Contestatie decizie de concediere
(Sentinta civila nr. **** din data de 07.09.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti)DOSAR NR. ***
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI
SECTIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
INCHEIERE
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 25.08.2016
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE:
ASISTENT JUDICIAR:
ASISTENT JUDICIAR:
GREFIER:
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile formulata de reclamanta *** in contradictoriu cu parata ***, avand ca obiect „contestatie decizie de concediere”.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la ordine, se prezinta reclamanta prin avocat ales care depune imputernicire avocatiala la dosarul cauzei si parata prin avocat ales cu imputernicire avocatiala la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta conform art. 121 alin. 2 din Regulamentul de Ordine Interioara al Instantelor Judecatoresti prin care invedereaza instantei obiectul cauzei, partile ?i legalitatea indeplinirii procedurii de citare, dupa care,
Partile, prin reprezentanti alesi, arata ca nu au reusit sa stinga litigiul pe cale amiabila.
Parata, prin avocat ales, depune la dosarul cauzei inscrisuri reprezentand „certificat de divort” si „conventie”.
In temeiul dispozitiilor art. 244 alineatul 1 din Codul de procedura civila instanta declara cercetarea procesului incheiata si nemaifiind alte cereri de formulat si nici alte incidente de solutionat, in temeiul dispozitiilor art. 392 din Codul de procedura civila, instanta declara deschise dezbaterile asupra fondului cauzei si acorda cuvantul partilor in vederea sustinerii cererilor si apararilor formulate in proces.
Reclamanta, prin avocat ales, solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulata si precizeaza ca decizia de incetare a CIM este nula absolut pentru nerespectarea dispozitiilor art. 76 Codul Muncii, aceasta fiind in primul rand nemotivata si continand numai motive generice respectiv dificultati economice, transformari tehnologice si reorganizarea societatii. Arata ca angajatorul are obligatia de a indica in concret si nu sub forma unor afirmatii vagi, neverificabile. Precizeaza de asemenea faptul ca angajatorul nu a respectat termenul de preaviz fata de momentul emiterii deciziei de concediere. Avocatul ales al reclamantei arata ca decizia de concediere este una netemeinica deoarece desi in cadrul acesteia se precizeaza faptul ca a fost dispusa pentru motive neimputabile salariatului, din lipsa motivarii si apararile formulate de catre parata reiese faptul ca in realitate concedierea a avut la baza neintelegerile ivite intre angajator si reclamanta. Solicita plata drepturilor salariale aferente perioadei 03.05.2013-18.09.2015 avand in vedere ca angajatorul nu a procedat la plata salariilor si din documentele depuse de angajator nu rezulta ca reclamanta ar fi fost platita, deoarece statele de plata depuse nu au fost semnate de catre reclamanta ci doar de reprezentantul legal al angajatorului. Solicita de asemenea plata concediului de odihna aferent anului 2015, respectiv de 21 de zile. Cu privire la cererea reconventionala solicita respingerea ei ca neintemeiata, contractul incheiat intre reclamanta si parata avand o cauza valida.
Parata, prin avocat ales, precizeaza cu titlul preliminar faptul ca urmeaza sa depuna concluzii scrise, iar pe fondul cauzei solicita respingerea actiunii ca neintemeiata. Arata ca a fost respectata procedura atat in ceea ce priveste termenul de preaviz cat si cel de incetare. Motivul concedierii a fost atat situatia economica dar si faptul ca activitatea reclamantei nu era efectiv prestata, fiind un post pe care societatea nu si-l mai putea permite. Precizeaza ca la momentul incheierii contractului exista o anumita conjunctura, fiind necesar ca reclamanta sa figureze cu venituri, sa ii fie platite contributiile, aceasta ocupandu-se de ingrijirea celor doi copii. Arata ca desi in data de 13.09.2015 i s-a comunicat faptul ca i s-a desfiintat postul, inca din data de 14.08.2015 i s-a propus un alt loc de munca insa nu a acceptat. Parata, prin avocat ales, mentioneaza ca desi contractul a fost unul fictiv, au fost respectate toate termenele procedurale la momentul desfiintarii postului. Precizeaza ca reclamanta putea in calitate de asociat sa solicite convocarea unei Adunari extraordinare a asociatilor pentru a cere clarificari cu privire la modalitatea in care administratorul societatii isi indeplineste mandatul, insa acest lucru nu s-a intamplat deoarece reclamanta a beneficiat de venituri salariale si de plata taxelor si impozitelor desi nu a prestat niciodata munca pentru societate. Pentru aceste motive solicita respingerea cererii ca neintemeiata. In ceea ce priveste cererea reconventionala arata ca in cadrul CIM a lipsit cauza, fiind un contract fictiv. Precizeaza ca a depus dovezi in dovedirea faptului ca reclamanta nu a prestat niciodata activitatea de jurist si mereu s-a apelat la servicii avocatiale si mai mult decat atat arata ca reclamanta nu si-a dovedit activitatea prestata prin nici un act. Arata ca a depus declaratii pe proprie raspundere din care rezulta ca reclamanta nu a lucrat niciodata, astfel ca solicita admiterea cererii reconventionale. Parata, prin avocat ales, depune la dosarul cauzei „concluzii scrise” si arata ca solicita cheltuieli de judecata, sens in care depune la dosarul cauzei dovada achitarii onorariului de avocat
Reclamanta, prin avocat ales, in replica, arata ca motive invocate de catre avocatul ales al paratei tin de executarea unui CIM si nu de desfiintarea unui post sau de nulitatea acestuia, desfiin?area postului fiind facuta pur formal. Arata ca solicita cheltuieli de judecata si depune la dosarul cauzei inscrisuri reprezentand dovada achitarii onorariului de avocat.
In temeiul dispozitiilor art. 394 alineatul 1 din Codul de procedura civila, Tribunalul declara inchise dezbaterile si ramane in pronuntare asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL
Avand nevoie de timp pentru a delibera in baza art. 396 C.pr.civ.,
DISPUNE:
Amana pronuntarea la data de 07.09.2016
Pronuntata in ?edin?a publica, astazi 25.08.2016.
Pre?edinte, Asistent Judiciar, Asistent Judiciar, Grefier
DOSAR NR. ***
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI
SECTIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
SENTINTA CIVILA NR.
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE:
ASISTENT JUDICIAR:
ASISTENT JUDICIAR:
GREFIER:
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile formulata de reclamanta *** in contradictoriu cu parata ***, avand ca obiect „contestatie decizie de concediere”.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din 25.08.2016 fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 07.09.2016, cand:
TRIBUNALUL
Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr.*** la data de 9.11.2015 reclamanta ***, a chemat in judecata pe parata , solicitand instan?ei ca prin hotararea ce o va pronun?a in cauza sa dispuna anularea deciziei de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului (concediere individuala) nr. EM ca fiind netemeinica si nelegala, repunerea partilor in situa?ia anterioara emiterii deciziei de concediere, respectiv reintegrarea sa in functia de?inuta anterior, precum si obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi cuvenite subsemnatei, calculate de la data emiterii deciziei de concediere si pana la data reintegrarii efective in functia de?inuta anterior; obligarea paratei la plata drepturilor banesti cuvenite pentru zilele de concediu de odihna neefectuat in anul 2015, actualizate la momentul platii cu dobanda legala si indicele de inflatie; obligarea paratei la plata drepturilor salariale cuvenite de la momentul angajarii, respectiv de la data de 02.05.2013 si pana la data concedierii, respectiv data comunicarii deciziei de concediere - 09.10.2015 (urmand ca in continuare obligatia de plata a drepturilor salariale sa subziste in temeiul primului capat de cerere prin care a solicitat anularea deciziei de concediere si repunerea partilor in situa?ia anterioara), actualizate la momentul platii cu dobanda legala si indicele de inflatie si totodata obligarea paratului la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca a fost angajata a societatii ***. in temeiul contractului individual de munca incheiat la data de 03.05.213 inregistrat in REVISAL cu nr. ***, incheiat pe durata nedeterminata in functia de consilier juridic, salariul de baza fiind in cuantum de 3.000 lei.
Prin adresa nr. EM *** reclamanta a aratat ca a fost in?tiin?ata ca s-a decis reorganizarea activita?ii si desfiintarea postului de consilier juridic, precum si cu privire la acordarea preavizului in perioada 24.08.2015-18.09.2015. Aceasta in?tiin?area i-a fost comunicata prin intermediul postei in data de 09.09.2015.
In data de 09.10.2015 i-a fost comunicata decizia de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului (concediere individuala) nr. EM *** („Decizia de Concediere”), prin care a fost informata ca incepand cu data de 19.09.2015 a incetat contractul individual de munca al subsemnatei in temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii.
Reclamanta a mai men?ionat ca detine calitatea de asociat al societatii parate impreuna cu sotul meu ***, care, in acelasi timp, este si administratorul societatii.
Reclamanta a mai aratat ca nelegalitatea deciziei de concediere rezulta din nerespectarea dispozitiilor imperative prevazute de art. 76 lit. a) Codul muncii cu privire la motivele care determina concedierea iar neindicarea motivelor de fapt sau indicarea lor gresita atrage nulitatea absoluta a decizie de concediere. Situatia de fapt care fundamenteaza masura concedierii trebuie indicata in materialitatea sa (in concret), iar nu sub forma unor generalitati sau afirmatii vagi, neverificabile.
Urmeaza a se retine si ca, in conformitate cu prevederile art. 79 Codul muncii, angajatorul nu poate invoca in fata instantei de judecata alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.
Or, urmeaza a se constata ca in Decizia de Concediere nu se arata motivele care au determinat concedierea, imprejurare ce nu corespunde exigentelor prevederilor art. 76 alin. (1) lit. a) Codul muncii.
In acest sens, trebuie observat ca in decizia de concediere se mentioneaza doar faptul ca „se desfiinteaza locul de munca ocupat de dvs. ca urmare a dificultatilor economice / a transformarilor tehnologice / a reorganizarii”.
Prin urmare, se constata ca exista doar o enumerare a unor situa?ii pretinse cauze ale concedierii care sunt doar generale si, in acelasi timp, nepotrivite. Astfel, nu se poate distinge daca desfiin?area postului a fost determinata de dificultati economice sau de transformari tehnologice sau de reorganizarea activita?ii. Totodata, nu se arata in ce ar consta dificultatile economice / transformarile tehnologicei reorganizarea.
Urmeaza a se avea in vedere si faptul ca folosirea semnului ortografic „/” are semnificatia unei alternative, ceea ce insemna ca angajatorul a avut in vedere cauze alternative. Asadar, este evident ca lipse?te o cauza concreta a concedierii, acesta fiind motivul pentru care angajatorul a enumerat cauze alternative.
