Cheltuieli de judecata solicitate pe cale separata. Natura juridica a litigiului dedus astfel judecatii daca acesta decurge dintr-un litigiu (de fond) comercial

Prin cererea inregistrata pe rolul  Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti la data de
 17.10.2007 sub nr. 8695/303/2007 reclamanta SC DI SA a chemat in judecata pe paratele
SC AR S.A. SI S.C. R M R S.A, solicitand instantei, ca in contradictoriu cu acestea,
prin hotararea ce se va pronunta sa  dispuna obligarea in solidar a acestora la plata
sumei de 300.447,60 lei, reprezentand contravaloarea cheltuielilor de judecata facute
de reclamanta in dosarul nr. 23688/2/2005 avand ca obiect judecarea recursului declarat
impotriva deciziei comerciale nr. 367/19.06.2006 a Curtii de Apel Bucuresti,
Sectia a V-a comerciala prin care s-a admis apelul declarat impotriva sentintei
 nr. 2724/08.06.2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala,
constand in onorarii avocatiale, cu cheltuieli de judecata in cuantum de 26.205,32 RON
reprezentand onorarii avocatiale si contravaloarea taxei judiciare de timbru, precum si
orice alte cheltuieli ce vor fi suportate de reclamant pentru solutionarea litigiului.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca intre parti a existat un litigiu de lunga
durata, in prima instanta avand castig de cauza, sentinta astfel pronuntata a fost
desfiintata in apel, iar in recurs s-a desfiintat solutia data in apel si s-a respins
apelul declarat de parate. La data de 27.07.2006 s-a incheiat contractul de asistenta
juridica nr. 141807 intre avocat AC si S.C. DI S.A., in vederea acordarii de asistenta
juridica celei din urma, in recursul impotriva deciziei comerciale nr. 367/1906.2006
pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a V-a Comerciala. La data de 01.08.2006,
impotriva Deciziei Comerciale nr. 367, S.C. DI S.A a formulat recurs impotriva deciziei
comerciale nr. 367, formandu-se dosarul nr. 23668/2/2005 pe rolul Inaltei Curti de Casatie
 si Justitie, Sectia a V-a Comerciala. La data de 09.02.2007, avocat AC a solicitat
amanarea judecatii din motive de sanatate neputandu-se prezenta in fata instantei de
judecata. Din acest motiv, la data de 12.02.2007 s-a incheiat contractul de asistenta
juridica nr. 62 intre S & A, pe de o parte, si S.C. DI S.A., pe de alta parte. La termenul
de judecata din data de 15.05.2007, Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat decizia
 comerciala nr. 1797, prin care a admis recursul formulat de S.C. DI S.A. si a modificat
decizia comerciala nr. 367 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a V-a Comerciala, in sensul
 ca a respins apelul impotriva sentintei nr. 2724 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a
Comerciala.
Reclamanta a mai aratat ca, potrivit art. 274 c.p.civ., partea care pierde procesul este
obligata sa suporte cheltuielile de judecata, atat cele efectuate de ea, cat si cele
 efectuate de partea adversa, temeiul juridic al restituirii fiind culpa procesuala.
Cererea de acordare a cheltuielilor de judecata poate fi formulata o data cu cererea
principala sau pe calea unei actiuni separate, in termen de 3 ani de la ramanerea
definitiva a hotararii prin care s-a dat castig de cauza  partii care cerer cheltuieli de
judecata, cererea fiind intemeiata in acest caz si pe disp. art. 998-999 Cod Civ.,
ca temei general al raspunderii civile delictuale. Astfel, in cazul cererii de recuperarea
a cheltuielilor de judecata formulata pe cale principala, culpa procesuala se traduce,
 pe planul dreptului material, prin raspunderea civila delictuala, iar in cauza, sunt
 indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale.
La termenul din data de 03.12.2007, paratele S.C. Alfa Rominvest S.A. si S.C.
Raf M Rom S.R.L. au formulat intampinare, solicitand, admiterea exceptiei necompetentei
materiale a Judecatoriei sector 6 Bucuresti, si declinarea competentei de solutionare a
cauzei catre Tribunalul Bucuresti, sectia comerciala; admiterea exceptiei de prematuritate
a cererii de chemare in judecata  si respingerea acesteia ca prematur introdusa; pe fondul
cauzei, in principal, respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata, si,
in subsidiar, admiterea in parte a acesteia, prin micsorarea pretentiilor formulate de
reclamanta prin cererea de chemare in judecata. Prin intampinare, paratele au invocat
exceptia necompetentei materiale a Judecatoriei sector 6 Bucuresti, si exceptia
prematuriratii introducerii actiunii.
In motivarea exceptiei necompetentei materiale a instantei, paratele au aratat ca, in
conformitate cu disp. art. 2 si 7 Cod Com., intrucat partile din prezenta sunt societati
comerciale, cauza de fata reprezinta un litigiu comercial. Au sustinut paratele ca,
intrucat, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a teza I Cod Pr. Civ, Tribunalul judeca in prima
instanta procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare de
 peste 1 mld. Lei (100 000 RON), si valoarea obiectului acestui dosar, astfel cum este
indicat in cuprinsul cererii de chemare in judecata il reprezinta pretentii in valoare
de 300.477,60 lei (3.004.776.000 ROL), asadar, peste 100.000 lei, exceptia este intemeiata,
 astfel ca, se impune admiterea ei si, in temeiul art. 158 Cod. Pr. Civ., trimiterea cauzei
in vederea solutionarii la Tribunalul Bucuresti, Sectia Comerciala.
