InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Militar Iasi

L 78/2000

(Hotarare nr. 39 din data de 19.11.2008 pronuntata de Tribunalul Militar Iasi)

Domeniu Trafic de influenta | Dosare Tribunalul Militar Iasi | Jurisprudenta Tribunalul Militar Iasi


TRIBUNALUL MILITAR IASI
Dosar nr.23/739/2008
S E N T I N T A  Nr. 39
Sedinta publica din 19 noiembrie 2008
                     

Prin rechizitoriul D.N.A. - Sectia de combatere a infractiunilor de coruptie savarsite de militari -  inculpatul Mr.rez. A.C. a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute de:
               -   art. 12 lit. "a" din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. ;
               -  art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 13/2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 248 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen. ;
               - art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 289 C.pen., rap. la art.17 lit. "c" din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. ;
               -  art.12 lit. "a" din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen. ;
- art.31 alin.2 C.pen. rap. la art. 289 C.pen. rap. la art. 17 lit. "c" din Legea nr.78/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 C. pen., toate cu aplicarea art.33 lit. "a" C.pen.
In fapt:

In perioada 2004-2006,  inculpatul A. C. a indeplinit functia de sef compartiment planificare logistica la U.M. XXXX, pentru ca pana in anul 2007 sa fie ofiter 3 cu protectia mediului si supravegherii tehnice la U.M. XXXX.
De la data de 01.03.2007 si pana la data de 01.10.2007, inculpatul a indeplinit functia de comandant al XXXX, iar incepand cu data de 31.01.2008, acesta a fost trecut in rezerva cu gradul de maior.
La data de 23.07.2003, numitul A. V. L., fratele inculpatului, prin procura speciala l-a imputernicit pe inculpat ca, in numele sau si pentru sine, sa infiinteze o societate comerciala cu denumirea de  XXXX. Conform acestei procuri mandatarul A. C. (inculpatul) poate reprezenta societatea comerciala in fata tuturor organelor competente, poate trata si incheia orice contracte cu firme romane si straine, poate ridica si depune in numele si pentru societate orice sume de bani din sau in contul societatii, fara a putea desfiinta respectiva societate.
Urmare a acestei procuri, la Registrul Comertului s-a inregistrat  S.C. "XXX" SRL, in care A. L. (fratele inculpatului) are calitatea de asociat unic iar A. V. (tatal lui A. L. si A. C.) are calitatea de administrator, sediul societatii fiind stabilit in apartamentul inculpatului A. C.
Pentru ca inculpatul sa posede controlul total al societatii S.C. "XXX" SRL, dar fara a aparea ca detine vreo functie in cadrul acesteia, eludand, prin aceasta, prevederile art. 30 lit. "b" din Legea nr. 80/1995, la data de 22.08.203, A. V. l-a mandatat pe inculpat sa se prezinte in fata tuturor organelor competente ca, pentru administrator si in numele lui, sa-i reprezinte toate interesele pentru buna functionare a S.C. "XXX" SRL .
Desi principalul obiect de activitate al societatii de mai sus il reprezenta constructiile de cladiri si lucrari de geniu, inculpatul s-a ocupat cu productia de mobilier pentru birouri si magazine - activitati prevazute in obiectul secundar de activitate.
Mobilierul a fost realizat de inculpat intr-o magazie situata in curtea soacrei sale din comuna XXX, sau direct la beneficiar, unde asambla partile componente ale mobilierului, dupa ce, in prealabil, le achizitiona de la diversi furnizori ai S.C. "XXX" SRL.
La data de 01.07.2005, col. R. I. (martor in acest dosar) a fost numit comandant al U.M. XXXX si a ordonat sa se amenajeze biroul comandantului si salile de la etajul unu din cladirea comandamentului. Amenajarea presupunea dotarea incaperilor  cu mobilierul necesar si efectuarea reparatiilor curente. Intrucat nu se putea achizitiona direct mobilier asamblat, s-a stabilit sa se cumpere elemente de mobilier care apoi sa fie asamblate de meseriasii existenti in unitate.
De achizitionarea elementelor de mobilier si a materialelor pentru reparatie s-a ocupat, in mod teoretic, comisia de achizitii  formata din: Col. P. I. - presedinte si Cpt. P. G., Cpt. G. C. si Mr.M. F. - membri, insa, in mod practic, respectiva activitate a fost realizata de catre inculpatul A. C., care a primit ordin expres in acest sens de la comandantul U.M. XXXX, col. R. I..
Fiind imputernicit, fara baza legala, sa se ocupe de achizitionarea elementelor de mobilier si a materialelor pentru reparatiile din biroul comandantului U.M. XXXX si a salilor de la etajul unu al comandamentului aceleiasi unitati militare, inculpatul l-a contactat pe mr. N.C. - contabilul sef - de la care a aflat, in mod exact, sumele de bani alocate de unitate pentru cumpararea bunurilor aratate mai sus.
Conform art. 26 din H.G. nr. 461/201 pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 60/201 privind achizitiile publice, "cumpararea directa presupune realizarea unui studiu al pietei si consultarea bazei proprii de date cu privire la furnizori, executanti sau prestatori al caror obiect de activitate poate asigura dobandirea produselor, lucrarilor respectiv a serviciilor pe care autoritatea contractanta intentioneaza sa le achizitioneze.
In acest scop, conducatorul autoritatii contractante poate desemna salariatii din subordinea sa care sa testeze si sa consemneze, sub semnatura proprie, preturile practicate la data respectiva si sa realizeze cumpararea propriu-zisa pe baza unui document contabil justificator care sa confirme achizitia efectuata".
Desi activitatea de achizitii, in toate etapele sale, ar fi trebuit desfasurata de comisia de achizitii, in mod practic, dar fictiv, cat priveste etapa de testare a pietei, ea a fost realizata de inculpat care nu avea, in acest sens, nici o competenta legala, dar avea, in schimb, un interes propriu, astfel:
1. Inculpatul i-a dictat mr. M. E. - ofiter la serviciul logistic al UM XXXX, continutul procesului verbal de testare a pietei din data de 26.07.2005 din care reiese ca au fost verificate preturile practicate de mai multe societati comerciale la produsele de: pal cires, balamale mobilier, maner mobilier, eurosurub 7x50, capac eurosurub, banda termoadeziva 22 si ca, la toate aceste produse, S.C. "XXX" SRL  practica pretul cel mai mic.
Potrivit acestui proces-verbal de testare a pietei s-au intocmit celelalte acte necesare achizitiei directe U.M.XXXX platind S.C. "XXX" SRL suma de 2.912.76 RON.

