reglementeaza comisionul de urmarire riscuri sunt de fapt clauze contractuale abuzive ce sunt lovite de nulitate absoluta.
Ca, riscul de plata trebuie sa fie asumat in egala masura de ambele parti, atat de banca, care este "jucator profesionist" cat si de catre consumator, iar comisionul de risc este perceput de banca pentru a-si acoperi propriul risc.
Asadar, pe langa faptul ca un consumator trebuie sa suporte propriul risc (deteriorarea cursului de schimb, diminuarea veniturilor etc.) este obligat prin aceste clauze abuzive sa suporte si riscul bancii. Disproportia dintre drepturile si obligatiile contractuale ale partilor este cu usurinta demonstrata intrucat, pana la acest moment, a suportat, pe de o parte cresterea ratei lunare datorita devalorizarii leului, iar pe de alta, comisionul de risc, care punea banca la adapost de orice risc, inclusiv de riscul probabil in situatia inversa, in care cursul ar fi evoluat in sensul aprecierii monedei nationale.
Aceasta situatie demonstreaza fara echivoc faptul ca toate prevederile din contractele consumatorilor privitoare la perceperea unui comision de risc sunt clauze abuzive, datorita dezechilibrului contractual pe care il genereaza prin transferul tuturor riscurilor in sarcina consumatorului.
Invoca reclamantul disp. ca art. 4 ind. 4 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, care prevede ca "imprumutatorii sunt obligati sa informeze clientii prin mentionarea posibilitatii modificarii, in sensul majorarii, a sumelor datorate, in cazul materializarii riscului valutare, a riscului de plata, a dobanzii ori in cazul cresterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind | administrarea creditului prevazute in contract."
Ca, Regulamentul vorbeste despre materializarea riscului, in defavoarea imprumutatului, ceea ce exclude din start ideea ca ar fi permisa incasarea de catre banca, in cazul opus, a unor sume care sa ii acopere propriul risc.
Precizeaza ca textul Regulamentului impune bancii obligatia informarii fiecarui client in parte, (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispozitii contractuale) cu privire la posibilitatea majorarii sumelor pe care le va datora in temeiul contractului de credit, majorare determinata de: (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rata a .dobanzii (in cazul in care acestea se produc in defavoarea imprumutatilor) sau (ii) cresterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazute in contract.
Ca, la randul sau, art. 4 ind. 1 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele �destinate persoanelor fizice impune institutiilor de credit, tot in scopul diminuarii riscului "sa isi organizeze activitatea de creditare astfel incat sa asigure separarea clara si efectiva a functiei de promovare si vanzare a produselor de creditare de functia de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii".
Mentioneaza ca banca, in loc sa isi indeplineasca obligatiile impuse de reglementarile in vigoare si sa isi stabileasca criterii concrete si reale de determinare a categoriilor de clientela pe categorii de risc si sa faca diferentierea produselor de creditare in functie de aceste criterii, a ales varianta abuziva, mult mai costisitoare pentru imprumutatii buni platnici, pe baza careia, prin achitarea acestui comision de risc, isi acopera in realitate pierderile in totalitate din nerambursarea creditelor de catre alti clienti, transferand, astfel, contactele sale neperformante asupra clientilor bun-platnici.
Astfel, prin legea 193/2000, s-au transpus prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii, prin aceasta directiva fiind definite notiunile de : "conditii inechitabile, consumator, vanzator sau furnizor..." etc, aratand de asemenea ca o conditie contractuala nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradictie cu conditia de buna credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.
Se considera intotdeauna ca o conditie care nu s-a negociat individual este conditia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul conditiei, in special in cazul unui contract standard, formulat in avans.
Reclamantul invoca jurisprudenta Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene care s-a pronuntat in repetate randuri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikne Gyorfi).
In continuare arata ca, potrivit art. 1 alin. 3 din Legea 193/2000 se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 1 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, iar la alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, rum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare, practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Arata ca acest contract incheiat intre reclamant si parata este unul preformulat, standard, iar eventualele diferente dintre acesta si alte contracte nu se datoreaza in niciun caz negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte, prin urmare, acest contract si clauzele aferente nu au fost negociate de catre parti.
Precizeaza ca nu se poate imputa, astfel cum este sustinut de catre parata prin raspunsul scris la cererea de chemare la conciliere, faptul ca acest contract este legea partilor si ca implicit reclamantul, nu trebuia sa il incheie daca nu era de acord, intrucat realitatea este ca reclamantul, ca si alte persoane care apeleaza la imprumuturi bancare, nu a avut alta posibilitate, in masura in care ar fi dorit sa beneficieze de serviciile bancii, decat sa accepte in bloc conditiile prestabilite de banca.