Prin sentinta civila nr. 8205/17.12.2007 judecatoria a admis exceptia de necompetenta
materiala si a declinat solutionarea cauzei in favoarea Tribunalului Bucuresti. Instanta
a avut in vedere caracterul comercial al litigiului cu solutionarea carui a fost
investita, caracter dedus din urmatoarele imprejurari: Parti in cauza sunt reclamanta
 S.CDI S.A., si paratele S.C. AR S.A. si S.C. R M M R S.R.L., asadar, societati
comerciale. Cererea a fost intemeiata pe disp. art. 274 Cod Pr. Civ., care instituie
obligatia partii cazute in pretentii ca, la cerere, sa plateasca cheltuielile de judecata,
si pe  dispozitiile art. 998-999 Cod Civ. Instanta a fost, astfel sesizata cu o cerere
in pretentii prin care se incearca valorificarea unui drept de creanta pretins de
reclamanta in temeiul disp. art. 274 Cod Pr. Civ.: cheltuieli de judecata constand in
onorarii avocatiale ipoteze fiind aceea a unui raport juridic personal, in care parti
sunt societati comerciale, comercianti in sensul art. 7 Cod Com., astfel ca este incidenta
 prezumtia de comercialitate prevazuta de art. 4 Cod Com. Acesta prevede ca „se socotesc,
 (...), ca fapte de comert, celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca
nu sunt de natura civila sau daca contractul nu rezulta din insusi actul”. Dispozitiiile
citate instituie o prezumtie iuris tantum de comercialitate, cu privire la toate actele
si operatiunile unui comerciant, prezumtie relativa, ce poate fi rasturnata prin proba
contrara. Rasturnarea prezumtiei de comercialitate instituite prin dispozitiile art.
4 Cod Com., se poate realiza prin doua modalitati: prin aplicarea criteriului pozitiv
de determinare a faptelor de comert instituit prin disp. art. 4 teza a II-a Cod Com., fie
prin aplicarea criteriului negativ, care exclude din sfera prezumtiei de comercialitate 
faptele de comert prevazute de art. 5 Cod Com.
Astfel, teza a II-a a art. 4 Cod Com. exclude din sfera prezumtiei de comercialitate,
 actele esentialmente civile, care isi mentin caracterul civil independent de calitatea
 subiectului care le indeplineste (ex: casatoria, adoptia), respectiv actele expres civile,
 adica acele acte care contin o clauza expresa referitoare la natura civila a actului.
Art. 5 Cod Com prevede ca „nu se poate considera ca fapt de comert, cumpararea de
producte sau de marfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumatiunea cumparatorului, ori
a familiei sale; de asemenea revanzarea acestor lucruri si nici vanzarea productelor pe
care proprietarul sau cultivatorul le are dupa pamantul sau sau cel cultivat de dansul”.
Obligatia decurgand din savarsirea unei fapte ilicite nu face parte din nici una din
ipotezele excluse din categoria faptelor de comert subiective: astfel, obligatia ce
incumba partii ce a cazut in pretentii, de plata a cheltuielilor de judecata, nu constituie
 un act esentialmente civil, astfel incat caracterul civil al actului sa se mentina
independent de calitatea de comerciant a uneia din parti si nu se poate retine ca
necomercialitatea rezulta din chiar actul savarsit de comerciant.
Prezumtia de comercialitate se refera nu numai la contractele comerciantului, ci la toate
 obligatiile acestuia indiferent de izvorul lor – gestiunea de afaceri, imbogatirea fara
just temei, plata nedatorata, fapta ilicita – care vor avea, cu exceptiile mentionate
 expres de lege (si care nu au incidenta in cauza) caracter comercial. Prin raportare
la aceste considerente, chiar daca temeiul juridic al actiunii este cel al raspunderii
civile delictuale, obligatia decurgand din savarsirea unei fapte ilicite este, pentru
comerciant, una comerciala.
