InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Targu-Mures

Civil - obligatie de a face

(Hotarare nr. 5800 din data de 07.07.2009 pronuntata de Judecatoria Targu-Mures)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Targu-Mures | Jurisprudenta Judecatoria Targu-Mures

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr.11441/9341/2006 nr. ecris 4455/320/2006 la data de 17.11.2006 reclamanta KI a solicitat in contradictoriu cu parata SC Aquaserv SA, sa se dispuna obligarea paratei de a se prezenta la notarul public pentru a incheia contract de vanzare cumparare a locuintei situate in Targu-Mures str.Verii nr.4, ap.2, la pretul stabilit conform prevederilor Decretului Lege nr.61/1990 si ale Legii nr.85/1992, iar in caz de refuz hotararea sa tina loc de contract de vanzare cumparare.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca intre antecesoarea paratei RAGCL Mures si defunctul ei sot KE, a fost incheiat la data de 25.04.1987 contractul de inchiriere pentru suprafata locativa cu destinatie de locuinta, avand nr. de inregistrare 1070/24.05.1987 in baza Legii nr.5/1973 incheiat ca urmare a unui schimb de locuinte, respectiv locuinta a carei cumparare o solicita i-a fost atribuita in schimbul unei locuinte tot din fond de stat, adica un apartament cu 3 camere situat in Aleea Carpati.
La punctul 16 din contractul de inchiriere se preciza faptul ca "prezentul contract nu este accesoriu la contractul de munca, in sensul ca nu avea destinatia de locuinta de serviciu.
Dupa decesul sotului sau in baza prev.Legii 114/1996 intre reclamanta si parata s-a incheiat actul aditional nr.1 din 02.11.2004 pentru modificarea contractului mai sus mentionat, prin care reclamanta a devenit titular al contractului de inchiriere, termenul contractului prelungindu-se pe toata durata a vietii a titularului.
Urmare a demersurilor facute de inca din anul 2002 la Primaria mun. Targu-Mures prin care a solicitat sprijin in vederea cumpararii locuintei respective i s-a comunicat ca " _ exista conditii legale pentru solutionarea favorabila a cererilor", adresa care i-a fost comunicata si paratei.
Intrucat locuinta nu este una de interventie potrivit art.7 din Legea nr.85/1992, locuintele constituite din fondurile unitatilor economice, altele decat cele de interventie, vor fi vandute titularilor contractelor de inchiriere, la cererea acestora, cu plata integrala sau in rate a pretului, iar la alin.3 prevede ca beneficiaza de reglementarile enuntate si chiriasii care nu sunt angajatii unitatilor proprietare.
Prin decizia nr.2/1997 a Curtii Supreme de Justitie s-a stabilit ca "titularii contractelor de inchiriere a suprafetelor locative construite din fondurile unitatilor economice si bugetare de stat, incheiate anterior modificarii aduse Legii nr.85/1992, prin Legea nr.76/1994, pot cere instantei de judecata obligarea unitatilor la incheierea contractelor de vanzare - cumparare a suprafetelor respective numai daca acestea nu sunt locuinte de interventie. Actele prin care conducerile unitatilor considera suprafetele locative de interventie sunt supuse, in toate cazurile controlului instantelor judecatoresti".
Reclamanta considera ca locuinta pe care o detine cu chirie nu a facut si nu poate face parte din categoria locuintelor de interventie intrucat nu se afla in incinta societatii, are acces separat, nu a fost inchiriata unor persoane cu atributiuni directe de intretinere sau reparatii, iar in prezent este inchiriata, pe durata vietii.
De asemenea, Legea nr.76/1994 "vor fi vandute la cerere, in conditiile prevederilor alin.1  cu respectarea disp.art.1 alin.3, titularilor de contract de inchiriere si locuintele care inainte de data de 6 martie 1945 au apartinut institutiilor de stat, regiilor autonome si societatilor cu capital de stat care si-au incetat existenta dupa aceasta data, sau prin reorganizare, unitati economice sau bugetare de stat", considerand ca sunt intrunite conditiile si pentru cumpararea terenului aferent locuintei, conform prevederilor legale.
Fata de cele mai sus, reclamanta considera ca exista temeiul juridic si este indreptatita la cumpararea locuintei.
In ceea ce priveste stabilirea pretului, reclamanta arata ca SC Locativ SA, poate proceda la calcularea pretului si la redactarea contractului de vanzare cumparare.
