EVAZIUNE FISCALA. LATURA CIVILA. DISJUNGEREA JUDECARII LATURII CIVILE DE CEA PENALA IN CAUZELE IN CARE STABILIREA VINOVATIEI INCULPATULUI SI INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI SE RAPORTEAZA LA INTINDEREA PAGUBEI PRODUSE PRIN INFRACTIUNE.

Domeniu: Evaziune fiscala. Aspecte de drept procesual. Disjungerea actiunii civile de actiunea penala.

EVAZIUNE FISCALA. LATURA CIVILA. DISJUNGEREA JUDECARII LATURII CIVILE DE CEA PENALA IN CAUZELE IN CARE STABILIREA VINOVATIEI INCULPATULUI SI INDIVIDUALIZAREA PEDEPSEI SE RAPORTEAZA LA INTINDEREA PAGUBEI PRODUSE PRIN INFRACTIUNE.
 
(decizia penala nr. 463/A/15.03.2016 dosar nr. 2974/87/2014)

Prin sentinta penala nr.97/24.11.2015, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul L.D., la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea dispozitiilor art. 41 al. 1 Cod penal, art. 5 Cod penal si art. 396 al. 10 Cod procedura penala si a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsa accesorie si pedeapsa complementara, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b si c Cod penal din 1969.
Prin aceeasi sentinta, s-a dispus disjungerea cauzei penale privind pe inculpatul S.D. si latura civila a cauzei.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca prin rechizitoriul Ministerului Public – Parchetul de pe langa Tribunalul Teleorman nr. 295/P/2011 din data de 7 octombrie 2014 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului S.D. pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala, prevazuta de dispozitiile art. 9 al.1 lit. b din Legea nr. 241/2005 si a inculpatului L.D., pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala  prevazuta de art. al.1 lit. b din Legea nr.241/2005 constand in aceea ca in anul 2009, in calitate de administratori la SC A. I. 2005 SRL C. si respectiv, SC C. C. SRL A., inculpatii L.D. si respectiv, S.D., nu au inregistrat in evidentele contabile ale societatilor comerciale respective cantitatea de 80 tone ingrasaminte chimice, si veniturile realizate din vanzarea acesteia, sustragandu-se de la plata obligatiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului cu suma de 40.012 lei, din care TVA in suma de 21.721 lei si impozit pe profit de 18.291 lei – inculpatul L.D., si cu suma de 27.745 lei, din care TVA in suma de 21.721 lei si impozit pe profit de 6.024 lei – inculpatul S.D..
Impotriva acestei hotarari au formulat apel, in termen legal, Parchetul de pe langa Tribunalul Teleorman si inculpatul L.D..
Parchetul a criticat sentinta instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie, apreciind ca in mod gresit s-a retinut starea de recidiva mare postexecutorie fata de inculpat, aspect care rezulta din sentintele penale atasate la dosarul cauzei. Parchetul a aratat ca, conform dispozitiilor noii legi, termenul de reabilitare de 4 ani este implinit, neavand relevanta daca intre timp au mai fost sau nu savarsite infractiuni.
A mai apreciat ca un motiv de nelegalitate a sentintei atacate il reprezinta aplicarea in sarcina inculpatului a unei pedepsei complementare prevazute de art.65 Vechiul Cod penal, constand in interzicerea drepturilor prevazute de art.64 lit.a, b si c Vechiul Cod penal, instanta de fond nestabilind durata aplicarii acestei pedepse.
  Un alt motiv de nelegalitate a hotararii instantei de fond consta in aceea ca inculpatul nu a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat in solidar cu partea responsabila civilmente in conformitate cu dispozitiile art.274 alin.3 Cod procedura penala.
Apelantul – inculpat L:D., prin aparatorul sau ales, a solicitat admiterea apelului si trimiterea cauzei la prima instanta pentru rejudecarea fondului, deoarece nu s-a realizat o contopire a pedepselor ce i-au fost aplicate.
A aratat ca, desi prima instanta la termenul din 20.10.2015 a solicitat copii de pe sentintele penale in baza carora se executau pedepsele de el, aceasta proba a fost administrata dupa ce instanta a ramas in pronuntare, ceea ce este nelegal, iar in caile de atac nu se pot efectua contopiri, astfel cum s-a stabilit si prin Decizia RIL nr. 70/2007 a ICCJ.
In subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, apreciind ca se impune a se constata ca lege penala mai favorabila legea veche, cu stabilirea pedepsei sub minimul special prevazut de lege, cu retinerea art. 74 alin. 1 lit. a si c rap. la art. 76 lit. d C. pen..
Analizand sentinta penala atacata, prin prisma motivelor invocate, cat si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept, in limitele devoluate, Curtea apreciaza apelul ca fiind fondat, pentru urmatoarele considerente:
Se impune a fi analizata cu precadere critica vizand modalitatea nelegala in care instanta de fond a dispus atasarea copiilor de pe hotararile prin care s-a dispus condamnarea inculpatului, fara a pune in discutie si fara a solutiona situatia juridica a inculpatului din punct de vedere al pluralitatii de infractiuni, critica inculpatului si a parchetului in aceasta privinta fiind fondata.
Curtea remarca faptul ca prin decizia nr. 70/2007 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii  s-a stabilit ca ”Instantele de control judiciar nu pot dispune direct in caile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infractiunea care a facut obiectul judecatii cu pedepse aplicate infractiunilor concurente, pentru care exista o condamnare definitiva, in cazul in care contopirea nu a fost dispusa de catre prima instanta.”