In aceste conditii, verificarea temeiniciei motivelor care au determinat desfiintarea locului de munca si concedierea subsemnatei este imposibil de realizat, de vreme ce instan?a nu este investita cu cercetarea temeiniciei unor fapte concrete si, cat timp, acestea nu pot fi completate in cursul judecatii de catre angajator, in acest sens reclamanta a invederat si aspecte din practica judiciara.
Totodata, reclamanta a mai arat ca decizia contestata nu respectata dispozitiilor imperative prevazute de art. 76 lit. b) Codul muncii cu privire la durata preavizului in acest sens facandu-se referire la Decizia in interesul legii nr. 8/2004, prin care Inalta Curte de Casatie si Justi?ie a statuat ca „in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin.1 din acelasi cod, neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin.1 din Codul muncii republicat, respectiv cu durata cuprinsa in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere si a deciziei de concediere. ”
Prin urmare, potrivit lit. L b) din contractul de munca, „perioada de preaviz in cazul concedierii este de 20 zile lucratoare”, iar prevederile art. 75 alin. (1) Codul muncii arata ca persoanele concediate in temeiul art. 65 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare.
In cauza de fata, urmeaza a se constata faptul ca termenul de preaviz mentionat in cuprinsul Deciziei de Concediere incepe sa curga de la data de 24.08.2015, insa adresa nr. EM ***, prin a fost in?tiin?ata cu privire la acordarea preavizului in perioada 24.08.2015 -18.09.2015, i-a fost comunicata, prin intermediul postei, in data de 09.09.2015.
Asadar, termenul de preaviz putea sa incepe de la data la care a luat cunostinta de acesta in?tiin?are, ci nu de la o data anterioara.
Or, prin raportare la data comunicarii in?tiin?arii cu privire la inceperea preavizului, respectiv de la data de 09.09.2015, termenul de preaviz ar fi trebuit sa se implineasca la data de 06.10.2015.
Astfel, mentiunea din cuprinsul deciziei de concediere cu privire la perioada termenului de preaviz, respectiv ca acesta a inceput din data de 24.08.2015 si s-a implinit in data de 18.09.2015 nu respectiva cerintele legale si contractuale.
Reclamanta a mai invederat ca, practic, decizia de concediere a fost emisa la data de 18.09.2015, cand termenul de preaviz nu se implinise.
In ceea ce prive?te netemeinicia deciziei de concediere reclamanta a invederat ca instan?a de judecata are posibilitatea sa verifice temeinicia masurii desfacerii contractului individual de munca, respectiv daca, in cauza, desfiintarea locului de munca este efectiva si are la baza o cauza reala si serioasa.
Prin urmare, instan?a va putea cerceta daca concedierea intr-adevar a fost dispusa pentru motive obiective, ce nu au legatura cu persoana salariatului, precum si daca motivul invocat de angajator exista, era real si impunea desfiintarea locului de munca ocupat de salariatul concediat.
Potrivit dispozitiilor art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu ?in de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, „desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”.
Din analiza dispozitiile precizate, se observa ca, temeinicia deciziei de concediere pentru motive fara legatura cu persoana salariatului este conditionata de indeplinirea urmatoarelor cerinte:
a) concedierea sa fie dispusa pentru motive obiective, respectiv desfiintarea locului de munca ocupat de salariat sa aiba loc din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia;
b) cauzele care determina desfiintarea locului de munca sa fie reale si serioase;
c) desfiintarea locului de munca sa fie efectiva.
Astfel, imprejurarile in care a avut loc desfiintarea functiei de consilier juridic, precum si motivele care fundamenteaza Decizia de Concediere, denota ca, in realitate, s-a dorit desfacerea contractului individual de munca al subsemnatei, prin orice mijloace, considerentele avute in vedere de catre angajator fiind de natura subiectiva si nicidecum de natura obiectiva.
Reclamanta a invederat ca detine calitatea de asociat al societatii parate, impreuna cu sotul sau ***, care, in acelasi timp este si administratorul societatii si incepand cu anul 2014, relatiile dintre ei s-au deteriorat si au fost ini?iate demersuri pentru desfacerea casatoriei.
In acest context, motivul real al concedierii a avut drept cauza relatiile tensionate existente intre ea si sotul sau, pe fondul demersurile ce au fost ini?iate pentru desfacerea casatoriei.
A mai mentionez faptul ca acesta masura abuziva este de natura sa-i afecteze in mod grav situa?ia familiala, avand in vedere ca cei 2 copii minori rezultati din casatorie se afla in ingrijirea mea, iar, la acest moment, sotul meu nu mai locuieste la domiciliul conjugal de o perioada lunga de timp.
Totodata, a mai precizat faptul ca, in calitate de asociata a societatii parate, nu a avut cunostinta de motivele invederate prin decizia de concediere si nu a fost consultata cu privire la masura concedierii.
Este evident ca masura concedierii a fost dispusa de sotul sau, in calitate de administrator al societatii, in contextul relatiilor tensionate generate de initierea demersurilor de desfacere a casatoriei si ca aceasta masura nu are nicio legatura cu situa?ia societatii.
A mai invederat reclamanta faptul ca o situa?ie identica exista si pe alte doua societa?i, *** si ***., unde in aceeasi data si pentru aceleasi motive, s-a dispus concedierea sa. Or, este cu totul anormal ca 3 societa?i diferite sa adopte in aceea?i zi decizii de concediere impotriva sa si pentru motive identice.
Prin urmare, nu poate fi acceptata ca fiind reala situa?ia pretinsa de parata in conditiile in care mod identic se pretinde aceeasi situa?ie existenta si la al?i 2 angajatori (unde si-a desfa?urat activitatea in temeiul unor contracte de munca cu timp partial).
Mai mult, reclamanta a invederat ca in perioada premergatoare concedierii, societatea parata a facut angajari, imprejurare ce denota lipsa de temeinicie a decizie de concediere.
Avand in vedere starea de fapt descrisa mai sus, reclamanta a solicitat sa se constate faptul ca decizia de concediere cuprinde motive ce sunt straine de cerinta obiectiva a concedierii dispusa de angajator in temeiul art. 65 Codul muncii, aceasta cuprinzand evidente considerente de natura personala.
Reclamanta a mai aratat ca, concedierea sa nu are o cauza reala, fiind dispusa pentru motive ce ?in de relatia personala familiala existenta intre ea si sotul sau, care are calitatea de administrator al societatii angajatoare.
De asemenea, reclamanta a mai invederat ca in calitate de asociat nu a fost informata si nu a avut cunostinta de existenta unor motive care sa fi impus o astfel de masura. De altfel, la momentul emiterii deciziei de concediere, nu exista studii sau rapoarte care sa fundamente aceasta masura.
Prin urmare, urmeaza a se constata ca nu exista motive pertinente care sa determine desfiintarea locului de munca detinut de subsemnata, respectiv ca nu exista o cauza reala si serioasa care sa necesite aceasta masura, astfel ca se impune anularea deciziei de concediere emisa de catre angajator.
A mai aratat reclamanta ca desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand acesta este suprimat din structura functionala a angajatorului si din aceasta perspectiva, a mentionat ca societatea are in continuare nevoie de servicii juridice, astfel ca aceasta functie nu poate fi suprimata din structura functionala a societatii.
Prin urmare, fata de imprejurarea ca nu a operat o suprimare reala a atributiilor specifice acestei functii din structura functionala a societatii, reclamanta a solicitat sa se constate ca, in cauza, nu a avut loc o desfiintare efectiva a locului de munca, iar, in consecinta, sa dispuna anularea deciziei de concediere.
In ceea ce prive?te capatul de cerere privind obligarea paratei la plata drepturilor banesti cuvenite pentru zilele de concediu de odihna neefectuat in anul 2015, actualizate la momentul platii cu dobanda legala si indicele de inflatie, reclamanta a aratat ca potrivit dispozi?iilor art. 146 alin. (3) Codul muncii, la incetarea contractului individual de munca, concediul de odihna neefectuat se compenseaza in bani.
In acest sens, a invederat ca, potrivit lit. I din contractul individual de munca, durata concediului de odihna este de 21 de zile lucratoare.
Prin urmare, avand in vedere ca nu am primit compensatia in bani pentru concediul de odihna neefectuat, a solicitat obligarea paratei la plata compensatia in bani aferenta celor 21 de zile de concediu de odihna.
Reclamanta a mai aratat ca solicita obligarea paratei la plata drepturilor salariale ce i se cuvin de la momentul angajarii, respectiv de la data de 02.05.2013 si pana la data concedierii, respectiv data comunicarii deciziei de concediere - 09.10.2015 (urmand ca in continuare obligatia de plata a drepturilor salariale sa subziste in temeiul primului capat de cerere prin care am solicitat anularea deciziei de concediere si repunerea partilor in situa?ia anterioara), actualizate la momentul platii cu dobanda legala si indicele de inflatie invocand faptul ca nu si-a primit drepturile salariale in temeiul contractului de munca, astfel ca angajatorul are obligatia sa-i achite drepturile salariale incepand cu data de 02.05.2013 si pana la data concedierii, respectiv data comunicarii deciziei de concediere - 09.10.2015.
In sus?inerea cererii de chemare in judecata au fost invocate dispozitiile art. 65, art. 75 - art. 79, art. 146 alin. (3), art. 159 -160, art. 266 si urm. Codul muncii.
In dovedirea cererii de chemare in judecata reclamanta a depus la dosar un set de inscrisuri si anume contractul individual de munca incheiat la data de 03.05.213 inregistrat in REVISAL cu nr. ***, Fisa post consilier juridic; Adresa nr. EM si dovada comunicare;Decizie de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului (concediere individuala) nr. EM si dovada comunicare; adeverinta salariat emisa de ***. in data de 20.10.2015; act constituitiv ***, certificat de casatorie; conventie cu privire la desfacerea casatoriei din data de 02.03.2015 (extras); decizie de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului ***. (concediere individuala) nr. EM *** si dovada comunicare; decizie de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului ***. (concediere individuala) nr. EM *** si dovada comunicare.
La data de 17.12.2015 parata ***, a depus la dosar intampinare si cerere reconventionala prin care a solicita respingerea actiunii ca neintemeiata si pe cale de cerere reconventionala a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului individual de munca nr. 90/30.04.2013, inregistrat la REVISAL sub nr. ***, pentru lipsa cauzei.
In motivarea intampinarii parata a aratat ca reclamanta *** a fost angajata la societatea ***., in temeiul contractului individual de munca incheiat la data de 03.05.2013 inregistrat la REVISAL cu nr. ***, pe durata nedeterminata.
Parata a mai precizat ca reclamanta ***, este sotia asociatului si administratorului, iar contractul de munca a fost incheiat formal, pentru a se plati contributiile la fondul de sanatate, la fondul de pensii etc. pentru ca aceasta sa aiba drepturile aferente platii acestor contributii, aceasta neprestand in mod efectiv nicio munca in cadrul societatii ***., nedesfasurand nicio activitate si neindeplinind nicio atributie prevazuta in fisa postului, anexa la contractul individual de munca, fiind doar „sotia patronului”.
