InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Judecatoria Deva

Restituire alocatie producatori agricoli

(Sentinta civila nr. 4601 din data de 16.11.2007 pronuntata de Judecatoria Deva)

Domeniu Prejudicii, daune | Dosare Judecatoria Deva | Jurisprudenta Judecatoria Deva

Dosar nr. 4041/221/2007

Sentinta civila nr. 4601/2007
Sedinta publica din data de 16.11.2007

Pe rol se afla solutionarea cererii formulate de reclamanta D.A.D.P. Hunedoara impotriva paratei S.C. D.T.E. S.R.L. avand ca obiect pretentii.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu se prezinta  partile.
Procedura de citare a fost legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care:
Se constata ca s-a depus de catre creditor prin serviciul registratura documentatia si informatiile solicitate de catre instanta la termenul de judecata anterior.
Instanta incuviinteaza pentru reclamanta proba cu inscrisurile depuse la dosarul cauzei si retine cauza spre solutionare.


INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Deva la data de 13.08.2007, sub nr. 4041/221/2007, reclamanta D.A.D.R Hunedoara a chemat in judecata pe parata S.C. D.T.E. S.R.L. solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea paratei la plata prin restuire a sumei de 56.168.880 lei (5616, 8 lei) actualizata cu rata inflatiei in momentul restituirii, precum si a penalitatilor aferente, suma ce se va vira ulterior la bugetul de stat, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca prin raportul de audit public intern nr. 51193/22.12.2006 al Ministerului Agriculturii – Directia de Audit, inregistrat la reclamanta sub nr. 781/22.02.2007, s-a adus la cunostinta acesteia faptul ca are obligatia de a intreprinde de urgenta masuri in vederea recuperarii sumelor acordate necuvenit in baza H.G. nr. 562/2005, prin prevederile careia s-a urmarit acordarea unei alocatii de 60% asociatiilor si producatorilor agricoli din zona montana, alocatie ce urma a fi decontata de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii cap. 67.01 Agricultura si Silvicultura, titlul – Transferuri, alineatul 40.53 – sprijinirea producatilor agicoli (pct. 2 din H.G. nr. 562/2005; alocatia urma a fi decontata pentru o serie de dotari, dupa cum sunt acestea denumite in textul de lege, ce puteau fi furnizate numai de catre agentii economici – producatori sau importatori, conform constatarilor organului de control.
De asemenea, reclamanta a aratat ca pentru a beneficia de alocatia mentionata beneficiarii, pe de o parte, dar si furnizorii de dotari, pe de alta parte, urmau sa indeplineasca in mod expres conditiile de eligibilitate prevazute la pct. 4 din Programul din H.G. nr. 562/2005, destinatia alocatiei si acordarea acesteia urmand a se face conform pct. 5 si 6 din acelasi Program. A sustinut ca furnizorii de dotari specifice despre care se face vorbire in art. 4 lit. d au practicat un adaos comercial nejustificat si impotriva prevederilor textului de lege mentionat, intrucat prin raportare la prevederile art. 1 coroborat cu anexele nr. 4, 5 si 7 la Anexa H.G. nr. 562/2005 se stabileste ca alocatia de 60% se calculeaza asupra valorii facturii agentului economic producator sau importator, dupa caz, si nicidecum asupra valorii faturilor emise de potentiali intermediari, iar in litera si spiritul actului normativ s-a dorit acordarea de alocatii in sprijinirea producatorilor agricoli si nu in ideea imbogatirii fara just temei a unor agenti economici care desfasoara simple activitati de intermediere (deci fara a fi producatori directi).
A mai aratat reclamanta ca prin pretul masinilor si utilajelor noi, produse in Romania sau in terte tari, trebuie sa se inteleaga un produs lipsit de adaos comercial, in al carui pret final sa fie cuprins doar valoarea costurilor de productie si a materiei prime. Recalamanta a dat ca exemplu pe numitul BN din Geoagiu care a achizitionat o motocositoare produsa de S.C. Motorcenter S.R.L., pretul de producator fiind de 85.319.600 lei ROL, si distribuita de catre parata in calitate de distribuitor la pretul de 98.117.500 lei ROL, rezultand un adaos comercial practicat de catre parata de 12.797.900 lei ROL; suma care ar fi trebuit sa reprezinte alocatia de 60% pentru achizitionarea motocositoarei fiind de 51.191.760 lei ROL si nu aceea de 58.870.500 lei ROL care a rezultat prin adaugarea adaosului comercial.
