Actiune in constatare.
(Sentinta civila nr. 714/2008 din data de 21.05.2008 pronuntata de Judecatoria Campeni)ROMANIA
JUDECATORIA CIMPENI, JUDETUL ALBA
Dosar nr. _/203/2008
SENTINTA CIVILA NR. 714/2008
Sedinta publica de la 21 Mai 2008
Completul compus din:
– JUDECATOR
- GREFIER
Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamanta, F E, judetul Alba, impotriva paratului - COMPOSESORATUL URBARIALISTILOR, cu sediul in localitatea Cimpeni, strada V B, judetul ALBA, pentru actiune in constatare.
La apelul nominal facut in sedinta publica s-a prezentat pentru reclamanta, av. P R-A, lipsa fiind reclamanta si paratul.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
Mandatara reclamantei depune la dosar extrasul de carte funciara nr.775 Cimpeni, cu foaia de proprietate si copia certificatului de deces al defunctului M G si precizeaza in scris cererea in sensul ca nu mai sustine precizarea de actiune depusa la termenul de judecata din data de 16.04.2008, prin care solicita inscrierea sa ca membru composesor si dupa numita M M, inscrisa la pozitia 120 in Tabelul nominal, intrucat aceasta nu este antecesoarea reclamantei, fiind doar o coincidenta de nume. Declara ca nu mai are alte probe de administrat in cauza si solicita judecarea cauzei.
Instanta, deliberand, declara inchisa probatiunea si acorda cuvantul in fond.
Mandatara reclamantei a solicitat admiterea actiunii astfel cum este formulata si precizata la termenul de azi, in sensul sa se constate ca reclamanta este mostenitoare directa in calitate de fiica a defunctilor, M G si M M, fosti membrii composesori, inscrisi in Tabelele nominale cuprinzand gospodariile fostei comune Cimpeni – registrul agricol din anii 1951-1955; sa se constate ca antecesorii sai, defunctii M G si M M, au figurat inscrisi in Tabelele nominale – registrul agricol din anii 1951 – 1955 – Tabele registru care cuprind toti membrii composesori de la acea data, in numar de 264 pozitii; sa se dispuna prin sentinta formei asociative - Composesoratul Urbarialistilor din Cimpeni, recunoasterea calitatii de membru a reclamantei, ca mostenitoare directa a autorilor deposedati, M G si M M si obligarea formei asociative – Composesoratul Urbarialistilor din Cimpeni la inscrierea sa ca membru composesor in cadrul Composesoratului Urbarialistilor din Cimpeni, cu suprafata de teren cu vegetatie forestiera aferenta pozitiei antecesorilor sai, in cote parti egale cu ceilalti membrii composesori; In baza art. 246 Cod procedura civila, a solicitat sa se ia act ca reclamanta a renuntat la judecata impotriva paratului privind stabilirea calitatii de mostenitoare dupa defuncta, M M. Nu solicita cheltuieli de judecata.
INSTANTA
Asupra cauzei civile de fata;
In deliberare constata ca, prin actiunea civila inregistrata la aceasta instanta la nr. _/203/2008, formulata si precizata la fila 16, de reclamanta, F E, judetul Alba, impotriva paratului - COMPOSESORATUL URBARIALISTILOR din Cimpeni, cu sediul in localitatea Cimpeni, strada Valea Bistrei, nr.40, judetul Alba, a solicitat ca prin hotarare judecatoreasca :
- sa se constate ca reclamanta este mostenitoare directa in calitate de fiica a defunctilor, M G si M M, fosti membrii composesori, inscrisi in Tabelele nominale cuprinzand gospodariile fostei comune Cimpeni – registrul agricol din anii 1951-1955;
- sa se constate ca antecesorii sai, defunctii M G si M M, au figurat inscrisi in Tabelele nominale – registrul agricol din anii 1951 – 1955 – Tabele registru care cuprind toti membrii composesori de la acea data, in numar de 264 pozitii;
- sa se dispuna prin sentinta formei asociative - Composesoratul Urbarialistilor din Cimpeni, recunoasterea calitatii de membru a reclamantei, ca mostenitoare directa a autorilor deposedati, M G si M M si obligarea formei asociative – Composesoratul Urbarialistilor din Cimpeni la inscrierea sa ca membru composesor in cadrul Composesoratului Urbarialistilor din Cimpeni, cu suprafata de teren cu vegetatie forestiera aferenta pozitiei antecesorilor sai, in cote parti egale cu ceilalti membrii composesori;
In motivarea cererii reclamanta arata ca, in baza tabelelor nominale cuprinzand gospodariile fostei Comune Cimpeni, pana in anul 1951, s-a validat si reconstituit Composesoratului Urbarialistilor din Cimpeni, intreaga suprafata de 292,37 hectare teren cu vegetatie forestiera detinuta anterior, echivalentul a 264 autori deposedati, pozitii din tabelele nominale.