Litigiul a izvorat din deteriorarea relatiilor personale avute de reclamanta cu asociatul si administratorul paratei, acestia fiind separati in fapt inca de la inceputul anului 2015, moment dupa care reclamanta s-a gandit ca este indreptatita la incasarea unor sume de bani de la sot, prin intermediul societatii ***, desi nu a existat si nu exista nicio justa cauza pentru plata retroactiva a salariilor pentru prestatii de serviciu care nu au fost efectuate vreodata.
Este evident ca acest demers al reclamantei este unul ilicit si urmareste marirea patrimoniului sau pe seama micsorarii patrimoniului subscrisei, fara sa existe vreun temei de fapt sau de drept pentru obligarea la plata sumelor pretinse prin actiune.
Mai degraba, parata are temei de fapt si de drept pentru recuperarea de la reclamanta a sumelor virate cu titlu de contributii salariale in baza contractului individual de munca, dedus judecatii a carei nulitate a sus?inuto.
Potrivit art. 10 din Codul Muncii, „Contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu
Codul muncii nu cuprinde prevederi speciale referitoare la nulitatea contractului de munca pentru lipsa cauzei, ca si conditie de validitate a actului juridic civil.
Raportat la aceasta situatie a reglementarii, pentru a analiza cauza ca si conditie a contractului individual de munca, parata considera aplicabile dispozitiile art. 1236 Cod Civil conform carora: „Cauza trebuie sa existe, sa fie licita si morala; (2) Cauza este ilicita cand este contrara legii si ordinii publice.”
Prima conditie de valabilitate a cauzei este ca aceasta „sa existe”. Cauza nu exista daca in contractele sinalagmatice, lipseste contraprestatia, cum este cazul in speta.
In contractele sinalagmatice, lipsa cauzei datorata lipsei contraprestatiei se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
Intrucat reclamanta nu s-a prezentat la serviciu pentru a presta munca pentru si sub autoritatea paratei, in schimbul salariului, nu a prestat in mod efectiv, concret, activitatile la care s-a obligat prin contractul individual de munca, astfel cum au fost detaliate prin fisa postului, nefiind prezenta la programul de lucru de la intrarea in vigoare a contractului, contractul individual de munca incheiat la data de 03.05.2013 inregistrat la REVISAL cu nr. *** este lovit de nulitate absoluta fata de lipsa cauzei in lipsa contraprestatiei corespunzatoare din partea reclamantei.
Pe cale de consecinta, parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si admiterea cererii reconventionale in sensul constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca nr. 90/30.04.2013, inregistrat la REVISAL sub nr. 361130543/30.04.2013 pentru lipsa cauzei.
In apararea si in dovedirea cererii reconven?ionale parata a solicitat incuviin?area probei cu inscrisuri si martori, depanand la dosar un set de inscrisuri.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 10 Codul Muncii, art. 1236 Cod Civil.
La data de 05.02.2015 reclamanta ***, a formulat intampinare la cererea reconven?ionala si raspuns la intampinare prin care a solicitat sa se admita exceptia tardivita?ii si, pe cale de consecinta, sa respingeti cererea reconven?ionala formulata de parata-reclamanta ca tardiva, in raport de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) Codul Muncii, sa se admita exceptia lipsei de interes in formularea actiunii si, pe cale de consecinta, sa se respinga cererea reconven?ionala ca lipsita de interes in raport de prevederile art. 32 si art. 33 Cod Proc. Civ. si pe fondul cauzei sa se respinga actiunea ca neintemeiata.
Prin incheierea de ?edin?a de la termenul din data de 16.03.2016 instan?a a respins ca neintemeiate exceptive invocate de reclamanta.
Instan?a a incuviin?at si administrat pentru ambele par?i proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instan?a constata urmatoarele:
Intre reclamanta, *** si parata *** s-au derulat raporturi juridice de munca odata cu incheierea de catre par?i a contractului individual de munca, pe durata nedeterminata, inregistrat sub nr.90/30.04.2013.
In cadrul structurii organizatorice a societa?ii - parate, reclamanta a ocupat postul de consilier juridic.
Pe fondul deteriorarii rela?iilor de familie dintre reclamanta (asociat in cadrul societa?ii parate si so?ie a administratorului societatii parate) si administratorul societa?ii parate (so?ul reclamantei si asociatul societa?ii parate) parata a emis decizia nr. EM *** prin care a dispus, incepand cu data de 19.09.2015, incetarea raporturilor juridice de munca cu reclamanta in temeiul dispozi?iilor art.65 alin.(1) din Codul Muncii.
Anterior deciziei de desfacere a raporturilor de munca din motive fara legatura cu persoana salariatului, reclamanta fusese informat, prin in?tiin?area nr. EM *** despre faptul ca, incepand cu data de 24.08.2015, i se acorda un preaviz de 20 zile lucratoare urmare ca in prima zi calendaristica dupa expirarea perioadei de preaviz (24.08.2015-18.09.2015) sa inceteze rela?iile de munca ca urmare a desfiin?arii locului de munca ocupat din considerente de reorganizare a activita?ii.
Examinand cu prioritate decizia de concediere ce formeaza obiect de analiza al prezentei proceduri judiciare, instan?a observa ca aceasta decizie nu satisface criteriile de exigenta ale unei astfel de decizii, criterii impuse de exigentele art.76 lit.b) din Codul Muncii. In conformitate cu dispozi?iile acestui din urma text legal „decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa cuprinda, in mod obligatoriu, durata preavizului ”.
Preavizul reprezinta instiintarea prealabila a salariatului cu privire la incetarea raportului de munca, in consecinta, acordarea acestuia constituie o formalitate circumscrisa categoriei sus-mentionate, care trebuie respectata pentru asigurarea valabilitatii masurii concedierii.
Imprejurarea ca indeplinirea acestei formalitati se plaseaza intr-o etapa premergatoare momentului final al concedierii nu schimba natura actului, respectiv de act de procedura, decisiv pentru legalitatea concedierii.
Reglementarea preavizului constituie o garantie a dreptului la munca si a stabilitatii in munca, de vreme ce, pe durata preavizului, drepturile si obligatiile partilor din contractul individual de munca raman neschimbate.
Prin urmare, dreptul la preaviz este conceput si ca un instrument de aparare a angajatului fata de efectele negative ale incetarii contractului sau de munca, subsumandu-se "dreptului la protectie in caz de concediere", reglementat ca atare in dispozitiile art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat. Salariatul aflat in procedura de concediere nu poate renunta la preaviz in situatia in care, potrivit legii, este indreptatit la acordarea acestuia, nici prin act unilateral si nici prin acord cu angajatorul sau, in caz contrar fiind incalcate dispozitiile art. 38 din Codul muncii, republicat. Potrivit acestui text de lege, "Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate". Or, dreptul la preaviz este unul dintre drepturile recunoscute prin lege, fiind inclus in categoria reglementata de art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat, respectiv "dreptul la protectie in caz de concediere".
In plus, dreptul salariatului la preaviz constituie si o dimensiune a dreptului sau la informare, prevazut de art. 39 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, republicat, care nu se limiteaza doar la momentul incheierii raportului juridic de munca, ci continua pe parcursul derularii acestuia.
Fiind vorba despre sanctiunea nulitatii absolute, din perspectiva dispozitiilor Codului civil din 1865, cu care se intregesc cele din legislatia muncii [art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat], aceasta nu este conditionata de dovedirea vatamarii angajatului si nu poate fi acoperita prin confirmare (acest din urma aspect nu este reglementat in mod expres, dar se deduce din art. 1.168 din Codul civil).
Nici potrivit Codului civil in vigoare nulitatea absoluta nu implica dovedirea unei vatamari produse persoanei in cauza.
In ceea ce priveste posibilitatea confirmarii, legea actuala statueaza in mod expres, prin art. 1.247 alin. (4) din Codul civil (incident, conform art. 1.325 din Codul civil, chiar si in cazul actelor juridice unilaterale - decizia de concediere), ca un contract lovit de nulitate absoluta nu este susceptibil de confirmare decat in cazurile prevazute de lege. Or, Codul muncii, republicat, nu contine o asemenea prevedere, de confirmare a nulitatii absolute in cazul concedierii dispuse fara respectarea termenului de preaviz.
De asemenea, instan?a mai retine ca lovita de nulitate absoluta este si concedierea dispusa cu acordarea unui termen de preaviz mai mic decat cel stabilit de Codul muncii, republicat, respectiv prin contractele colective de munca incheiate la nivel de sectoare de activitate, de grupuri de unitati sau de unitate ori prin contractul individual de munca, evident in ipoteza in care aceste din urma acte prevad un termen de preaviz mai mare decat cel legal sau stabilit prin contracte colective de munca incheiate la nivel superior.
Codul muncii, republicat, vizeaza dreptul la un preaviz "ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare", durata preavizului, reglementata de lege, reprezentand un drept minimal.
In concluzie, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii, republicat, cu referire la art. 75 alin. (1) din acelasi act normativ, se apreciaza ca neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsa in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere si a deciziei de concediere.
Omiterea indicarii acestui element in cadrul deciziei de concediere nu afecteaza legalitatea masurii de concediere insesi, daca angajatorul dovedeste ca a respectat conditia acordarii preavizului.
Asadar, doar neacordarea efectiva a preavizului se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, potrivit art. 78 din Codul muncii, republicat, care nu vizeaza si continutul propriu-zis al actului, sub aspect formal.
Dovada acordarii preavizului, in acest caz, ii incumba angajatorului, in cadrul litigiului prin care salariatul contesta decizia de concediere si invoca incalcarea acestui drept ori faptul ca termenul de preaviz a fost inferior celui stabilit de lege sau prin contractele colective ori individuale de munca.
Nulitatea absoluta a deciziei de concediere intervine, pentru nerespectarea procedurii legale, doar in cazurile expres prevazute de legiuitor.
In acest sens a concluzionat si Inalta Curte de Casatie si Justitie care, prin decizia nr. 8/08.12.2014, obligatorie pentru instante - art. 517 alin. (4) C. proc. civ., a statuat ca "in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii, republicat, cu referire la art. 75 alin. (1) din acelasi act normativ, se apreciaza ca neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsa in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere si a deciziei de concediere".
Verificand intreg materialul probator administrat in cauza, instan?a retine ca decizia de concediere contestata de catre reclamanta si aflata la fila 29 din dosar cuprinde in preambul faptul ca reclamantei i s-a comunicat durata preavizului de 20 de zile lucratoare incepand cu data de 24.08.2015 si pana in data de 18.09.2015, insa conform inscrisului depus la fila 28 din vol.1 dosar confirmat si de inscrisul aflat la fila 98 vol. 1 din dosar reclamantei i s-a comunicat ca beneficiaza de preaviz la data de 09.09.2015 aceasta fiind si data de la care a inceput sa curga termenul de 20 de zile lucratoare.