Efectuandu-se verificari, s-a constatat ca la data de 26.07.2005, societatile comerciale de mai sus au practicat preturi mai mici decat cele aratate in procesul-verbal la produsele inscrise in acesta, fata de S.C. "XXX" SRL.
2. Inculpatul i-a dictat mr.  M.E. continutul procesului-verbal de testare a pietei din data de 26.07.2005, din care reiese ca au fost verificate preturile practicate de cele patru societati comerciale (pct. 1) la urmatoarele produse: cant PVC, glisiera sertar, banda termoizolanta, cant PVC 40, surub conectare 8, picioruse PVC si ca, la toate aceste produse S.C. "XXX" SRL  era cea mai avantajoasa din punct de vedere al pretului .
Potrivit acestui proces-verbal de testare a pietei s-au intocmit celelalte acte necesare achizitiei directe, U.M. XXXX platind S.C. "XXX" SRL suma de 880,03 RON.
Efectuandu-se verificari, s-a constatat ca, la data de 26.07.2005, cele trei societati comerciale (pct. 1) comercializau o parte din produse, sau daca au comercializat, au avut un pret mai mic decat S.C. "XXX" SRL.
3. Inculpatul i-a dictat mr. M.E. continutul procesului-verbal de testare a pietii din data de 27.07.2005 din care reiese ca au fost verificate preturile practicate de cele patru societati comerciale (pct. 1) la urmatoarele produse: pal bej, holsurub 4x20, holsurub 35x20, holsurub 3x20 si ca, la toate aceste produse, S.C. "XXX" SRL practica pretul cel mai mic. In realitate, cele trei societati comerciale (pct. 1), la data de 27.07.2005, nu comercializau unele produse ori aveau preturi si mai mici decat S.C. "XXX" SRL.
Potrivit procesului-verbal de testare a pietii, s-au intocmit celelalte acte necesare achizitiei directe , U.M.XXXX platind S.C. "XXX" SRL suma de 672,64 RON.
4. Inculpatul i-a dictat mr. M. E. continutul procesului-verbal de testare a pietei din data de 30.08.2005 din care rezulta ca s-au analizat preturile practicate de S.C. "XXX" SRL si alte societati comerciale la urmatoarele produse: schelet birou 138 (h. 75), schelet birou 170 (h. 75), schelet birou 105 (h. 75), S.C. ,,XXX" SRL  avand pretul cel mai mic. In realitate, celelalte trei societati comerciale nu au comercializat asemenea bunuri la data de 30.08.2005.
In baza procesului-verbal de testare a pietei, s-au intocmit celelalte acte necesare achizitiei directe, UM XXXX platind S.C. "XXX" SRL  suma de 568,82 RON.
5. Inculpatul i-a dictat mr. M. E.continutul procesului-verbal de testare a pietei din data de 07.09.2005, din care rezulta ca au fost analizate preturile practicate de S.C. "XXX" SRL si alte societati comerciale la urmatoarele produse: blat birou 170x67, blat birou 118x67 si sezut scaun. Cu exceptia S.C. "XXX" SRL , celelalte patru societati nu au avut la data de 27.09.2005 asemenea bunuri spre comercializare.