Reclamanta mai arata ca la data de 04.10.2006 a depus la sediul paratei o cerere prin care a solicitat sa se procedeze la vanzarea locuintei, insa i s-a comunicat refuzul motivat de faptul ca imobilul in care se afla locuinta a fost dat in concesiune paratei de catre Consiliul Local Targu-Mures ca bun facand parte din domeniul public si nu poate fi instrainat, iar conform Hotararii nr.5/7.04.2006 Consiliul de Administratie  al societatii, aceasta locuinta are regim juridic de locuinta de interventie, care nu se vinde, fara a face dovada celor invocate, motiv pentru care reclamanta considera respingerea cererii de cumparare, ca fiind nelegala.
Parata SC Compania Aquaserv SA a depus intampinare solicitand respingerea cererii ca fiind netemeinica si nelegala.
In motivarea intampinarii parata a arata ca la parterul imobilului in care este situat apartamentului solicitat spre vanzare, este statia de pompare apa potabila cu sala de masini aferenta acesteia, de unde este asigurata alimentarea cu apa potabila a zonelor II, III si IV ale mun. Targu-Mures , care alimenteaza 7 bazine de inmagazinare a apei potabile, dintre care 3 se afla exact in curtea imobilului cu pricina.
In conformitate cu prev.Legii nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia si cele ale HGR nr.548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru intocmirea inventarului bunurilor care alcatuiesc domeniul public al comunelor si oraselor, municipiilor si judetelor, intregul imobil, curtea aferenta si toate constructiile edificate pe aceasta, fac parte din domeniul public de interes local.
Se mai arata ca prin Hotararea nr.125/2006 a Consiliului local al mun. Targu-Mures a fost aprobat  contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare din Targu-Mures, iar prin contractul de delegare a gestiunii, semnat la 01.09.2006 intre Consiliul local Targu-Mures si SC Aquaserv SA, a primit in concesiune imobilul solicitat de catre reclamanta, care are la parter statia de pompare Verii nr.4 care deserveste 1/3 din oras.
In acest sens s-a invocat disp. imperative a art.11 din Legea nr.213/1998, care prevede ca bunurile din domeniul public  sunt inalienabile, insesizabile si imprescritibile, rezultand astfel ca orice act de instrainare sunt lovite de nulitate absoluta.
In ceea ce priveste terenul aferent locuintei si a statiei de pompare se arata ca, in conformitate cu art.5 din Legea apelor  nr.107/1996 are un regim special de zona de protectie sanitara cu regim sever, legiuitorul impunand restrictii pentru aceasta zona care delimiteaza instalatiile de alimentare cu apa potabila, motiv pentru care solicita respingerea cererii ca netemeinica si nelegala.
In probatiune au fost depuse  la dosar urmatoarele inscrisuri : taxe timbru (f 4,74), contract de inchiriere (f 5-6), act aditional (f 7-8), adresa nr. 2522/26.02.2002 (f  9) , decizii civile (f 10-14, 15-17), delegatie ( f 26), imputernicire avocatiala (f 27), MO al Romaniei (f 29-30), hotarari (f 31, 115, 137-143, 147-154), contract (f 32-34), liste mijloace fixe (f 35-37, 193-196), fisa suprafetei locative (f 42-43), fisa de calcul (f 44-45), extras CF (f 78,84-85), anexa (f 62-69),  raport de expertiza (f 114-121), planse foto (f 142-146), declaratii fiscale (f 164-166), fisa mijlocului fix (f 166), act constitutiv (f 171-192).
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Intre defunctul sot al reclamantei, KE, si antecesoarea paratei RAGCL Mures, a fost incheiat la data de 25.04.1987, un contract de inchiriere pentru suprafata locativa cu destinatia de locuinta, respectiv apartamentului situat in Tg Mures, str Verii, nr 4 ap. 2,  inregistrat sub nr. 1070/24.05.1987.
Se constata ca contractul a fost incheiat in conditiile Legii nr.5/1973, ca urmare a unui schimb de locuinte.
La data de 02.11.2004, prin actul aditional nr 1 la contractul de inchiriere nr 1070/25.04.1987, incheiat intre RA Aquaserv Tg Mures si reclamanta, se modifica termenii contractului in sensul inlocuirii partilor contractante, a termenului de inchiriere, pe tot timpul vietii titularului KI, calcularii chiriei si platii acesteia.
Este dovedit ca reclamanta a solicitat cumpararea apartamentului, potrivit cererii nr. 2523/2002, inaintata paratei de Primaria Mun Tg Mures, asa cum rezulta din adresa nr. 2522/26.02.2002 (f  9) .
Parata prin hotararea nr.5 din 07.04.2006 a consiliului de administratie a decis ca imobilul respectiv se incadreaza in locuinta de interventie si  ca este exceptat de la vanzare.
