InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Curtea de Apel Constanta

Alegerea organelor de conducere ale sindicatului. Refuzul Comitetului director de a convoca Adunarea Generala. Sanctiuni. Natura actiunii. Lipsa capacitatii de folosinta a Comitetului director al Sindicatului CNE Cernavoda.

(Decizie nr. 25/C/ din data de 20.01.2010 pronuntata de Curtea de Apel Constanta)

Domeniu Persoane juridice | Dosare Curtea de Apel Constanta | Jurisprudenta Curtea de Apel Constanta

Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale, actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice insasi (art. 35 al.1 si 2), respectiv raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin asemanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare ori statut (art. 36).
Indiferent de natura obligatiilor a caror reprezentare se cere, organul de conducere, nefiind subiect de drepturi distinct de persoana juridica, nu poate sta in judecata ca parat pentru obligatia pe care trebuia sa le indeplineasca in numele si pe seama sindicatului insusi (nu intamplator, art. 36 din Decretul nr. 31/1954 vorbeste de aplicarea prin asemanare a regulilor mandatului).

Decretul nr. 31/1954,
Cod procedura civila, art. 41 alin. 1,
Legea nr. 54/2001

Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul Judecatoriei Medgidia la 05.03.2009 si precizata la 26.03.2009 sub aspectul petitului actiunii, reclamantii A.I. si M.A. au chemat in judecata pe paratul Comitetul Director al Sindicatului CNE Cernavoda solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se constate ca dreptul lor constitutional de asociere si alte drepturi sindicale statutare sunt ingradite, urmare a expirarii in octombrie 2005 a mandatului organelor de conducere ale sindicatului si a neconvocarii Adunarii Generale in ultimii 4 ani; sa fie obligat Comitetul Director ales in 2002 sa convoace Adunarea Generala, in termen de 15 zile de la data ramanerii definitive a sentintei, dar nu mai tarziu de data de 01.07.2009, in vederea alegerii organelor de conducere si control ale sindicatului, astfel incat sa le fie restabilite drepturile atinse; sa fie obligat paratul la plata unei amenzi judiciare in folosul statului, pentru fiecare zi de intarziere, socotita de la data expirarii termenului de convocare a Adunarii Generale, amenda care sa fie stabilita prin raportare la venitul mediu lunar in cadrul S.N. N., in procent de 10%; sa fie obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantii au aratat ca organele de conducere ale Sindicatului CNE Cernavoda au fost alese in anul 2002, pentru un mandat de trei ani, cu posibilitatea de realegere pentru inca un mandat. Comitetul Director avea obligatia de a convoca Adunarea Generala dar, din anul 2005, acesta nu a convocat nicio adunare generala a sindicatului, desi ei au incercat sa determine paratul sa convoace Adunarea Generala pentru alegerea organelor de conducere, prin convocari si procese-verbale, prin organizarea unui Referendum; nu s-a reusit acest lucru, iar referendumul a fost invalidat de Comisia de Cenzori.
Reclamantii au precizat ca refuzul paratului de a convoca adunarea generala a sindicatului, inclusiv refuzul de a organiza alegerile, limiteaza pana la anulare exercitarea dreptului de asociere sindicala - pentru ca o persoana poate face parte in acelasi timp numai dintr-o singura asociatie sindicala, iar ei nu se pot retrage dintr-un sindicat care are organe de conducere cu mandat expirat si apoi sa se inscrie in alt sindicat, precum si dreptul fiecarui membru de sindicat de a participa la procesul decizional.
Paratul a formulat intampinare in care a solicitat respingerea actiunii reclamantilor. In apararea s-a precizat ca reclamantii dezinformeaza instanta cand afirma ca le-a fost incalcat dreptul la libera asociere fara sa faca dovada, pentru ca in S.N. N. mai exista alte 4 sindicate si nimeni nu le interzice inscrierea intr-unul din acele sindicate, dar deocamdata reclamantii nu si-au dat demisia din Sindicatul CNE., iar faptul ca reclamantii sunt membri in Sindicatul CNE dovedeste ca nu le este ingradit dreptul la libera asociere.