In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 112 Cod proc. civ. si H.G. nr. 562/2005.
In dovedirea actiunii reclamanta a solicitat instantei incuviintarea probei cu inscrisuri.
Actiunea este scutita de plata taxei judiciare de timbru in temeiul prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Reclamanta a depus la solicitarea instantei o precizare a actiunii (fila nr. 70-71) in care a aratat ca preturile practicate de catre producatori au fost confirmate de catre administratorul si contabilul paratei prin semnaturi si stampila, iar alocatia de 60% a fost virata furnizorului, respectiv paratei, care a emis facturi fiscale beneficiarilor, asa cum dovedesc si ordinele de plata.
Dupa dezbaterile ce au avut loc la termenul de judecata de la 16.11.2007 s-a depus la dosarul cauzei de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Deva adresa nr. 2356/III/1/16.11.2007 insotita de 2 (doua) file reprezentand inscrisuri ajunse din eroare la organul de urmarire penala, respectiv citatia emisa debitoarei pentru termenul de judecata mentionat, precum si o pagina din ceea ce pare a fi o intampinare a paratei (fila nr. 75-77), inscris pe care instanta nu poate sa il aiba in vedere in conditiile in care nu poarta semnatura paratei.
Instanta a incuviintat reclamantei proba cu inscrisuri.
In cadrul probei cu inscrisuri reclamanta a depus urmatoarele: calcul diferente de pret (fila nr. 5), adresa nr. 50.197/09.02.2007 a Ministerului  Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale – Directia de Audit inregistrata la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Hunedoara cu nr. 781/22.02.2007 (fila nr. 6), raport de audit public intern nr. 51.193/22.12.2006 al Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale – Directia de Audit (fila nr. 7-11), nota nr. 50.803/07.08.2006 a Ministerului  Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale – Directia Audit Public Intern (fila nr. 12-16), adresa nr. 50811/10.08.2006 a Ministerului  Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale – Directia Audit Public Intern inregistrata la Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Hunedoara cu nr. 4212/15.08.2006 (fila nr. 17-18), adresa nr. 5395/16.10.2006 a Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Hunedoara catre Ministerul  Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale – Directia Audit Public Intern si anexa (fila nr. 19-35), ordin de plata nr. 1634/05.10.2005 (fila nr. 36), ordin de plata nr. 1819 (fila nr. 37), ordin de plata nr. 1979/09.11.2005 (fila nr. 38), factura fiscala nr. 9060/11.10.2005 (fila nr. 39), factura fiscala nr. 8818/23.08.2005 (fila nr. 40), factura fiscala nr. 8927/27.09.2005 (fila nr. 41), factura fiscala nr. 8695/27.07.2005 (fila nr. 42), factura fiscala nr. 8754/09.08.2005 (fila nr. 43), factura fiscala nr. 5628135/04.10.2005 (fila nr. 44), factura fiscala nr. 5624791/16.08.2005 (fila nr. 45), factura fiscala nr. 01461517/31.08.2005 (fila nr. 46), factura fiscala nr. 01461509/18.08.2005 (fila nr. 47), factura fiscala nr. 01461410/19.08.2005 (fila nr. 48), factura fiscala nr. 01461523/13.10.2005 (fila nr. 49), factura fiscala nr. 01461520/25.09.2005 (fila nr. 50), factura fiscala nr. 01461502/11/28.07.2005 (fila nr. 51), factura fiscala nr. 01461503/11/28.07.2005 (fila nr. 52), factura fiscala nr. 05336236/02.03.2005 (fila nr. 53), factura fiscala nr. 01461527/20.10.2005 (fila nr. 54), factura fiscala nr. 05336239/17.10.2005 (fila nr. 55), Hotararea Guvernului nr. 562/2005 (fila nr. 56-62), situatie dotari si preturi practicate de producatori (fila nr. 72), factura fiscala nr. 01461517/19.08.2005 (fila nr. 73), factura fiscala nr. 01461511/19.08.2005 (fila nr. 74) 