Reclamantul a invocat dispozitiile L.193/2000 rap la OUG 50/2010.
In dovedirea actiunii reclamantul a depus la dosarul cauzei urmatoarele inscrisuri : conventiile de credit incheiate si actele aditionale aferente, carte de identitate, adresa de convocare in vederea procedurii prealabile a concilierii directe , punct de vedere parata.
Reclamantul si-a precizat actiunea la data de 23.04.2012 in sensul ca solicita restituirea sumei de 1200 euro si constatarea nulitatii clauzei abuzive din contractul de imprumut in baza careia i s-a retinut suma respectiva.
Parata SC VR SA a formulat intampinare la data de 21.05.2012, invocand exceptiile netimbrarii cererii de chemare in judecata, prematuritatii actiunii, inadmisibilitatii cererii , prescriptiei dreptului la actiune, iar pe fond respingerea actiunii ca neintemeiata.
Cu privire la exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata parata a aratat ca ca actiunea formulata de reclamant se circumscrie prevederilor art. 2 alin.l1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, si intrucat s-a formulat si o cerere accesorie de restituire a unor sume achitate in baza unor clauze pretins nelegale, actiunea in anulare urmeaza a fi timbrata in raport de dispozitiile art.2 alin.1 din Legea nr.146/1997 .
Referitor la exceptia prematuritatii introducerii actiunii , parata a aratat ca litigiul de fata este unul evaluabil in bani , in consecinta reclamantul avea obligatia , ca inainte de introducerea cererii de chemare in judecata , sa efectueze procedura concilierii directe, in modalitatea si temenele prevazute de art. 720 ind.1 cod proc. civ., insa acesta nu a facut dovada respectarii acestei proceduri.
Parata a invocat de asemenea, exceptia prescriptiei dreptului la actiune , solicitand ca instanta, in raport de motivarea in drept si in fapt a cererii de chemare in judecata, sa califice actiunea reclamantului ca fiind o veritabila cerere pentru constatarea nulitatii relative a clauzei contractuale cuprinse la art. 5 a) din Conditiile Speciale ale conventiilor de credit, iar nu una in constatarea nulitatii absolute.
Arata ca, prin cererea introductiva, reclamantul solicita anularea comisionului de risc cuprins in art. 5 lit.a) din Conditiile speciale ale Conventiei de credit incheiate cu subscrisa, temeiul actiunii in constatarea nulitatii actului fiind reprezentat de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, iar din analiza Legii nr. 193/2000 rezulta ca aceasta nu prevede, ca sanctiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, nici unul din articolele acestui act normativ neputand constitui temeiul de drept al aplicarii de catre instanta a unei astfel de sanctiuni legale, astfel ca vor trebui aplicate dispozitiile dreptul comun in materia nulitatilor, motivele invocate de reclamant trebuind incadrate in cazurile generale de nulitate a actului juridic reglementate de legislatia actuala.
S-a aratat in continuarea motivarii acestei exceptii ca nulitatea a carei constatare este solicitata prin actiunea introductiva este una relativa, iar nu una absoluta, natura interesului protejat este privata, si cum s-a statuat in doctrina, diferenta dintre nulitatea absoluta a actului juridic si cea relativa consta in natura interesului ocrotit, prima fiind definita ca "nulitatea care sanctioneaza nerespectarea, la incheierea actului juridic a unei norme care ocroteste un interes general, obstesc", iar cea de a doua fiind sanctiunea atrasa de "incalcarea unei norme ce ocroteste un interes particular, individual ori personal".
In cauza de fata, normele de drept invocate de catre reclamant ca fiind presupus incalcate la incheierea contractului de credit cu subscrisa sunt unele ce protejeaza, astfel cum rezulta din intregul context al actului normativ, un interes privat, individual al persoanei consumatorului.
In conditiile in care normele instituite prin Legea 193/2000 reglementeaza o veritabila modalitate de cenzurare a posibilitatii comerciantilor de a vicia consimtamantul consumatorilor prin inserarea in contracte a unor clauze cu un continut echivoc, iar viciul de consimtamant este un element ce poate afecta, prin natura sa, doar un interes privat, este evident ca dispozitiile actului normativ invocat sunt edictate pentru protejarea acestui interes privat, al consumatorului.