S-a mai precizat ca sindicatul nu este in imposibilitatea de a-si desfasura activitatea si de a-si atinge scopul de a reprezenta, promova si apara drepturile si interesele salariatilor Societatii Nationale N. S.A., deoarece Comitetul Director si-a desemnat - in luna noiembrie - reprezentantii in Comisia de negociere a contractului colectiv de munca, a negociat mai multe drepturi pentru salariati, a participat la comisii de cercetare disciplinara sau comisii sociale, a avut intalniri cu reprezentatii Ministerului Economiei, prin care a solicitat anumite drepturi pentru salariati, drepturi de care beneficiaza si reclamantii.
Referitor la pretinsa imposibilitate a petentilor de a-si depune demisia, s-a invederat ca reclamantul M.A si-a dat demisia din Comitetul Director al sindicatului CNE de doua ori, ultima producandu-si efectele.
Se mai precizeaza ca solicitarea reclamantilor de suspendarea a Comitetului Director contravine art.39  din Legea nr. 54/2003 in baza caruia organizatiile sindicale nu pot fi dizolvate si nu li se poate suspenda activitatea. Componenta comitetului director este inregistrata la Judecatoria Medgidia iar o noua componenta va fi inregistrata la terminarea procesului electoral stabilit prin Statut si Regulamentul de desfasurare a  alegerilor. In toata aceasta perioada sindicatul trebuie sa functioneze in scopul prevazut de statut.
In fine, s-a aratat ca, in anul 2005, a fost convocata Adunarea Generala care a decis modificarea statului sindicatului in privinta modalitatii de alegere a membrilor Comitetului Director, in sensul ca sindicatul  sa fie impartit in 9 grupe sindicale care trebuie sa-si desfasoare propriile alegeri, iar in acel an aceste alegeri pe grupe s-au desfasurat numai in 8 din cele 9 grupe din motive obiective: la grupa a 9-a a fost varful de sarcina in derularea procesului de punere in functiune a Unitatii 2, iar sefii straini ai membrilor grupei nu le-au permis acestora participarea, invocand volumul mare de munca din acea perioada. In anul 2008 presedintele Sindicatului a fost in concediu medical in perioada aprilie-noiembrie, atunci a incercat reclamantul M.A. diverse modalitati de convocare a Adunarii Generale Extraordinare; in urma restructurarilor masive ce au avut loc dupa punerea in functiune a Unitatii 2, s-a impus reorganizarea grupelor sindicale, iar acestea trebuie sa-si deruleze propriile procese electorale in iunie 2009.  
Prin sentinta civila nr. 1242/C/09.05.2009, Judecatoria Medgidia a admis in parte cererea astfel cum a fost precizata, obligand paratul - Comitetul Director ales in 2002 ca in termen de 15 zile de la data ramanerii definitive a sentinte, dar nu mai tarziu de 01.07.2009, sa convoace Adunarea Generala a Sindicatului CNE Cernavoda pentru alegerea organelor de conducere si control ale sindicatului conform prevederilor Statutului Sindicatului; de asemenea, a fost obligat paratul la plata, in folosul statului, a unei amenzi judiciare pe zi de intarziere, incepand de la data expirarii termenului de convocare a A.G., in cuantum de 609 lei/zi de intarziere si la plata cheltuielilor de judecata
Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatoria a retinut ca sindicatul CNE Cernavoda a dobandit personalitate juridica in martie 1995 in baza Legii 54/1991, de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de admitere a cererii de inregistrare in Registrul Special al Judecatoriei Medgidia ca persoana juridica.
  Judecatoria a observat ca actualele organe de conducere ale sindicatului au fost alese in 2002, reclamantul M.A. facand parte din Comitetul director ales atunci; ulterior, acesta si-a depus demisia din Comitetul Director incepand cu data de 15.12.2008.
  Judecatoria a mai constatat ca, in baza art. 39 din vechiul statul al sindicatului, mandatul Comitetului Director urma sa expire in 2005; insa Adunarea Generala din 29.11.2005 a decis modificarea statului in sensul ca, pentru alegerea membrilor Comitetului Director, fiecare membru de sindicat poate vota in mod direct si nu prin reprezentanti 1 la 10 cum prevedea vechiul Statut.