In baza procesului-verbal de testare a pietei s-au intocmit celelalte acte necesare achizitiei directe, U.M. XXXX platind S.C. "XXX" SRL  suma de 1681,11 RON.
6. Procesul-verbal de testare a pietei din 01.09.2005 contine date nereale intrucat S.C. YYY, nominalizata ca societate testata, nu avea spre vanzare la data de 01.09.2005, var lavabil. S.C.,,XXX" SRL nu a livrat U.M. XXX acest produs.
Dupa ce Mr. M.E. a redactat, pe rand, cele sase procese-verbale de testare a pietei (pct. 1 - 6), inculpatul a luat procesele-verbale din 26.07.2005 (2 buc.), din 27.07.2005 (1 buc.) si din 07.09.2005 (1 buc.), le-a inmanat plt.adj. M.Gh. spre a le semna. Acesta le-a semnat, dupa care inculpatul a restituit toate cele patru procese verbale maiorului M. E.
Cat priveste procesul-verbal din data de 30.08.2005 (1 buc.) si din data de 01.09.2005 (1 buc.) ele au fost date de mr. M. E. subofiterilor T. Gh. si T. C. spre a le semna. Acestia le-au semnat desi niciunul din ei nu testasera piata.
Totodata, trebuie aratat ca de fiecare data cand inculpatul ii dicta Mr. M. E. continutul procesului-verbal de testare a pietei, acesta avea asupra sa si factura fiscala emisa de S.C. "XXX" SRL  pentru bunurile mentionate in procesul-verbal. Factura era lasata de inculpat mr. M.E. pentru a fi inaintata la serviciul contabilitate al unitatii, in vederea efectuarii platii.
De aratat ca, toate materialele mentionate in facturile fiscale emise de S.C. "XXX" SRL catre UM XXXX au fost aduse efectiv in unitate .
De asemenea, S.C. "XXX" SRL  a mai vandut UM XXXX elemente de mobilier, emitand facturile fiscale:
7. F.F.  in valoare de 336,06 RON, pentru care s-a intocmit documentatia achizitiei directe ;
8. F.F. in valoare de 623,44 RON, pentru care s-a intocmit documentatia achizitiei directe ;
9. F.F.  in valoare de 3.979,36 RON, pentru care s-a intocmit documentatia achizitiei directe ;
10. F.F.  in valoare de 1.230,16 RON, pentru care s-a intocmit documentatia achizitiei directe .
Pentru a putea livra UM XXXX bunurile aratate in facturile fiscale de mai sus (nr. crt. 7 - 10), S.C. ,,XXX" SRL  s-a aprovizionat la randul sau, de la alte societati comerciale.
In cauza s-a dispus efectuarea unei constatari tehnico-stiintifice care a concluzionat ca, in anul 2005, intre S.C. "XXX" SRL  si UM XXXX au avut loc 9 (noua) acte de comert (nr. crt. 1 - 5, 7 - 10) care au presupus virarea din contul UM XXXX in contul S.C. "XXX" SRL  a sumei de 12.884,38 RON.
Daca UM XXXX ar fi achizitionat bunurile direct de la furnizorii S.C. "XXX" SRL  ar fi platit suma de 8.210,77 RON, deci, cu 4.673,61 RON mai putin decat suma platita efectiv S.C. "XXX" SRL.
Pentru suma de 4.673,61 RON, partea vatamata Ministerul Apararii s-a constituit parte civila (vol. 4 - f. 26, 60).
Din relatia comerciala cu UM XXXX, S.C. "XXX" SRL Focsani a realizat un profit de 1.674,15 RON.

