InfoDosar.ro | Jurisprudenta | Spete Tribunalul Bucuresti

Contestatie la tabelul creantelor si impotriva Adunarii Generale a creditorilor

(Sentinta comerciala nr. 3515 din data de 11.05.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)

Domeniu Faliment | Dosare Tribunalul Bucuresti | Jurisprudenta Tribunalul Bucuresti

Dosar nr. 9736/3/2009
R O M A N I A
TRIBUNALUL BUCURESTI-SECTIA VII COMERCIALA
SENTINTA COMERCIALA NR 3515
SEDINTA PUBLICA DE LA  11.05.2011
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE   - DUMITRESCU GABRIELA
GREFIER - IVAN MARIAN

Pe rol solutionarea cauzei comerciale, avand ca obiect cererea intemeiata pe dispozitiile Legii 85/2006 privind procedura insolventei  formulata de creditoarea  SC R SA in contradictoriu cu debitoarea  SC DC SRL
Dezbaterile in fond ale cauzei au avut loc in sedinta publica de la 04.05.2011 fiind consemnate in incheierea de sedinta de la aceea data, ce face parte integranta din prezenta, cand Tribunalul avand nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate partilor sa depuna concluzii scrise a amanat pronuntarea la data de 11.05.2011 cand a pronuntat prezenta sentinta.