  In fine, s-a mai retinut ca, odata cu noul statut si in acord cu acesta, s-a adoptat si Regulamentul de desfasurare a alegerilor; conform caruia, sindicatul este impartit in 9 grupe sindicale care trebuie sa-si desfasoare propriile alegeri, iar dupa desfasurarea acestora se convoaca Adunarea Generala pentru desemnarea membrilor Biroului Executiv.
Judecatoria a observat ca, in raspunsul la interogatoriul propus de reclamanti, presedintele Comitetul Director a recunoscut ca, de la alegerile organizate in 2002, nu s-a mai tinut nici o Adunare Generala pentru alegerea organelor de conducere ale Sindicatului; de asemenea, tot prin interogatorii, reclamantii au recunoscut ca in 2006 au fost initiate de catre Comitetul Director alegerile pe grupe sindicale si ca in aceeasi perioada reclamantii au formulat mai multe actiuni in justitie.
Astfel a conchis judecatoria, in 2006, procesul electoral initiat de Comitetul Director s-a desfasurat in cadrul a 8 din cele 9 grupe sindicale, retinandu-se ca motive obiective ale intarzierii procesului alegerilor si cele enumerate de parat in intampinare si necontestate de reclamanti (punerea in functiune a Unitatii 2 unde erau implicati toti membrii grupei 9, volumul mare de munca, neintelegeri cu angajatorii, concediul medical al presedintelui Sindicatului in perioada 10 aprilie - 30 septembrie 2008), inclusiv actiunile in justitie formulate de reclamanti si recunoscute de acestia la interogatoriu, care chiar daca au fost considerate legale, sunt totusi  au fost calificate drept cauze de natura a intarzia un proces electoral.
  Judecatoria a retinut ca nu se poate retine ca Sindicatul CNE Cernavoda se afla in imposibilitatea legala de a-si desfasura activitatea in vederea scopului in care a  fost infiintat, fiind de necontestat ca Sindicatul exista, nu a fost dizolvat si isi desfasoara activitatea prin organele sale de conducere, recunoscandu-se de parti ca in prezent se participa la negocieri cu factori din Executiv.
De aceea, s-a considerat ca reclamantii isi pot manifesta dreptul de a se retrage din sindicat si de a se inscrie in alt sindicat ceea ce inseamna ca nu li se incalca dreptul de asociere prevazut de Constitutie si pot exercita si celelalte drepturi sindicale, motive pentru care judecatoria a respins primul capat de cerere ca neintemeiat.
Judecatoria  a admis cererea de obligare paratul - Comitetul Director ales in 2002 - sa convoace Adunarea Generala a Sindicatului CNE Cernavoda pentru alegerea organelor de conducere si control ale sindicatului conform prevederilor Statutului Sindicatului, retinand ca, prin hotararile adoptate in ultima perioada si depuse la dosar chiar paratul a propus termene in vederea parcurgerii procesului de alegere a organelor de conducere care fac posibila indeplinirea cel mai tarziu la data de 01.07.2009 a obligatiei de a convoca Adunarea Generala a Sindicatului pentru alegeri .
  In fine, pentru a asigura executarea obligatiei de a face, astfel dispusa, judecatoria a obligat paratul la plata in folosul statului a unei amenzi judiciare pe zi de intarziere incepand cu data expirarii termenului de convocare a Adunarii Generale in cuantum de 609 lei / zi de intarziere - reprezentand 10% din venitul mediu lunar in SN N.
  Impotriva acestei sentinte civile a declarat apel  paratul Comitetul Director al Sindicatului din cadrul CNE Cernavoda criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, aratand ca acesta este organul de conducere al Sindicatului CNE Cernavoda, iar in lipsa unei dispozitii legale sau a unei prevederi exprese cuprinsa in Statutul Sindicatului, nu are personalitate juridica si nu poate sta in judecata in calitate de parat.
Se mai precizeaza in motivarea caii de atac ca actiunea era lipsita de interes, intrucat promotorii acesteia pot oricand sa se retraga din Sindicatul CNE Cernavoda pentru a se inscrie intr-o alta organizatie sindicala, astfel incat drepturile lor sindicale nu sunt incalcate.