x
x            x

La data de 01.07.2006, UM XXXX a sarbatorit 90 de ani de la infiintare.
Cu acest prilej s-a hotarat sa se amenajeze in mod corespunzator unele incaperi precum si curtea cazarmii.
Inculpatul a fost insarcinat de comandantul UM XXXX, sa se ocupe de amenajarea salonului verde din cladirea comandamentului UM XXXX. Aceasta amenajare presupunea achizitionarea de mobilier si efectuarea unor reparatii curente.
De aceasta data, achizitionarea de mobilier s-a facut prin UM YYYY.
Ca si in anul 2005, comisia de achizitii din UM YYYY s-a ocupat doar formal de achizitionarea de elemente de mobilier, deoarece, in mod practic, tot inculpatul s-a ocupat in intregime de aceasta activitate, elementele de mobilier fiind vandute de S.C. "XXX" SRL  catre UM YYYY, din productia proprie a celei dintai, cu facturile fiscale:
1. F.F.  in valoare de 1.499,4 RON;
2. F.F.  in valoare de 428,4 RON;
3. F.F.  in valoare de 368,9 RON;
4. F.F.  in valoare de 702,1RON.
Toate facturile fiscale de mai sus (nr. Crt. 1 - 4) au fost completate de inculpat care, impreuna cu procesele-verbale de testare a pietei din 14.06.2006 (1 buc.) si din 18.09.2006 (3 buc.), au fost inmanate plt.maj. D.P. din UM YYYY, pentru a fi semnate. Acesta le-a semnat, avand deplina incredere in inculpat, intrucat cunostea ca acesta a fost desemnat de comandantul UM XXXX sa se ocupe de achizitionarea de mobilier.
Facandu-se verificari, s-a constatat ca firmele mentionate in procesele-verbale de testare a pietei (4 buc.) (mai putin S.C. "XXX" SRL ) nu au avut niciodata la vanzare bunurile specificate in cuprinsul acestora.
Din relatia comerciala cu UM YYYY (patru acte de comert) S.C. "XXX" SRL  a incasat suma de 2.998,8 RON si a avut un profit de 105,38 RON.
Daca UM YYYY ar fi achizitionat bunurile direct de la furnizorii S.C. "XXX" SRL  ar fi platit aceeasi suma de 2998,8 RON, intrucat, in acest caz, furnizorul S.C. "XXX" SRL  a fost S.C. "XXX" SRL .
Audiat in cauza, inculpatul recunoaste ca, personal, s-a ocupat de achizitionarea bunurilor de la furnizorii S.C. "XXX" SRL si apoi de vanzarea si aducerea efectiva a acestora in unitate, dar, cat priveste furnizarea de date false privind prospectarea pietei, aceasta acuzatie o respinge.
Aceasta ultima afirmatie a inculpatului este in contradictie cu toate celelalte probe administrate in cauza, astfel:
Din declaratiile martorilor, toti numiti in comisia de prospectare a pietei, cu privire la furnizorii, executantii si prestatorii de servicii in scopul realizarii achizitiilor prin procedeul "cumparare directa" - rezulta ca niciunul din ei nu a prospectat efectiv piata.
Din declaratiile martorului R. I.  rezulta ca inculpatul a fost desemnat sa se ocupe de achizitii, in mod efectiv, de comandantul UM XXXX, respectiv de catre acest martor.
Din declaratiile altor martori rezulta ca M.E. a redactat procesele-verbale de testare a pietei (6 buc.) din 26.07.2005 (2 buc.), 27.07.2005 (1 buc.), 30.08.2005 (1 buc.), 07.09.205 (1 buc.) si 01.09.205 (1 buc.) - vol. I - 104, 98, 89, 43, 79, 17) la dictarea inculpatului, iar cei din urma le-au semnat fara ca, niciunul din ei sa fi testat piata.
Din declaratia martorului M. F.  rezulta ca cel desemnat de comandantul UM XXXX sa se ocupe de achizitionarea mobilierului a fost inculpatul si tot el s-a ocupat si de intocmirea unor documente privind achizitiile respective.
Din declaratiile martorului N.C., contabil sef la UM XXXX rezulta urmatoarele:
- ca din discutiile avute cu col. R.I. a inteles ca cel desemnat sa se ocupe cu achizitia de parti componente de mobilier era inculpatul;
- ca pana la sfarsitul anului 2005, inculpatul era incadrat la UM XXXX;
- ca a fost contactat de inculpat pentru ca acesta sa-i comunice ce sume de bani sunt disponibile in vederea achizitionarii de componente de mobilier, iar martorul i-a comunicat;
- ca, la scurt timp, inculpatul a venit la serviciul contabilitate pentru a preda facturi emise de firma S.C. "XXX" SRL, desi circuitul actelor era altul;
- ca inculpatul era foarte interesat de momentul in care urma sa se faca plata catre S.C. "XXX" SRL;
- ca in anul 2006 s-au facut achizitii de parti componente de mobilier, dar aceasta s-a facut prin UM YYYY, iar imputernicit de catre comandantul UM XXXX sa se ocupe efectiv de aceasta activitate a fost tot inculpatul.
Toate probele administrate si aratate mai sus demonstreaza faptul ca, pe fondul unor disfunctionalitati de management, i s-a permis inculpatului, cu concursul intentionat al comandantului UM XXXX si cu neglijentele nepermise ale comisiilor de achizitii, sa paseasca in sfera infractionalitatii, pentru care urmeaza a raspunde penal. 
In cauza s-a constituit parte civila Ministerul Apararii pentru suma de 4.673,61 RON .