Ca, in acest sens trebuie interpretate si dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, invocate de reclamant in sustinerea actiunii introductive de instanta, intrucat poate fi considerata abuziva "o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul... daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor". Totodata, se arata ca legea stabileste ca natura abuziva a unei clauze contractuale se evalueaza in functie de: a)natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul incheierii acestuia; b) toti factorii care au determinat incheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde (art. 4 alin. 5 din Legea 193/2000).
Precizeaza parata ca o clauza, pentru a fi abuziva trebuie sa produca un dezechilibru intre prestatiile partilor� analizarea acestei conditii implica o comparatie intre interesele celor doua parti ale clauzei pentru a se verifica daca interesul consumatorului nu a fost neglijat in raport cu cel al cocontractantului sau, interesul urmarit fiind inca odata unul personal, al consumatorului.
Arata ca din analiza dispozitiilor legale mai sus mentionate rezulta in mod evident ca, in conditiile in care caracterul abuziv al unei clauze se analizeaza din perspectiva unor factori pur subiectivi care au determinat incheierea contractului, deci care sunt strict legati de individ si de personalitatea acestuia precum si de nevoile sau interesele personale ale acestuia este, mai mult decat evident, ca interesul protejat prin normele ce sanctioneaza clauzele abuzive este unul privat, iar nu unul obstesc.
Prin urmare, chiar daca s-ar putea aprecia ca, la momentul incheierii conventiei de credit contestate partial in aceasta cauza s-au incalcat dispozitiile Legii 193/2000, este mai mult decat evident ca aceasta presupusa incalcare ar putea atrage cel mult sanctiunea nulitatii relative a clauzelor inserate in contract intrucat s-ar fi adus atingere unui interes privat, al cocontractantului care face dovada unei vatamari.
Un alt criteriu in functie de care, rezulta ca motivele invocate sunt de nulitate relativa este acela este reprezentat de faptul ca, astfel cum unanim s-a statuat in doctrina si jurisprudenta in materie, motivele ce pot atrage una dintre cele doua sanctiuni, a nulitatii relative sau a celei absolute sunt complet diferite.
Astfel, plecand tot de la natura interesului ocrotit, practica judecatoreasca a stabilit in mod constant ca viciile de consimtamant la incheierea unui act atrag nulitatea relativa a acestuia dupa cum si lipsa discernamantului, lipsa capacitatii de exercitiu etc.
In ansamblul sau regimul juridic al clauzelor abuzive conduce la concluzia ca motivul esential pentru care a fost instituit acest cadru legal sanctionator consta in prevenirea vicierii consimtamantului consumatorului de catre comerciant.
Ideea ca vointa legiuitorului a fost aceea de a-1 proteja pe consumator de vicierea consimtamantului prin inserarea de clauze abuzive in contracte de catre comercianti rezulta implicit din faptul ca, una dintre conditiile esentiale ale calificarii unei clauze drept abuzive este ca aceasta sa nu fi fost negociata.
Aceasta lipsa a negocierii ar echivala cu existenta unei false reprezentari asupra calitatilor esentiale ale obiectului actului juridic. Prin urmare, prin aceasta norma este sanctionata in realitate vicierea consimtamantului consumatorului la incheierea contractului.
Sub un alt aspect, clauza abuziva ar putea fi asimilata, atat datorita laturii sale obiective - a faptului ca se sanctioneaza disproportia dintre cele doua prestatii, cat si sub aspectul elementului subiectiv - o categorie de persoane despre care se prezuma ca ar fi usor de influentat si de defavorizat prin continutul actului, unei clauze lezionare, leziunea fiind un viciu de consimtamant ce atrage de asemenea nulitatea relativa a actului juridic.
Totodata, si in situatia in care instanta va aprecia ca dispozitiile art. 6 din Legea 193/2000, singurul text care lipseste de efecte clauzele abuzive, consacra de fapt o nulitate virtuala a clauzelor cu acest caracter, aceasta nulitate nu poate fi decat una relativa pentru motive care se regasesc atat in cuprinsul aceluiasi art. 6 cat si in celelalte dispozitii ale Legii nr. 193/2000.
Caracterul abuziv al clauzei se evalueaza, ceea ce nu ar fi fost necesar si nici posibil in cazul unor motive de nulitate absoluta, cand legea dispune cu privire la nulitate, evaluarea caracterului abuziv facandu-se in raport de criterii foarte permisive,precum toti factorii care au condus la incheierea contractului.