Pe fond, apelantul a solicitat respingerea actiunii ca nefondata, deoarece Sindicatul CNE Cernavoda, prin organele sale de conducere, desfasoara si in prezent activitatea pentru care a fost infiintat, respectiv apararea drepturilor si intereselor membrilor sai, iar potrivit art.35 din Statutul Sindicatului, Adunarea Generala a Sindicatului CNE Cernavoda se poate intruni si la solicitarea unor membri ai sindicatului, urmare organizarii unui referendum, validat de catre Comisia de Cenzori.
In consecinta nu se poate discuta decat despre o intarziere in derularea procesului electoral, iar nu despre un refuz al Comitetului Director de a convoca Adunarea Generala a Sindicatului CNE Cernavoda.
Prin decizia civila nr. 386/20.08.2009, Tribunalul Constanta a respins apelul ca neintemeiat, considerand ca, in cauza, capacitatea de folosinta a apelantului parat Comitetul Director al Sindicatului din cadrul CNE Cernavoda exista fara indoiala, fiind o manifestare a mandatului statutar, conferit acestuia, in calitatea sa de organ de conducere al Sindicatului CNE Cernavoda; de asemenea, s-a considerat ca, in mod corect, judecatoria a retinut justetea cererii referitoare la obligarea paratului Comitetul Director sa convoace Adunarea Generala a Sindicatului CNE Cernavoda pentru alegerea organelor de control ale sindicatului corelativa cu   obligarea acestuia la plata,  in folosul statului, a unei amenzi judiciare pe zi de intarziere, existand o intarziere de aproape 4 ani, a procesului electoral prin care urmau a fi ales noul Comitet Director al Sindicatului CNE Cernavoda, fiind incalcate drepturile subiective al fiecarui membru de sindicat, intre care se afla si dreptul referitor la indeplinirea exacta, de catre organele de conducere ale sindicatului, a mandatului conferit in acest sens.
Referitor la capacitatea de folosinta a apelantului parat Comitetul Director, tribunalul a retinut ca printre atributiile acestuia se numara si cele stabilite prin art. 40 din Statutului Sindicatului, respectiv aceea de a convoca Adunarea Generala a Sindicatului CNE Cernavoda si Adunarile Generale Extraordinare.
Tribunalul a observat ca, in conformitate cu art. 36 din Decretul nr.31/1954, raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin asemanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare ori statut.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs paratul, prin care a criticat hotararea instantei de apel pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea caii de atac, se invoca nelegala compunere a completului de judecata, care a solutionat calea de atac a apelului, caci data fiind natura litigiului, competenta de solutionare a cauzei revenea completelor specializate in litigii de munca, iar nu unui complet desemnat pentru solutionarea cauzelor civile de drept comun.
 Prin prisma acestei critici, in speta se impune casarea hotararii recurate si trimiterea cauzei aceleiasi instante in vederea rejudecarii caii de atac a apelului cu respectarea normelor privind compunerea completului de judecata.
 O alta critica vizeaza maniera de solutionare a exceptiei invocate de catre recurentul parat privind lipsa capacitatii de folosinta a Comitetului Director al Sindicatului C.N.E. Cernavoda.
In sustinerea acestei exceptii, au fost invocate dispozitiile art. 41 al.1 Cod pr. civila potrivit cu care "orice persoana care are folosinta drepturilor civile poate sta in judecata".
In speta urmeaza a se constata ca potrivit art. 37 din statutul sindicatului, comitetul director este organ de conducere al Sindicatului C.N.E. Cernavoda, iar in lipsa unei dispozitii legale sau a unei prevederi exprese cuprinsa in statutul sindicatului, acesta nu are personalitate juridica si prin urmare nu poate sta in judecata in calitate de parat.
Pe fondul cauzei, se reitereaza exceptia lipsei de interes a reclamantilor in ce priveste capatul doi al actiunii introductive, respectiv de obligare a comitetului director la convocarea adunarii generale a Sindicatului C.N.E.
Astfel, interesul, ca si conditie de exercitiu a actiunii civile, reprezinta folosul practic, imediat pe care il are o parte pentru a justifica declansarea procedurii judiciare. Pentru a justifica sesizarea instantei de judecata, interesul trebuie sa existe atat la momentul introducerii actiunii, cat si pe tot parcursul procesului si sa indeplineasca anumite conditii, respectiv sa fie legitim, nascut si actual, personal si direct.