Se impune a se retine ca, cheltuielile de judecata solicitate prin cererea introductiva
reprezinta onorarii avocatiale, datorate in temeiul contractelor de asistenta juridica
incheiat intre reclamanta si diferite cabinete de avocatura. Obligatia de a achita
 onorariile de avocat ce incumba societatii reclamante are tot caracter comercial,
contractul de asistenta juridica neincadrandu-se in nici una din ipotezele excluse din
categoria faptelor de comert subiective. Imprejurarea ca parti in contractele de asistenta
juridica din prezenta, sunt, alaturi de societatea comerciala reclamanta o societate civila
 de avocati respectiv un cabinet individual de avocatura, forme de exercitare a profesiei
prevazute de art. 169 din Statutul profesiei de avocat din 25.09.2004, care nu sunt
comercianti in acceptiunea dispozitiilor art. 7 Cod com. potrivit carora „sunt comercianti
 aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile
 comerciale”, nu este de natura a infirma  aplicarea legii comerciale in cauza de fata,
 cata vreme art. 56 Cod com. prevede in mod expres ca „daca un act este comercial numai
pentru una dintre parti, toti comerciantii sunt supusi, in ce priveste acest act, legii
comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor, si in
 cazurile in care legea nu dispune altfel”. Or, nu exista nici o disp. in Legea nr. 51/1995
 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, sau in Statutul profesiei de
avocat care sa excluda aplicarea legii comerciale contractelor de asistenta juridica
incheiate cu o societate comerciala. Fata de aceste aspecte instanta apreciaza ca, in
temeiul art. 4 si art. 56 Cod Com contractele de asistenta juridica din speta constituie
fapte de comert unilaterale (mixte), intregul raport juridic fiind supus legii comerciale
 fata de caracterul de comerciant al uneia din parti.
Intrucat raportul initial dedus judecatii – anularea contractului de vanzare cumparare si
repunerea partilor in situatia anterioara – este unul comercial, raportul decurgand din
incheierea contractelor de asistenta judiciare este comercial, partile implicate in aceste
 raporturi sunt comercianti, solutia ce se impune este aceea ca raportul decurgand din
fapta ilicita ce se solicita a se retine in sarcina paratelor este, de asemenea, unul
comercial. Simplul fapt al solicitarii cheltuielilor de judecata pe cale separata si nu
 in cadrul litigiului principal din care decurg, nu determina o natura diferita a acestei
 cereri, partile si raporturile dintre acestea, ce determina plata cheltuielilor de
judecata, fiind aceleasi, indiferent de imprejurarea ca cererea este formulata in cadrul
 litigiului principal sau pe cale separata. Imprejurarea ca raspunderea paratelor este
angajata in temeiul art. 274 Cod Pr. Civ., respectiv art. 998-999 Cod Civ. nu este de
natura a infirma caracterul comercial al litigiului, acest aspect reprezentand numai
o aplicare a dispozitiilor art. 1 C.com, conform carora unde legea comerciala nu dispune,
se aplica Codul civil”. Astfel, imprejurarea ca intr-un litigiu comercial se aplica norme
si institutii de drept civil (in cazul de fata cele referitoarela raspunderea civila
delictuala) nu transforma litigiul intr-unul civil.
Fata de caracterul comercial al cauzei, avand in vedere valoarea obiectului cererii
introductive (300.477,60 lei) si fata de disp. art. 2 pct. 1 lit. a) Cod Pr. Civ,
potrivit carora procesele si cererile in materie comerciala al caror obiect are o valoare
 de peste 100.000 lei sunt de competenta de prima instanta a Tribunalului, instanta a
constatat intemeiata exceptia necompetentei materiale a judecatoriei invocata de parate,
apreciind competent a solutiona a cauza de fata Tribunalul Bucuresti - Sectia Comerciala,
 in favoarea caruia a declinat competenta de solutionare a cauzei.
Impotriva acestei sentinte a promovat in termen legal recurs reclamanta, care a aratat
ca litigiul dedus judecatii este unul civil, competenta de solutionare revenind
 judecatoriei.
Prin decizia nr. 1794/R/10.10.2008 Tribunalul a admis recursul si a casat sentinta nr.
8205/17.12.2007, trimitand cauza spre rejudecare la aceeasi instanta. S-a retinut ca faptul
 generator al obligatiei de plata a cheltuielilor de judecata nu reprezinta o activitate
 comerciala, iar obligatia nascuta ca urmare a respingerii pretentiilor deduse judecatii
 nu reprezinta o obligatie pe care comerciantul o exercita in executarea comertului sau,
in realizarea obiectului sau de activitate. Faptele prezentate in actiunea introductiva
nu au caracter lucrativ, neputandu-se retine ca declansarea unei proceduri judiciare se
face cu intentia de a produce profit, ci cu scopul de a proteja drepturi conferite de lege.
 S-a mai aratat ca, potrivit art. 4 Cod comercial sunt si raman civile, neputand avea
caracter comercial, actele de drept privat si obligatiile care, prin functia si structura
 lor nu se pot referi la activitatea comerciala si care vor ramane civile indiferent de
persoana care le savarseste. Din acest punct de vedere obligatia de plata a cheltuielilor
de judecata are un caracter civil si isi pastreaza acest caracter, indiferent daca persoana
 obligata la plata acestora este comerciant. Nu trebuie confundata natura comerciala a
obiectului litigiului, cu dreptul de a declansa un proces pentru protejarea drepturilor
si libertatilor sale, drept ce nu decurge din statutul de comerciant, ci este un drept
 fundamental, recunoscut tuturor persoanelor fizice sau juridice. Concluzionand ca
solicitarea cheltuielilor de judecata pe cale separata reprezinta o actiune civila
principala de sine statatoare, care are intotdeauna caracter pur civil, Tribunalul
a admis recursul si a trimis cauza spre solutionare Judecatoriei.