Diferentierea celor doua tipuri de sanctiuni legale, a nulitatii absolute de cea a nulitatii relative este esentiala intrucat regimul juridic al celor doua institutii, deci regulile carora le sunt supuse sunt total diferite.
Astfel, cum unanim s-a statuat in doctrina si practica judiciara, regimul juridic al nulitatilor "priveste trei aspecte: 1) cine poate invoca nulitatea; 2) daca poate fi sau nu acoperita nulitatea, prin confirmare si 3) cat timp poate fi invocata nulitatea, fiecare dintre aceste trei aspecte fiind total diferite.
Prin urmare, avand in vedere intentia legiuitorului de a proteja intrutotul interesul individual al consumatorului, motiv pentru care a si lasat la indemna acestuia posibilitatea de a alege intre a executa contractul, de a-l contesta solicitand modificarea sau de a-1 rezilia in masura in care considera ca acesta nu mai poate continua, este evident ca regimul juridic aplicabil nulitatii clauzelor abuzive este cel al nulitatii relative.
A solicitat parata ca instanta sa califice legal si corect cererea, in functie de natura juridica a temeiului invocat si nu in raport de denumirea data cererii introductive, urmand sa constatate ca fost investita cu o actiune in constatarea nulitatii relative a clauzei cuprinse la art. 5 a) din Conditiile Speciale ale conventiei.
Mentioneaza ca termenul de prescriptie aplicabil actiunii in anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani.
Acest termen incepe sa curga, potrivit art. 9 din Decretul nr. 167/1958, de la data a care consumatorul a cunoscut cauza anularii, intrucat cauza anularii invocata de reclamant decurge din insasi formularea clauzelor a caror nulitate se invoca, momentul la care a cunoscut cauza anularii este chiar momentul incheierii Conventiei de credit, respectiv in cursul anului 2007, iar cererea de chemare in judecata a fost inregistrata la data de 12.08.2011, deci dupa expirarea termenului de 3 ani, apreciaza ca se impune constatarea de catre instanta a faptului ca prezenta actiune este prescrisa.
A apreciat parata ca odata cu stingerea dreptului la actiune principal, in speta dreptul reclamantului la actiunea in anularea clauzelor abuzive, se stinge si dreptul la actiune privind drepturile subiective accesorii (art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958), fiind prescrise si cererile de restituire a prestatiilor succesive efectuate de catre reclamant in temeiul clauzei art, 5 lit. a) din Conventiile de credit, devenind astfel inutil sa se analizeze daca pentru fiecare prestatie a intervenit sau nu prescriptia extinctiva .
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata, in speta nefiind indeplinite cerintele instituite de prevederile art. 4-6 din Legea nr.193/2000 pentru ca o clauza contractuala sa poata fi calificata ca fiind abuziva.
Arata ca, dupa cum rezulta din dispozitiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 "o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor".
Pentru a se putea aprecia ca o clauza contractuala este abuziva, este necesara indeplinirea cumulativa, a trei cerinte esentiale, astfel cum au fost stabilite si prin Directiva 93/13/CEE ,si anume: a).clauza contractuala sa nu fi fost negociata direct cu consumatorul, b). sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului si c) sa nu se refere la obiectul principal al contractului sau la pretul datorat pentru prestarea serviciului, iar clauza cuprinsa in contractul de credit incheiat intre parti nu indeplineste cele trei conditii cumulative.
Pe starea de fapt s-a sustinut ca aceasta clauza a fost negociata, aceasta negociere rezultand din faptul semnarii conventiei de catre reclamanti. Adeziunea acestora vizand atat conditiile generale cat si speciale ale contractului. S-a apreciat ca nu se poate retine un dezechilibru intre partile si obligatiile partilor deoarece este specific activitatii bancare sa obtina un profit din activitatea de creditare, iar obtinerea acestui profit reprezinta o modalitate de a asigura echilibrul contractual la evolutia starii financiare a reclamantului.
Parata a sustinut ca o solutie de anulare a clauzelor mentionate in actiunea reclamantilor ar determina nerespectarea dreptului paratei la libertatea privata si la libertate economica cat si pierderi semnificative, toate acestea reprezentand exproprieri de fapt din perspectiva dreptului european.
Prin sentinta nr. ___. pronuntata de Tribunalul Gorj in dosarul nr. ___./95/2012 a fost admisa exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Gorj in solutionarea cauzei si a fost declinata competenta de solutionare in favoarea Judecatoriei Tg-Jiu.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. ___./318/2012 la data de 05.09.2012.