Reclamantii au justificat interesul in promovarea actiunii prin aceea ca mandatul actualei conduceri a Sindicatului C.N.E. Cernavoda a expirat, imprejurare fata de care, in calitate de membri ai sindicatului nu beneficiaza de niciun drept legal sau statutar, fapt ce ii impiedica inclusiv sa se retraga din acest sindicat pentru a  se inscrie in alta organizatie sindicala, prin urmare dreptul acestora la libera asociere, precum si alte drepturi sindicale le sunt afectate.
Se arata ca, in speta, este evident raportul de accesorialitate al cererii de obligare la convocarea adunarii generale fata de primul capat al actiunii, raport generat de catre reclamanti, care au justificat interesul in promovarea acestei cereri prin solicitarea de a se constata imposibilitatea de functionare a sindicatului si incalcarea drepturilor lor sindicale.
Prin urmare, a sustinut recurentul, numai in masura in care, instanta imbratisand punctul de vedere al reclamantilor asupra imposibilitatii de functionare a Sindicatului C.N.E. si a limitarii drepturilor lor sindicale, admitea primul capat de cerere, dispunea ca si consecinta obligarea paratului la convocarea adunarii generale.
Cum insa prima instanta a retinut ca Sindicatul C.N.E. exista si isi desfasoara activitatea prin organele sale de conducere, sens in care promoveaza drepturile si interesele membrilor sai, apare ca lipsita cererea reclamantilor de obligare a comitetului director la convocarea adunarii generale.
Mai mult decat atat, raportat strict la sustinerile reclamantilor potrivit cu care, in absenta unor organe de conducere alese in conditii statutare, acestia nu se pot retrage din sindicat pentru a se inscrie intr-o alta organizatie sindicala, dispozitiile art. 33 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor referitoare la dreptul de retragere din sindicat nu conditioneaza valabilitatea retragerii de acceptarea acesteia, si prin urmare membrii sunt liberi sa se retraga oricand din sindicat, fara a motiva acest gest.
In masura in care instanta va trece peste aceste aparari, recurentul a cerut sa se constata caracterul nefondat al actiunii reclamantilor pentru ca, astfel cum s-a retinut si de catre prima instanta, Sindicatul C.N.E. Cernavoda prin organele sale de conducere desfasoara in continuare activitatea pentru care a fost infiintat, respectiv apararea drepturilor si intereselor membrilor sai, activitate care in ultima perioada s-a concretizat in: participarea in luna noiembrie 2008 prin reprezentanti la negocierea contractului colectiv de munca, participarea in comisii de cercetare disciplinara sau comisii sociale, participarea la intalnirea cu reprezentantii ministerului de resort etc.
Prin urmare, invedereaza recurentul, in mod temeinic si legal prima instanta a respins cererea reclamantilor de a se constata imposibilitatea desfasurarii activitatii de catre Sindicatul C.N.E. Cernavoda si ingradirea drepturilor sindicale ale reclamantilor.
In ce priveste cererea de obligare la convocarea adunarii generale, aceasta este in raport de accesorialitate fata de primul capat de cerere si prin urmare era admisibila numai in masura admiterii primului capat de cerere.
In egala masura se impune respingerea acesteia fata de imprejurarea ca potrivit art. 35 din statutul Sindicatului C.N.E. Cernavoda, adunarea generala se putea intruni si la solicitarea unor membri ai sindicatului, urmare organizarii unui referendum, validat de catre comisia de cenzori.
Potrivit regulamentului de desfasurare a alegerilor pentru organele de conducere si control ale Sindicatului C.N.E. procesul electoral pentru alegerea organelor de conducere presupune organizarea de alegeri la nivelul fiecareia din cele 9 grupe sindicale existente. In speta, procesul electoral a fost demarat si s-a desfasurat in 8 grupe sindicale, in cadrul celei de-a 9 grupa, din motive obiective legate in principal de volumul foarte mare de munca din perioada respectiva, procesul electoral fiind intarziat.
