InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Zarnesti

Autoritate de lucru judecat

(Hotarare nr. 1543 din data de 29.06.2011 pronuntata de Judecatoria Zarnesti)

Domeniu Chemare in judecata (actiuni, cereri) | Dosare Judecatoria Zarnesti | Jurisprudenta Judecatoria Zarnesti


Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
      Prin cererea inregistrata pe rolul instantei sub nr.1396/338/05.06.2006, reclamantii S.N si P.D au chemat in judecata pe parata C.C, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna rezilierea antecontractului de vanzare-cumparare, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N, astfel cum a fost modificat prin actul aditional, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N, obligarea paratei la plata catre reclamanti a sumei de 50000 euro, din care suma de 10000 euro cu titlu de avans, iar suma de 40000 euro cu titlu de clauza penala, obligarea paratei la plata catre reclamantul S.N a sumei de 1812.87 lei, reprezentand cheltuieli suplimentare, cu cheltuieli de judecata.
      In motivarea cererii reclamantii au aratat, in esenta, ca intre parti s-a incheiat un antecontract de vanzare-cumparare pentru un teren in suprafata de 19500 mp, reclamantii au achitat un avans de 10000 euro, urmand ca diferenta de pret de 150000 euro sa fie achitata la perfectarea contractului de vanzare-cumparare.
      Parata a prezentat la incheierea promisiunii de vanzare-cumparare un titlu de proprietate si i-a asigurat pe reclamanti ca respectivul teren nu face obiectul vreunui litigiu judecatoresc.
      Cu toate acestea, printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila titlul de proprietate a fost anulat, astfel incat perfectarea contractului de vanzare-cumparare a devenit imposibila din culpa paratei.
      La data de 21.09.2006 parata a decedat, iar in cauza a fost introdus mostenitorul paratei, B.R, in calitate de parat.
      Prin incheierea din data de 17.01.2007, instanta, in temeiul art.244 alin.1 C.Proc.Civ., a dispus suspendarea judecatii pana la solutionarea irevocabila a litigiului dintre parti, inregistrat la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, avand ca obiect anularea antecontractului de vanzare-cumparare, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N.
      Prin incheierea din data de 20.04.2011 instanta a dispus repunerea cauzei pe rol.
      Prin note scrise, paratul a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata, cu motivarea ca prin hotarare judecatoreasca irevocabila s-a constatat nulitatea antecontractului de vanzare-cumparare, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N, astfel cum a fost modificat prin actul aditional, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N, motiv pentru care actiunea reclamantilor a ramas fara obiect, cu cheltuieli de judecata.
      In ceea ce priveste cererea de modificatoare depusa la dosar de catre reclamanti pentru termenul din data de 20.04.2011, instanta constata ca a fost formulata dupa prima zi de infatisare, iar paratul s-a opus acestei modificari, motiv pentru care cererea reclamantilor nu mai poate fi primita, intrucat acestia sunt decazuti din dreptul de a modifica cererea, astfel cum rezulta din prevederile art.132 si art.103 alin.1 C.Proc.Civ.
      
      Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
      Potrivit art.137 alin.1 C.Proc.Civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
     Exceptia autoritatii de lucru judecat este o exceptie de fond, absoluta si peremptorie care tinde la impiedicarea judecatii pe fond, astfel incat in situatia admiterii sale nu mai poate fi examinat fondul cauzei dedusa judecatii.
     Potrivit art.1201 C.Civ. este lucru judecat atunci cand a doua cerere de chemare in judecata are acelasi obiect, este intemeiata pe aceeasi cauza si este intre aceleasi parti, facuta de ele si impotriva lor in aceeasi calitate, iar potrivit art.166 C.Proc.Civ., exceptia puterii de lucru judecat poate fi invocata de parti sau de instanta din oficiu in orice faza a judecatii.
      Prin cererea de chemare in judecata reclamantii au solicitat instantei sa dispuna rezilierea antecontractului de vanzare-cumparare, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N, astfel cum a fost modificat prin actul aditional, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N, iar urmare a desfiintarii conventiei sa dispuna obligarea paratei la plata catre reclamanti a sumei de 50000 euro, din care suma de 10000 euro cu titlu de avans, iar suma de 40000 euro cu titlu de clauza penala, obligarea paratei la plata catre reclamantul S.N a sumei de 1812.87 lei, reprezentand cheltuieli suplimentare.
      Prin sentinta civila nr.7691/22.10.2008, pronuntata de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in dosarul nr.1ZZ7/302/2006, a fost admisa actiunea formulata de reclamantul B.R in contradictoriu cu paratii S.N si P.D si a fost anulat antecontractul de vanzare-cumparare, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N, astfel cum a fost modificat prin actul aditional, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N.
      Prin decizia civila nr.82/A/27.01.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr.1ZZ7/302/2006, a fost respins ca nefondat apelul apelantilor-parati S.N si P.D.
      Prin decizia civila nr.935/R/17.06.2010, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti in dosarul nr.1ZZ7/302/2006, s-a constatat nul recursul recurentilor-parati S.N si P.D.
      Astfel, instanta constata ca s-a decis in mod irevocabil anularea contractului de vanzare-cumparare, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N, astfel cum a fost modificat prin actul aditional, autentificat prin incheierea nr.1XX/20.01.2006 a BNP C.N.
      Intrucat desi exista identitate de parti si de obiect, instanta constata ca temeiul celor doua cereri de chemare in judecata este diferit, intr-una invocandu-se anularea, iar in cealalta rezolutiunea, ca motive de desfiintare a antecontractului.
      Astfel, neexistand tripla identitate, rezulta ca exceptia autoritatii de lucru judecat este neintemeiata.
      Avand in vedere ca antecontractul a fost anulat, instanta constata ca din punct de vedere juridic acest antecontract de vanzare-cumparare nu a existat, astfel incat nu se mai poate pune in discutie o eventuala neexecutare a unui contract nevalabil, care nu produce nici un efect.
      In aceste conditii, rezulta ca actiunea reclamantilor ramas fara obiect, motiv pentru care instanta o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E

Respinge ca neintemeiata exceptia autoritatii de lucru judecat, ridicata din oficiu.
      Respinge ca ramasa fara obiect cererea de chemare in judecata formulata de reclamantii S.N, cu domiciliul in Bucuresti si P.D, cu domiciliul in Bucuresti, in contradictoriu cu paratul B.R, domiciliat in Bucuresti.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare.
      Pronuntata in sedinta publica, azi, 29.06.2011.
1
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Chemare in judecata (actiuni, cereri)

DISCRIMINARE SI HARTUIRE MORALA IN CADRUL DERULARII RAPORTURILOR DE MUNCA. DAUNE MORALE. NETEMEINICIA CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA. - Sentinta civila nr. 1752/LM/2009 din data de 14.05.2009
Neindeplinirea procedurii prevazute de art. 720/1 Cod proc. civila atrage respingerea cererii ca inadmisibila. - Decizie nr. 77/R din data de 23.03.2006
Cerere pentru recunoasterea tranzactiei formulate pe cale principala - Decizie nr. 186 din data de 25.06.2015
Restituire bursa de studii ca urmare a pierderii calitatii de student - Sentinta civila nr. 612 din data de 10.12.2014
Actiune in contencios administrativ avand ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Drepturi revolutionari - Decizie nr. 173/R din data de 02.03.2010
Cheltuieli de judecata. Momentul de la care se datoreaza in caz de renuntare la judecata. - Decizie nr. 316 din data de 07.04.2006
Motive de recurs invocate dupa expirarea termenului prevazut de art. 303(1) Cod procedura civila - Decizie nr. 201 din data de 08.03.2006
Apel declarat peste termen de mostenitorul paratului nelegal citat - Decizie nr. 217 din data de 10.03.2006
Repunerea in termenul de exercitare a cailor de atac - Decizie nr. 184 din data de 02.03.2006
Compensare bugetara-situatii de inadmisibilitate - Decizie nr. 775 din data de 12.10.2004
Anulare act - Sentinta civila nr. 3761 din data de 13.05.2010
Hotarare care sa tina loc de act autentiv - Sentinta civila nr. 4692 din data de 17.06.2010
infractiuni-circulatie pe drumurile publice - Hotarare nr. 329/2011 din data de 21.11.2011
Internare medicala - Hotarare nr. 182 din data de 23.05.2011
Tentativa la talharie - Hotarare nr. 171 din data de 06.05.2011
Tentativa la furt calificat - Hotarare nr. 168 din data de 04.05.2011
Ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii publice - Hotarare nr. 167 din data de 04.05.2011
desfintarea rezolutiei de neincepere a urmaririi penale (art 278" alin 8 lit b.cpp) - Hotarare nr. 165 din data de 02.05.2011
vatamare corporala din culpa - Hotarare nr. 164 din data de 02.05.2011