In consecin?a, de la data de 09.09.2015 si pana la data de 19.09.2015 sunt mai pu?in de 20 de zile lucratoare, astfel ca instan?a constata ca parata nu a acordat efectiv reclamantei dreptul de preaviz de cel pu?in 20 de zile.
Fata de considerentele expuse, care contureaza nelegalitatea deciziei de concediere din punct de vedere formal, apar ca lipsite de interes criticile reclamantei referitoare la temeinicia deciziei contestate, fiind inutila o abordare a acestora, cata vreme, chiar fondate, acestea nu ar putea prevala fata de conditiile de forma stabilite imperativ de legiuitor (si care nu au fost respectate) si, prin urmare, nu ar putea schimba solutia adoptata.
Cu alte cuvinte, in cazul unei decizii de concediere, prioritar se analizeaza respectarea rigorilor formale si numai in cazul depasirii acestora (cand se constata ca decizia este legala din punct de vedere formal), se poate proceda la o analiza a temeiniciei. In cauza, decizia contestata nu respecta conditiile formale, in ceea ce prive?te durata termenului de preaviz, de cel pu?in 20 de zile lucratoare, astfel ca nu se justifica o analiza a temeiniciei deciziei contestate.
Pe de alta parte, instan?a retine ca in?tiin?area unui salariat cu privire la masura concedierii ce urmeaza sa fie luata fata de el nu indreptateste nici un moment angajatorul sa nesocoteasca dreptul legal al acestuia la preaviz, aceasta imprejurare neechivaland nici cu inlaturarea acestui drept si nici cu renuntarea salariatului la acest drept, acestei concluzii opunandu-se dispozitiile art. 38 din Codul muncii, republicat ce stabilesc ca "Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate". Or, dreptul la preaviz este unul dintre drepturile recunoscute prin lege, fiind inclus in categoria reglementata de art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat, respectiv "dreptul la protectie in caz de concediere".
Fata de aceasta situatie, instanta a constatat ca masura concedierii a fost emisa cu incalcarea procedurii prevazute de lege, motiv pentru care, in baza art. 78 si 80 din codul muncii, contestatia formulata impotriva deciziei de concediere a fost admisa, cu consecinta obligarii paratei sa o reintegreze pe reclamanta in postul detinut anterior concedierii si sa-i plateasca acesteia despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii, pana la data reintegrarii efective.
Potrivit art. 80 alin. (1) din Codul Muncii, salariatul concediat nelegal sau netemeinic este indreptatit la acordarea de despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, despagubiri ce se acorda din oficiu de catre instanta, indiferent ca salariatul a solicitat sau nu repunerea in situatia anterioara, aceste prevederi avand ca rationament faptul ca prin inlaturarea masurii concedierii (ca nelegala sau netemeinica), se considera ca raportul de munca dintre parti a fost si este unul valabil, astfel ca obligatiile asumate prin acesta tine partile sa le respecte.
Considerand, asadar, ca in cauza raportul de munca a fost si continua sa fie in fiinta in tot acest interval, angajatorul datoreaza despagubiri incepand cu data concedierii si pana la data reintegrarii efective, nefiind invocata si dovedita de catre acesta din urma existenta unei cauze care sa limiteze in timp aceste despagubiri.
In ceea ce prive?te cererea reclamantei referitoare la obligarea paratei la plata contravalorii zilelor de concediu neefectuat aferent anului 2015 instan?a retine ca art. 146 din codul muncii prevede obligatia angajatorului de a acorda concediul, pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul, compensare in bani a concediului de odihna neefectuat fiind permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.
Cum decizia de concediere este anulata, raporturile de munca nu sunt incetate, fiind reluate, astfel ca nu mai este permisa compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat, aferent anului 2015 si in consecin?a, fata de considerentele anterioare, cererea in pretentii cu acest titlu urmeaza a fi respinsa, ca neintemeiata.
In ceea ce prive?te cererea reclamantei cu privire la obligarea paratei la plata drepturilor bane?ti aferente perioadei 02.05.2013-09.10.2015 instan?a constata ca potrivit inscrisurilor existente la dosar vol.2 filele 38-66 parata a achitat drepturile bane?ti cuvenite reclamantei conform contractului individual de munca, insa aceste drepturi au fost incasate, a?a cum ambele par?i au recunoscut, de catre so?ul reclamantei.
Avand in vedere perioada pentru care se solicita plata drepturilor bane?ti ( de peste doi ani de zile) si pe de alta parte dispozi?iilor art.167 alin.1 C. muncii salariul se plate?te direct titularului sau persoanei imputernicite de acesta si raportat la dispozi?iile art.341 si art.345 C. civil si coroborat cu dispozi?iile art. 2013 si 2014 C. civil instan?a apreciaza ca incasarea drepturilor bane?ti ce i se cuveneau reclamantei reprezinta un act de administrare ce a avut loc in baza mandatului tacit dintre so?i.
In consecin?a, fata de dispozi?iile art.168 C.muncii intrucat parata a facut dovada achitarii drepturilor bane?ti cuvenite reclamantei instan?a constata neintemeiata cererea reclamantei sub acest aspect urmand a fi respinsa.
Cu privire la cererea reconven?ionala formulata in cauza instan?a retine ca este de principiu faptul ca nulitatea absoluta a unui contract civil (inclusiv a unui contract individual de munca) poate fi constatata in situatia in care nu ar fi fost respectate anume conditii legale la data incheierii acestuia, pentru ca, pentru motive intervenite ulterior (ca in cazul in speta) se putea, eventual, apela la institutia juridica a rezilierii contractului individual de munca al reclamantei
Or, din actele dosarului si din continutul contractului individual de munca incheiat de par?i nu rezulta ca, la data incheierii acestui contract nu ar fi fost respectate anumite prevederi legale, care sa faca posibila constatarea nulitatii absolute a acestuia.
Pe de alta parte, din actele dosarului rezulta ca reclamanta a fost angajat la societatea parata pe functia de consilier juridic.
Totodata, instan?a mai retine ca, potrivit art. 1235 C. civ., cauza este motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul, adica scopul pe care il urmaresc partile prin incheierea contractului. Potrivit art. 1236 alin. (1) C. civ., cauza trebuie sa existe, sa fie licita si morala. Potrivit alin. (2) - (3), cauza este ilicita cand este contrara legii si ordinii publice si este imorala cand este contrara bunelor moravuri; in contractele cu titlu oneros, cauza fiecarei obligatii se regaseste in prestatia celeilalte parti, respectiv in contractele sinalagmatice cauza obligatiei uneia dintre parti rezida in obligatia celeilalte, ceea ce inseamna, in cazul contractului de munca, ca obligatia salariatului este fara cauza daca nu este prevazuta obliga?ia de a presta munca, insa a?a cum rezulta din contractul individual de munca nr. 90/30.04.2013 (filele 22-23) la lit. A si lit. M reclamanta si-a asumat ca si obliga?ie prestarea muncii, iar parata si-a asumat obliga?ia de plata a salariului al carui cuantum nu a era stabilit in mod derizoriu, fiind dovedita astfel existenta cauzei.
Astfel ca, instan?a apreciaza ca motivele invocate de catre parata ca reclamanta nu a prestat munca pentru si sub autoritatea sa sunt motive ce ?in de executarea contractului de munca si puteau determina sanc?ionarea disciplinara a reclamantei.
In consecin?a, fata de considerentele de fapt si de drept men?ionate anterior instan?a constata neintemeiata cererea reconven?ionala, urmand a fi respinsa.
Prin urmare, data fiind admiterea in parte a actiunii, cheltuielile de judecata solicitate de catre reclamanta nu se justifica a fi acordate in intregime, in acest sens fiind si prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., astfel ca va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 5.000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Instan?a avand in vedere dispozi?iile art.448 alin.1 pct.2 N. C. pr. civ. constata ca prezenta hotarare este executorie provizoriu de drept si fata de dispozi?iile art.471 N. C.pr.civ. apelul se va depune la Tribunalul Bucuresti - Sec?ia a VIII, potrivit art. 490 C.p.c. sub sanctiunea nulitatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite, in parte, actiunea formulata de reclamanta *** avand , cu domiciliul in si cu domiciliul procesual ales la in contradictoriu cu parata ***.
Anuleaza decizia nr. EM 150918022302/18.09. 2015 emisa de parata.
Dispune reintegrarea reclamantei pe postul si functia detinute anterior concedierii.
Obliga parata sa plateasca reclamantei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, incepand cu data de 18.09.2015 si pana la reintegrarea efectiva.
Respinge ac?iunea sub celelalte aspecte ca neintemeiata.
Respinge cererea reconven?ionala ca neintemeiata.
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 5.000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Executorie, provizoriu de drept.
Cu apel in 10 zile de la comunicare ce se depune la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica de la 07.09.2016.
Pre?edinte, Asistent Judiciar, Asistent Judiciar, Grefier
Red. /4 ex./____/____/2016,
com.2 ex. ____/____/2016
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI
SECTIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
INCHEIERE
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE 25.08.2016
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE:
ASISTENT JUDICIAR:
ASISTENT JUDICIAR:
GREFIER:
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile formulata de reclamanta *** in contradictoriu cu parata ***, avand ca obiect „contestatie decizie de concediere”.
La apelul nominal facut in sedinta publica, la ordine, se prezinta reclamanta prin avocat ales care depune imputernicire avocatiala la dosarul cauzei si parata prin avocat ales cu imputernicire avocatiala la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta conform art. 121 alin. 2 din Regulamentul de Ordine Interioara al Instantelor Judecatoresti prin care invedereaza instantei obiectul cauzei, partile ?i legalitatea indeplinirii procedurii de citare, dupa care,
Partile, prin reprezentanti alesi, arata ca nu au reusit sa stinga litigiul pe cale amiabila.
Parata, prin avocat ales, depune la dosarul cauzei inscrisuri reprezentand „certificat de divort” si „conventie”.
In temeiul dispozitiilor art. 244 alineatul 1 din Codul de procedura civila instanta declara cercetarea procesului incheiata si nemaifiind alte cereri de formulat si nici alte incidente de solutionat, in temeiul dispozitiilor art. 392 din Codul de procedura civila, instanta declara deschise dezbaterile asupra fondului cauzei si acorda cuvantul partilor in vederea sustinerii cererilor si apararilor formulate in proces.
