Apel Opopzitie la Executare
(Decizie nr. 4A din data de 21.09.2010 pronuntata de Tribunalul Comercial Mures)ROMANIA
TRIBUNALUL COMERCIAL MURES
COMERCIAL DECIZIA COMERCIALA NR. 4/A
Sedinta publica din 21 septembrie 2010
Pe rol solutionarea apelului declarat de contestatorii S.C. D C S.R.L. cu sediul in Tg.-Mures, judetul Mures, C C , domiciliat in Tg.-Mures, judetul Mures, impotriva sentintei nr. 3116/31 martie 2010, pronuntata de Judecatoria Tg.-Mures, in contradictoriu cu intimata SC RC S.R.L. cu sediul in Tg.-Mures, judetul Mures.
La apelul nominal s-au prezentat contestatorul C C si d-a avocat GA in calitate de avocat ales al contestatorului C C si de reprezentant legal al recurentei SC D CSRL, precum si reprezentantul societatii intimate, avocat Maior Mihai.
Procedura este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei, dupa care:
Avocatul intimatei arata ca nu a depus la dosar originalul facturii de refacturare intrucat nu a reusit sa intre in posesia acesteia.
Avocatul contestatorilor apreciaza ca se impune revenirea asupra acestei solicitari de a se depune factura de refacturare in original.
Avocatul intimatei arata ca termenul de judecata acordat a fost prea scurt pentru a putea intra in posesia facturii respective.
Instanta de apel, avand in vedere ca la dosar s-a depus copie certificata dupa factura ce a format obiectul amanarii pentru astazi, in conditiile in care nu s-a invocat in mod expres ca respectiva copie nu ar fi conforma cu originalul iar debitoarea a considerat ca proba este inutila vis-a-vis de obiectul judecatii, revine asupra obligarii debitoarei de a depune la dosar originalul acelei facturi.
Avocata contestatorilor arata ca nu mai are cereri de formulat in cauza.
Avocatul intimatei arata, de asemenea, ca nu mai are cereri de formulat in cauza.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat in cauza, instanta de apel declara incheiata faza cercetarii probatorii si acorda cuvantul asupra apelului de fata.
Contestatorii, prin avocat, solicita admiterea apelului si modificarea sentintei atacate in sensul admiterii opozitiei la executare, anularea biletului la ordin litigios seria BTRL nr. 3 BT 8373389 emis pentru suma de 24.322,20 lei, anularea tuturor formelor de executare efectuate in dosarul executional nr. 260/E/2009 al Biroului Executorilor Judecatoresti Soos Pop si incetarea procedurii de executare silita, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata. Mai solicita a se lua act de renuntarea la judecarea capatului de cerere referitor la suspendarea executarii sentintei apelate.
Dl. C C , atat de pozitia de administrator al societatii apelante, cat si de pe pozitia de contestator direct, arata ca isi insuseste concluziile reprezentantei avocat de a se lua act de renuntarea la judecarea petitului 8, respectiv suspendarea sentintei nr. 3116/320/2009.
Contestatorii, prin avocat, apreciaza ca apelul este temeinic si legal iar intreaga procedura s-a derulat pe marginea biletului la ordin a carei semnatura nu corespunde specimenului de semnatura, solutia se se va pronunta depinzand de analizarea specimenelor de semnatura. Astfel, daca se va constata ca biletul la ordin nu a fost semnat de catre administrator, acesta este nul si atrage anularea tuturor formelor de executare.
In subsidiar solicita instantei de apel a se avea in vedere faptul ca factura a fost emisa inainte cu doua zile de emiterea biletului la ordin, pentru suma de 29.322,21, suma ce reprezenta contravaloarea convorbirilor telefonice pentru o perioada de 1-1,5 ani, plus penalitati.
Avocatul intimatei solicita respingerea apelului, mentinerea in intregime a hotararii instantei de fond si, implicit, mentinerea tuturor formelor de executare, fara cheltuieli de judecata. Arata ca semnatura de pe biletul la ordin apartine reprezentantului debitoarei, ca societatea pe care o reprezinta a fost de buna credinta iar executarea s-a pornit impotriva unui titlu valabil.
