Ghidul Angajatorului - MCP Cabinet avocati
InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Zimnicea

aplicare amenda civila - art.580 3 c.p.c.

(Sentinta civila nr. 606 din data de 04.06.2009 pronuntata de Judecatoria Zimnicea)

Domeniu Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc. | Dosare Judecatoria Zimnicea | Jurisprudenta Judecatoria Zimnicea

Prin cererea inregistrata sub nr. 739/339/09.04.2009, reclamantul C.F.  a solicitat instantei in contradictoriu cu parata  P.A. ca aceasta sa inceteze tulburarile aduse posesiei exercitate asupra terenului in sup. de 0,30 ha, situat in com.Pietrosani,jud.Teleorman.
In motivare, reclamantul  a aratat ca inca din anul 1991 este posesorul acestei suprafete de teren pe care a plantat-o cu vita de vie  si a exploatat terenul,posesia sa intrunind conditiile prevazute de art.1846 si 1847 C.civil.
          La sfarsitul lunii martie parata a mers la cetateanul care ingrijeste via si i-a spus sa nu mai intre in vie deoarece intentioneaza sa scoata via , terenul fiind al defunctului sau tata.
          In drept au fost invocate disp.art.674 C.proc.civ, iar ulterior reclamantul a precizat ca invedereaza disp.art.674 alin.1 C.proc.civ.
Parata a depus intimpinare in care a aratat ca terenul in discutie a fost al tatalui sau,  P.G. , decedat. Acest teren este inscris in TP nr. ******* /03.1999, eliberat pe numele defunctului . Reclamantul fiind casatorit cu fiica paratei,nepoata defunctului, in anul 1991 l-a ajutat pe defunct sa planteze terenul cu vita de vie si sa efectueze lucrarile specifice. Pana la decesul tatalui sau via a fost lucrata si culeasa in comun. Dupa moartea batranului,in anul 1999, parata a incercat sa intre in posesia acelui teren,a dat telefoane , a facut plangeri la politie , dar reclamantul a refuzat restituirea. Reclamantul ocupa in mod abuziv terenul respectiv . Nici dupa divortul de fiica paratei, reclamantul nu a vrut sa-i restituie terenul. Parata a platit impozitul pe teren.  A solicitat respingerea actiunii.
            Analizand probele  administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
            Instanta constata ca a fost sesizata de catre reclamant cu o actiune posesorie in complangere care este folosita pentru a face sa inceteze orice fel de tulburare a posesiei de natura a impiedica exercitiul si efectele juridice ale poseisei, cel mai important fiind dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Potrivit art. 674 alin.1 C.pr.c. actiunea   posesorie in complangere este conditionata  de indeplinirea cumulativa  a  3 conditii  :  sa nu fi trecut mai mult de un an de la tulburare sau deposedare,  reclamantul sa faca dovada ca inainte de data tulburarii sau deposedarii a detinut bunul cel putin un an si ultima conditie, posesia reclamantului sa fie utila sau neviciata . 
Instanta retine ca terenul respectiv este inscris in TP nr.****** / 03.1999,eliberat pe numele defunctului P.G. , tatal paratei, si este situat in extravilanul com.Pietrosani,jud.Teleorman,tarla 40,parcela 195.
           Conform certificatelor de mostenitor autentificate de catre BNP Florian Chirita sub nr.309/27.11.2006 si nr.89/22.05.2009, parata impreuna cu sora acesteia, sunt mostenitoarele legale ale defunctului P.G. , in masa succesorala intrand si suprafata de teren in litigiu.
           Prin chitanta nr.0007709/05.05.2009 parata a facut dovada ca a achitat impozitul pe terenul in sup.de 0,38 ha vie .
            Din proba cu martorii audiati in cauza(filele 25-28) instanta retine ca terenul in sup. de 0,30 ha a fost proprietatea defunctului P.G. , tatal paratei, si consatenii celor doua parti cunosc aceasta situatie. Mai stiu ca acest teren a fost plantat cu vita de vie prin anii 1993-1994 de catre reclamant impreuna cu bunicul sotiei sale, defunctul P.G.  . Acesta din urma,pana in anul decesului-1999, a platit oameni cu ziua care au lucrat terenul, sau contribuia cu alimente pentru hrana acestora. Productia de struguri era consumata de intreaga familie, membrii acesteia intelegandu-se bine. Reclamantul a divortat de fiica paratei in anul 2005 . Dupa aceasta data parata i-a cerut reclamantului sa-i restituie terenul pentru ca ii apartine. Parata a facut anul trecut si in cursul acestui an plangere la politie impotriva reclamantului pentru ca acesta sa paraseasca terenul si a dezbatut succesiunea dupa defunctul sau tata.
           Martorul B.A. , cel care lucreaza in prezent vita de vie, a mentionat ca in primavara acestui an parata i-a solicitat sa nu mai lucreze via pentru ca vrea sa o scoata de acolo.
           Martorul  B.Al. a declarat ca anul trecut, in februarie-martie 2008, a formulat plangere la politie impotriva reclamantului ca sa paraseasca terenul si sa nu mai lucreze via, in calitate de curator al surorii paratei. Parata i-a spus ca in luna martie a acestui an a formulat din nou plangere la politie cu acelasi scop. De asemenea, parata l-a somat pe reclamant la telefon sa paraseasca terenul cu via. De la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, parata este cea care plateste impozitul .
Prin aceste probatorii instanta constata ca reclamantul nu a fost deposedat  efectiv de terenul in litigiu dar posesia sa asupra terenului a suferit tulburari mai vechi de un an ,provenind din luna martie 2008 iar actiunea a fost inregistrata in aprilie 2009,si nu intruneste toate conditiile cerute pentru a fi o poseie utila sau neviciata pentru uzucapiune, adica pasnica,continua,netulburata,sub nume de proprietar .
Posesia este o stare de fapt,constand in stapanirea materiala a unui lucru,care da putinta posesorului de a se comporta ca si cand el ar fi adevaratul titular al dreptului real asupra acelui lucru.
           In cauza,din probatorii reiese ca defunctul era stiut in comunitate  ca fiind proprietarul terenului iar reclamantul este cunoscut  ca impreuna cu proprietarul pana la data decesului-1999 au exploatat impreuna acest teren ,au plantat impreuna vita de vie  si au cules si consumat recoltele. Dupa moartea proprietarului, reclamantul fiind casatorit cu nepoata acestuia,fiica paratei, a continuat sa detina posesia acestui teren, iar dupa divort, reclamantul a refuzat sa predea acest teren mostenitoarei defunctului, la cererea legitima a acesteia.
           Parata a facut acte de tulburare a posesiei prin plangeri la politie,prin interventii de a nu mai fi lucrat terenul , prin convorbiri telefonice prin care i se cerea reclamantului sa paraseasca terenul.
           Instanta apreciaza ca reclamantul foloseste abuziv terenul respectiv,ci nu sub nume de proprietar, liber,pasnic,netulburat,conditii care daca ar fi indeplinite ar conduce la dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Cum din probele administrate in cauza reiese ca nu sunt intrunite prima si  cea de-a treia conditie prevazuta de art.674 alin.1 din Cod proc.civ. , respectiv ca a trecut mai mult de un an de la tulburare si posesia reclamantului nu intruneste conditiile cerute de art.1846 si 1847 C.civil, in baza acestor dispozitii legale, instanta va respinge cererea reclamantului, ca neintemeiata.
Potrivit art 274 C.pr.civ.,  instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

P
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.

Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017
Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila � Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii � nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii � nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011