Reclamanta, prin avocat ales, solicita admiterea cererii astfel cum a fost formulata si precizeaza ca decizia de incetare a CIM este nula absolut pentru nerespectarea dispozitiilor art. 76 Codul Muncii, aceasta fiind in primul rand nemotivata si continand numai motive generice respectiv dificultati economice, transformari tehnologice si reorganizarea societatii. Arata ca angajatorul are obligatia de a indica in concret si nu sub forma unor afirmatii vagi, neverificabile. Precizeaza de asemenea faptul ca angajatorul nu a respectat termenul de preaviz fata de momentul emiterii deciziei de concediere. Avocatul ales al reclamantei arata ca decizia de concediere este una netemeinica deoarece desi in cadrul acesteia se precizeaza faptul ca a fost dispusa pentru motive neimputabile salariatului, din lipsa motivarii si apararile formulate de catre parata reiese faptul ca in realitate concedierea a avut la baza neintelegerile ivite intre angajator si reclamanta. Solicita plata drepturilor salariale aferente perioadei 03.05.2013-18.09.2015 avand in vedere ca angajatorul nu a procedat la plata salariilor si din documentele depuse de angajator nu rezulta ca reclamanta ar fi fost platita, deoarece statele de plata depuse nu au fost semnate de catre reclamanta ci doar de reprezentantul legal al angajatorului. Solicita de asemenea plata concediului de odihna aferent anului 2015, respectiv de 21 de zile. Cu privire la cererea reconventionala solicita respingerea ei ca neintemeiata, contractul incheiat intre reclamanta si parata avand o cauza valida.
Parata, prin avocat ales, precizeaza cu titlul preliminar faptul ca urmeaza sa depuna concluzii scrise, iar pe fondul cauzei solicita respingerea actiunii ca neintemeiata. Arata ca a fost respectata procedura atat in ceea ce priveste termenul de preaviz cat si cel de incetare. Motivul concedierii a fost atat situatia economica dar si faptul ca activitatea reclamantei nu era efectiv prestata, fiind un post pe care societatea nu si-l mai putea permite. Precizeaza ca la momentul incheierii contractului exista o anumita conjunctura, fiind necesar ca reclamanta sa figureze cu venituri, sa ii fie platite contributiile, aceasta ocupandu-se de ingrijirea celor doi copii. Arata ca desi in data de 13.09.2015 i s-a comunicat faptul ca i s-a desfiintat postul, inca din data de 14.08.2015 i s-a propus un alt loc de munca insa nu a acceptat. Parata, prin avocat ales, mentioneaza ca desi contractul a fost unul fictiv, au fost respectate toate termenele procedurale la momentul desfiintarii postului. Precizeaza ca reclamanta putea in calitate de asociat sa solicite convocarea unei Adunari extraordinare a asociatilor pentru a cere clarificari cu privire la modalitatea in care administratorul societatii isi indeplineste mandatul, insa acest lucru nu s-a intamplat deoarece reclamanta a beneficiat de venituri salariale si de plata taxelor si impozitelor desi nu a prestat niciodata munca pentru societate. Pentru aceste motive solicita respingerea cererii ca neintemeiata. In ceea ce priveste cererea reconventionala arata ca in cadrul CIM a lipsit cauza, fiind un contract fictiv. Precizeaza ca a depus dovezi in dovedirea faptului ca reclamanta nu a prestat niciodata activitatea de jurist si mereu s-a apelat la servicii avocatiale si mai mult decat atat arata ca reclamanta nu si-a dovedit activitatea prestata prin nici un act. Arata ca a depus declaratii pe proprie raspundere din care rezulta ca reclamanta nu a lucrat niciodata, astfel ca solicita admiterea cererii reconventionale. Parata, prin avocat ales, depune la dosarul cauzei „concluzii scrise” si arata ca solicita cheltuieli de judecata, sens in care depune la dosarul cauzei dovada achitarii onorariului de avocat
Reclamanta, prin avocat ales, in replica, arata ca motive invocate de catre avocatul ales al paratei tin de executarea unui CIM si nu de desfiintarea unui post sau de nulitatea acestuia, desfiin?area postului fiind facuta pur formal. Arata ca solicita cheltuieli de judecata si depune la dosarul cauzei inscrisuri reprezentand dovada achitarii onorariului de avocat.
In temeiul dispozitiilor art. 394 alineatul 1 din Codul de procedura civila, Tribunalul declara inchise dezbaterile si ramane in pronuntare asupra fondului cauzei.
TRIBUNALUL
Avand nevoie de timp pentru a delibera in baza art. 396 C.pr.civ.,
DISPUNE:
Amana pronuntarea la data de 07.09.2016
Pronuntata in ?edin?a publica, astazi 25.08.2016.
Pre?edinte, Asistent Judiciar, Asistent Judiciar, Grefier
DOSAR NR. ***
ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI
SECTIA A-VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
SENTINTA CIVILA NR.
SEDINTA PUBLICA DIN DATA DE
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE:
ASISTENT JUDICIAR:
ASISTENT JUDICIAR:
GREFIER:
Pe rol se afla solutionarea cauzei civile formulata de reclamanta *** in contradictoriu cu parata ***, avand ca obiect „contestatie decizie de concediere”.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc in sedinta publica din 25.08.2016 fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 07.09.2016, cand:
TRIBUNALUL
Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr.*** la data de 9.11.2015 reclamanta ***, a chemat in judecata pe parata , solicitand instan?ei ca prin hotararea ce o va pronun?a in cauza sa dispuna anularea deciziei de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului (concediere individuala) nr. EM ca fiind netemeinica si nelegala, repunerea partilor in situa?ia anterioara emiterii deciziei de concediere, respectiv reintegrarea sa in functia de?inuta anterior, precum si obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi cuvenite subsemnatei, calculate de la data emiterii deciziei de concediere si pana la data reintegrarii efective in functia de?inuta anterior; obligarea paratei la plata drepturilor banesti cuvenite pentru zilele de concediu de odihna neefectuat in anul 2015, actualizate la momentul platii cu dobanda legala si indicele de inflatie; obligarea paratei la plata drepturilor salariale cuvenite de la momentul angajarii, respectiv de la data de 02.05.2013 si pana la data concedierii, respectiv data comunicarii deciziei de concediere - 09.10.2015 (urmand ca in continuare obligatia de plata a drepturilor salariale sa subziste in temeiul primului capat de cerere prin care a solicitat anularea deciziei de concediere si repunerea partilor in situa?ia anterioara), actualizate la momentul platii cu dobanda legala si indicele de inflatie si totodata obligarea paratului la plata tuturor cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul proces.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca a fost angajata a societatii ***. in temeiul contractului individual de munca incheiat la data de 03.05.213 inregistrat in REVISAL cu nr. ***, incheiat pe durata nedeterminata in functia de consilier juridic, salariul de baza fiind in cuantum de 3.000 lei.
Prin adresa nr. EM *** reclamanta a aratat ca a fost in?tiin?ata ca s-a decis reorganizarea activita?ii si desfiintarea postului de consilier juridic, precum si cu privire la acordarea preavizului in perioada 24.08.2015-18.09.2015. Aceasta in?tiin?area i-a fost comunicata prin intermediul postei in data de 09.09.2015.
In data de 09.10.2015 i-a fost comunicata decizia de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului (concediere individuala) nr. EM *** („Decizia de Concediere”), prin care a fost informata ca incepand cu data de 19.09.2015 a incetat contractul individual de munca al subsemnatei in temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii.
Reclamanta a mai men?ionat ca detine calitatea de asociat al societatii parate impreuna cu sotul meu ***, care, in acelasi timp, este si administratorul societatii.
Reclamanta a mai aratat ca nelegalitatea deciziei de concediere rezulta din nerespectarea dispozitiilor imperative prevazute de art. 76 lit. a) Codul muncii cu privire la motivele care determina concedierea iar neindicarea motivelor de fapt sau indicarea lor gresita atrage nulitatea absoluta a decizie de concediere. Situatia de fapt care fundamenteaza masura concedierii trebuie indicata in materialitatea sa (in concret), iar nu sub forma unor generalitati sau afirmatii vagi, neverificabile.
Urmeaza a se retine si ca, in conformitate cu prevederile art. 79 Codul muncii, angajatorul nu poate invoca in fata instantei de judecata alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.
Or, urmeaza a se constata ca in Decizia de Concediere nu se arata motivele care au determinat concedierea, imprejurare ce nu corespunde exigentelor prevederilor art. 76 alin. (1) lit. a) Codul muncii.
In acest sens, trebuie observat ca in decizia de concediere se mentioneaza doar faptul ca „se desfiinteaza locul de munca ocupat de dvs. ca urmare a dificultatilor economice / a transformarilor tehnologice / a reorganizarii”.
Prin urmare, se constata ca exista doar o enumerare a unor situa?ii pretinse cauze ale concedierii care sunt doar generale si, in acelasi timp, nepotrivite. Astfel, nu se poate distinge daca desfiin?area postului a fost determinata de dificultati economice sau de transformari tehnologice sau de reorganizarea activita?ii. Totodata, nu se arata in ce ar consta dificultatile economice / transformarile tehnologicei reorganizarea.
Urmeaza a se avea in vedere si faptul ca folosirea semnului ortografic „/” are semnificatia unei alternative, ceea ce insemna ca angajatorul a avut in vedere cauze alternative. Asadar, este evident ca lipse?te o cauza concreta a concedierii, acesta fiind motivul pentru care angajatorul a enumerat cauze alternative.
In aceste conditii, verificarea temeiniciei motivelor care au determinat desfiintarea locului de munca si concedierea subsemnatei este imposibil de realizat, de vreme ce instan?a nu este investita cu cercetarea temeiniciei unor fapte concrete si, cat timp, acestea nu pot fi completate in cursul judecatii de catre angajator, in acest sens reclamanta a invederat si aspecte din practica judiciara.
Totodata, reclamanta a mai arat ca decizia contestata nu respectata dispozitiilor imperative prevazute de art. 76 lit. b) Codul muncii cu privire la durata preavizului in acest sens facandu-se referire la Decizia in interesul legii nr. 8/2004, prin care Inalta Curte de Casatie si Justi?ie a statuat ca „in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin.1 din acelasi cod, neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin.1 din Codul muncii republicat, respectiv cu durata cuprinsa in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere si a deciziei de concediere. ”
Prin urmare, potrivit lit. L b) din contractul de munca, „perioada de preaviz in cazul concedierii este de 20 zile lucratoare”, iar prevederile art. 75 alin. (1) Codul muncii arata ca persoanele concediate in temeiul art. 65 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare.
In cauza de fata, urmeaza a se constata faptul ca termenul de preaviz mentionat in cuprinsul Deciziei de Concediere incepe sa curga de la data de 24.08.2015, insa adresa nr. EM ***, prin a fost in?tiin?ata cu privire la acordarea preavizului in perioada 24.08.2015 -18.09.2015, i-a fost comunicata, prin intermediul postei, in data de 09.09.2015.