In drept:

1. Fapta inculpatului A.C. care, in perioada iulie - septembrie 2005, in calitate de ofiter M.Ap., imputernicit de comandantul UM XXXX, sa se ocupe cu achizitionarea de parti componente de mobilier, alaturi de membrii comisiei de achizitii, precum si in calitate de mandatar al asociatului unic si administratorului S.C. "XXX" SRL, a efectuat operatiuni financiare ca acte de comert, incompatibile cu insarcinarea primita, constand in emiterea facturilor fiscale ale S.C. "XXX" SRL  catre UM XXXX, incasarea banilor in scopul de a obtine foloase necuvenite de 1.674,15 RON, din activitatile comerciale desfasurate in asemenea conditii, folosind, in acest sens si informatiile obtinute in virtutea insarcinarii sale referitoare la bunurile ce trebuiau achizitionate de UM XXXX si sumele de bani alocate pentru ele, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 12 lit. "a" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.;

2. Fapta inculpatului A. C. care, in perioada iulie - septembrie 2005, i-a determinat pe cpt. M. E. si subofiterii T.C., T. Gh. si M. Gh. sa redacteze (primul) si sa semneze (ceilalti) procesele-verbale de testare a pietei din datele de: 26.07.2005 (2 buc.), 27.07.2005 (1 buc.), 30.08.2005 (1 buc.), 01.09.2005 (1 buc.) si 07.09.2005 (1 buc.), care contin date nereale cu privire la produsele si preturile practicate de firmele cuprinse in continutul lor, date ce au fost comunicate de inculpat in scopul ca S.C. "XXX" SRL, unde inculpatul era direct interesat, sa fie aleasa ca furnizor al UM XXXX, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 31 alin. 2 C.pen., rap. la art. 289 C.pen., rap. la art. 17 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.;
3. Fapta inculpatului A.C. care, in perioada iulie - septembrie 2005, prin activitatea desfasurata aratata la pct. 2, i-a determinat pe col. P.I., cpt. P.G., cpt. G. C., mr. M.F. - presedinte (primul) si membri (ceilalti) ai comisiei de achizitii sa achizitioneze elemente de mobilier de la S.C. "XXX" SRL, la un pret mai mare decat pretul practicat pe piata de furnizorii acestei societati comerciale, cauzand, astfel, Ministerului Apararii o paguba de 4,673,61 RON si un avantaj patrimonial S.C. "XXX" SRL de 1.674,15 RON, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.;
4. Fapta inculpatului A.C. care, in perioada iunie - septembrie 2006, in calitate de ofiter M.Ap., imputernicit de comandantul UM XXX sa se ocupe cu achizitionarea de parti componente de mobilier, alaturi de membrii comisiei de achizitii de la UM YYYY (unitate subordonata UM XXXX) si in calitate de mandatar al asociatului unic si al administratorului S.C. "XXX" SRL, a efectuat operatiuni financiare ca acte de comert, incompatibile cu insarcinarea primita, constand in emiterea facturilor fiscale, incasarea banilor, in scopul de a obtine foloase necuvenite din activitatile desfasurate in asemenea conditii, folosind, in acest sens, si informatiile obtinute in virtutea insarcinarii sale referitoare la bunurile ce trebuiau achizitionate si resursele bugetare.
alocate, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 12 lit. "a" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