TRIBUNALUL

           
Asupra cauzei comerciale de fata: Prin cererea inregistrata la Tribunalul Bucuresti Sectia a VII-a Comerciala sub nr. 9736/3/2009 creditoarea SC R SA  a solicitat deschiderea procedurii prevazute de legea 85/2006 impotriva debitoarei SC DC  SRL  pentru o creanta in suma de 2.842.797,62 lei  reprezentand avansul pentru executare de lucrari, neefectuate pana in prezent.
In motivarea cererii creditoarea a aratat ca in calitate de antreprenor, a incheiat cu SC DC SRL, in calitate de executant, contractul cadrul de cooperare economica nr.1/15.03.2004 si, respectiv, contractul de executie lucrari in subantrepriza nr.926/01.05.2006 in baza caruia au fost incheiat ulterior 11 acte aditionale pentru fiecare lucrare in parte. In baza contractelor incheiate societatea creditoare a  avansat debitoarei sume de bani cu titlu de avans in vederea executarii lucrarilor, fara ca societatea debitoare sa probeze  indeplinirea obligatiilor contractuale.
Pentru avansurile primite debitoarea a emis  mai multe facturi fiscale in valoare totala de 2.842.796,62 lei
Totodata creditoarea mai arata ca respectiva creanta este certa, lichida si exigibila, dureaza de mai bine de 30 de zile, iar debitoarea se afla in incetare de plati, astfel incat sunt incidente in cauza dispozitiile din  legea 85/2006.
In dovedirea cererii creditoarea a depus la dosar facturi fiscale, relatii ORCB.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 39 lei si timbru judiciar de 0,3 lei.
In baza art.33 alin.1 din Legea 85/2006 cererea a fost comunicata debitoarei care nu a formulat contestatie la cererea creditoarei conform art.33 alin.2 din aceeasi lege.
Prin sentinta comerciala nr  2759/20.05.2009 instanta   a dispus in temeiul art 33 alin 6 din legea 85/2006 deschiderea procedurii generale impotriva societatii debitoare SC DC  SRL, constatand ca societatea creditoare are o creanta certa, lichida si exigibila, ce intruneste cerintele art 31 raportat la art 3 din legea insolventei , iar prin sentinta comerciala nr 699/27.01.2010 s-a dispus intrarea in faliment a debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar. Dand curs dispozitiilor art. 67, cu trimitere la dispozitiile art.72 din lege  din legea insolventei , administratorul judiciar a procedat la verificarea  fiecarei cereri si a documentelor depuse in sustinere, intocmind si inregistrand la tribunal  tabelul preliminar al creantelor publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa .
Impotriva neinscrierii/ inscrierii partiale in tabelul preliminar , creditori persoane juridice au formulat contestatii la tabelul preliminar intocmit de administratorul judiciar .
            I .  La data de 11.08.2010 creditorul RDE a trimis la dosarul cauzei declaratie de creanta prin care a solicitat inscrierea la masa credala a societatii debitoare cu suma de 1.738,71 lei .
In probatiune creditoarea a depus la dosarul cauzei inscrisuri . In urma verificarii declaratiei de creanta depusa de creditorul RDE lichidatorul judiciar a procedat la neinscrierea in tabelul obligatiilor societatii debitoare a respectivei creditoare, invocand exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta.
Creditorul RDE  a formulat contestatie impotriva tabelului creantelor DC solicitand  inscrierea in tabel cu creanta solicitata in valoare de 1.738,71  lei.
In motivarea contestatiei creditorul a aratat ca este titularul unei creante certe, lichide si exigibile , nu a fost notificata in mod efectiv si individual de catre lichidatorul judiciar desemnat cu privire la deschiderea procedurii de insolventa fata de societatea debitoare, astfel incat a fost in imposibilitate de a declara creanta in termenul limita stabilit de judecatorul sindic, insa culpa pentru aceasta situatie nu ii apartine . 
           Examinand cu prioritate exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta, potrivit art 137 Cod pr.civila ,  instanta retine ca prin sentinta comerciala nr 2759/20.05.2009 instanta a dispus deschiderea procedurii generale impotriva societatii debitoare SC DC  SRL, fiind desemnat administrator judiciar , fixandu-se termenul limita pentru depunerea declaratiilor de creanta la data de 17.07.2009 . Potrivit dispozitiilor art 7 alin 1 din legea 85/2006  citarea partilor, precum si comunicarea oricaror acte de procedura, a convocarilor si notificarilor se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolventa, pentru ca la alineatul 3 teza a doua din acelasi articol sa se stipuleze ca, pentru creditorii care nu au putut fi identificati in lista prevazuta la art 28 alin 1 lit c din legea insolventei, procedura notificarii prevazuta la art 61 va fi considerata indeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.
La al 3 din acelasi articol se stipuleaza ca prin exceptie de la al 1 se vor realiza conform Codului de procedura civila comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea  deschiderii procedurii .
Din actele de la dosar instanta retine ca in data de 06.07.2010 administatorul judiciar a notificat deschiderea procedurii de insolventa impotriva societatii debitoare, fiind notificat creditorului RDE  termenul de 17.07.2009 in care creditorii societatii SC DC  SRL trebuiau sa procedeze la inscrierea la masa credala prin depunerea cererii de admitere a creantei la grefa tribunalului , cu mentiunea ca nedepunerea declaratiei de creanta pana la termenul mentionat atrage decaderea din drepturi privind creantele detinute impotriva societatii debitoare. Societatea debitoare  a predat lista creditorilor  prevazuta la art 28 alin 1 lit c din legea insolventei, astfel incat in mod legal creditorul RDE  a fost notificat individual  potrivit codului de procedura civila la sediu principal inca din data de 06.07.2009, astfel cum rezulta din confirmarea de primire pe care  depusa  la dosar ( fila 95 vol 3 ) .
Dand curs dispozitiilor enuntate si retinand ca notificarea deschiderii procedurii s-a facut cu respectarea dispozitiilor art 7al 1 rap. la art. 61 al 3   din legea insolventei , instanta apreciaza ca tardiva cererea de inscriere la masa credala formulata de catre creditorul RDE ulterior termenului stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii si , pe cale de consecinta, urmeaza sa respinga contestatia formulata de creditorul RDE  la tabelul preliminar al obligatiilor societatii debitoare .