INSTANTA,
Prin Sentinta Civila nr. 3116/31 martie 2010 data de Judecatoria Tg. Mures, s-a respins cererea de opozitie la executare formulata de contestatorii SC D CSRL cu sediul in Tg Mures, jud.Mures si CC cu domiciliul in Tg Mures, str Tudor Vladimirescu nr. 45, jud.Mures, in contradictoriu cu intimata SC RC SRL, cu sediul in Tg Mures, jud Mures, ca neintemeiata. S-a respins de asemenea cererea de suspendare a executarii silite ca fiind ramasa fara obiect.
Pentru a pronunta aceasta hotarare s-a retinut ca instanta a fost sesizata cu urmatorul obiect de judecata :
- admiterea opozitiei la somatia de executare emisa in dosarul executional nr. 260/E/2009 al BEJ S-P, in baza biletului la ordin seria BTRL 3 BT 8373389, pentru suma de 24.322,20 lei;
- constatarea nulitatii biletului la ordin seria BTRL 3 BT 8373389, pentru sumarespectiva ;
- anularea somatiei nr.1 emise in data de 11.11.2009; in dosarul executional nr. 260/E/2009 al BEJ S-P;
- anularea adresei de infiintare a popririi emise in data de 11.11.2009 in dosarul executional nr. 260/E/2009 al BEJ S-P;
- anularea tuturor actelor de executare silita efectuate in dosarul executional nr. 260/E/2009 al BEJ S-P;
- incetarea procedurii de executare silita inceputa impotriva contestatoarei si impotriva avalizatului C C , in dosarul executional nr. 260/E/2009 al BEJ S-P;
- suspendarea executarii silite care face obiectul dosarului executional nr. 260/E/2009 al BEJ S-P, pana la solutionarea prezentei contestatii la executare;
- cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, au aratat ca, prin somatia executionala emisa in data de 11.11.2009 si comunicata contestatorilor la data de 13.11.2009 s-a pus in vedere acestora sa achite suma de 27.902,20 lei in termen de o zi de la data primirii somatiei. Titlul executoriu in baza caruia s-a demarat procedura de executare silita este biletul la ordin seria BTRL 3 BT 8373389, pentru suma de 24.322,20 lei. In aceeasi zi, a fost emisa si adresa de infiintare a popririi asupra disponibilitatilor banesti ale contestatoarei, care a fost comunicata in data de 13.11.2009.
Contestatorii au mai aratat ca intre parti s-au derulat raporturi juridice comerciale in baza carora societatea a achizitionat marfuri de la societatea parata. Plata acestor marfuri a fost realizata prin emiterea unor facturi care au fost achitate, fie in numerar fie prin virament bancar, dar niciodata nu a emis vreun bilet la ordin.
In data de 03.09.2009, unul dintre reprezentantii SC RC SRL s-a prezentat la sediul societatii, de unde a sustras un bilet la ordin care purta stampila societatii. Ulterior, l-a completat cu suma dorita, a falsificat semnatura contestatorului, a completat si semnatura avalizarii iar in data de 22.09.2009 l-a introdus in banca spre decontare. In momentul primirii biletului la ordin Banca Transilvania i-a comunicat telefonic precizand ca semnatura de pe biletul la ordin nu corespunde cu specimenul de semnatura avut in banca. Mai arata ca Banca Transilvania a refuzat decontarea biletului cu mentiunea ca refuzul se datoreaza faptului ca "semnatura nu corespunde cu cea din specimenul de semnatura". In sprijinul sustinerilor anexeaza in probatiune adresa emisa de BT, chiar in ziua introducerii biletului la ordin in banca spre decontare. In urma informarii primite de la banca, contestatoarea a cerut anularea biletului la ordin si a formulat o plangere penala impotriva reprezentantilor SC RC SRL, care se afla in curs de solutionare de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Tg Mures.