Asadar, termenul de preaviz putea sa incepe de la data la care a luat cunostinta de acesta in?tiin?are, ci nu de la o data anterioara.
Or, prin raportare la data comunicarii in?tiin?arii cu privire la inceperea preavizului, respectiv de la data de 09.09.2015, termenul de preaviz ar fi trebuit sa se implineasca la data de 06.10.2015.
Astfel, mentiunea din cuprinsul deciziei de concediere cu privire la perioada termenului de preaviz, respectiv ca acesta a inceput din data de 24.08.2015 si s-a implinit in data de 18.09.2015 nu respectiva cerintele legale si contractuale.
Reclamanta a mai invederat ca, practic, decizia de concediere a fost emisa la data de 18.09.2015, cand termenul de preaviz nu se implinise.
In ceea ce prive?te netemeinicia deciziei de concediere reclamanta a invederat ca instan?a de judecata are posibilitatea sa verifice temeinicia masurii desfacerii contractului individual de munca, respectiv daca, in cauza, desfiintarea locului de munca este efectiva si are la baza o cauza reala si serioasa.
Prin urmare, instan?a va putea cerceta daca concedierea intr-adevar a fost dispusa pentru motive obiective, ce nu au legatura cu persoana salariatului, precum si daca motivul invocat de angajator exista, era real si impunea desfiintarea locului de munca ocupat de salariatul concediat.
Potrivit dispozitiilor art. 65 alin. 1 Codul muncii, „concedierea pentru motive care nu ?in de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia”, iar potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, „desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”.
Din analiza dispozitiile precizate, se observa ca, temeinicia deciziei de concediere pentru motive fara legatura cu persoana salariatului este conditionata de indeplinirea urmatoarelor cerinte:
a) concedierea sa fie dispusa pentru motive obiective, respectiv desfiintarea locului de munca ocupat de salariat sa aiba loc din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia;
b) cauzele care determina desfiintarea locului de munca sa fie reale si serioase;
c) desfiintarea locului de munca sa fie efectiva.
Astfel, imprejurarile in care a avut loc desfiintarea functiei de consilier juridic, precum si motivele care fundamenteaza Decizia de Concediere, denota ca, in realitate, s-a dorit desfacerea contractului individual de munca al subsemnatei, prin orice mijloace, considerentele avute in vedere de catre angajator fiind de natura subiectiva si nicidecum de natura obiectiva.
Reclamanta a invederat ca detine calitatea de asociat al societatii parate, impreuna cu sotul sau ***, care, in acelasi timp este si administratorul societatii si incepand cu anul 2014, relatiile dintre ei s-au deteriorat si au fost ini?iate demersuri pentru desfacerea casatoriei.
In acest context, motivul real al concedierii a avut drept cauza relatiile tensionate existente intre ea si sotul sau, pe fondul demersurile ce au fost ini?iate pentru desfacerea casatoriei.
A mai mentionez faptul ca acesta masura abuziva este de natura sa-i afecteze in mod grav situa?ia familiala, avand in vedere ca cei 2 copii minori rezultati din casatorie se afla in ingrijirea mea, iar, la acest moment, sotul meu nu mai locuieste la domiciliul conjugal de o perioada lunga de timp.
Totodata, a mai precizat faptul ca, in calitate de asociata a societatii parate, nu a avut cunostinta de motivele invederate prin decizia de concediere si nu a fost consultata cu privire la masura concedierii.
Este evident ca masura concedierii a fost dispusa de sotul sau, in calitate de administrator al societatii, in contextul relatiilor tensionate generate de initierea demersurilor de desfacere a casatoriei si ca aceasta masura nu are nicio legatura cu situa?ia societatii.
A mai invederat reclamanta faptul ca o situa?ie identica exista si pe alte doua societa?i, *** si ***., unde in aceeasi data si pentru aceleasi motive, s-a dispus concedierea sa. Or, este cu totul anormal ca 3 societa?i diferite sa adopte in aceea?i zi decizii de concediere impotriva sa si pentru motive identice.
Prin urmare, nu poate fi acceptata ca fiind reala situa?ia pretinsa de parata in conditiile in care mod identic se pretinde aceeasi situa?ie existenta si la al?i 2 angajatori (unde si-a desfa?urat activitatea in temeiul unor contracte de munca cu timp partial).
Mai mult, reclamanta a invederat ca in perioada premergatoare concedierii, societatea parata a facut angajari, imprejurare ce denota lipsa de temeinicie a decizie de concediere.
Avand in vedere starea de fapt descrisa mai sus, reclamanta a solicitat sa se constate faptul ca decizia de concediere cuprinde motive ce sunt straine de cerinta obiectiva a concedierii dispusa de angajator in temeiul art. 65 Codul muncii, aceasta cuprinzand evidente considerente de natura personala.
Reclamanta a mai aratat ca, concedierea sa nu are o cauza reala, fiind dispusa pentru motive ce ?in de relatia personala familiala existenta intre ea si sotul sau, care are calitatea de administrator al societatii angajatoare.
De asemenea, reclamanta a mai invederat ca in calitate de asociat nu a fost informata si nu a avut cunostinta de existenta unor motive care sa fi impus o astfel de masura. De altfel, la momentul emiterii deciziei de concediere, nu exista studii sau rapoarte care sa fundamente aceasta masura.
Prin urmare, urmeaza a se constata ca nu exista motive pertinente care sa determine desfiintarea locului de munca detinut de subsemnata, respectiv ca nu exista o cauza reala si serioasa care sa necesite aceasta masura, astfel ca se impune anularea deciziei de concediere emisa de catre angajator.
A mai aratat reclamanta ca desfiintarea locului de munca este efectiva atunci cand acesta este suprimat din structura functionala a angajatorului si din aceasta perspectiva, a mentionat ca societatea are in continuare nevoie de servicii juridice, astfel ca aceasta functie nu poate fi suprimata din structura functionala a societatii.
Prin urmare, fata de imprejurarea ca nu a operat o suprimare reala a atributiilor specifice acestei functii din structura functionala a societatii, reclamanta a solicitat sa se constate ca, in cauza, nu a avut loc o desfiintare efectiva a locului de munca, iar, in consecinta, sa dispuna anularea deciziei de concediere.
In ceea ce prive?te capatul de cerere privind obligarea paratei la plata drepturilor banesti cuvenite pentru zilele de concediu de odihna neefectuat in anul 2015, actualizate la momentul platii cu dobanda legala si indicele de inflatie, reclamanta a aratat ca potrivit dispozi?iilor art. 146 alin. (3) Codul muncii, la incetarea contractului individual de munca, concediul de odihna neefectuat se compenseaza in bani.
In acest sens, a invederat ca, potrivit lit. I din contractul individual de munca, durata concediului de odihna este de 21 de zile lucratoare.
Prin urmare, avand in vedere ca nu am primit compensatia in bani pentru concediul de odihna neefectuat, a solicitat obligarea paratei la plata compensatia in bani aferenta celor 21 de zile de concediu de odihna.
Reclamanta a mai aratat ca solicita obligarea paratei la plata drepturilor salariale ce i se cuvin de la momentul angajarii, respectiv de la data de 02.05.2013 si pana la data concedierii, respectiv data comunicarii deciziei de concediere - 09.10.2015 (urmand ca in continuare obligatia de plata a drepturilor salariale sa subziste in temeiul primului capat de cerere prin care am solicitat anularea deciziei de concediere si repunerea partilor in situa?ia anterioara), actualizate la momentul platii cu dobanda legala si indicele de inflatie invocand faptul ca nu si-a primit drepturile salariale in temeiul contractului de munca, astfel ca angajatorul are obligatia sa-i achite drepturile salariale incepand cu data de 02.05.2013 si pana la data concedierii, respectiv data comunicarii deciziei de concediere - 09.10.2015.
In sus?inerea cererii de chemare in judecata au fost invocate dispozitiile art. 65, art. 75 - art. 79, art. 146 alin. (3), art. 159 -160, art. 266 si urm. Codul muncii.
In dovedirea cererii de chemare in judecata reclamanta a depus la dosar un set de inscrisuri si anume contractul individual de munca incheiat la data de 03.05.213 inregistrat in REVISAL cu nr. ***, Fisa post consilier juridic; Adresa nr. EM si dovada comunicare;Decizie de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului (concediere individuala) nr. EM si dovada comunicare; adeverinta salariat emisa de ***. in data de 20.10.2015; act constituitiv ***, certificat de casatorie; conventie cu privire la desfacerea casatoriei din data de 02.03.2015 (extras); decizie de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului ***. (concediere individuala) nr. EM *** si dovada comunicare; decizie de incetare a contractului individual de munca din initiativa angajatorului ***. (concediere individuala) nr. EM *** si dovada comunicare.
La data de 17.12.2015 parata ***, a depus la dosar intampinare si cerere reconventionala prin care a solicita respingerea actiunii ca neintemeiata si pe cale de cerere reconventionala a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului individual de munca nr. 90/30.04.2013, inregistrat la REVISAL sub nr. ***, pentru lipsa cauzei.
In motivarea intampinarii parata a aratat ca reclamanta *** a fost angajata la societatea ***., in temeiul contractului individual de munca incheiat la data de 03.05.2013 inregistrat la REVISAL cu nr. ***, pe durata nedeterminata.
Parata a mai precizat ca reclamanta ***, este sotia asociatului si administratorului, iar contractul de munca a fost incheiat formal, pentru a se plati contributiile la fondul de sanatate, la fondul de pensii etc. pentru ca aceasta sa aiba drepturile aferente platii acestor contributii, aceasta neprestand in mod efectiv nicio munca in cadrul societatii ***., nedesfasurand nicio activitate si neindeplinind nicio atributie prevazuta in fisa postului, anexa la contractul individual de munca, fiind doar „sotia patronului”.
Litigiul a izvorat din deteriorarea relatiilor personale avute de reclamanta cu asociatul si administratorul paratei, acestia fiind separati in fapt inca de la inceputul anului 2015, moment dupa care reclamanta s-a gandit ca este indreptatita la incasarea unor sume de bani de la sot, prin intermediul societatii ***, desi nu a existat si nu exista nicio justa cauza pentru plata retroactiva a salariilor pentru prestatii de serviciu care nu au fost efectuate vreodata.
Este evident ca acest demers al reclamantei este unul ilicit si urmareste marirea patrimoniului sau pe seama micsorarii patrimoniului subscrisei, fara sa existe vreun temei de fapt sau de drept pentru obligarea la plata sumelor pretinse prin actiune.
Mai degraba, parata are temei de fapt si de drept pentru recuperarea de la reclamanta a sumelor virate cu titlu de contributii salariale in baza contractului individual de munca, dedus judecatii a carei nulitate a sus?inuto.
Potrivit art. 10 din Codul Muncii, „Contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu
Codul muncii nu cuprinde prevederi speciale referitoare la nulitatea contractului de munca pentru lipsa cauzei, ca si conditie de validitate a actului juridic civil.
