Actiune in contencios administrativ avand ca obiect cererea de contestare a unui fapt negativ. Inadmisibilitate. Respingere recurs reclamant

Prin sentinta civila nr. 245/CA/20.01.2014 pronuntata de Tribunalul Brasov – Sectia             a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal a fost respinsa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Administratia Judeteana a Finantelor Publice B si a fost respinsa cererea de chemare in judecata formulata si modificata de reclamantul C.A. in contradictoriu cu paratele Casa de Asigurari de Sanatate B. si Administratia Judeteana a Finantelor Publice B..
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Administratia Judeteana a Finantelor Publice B. este nefondata, deoarece, chiar daca aceasta parata nu este emitenta deciziei de impunere, executarea debitelor stabilite prin decizii emise de Casa de Asigurari de Sanatate B. este facuta de parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice B.. In aceste conditii, aceasta parata trebuie sa aiba cunostinta despre eventualele hotarari care pot influenta debitele pe care le executa, pentru a nu fi puse in executare decizii de impunere anulate in tot sau in parte. In plus, tribunalul a mai retinut ca reclamantul, fata de modificarea de actiune, nu mai solicita anularea deciziei emise de parata Casa de Asigurari de Sanatate B., ci sa se constate ca nu datoreaza sume de bani fata de niciuna dintre parate.
Pe fond, tribunalul a constatat ca cererea reclamantului, astfel cum a fost modificata, este neintemeiata. Astfel, s-a retinut ca, urmare a modificarii cererii de chemare in judecata, obiectul acesteia il reprezinta constarea unui fapt negativ, acela ca reclamantul nu mai datoreaza nicio suma de bani paratelor. Reclamantul nu a motivat in drept aceasta modificare de actiune.
Tribunalul a mai retinut ca Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu reglementeaza constatarea unui fapt negativ, iar art. 111 Cod Procedura Civila prevede ca „partea care are interes poate sa faca cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cerere realizarea dreptului”.
Asadar, dispozitiile citate se refera la constatarea existentei sau inexistentei unui drept, nu a unui fapt, iar reclamantul are deschisa calea realizarii dreptului, prin contestarea ultimei decizii de impunere emise de parata Casa de Asigurari de Sanatate B., cu nr. 90770/17.04.2013.
Impotriva acestei hotarari, reclamantul C.A. a declarat recurs, in termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, desfiintarea hotararii recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.
In motivare, a aratat ca obiectul actiunii in contencios administrativ l-a constituit cererea de anulare a deciziei de impunere nr. 41011/05.06.2012 emisa de catre intimata CASJ B., dar, datorita intervalului de timp scurs de la data emiterii deciziei si data ultimului termen de judecata – 20.01.2014, era necesara lamurirea situatiei sale referitor la obligatia de plata a CAS, astfel ca pentru termenul respectiv a formulat si depus la dosar o precizare a actiunii. Recurentul a aratat ca prima instanta, fara a comunica precizarea de actiune celorlalte parti, fara a pune in discutia partilor punctul sau de vedere a respins actiunea astfel modificata.
Recurentul a aratat ca prima instanta a refuzat judecarea cererii sale, desi nici o instanta de judecata nu poate refuza dreptul unui justitiabil de a solutiona o cerere de chemare in judecata, fata de prevederile art. 1 NCC, care prevede explicit ca „in cazurile neprevazute de lege se aplica uzantele, iar, in lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii asemanatoare, iar cand nu exista asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului”.
Recurentul a mai aratat ca prima instanta putea pune in discutia partilor caracterul sau clasificarea actiunii, competenta instantei, dar nu putea respinge cererea motivat de faptul ca Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sau art. 111 Cod procedura civila nu o prevad.
In drept a fost invocata aplicarea art. 299, 304 ind. 1 Cod procedura civila.
Cererea de recurs a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 2 lei si timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.
Intimata Administratia Judeteana a Finantelor Publice B., prin intampinare (filele 14-15), a invocat exceptia nulitatii recursului, apreciind ca acesta nu este motivat in conditiile art. 302 ind. 1 Cod procedura civila, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul C.A..
In sustinerea acestei pozitii procesuale a aratat ca, in mod legal, prima instanta a respins actiunea promovata de catre reclamant, cat timp acesta avea deschisa calea realizarii dreptului prin contestarea ultimei decizii de impunere emise de catre CASJ B. – 90770/17.04.2013.
Partile nu au mai solicitat administrarea altor probe in recurs.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor art. 304 ind. 1 Cod procedura civila, a art. 304 Cod procedura civila si recursul declarat de reclamantul C. A., Curtea retine urmatoarele:
Cu privire la exceptia nulitatii recursului, invocata de catre intimata parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice B., prin intampinare, Curtea constata ca aceasta nu este fondata.