Antecesorii sai, M G si M M, au fost inscrisi in Registrele agricole ( Tabele nominale ) pana in anul 1951, iar restituirea intregii suprafete de teren cu vegetatie forestiera, Composesoratului Cimpeni, prin sentinta civila nr. 893/2003, pronuntata de Judecatoria Cimpeni, s-a facut in aceasta baza, adica cea a autorilor deposedati si a suprafetelor de teren cu vegetatie forestiera corespunzatoare fiecareia.
Reclamanta arata ca, la data de 8.02.2008, in urma unei campanii dusa de catre acestia in vederea inscrierii ca membru composesor a celor ce au detinut ei sau antecesorii acestora, terenul cu vegetatie forestiera in cadrul fostului Composesorat, s-a adresat Composesoratului Urbarialistilor din Cimpeni, solicitand inscrierea sa ca membru composesor in calitate de mostenitoare, in cadrul Composesoratului Cimpeni.
La data de 17.02.2008, prin adresa nr. 51/2008, Composesoratul Urbarialistilor din Cimpeni ii refuza inscrierea ca membru composesor in forma asociativa, avand in vedere ca in anul 2003, prin sentinta civila nr. 893/2003, li s-a reconstituit suprafata de teren cu vegetatie forestiera,corespunzatoare a 264 autori deposedati, dar acestia neluand in calcul faptul ca printre cei 264 autori deposedati facea parte si antecesorul sau, M G, sentinta nenominalizand in acest sens autorii deposedati, cei 264 de autori deposedati fiind toti cei inscrisi in Tabelele nominale – Registrul agricol in perioada 1951 – 1955, registru in care este inscris si antecesorul sau.
Reclamanta arata ca a facut dovada atat a calitatii sale, cat si a faptului ca antecesorii sai, au fost inscrisi in tabelul nominal, iar refuzul formei asociative de a o inscrie ca membru composesor, il considera netemeinic si nelegal, fapt ce a determinat-o sa formuleze prezenta actiune.
In drept s-au invocat prevederile art. 109 alin.1 si 2 Cod procedura civila, art. 111 Cod procedura civila, Statutul Composesoratului.
Reclamanta platit taxa judiciara de timbru in suma de 25 lei si timbru judiciar de 1,5 lei ( fila 12 de la dosar ).
Din actele si lucrarile de la dosar, instanta retine urmatoarele :
Conform Tabelului nominal cuprinzand gospodariile Orasului Cimpeni pana in anul 1951 care solicita reconstituirea dreptului de proprietate – Composesorat – conform Legii nr. 1/2000, la pozitia 121, figureaza defunctul M G, nascut in anul 1899,iar la pozitia 120,defuncta M M, nascuta in anul 1889 ( filele 21-25 de la dosar ).
Conform actelor de stare civila depuse la dosar, rezulta ca defunctul M G, nascut la data de 29 mai 1899, a decedat la data de 2 iulie 1974 ( fila 78 de la dosar ).
La termenul de judecata de astazi reclamanta F E, nascuta M, a depus o cerere prin care arata ca renunta la judecata,la precizarea de actiune depusa la termenul de judecata din 16.04.2008, prin care a solicitat inscrierea sa ca membru composesor si dupa numita M M, inscrisa la pozitia 120 in Tabelul nominal intrucat aceasta nu este antecesoarea sa, fiind doar o coincidenta de nume ( fila 79 ).