Reclamantul a raspuns la intampinarea formulata de parata , la fiecare exceptie invocata in mod punctual , precum si la apararile formulate de parata pe fondul cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma exceptiilor invocate de parata prin intampinare, instanta retine urmatoarele ,
Intre parti au fost incheiate conventiile de credit nr. ___ si nr. ___., iar ulterior , la data de ___ a fost incheiata conventia de credit nr. ___.. in valoare de 58118 euro care a avut ca destinatie cheltuieli personale si refinantarea celor doua conventii incheiate anterior.
Conventiile sunt compuse din doua parti: 1. Conditii speciale; 2. conditii generale.
In prima parte s-au stipulat: valoarea imprumutului, durata, dobanda, penalizarile, comisioanele, rambursarea, garantiile.
In partea a doua sunt definiti termenii din contract , drepturi si obligatii ale partilor, sanctiuni pentru neexecutarea obligatiilor, situatia contractului in caz de litigiu.
In contract, inserata intre cele doua parti ale contractului, se gaseste referirea generala la faptul ca partile cunosc si accepta obligatiile ce le revin fara a se face referire la negocierea fiecareia dintre clauze.
In conditiile speciale , la punctul 5 a) s-a prevazut plata unui comision de risc de 0,05% aplicat la soldul creditului platibil la fiecare luna, pe toata durata conventiei. Alaturi de acest comision se regasesc mentionate alte 5 feluri de comisioane.
In Conditiile generale sunt enumerate mai multe tipuri de dobanzi si de tipuri de comisioane , iar cel de risc este definit ca fiind suma datorata bancii pentru punerea la dispozitie a creditului, definitie care este data in acelasi mod comisionului de aranjament.
Este definit si comisionul de administrare ca fiind suma datorata de imprumutat pentru monitorizarea de catre banca a operatiunilor de utilizare-rambursare a creditului cat si pentru indeplinirea altor obligatii datorate de parti prin contract.
La data de 06.04.2011 a fost incheiat actul aditional nr. 2 la conventia de credit nr. ___din ___ prin care partile au modificat conventia din __.. in partea denumita Conditii speciale prin introducere la pct. 5 a comisionului de rambursare anticipata si a comisionului de risc de 0,02 % pe luna aplicat la soldul creditului datorat si platibil de catre imprumutat bancii, lunar pe toata perioada creditului.
Asa cum se observa, au fost introduse o multime de situatii care vin sa ofere bancii garantiile inlaturarii oricarei pierderi, fara a rezulta din act ca aceste clauze au fost negociate direct cu imprumutatii si ca au fost acceptate.
Este de observat ca banca nu a adus la cunostinta clientului motivul pentru care a inteles sa modifice partea referitoare la comisioane in conditiile speciale si nu exista dovezi ale acceptarii unei noi clauze de catre imprumutati , actul aditional fiind acceptat ca un tot unitar.
Constatand ca in cauza de fata se invoca inserarea unei clauze abuzive se apreciaza ca banca avea obligatia legala, prevazuta prin art. 4 alin. 3 teza finala din L 193/2000, sa faca dovada ca aceasta clauza referitoare la introducerea comisionului de risc, devenit apoi comision de administrare, a fost negociata.
Prevederea anterioara conduce la concluzia ca textul instituie in favoarea imprumutatului o prezumtie de negociere si ca exista obligatia bancii de a face a aceasta dovada.
Intrucat s-a invocat de parata prescriptia dreptului la actiune in nulitatea partiala a contractului instanta va avea in vedere dispozitiile art. 1 alin. 3 din L 193/2000 in conformitate cu care este interzisa comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele cu consumatorii si ale art. 4 alin. 1 din aceeasi lege care declara abuziva orice clauza care nu a fost negociata. Se va observa din continutul textelor ca formularea aleasa de legiuitor este imperativa, iar pornind de la aceasta calificare a normelor se apreciaza ca orice incalcare a acestor dispozitii atrage nulitatea absoluta a actelor de incalcare.
Fiind vorba de o nulitate absoluta, instanta constata ca acesteia nu-i este aplicabil termenul de prescriptie de 3 ani invocat de parata prin intampinare.