            II .  La data de 28.01.2010 creditorul S.C. MG S.A a trimis la dosarul cauzei declaratie de creanta prin care a solicitat inscrierea la masa credala a societatii debitoare cu suma de 74.320,72 lei .
In fapt, s-a aratat ca la data de 12.04.2007 s-a incheiat intre cele doua societati comerciale contractul cu numarul 098, respectiv 120, avand ca obiect confectionare si montare cosuri de fum (conform art. 2.1 din contract), in valoare totala de 506.620 lei. Ulterior, aceasta valoare a fost modificata prin acte aditionale, astfel :-act aditional nr. 1 /22.11.2007 - valoare 27.942,39 lei (achitata)
             -act aditional nr.2/28.07.2008 - valoare 23.259,74 lei (conform facturii fiscale nr.8281204/11.09.2008)
             -act aditional nr.3/06.08.2008 - valoare 24.183,18 lei (conform facturii fiscale nr. 8281205/12.09.2008 ) - acesta din urma fiind intocmit ca urmare a comenzii ferme acceptate atat de catre debitor, cat si de fidejusorul SC Romib SA in data de 01.08.2008. Din valoarea initiala de contract (506.620 lei) a ramas de platit suma de 126.877,80 lei, la care se adauga valorile actelor aditionale (47.442,92 lei), rezultand suma totala de 174.320,72 lei. Din aceasta, in data de 19.01.2009, a fost decontat biletul la ordin emis de catre SC R SA si girat de catre SC RI SRL catre SC DC SRL, in favoarea SC MG SA, in valoare de 100.000 lei, rezultand rest de plata suma de 74.320,72 lei.
In probatiune creditoarea a depus la dosarul cauzei inscrisuri .
In urma verificarii declaratiei de creanta depusa de creditorul lichidatorul judiciar a procedat la neinscrierea in tabelul obligatiilor societatii debitoare a respectivei creditoare, invocand exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta.
Creditorul SC MG SA a formulat contestatie impotriva tabelului creantelor SC DC  SRL solicitand  inscrierea in tabel cu creanta solicitata in valoare de 74.320,72  lei.
In motivarea contestatiei creditorul a aratat ca este titularul unei creante certe, lichide si exigibile , nu a fost notificata in mod efectiv si individual de catre lichidatorul judiciar desemnat cu privire la deschiderea procedurii de insolventa fata de societatea debitoare, astfel incat a fost in imposibilitate de a declara creanta in termenul limita stabilit de judecatorul sindic, insa culpa pentru aceasta situatie nu ii apartine . 
           Examinand cu prioritate exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta, potrivit art 137 Cod pr.civila ,  instanta retine ca prin sentinta comerciala nr 2759/20.05.2009 instanta a dispus deschiderea procedurii generale impotriva societatii debitoare SC DC SRL, fiind desemnat administrator judiciar , fixandu-se termenul limita pentru depunerea declaratiilor de creanta la data de 17.07.2009 . Potrivit dispozitiilor art 7 alin 1 din legea 85/2006  citarea partilor, precum si comunicarea oricaror acte de procedura, a convocarilor si notificarilor se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolventa, pentru ca la alineatul 3 teza a doua din acelasi articol sa se stipuleze ca, pentru creditorii care nu au putut fi identificati in lista prevazuta la art 28 alin 1 lit c din legea insolventei, procedura notificarii prevazuta la art 61 va fi considerata indeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.
La al 3 din acelasi articol se stipuleaza ca prin exceptie de la al 1 se vor realiza conform Codului de procedura civila comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea  deschiderii procedurii .
Societatea debitoare  a predat lista creditorilor  prevazuta la art 28 alin 1 lit c din legea insolventei, astfel incat in mod legal si creditorul SC MG SA a fost notificat individual  potrivit codului de procedura civila .
Din actele de la dosar instanta retine ca in data de 06.07.2010 administatorul judiciar a notificat deschiderea procedurii de insolventa impotriva societatii debitoare, creditorului SC MG SA  , insa notificarea s-a efecuat in mod eronat la adresa din str. sector 5 , desi potrivit relatiilor de la ORCB reiese ca respectiva societate are sediul inca din 01.07.2009 la adresa din str. Luica nr.60 sector 4.
Pentru aceste considerente exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta urmeaza a fi respinsa .
Pe fondul cauzei , analizand actele dosarului, instanta retine ca la data de 12.04.2007 s-au incheiat intre cele doua societati comerciale contractele  nr. 098 si nr. 120, avand ca obiect confectionare si montare cosuri de fum (conform art. 2.1 din contract), in valoare totala de 506.620 lei. Ulterior, aceasta valoare a fost modificata prin acte aditionale, astfel : prin actul  aditional nr. 1 /22.11.2007 cu valoarea 27.942,39 lei (achitata) , prin actul aditional nr.2/28.07.2008 cu valoarea 23.259,74 lei (conform facturii fiscale nr.8281204/11.09.2008) si prin  actul aditional nr.3/06.08.2008 cu valoarea 24.183,18 lei (conform facturii fiscale nr. 8281205/12.09.2008 ) - acesta din urma fiind intocmita ca urmare a comenzii ferme acceptate atat de catre debitor, cat si de fidejusorul SC R SA in data de 01.08.2008. Din valoarea initiala de contract (506.620 lei) a ramas de platit suma de 126.877,80 lei, la care se adauga  sumele stipulate in actele aditionale (47.442,92 lei), rezultand suma totala de 174.320,72 lei. Din aceasta, in data de 19.01.2009, a fost decontat biletul la ordin emis de catre SC R SA si girat de catre SC RI SRL catre SC DC  SRL, in favoarea SC MG SA in valoare de 100.000 lei, rezultand rest de plata suma de 74.320,72 lei.
  Instanta retine ca in speta titlul constatator al creantei il constituie facturile fiscale emise in baza contractelor  nr. 098, respectiv 120 si biletului la ordin emise,  astfel incat acestea constituie o dovada valabila a creantei ; valoarea creantei nu a fost contestata si este exigibila deoarece termenul de plata a expirat . Societatea debitoare nu a  facut dovada achitarii creantei .  
  Retinand existenta unei creante certe, lichide si exigibile, in sensul art.379 Cod pr.civila, raportat la prevederile art.1169-1170 Cod civil, instanta urmeaza sa  dispuna  inscrierea creditorului SC MG SA in tabelul definitiv cu suma de 74.320,72  lei.