In consecinta, recurentul a precizat ca nu se poate vorbi de un refuz al comitetului director de a convoca adunarea generala  in vederea alegerii organelor de conducere si control, ci de o intarziere in derularea procesului electoral, justificata de aspectele anterior expuse; mai mult decat atat, urmare a reorganizarii grupelor sindicale, la data de 22.04.2009 s-a stabilit reluarea procesului electoral pentru luna iunie anul curent.
Evident, in masura respingerii cererii de obligare la convocarea adunarii generale, s-a solicitat si respingerea si a cererii privind obligarea la plata unei amenzi civile pentru fiecare zi de intarziere, in favoarea statului.
Analizand decizia recurata prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent raportat de situatia de fapt retinuta de instantele de fond, curtea constata ca recursul este intemeiat si urmeaza a fi admis.
Referitor la primul motiv de recurs - instanta nu a fost alcatuira potrivit dispozitiilor legale privind solutionarea litigiilor de munca -, curtea constata ca aceasta critica este neintemeiata.
Aceasta deoarece, actiunea, astfel cum este formulata, excede notiunii de litigiu de munca astfel cum  definita in art. 281 C. muncii.
Conform acestui text, jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Pentru existenta unui litigiu de munca, petitul cererii trebuie sa se incadreze  in  ipoteza dispozitiilor legal citate .
Se observa ca, insusi recurentul, in calea sa de atac, nu are nici un fel argumentatie  referitor la "natura litigiului".
Oricum este evident faptul ca cererea nu priveste solutionarea unui conflict de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale, cu atat mai putin nu poate fi vorba despre un contract colectiv de munca.
Deoarece teza a II-a a contine un termen specific, "raporturile juridice dintre partenerii sociali",  si conditia ca acestea sa fie prevazute de Codul muncii, este clar ca cererea reclamantilor nu s-ar putea incadra nici in aceasta situatie, deoarece ipoteza se refera la litigiile ce ar decurge din dispozitiile Titlului VII "Dialogul Social", Titlului VIII "Contractul Colectiv de Munca" si cele ale Titlului IX "Conflictele de munca".
Devine astfel evident ca, in completarea prev. art. 32 din Legea nr. 54/2003 conform caruia raporturile dintre organizatiile sindicale si membrii lor sunt reglementate prin prezenta lege si prin statutele acestora, sunt aplicabile (din punct de vedere material si procesual) prevederile dreptului comun.
Cea de-a doua critica a deciziei tribunalului - referitoare la gresita solutionare a exceptiei lipsei capacitatii a paratului comitetul director - este insa intemeiata si va avea consecinta modificarii hotararii recurate cu consecinta respingerii actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuala.
Avand in vedere ca actiunea reprezinta ansamblul de mijloace procesuale prin care se asigura protectia dreptului subiectiv civil, cel care recurge la ea trebuie sa justifice, in privinta sa, un drept si un interes de a recurge la serviciul justitiei si, in privinta ambelor parti, capacitatea procesuala si calitatea procesuala.
In dreptul civil, capacitatea civila este definita ca fiind acea parte a capacitatii juridice a persoanei care consta in aptitudinea subiectului de drepturi de a putea dobandi si exercita drepturi civile si de a-si asuma si indeplini obligatiile civile prin incheierea de acte juridice.
Definitia releva structurarea institutiei capacitatii in doua elemente: capacitatea de  folosinta si capacitatea de exercitiu, intre care exista o corelatie in sensul ca capacitatea de folosinta este premisa necesara si obligatorie a capacitatii de exercitiu: un subiect de drept nu poate avea capacitate de exercitiu fara a avea, in prealabil, capacitate de folosinta.
Capacitatea procesuala de folosinta este acea parte a capacitatii procesuale care consta in aptitudinea unui subiect de drepturi de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual. Din punct de vedere legal, cerinta capacitatii procesuale este transpusa prin dispozitiile art. 41 alin. 1 Cod pr. civila conform carora orice persoana care are folosinta drepturilor civile poate sa fie parte in judecata; o exceptie este stabilirea de alin.2 al aceluiasi articol conform cu care asociatiile sau societatile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere
In privinta capacitatii procesuale a persoanei juridice (subiect colectiv de drepturi si obligatii), au fost decelate mai multe caractere ale acesteia, din care - cu relevanta in solutionarea prezentei cauze - se remarca legalitatea capacitatii de folosinta si inalienabilitatea capacitatii de folosinta.