5. Fapta inculpatului A.C. care, in perioada iunie - septembrie 2006, l-a determinat pe subofiterul cazarmar de la UM YYYY, plt.maj. D.P., sa semneze, fara vinovatie, procesele-verbale de testare a pietei din datele de 14.06.2006 (1 buc.) si 18.09.2006 (3 buc.) care contin date nereale cu privire la produsele si preturile practicate de firmele cuprinse in continutul lor, cu scopul ca UM YYYY sa achizitioneze parti componente de la S.C. "XXX" SRL, firma la care era direct interesat, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 31 alin. 2 C.pen., rap. la art. 289 C.pen., rap. la art. 17 lit. "c" din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
Infractiunile astfel retinute sunt in concurs real prev. de art. 33 lit. "a" C.pen.
Individualizand pedepsele, instanta va stabili, pentru fiecare infractiune, cate o pedeapsa cu inchisoare, intr-un cuantum situat la minimul special prevazut de lege, intrucat imprejurarile in care inculpatul a actionat au favorizat savarsirea faptelor, tocmai prin comportamentul culpos al factorilor de decizie din UM XXXX.
Consecutiv stabilirii pedepselor, instan?a va aplica, dintre acestea, pedeapsa cea mai grea, care nu va depasi 3 (trei) ani inchisoare.
Prin sentinta penala nr. 8/12.03.2008 (dosar nr. 50/739/2007) a Tribunalului Militar Iasi, inculpatul a fost condamnat la 3 (trei) ani inchisoare, pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C.pen. si cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei inchisorii. La data judecarii prezentei cauze hotararea de mai sus nu era definitiva.
In consecinta, vazand indeplinite conditiile prev. de art. 86/1 C.pen., instanta va dispune, in prezenta  cauza, suspendarea executarii pedepsei de 3 (trei) ani inchisoare sub supraveghere, la cuantumul pedepsei aplicate adaugand un interval de 2 ani, astfel incat termenul de incercare urmeaza a fi de 5 ani, conform art. 862 C.pen.
Totodata, instanta va dispune ca, pe durata termenului de incercare, inculpatul sa se supuna masurilor de supraveghere prev. de art. 86/3 alin. 1 C.pen., institutia de supraveghere urmand a fi Serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul XXX, caruia i se va trimite copie certificata dupa dispozitivul hotararii.
Urmare a celor de mai sus, instanta va pune in vedere inculpatului consecintele nerespectarii dispozitiilor art. 83, 84 si 86/3 alin. 1 C.pen., care au drept efect revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere.
Solutionand actiunea civila promovata in cauza de partea civila Ministerul Apararii, instanta o va admite si-l va obliga pe inculpat sa-i plateasca acesteia o suma de 4.673,61 RON despagubiri civile, cu dobanda legala calculata de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari si pana la achitarea integrala a debitului.
Ca masura de siguranta, instanta va dispune confiscarea speciala a sumei de 1.674,15 RON, avantaj patrimonial necuvenit.
In considerarea recuperarii pagubei si a realizarii confiscarii speciale, instanta va dispune, ca masura asiguratorie instituirea unui sechestru asigurator asupra tuturor
bunurilor mobile si imobile, proprietatea inculpatului, pana la concurenta sumei de 6.347,76 RON (4.673,61 + 1.674,15), masura ce urmeaza a fi pusa in executare de Ministerul Economiei si Finantelor - Directia Generala a Finantelor Publice a judetului XXX, careia i se va trimite copie certificata dupa dispozitiv.
Intrucat toate procesele-verbale de testare a pietei sunt fictive, instanta urmeaza a le anula in totalitate.
Pentru cheltuielile ocazionate cu solutionarea cauzei, instanta il va obliga pe inculpat la plata catre stat a sumei de 550 RON - cheltuieli judiciare.
La ramanerea definitiva a acestei hotarari, dispozitivul acesteia se va publica in ziarul central "Adevarul" Bucuresti.
Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL MILITAR,