Prin sentinta civila nr. 893/2003, pronuntata de Judecatoria Cimpeni, in dosarul civil nr. 1108/2003, paratei - Composesoratul Cimpeni i s-a reconstituit intreaga suprafata de teren cu vegetatie forestiera – 792,37 hectare si s-a modificat anexa 54,intocmita de Comisia Locala de Fond Funciar Cimpeni, in acest sens ( filele 17 – 20 si filele 53 – 70 ).
In anexa nr. 54 – Tabel nominal cuprinzand fostii membrii si mostenitorii acestora din formele asociative figureaza un numar de 264 autori sau mostenitori ai autorilor deposedati, iar printre cei inscrisi in acest tabel nu este nominalizat si antecesorul sau, M G.
La data de 17 februarie 2008, reclamanta F E a solicitat Composesoratului Urbarialistilor din Cimpeni inscrierea sa ca membru composesor, in cadrul Composesoratului, cu suprafata de teren cu vegetatie forestiera aferenta pozitiei nr. 121 din Tabelul nominal ( fila 3 de la dosar ).
Paratul prin adresa nr. 51 din 17.02.2008, a formulat raspuns reclamantei si ii comunica ca, prin sentinta civila nr. 893/2003 s-a restituit suprafata de 292,37 hectare padure, corespunzatoare a 264 autori deposedati, iar pentru a o putea inscrie in asociatie ii recomanda sa formuleze o actiune judecatoreasca, in acest sens ( fila 4 de la dosar ).
Consiliul Local Cimpeni, a eliberat adeverinta nr. 1568 din 12.02.2008, prin care se adevereste ca defunctul M G, fost cu domiciliul in orasul Cimpeni, localitatea Floresti, a figurat inscris in Registrul agricol pe perioada anilor 1951-1955 ( fila 5 de la dosar ).
Reclamanta a facut dovada ca este fiica defunctului M G, potrivit certificatului de nastere si certificatului de casatorie ( filele 6,7 de la dosar ).
Fata de considerentele aratate si in baza art. 109 si art. 111 Cod procedura civila, se va admite ca intemeiata cererea formulata de reclamanta, F E, impotriva paratului Composesoratul Urbarialistilor din Cimpeni si constata ca reclamanta, reclamanta F E, este mostenitoare in calitate de fiica, a defunctului M G, nascut la data de 29 mai 1899, fost membru composesor inscris in Tabelele nominale cuprinzand gospodariile fostei comune Cimpeni – registrul agricol din anii 1951 – 1955.
Se constata ca tatal reclamantei, defunctul M G, a figurat inscris in tabelele nominale-registrul agricol din anii 1951 – 1955, tabele – registru care cuprind toti membrii composesori de la acea data, in numar de 264 pozitii.
Pe cale de consecinta, dispune ca paratul – Composesoratul Urbarialistilor din Cimpeni sa recunoasca calitatea de membru composesor, a reclamantei F E, in calitate de mostenitoare a defunctului, M G si obliga paratul sa inscrie pe reclamanta, ca membru composesor, in cadrul Composesoratului Urbarialistilor din Cimpeni, cu suprafata de teren cu vegetatie forestiera aferenta pozitiei antecesorului acesteia – M G, in cote parti egale cu ceilalti membrii composesori, in baza prezentei hotarari.
In baza art. 246 Cod procedura civila, instanta ia act ca reclamanta a renuntat la judecata impotriva paratului privind stabilirea calitatii de mostenitoare dupa defuncta, M M.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite actiunea civila formulata de reclamanta, F E, judetul Alba, impotriva paratului - COMPOSESORATUL URBARIALISTILOR din Cimpeni, cu sediul in localitatea Cimpeni, strada V B, judetul Alba, si in consecinta :
Constata ca reclamanta Floca Eugenia, este mostenitoare in calitate de fiica, a defunctului M G, nascut la data de 29 mai 1899, fost membru composesor inscris in Tabelele nominale cuprinzand gospodariile fostei comune Cimpeni – registrul agricol din anii 1951 – 1955.
Constata ca tatal reclamantei, defunctul M G, a figurat inscris in tabelele nominale-registrul agricol din anii 1951 – 1955, tabele – registru care cuprind toti membrii composesori de la acea data, in numar de 264 pozitii.