Impotriva contestatoarei a fost demarata o procedura executionala silita concretizata prin instituirea popririi asupra disponibilitatilor banesti - adresa de infiintarea popririi fiind emisa in data de 11.11.2009, fara a exista anterior o somatie de plata. Aceasta deoarece, somatia executionala a fost emisa de catre BEJ Soos Pop in dosar nr. 260 /2009 la data de 11.11.2009 , insa poprirea a fost infiintata in data de 11.11.2009. Or, potrivit art. 387 C pr civ " In afara de cazurile in care legea prevede altfel, executarea poate incepe numai dupa ce se va comunica debitorului o somatie (....)"Pretinsul titlu executoriu invocat de creditoare este un bilet la ordin care a fost depus in banca spre decontare insa a fost refuzat de banca tocmai pentru ca lipsea un element esential al acestuia - semnatura de pe biletul la ordin nu coincidea cu specimenul de semnatura - ceea ce conduce la nulitatea insasi a biletului la ordin. In aceste conditii, instanta de judecata nu putea investi cu formula executorie un bilet la ordin care a fost refuzat spre decontare de catre banca cu mentiunea "semnatura nu corespunde cea din specimenul de semnatura". Instanta de judecata poate investi cu formula executorie un bilet la ordin numai in ipoteza in care acesta a fost refuzat de catre banca cu mentiunea lipsa disponibilitati. Aceasta deoarece, lipsa unei semnaturi valabile de pe biletul la ordin - raportat la specimenul de semnatura - face ca acel bilet la ordin sa fie lovit de nulitate ( art. 104-105 Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin).
Cercetand dosarul executional nr. 260/E/2009, al BEJ S-P, depus in cauza, judecatoria a constatat ca prin incheierea civila nr. 7270, pronuntata la 15.10.2009, de Judecatoria Tg.Mures a investit cu formula executorie biletul la ordin BTRL3BT 8373389, emis la data de 03.09.2009, de catre contestatoarea debitoare SC D CSRL in favoarea intimatei creditoare SC RC SRL pentru suma de 24322,20 lei RON, bilet la ordin avalizat de C C . Apoi, prin cererea inregistrata la data de 30.10.2009, in dosarul executional nr. 260/E/2009, al BEJ S-P, intimata creditoare a solicitat acestui executor judecatoresc executarea silita a biletului la ordin susmentionat impotriva debitoarei SC D CSRL, prin poprire, iar in caz de lipsa disponibil prin executarea silita asupra bunurilor mobile si imobile ale debitoarei . Prin incheierea civila nr. 1740/05.11.2009, Judecatoria Tg.Mures a incuviintat inceperea executarii silite solicitate de intimata creditoare SC RC SRL impotriva debitoarei SC D CSRL, in baza titlului executoriu constand in biletul la ordin susmentionat. La data de 11.11.2009, executorul judecatoresc a emis somatia prin care debitoarea era somata sa achite intimatei creditoare suma de 24322,20 lei cu titlu de pretentii si 3580 lei cheltuielile de executare silita.
Potrivit art. 104 din Lege nr. 58/1934 : ,, Biletul la ordin cuprinde:
1) denumirea de bilet la ordin trecuta in insusi textul titlului si exprimata in limba intrebuintata pentru redactarea acestui titlu;
2) promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata;
3) aratarea scadentei;
4) aratarea locului unde plata trebuie facuta;
5) numele aceluia caruia sau la ordinul caruia plata trebuie facuta;
6) aratarea datei si a locului emiterii;
7) semnatura emitentului, respectiv semnatura olografa a persoanei fizice avand calitatea de emitent sau, dupa caz, a reprezentantului legal ori a imputernicitului emitentului, persoana fizica, persoana juridica sau entitate care utilizeaza astfel de instrumente;
8) numele emitentului, respectiv numele si prenumele, in clar, ale persoanei fizice sau denumirea persoanei juridice ori a entitatii care se obliga. In cazul in care numele emitentului depaseste spatiul alocat pe titlu, se vor inscrie pe biletul la ordin primele caractere din numele si prenumele, respectiv din denumirea emitentului, in limita spatiului special alocat, fara ca prin aceasta sa se atraga nulitatea biletului la ordin;
9) codul emitentului, respectiv un numar unic de identificare preluat din documentele de identificare sau de inregistrare ale emitentului."
Verificand biletul la ordin in discutie, prima instanta a constatat ca acesta indeplineste conditiile impuse de legiuitor. A explicat ca nu poate fi primita apararea contestatorilor ca acest bilet nu este legal si ca a fost furat de catre angajatul intimatei, atat timp cat nu s-a adus nici o dovada in acest sens. Simpla sustinere ca banca nu a onorat biletul la ordin intrucat contestatoarea nu a recunoscut emiterea instrumentului si obligatia de plata , iar specimenul de semnatura din banca nu corespundea cu cel de pe bilet, nu sunt de natura a dovedi ca acesta este ilegal sau nul.