            III . La dosarul cauzei  in data de 30.03.2011 creditorul de S.C. U SRL a  formulat cerere de anulare a Hotaririi Adunarii Creditorilor din data de 18.03.2011 intemeiata pe disp. art.   948 Cod civil.
In motivarea cererii creditorul a aratat ca  decizia  este nelegala , intrucat hotarirea Adunarii Creditorilor reprezinta de fapt o conventie a partilor in ceea ce priveste intreprinderea sau nu a unei anumite actiuni , conventie care se incheie in baza sumumului consimtamintelor sociale ale societatilor prezente in adunarea generala a creditorilor.Ca atare fiecare societate comerciala trebuie sa exprime un consimtamint valabil, neviciat de vointa actionarului majoritar si care impune vointa lui vointei societatii. In speta actionarul majoritar si Directorul General al S.C. R S..A. D-l GB impune vointa societatii, care daca ar vota pentru atragerea raspunderii personale a organelor de conducere ale falitului S.C. D S.A. ar insemna sa voteze pentru atragerea proriei raspunderi personale, intrucit a fost administrator al S.C. DC SRL, in perioada in care se punea problema atragerii raspunderii personale a organelor de conducere. Ca atare votul dat in adunarea creditorilor de S.C. R S.A. este viciat de vointa actionarului majoritar, care are un interes personal si care in acest mod viciaza vointa societatii. A  mai sustinut creditorul ca nici cauza nu este licita intrucit, practic vointa sociala este alterata de vointa actionarului majoritar, iar prin vointa sa altereaza nu numai interesul creditorului R S.A. ci si   interesul celorlalti creditori, intrucit votul creditorului R S.A. este decisiv in Adunarea Generala a creditorilor. Mai mult, desi S.C. R S.A. este cel care a cerut deschiderea procedurii face tot posibilul sa nu se recupereze nimic din creantele creditorilor.                          
            Administratorul judiciar a invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei  la Hotararea Adunarii Creditorilor din data de 18.03.2011 , conform prevederilor art. 14 alin. (8) din Legea nr. 85/2006.                                     
            Fata de obiectul cererii , motivele de fapt invocate , instanta apreciaza ca cererea de anulare formulata de catre SC U S.R.L.este propriu-zis  contestatie la  Hotararea Adunarii Creditorilor din data de 18.03.2011, contestandu-se decizia creditorilor inserata in procesul-verbal din data de 18.03.2011.
Dispozitiile legii 85/2006 se aplica prioritar dispozitiilor cuprinse in Codul civil , cu care se completaza –in masura compatibilitatii- potrivit art 149 din legea 85/2005 si cu respectarea pricipiului specialia generalibus derogant . In consecinta prezentei contestatii i se aplica dispozitiile art 14 din legea insolventei. Examinand cu prioritate exceptia tardivitatii formularii contestatiei  la Hotararea Adunarii Creditorilor din data de 18.03.2011 , potrivit art 137 Cod pr.civila ,  instanta retine urmatoarele :
La data de 18.03.2011 ,  in cadrul sedintei adunarii creditorilor convocata  in temeiul dispozitiilor art13 si urm. din Legea nr. 85/2006  , creditorii au hotarat cu o majoritate de 51,7 %  din voturile creditorilor prezenti  reprezentand 97,6 % din valoarea totala a creantelor cu drept  de vot   de a nu se formula cerere de atragerea raspunde
Hotararea adunarii creditorilor a fost publicata prin BPI, conform art. 19 alin. 3 din legea  85/2006.