Dispune ca paratul – Composesoratul Urbarialistilor din Cimpeni sa recunoasca calitatea de membru composesor, a reclamantei Floca Eugenia, in calitate de mostenitoare a defunctului, M G si obliga paratul sa inscrie pe reclamanta, ca membru composesor, in cadrul Composesoratului Urbarialistilor din Cimpeni, cu suprafata de teren cu vegetatie forestiera aferenta pozitiei antecesorului acesteia – M G, in cote parti egale cu ceilalti membrii composesori, in baza prezentei hotarari.
Ia act ca reclamanta a renuntat la judecata impotriva paratului privind stabilirea calitatii de mostenitoare dupa defuncta, M M.
Fara cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii.
Pronuntata in sedinta publica din 21 mai 2008.
JUDECATOR GREFIER
RED. E.D.
DACT. M.J.
EX.4
23.05.2008
1

Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Actiuni (in): anulare, posesorie, regres, pauliana etc.
Anulare act - Decizie nr. 523 din data de 27.06.2017Anulare act - Decizie nr. 502 din data de 21.06.2017
II.Procesul verbal de contraventie care nu intruneste conditiile prev. de art. 19/1 din OG nr. 2/2001 reactualizata, va fi anulat. - Decizie nr. 267/R din data de 23.05.2005
Anularea actelor frauduloase incheiate de debitori in dauna creditorilor se poate dispune daca se dovedeste existenta intentiei de frauda - Sentinta civila nr. 506/CA din data de 19.05.2004
COMPETENTA MATERIALA . ANULARE ACT FALSIFICAT - Decizie nr. nr. 5/A din data de 05.01.2004
Obligare la incheierea unui act autentic de vanzare-cumparare iar in caz de refuz, Sentinta sa tina loc de contract de vanzare cumparare - Decizie nr. 155 din data de 31.12.2013
Lipsa calitatii procesuale pasive ca urmare a divizarii unei societati in mai multe societati comerciale. Imposibilitatea introducerii unor noi parati in apel. - Decizie nr. 404 din data de 09.09.2011
Actiune in constatare - Sentinta civila nr. 293 din data de 03.06.2009
- Sentinta civila nr. 526 din data de 29.10.2008
Rectificare carte funciara - Sentinta civila nr. 118 din data de 10.02.2009
Exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neparcurgerea procedurii plangerii prealabile. Dovada depusa dupa inchiderea dezbaterilor - Sentinta civila nr. 84/F din data de 15.09.2015
Raportul de evaluare intocmit de A.N.I.. Consecintele incalcarii dispozitiilor art. 70 si 79 alin. 1 din Legea nr. 161/2003. Contestarea raportului de evaluare. - Decizie nr. 5/F din data de 23.01.2015
Admisibilitatea actiunii in anulare a actului administrativ-fiscal adresate direct instantei de judecata, fara a urma, in prealabil, procedura prevazuta de art. 205-208 din Codul de procedura fiscala. - Decizie nr. 611/R din data de 21.05.2015
Vechiul cod de procedura civila – Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 2130/R din data de 19.09.2014
Vechiul cod de procedura civila - Recurs respins. Inadmisibilitate actiune constatare a unei situatii de fapt in materia contenciosului administrativ. Sanctiunea necomunicarii modificarii actiunii – nulitate relativa in conditiile art. 105 alin. 2 c.pr.ci - Decizie nr. 1449/R din data de 25.04.2014
Actiune pentru anularea permisului sau de conducere - Sentinta civila nr. 4798/CA din data de 19.09.2012
Actiune in anulare. Decizie emisa in baza Legii 10/2001 de catre o persoana juridica ce nu avea calitatea de unitate detinatoare. - Sentinta civila nr. 101/S din data de 03.04.2012
Interesul in promovarea unei ac?iuni in constatarea nulita?ii absolute a unui act juridic. - Decizie nr. 251/A din data de 28.10.2011
Cheltuieli de judecata pe cale separata. - Decizie nr. 1290/R din data de 20.10.2011
Uzucapiune.Posesia exerciatata asupra unui teren proprietatea C.A.P. - Decizie nr. 1473/R din data de 24.11.2011