Cat priveste critica adusa cu privire la neemiterea somatiei de plata la o data anterioara instituirii popririi, ci in aceeasi zi in care s-a inceput poprirea, prima instanta a constatat ca nu era necesara emiterea somatiei potrivit prevederilor art. 454 C proc civ.
Impotriva acestei hotarari au formulat recurs cei doi contestatori, cale de atac prin care au solicitat, in principal, casarea cu trimitere spre rejudecare a opozitiei de catre prima instanta in aplicarea prevederilor art. 312 alin. 3 si 5 Cod procedura civila. Recurenta considera ca in cauza se impune aceasta masura deoarece prima instanta nu a procedat la cercetarea fondului. Pentru infaptuirea reala a justitiei in speta cu administrarea unui probatoriu suplimentar pentru dovedirea semnaturii aplicate pe biletul la ordin, instanta va trebuii sa ia in aplicare toate prevederile legale.
Cea de a doua solicitare in calea de atac ( in subsidiar), a fost de modificare a sentintei atacate in sensul de :
Admitere a opozitiei la executare formulata de catre cei doi contestatori impotriva Somatiei emisa in dosarul executional nr. 260/E/2009 al Biroului Executorilor Judecatoresti Soos Pop, in baza biletului la ordin seria BTRL 3 BT 8373389, pentru suma de 24.322,20 lei ;
Constatarea nulitatii acestui bilet si anularea Somatiei nr. 1/11.noi.2009, adresei de infiintare a popririi din aceeasi data, cat si a celorlalte forme de executare din dosarul executional mentionat.
A dispune incetarea formelor de executare incepute in acelasi dosar executional impotriva celor doi contestatori.
Suspendarea executarii sentintei apelate.
In motivarea caii de atac s-au invocat dispozitiile art. 304 Cod procedura civila aratandu-se ca hotararea este lipsita de temei legal fiind pronuntata cu incalcarea si aplicarea gresita a legii. Se pretinde ca prima instanta a incalcat o norma de drept substantial iar sub aspectul celei de a doua ipoteze, instanta a interpretat eronat o norma juridica. In dezvoltarea acestor motive de recurs se reiau motivele din opozitia adresata judecatoriei cu referire la somatia executionala emisa in data de 11 noiembrie 2009 in dosarul executional nr. 290/2009. Se arata din nou ca biletul la ordin ce a stat la baza declansarii executarii silite a fost insusit ilicit de catre reprezentantii urmaritoarei SC RC SRL si care a fost completat si semnat in fals imitandu-se semnatura reprezentantului debitoarei C C . Demararea procedurii de executare silita s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 387 si urmatoarele Cod procedura civila cu referire la comunicarea somatiei impusa de legiuitor. Somatia executionala a fost emisa la data de 11 noiembrie 2009, data la care s-a procedat si la poprire, ceea ce denota caracterul ilicit al actului de executare in conditiile in care cele doua acte trebuiau sa fie succesive si nu concomitente.
Capatul de cerere referitor la suspendarea sentintei nr. 3116/31 martie 2010 a fost intemeiat in drept pe dispozitiile art. 300 alin. 2 si 3 coroborat cu art. 400 alin. 4 Cod procedura civila. In acest sens se arata ca petenta a consemnat deja cautiunea in cuantum de 10% conform chitantei anexate si sunt intrunite si celelalte conditii impuse de lege cu privire la vremelnicia masurii suspendarii, urgenta, cat si prejudiciile pe care petenta le incearca in conditiile continuarii executarii silite din dosarul executional mentionat.