Cum considerentele avute in vedere de instanta suprema sunt de actualitate, dispozitiile pe care se intemeiaza nu au fost modificate desi a intrat in vigoare un nou cod de procedura penala, decizia data in interpretarea obligatorie a instantei supreme isi pastreaza valabilitatea in considerarea art. 474 indice 1 Cod procedura penala. Astfel, instanta suprema si-a fundamentat solutia pe limitele  efectului devolutiv, in sensul ca instanta de control judiciar, in cadrul exercitarii prerogativei de rejudecare a cauzei, este abilitata sa analizeze si sa dea o noua apreciere chestiunilor de fapt si de drept numai in masura in care ele au format obiectul unei judecati anterioare, pe fond, pentru ca altfel s-ar incalca dreptul partilor interesate si al procurorului la folosirea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, instituit prin art. 129 din Constitutia Romaniei. De altfel, solutia se impune pentru a garanta respectarea dreptului la doua grade de jurisdictie in materie penala garantat de art. 2, Protocol 7 CEDO, in contextul in care lipsa cercetarii judecatoresti echivaleaza cu lipsa judecatii in prima instanta, iar efectuarea acesteia pentru prima oara in apel priveaza partea de calea de atac, instanta de apel avand obligatia de a se asigura ca drepturile garantate de Conventie „sa fie concrete si efective, nu teoretice si iluzorii”. Este adevarat ca apelul, in dreptul procesual penal roman, constituie o cale de atac devolutiva, instanta de apel avand plenitudine de jurisdictie, putand reaprecia si statua asupra vinovatiei, insa aceasta caracteristica nu echivaleaza cu a statua in prima si ultima instanta asupra situatiei de fapt, apelul fiind in principal o cale de atac si, prin urmare, presupune in mod necesar realizarea controlului judiciar, control judiciar ce nu poate fi realizat in concret in lipsa unei judecati efective in prima instanta.
Mai mult, Curtea din oficiu constata ca prima instanta desi a dispus disjungerea laturii penale in raport de coinculpatul S.D., a prezentat in sentinta situatia de fapt retinuta pe baza analizei probatoriului administrat in raport de ambii inculpati trimisi in judecata ceea ce aduce atingere prezumtiei de nevinovatie de care beneficiaza inculpatul S.D.. De altfel, se remarca faptul ca prima instanta a dispus si disjungerea laturii civile in integralitatea sa, desi a retinut cuantumul prejudiciului cauzat, judecarea actiunii penale fiind de altfel, indisolubil legata de solutionarea actiunii civile in cazul infractiunilor de evaziune fiscala.
Astfel, in cadrul solutionarii unitare a cauzei penale, stabilirea intinderii prejudiciului produs prin fapta de evaziune fiscala constituie un element esential ce se reflecta in incadrarea juridica a faptei, dar si in planul tragerii la raspundere penala, in procesul individualizarii pedepsei, tinand seama de gravitatea consecintelor pagubitoare.
Curtea subliniaza ca dispozitiile ce reglementeaza procedura in cazul recunoasterii invinuirii – art. 374 al. 4 Cod procedura penala, art. 375 Cod procedura penala si art. 377 Cod procedura penala nu au preluat dispozitiile art. 320 indice 1 al. 5 din Codul de procedura penala din 1968 care acordau posibilitatea instantei de a solutiona separat actiunea civila in cazul in care se proceda la judecata potrivit procedurii simplificate. De altfel, din dispozitiile legale in vigoare incidente, reiese caracterul de exceptie al unei astfel de masuri, art. 46 al. 1 Cod procedura penala statuand in sensul ca instanta poate dispune disjungerea „pentru motive temeinice”, art. 25 al. 1 Cod procedura penala stabileste expres ca „Instanta se pronunta prin aceeasi hotarare atat asupra actiunii penale, cat si asupra actiunii civile.”, iar art. 26 Cod procedura penala prevede expres ca disjungerea actiunii civile poate fi dispusa atunci „cand solutionarea acesteia determina depasirea termenului rezonabil de solutionare a actiunii penale”. Curtea remarca faptul ca prima instanta nu a motivat care a fost ratiunea pentru care a considerat justificata masura disjungerii, ratiune care a prevalat justei solutionari a cauzei, in contextul in care fata de complexitatea cauzei si comportamentul autoritatilor, durata procesului penal apare ca fiind una rezonabila.
Curtea apreciaza ca din ratiuni ce tin de principiul aflarii adevarului si unei juste solutionari a cauzei nu poate fi justificata disjungerea judecarii laturii civile de cea penala in cauzele in care stabilirea vinovatiei inculpatului si individualizarea pedepsei se raporteaza la intinderea pagubei produse prin infractiune. De altfel, aceasta orientare constanta a jurisprudentei instantei supreme este in prezent consacrata si legislativ prin dispozitiile ce reglementeaza disjungerea la care am facut referire in precedent, dar si specific in cazul procedurii simplificate, art. 377 al. 5 Cod procedura penala mentionand expres ca „Daca pentru stabilirea incadrarii juridice, precum si daca, dupa schimbarea incadrarii juridice, este necesara administrarea altor probe, instanta, luand concluziile procurorului si ale partilor, dispune efectuarea cercetarii judecatoresti, dispozitiile art. 374 al. 5-10 aplicandu-se in mod corespunzator”.
 Asa fiind, Curtea va admite apelurile, va desfiinta sentinta penala apelata si va trimite cauza spre rejudecare la aceeasi instanta - Tribunalul Teleorman in vederea reunirii la cauza cu nr. 3979/87/2015 si solutionarii laturii penale concomitent cu latura civila, cu termen la 26.04.2015.