                Potrivit dispozitiilor art. 14 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, Hotararea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor,  pentru ca la alin (8) din Legea nr. 85/2006  sa se stipuleze ca cererea de anulare a hotararii Adunarii creditorilor trebuie depusa la dosarul cauzei in termen de 5 zile de la data sedintei adunarii creditorilor. Conform textelor de lege aratate , pentru formularea unei cereri de anulare a hotararii Adunarii creditorilor, titularul cererii trebuie sa detina calitatea de creditor in respectiva procedura, in sensul Legii nr. 85/2006 , sa participe la sedinta Adunarii creditorilor si sa voteze impotriva adoptarii hotararii respective si sa faca sa se consemneze acest aspect in procesul-verbal al sedintei.
                 In speta , S.C. U S.R.L. a participat la sedinta Adunarii creditorilor din data de 18.03.2011, in cadrul careia si-a exprimat votul cu privire la ordinea de zi a sedintei, fara a formula obiectiuni cu privire la hotararea adoptata de catre Adunare si fara a face sa se consemneze opinia sa contrara acestei hotarari in cuprinsul procesului-verbal incheiat si semnat de catre creditor, prin avocat, creditorul neexprimandu-si la acea data nemultumirea fata de modul in care s-a desfasurat sedinta sau fata de modul in care s-a votat cu privire la ordinea de zi. Termenul de 5 zile in cadrul caruia putea fi formulata o cerere de anulare s-a implinit in data de 24.03.2011 , fara insa ca o asemenea cerere sa fie inregistrata la dosarul cauzei. Contestatia formulata de catre S.C. U S.R.L. a fost depusa in data de 30.03.2011, in cadrul sedintei de judecata stabilite pentru acest termen.
Fata de aspectele, instanta apreciaza drept tardiva contestatia formulata impotriva hotararii Adunarii creditorilor din data de 18.03.2011, formulata de catre S.C. U S.R.L., si, pe cale de consecinta, va respinge  contestatia , ca tardiva .
In subsidiar, pe fondul contestatiei , creditorul S.C. U S.R.L. a solicitat anularea hotararii Adunarii creditorilor S.C. DC S.R.L. din data de 18.03.2011 motivat de faptul ca S.C. R S.A., in calitatea sa de asociat majoritar al societatii debitoare, ar fi trebuit sa se abtina de la vot, avand interese contrare celorlalti creditori.
In conformitate cu dispozitiile art. 15 din lege, cvorumul de prezenta in Adunarea creditorilor se calculeaza raportat la valoarea totala a creantelor asupra debitorului, deciziile Adunariii adoptandu-se cu votul favorabil al majoritatii, prin valoare, a creantelor prezente. Nu exista nicio dispozitie in legea insolventei care sa cenzureze si, cu atat mai putin, sa interzica creditorilor, chiar afiliati, sa isi exercite drepturile care le sunt conferite prin lege. Legea nr. 85/2006 contine numai doua prevederi care limiteaza dreptul de vot al creditorilor , respectiv : art. 17 alin. (5) din lege, potrivit caruia daca un membru al Comitetului creditorilor se afla, datorita interesului prooriu, in conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanti la procedura, acesta se va abtine de la vot  si art. 100 alin. (5) din lege, conform caruia "categoriile care, direct sau indirect, controleaza, sunt controlate  sau se afla sub control comun cu debitorul, in sensul legislatiei pietei de capital, pot participa la sedinta, dar pot vota cu privire la plan doar in cazul in care acesta le acorda mai putin decat ar primi in cazul falimentului". Or, in speta, asa cum in mod corect a retinut lichidatorul judiciar nu ne aflam in niciuna dintre cele doua situatii reglementate de textele de lege mentionate, acestea neputandu-se aplica - prin analogie-  deciziilor adoptate de catre Adunarea creditorilor, modul de desfasurare a sedintelor Adunarii fiind reglementat, exclusiv de prevederile art. 15 din Legea nr. 85/2006. De altfel, in doctrina   s-a apreciat ca "in adunarile creditorilor, nu se poate neutraliza un drept individual al creditorilor si nici nu se pot impune obligatii individuale acestora" (Gh. Piperea, lnsolventa, Regulile, Realitatea, Ed. Wolters Kluwer, p. 318).