La termenul din 14 iulie 2010 (fila 31-33), instanta a recalificat calea de atac intitulata de creditoare a fi recurs, in apel, dand astfel aplicare prevederilor art. 62 alin. 2 din Legea nr. 58/1934 privind cambia si biletul la ordin constituindu-se completul de apel in conformitate cu prevederile art. 99 alin. 3 din Regulamentul de functionare al instantelor judecatoresti. Stabilindu-se apoi termen de judecata, s-au luat urmatoarele masuri :
- paratei i s-a pus in vedere sa precizeze in mod concret daca a formulat plangere catre organele penale in legatura cu pretinsa comitere a infractiunii de falsificare a Biletului la ordin emis la data de 3.09.2009, aflat in copie la fila 13 dosar judecatorie. Sa depuna de asemenea copie de pe actul de sesizare si dovada inregistrarii la organul penal. Aceasta informatie s-a solicitat in vederea identificarii stadiului cercetarii penale, daca s-a inceput urmarirea penala si daca s-a dispus efectuarea unei expertize grafologice;
- in aplicarea prev.art.180-184 Cod pr. civila, s-a pus in vedere contestatorului C C Dorel sa se prezinte in instanta , sens in care a fost citat cu aceasta mentiune pentru termenul urmator;
- s-a dispus emiterea unei adrese catre Biroul executorilor judecatoresti Soos -Pop, in vederea trimiterii dosarului executional nr 260/E/2009, finalitatea demersului fiind in legatura cu examinarea starii materiale a B.O. indicat mai sus, aflat potrivit indiciilor de la dosar , in original in sus-mentionatul dosar executional.
- s-a dispus emiterea unei adrese catre Oficiul Registrului Comertului pentru a comunica o copie certificata de pe specimenul de semnatura a contestatorului C C Dorel in calitate de administrator al SC D CSRL, Tg. Mures inmatriculata sub nr.J26/819/1997;
- s-a dispus emiterea unei adrese si Bancii Transilvania SA Cluj suc Tg. Mures pentru a comunica o copie certificata de pe specimenul de semnatura al contestatorului C C Dorel in calitate de administrator al SC D CSRL, Tg.Mures inmatriculata sub nr.J26/819/1997 la care se face referire in declaratia privind neinscrierea la centrala incidentelor de plati nr.4730/22.09.2009 si totodata sa comunice eventuala solutie a organelor de urmarire penala in legatura cu sesizarea bancii transmisa prin adresa nr.3685/22.09.2009.
In ceea ce priveste capatul 8 al cererii de recurs privind suspendarea executarii silite dupa recalificarea caii de atac din recurs in apel, contestatorii au declarat ca inteleg sa renunte la judecarea acestei cereri.
In executarea masurilor luate la termenul din 14 iulie 2010, au fost comunicate la dosarul cauzei urmatoarele informatii scrise: dosarul executional nr. 260/2009 al executorului judecatoresc Pop Ioan, in vederea identificarii in original a biletului la ordin, constatat a fi la fila 5 din dosarul executional, informatiile de la ORC Mures potrivit inscrisurilor de la filele 44-46, adresa Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Mures din dosarul nr. 6231/P/2009 de la fila 48, copia specimenului de semnatura solicitata de instanta cu privire la contul contestatoarei SC D CSRL, specimen dat sub numarul de cont client 27504062 din 5 februarie 2003, (fila 61), comunicat ulterior si prin adresa de inaintare in original de la fila 90-92, copia facturilor si a proceselor verbale de la fila 68-70, 74-86. Au fost, de asemenea, audiati administratorii celor doua societati, declaratiile acestora fiind consemnate la fila 49-50 (C C Dorel) si 62-63, ( P R, administratorul creditoarei SC RC SRL). La termenul din 14 septembrie 2010 a fost audiat in calitate de martor numitul Grosu Mihai, termen la care s-a procedat la o confruntare dintre martor si administratorul Popa Razvan potrivit procesului verbal de la fila 65.
Fata de toate acestea, instanta de apel constata urmatoarele :
In primul rand nu se poate face abstractie de faptul ca o cambie sau un bilet la ordin este din punct de vedere al dreptului substantial civil un act juridic civil ca manifestare de vointa cu scopul de a produce efecte juridice. Ca orice astfel de act, el este supus si conditiilor generale de valabilitate printre care si cea a existentei consimtamantului prevazuta de art. 948 pct. 2 C. civ. Daca nu exista consimtamant, nu se poate vorbi de o manifestare de vointa , deci actul este nul absolut. Sigur ca dispozitiile Legii nr. 58/1934 privind cambia si biletul la ordin sub aspectul conditiilor prevazute de art. 104, enumerate de judecatorie conform celor aratate mai sus nu se pun la indoiala ca si dispozitii speciale, dar care vin in completarea normelor generale. Examinarea formala si exclusiva din perspectiva normelor speciale, prin ignorarea celor generale, risca sa scape din vedere aspecte esentiale ce tin de o reala judecata a opozitiei la exacutare ca si cale speciala de atac prevazuta de art. 62 al. 2 din lege.