Analizand materialul probator administrat, instanta retine urmatoarele:
Prin Hotararea Guvernului nr. 562/2005 pentru aprobarea Programului privind sprijinirea asociatiilor si producatorilor agricoli din zona montana pentru achizitionarea de dotari specifice noi, cu finantare de la bugetul de stat, s-a alocat de la bugetul de stat suma de 300 miliarde lei, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale ,,pentru plata alocatiei de 60% (inclusiv TVA) din pretul de achizitionare a masinilor, utilajelor, instalatiilor agricole si de mica industrie, noi” ce urmau a se livra asociatiilor si producatorilor agicoli dinn zona montana in anul 2005, dupa cum prevede art. 2. In anexa la H.G. nr. 562/2005 se prevede la pct. 1 ca ,,(...) Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale acorda asociatiilor si producatorilor agricoli din zona montana, denumiti in continuare beneficiari, o alocatie echivalenta cu 60% (inclusiv TVA) din pretul masinilor, utilajelor, instalatiilor agricole si de mica industrie, noi, produse in Romania sau in alte tari, denumite in continuare dotari”.
Pct. 5 al anexei denumit ,,destinatia alocatiei” a prevazut ca ,,alocatia de 60% din pretul de achizitionare (inclusiv TVA) se acorda pentru achizitionarea dotarilor, asa cum sunt precizate in anexa nr. 2”, printre care si motocositoare.
Pct. 6 din aceeasi anexa a prevazut procedura de acordare a alocatiei respective, respectiv in urma aprobarii cererilor beneficiarilor, insotite de actele doveditoare, de catre directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala din judetele prevazute in anexa nr. 1, printre care si judetul Hunedoara; ,,dupa obtinerea avizului de la directia pentru agricultura si dezvoltare rurala judeteana, beneficiarii se adreseaza furnizorilor, in vederea achizitionarii dotarilor”, ocazie cu care se intocmesc mai multe documente, printre care factura proforma emisa de furnizor si documente de plata care atesta plata avansului de 40% din pretul de achizitie al dotarilor (inclusiv TVA) in contul furnizorului care a emis factura proforma.
Ulterior depunerii documentatiei mentionate mai sus la directia pentru agricultura si dezvoltare rurala judeteana aceasta aproba valoarea alocatiei cuvenite, alocatie cu care se va alimenta contul directiei, dupa aprobarea de catre Ministerul Finantelor Publice, dupa cum rezulta din pct. 7 al anexei la H.G. nr. 562/2005. La pct. d) al aceluiasi punct 7 se prevede ca ,,directiile pentru agricultura si dezvoltare rurala judetene efectueaza plati in contul furnizorilor care au emis facturile proforma si fiscale”, deci in contul furnizorilor de la care beneficiarii au achizitionat dotarile in cauza.
  In temeiul actului normativ mentionat reclamanta Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Hunedoara a aprobat mai multe cereri de acordare a alocatiei prevazuta de H.G. nr. 562/2005, fiind livrate un  numar de 678 masini, utilaje, instalatii agricole si de mica industrie noi producatorilor agricoli din Judetul Hunedoara, dupa cum rezulta din adresa nr. 5395/16.10.2006 a Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Hunedoara catre Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale – Directia Audit Public Intern si anexa (fila nr. 19-35). Din anexa la adresa mentionata rezulta ca o parte a dotarilor au fost furnizate de catre parata S.C. Das Trei Exim S.R.L., respectiv catre un numar de 12 furnizori (de la nr. 374 la nr. 385), anexa care se coroboreaza si cu situatia beneficiarilor, a dotarilor si a preturilor practicate de producatori sau importatori (fila nr. 72) semnata si stampilata de catre parata.
Aceeasi situatie de fapt rezulta si din facturile fiscale emise de catre parata pe numele celor 12 beneficiari (fila 46-55 si 73-74), facturi din care rezulta fara dubiu ca beneficiarii respectivi au achizitionat dotarile constand in motocositoare de la parata S.C. Das Trei Exim S.R.L.
Instanta mai retine ca urmare a achizitionarii de catre beneficiari a dotarilor reclamanta a virat alocatia de 60% in contul paratei, conform ordinelor de plata nr. 1634/05.10.2005 (fila nr. 36), nr. 1819 (fila nr. 37) si nr. 1979/09.11.2005 (fila nr. 38), aspect necontestat de catre parti.