Prima insusire a capacitatii de folosinta a persoanei juridice inseamna trasatura acesteia de a fi instituita numai de lege, de a i se stabili inceputul, continutul si incetarea doar prin norme legale; cel de-al doilea caracter in discutie priveste insusirea capacitatii de folosinta de a nu putea fi instrainata ori cedata, la ea neputandu-se renunta nici in tot si nici in parte.
Inalienabilitatea capacitatii de folosinta a persoanei juridice nu se opune acordarii unor imputerniciri de reprezentare sau delegarii de atributii, aspecte care tin de valorificarea capacitatii de exercitiu a persoanei juridice.
Referitor la inceputul capacitatii de folosinta a persoanei juridice, Decretul nr. 31/1954 face distinctie in functie de obligativitatea inscrierii sau inregistrarii (art. 32 si 33) stabilindu-se ca persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi si obligatii, dupa caz, potrivit dispozitiilor art. 28, de la data actului de dispozitie care le infiinteaza, de la data recunoasterii, ori a autorizarii infiintarii lor sau de la data indeplinirii oricarei alte cerinte, prevazute de lege (art. 33 al.2).
Dupa cum au retinut instantele de fond, Sindicatul C.N.E. Cernavoda a fost infiintat in martie 1995 in baza Legii nr. 54/1991 cu privire la sindicate, moment de la care organizatia sindicala a dobandit personalitate juridica.
Deoarece Legea nr. 54/2001 nu contine prevederi specifice referitor la raporturile dintre sindicat si organele de conducere (ci doar mentiuni de favoare pentru protectia persoanelor ce alcatuiesc organele de conducere ale organizatiilor sindicale - ex. art. 10 si 11 sau cele ale art. 34 si 35 din lege), in dezlegarea relatiilor in cauza se vor aplica prevederile dreptului comun, continute de art. 35 si 36 din Decr. nr. 31/1954.
Conform acestor prevederi legale, persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale, actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, fiind actele persoanei juridice insasi (art. 35 al.1 si 2), respectiv raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale sunt supuse, prin asemanare, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de infiintare ori statut (art. 36).
Deoarece privesc "exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor" este evident ca prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privesc capacitatea de exercitiu a persoanei juridice. Tocmai in considerarea acestei prevederi legale, capacitatea de exercitiu a persoanei juridice este definita ca fiind acea parte a capacitatii civile constand in aptitudinea subiectului colectiv de drepturi civile de a de a dobandi si de a exercita drepturi subiective civile si de a-si asuma si indeplini obligatiile civile prin incheierea de acte juridice de catre organele sale.
Deoarece specificul organizarii persoanei juridice exclude existenta unei vointe proprii, distincta de vointa celor care alcatuiesc colectivul astfel organizat, legiuitorul a adoptat solutia reprezentarii legale a persoanei juridice de catre organele sale de conducere.
De aceea, art. 35 si 36 din Decretul nr. nr. 31/1954 nu pot constitui temeiul legal al justificarii capacitatii de folosinta a paratului Comitetul Director al Sindicatului C.N.E. Cernavoda, textele referindu-se la capacitatea de exercitiu care - asa cum s-a aratat - constituie un element al capacitatii persoanei juridice a carei premisa este existenta capacitatii de folosinta.
Chiar si asa, interpretarea prevederilor legale in cauza conduce la concluzia indubitabila ca titularul capacitatii de exercitiu este persoana juridica insasi, ca subiect de  drepturi distinct (in cazul de fata Sindicatul C.N.E. Cernavoda).
Numai punerea in valoare a acestei capacitati se face prin organele de conducere (in cazul de fata comitetul director); de aceea, nu se pot confunda organele de conducere ale persoanei juridice cu persoana juridica insasi, caci recunoasterea calitatii de subiect de drepturi este opera legii (un aspect al legalitatii capacitatii civile), iar desemnarea si fixarea atributiilor organelor de conducere sunt efectele unor acte juridice individuale ale persoanei juridice.