In acest sens se observa ca dispozitiile speciale in privinta consimtamantului, ca manifestare de vointa , nu contrazic norma generala citata, ci dimpotriva, o intaresc si avem aici in vedere conditia de la pct. 2 din art. 104 : promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata". O asemenea promisiune se face fie prin completarea corspunzatoare a biletului la ordin prin vointa emitentului persoana fizica sau reprezentantului persoanei juridice cu ocazia emiterii, fie fara completare in momentul emiterii, in cazul biletului in alb , avand in vedere ca dispozitiile art. 12 referitoare la cambia in alb se aplica si biletului la ordin ( art. 106 al. 2). Cambia sau biletul in alb presupune emiterea titlului semnat, dar cu mandatarea creditorului beneficiar de a face el completarile referitoare la suma, potrivit drepturilor si obligatiilor dintr-un raport juridic avut in vedere la momentul inmanarii . Insa si in acest caz exista o manifestare de vointa din partea celui care se obliga prin emiterea titlului. Art. 12 al. 1 din legea speciala prevede : Daca o cambie, necompletata la emitere, a fost completata fara a se tine seama de intelegerile intervenite, neobservarea acestor intelegeri nu va putea fi opusa posesorului, afara numai daca acesta a dobandit cambia cu rea-credinta sau daca a savarsit o greseala grava in dobandirea ei."
In speta de fata este invocata de catre contestatori tocmai situatia de exceptie si anume ca posesorul biletului la ordin l-a dobandit cu rea credinta, adica in afara cadrului legal impus printr-o manifestare de vointa care sa provina de la reprezentantul legal al persoanei juridice. Prima instanta nu a administrat probe suficiente in examinarea acestui motiv principal al opozitiei, considerent pentru care s-au luat aceste masuri in apel.
Unul din aspectele cu valoare de esenta pe care instanta l-a retinut din ansamblul acestor probe administrate in apel a fost acela ca biletul la ordin litigios nu a fost completat de reprezentantul societatii comerciale debitoare contestatoare, ci de martorul Grosu Mihai, situatie sustinuta nu doar de contestatoare si confirmata de martor, dar recunoscuta si de reprezentantul creditoarei Popa Razvan. Acesta declara expres: "mi se prezinta in original biletul la ordin de la fila 5 dosar executional si arat ca acesta a fost completat in fata mea de numitul Grosu Mihai, salariatul SC D CSRL la data de 3 septembrie 2009", ( fila 62 ).
Martorul Grosu Mihai si administratorul debitoarei au informat de asemenea instanta ca biletul la ordin nu a fost rezultatul manifestarii de vointa al societatii comerciale contestatoare. Persoana care a completat biletul la ordin, adica martorul Grosu Mihai, nu a avut nici un mandat din partea reprezentantului statutar in vederea completarii biletului la ordin in favoarea societatii creditoare ( fila 49 , 50, 64, 65 ). Reprezentant statutar s-a dovedit a fi pe seama SC D CSRL administratorul C C Dorel conform listingului de informatii de la ORC Mures de la fila 9, dosar recurs. Numitul C C Dorel a aratat ca in data de 3 septembrie 2009 se afla la Bucuresti si ca a aflat telefonic de solicitarile facute de reprezentantul creditoarei la sediul debitoarei catre martor in vederea completarii biletului in discutie. Acesta a negat ca si-ar fi dat un acord chiar si telefonic si oricum, nici nu s-a invocat ceva in acest sens si nici nu exista vreun indiciu de aceasta natura. Informatia se coroboreaza cu declaratia sub prestare de juramant a martorului, dar si cu recunoasterea administratorului creditoarei care a confirmat ca numitul C C Dorel era plecat din localitate in ziua cand a obtinut completarea biletului la ordin, iar martorul nu avea nici o imputernicire. Deci societatea SC D CSRL nu s-a obligat nici direct prin reprezentant si nici prin mandatar. Acelasi art. 106 extinde aplicarea prevederilor referitoare la cambie si biletului la ordin privind efectele unei semnaturi puse in conditiunile aratate la art. 7, efectele semnaturii unei persoane care lucreaza fara imputernicire sau depasind imputernicirea (art. 10)".