Astfel, hotararea recurata este o sentinta definitiva, supusa numai caii de atac a recursului, astfel ca devin incidente dispozitiile art. 304 ind. 1 Cod procedura civila, conform carora „recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevazute de art. 304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele”.
Prin cererea de recurs recurentul a invocat, pe de o parte, nerespectarea principiului contradictorialitatii in procesul civil, iar, pe de alta parte, incalcarea art. 1 Cod civil de catre instanta de fond, care, in opinia sa, a refuzat sa judece cauza dedusa judecatii. Or, aceste motive se circumscriu dispozitiilor art. 304 pct. 5 si 9 Cod procedura civila, incadrare care, desi nu a fost efectuata de catre recurent, poate fi facuta de catre instanta de recurs in conditiile art. 306 alin. 3 Cod procedura civila.
Prin urmare, instanta de recurs va respinge ca neintemeiata exceptia nulitatii recursului pentru nemotivare, invocata de catre intimata parata Administratia Judeteana a Finantelor Publice B. prin intampinare.
Cu privire la primul motiv de recurs invocat de catre recurentul reclamant – prima  instanta nu a comunicat precizarea de actiune celorlalte parti si nu a pus in discutia partilor punctul sau de vedere referitor la actiunea astfel modificata – se circumscrie dispozitiilor art. 304 pct. 5 Cod procedura civila, intrucat invoca nerespectarea principiului contradictorialitatii in procesul civil, dar nu este fondat.
Pe de o parte, Curtea retine ca necomunicarea modificarii cererii catre parate reprezinta un motiv de nulitate relativa, ce poate fi invocat numai in conditiile art. 105 alin. 2 Cod procedura  civila, respectiv „numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate inlatura decat prin anularea lor”. Altfel spus, aceasta neregularitate nu poate fi invocata decat de partea care a fost vatamata prin nerespectarea dispozitiei procedurale respective.
Or, in cauza, necomunicarea modificarii cererii de chemare in judecata formulata de catre reclamant catre parate nu a produs nici un prejudiciu recurentului reclamant, astfel ca acesta nu are indreptatirea de a invocat aceasta neregularitate. Singurele parti care puteau invoca acest aspect erau paratele, care, insa, nu au avut interes sa promoveze calea de atac a recursului, solutia pronuntata de catre instanta de fond fiindu-le favorabila.
In plus, desi invoca faptul ca nu s-a pus in discutie punctul de vedere al instantei asupra modificarii actiunii, Curtea constata, pe de o parte, ca la termenul la care instanta de fond a solutionat cauza recurentul reclamant a fost legal citat, primind personal citatia (fila 20 dosar fond), dar nu s-a prezentat la judecata. Pe de alta parte, instanta nici nu ar fi putut indica modul in care urmeaza sa solutioneze cauza, fiind interzis judecatorilor sa se antepronunte in cauzele deduse judecatii.
Cu privire la al doilea motiv de recurs invocat de catre recurentul reclamant – instanta de fond, in opinia sa, a refuzat sa judece cauza dedusa judecatii – se circumscrie dispozitiilor art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, dar nu este fondat.
Principiul invocat de catre reclamant – instantele judecatoresti au obligatia de a solutiona cererile de chemare in judecata inregistrate pe rolul acestora – este un principiu general de drept, consacrat de Codul civil, dar acest principiu trebuie interpretat si prin prisma celorlalte norme de drept procesual civil reglementate de Codul de procedura civila.
In cauza, nu se poate retine sustinerea recurentului ca instanta a refuzat sa ii solutioneze cauza, deoarece tribunalul a analizat pretentia dedusa judecatii – cererea de constare a unui fapt negativ, acela ca reclamantul nu mai datoreaza nicio suma de bani paratelor, deci o actiune in constatarea unei stari de fapt – prin prisma prevederilor Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ si a dispozitiilor art. 111 Cod procedura civila.
Altfel spus, prima instanta a constatat, in mod corect, ca nici legea speciala a contenciosului administrativ, nici prevederea generala a art. 111 Cod procedura civila, nu permit solutionarea unei actiuni care are ca obiect constatarea unei stari de fapt, ci doar stabilirea existentei sau inexistentei unui drept, respectiv existenta unei vatamari printr-un act sau un refuz nejustificat al unei autoritati publice.
Aceasta situatie nu echivaleaza, asa cum sustine recurentul, cu refuzul de a judeca, in sensul principiului invocat anterior, deoarece recurentul reclamant are deschisa calea unei actiuni in realizare in situatia in care intimatele parate, contrar opiniei sale ca nu mai datoreaza nicio suma de bani acestora, vor emite noi decizii de impunere.
Pentru toate aceste considerente, constatand incidenta art. 312 alin. 3 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul reclamant C.A. impotriva sentintei civile nr. 245/CA/20.01.2014 pronuntata de Tribunalul Brasov – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, pe care o va mentine.