              Rezulta ca atat timp cat creditorul, oricare ar fi acela, nu isi pierde calitatea de creditor indreptatit sa partipe la procedura (prin excluderea creantei sale din tabelul obligatiilor), dreptul sau de vot in Adunarea creditorilor nu poate fi cenzurat.
             Prin urmare, nu poate fi obligat un creditor sa renunte, partial sau total, la creanta sa si la dreptul sau de vot in Adunarea creditorilor.                        
Oricum creditorul S.C. R S.A detine sub 50% din valoarea creantelor inscrise la masa , astfel incat nu  poate decide singur in sedintele Adunarii creditorilor , iar in cadrul sedintei adunarii creditorilor din data de 18.03.2011   creditorii au hotarat cu o majoritate de 51,7 %  din voturile creditorilor prezenti .
Pentru aceste considerente , contestatia formulata de creditorul  S.C. U impotriva hotararii Adunarii creditorilor din data de 18.03.2011 urmeaza sa fie respinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE

Admite exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta de catre RADET si in consecinta :
Respinge contestatia RDET- Bucuresti, sector 3, la tabelul preliminar al debitoarei SC DC SRL -.
Respinge exceptia tardivitatii depunerii declaratiei de creanta de catre SC MG SA- Bucuresti
Admite contestatia formulata de SC MG SA la tabelul preliminar.
Dispune inscrierea creditorului SC MG SA - Bucuresti, sector 5, in tabelul definitiv cu suma de 74.320,72 lei.
Admite exceptia tardivitatii formularii contestatiei de catre SC U SRL - Bucuresti, si in consecinta:
Respinge contestatia formulata de creditoarea SC U SRL la Hotararea Adunarii Generale a creditorilor din data de 08.03.2011, ca tardiva.
Cu recurs in 7 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica azi 11.05.2011.

PRESEDINTE GREFIER

Red. Jud. DG
Dact. Gref. CN
3 ex/.17.05.2011
Sursa: Portal.just.ro


Alte spete Faliment

Faliment - Hotarare nr. 669 din data de 21.12.2017
Faliment - Hotarare nr. 484 din data de 28.09.2017
Cererea de deschidere a procedurii prev. de Legea nr. 64/1995, republicata, impotriva debitoarei dizolvate de drept conform Legii nr. 359/2004, este inadmisibila. - Sentinta civila nr. 136/F din data de 20.03.2006
FALIMENT - Sentinta comerciala nr. 1180/C/2014 din data de 27.11.2014
Deschiderea procedurii insolventei - Sentinta comerciala nr. 1085/C din data de 08.06.2010
Deschidere procedura insolventa - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Faliment - Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009
Procedura insolventei. S.R.L. - Sentinta comerciala nr. 1276/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei - Sentinta comerciala nr. 1275/C din data de 13.10.2009
Procedura insolventei. Raspunderea administratorului social. - Sentinta comerciala nr. 1388/C din data de 15.10.2009
Procedura insolventei. Intocmirea tabelului definitiv al creantelor - Decizie nr. 264/R din data de 11.06.2009
Faliment . Raspunderea administratorului pentru netinerea contabilitatii conform legii. Cazul fortuit cauza de exonerare de raspundere - Decizie nr. 168/R din data de 02.04.2009
Procedura insolventei. Indeplinirea conditiilor legale pentru deschiderea procedurii - Decizie nr. 178/R din data de 09.04.2009
In ceea ce priveste existenta subrogatiei legale ca temei al masurii lichidatorului judiciar de operare a subrogatiei in tabelul definitiv, potrivit art.1093 alin.2 teza a II a Cod civil, obligatia achitata de o persoana neinteresata care lucreaza i... - Decizie nr. 357/R din data de 19.08.2008
Cerere de autorizare a promovarii actiunii intemeiate pe dispozitiile art.138 din Legea nr.85/2006 formulata de un singur creditor. - Decizie nr. 258/R din data de 17.06.2008
Procedura insolventei. Obiectiuni la raportul final (art.129). Cheltuielile aferente procedurii instituite prin Legea nr.85/2006 (art.4). Ordinea in care se platesc creantele in cazul falimentului (art.123). Distribuirea sumelor obtinute din executar... - Decizie nr. 254/R din data de 31.05.2007
Procedura insolentei. Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolentei (art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006). Obligatia judecatorului–sindic de a verifica indeplinirea conditiilor cerute pentru aplicarea procedurii prevazute de Legea... - Decizie nr. 181/R din data de 26.04.2007
Limita maxima de stabilire a raspunderii administratorului unei societati debitoare aflate in procedura prevazuta de Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 270/R din data de 01.06.2006
Actiune intemeiata pe dispozitiile art.137 din Legea nr. 64/1995. Conditii. - Decizie nr. 212/R din data de 20.04.2006
Antrenarea raspunderii personale a administratorului Raportat la art.137 lit.c din Legea nr.64/1995. - Decizie nr. 211/R din data de 20.04.2006