Sustinerile contestatorului apelant conform carora completarea biletului la ordin s-ar fi obtinut prin amenintare din partea numitului Popa Razvan prin intermediul unor persoane care l-au insotit si chiar semnatura pe biletul la ordin s-ar fi aplicat in fals in aceleasi imprejurari de amenintare nu au fost confirmate de catre creditoare. Aceste aspecte nici nu mai au relevanta in opinia instantei de apel in conditiile in care s-a dovedit in mod cert ca nu administratorul C C Dorel a completat biletul la ordin prin scrierea sumei de 24.322,20 lei, a datei emiterii, locul emiterii, scadenta platii, persoana avalozatoare si beneficiarul SC RC SRL, persoana celui care a emis ordinul. In aceasta situatie, manifestarea de vointa ca si existenta a consimtamantului, ( cerinta de valabilitate a oricarui act juridic), iar ca forma speciala, cerinta impusa de pct. 2 din art. 104 : promisiunea neconditionata de a plati o suma determinata", lipseste in totalitate.
In consens cu aceasta constatare vin si indiciile oferite de celelalte mijloace de proba administrate diferentele evidente dintre semnatura aplicata pe biletul la ordin si specimenul de semnatura inregistrat in banca cu celelalte semnaturi recunoscute ale administratorului societatii in conditiile in care nici macar reprezentantul creditoarei nu a pretins ca biletul la ordin ar fi fost semnat de administratorul statutar al SC D CSRL. Acesta ar fi presupus doar ca semnatura ar fi putut fi aplicata pe biletul la ordin in alb si ca martorul doar a completat celelalte date.
Biletului la ordin seria BTRL 3 BT 8373389, pentru suma de 24.322,20 lei este nul chiar si in ipoteza sugerata de a fi fost emis in alb in conditiile art. 12 din aceeasi Legea nr. 58/1934 . Si in aceasta situatie era necesara o asemenea manifestare de vointa facuta doar de reprezentantul statutar al persoanei juridice SC D CSRL, manifestare de vointa care ar fi insotit raportul juridic pentru care se acorda garantarea executarii prin plata cu biletul la ordin a. Asadar, chiar in varianta sustinuta de reprezentantul creditoarei, si anume ca martorul Grosu Mihai detinea mai multe bilete la ordin semnate in alb de administratorul C C Dorel nu am fi in prezenta unui titlu valabil ca bilet in alb , deoarece acesta trebuia sa-i fi fost predat doar de reprezentantul legal direct, ori prin imputernicire legala, cu scopul, de pilda, de a stinge obligatiile de achitare a acelor abonamente VODAFONE". Ori administratorii celor doua firme nici nu s-au intalnit cu ocazia obtinerii biletului, nici nu au discutat, aspecte rezultate din chiar declaratia reprezentantului creditoarei SC RC SRL. Prin urmare indiferent ca biletul s-a obtinut prin amenintarea martorului, ori prin complicitate, sau chiar printr-o simpla convingere, creditoarea a intrat in posesia lui cu rea credinta, sau cel putin cu greseala grava in acceptiunea art. 12 din lege. Din aceste motive nici nu s-a apreciat necesara administrarea unei expertize grafologice pentru lamurirea daca semnatura de pe biletul la ordin apartine sau nu administratorului C C Dorel.
In ceea ce priveste situatia dosarului penal ce formeaza obiectul cecetarilor sub nr. 6231/P/2009 (fila 48), aflat pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria Targu Mures se observa ca nu s-a pus in miscare actiunea penala si nici macar urmarirea penala nu a fost declansata, dosarul fiind in stadiul actelor premergatoare. Nu s-a pus asadar problema aplicarii prevederilor art. 244 pct. 2 Cod procedura civila .
Concluzionand, nulitatea solicitata pe calea opozitiei exercitata de debitoare trebuie primita in aplicarea prevederilor art. 62 raportat la art. 2, 3 din Legea nr. 58/1934. In aplicarea prevederilor art. 282 si urmatoarele Cod procedura civila, instanta va admite apelul formulat si schimband hotararea apelata, va admite opozitia la executare formulata cu capetele accesorii mentionate la inceputul motivarii de fata. In aplicarea art. 246 Cod procedura civila va lua act de renuntarea la judecarea capatului de cerere privind suspendarea executarii sentintei apelate, iar in baza art. 274 Cod procedura civila intimata SC RC SRL Targu Mures va fi obligata la cheltuieli de judecata generate de taxele de timbru, atat in prima instanta, cat si in apel.