Apararea paratei in sensul ca interesul protejat prin textele aratate ar fi unul personal si nu unul obstesc este eronata deoarece prin acestea legiuitorul a urmarit sa protejeze orice categorie de consumatori impotriva oricaror acte abuzive ale comerciantilor. Imprejurarea ca in speta vor putea invoca nulitatea partiala doar reclamantii tine doar de interesul unei persoane in promovarea acestei actiuni si nu de calificarea exceptiei ca fiind relativa.
In sensul celor de mai sus se retine ca prin adoptarea L. 193/2000 s-a urmarit transpunerea in legislatia interna a Directivei 93/13/CE in raport cu care Curtea de Justitie a Uniunii Europene a aratat, prin cauza C137/08/VB Penzugyi Lizing si ca urmare a unei jurisprudente constante, ca sistemul de protectie pus in aplicare prin Directiva se bazeaza pe ideea ca un consumator se gaseste intr-o situatie inferioara fata de un comerciant in ce priveste puterea de negociere cat si nivelul de informare, situatie care il conduce la adeziunea la conditiile redactate in prealabil de comerciant fara a putea exercita o influenta asupra continutului acestora. Curtea a statuat ca pornind de la aceasta inferioritate, art. 6 alin. 1 din Directiva prevede ca o clauza abuziva nu creeaza obligatii pentru consumator, jurisprudenta ei conducand la concluzia ca aceasta dispozitie este imperativa si urmareste sa substituie echilibrul formal, pe care il instituie contractul cu privire la drepturile si obligatiile partilor, cu un echilibru real de natura sa restabileasca egalitatea dintre aceste parti (hotararea Mostazo Claro pct. 36 si Asturcom Telecomunicaciones pct. 30).
In consecinta, instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune in nulitate invocata de parata, rezultand cu certitudine ca atat dispozitiile interne cat si cele din dreptul european sunt de natura imperativa in ce priveste obligatia comerciantilor de a nu insera in conventie clauze abuzive.
Cu privire la exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata invocata de parata prin intampinare , instanta apreciaza ca este neintemeiata urmand a fi respinsa.
Astfel, cererea de chemare in judecata formulata de reclamant are mai multe capete de cerere, insa instanta apreciaza insa primul capat de cerere reprezinta capatul de cerere principal, celelalte fiind accesorii .
Referitor la capatul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al prevederilor din Conditiile speciale ale conventiilor de credit incheiate cu reclamantul, instanta apreciaza ca sunt aplicabile dispozitiile art. 15 lit. j din Legea 146/1997 rap. la disp. L 193/2000, si in consecinta este scutit de la plata taxei de timbru.
Se apreciaza ca celelalte capete de cerere deriva din primul capat de cerere intemeiat pe disp L. 193/2000, motiv pentru care vor urma aceeasi soarta juridica ca si acesta, in privinta taxei de timbru, urmand a fi aplicabile aceleasi dispozitii de scutire de la plata taxei de timbru, respectiv art. 15 lit.j din Legea 146/1997.
Cu privire la exceptia prematuritatii actiunii, instanta constata ca nici aceasta exceptie nu este intemeiata si va fi respinsa cu urmatoarea motivare,
In conformitate cu art. 720 ind. 1 cod proc civ se prevede ca :" in procesele si cererile dintre profesionisti evaluabile in bani si derivate din raporturi contractuale, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata,reclamantul va incerca solutionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directa cu cealalta parte ".
Instanta constata ca obligatia de a notifica parata la conciliere a fost indeplinita de reclamant, prin adresa inaintata catre aceasta existenta la dosarul cauzei,din raspunsul comunicat de parata reiesind un raspuns negativ al cererilor formulate de reclamant.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii avand in vedere modificarile OUG 50/2010 prin Legea 288/2010 si raportat la faptul ca reclamantul isi motiveaza in drept sustinerile prin raportarea la disp. OUG 50/2010, instanta apreciaza ca este neintemeiata si va fi respinsa.
Astfel, instanta retine ca inadmisibilitatea unei actiuni poate interveni atunci cand dreptul pretins nu este recunoscut de lege sau cand conditiile de admisibilitate ale caii procedurale exercitate nu sunt indeplinite in raport cu reglementarea legala, ori conform dispozitiilor art. 109 alin. (2) C proc. civ. cererea de chemare in judecata trebuie sa respecte atat conditiile intrinseci, cat si pe cele extrinseci, impuse de lege, iar o conditie extrinseca ce trebuie respectata este ca sesizarea instantei competente se face numai dupa indeplinirea unei proceduri prealabile, ori in prezenta cauza nu se poate retine nici un aspect din cele expuse mai sus.