Raportat la aceasta situatie a reglementarii, pentru a analiza cauza ca si conditie a contractului individual de munca, parata considera aplicabile dispozitiile art. 1236 Cod Civil conform carora: „Cauza trebuie sa existe, sa fie licita si morala; (2) Cauza este ilicita cand este contrara legii si ordinii publice.”
Prima conditie de valabilitate a cauzei este ca aceasta „sa existe”. Cauza nu exista daca in contractele sinalagmatice, lipseste contraprestatia, cum este cazul in speta.
In contractele sinalagmatice, lipsa cauzei datorata lipsei contraprestatiei se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
Intrucat reclamanta nu s-a prezentat la serviciu pentru a presta munca pentru si sub autoritatea paratei, in schimbul salariului, nu a prestat in mod efectiv, concret, activitatile la care s-a obligat prin contractul individual de munca, astfel cum au fost detaliate prin fisa postului, nefiind prezenta la programul de lucru de la intrarea in vigoare a contractului, contractul individual de munca incheiat la data de 03.05.2013 inregistrat la REVISAL cu nr. *** este lovit de nulitate absoluta fata de lipsa cauzei in lipsa contraprestatiei corespunzatoare din partea reclamantei.
Pe cale de consecinta, parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si admiterea cererii reconventionale in sensul constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca nr. 90/30.04.2013, inregistrat la REVISAL sub nr. 361130543/30.04.2013 pentru lipsa cauzei.
In apararea si in dovedirea cererii reconven?ionale parata a solicitat incuviin?area probei cu inscrisuri si martori, depanand la dosar un set de inscrisuri.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 10 Codul Muncii, art. 1236 Cod Civil.
La data de 05.02.2015 reclamanta ***, a formulat intampinare la cererea reconven?ionala si raspuns la intampinare prin care a solicitat sa se admita exceptia tardivita?ii si, pe cale de consecinta, sa respingeti cererea reconven?ionala formulata de parata-reclamanta ca tardiva, in raport de prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) Codul Muncii, sa se admita exceptia lipsei de interes in formularea actiunii si, pe cale de consecinta, sa se respinga cererea reconven?ionala ca lipsita de interes in raport de prevederile art. 32 si art. 33 Cod Proc. Civ. si pe fondul cauzei sa se respinga actiunea ca neintemeiata.
Prin incheierea de ?edin?a de la termenul din data de 16.03.2016 instan?a a respins ca neintemeiate exceptive invocate de reclamanta.
Instan?a a incuviin?at si administrat pentru ambele par?i proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instan?a constata urmatoarele:
Intre reclamanta, *** si parata *** s-au derulat raporturi juridice de munca odata cu incheierea de catre par?i a contractului individual de munca, pe durata nedeterminata, inregistrat sub nr.90/30.04.2013.
In cadrul structurii organizatorice a societa?ii - parate, reclamanta a ocupat postul de consilier juridic.
Pe fondul deteriorarii rela?iilor de familie dintre reclamanta (asociat in cadrul societa?ii parate si so?ie a administratorului societatii parate) si administratorul societa?ii parate (so?ul reclamantei si asociatul societa?ii parate) parata a emis decizia nr. EM *** prin care a dispus, incepand cu data de 19.09.2015, incetarea raporturilor juridice de munca cu reclamanta in temeiul dispozi?iilor art.65 alin.(1) din Codul Muncii.
Anterior deciziei de desfacere a raporturilor de munca din motive fara legatura cu persoana salariatului, reclamanta fusese informat, prin in?tiin?area nr. EM *** despre faptul ca, incepand cu data de 24.08.2015, i se acorda un preaviz de 20 zile lucratoare urmare ca in prima zi calendaristica dupa expirarea perioadei de preaviz (24.08.2015-18.09.2015) sa inceteze rela?iile de munca ca urmare a desfiin?arii locului de munca ocupat din considerente de reorganizare a activita?ii.
Examinand cu prioritate decizia de concediere ce formeaza obiect de analiza al prezentei proceduri judiciare, instan?a observa ca aceasta decizie nu satisface criteriile de exigenta ale unei astfel de decizii, criterii impuse de exigentele art.76 lit.b) din Codul Muncii. In conformitate cu dispozi?iile acestui din urma text legal „decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa cuprinda, in mod obligatoriu, durata preavizului ”.
Preavizul reprezinta instiintarea prealabila a salariatului cu privire la incetarea raportului de munca, in consecinta, acordarea acestuia constituie o formalitate circumscrisa categoriei sus-mentionate, care trebuie respectata pentru asigurarea valabilitatii masurii concedierii.
Imprejurarea ca indeplinirea acestei formalitati se plaseaza intr-o etapa premergatoare momentului final al concedierii nu schimba natura actului, respectiv de act de procedura, decisiv pentru legalitatea concedierii.
Reglementarea preavizului constituie o garantie a dreptului la munca si a stabilitatii in munca, de vreme ce, pe durata preavizului, drepturile si obligatiile partilor din contractul individual de munca raman neschimbate.
Prin urmare, dreptul la preaviz este conceput si ca un instrument de aparare a angajatului fata de efectele negative ale incetarii contractului sau de munca, subsumandu-se "dreptului la protectie in caz de concediere", reglementat ca atare in dispozitiile art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat. Salariatul aflat in procedura de concediere nu poate renunta la preaviz in situatia in care, potrivit legii, este indreptatit la acordarea acestuia, nici prin act unilateral si nici prin acord cu angajatorul sau, in caz contrar fiind incalcate dispozitiile art. 38 din Codul muncii, republicat. Potrivit acestui text de lege, "Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate". Or, dreptul la preaviz este unul dintre drepturile recunoscute prin lege, fiind inclus in categoria reglementata de art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat, respectiv "dreptul la protectie in caz de concediere".
In plus, dreptul salariatului la preaviz constituie si o dimensiune a dreptului sau la informare, prevazut de art. 39 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, republicat, care nu se limiteaza doar la momentul incheierii raportului juridic de munca, ci continua pe parcursul derularii acestuia.
Fiind vorba despre sanctiunea nulitatii absolute, din perspectiva dispozitiilor Codului civil din 1865, cu care se intregesc cele din legislatia muncii [art. 278 alin. (1) din Codul muncii, republicat], aceasta nu este conditionata de dovedirea vatamarii angajatului si nu poate fi acoperita prin confirmare (acest din urma aspect nu este reglementat in mod expres, dar se deduce din art. 1.168 din Codul civil).
Nici potrivit Codului civil in vigoare nulitatea absoluta nu implica dovedirea unei vatamari produse persoanei in cauza.
In ceea ce priveste posibilitatea confirmarii, legea actuala statueaza in mod expres, prin art. 1.247 alin. (4) din Codul civil (incident, conform art. 1.325 din Codul civil, chiar si in cazul actelor juridice unilaterale - decizia de concediere), ca un contract lovit de nulitate absoluta nu este susceptibil de confirmare decat in cazurile prevazute de lege. Or, Codul muncii, republicat, nu contine o asemenea prevedere, de confirmare a nulitatii absolute in cazul concedierii dispuse fara respectarea termenului de preaviz.
De asemenea, instan?a mai retine ca lovita de nulitate absoluta este si concedierea dispusa cu acordarea unui termen de preaviz mai mic decat cel stabilit de Codul muncii, republicat, respectiv prin contractele colective de munca incheiate la nivel de sectoare de activitate, de grupuri de unitati sau de unitate ori prin contractul individual de munca, evident in ipoteza in care aceste din urma acte prevad un termen de preaviz mai mare decat cel legal sau stabilit prin contracte colective de munca incheiate la nivel superior.
Codul muncii, republicat, vizeaza dreptul la un preaviz "ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucratoare", durata preavizului, reglementata de lege, reprezentand un drept minimal.
In concluzie, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii, republicat, cu referire la art. 75 alin. (1) din acelasi act normativ, se apreciaza ca neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsa in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere si a deciziei de concediere.
Omiterea indicarii acestui element in cadrul deciziei de concediere nu afecteaza legalitatea masurii de concediere insesi, daca angajatorul dovedeste ca a respectat conditia acordarii preavizului.
Asadar, doar neacordarea efectiva a preavizului se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, potrivit art. 78 din Codul muncii, republicat, care nu vizeaza si continutul propriu-zis al actului, sub aspect formal.
Dovada acordarii preavizului, in acest caz, ii incumba angajatorului, in cadrul litigiului prin care salariatul contesta decizia de concediere si invoca incalcarea acestui drept ori faptul ca termenul de preaviz a fost inferior celui stabilit de lege sau prin contractele colective ori individuale de munca.
Nulitatea absoluta a deciziei de concediere intervine, pentru nerespectarea procedurii legale, doar in cazurile expres prevazute de legiuitor.
In acest sens a concluzionat si Inalta Curte de Casatie si Justitie care, prin decizia nr. 8/08.12.2014, obligatorie pentru instante - art. 517 alin. (4) C. proc. civ., a statuat ca "in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii, republicat, cu referire la art. 75 alin. (1) din acelasi act normativ, se apreciaza ca neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsa in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere si a deciziei de concediere".
Verificand intreg materialul probator administrat in cauza, instan?a retine ca decizia de concediere contestata de catre reclamanta si aflata la fila 29 din dosar cuprinde in preambul faptul ca reclamantei i s-a comunicat durata preavizului de 20 de zile lucratoare incepand cu data de 24.08.2015 si pana in data de 18.09.2015, insa conform inscrisului depus la fila 28 din vol.1 dosar confirmat si de inscrisul aflat la fila 98 vol. 1 din dosar reclamantei i s-a comunicat ca beneficiaza de preaviz la data de 09.09.2015 aceasta fiind si data de la care a inceput sa curga termenul de 20 de zile lucratoare.
In consecin?a, de la data de 09.09.2015 si pana la data de 19.09.2015 sunt mai pu?in de 20 de zile lucratoare, astfel ca instan?a constata ca parata nu a acordat efectiv reclamantei dreptul de preaviz de cel pu?in 20 de zile.
Fata de considerentele expuse, care contureaza nelegalitatea deciziei de concediere din punct de vedere formal, apar ca lipsite de interes criticile reclamantei referitoare la temeinicia deciziei contestate, fiind inutila o abordare a acestora, cata vreme, chiar fondate, acestea nu ar putea prevala fata de conditiile de forma stabilite imperativ de legiuitor (si care nu au fost respectate) si, prin urmare, nu ar putea schimba solutia adoptata.
Cu alte cuvinte, in cazul unei decizii de concediere, prioritar se analizeaza respectarea rigorilor formale si numai in cazul depasirii acestora (cand se constata ca decizia este legala din punct de vedere formal), se poate proceda la o analiza a temeiniciei. In cauza, decizia contestata nu respecta conditiile formale, in ceea ce prive?te durata termenului de preaviz, de cel pu?in 20 de zile lucratoare, astfel ca nu se justifica o analiza a temeiniciei deciziei contestate.