Pentru aceste motive,
In numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de catre contestatorii SC D CSRL TG. MURES, cu sediul in Tg. Mures, jud. Mures si C C , domiciliat in Tg. Mures, jud. Mures impotriva Sentintei Civile nr. 3116/31 martie 2010 pronuntata de Judecatoria Tg. Mures in dosarul nr. 12849/320/2009.
Schimba in tot hotararea apelata si, in consecinta:
Admite opozitia la executare formulata de catre cei doi contestatori impotriva Somatiei emisa in dosarul executional nr. 260/E/2009 al Biroului Executorilor Judecatoresti Soos Pop, in baza biletului la ordin seria BTRL 3 BT 8373389, pentru suma de 24.322,20 lei.
Constata nulitatea acestui bilet si anuleaza Somatia nr. 1/11.noi.2009, adresa de infiintare a popririi din aceeasi data, cat si a celorlalte forme de executare din dosarul executional mentionat.
Dispune incetarea formelor de executare incepute in acelasi dosar executional impotriva celor doi contestatori.
Ia act si constata renuntarea la judecarea capatului de cerere referitor la suspendarea executarii sentintei apelate.
Obliga intimata SC RC SRL TG. MURES, cu sediul in Tg.Mures, la plata sumei de 199 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in prima instanta.
Obliga aceeasi intimata la plata sumei de 100 lei cheltuieli de judecata in apel.
Executorie.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi, 21 septembrie 2010, ora 15.

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Opozabilitate, inopozabilitate
Opozitia mijloc procedural recunoscut creditorilor sociali si oricaror alte persoane prejudiciate prin hotararile asociatilor privitoare la modificarea actului constitutiv de a obtine repararea prejudiciului cauzat. Conditii de exercitiu. Efecte. - Sentinta civila nr. 1 din data de 11.03.2010opozitie la executare - Sentinta civila nr. 324 din data de 02.02.2011
Opozitie la executare - Sentinta civila nr. 2027 din data de 09.06.2011
Opozabilitate, inopozabilitate - Sentinta civila nr. 6705 din data de 23.06.2010
Opozitia mijloc procedural recunoscut creditorilor sociali si oricaror alte persoane prejudiciate prin hotararile asociatilor privitoare la modificarea actului constitutiv de a obtine repararea prejudiciului cauzat. Conditii de exercitiu. Efecte. - Sentinta civila nr. 1 din data de 11.03.2010
Opozabilitate, inopozabilitate - Sentinta civila nr. 6705 din data de 23.06.2010
Hot AGA - Sentinta comerciala nr. 804/C din data de 02.11.2010
pretul se cumuleaza cu penalitatile pentru competenta - Sentinta comerciala nr. 2421 din data de 28.06.2010
prescriptie vicii ascunse din D. 167.1958 si in locatiune - Sentinta comerciala nr. 477 din data de 13.01.2009
plata debitorului insolvent a unor creante anterioare este nula - Sentinta comerciala nr. 6 din data de 06.01.2011
PF radiat nu are calit. proc speciala pentru a fi supus proc L.85.2006 - Sentinta comerciala nr. 3084 din data de 14.10.2010
Nemodificare act constitutiv cind firma se afla in faliment - Sentinta comerciala nr. 59 din data de 12.01.2010
Hotarare AGA Licitatie pentru bunuri - Hotarare nr. 347/C din data de 21.06.2010
Exercitare abuziva, frauda actionar major - Hotarare nr. 123 din data de 06.04.2009
Apel Opopzitie la Executare - Decizie nr. 4A din data de 21.09.2010
Contestatie - Sentinta comerciala nr. 225 din data de 21.01.2009
Nulitate act juridic - Sentinta comerciala nr. 325 din data de 27.01.2009
Actiune in anulare - Sentinta comerciala nr. 21C din data de 15.04.2009
Nulitate absoluta a contractului - Sentinta comerciala nr. 878 din data de 03.04.2009
Excludere asociat - Sentinta comerciala nr. 1762 din data de 31.12.2007