Pentru acestea, indiferent de natura obligatiilor a caror reprezentare se cere, organul de conducere, nefiind subiect de drepturi distinct de persoana juridica, nu poate sta in judecata ca parat pentru obligatia pe care trebuia sa le indeplineasca in numele si pe seama sindicatului insusi (nu intamplator, art. 36 din Decretul nr. 31/1954 vorbeste de aplicarea prin asemanare a regulilor mandatului).
Fata de acestea, constatand ca, atunci cand art. 40 din Statutul Sindicatului C.N.E. Cernavoda stabileste obligatia comitetului director de a convoca adunarea generala si adunarea generala extraordinara textul, se refera la o obligatie a persoanei juridice insasi.
Observand ca cei doi reclamanti au inteles sa cheme in judecata un organ de conducere al Sindicatului C.N.E. Cernavoda care, conform art. 3 din statut, este persoana juridica romana, organ fara personalitate juridica, Curtea considera ca in mod gresit instanta de apel a solutionat exceptia lipsei capacitatii paratei.
Avand in vedere dispozitiile art. 274 C. pr. civ. conform carora partea care a cazut in pretentii va fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, fata de situatia ca recurentul a achitat avocatului ales un onorariu de 4000 lei prin factura seria  CT nr. 0037/17.11.2009 si taxa juridica de timbru si timbru judiciar in suma de 4,15, vor fi obligati reclamantii la plata acestor sume.
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Persoane juridice

Garda Financiara Sectia Hunedoara nu are personalitate juridica. In cauze, in locul acesteia, se va cita Comisariatul Regional Timis. - Decizie nr. 118/R din data de 23.03.2006
pSanctiunea pentru neexecutarea in termenul prev. de art. 24 din Legea contenciosului administrativ a unei hotarari judecatoresti de contencios administrativ prin care institutia publica parata a fost obligata la emiterea unui act administrativ. - Decizie nr. 466/R din data de 08.07.2008
pSanctiunea pentru neexecutarea in termenul prev. de art. 24 din Legea contenciosului administrativ a unei hotarari judecatoresti de contencios administrativ prin care institutia publica parata a fost obligata la emiterea unui act administrativ. - Decizie nr. 466/R din data de 08.07.2008
RASPUNDERE CONTRACTUALA - Sentinta civila nr. 1257/C din data de 13.06.2008
Repatrierea profitului net realizat de un sediu permanent al unei persoane juridice straine in Romania. Calificarea operatiunii de plata. - Decizie nr. 546 din data de 28.04.2009
Revizuire acordare personalitate juridica - Sentinta civila nr. 19867 din data de 15.11.2010
Anulare Hotarare Generala Sindicat - Hotarare nr. 7978 din data de 07.12.2009
CHELTUIELI DE JUDECATA - Decizie nr. **** din data de 10.11.2016
Pedeapsa complementara aplicata persoanei juridice - Decizie nr. 894A din data de 11.06.2015
Absenta raspunsului persoanei juridice notificate are valoarea unui refuz de restituire (in natura sau prin echivalent) a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de catre instanta de judecata. Instanta va acorda despagubiri pe baza expertizei ef... - Decizie nr. 95A din data de 09.03.2010
Transmiterea partilor sociale catre terti - Decizie nr. 374 R din data de 04.03.2010
Cerere de radiere a unei inregistrari din registrul comertului. Caracterul necontencios al judecatii cererii formulate in temeiul art.25 din Legea nr.26/1990 privind registrul comertului. Consecinte. - Decizie nr. 358R din data de 08.03.2007
Somatie de plata - Sentinta civila nr. 417 din data de 07.09.2011
Concurenta neloiala - Sentinta civila nr. 380 din data de 13.11.2016
Pretentii - Decizie nr. 298 din data de 08.03.2016
Evaziune fiscala - persoane juridice - Sentinta penala nr. 587 din data de 22.12.2014
Evaziune fiscala - persoane juridice - Sentinta penala nr. 587 din data de 22.12.2014
Somatie de plata - Sentinta civila nr. 417 din data de 07.09.2011
Excludere asociat - Sentinta comerciala nr. 1762 din data de 31.12.2007
Procedura de majorare a capitalului social al societatilor comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale cu valoarea terenurilor pentru care s-au eliberat certificate de atestare a dreptului de proprietate privata , reglement - Sentinta comerciala nr. 21 din data de 05.01.2009