Pe de alta parte, instan?a retine ca in?tiin?area unui salariat cu privire la masura concedierii ce urmeaza sa fie luata fata de el nu indreptateste nici un moment angajatorul sa nesocoteasca dreptul legal al acestuia la preaviz, aceasta imprejurare neechivaland nici cu inlaturarea acestui drept si nici cu renuntarea salariatului la acest drept, acestei concluzii opunandu-se dispozitiile art. 38 din Codul muncii, republicat ce stabilesc ca "Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate". Or, dreptul la preaviz este unul dintre drepturile recunoscute prin lege, fiind inclus in categoria reglementata de art. 39 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, republicat, respectiv "dreptul la protectie in caz de concediere".
Fata de aceasta situatie, instanta a constatat ca masura concedierii a fost emisa cu incalcarea procedurii prevazute de lege, motiv pentru care, in baza art. 78 si 80 din codul muncii, contestatia formulata impotriva deciziei de concediere a fost admisa, cu consecinta obligarii paratei sa o reintegreze pe reclamanta in postul detinut anterior concedierii si sa-i plateasca acesteia despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii, pana la data reintegrarii efective.
Potrivit art. 80 alin. (1) din Codul Muncii, salariatul concediat nelegal sau netemeinic este indreptatit la acordarea de despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, despagubiri ce se acorda din oficiu de catre instanta, indiferent ca salariatul a solicitat sau nu repunerea in situatia anterioara, aceste prevederi avand ca rationament faptul ca prin inlaturarea masurii concedierii (ca nelegala sau netemeinica), se considera ca raportul de munca dintre parti a fost si este unul valabil, astfel ca obligatiile asumate prin acesta tine partile sa le respecte.
Considerand, asadar, ca in cauza raportul de munca a fost si continua sa fie in fiinta in tot acest interval, angajatorul datoreaza despagubiri incepand cu data concedierii si pana la data reintegrarii efective, nefiind invocata si dovedita de catre acesta din urma existenta unei cauze care sa limiteze in timp aceste despagubiri.
In ceea ce prive?te cererea reclamantei referitoare la obligarea paratei la plata contravalorii zilelor de concediu neefectuat aferent anului 2015 instan?a retine ca art. 146 din codul muncii prevede obligatia angajatorului de a acorda concediul, pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul, compensare in bani a concediului de odihna neefectuat fiind permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.
Cum decizia de concediere este anulata, raporturile de munca nu sunt incetate, fiind reluate, astfel ca nu mai este permisa compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat, aferent anului 2015 si in consecin?a, fata de considerentele anterioare, cererea in pretentii cu acest titlu urmeaza a fi respinsa, ca neintemeiata.
In ceea ce prive?te cererea reclamantei cu privire la obligarea paratei la plata drepturilor bane?ti aferente perioadei 02.05.2013-09.10.2015 instan?a constata ca potrivit inscrisurilor existente la dosar vol.2 filele 38-66 parata a achitat drepturile bane?ti cuvenite reclamantei conform contractului individual de munca, insa aceste drepturi au fost incasate, a?a cum ambele par?i au recunoscut, de catre so?ul reclamantei.
Avand in vedere perioada pentru care se solicita plata drepturilor bane?ti ( de peste doi ani de zile) si pe de alta parte dispozi?iilor art.167 alin.1 C. muncii salariul se plate?te direct titularului sau persoanei imputernicite de acesta si raportat la dispozi?iile art.341 si art.345 C. civil si coroborat cu dispozi?iile art. 2013 si 2014 C. civil instan?a apreciaza ca incasarea drepturilor bane?ti ce i se cuveneau reclamantei reprezinta un act de administrare ce a avut loc in baza mandatului tacit dintre so?i.
In consecin?a, fata de dispozi?iile art.168 C.muncii intrucat parata a facut dovada achitarii drepturilor bane?ti cuvenite reclamantei instan?a constata neintemeiata cererea reclamantei sub acest aspect urmand a fi respinsa.
Cu privire la cererea reconven?ionala formulata in cauza instan?a retine ca este de principiu faptul ca nulitatea absoluta a unui contract civil (inclusiv a unui contract individual de munca) poate fi constatata in situatia in care nu ar fi fost respectate anume conditii legale la data incheierii acestuia, pentru ca, pentru motive intervenite ulterior (ca in cazul in speta) se putea, eventual, apela la institutia juridica a rezilierii contractului individual de munca al reclamantei
Or, din actele dosarului si din continutul contractului individual de munca incheiat de par?i nu rezulta ca, la data incheierii acestui contract nu ar fi fost respectate anumite prevederi legale, care sa faca posibila constatarea nulitatii absolute a acestuia.
Pe de alta parte, din actele dosarului rezulta ca reclamanta a fost angajat la societatea parata pe functia de consilier juridic.
Totodata, instan?a mai retine ca, potrivit art. 1235 C. civ., cauza este motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul, adica scopul pe care il urmaresc partile prin incheierea contractului. Potrivit art. 1236 alin. (1) C. civ., cauza trebuie sa existe, sa fie licita si morala. Potrivit alin. (2) - (3), cauza este ilicita cand este contrara legii si ordinii publice si este imorala cand este contrara bunelor moravuri; in contractele cu titlu oneros, cauza fiecarei obligatii se regaseste in prestatia celeilalte parti, respectiv in contractele sinalagmatice cauza obligatiei uneia dintre parti rezida in obligatia celeilalte, ceea ce inseamna, in cazul contractului de munca, ca obligatia salariatului este fara cauza daca nu este prevazuta obliga?ia de a presta munca, insa a?a cum rezulta din contractul individual de munca nr. 90/30.04.2013 (filele 22-23) la lit. A si lit. M reclamanta si-a asumat ca si obliga?ie prestarea muncii, iar parata si-a asumat obliga?ia de plata a salariului al carui cuantum nu a era stabilit in mod derizoriu, fiind dovedita astfel existenta cauzei.
Astfel ca, instan?a apreciaza ca motivele invocate de catre parata ca reclamanta nu a prestat munca pentru si sub autoritatea sa sunt motive ce ?in de executarea contractului de munca si puteau determina sanc?ionarea disciplinara a reclamantei.
In consecin?a, fata de considerentele de fapt si de drept men?ionate anterior instan?a constata neintemeiata cererea reconven?ionala, urmand a fi respinsa.
Prin urmare, data fiind admiterea in parte a actiunii, cheltuielile de judecata solicitate de catre reclamanta nu se justifica a fi acordate in intregime, in acest sens fiind si prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., astfel ca va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 5.000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Instan?a avand in vedere dispozi?iile art.448 alin.1 pct.2 N. C. pr. civ. constata ca prezenta hotarare este executorie provizoriu de drept si fata de dispozi?iile art.471 N. C.pr.civ. apelul se va depune la Tribunalul Bucuresti - Sec?ia a VIII, potrivit art. 490 C.p.c. sub sanctiunea nulitatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite, in parte, actiunea formulata de reclamanta *** avand , cu domiciliul in si cu domiciliul procesual ales la in contradictoriu cu parata ***.
Anuleaza decizia nr. EM 150918022302/18.09. 2015 emisa de parata.
Dispune reintegrarea reclamantei pe postul si functia detinute anterior concedierii.
Obliga parata sa plateasca reclamantei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, incepand cu data de 18.09.2015 si pana la reintegrarea efectiva.
Respinge ac?iunea sub celelalte aspecte ca neintemeiata.
Respinge cererea reconven?ionala ca neintemeiata.
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 5.000 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Executorie, provizoriu de drept.
Cu apel in 10 zile de la comunicare ce se depune la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, sub sanctiunea nulitatii.
Pronuntata in sedinta publica de la 07.09.2016.
Pre?edinte, Asistent Judiciar, Asistent Judiciar, Grefier
Red. /4 ex./____/____/2016,
com.2 ex. ____/____/2016
Sursa: Portal.just.ro
Alte spete Contracte de munca
Litigiu privind functionarii publici - Hotarare nr. 56 din data de 18.01.2018ESFACEREA DISCIPLINARA A CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 258/LM/2010 din data de 10.12.2010
DESFACEREA CONTRACTULUI INDIVIDUAL DE MUNCA - Sentinta civila nr. 535/LM/2010 din data de 10.12.2010
Contract colectiv de munca. Nelegalitatea unor clauze stipulate cu respectarea dispozitiilor legii 130/1996 privind contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 906/lm/2008 din data de 17.02.2009
Sindicat.Conditiile legale pentru reprezentativitate. - Decizie nr. 976/R/ din data de 28.11.2005
Raspunderea patrimoniala. Prejudiciu creat societatii de catre angajat. Cerere reconventionala. Restituirea garantiei retinuta de angajator. - Sentinta civila nr. 227 din data de 28.02.2012
Contestatie impotriva deciziei de impunere pentru restituirea unor sume incasate necuvenit de catre angajatul cu contract individual de munca. - Sentinta civila nr. 566 din data de 02.05.2012
Raspunderea patrimoniala a angajatilor pentru pagubele produse datorita nerespectarii atributiilor de serviciu. - Sentinta civila nr. 1216 din data de 11.10.2011
Raspunderea disciplinara. Reducerea salariului cu 10 % pe o perioada de 3 luni. - Sentinta civila nr. 203 din data de 01.03.2010
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 95 din data de 25.01.2011
Obligatii asumate prin act aditional la contractul de munca - Sentinta civila nr. 17 din data de 11.01.2011
Drepturi banesti ce decurg din Contractul colectiv de munca - Sentinta civila nr. 419 din data de 15.04.2008
Despagubiri solicitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca - Sentinta civila nr. 979 din data de 19.10.2010
Obligarea angajatului la plata unor despagubiri angajatorului pentru prejudiciul cauzat din vina salariatului - Sentinta civila nr. 94 din data de 01.02.2010
Contestatie impotriva deciziei de sanctionare disciplinara - Sentinta civila nr. 392 din data de 30.04.2009
Plangere contraventionala - Sentinta civila nr. 1386 din data de 16.12.2010
Violenta psihica. Viciu de consimtamant la incheierea actului aditional la CIM - Decizie nr. 83/AP din data de 03.03.2014
Modificarea unilaterala a contractului individual de munca - Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Litigii de munca – incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. 1 lit. b Codul muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca penala definitiva - Decizie nr. 1743/R din data de 02.10.2013
Fisele de evaluare sunt acte administrative ce se bucura de prezumtia legalitatii si veridicitatii in situatia in care au fost emise de o autoritate publica si nu au fost contestate de persoanele indreptatire in termen legal. - Decizie nr. 2076/R din data de 17.04.2013