In numele legii,

H O T A R A S T E :

Condamna pe inculpatul mr.(rez.) A.C., cu antecedente penale, la:
- 1(unu) an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 12 lit. "a" din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.;
- 3(trei) ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 248 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.;
- 6(sase) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 289 C.pen., rap. la art. 17 lit. "c" din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.;
- 1(unu) an inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 12 lit. "a" din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.;
- 6(sase) luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 289 C.pen., rap. la art. 17 lit. "c" din Legea 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
In baza art. 33 lit. "a" si art. 34 alin. 1 lit. "b" C.pen. aplica dintre pedepsele stabilite pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani inchisoare.
In baza art. 86/1  si 86/2 C.pen., dispune suspendarea executarii pedepsei aplicate sub supraveghere pe durata unui termen de incercare de 5 ani, termen de incercare compus din cuantumul pedepsei aplicate, de 3 ani, la care se adauga un interval de timp de 2 ani.
In baza art. 86/3  alin. 1 C.pen., dispune ca, pe durata termenului de incercare, de 5 ani, condamnatul sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a/. sa se prezinte o data la doua luni, in prima zi de marti a celei de a doua luni, la Serviciul de probatiune de pe langa Tribunalul XXX;
b/. sa anunte, in prealabil, Serviciului de probatiune orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea;
c/. sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d/. sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
Conform art.86/3 alin. 2 C.pen., masurile de supraveghere prevazute la literele "b", "c" si "d" aratate mai sus se comunica Serviciului de probatiune de pe langa Tribunalul XXX.
In baza art. 86/4 C.pen., pune in vedere inculpatului consecintele nerespectarii dispozitiilor prev. de art. 83, 84 si 86/3 alin. 1 C.pen.
Admite actiunea civila promovata in cauza de partea civila Ministerul Apararii. In baza art. 14 alin. 3 lit. "b" si 346 C.pr.pen. si art. 998 si 1088 C.civ., obliga pe inculpat sa plateasca acestei partii civile suma de 4.673,61 lei RON cu titlu de despagubiri civile, cu dobanda legala de la ramanerea definitiva a hotararii si pana la achitarea integrala a debitului.
In baza art. 19 din egea 78/2000 rap. la art. 118 alin. 1 lit. "e" C.pen.  si art. 232 din Codul de procedura fiscala, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, dispune, ca masura de siguranta, confiscarea speciala de la inculpat a sumei de 1.674,15 lei RON, reprezentand avantaj patrimonial dobandit prin savarsirea infractiunii prev. de art. 31 alin. 2 C.pen. rap. la art. 132 din Legea nr.78/2000 rap la art. 248 C.pen. si cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen.
In baza art. 20 din Legea 78/2000, rap. la art. 163 si urm. C.pen. si art. 129 alin. 1,2 si 6 din Codul de procedura fiscala, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, dispune, ca masura asiguratorie, in vederea recuperarii pagubei produse prin infractiune si a realizarii confiscarii speciale, instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile si imobile, proprietatea inculpatului, pana la concurenta sumei de 6.347,76 lei RON.
In baza art. 129, 136 si 232 Cod procedura fiscala dispune aducerea la indeplinire a masurii sechestrului asigurator dispusa prin prezenta sentinta de catre Ministerul Economiei si Finantelor - Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului XXX, careia i se trimite, de indata, copie certificata dupa dispozitiv.
In baza art. 14 alin. 3 lit. "a", 348 si 445 C.proc.pen., anuleaza in totalitate procesele verbale de testare a pietei,
In baza art. 191 C.pr.pen. obliga pe inculpat sa plateasca statului suma de 550 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
In baza art. 30 din Legea nr. 78/2000, dispune publicarea dispozitivului  prezentei sentinte definitive in ziarul central "ADEVARUL" Bucuresti.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronuntare pentru inculpat si de la comunicare pentru partea civila Ministerul Apararii.
Pronuntata in sedinta publica azi, 19.11.2008, in prezenta inculpatului.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Trafic de influenta