Din raportul de expertiza intocmit de expertul  ing Gotcu Radu, rezulta ca imobilul, compus din demisol (sala de masini-cod de clasificare 1.8.12) si parter ( 2 apartamente de locuit) in care se afla apartamentul ocupat de reclamanta, este partajat in natura prin separarea completa a cailor de acces, separarea completa a spatiilor de locuit fata de spatiile ce deservesc sala de masini, separarea completa a incintelor- terenuri ce asigura accesul la spatiile de locuit si la sala de masini, prin imprejmuiri.
Prin aceasta constatare, este inlaturata apararea paratei in sensul ca locuinta se afla in situatia imposibilei departajari in natura de sala de masini, ceea ce s-ar constitui intr-un impediment la vanzare.
 Este adevarat ca, asa cum reiese din copia cartii funciare, intregul imobil a fost in posesia Comunei Urbane Tg Mures , trecand apoi in administrarea Consiliului Local mun Tg Mures si de aici ca o consecinta a hotararii 125/27.04.2006, cu titlu de drept de proprietate paratei.
Prin contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare, semnat la data de 01.09.2006, intre Consiliul Local Tg Mures pe de o parte si parata pe de alta parte, in art 4 lit b se prevede ca anexa obligatorie anexa 2, care reprezinta inventarul bunurilor proprietate publica si privata a concedentului, aferente serviciului respectiv si care sunt transmise in concesiune concesionarului pe toata durata contractului, respectiv 25 ani( art 6).
Din anexa in discutie ( f 36), se constata ca a fost transmisa locuinta de serviciu si statia de pompare str Verii, nr 4.
Se retine ca, anterior datei incheierii acestui contract, prin Hotararea nr 964/17.09.2002, a fost trecuta ca domeniu public la rubrica ,, Statiile de pompare si de repompare a apei ",  cladirea sala masini din str Verii, nr 4, proprietatea orasului in administrarea antecesoarei paratei Regia Autonoma Aquaserv ( f 30).
Din cele mai sus aratate, instanta constata ca regimul juridic al locuintei de serviciu din str Verii nr 4, nu este cel al unui bun din domeniu public ci al unui bun din domeniul privat al paratei.
De altfel, parata s-a comportat ca un adevarat proprietar cand a schimbat regimul locuintei din locuinta de serviciu in locuinta de interventie.
De asemenea, nu se poate retine ca locuinta este de interventie, pentru ca asa cum s-a constatat mai sus, locuinta este ocupata de reclamanta din anul 1987,  nici cel putin ca o locuinta de serviciu ci ca o locuinta din fondul RAGCL- lui Mures, astfel ca incadrarea facuta de societate nu poate sa produca efecte in acest sens.
Pe de alta parte hotararea nr 5 din 07.04.2006 a consiliului de administratie al paratei, care schimba regimul juridic al acesteia in locuinta de interventie este nelegala intrucat reclamanta  depusese deja cerere pentru cumpararea locuintei  inca din anul 2002, cand regimul acesteia era in evidente ca locuinta de serviciu si in aceasta situatie demersul paratei pentru as justifica refuzul, se constituie ca un abuz de drept.
Cu toate acestea, ceea ce este relevant in solutionarea cauzei este imprejurarea ca aceasta ,,locuinta de serviciu", nu face parte din domeniul public, conditii in care devin incidente disp. art. 7 alin.2 din Legea nr.85/1992.
Potrivit acestui text de lege, vor fi vandute la cerere, in conditiile prevederilor alin. 1 si cu respectarea dispozitiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de inchiriere si locuintele care inainte de 6 martie 1945 au apartinut regiilor autonome, institutiilor si societatilor cu capital de stat, mixt sau privat, care si-au incetat existenta dupa aceasta data sau, dupa caz, au devenit, prin reorganizare, unitati economice sau bugetare de stat. Este prevazut si modul de stabilire a pretului, respectiv ca locuintele vor fi vandute in conditiile de evaluare, de achitare integrala sau in rate a pretului si de exceptare de la vanzare, prevazute in Legea nr. 112/1995.
Deoarece societatea parata se incadreaza in categoria acelor societati care sunt aratate la articolul citat, iar reclamanta avea calitatea de chirias la data la care a solicitat cumpararea,  se constata ca refuzul paratei de a-i vinde locuinta reprezinta un abuz de drept, asa cum este reglementat de art.1 coroborat cu art.3 din Decretul nr.31/1954.
Pentru considerentele avute in vedere si in temeiul textelor de lege enuntate, urmeaza sa fie admisa cererea de chemare in judecata si va fi obligata parata sa incheie contract de vanzare cumparare cu reclamanta pentru locuinta pe care o ocupa.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, fiind in culpa procesuala, parata va fi obligata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata  in suma de 407,51 lei, reprezentand taxe de timbru si timbre judiciare.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011