 Din situatia intitulata ,,calcul diferente de pret” (fila nr. 5), dar si din anexele la adresa nr. 5395/16.10.2006 emisa de reclamanta, rezulta ca parata la rindul sau a achizitionat dotarile in cauza de la firmele producatoare, la un pret inferior celui cu care  a vindut beneficiarilor, imprejurare dovedita si cu facturile fiscale de la filele 39-45 emise de producatori sau importatori pe numele paratei.
Sustinerile reclamantei in sensul ca preturile practicate de catre parata au fost nejustificat de mari, practicand un adaos comercial total nejustificat, nu pot fi retinute de catre instanta in conditiile in care parata are statut de societate comerciala, iar in conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, scopul pentru care se constituie o societate comerciala este acela al efectuarii de acte de comert, deci al obtinerii de profit, iar preturile de vanzare a produselor ce intra in obiectul de activitate al societatii comerciale sunt stabilite in mod liber, putand fi cenzurate numai in cazul in care sunt incalcate actele normative ce reglementeaza activitatea de comert a acestora. Reclamanta nu a invocat nici o norma legala care sa dovedeasca ca parata a praticat preturi ilegale sau ilicite, ci numai faptul ca alocatia de 60% trebuia calculata la valoarea facturii agentului economic producator sau importator, dupa caz, si nu la valoarea facturilor emise de intermediari (furnizori).
Analizand insa dispozitiile din Programul aprobat prin H.G. nr. 562/2005 si care au fost citate mai sus se constata ca nu exista nici o prevedere din care sa rezulte ca alocatia de 60% se acorda din preturile practicate de producatori, ci doar s-a prevazut ca aceasta se calculeaza la pretul de achizitionare (inclusiv TVA) practicat de furnizori, fara a se diferentia in vreun mod intre producatori si intermediari. Faptul ca spiritul actului normativ mentionat ar fi fost acordarea unei alocatii calculate la pretul de producator nu poate fi imputata paratei, ci reclamantei care nu a avut in vedere la elaborarea actului normativ situatia ce face obiectul prezentei cauze.
Pe de alta parte, reclamanta nu poate sa invoce propria turpitudine in conditiile in care alocatia de 60% s-a acordat in baza unei documentatii destul de complexe, in urma unei analize de caz considerabile si a unor conditii de eligibilitate expres prevazute de H.G. nr. 562/2005, astfel ca aceasta a cunoscut preturile practicate de catre parata, precum si faptul ca beneficiarii au achizitionat dotarile de la intermediari si nu de la producatorii directi.
De altfel, daca parata ar fi obligata la restituirea diferentelor de pret solicitate de catre reclamanta ar insemna ca instanta sa procedeze la obligarea acesteia la a practica, pentru produsele pe care le ofera clientilor, preturi de vanzare egale cu acelea cu care a achizitionat dotarile pentru revanzare, ceea ce ar contraveni scopului pentru care parata s-a constituit.
Prin urmare, adresa nr. 50.197/09.02.2007 a Ministerului  Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale – Directia de Audit (fila nr. 6) prin care se solicita reclamantei efectuarea de demersuri in vederea recuperarii diferentelor de pret si raportul de audit public intern nr. 51.193/22.12.2006 (fila nr. 7-11) prin care se constata ca alocatia de 60% a fost calculata nelegal la pretul distribuitorului si nu la pretul producatorului nu pot constitui temei al actiunii reclamantei, iar sustinerea acesteia in sensul ca parata s-a imbogatit fara just temei este absolut neintemeiata.
In consecinta, fata de considerentele de mai sus, in temeiul prevederilor H.G. nr. 562/2005, actiunea reclamantei apare ca fiind neintemeiata si instanta o va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Respinge actiunea formulata de reclamanta D.A.D.R. Hunedoara, cu sediul in Deva, str. 22 Decembrie nr. 222, judetul Hunedoara, in contradictoriu cu parata S.C. D.T.E. S.R.L., cu sediul in localitatea Chimindia nr. 121 D, comuna Harau, judetul Hunedoara.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica din data de 16.11.2007.