Pe fondul cauzei, instanta retine urmatoarele ,
Reclamantul a solicitat sa se constate ca fiind abuziva clauza acestor conventii referitoare la perceperea unui comision de risc .
Instanta retine ca Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Potrivit acestei directive sunt definite la art. 2 notiunile de "conditii inechitabile, consumator; vanzator sau furnizor,,.
Art. 3 din actul normativ mentionat arata ca o conditie contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradictie cu conditia de buna credinta, provoaca un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului. Se considera intotdeauna ca o conditie care nu s-a negociat individual este conditia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta continutul conditiei, in special in cazul unui contract standard formulat in avans.
In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in contractele incheiate cu consumatorii ( Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet Sustikne Gyorfi).
Legat de incidenta disp. art. 4 din Legea 193/2000, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale,acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului (ca o aplicatie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.).
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea 193/2000 se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
La alin. 2 se arata ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Instanta apreciaza ca acest contract incheiat de parti este unul preformulat, standard, iar eventualele diferente dintre el si alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clientii ci particularitatilor fiecarui client in parte, iar clauzele lui nu au fost negociate de catre parti, nefiind dovedit contrariul prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 C. civ.
Referitor la comisionul de risc perceput instanta retine urmatoarele,
Punctul 5 lit. a din conventia de credit _____ la Conditiile Speciale ale conventiei prevede "comision de 0,05% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit", acelasi comision mentinandu-se si prin actul aditional incheiat ulterior.
Acest comision a fost aplicat, fara sa se arate in functie de ce a fost stabilit, de ce totusi s-a impus aplicarea lui din moment ce existau garantiile imobiliare, cum a fost el negociat, de ce comisionul este nerambursabil, nerestituibil la finalul creditului in situatia neproducerii riscului sau daca se poate restitui in anumite situatii.
Prin aceasta clauza, care datorita modului in care este formulata si perceputa, fara nici o posibilitate de negociere, are caracterul unei clauze abuzive, s-a urmarit perceperea sub forma voalata a unui nou comision.
Nu pot fi primite apararile paratei potrivit carora contractul este legea partilor, deci reclamantul nu trebuia sa il incheie daca nu erau de acord si nici sa achite comisionul pe parcurs.
Realitatea este ca reclamantul ca si celelalte persoane care apeleaza la imprumuturi bancare, nu au avut alta posibilitatea, in masura in care doreau sa beneficieze de serviciile bancii, decat sa accepte in bloc conditiile prestabilite de banca. Acest lucru nu inseamna insa ca nu pot sa se adreseze pe parcurs unei instante pentru a se constata caracterul abuziv al unei clauze.
De altfel, prin OUG. nr. 50/09.06.2010 s-a reglementat aceasta problema, fiind impuse bancilor conditii noi si conforme cu Directiva nr. 2008/48/CE, iar in prezent banca a eliminat acest comision.
Prin urmare instanta, apreciind ca si aceasta clauza este abuziva, nefiind lamurit intelesul comisionului nici macar pe parcursul procesului, va admite actiunea pentru acest capat de cerere.
In consecinta retine art. 5 litera a din Conventia de credit nr. .............., cu referire la art.3 pct. 5.1 lit. b din conditiile speciale ale conventiei asa cum a fost mentionat in actul aditional nr. 2 din 06.04.2011 la Conventia de credit nr. .............. reprezinta o clauza ce incalca drepturile consumatorilor, va anula aceasta clauza si va dispune restituirea sumei reprezentand comision de risc.
Examinand conventiile de credit intervenite intre reclamant si parata, este evident ca aceasta reprezinta contracte standard, ale carui clauze sunt prestabilite de catre imprumutator, fara ca imprumutatii sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, forma conventiilor fiindu-le impusa de catre banca.
Ca atare, aceasta clauza contractuala, care nu a fost negociata direct cu consumatorii, fiind de natura a crea, in detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, apare ca fiind o clauza abuziva.
Referitor la cererea privind restituirea sumelor incasate de banca parata cu titlul de comision de risc, instanta retine ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil care consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale.
Nulitatea se indreapta impotriva acelor efecte care contravin dispozitiei legale incalcate, lasand neatinse efectele care nu contrazic legea.
Prestatiile efectuate in baza actului sanctionate cu nulitate se restituie, deoarece nulitatea opereaza retroactiv de la data incheierii actului.