Trafic de influenta - Sentinta penala nr. Sp20/2007 din data de 31.03.2009
Retinerea starii de recidiva post execuroeie la stabilirea pedepsei :Consecintele denuntarii faptei de catre cumparatorul traficului de influenta inainte de sesizarea organului de urmarire penala - Sentinta penala nr. 101 din data de 28.05.2009
Traficul de influenta / Inselaciune . Distinctii - Sentinta penala nr. 69 din data de 26.03.2010
Infractiunea de trafic de influenta, solutie de condamnare - Sentinta penala nr. 657/S din data de 18.12.2006
Infractiunea de trafic de influenta, incetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului - Sentinta penala nr. 105/S din data de 01.02.2008
Trafic de influenta. Avocat. - Sentinta penala nr. 32 din data de 27.04.2010
Sentinta penala - Sentinta penala nr. 544 din data de 22.04.2004
Infractiunile de trafic de influenta, prev. de art.257 alin.1 Cod penal, de luare de mita, prev. de art.254 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.1 lit.a din Legea nr.78/2000 si de dare de mita, prev. de art.255 alin.1 Cod penal. Elemente constitutive. A... - Sentinta penala nr. 199/P din data de 09.11.2009
Trafic de influenta. Avocat. - Sentinta penala nr. 32 din data de 27.04.2010
Retinerea starii de recidiva post execuroeie la stabilirea pedepsei :Consecintele denuntarii faptei de catre cumparatorul traficului de influenta inainte de sesizarea organului de urmarire penala - Sentinta penala nr. 101 din data de 28.05.2009
Traficul de influenta / Inselaciune . Distinctii - Sentinta penala nr. 69 din data de 26.03.2010
divulgarea secretului profesional - Hotarare nr. 2/739/2009 din data de 11.02.2009
L 78/2000 - Hotarare nr. 39 din data de 19.11.2008
CONDUCERE PE DRUMURILE PUBLICE A UNUI AUTOVEHICULCU O IMBIBATIE ALCOOLICA DE PESTE 0,8%o IN SANGE - Hotarare nr. 38 din data de 22.12.2008
Incheiere, extradare, conditii - Hotarare nr. din data de 22.12.2008
CONDUCERE PE DRUMURILE PUBLICE A UNUI AUTOVEHICULCU O IMBIBATIE ALCOOLICA DE PESTE 0,8%o IN SANGE - Hotarare nr. 42 din data de 03.12.2008
revizuire - Hotarare nr. 41 din data de 03.12.2008
Infractiunea de trafic de migranti prev.de art.263 c.pen- multitudine de migranti aflati intr-o ambarcatiune - neretinerea concursului de infractiuni .prevazut de art.38 al.2 c.pen. - Sentinta penala nr. 28 din data de 22.01.2015
Trafic persoane.Inducerea in eroare a victimelor.Practicarea prostitutiei - Decizie nr. din data de 26.03.2010
La individualizarea pedepsei si alegerea modalitatii de executare in regim de detentie s-a avut in vedere si imprejurarea ca fapta a fost comisa prin violenta, in forma continuata si ca in pofida probelor existente la dosar, inculpatul ME nu a recuno... - Sentinta penala nr. 34/F/2010 din data de 12.11.2010