PRESEDINTE                                                       GREFIER

4 ex.
BML/SF 27.11.2007

Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Prejudicii, daune

Prejudiciu. Termen de prescriptie. - Sentinta civila nr. 544/LM/2008 din data de 30.12.2008
Conflict de drepturi. Anularea deciziei de imputare si restituirea drepturilor salariale retinute prin aceeasi decizie. - Sentinta civila nr. 80/lm/2008 din data de 17.02.2009
prejudiciu de producerea unui accident de circulatie si a asiguratorului sau. - Decizie nr. 72/R/ din data de 31.01.2005
Raspundere patrimoniala. Lipsa in gestiune. Actiune respinsa, nefiind indeplinite conditiile pentru antrenarea raspunderii patrimoniale al angajatului. Lipsa culpei. Prejudiciu incert - Sentinta civila nr. 699 din data de 21.06.2016
Coproprietar obligat sa-si dea consimtamantul la efectuarea unui bransament de apa. Obligare coproprietar la repararea pagubei produsa ca urmare a inundarii apartamentului vecin. Cerere reconventionala. Coproprietar obligat la plata contravalorii consumul - Decizie nr. 117 din data de 01.04.2015
plata cheltuielilor neachitate de chiriasul evacuat - Sentinta civila nr. 436 din data de 10.10.2014
Obligarea societatii de asigurare la plata daunelor rezultate dintr-un accident rutier - Decizie nr. 49 din data de 30.01.2014
Raspunderea patrimoniala. Lipsa in gestiune - Sentinta civila nr. 549 din data de 02.05.2012
Infractiuni silvice. Incadrarea corecta in functie de valoarea diurnei.Legea penala mai favorabila. - Decizie nr. 14 din data de 21.01.2010
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 576/C din data de 10.04.2009
Pretentii - Sentinta comerciala nr. 6C din data de 08.01.2010
Pretentii - Decizie nr. 4C din data de 08.01.2010
Pretentii - Decizie nr. 3C din data de 08.01.2010
abuz in serviciu contra intereselor publice - Decizie nr. 12 din data de 11.03.2009
Suspendare act administrativ. Conditiile legale. Cazul bine justificat, definit de art.2 lit. t din Legea nr.554/2004, poate fi determinat de rezolutia de neincepere a urmaririi penale dispusa de procuror in privinta pretinselor conditii frauduloase ... - Decizie nr. 2081/R din data de 14.10.2011
Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora - Sentinta civila nr. 322/S din data de 14.12.2009
Raspundere patrimoniala. Restituirea sumelor nedatorate. - Decizie nr. 448 din data de 22.03.2017
Legea nr. 33/1994. Stabilirea intinderii prejudiciului suferit de persoana expropriata. Intelesul sintagmei „prejudiciu cauzat proprietarului”. - Decizie nr. 91/A din data de 27.05.2010
Raspundere patrimoniala. Conditii. - Decizie nr. 906 din data de 28.09.2009
Raspundere materiala a angajatului. Prejudiciu cauzat prin lipsa in gestiune - Decizie nr. 1202 din data de 01.11.2007