Instanta a apreciat ca abuziva si a dispus anularea clauzei prevazute de art. 5 litera e din Conventia de credit nr. .............., cu referire la art.3 pct. 5.1 lit. b din conditiile speciale ale conventiei asa cum a fost mentionat in actul aditional nr. 2 din 06.04.2011 la Conventia de credit nr. .............. astfel ca se impune restituirea sumelor incasate de parata cu acest titlu.
Avand insa in vedere faptul ca instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, va obliga parata sa restituie reclamantului sumele incasate cu titlul de comision de risc .
Cu privire la cererea pentru daune morale formulate de reclamanti, instanta apreciaza ca nu s-a produs acestuia o trauma psihologica prin modul de impunere a contractului, situatie in care actiunea este neintemeiata .
Avand in vedere faptul ca reclamantul nu a facut dovada cheltuielilor de judecata, aceasta cerere formulata in temeiul art. 274 Cpc, se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge exceptiile netimbrarii cererii invocate de parata prin intampinare.
Admite in parte cererea asa cum a fost precizata ulterior formulata de reclamantul VIT cu domiciliul ales la ____.. in contradictoriu cu parata SC VR SA cu sediul in ____ si SC VR SA Sucursala Tg-Jiu, cu sediul in ______.
Constata ca abuziva clauza prevazuta la art. 5 litera a din Conventia de credit nr. .............., cu referire la art.3 pct. 5.1 lit. b din Conditiile speciale ale conventiei asa cum a fost mentionat in actul aditional nr. 2 din 06.04.2011 la Conventia de credit nr. ...............
Obliga parata sa restituie reclamantului comisionul de risc incasat in mod abuziv in cuantum de 1358,86 euro in echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii.
Respinge capetele de cerere privind acordarea daunelor morale si a cheltuielilor de judecata.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica , azi, 12.12.2012, la Judecatoria Tg-Jiu.
Presedinte,
RAMONA BIANCA TUFAN
Grefier,
MARIANA FLOROIU
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Banci. Operatiuni bancare. Institutii (sparte)
Contestatie la executare - Hotarare nr. 220 din data de 30.01.2018LITIGII CU PROFESIONISTI - Sentinta comerciala nr. 844 din data de 23.12.2014
Contestare carater abuziv clauze bancare. - Sentinta civila nr. 1165/R din data de 09.12.2011
Operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice - Sentinta penala nr. **** din data de 15.05.2015
Investirea cu formula executorie a biletului la ordin; declinare competenta - Sentinta civila nr. 1297 din data de 23.06.2009
Banci - Sentinta civila nr. 41 din data de 06.10.2008
Constatare incetare valabilitate contract de credit bancar. - Hotarare nr. 9 din data de 16.01.2013
Obligatie de a face, respectiv ajustarea nivelului dobanzii de creditare de catre o societate bancara, conform prevederilor contractuale si legale. - Decizie nr. 27 din data de 23.01.2012
Contul escrow. Modalitate de garantare a tranzactiilor prin intermediul unui tert independent - agentul escrow - o banca. - Decizie nr. 42 din data de 29.01.2007
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 669 din data de 11.08.2011
Validare poprire - Sentinta civila nr. 991 din data de 12.10.2010
Incuviintare executare - Decizie nr. 215 din data de 25.02.2011
Litigiu cu profesionistii - clauze abuzive - teoria impreviziunii - Decizie nr. 608/AC din data de 03.10.2016
Litigiu cu profesionistii - inghetarea cursului de schimb la data incheierii contractului - Decizie nr. 459/AC din data de 16.06.2016
Litigiu cu profesionistii - obligatia de a face - restituirea imprumutului in moneda nationala - Decizie nr. 563/AC din data de 20.09.2016
Litigiu cu profesionistii - obligatia de a face - conversia creditului in lei - Decizie nr. 723/AC din data de 21.11.2016
Litigiu cu profesionistii - constatarea nulitatii clauzelor abuzive - Decizie nr. 548/AC din data de 19.09.2016
Infractiunea de bancruta frauduloasa prev.de art,143 al.2 lit.c din Legea nr.85/2006. Achitarea inculpatului in temeiul art.10 lit.d C.p.p. Latura obiectiva a infractiunii. - Sentinta penala nr. 60/P din data de 25.03.2010
Contestatie la executare - Sentinta civila nr. 669 din data de 11.08.2011
Validare poprire - Sentinta civila nr. 991 din data de 12.10.2010